Omraam Mikhaël Aïvanhov

I.
În general, meditaţia nu reprezintă o obişnuinţă
înrădăcinată profund în om. Din când în când, atunci
când întâmpină greutăţi, când are probleme de rezolvat,
când suferă, el devine gânditor şi reflectează fiindcă
trebuie să găsească o soluţie. Dar aceasta nu poate fi încă
denumită meditaţie; este numai o reacţie instinctivă,
normală, în faţa unui pericol sau necaz. Da, în acel
moment, omul care are nevoie de un refugiu se reculege
instinctiv în sinea sa, şi începe chiar să se roage, să se
îndrepte spre o Fiinţă pe care a neglijat-o fiindcă până în
acea clipă totul mergea bine pentru el. Acum, el revine
spre acea Fiinţă, o caută, amintindu-şi că atunci când era
copil, părinţii săi i-au spus că Ea este atotputernică,
atotştiutoare şi atotiubitoare; el se adresează deci pentru
a-I cere ajutor şi ocrotire în cea mai mare umilinţă, cu un
sentiment de o putere extraordinară. Da, dar aceasta se
întâmplă în situaţii speciale: un pericol, un război, o
boală, moartea.
În viaţa obişnuită, atunci când sunt liniştiţi şi fericiţi,
oamenii nu-şi manifestă dorinţa de a se ruga sau a
medita, şi nu consideră deloc folositor şi indispensabil
acest exerciţiu, nu îi întrezăresc deloc importanţa. Atunci
când totul merge bine, ei consideră că nu merită să se
aventureze în zonele vagi şi nebuloase ale meditaţiei. Dar,
la necaz, în faţa unor greutăţi deosebite, când observă că
nimic din ceea ce este concret şi material nu îi mai poate
ajuta, ei caută un sprijin în interior, un ajutor, un
adăpost în regiunile celeste. Este bine, numai că acest
ajutor ar fi fost găsit mai uşor dacă ei nu ar fi aşteptat
anumite ocazii deosebite pentru a recurge la ajutorul
Cerului, dacă ar fi învăţat să facă din această meditaţie o
practică zilnică. Nu este posibil să te cunoşti pe tine însuţi
în lipsa meditaţiei, nici să devii propriul tău stăpân, nici
să dezvolţi nişte calităţi şi virtuţi. Oamenii rămân foarte
slabi în viaţa lor interioară, în sentimentele şi dorinţele
lor, tocmai pentru că nu au acordat meditaţiei un loc
predominant.
Desigur, nu trebuie să ne facem iluzii, este foarte
greu să meditezi. Atât timp cât eşti angajat în preocupări
materiale sau cufundat în pasiuni, nu poţi medita.
Trebuie să cauţi să te eliberezi în sine pentru a-ţi putea
proiecta gândirea până la Divinitate. Am cunoscut
oameni care meditaseră ani în şir, dar ei pierdeau vremea,
sau chiar se tulburau, pentru că nu ştiau, sau nu doreau
să ştie că, pentru a medita, trebuie îndeplinite anumite
condiţii. Atât timp cât nu eşti liber în interior, nu vei
putea medita. Atâţia oameni înşeală, fură, beau sau se
culcă cu oricine, şi apoi... ei „meditează”! Ah nu, nu este
posibil deoarece natura acestor activităţi nu permite deloc
aşa ceva: ele reţin gândirea în regiunile inferioare.
 Eu ştiu că meditaţia devine din ce în ce mai mult o
modă, dar aceasta nu mă bucură deloc, fiindcă observ
cum o mulţime de nefericiţi se angajează într-un domeniu
necunoscut lor. Cum vreţi să meditaţi dacă nu aveţi un
înalt ideal care să vă facă să ieşiţi din propriile capricii,
din desfrâu, din plăceri, din dorinţe, pentru a vă conduce
până la Cer? Nu veţi putea medita înainte de a vă învinge
anumite slăbiciuni, înainte de a înţelege anumite
adevăruri, şi nu numai că nu o veţi putea face, dar este
chiar periculos să încercaţi.
Unii închid ochii sau exersează anumite poziţii, dar
oare ce se petrece în sinea lor? Unde se găsesc ei? Numai
bunul Dumnezeu o poate şti. Dacă aţi pătrunde în mintea
lor ca să vedeţi, veţi descoperi că ei dorm! Aceasta
înseamnă meditaţia profundă... S-a ajuns chiar la
prezentarea unor experimente publice de meditaţie! Este
ridicol. Ce meditaţie se poate tace în faţa unui public?
Uneori, acest lucru este posibil, dar trebuie să fii atât de
avansat, de eliberat, încât oriunde te-ai afla, în orice
moment, să fii capabil să meditezi fiindcă spiritul este
tară încetare legat de lumea divină. Dar a avea această
iubire pentru lumea divină presupune o evoluţie
excepţională, ceea ce nu este cazul acelora care fac aceste
demonstraţii de meditaţie. Dacă doriţi să vă tăceţi o idee
despre felul cum meditează majoritatea oamenilor, priviţi
o pisică: ea meditează în faţa găurii din perete unde s-a
ascuns un şoarece; da, ea meditează ore în şir cum să-l
prindă. Da, aceasta înseamnă meditaţia pentru
majoritatea oamenilor: ei meditează asupra unui şoarece
ascuns pe undeva... un şoarece cu două picioare!
Meditaţia nu este un exerciţiu atât de simplu aşa cum
se crede. Trebuie să fiţi foarte avansaţi ca să meditaţi, şi
mai ales să posedaţi o iubire formidabilă pentru lumea
divină. În acel moment, fără să faceţi nici un efort,
gândirea voastră este deja concentrată, şi independent de
voinţa voastră, meditaţi; gândirea voastră este atât de
degajată încât ea este cea care, aproape independent de
voi, îşi îndeplineşte lucrarea.
Unii mi-au spus deja: „Eu încerc să meditez de ani de
zile, dar creierul meu se blochează, nu ajung nici un
rezultat”. De ce? Pentru că nu au înţeles că fiecare
moment din viaţa lor nu există izolat, ci legat de toate
momentele precedente ce poartă numele de trecut. Ei nu
au înţeles că trecutul lor îi îngreunează, îi deranjează, şi
cum doresc imediat să mediteze, îşi forţează creierul care
astfel se blochează. Nu este nimic de făcut. Ei nu s-au
întrebat niciodată: „Eu vreau să meditez, trebuie deci să-
mi pregătesc creierul şi organismul, să pun totul la punct
pentru a avea posibilitatea să îndeplinesc o lucrare”. Să
presupunem că aţi avut o dispută cu cineva. A doua zi,
când doriţi să meditaţi, trecutul apare deopotrivă şi nu vă
puteţi opri să gândiţi: „Ah, ah, câte mi-a spus... Dacă îl
voi întâlni, am să-i arăt eu lui!” Iată subiectul în jurul
căruia se va^ desfăşura meditaţia. Ce zgomot, ce scandal!
în loc să vă înălţaţi spre regiunile divine, răscoliţi tot ce
aţi trăit în trecut, defilând cu toate aceste amintiri... un
întreg cortegiu de chipuri şi evenimente vă apar şi nu mai
puteţi scăpa de ele. Aceeaşi poveste se repetă de-a lungul
anilor şi este evident că nu apare nici un rezultat.
Omul poate deveni atotputernic, dar cu condiţia să
cunoască un anumit număr de lucruri şi, în special, că
fiecare moment al existenţei este legat de cele precedente.
Acesta este sensul spuselor lui Iisus atunci când ne
sfătuia să nu ne preocupăm de ziua de mâine. Da, fiindcă
punându-vă astăzi viaţa la punct, mâine veţi fi liberi: veţi
putea dispune cum doriţi de voi înşivă, concentrându-vă
gândul asupra subiectului dorit, fiindcă totul a fost deja
pregătit din ajun. în timp ce, dacă nu aţi pus nimic la
punct, a doua zi veţi fi descumpăniţi, alergând în stânga
şi în dreapta pentru a îndrepta lipsurile sau erorile
trecutului şi nu veţi fi liberi să lucraţi în prezent, nici să
creaţi viitorul.
Atunci când doreşte să mediteze, discipolul luminat
se pregăteşte deci dinainte, el se purifică, nu se
împovărează cu tot felul de preocupări inutile, ci se
străduieşte să obţină cea mai mare dorinţă de
perfecţionare, pentru a-i putea ajuta pe alţii, devenind un
model, un exemplu, un fiu al Domnului; el este însufleţit
de dorinţa sublimă de a împlini voinţa Domnului aşa cum
ne cere lisus în Evanghelii. Dar pentru a împlini sfaturile
lui lisus, nu este suficient numai să doreşti, trebuie să şi
cunoşti anumite lucruri. Există mulţi oameni care o
doresc, dar ei nu ajung la nici un rezultat fiindcă nu ştiu
cum să procedeze. Cineva a lăsat deschis robinetul de apă
sau gaz, sau a uitat bebeluşul în baie, şi iată că în
momentul meditaţiei îşi aminteşte!... Cum vreţi ca el să
mai mediteze?
Trebuie să vă pregătiţi deci dinainte, şi atunci când
sunteţi liberi în corpul vostru, în gândurile şi în
sentimentele voastre, când aţi scăpat în sfârşit de această
închisoare care este viaţa zilnică, începeţi să vă înălţaţi
interior: simţiţi că există o nouă viaţă, largă, vastă,
profundă, şi deveniţi atât de dilataţi, atât de încântaţi
încât vă avântaţi într-o altă regiune... O regiune care, în
realitate, se găseşte în voi înşivă: da, această viaţă divină
se revarsă în sinea voastră, şi aţi ajuns în sfârşit să trăiţi
o clipă din adevărata viaţă. Lumea divină începe astfel să
se trezească în voi şi nu o veţi putea uita; aveţi
certitudinea că sufletul este o realitate, că lumea divină
există şi este populată de nenumărate creaturi. De unde
vine această certitudine? Din faptul că aţi reuşit să
declanşaţi forţe încă necunoscute, forte mult mai
puternice şi mai benefice, în timp ce înainte eraţi prinşi
într-un angrenaj de puteri ostile care vă chinuiau şi
doreau să vă distrugă.
Iată ceea ce Iniţiaţii cunosc şi ne învaţă din
totdeauna. Meditaţia este o problemă psihologică,
filosofică, un act cosmic de cea mai mare importanţă. Şi
de îndată ce discipolul a gustat din savoarea acestei lumi
superioare, convingerea i se întăreşte şi simte că
facultăţile sale încep să-l asculte: atunci când vrea să-şi
pună gândul la lucru, acesta se declanşează, atunci când
vrea să îl oprească, el se opreşte, ca şi cum toate celulele
întregului organism s-au hotărât să se supună. Atât timp
cât nu va ajunge la această stăpânire de sine, el va avea
nevoie de ore în şir pentru a-şi afla liniştea, deoarece
celulele continuă să se agite şi nu îl mai ascultă,
spunându-i: „Te înşeli dacă îţi imaginezi că ne sperii! Noi
râdem de tine, nu tremurăm, nu-ţi purtăm respect,
deoarece ne-ai arătat numai neştiinţă şi prostie”, şi ele
procedează astfel cum vor. Nu-i aşa că ştiţi cu toţii câte
ceva despre aceasta? Dar, sunt şi zile când ele vă ascultă
pentru că, din întâmplare sau în mod conştient, aţi ajuns
mai sus, aţi declanşat forţe superioare, aţi câştigat
autoritate; şi cum celulele recunosc ierarhia, ele ascultă
de patronul lor, de stăpânul lor.
De altfel, aşa se petrece totul în viaţă. în servicii, în
administraţie, în armată, fiecare îşi manifestă dorinţa de
a urca pe o treaptă superioară pentru a deveni director,
preşedinte, şef de cabinet, general, pentru că în acel
moment, cu epoleţii şi decoraţiile la haină, se va impune
în faţa celorlalţi care se vor înclina în faţa sa. Chiar dacă
este un imbecil sau un călău, nu contează, i se va da
ascultare. De unde vine acest simţ al ierarhiei? Oamenii
nu l-au inventat, fiindcă ei nu au posibilitatea să
inventeze ceva. Prin intuiţie, prin tatonare sau instinct, ei
nu fac altceva decât să descopere ceea ce exista deja la
anumite niveluri în natură. Peste tot în natură există o
ierarhie; în cer (stelele, constelaţiile), pe pământ (râurile,
munţii, arborii, animalele), şi chiar în om totul este
ierarhizat...
Acum, cunoscând faptul că trebuie mereu să urcăm
câteva trepte în plus pentru a deveni şef şi a ne impune
celorlalţi, de ce nu înţelegem că şi în domeniul spiritual
lucrurile stau la fel, trebuie să urcăm un grad în plus
astfel ca locuitorii din interior să ne asculte? Există
acelaşi principiu, aceeaşi regulă. Este tocmai ceea ce
caută Iniţiaţii, ca totul în sinea lor să li se supună. Ei nu
cer să domine munţii, stelele, animalele sau oamenii, ci
doresc să se domine pe ei înşişi, să fie stăpânii corpului
lor, al gândurilor, al sentimentelor lor, şi lucrează în acest
sens pentru a reuşi.
Toate exerciţiile spirituale, asemenea me- • ditaţiei,
permit omului să se elibereze din ce în ce mai mult din
aceste piedici, din aceste închisori, din aceste înlănţuiri
ce l-au aservit complet lumii subterane. Câte fiinţe nu i-
au căzut pradă!... Ele nu au fost luminate şi au alunecat
într-o lume îngrozitoare denumită Infern. Numiţi-o cum
doriţi, dar ea este o lume reală în care mulţi sunt pe cale
să se piardă fiindcă nu au dorit să se folosească de
mijloacele de salvare pe care Ştiinţa Iniţiatică ni le
transmite. Ei s-au crezut foarte deştepţi, dar în realitate
erau numai nişte orgolioşi şi încăpăţânaţi, şi iată unde au
ajuns...
Meditaţia constituie singurul mijloc ce ne poate
elibera din aceste vârtejuri, din aceste nelinişti. Dar, aşa
cum v-am spus deja, pentru a putea medita, trebuie mai
întâi să punem la punct câteva lucruri. De exemplu,
atunci când o mamă doreşte să facă o prăjitură, dacă
copiii sunt în preajmă, ei o strigă, se agaţă de ea, îi trag
faţa de masă, şi ea nu poate face nimic. Ca să poată lucra,
ea trebuie să îi ducă la culcare. La fel se petrec lucrurile
şi cu noi. Este formidabil câţi copii avem în sinea noastră!
Trebuie deci să îi culcăm pe aceşti puşti năzdrăvani ca să
putem lucra, şi atunci când totul este gata, revenim la ei
şi le împărţim prăjitura!
Ca să putem medita, trebuie să cunoaştem natura
lucrării psihice. De exemplu, nu trebuie să cerem
niciodată creierului să se concentreze brusc asupra unui
subiect, deoarece celulele nervoase vor fi atacate, ele se
vor bloca şi vom avea dureri de cap. Primul lucru pe care
trebuie să îl facem este să ne destindem şi să rămânem
într-o stare de aşa zisă pasivitate, observând această
liniştire a celulelor. Desigur, fără un antrenament
prealabil, nu vom putea ajunge în acest stadiu aşa de
repede, dar cu timpul, câteva secunde ne vor fi suficiente.
La început, trebuie deci să lucrăm cu blândeţe, în linişte
şi iubire, şi mai ales să nu forţăm. Iată secretul unei bune
meditaţii. Iar atunci când simţiţi că sistemul vostru
nervos este bine dispus, reîncărcat corespunzător
(deoarece această atitudine pasivă permite organismului
să îşi recapete forţele), vă veţi putea orienta gândirea spre
subiectul ales.
Pentru a putea face zilnic acest lucru, tară oboseală,
fiind mereu pregătiţi, activi şi dinamici, dispuşi să
realizaţi lucruri mari, trebuie să ştiţi să vă purtaţi corect
cu creierul vostru. Acest lucru este foarte important.
Dacă doriţi să vă continuaţi ani în şir activităţile voastre
spirituale, fiţi atenţi de acum înainte să nu vă precipitaţi
dintr-odată asupra unui subiect, chiar dacă îl iubiţi, îl
purtaţi în inimă, deoarece va apare o reacţie violentă.
începeţi fiind calmi, liniştiţi. Cufundaţi-vă în oceanul de
armonie cosmică ca să extrageţi de acolo nişte forţe. Iar
când vă simţiţi în sfârşit încărcaţi, porniţi, avântaţi-vă
într-o lucrare la care să participe întreaga voastră fiinţă.
Da, pentru că nu numai intelectul, ci întregul vostru corp,
întreg poporul de celule trebuie mobilizat pentru a
îndeplini această lucrare spirituală.
Încercaţi deci în primele clipe să nu gândiţi, să
aruncaţi numai o privire în forul vostru interior pentru a
constata dacă totul merge bine. Ocupaţi-vă însă şi de
respiraţie: respiraţi regulat, nu vă gândiţi la nimic, simţiţi
numai că respiraţi, având numai conştiinţa, senzaţia că
respiraţi... Veţi observa cum această respiraţie va
introduce un ritm armonios în gândurile, în sentimentele
voastre, în întregul vostru organism: va fi ceva foarte
benefic.
Unii vor spune: „Dar eu nu ştiu ce este meditaţia, şi
nici nu doresc să ştiu. Eu voi face sacrificii, voi fi milos,
voi face bine altora şi este de ajuns”. Nu, nu este suficient,
pentru că acţionând puteţi încălca anumite legi, puteţi
încurca şi distruge totul, dacă nu începeţi prin a medita.
De ce? Pentru că numai meditaţia vă permite să aveţi o
viziune clară a lucrurilor: pe cine să ajutaţi, cum, în ce
domeniu...
Puteţi medita asupra multor subiecte: al sănătăţii, al
frumuseţii, al bogăţiei, al inteligenţei, al puterii, al
gloriei... asupra îngerilor, arhanghelilor şi a tuturor
ierarhiilor cereşti. Toate subiectele de meditaţie sunt
bune, dar cel mai bine este să meditaţi asupra lui
Dumnezeu însuşi, ca să vă impregnaţi cu lumina şi foiţa
sa, să trăiţi o clipă în veşnicia sa... şi să meditaţi cu
scopul de a-L sluji, de a vă supune Lui, de a vă uni cu El.
Nu există meditaţie mai puternică şi mai binefăcătoare.
Toate celelalte au drept scop interesul, profitul, voinţa de
a utiliza forţele oculte pentru îmbogăţire sau pentru
aservirea celorlalţi. Iniţiaţii au înţeles că cel mai avantajos
lucru este tocmai acela de a nu căuta avantajul personal,
ci de a căuta numai să devină nişte servitori ai Domnului.
Restul reprezintă mai mult sau mai puţin magie neagră
şi vrăjitorie. Iată de ce, fără să-şi dea seama, cei mai mulţi
ocultişti se bălăcesc în vrăjitorie. Fiindcă ei se folosesc de
aceste forţe invizibile pentru a obţine avantaje, a domina,
a subjuga femeile, şi nu pentru a sluji Domnului. Vedeţi
deci că în meditaţie există grade şi grade...
Evident, trebuie totuşi să începeţi prin a medita
asupra unor subiecte accesibile. Fiinţa umană este astfel
concepută încât nu poate trăi în mod normal într-o lume
abstractă. La început, trebuie să vă legaţi deci de ceva
vizibil, tangibil, apropiat, de ceva ce vă place. Ştiţi că este
foarte uşor să vă concentraţi asupra hranei atunci când
nu aţi mâncat de mult timp. Fără să vreţi, vă asemănaţi
cu pisica care se concentrează să prindă şoarecele. Nu
este cazul să faceţi eforturi, fiindcă totul vine de la sine.
De asemenea, priviţi cum un băiat se concentrează
asupra fetei iubite! Da, ore întregi, zile întregi. Pentru că
ea îi place, şi în acest caz nu are nevoie să facă eforturi.
Ce meditaţie! El nu se poate smulge din ea...
 Începeţi însă să meditaţi printr-un subiect plăcut; îl
veţi lăsa apoi deoparte, dar începeţi mai întâi cu ceva
plăcut, ceva tentant... alegând totuşi un subiect spiritual.
începând cu subiecte care vă atrag, veţi dezvolta deja în
voi înşivă un mijloc, o metodă de lucru, şi veţi putea apoi
abandona aceste subiecte pentru a vă îndrepta spre nişte
regiuni mai îndepărtate, mai abstracte. Evident, dacă
începeţi prin a vă concentra asupra spaţiului, a timpului,
a veşniciei... nu veţi reuşi mare lucru. Vă veţi putea
concentra mai târziu asupra vidului, a abisului, a
neantului, dar începeţi cu nişte subiecte mai accesibile şi
înaintaţi în mod progresiv spre subiectele abstracte.
În acelaşi timp, eu vă repet, cea mai măreaţă
meditaţie este de a intra în comuniune cu Dumnezeu, de
a te supune Lui, de a vrea să-L serveşti, pentru a nu
deveni decât un instrument în mâinile Lui. în această
fuziune, toate calităţile Domnului, puterea, iubirea,
înţelepciunea şi imensitatea sa vor năvăli puternic în voi
şi într-o bună zi veţi deveni o divinitate. Unii vor spune:
„Cât orgoliu există în dorinţa de a deveni o divinitate!” Să
citească însă Evangheliile! Iisus a spus: „Fiţi, dar, voi
desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit
este”. Nu există ideal mai înalt; Iisus ni l-a dat, dar
creştinii l-au uitat. Mulţi îşi închipuie că este de ajuns să
meargă din când în când la biserică să aprindă o
lumânare, apoi să revină acasă şi să se ocupe de
gospodăria lor, închipuindu-şi că astfel sunt nişte buni
creştini. Ce ideal formidabil! Este sigur că datorită
acestuia, împărăţia lui Dumnezeu nu va veni curând. Ah,
sărmana creştinătate, nu trebuie să ne aşteptăm prea
mult de la fiinţa umană, altminteri vom face cunoştinţă
cu orgoliul ei. Ei bine, eu susţin contrariul: trebuie să
aşezăm în inima, în sufletul, în sufletul nostru cel mai
înalt ideal. Iar acest ideal este să devenim nişte
instrumente absolute în mâinile Domnului, pentru ca El
să gândească, să simtă şi să' acţioneze prin intermediul
nostru. Vă lăsaţi în voia voinţei înţelepciunii, a luminii,
vă aflaţi în slujba luminii, iar lumina care cunoaşte tot vă
va conduce paşii.
Omul se află însă pe pământ, cum ar trebui să
procedeze? Iisus a spus...Vedeţi, eu mă refer mereu la
ceea ce a spus Iisus. El a spus totul, de ce să mai
inventăm ceva după el? El a spus: „Precum în cer şi pe
pământ”. Pe pământ ca şi în cer înseamnă că pământul
trebuie să devină o reflectare a cerului. Iar acest pământ
este pământul nostru, corpul nostru fizic. După ce aţi
făcut deci o lucrare pentru a atinge culmea, trebuie să
coborâţi pentru a organiza totul în corpul fizic. Nemurirea
se află în înalt, lumina se află în înalt, armonia, pacea,
frumuseţea, tot ceea ce este subtil se află în înalt; iar tot
ce se află în înalt trebuie să se încarneze jos, în planul
fizic. Cereţi să deveniţi nişte servitori ai Domnului, şi în
acelaşi timp lucraţi pentru a forma în voi înşivă celălalt
corp denumit corpul luminii, corpul de slavă, corpul
nemuririi, corpul lui Hristos. Acest corp este menţionat şi
în Evanghelii, creştinii însă nu l-au studiat fiindcă ei nu
aprofundează deloc Evangheliile, nu îi interesează, dar ei
se cred buricul pământului, numai nişte buni creştini nu
sunt.
Veţi spune că a te ocupa de pământ nu constituie un
ideal extraordinar, în timp ce hinduşii...Da, hinduşii,
budiştii nu caută altceva decât să părăsească pământul,
acest pământ al suferinţei, al războaielor, al mizeriilor...
Eu ştiu, este filosofia lor, dar nu aceasta este şi filosofia
lui Hristos. Filosofia lui Hristos este de a face Cerni să
coboare pe pământ, adică de a realiza împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea sa. Iisus lucra pentru a- ceastă
împărăţie şi a cerut şi discipolilor săi acelaşi luciu. Pe
pământ trebuie deci să lucrăm începând cu corpul nostru
fizic. Iată adevărata filosofie. Nu mă interesează cum au
înţeles alţii.
„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”...
Dar unde sunt lucrătorii? Oamenii au o altă filosofie în
mintea lor, de aceea ei se vor reîncarna pe acest pământ
până vor face din el o grădină a Paradisului. în acel
moment, ei îl vor părăsi pentru a merge pe alte planete,
lăsând pământul în grija animalelor, care la rândul lor
vor evolua. Nu-i aşa că sunteţi uimiţi?...Oamenii au fost
trimişi pe pământ asemenea unor lucrători pe un şantier,
dar lor nu le pasă şi, în loc să muncească, ei se distrează.
Nu trebuie să ne uităm astfel datoria, ci să ne gândim
zilnic să transformăm pământul într-o grădină a Raiului.
Apoi, Dumnezeu se va pronunţa. El va spune: „Aţi fost
nişte lucrători buni pe ogorul meu. Intraţi deci, lucrătorii
mei, în împărăţia bucuriei şi slavei mele”. Iisus vorbeşte
deopotrivă în Evanghelii despre nişte lucrători care au
fost trimişi să lucreze pe un câmp. Ei bine, aceşti lucrători
suntem tocmai noi. Ce am plantat? Unde am lucrat?...
Cunoaşteţi de asemenea pilda servitorilor şi a
talanţilor. Este aceeaşi idee. Servitorul a fost pedepsit
fiindcă şi-a îngropat talanţii. Acest servitor rău îi
reprezintă pe cei care nu au împlinit niciodată vreo
lucrare, care se distrează, care se gândesc numai cum să
se îmbogăţească şi să trăiască mai bine pe pământ.
Aceasta nu are nici o legătură cu filosofia lui Iisus. Noi
am fost trimişi pe pământ pentru a îndeplini o anumită
lucrare, iar apoi Domnul ne va oferi tot, întreg universul
ne va aparţine. Eu sunt trist constatând cum mulţi
oameni care se consideră spiritualişti, ocultişti, mistici,
concep existenţa lor pământeană. Ei se căsătoresc, fac
copii, organizează recepţii, mănâncă şi beau asemenea
oamenilor obişnuiţi. Ce fac ei cu lucrarea pentru care au
fost trimişi pe pământ? Nimic. Iar voi, dacă veţi pătrunde
în sinea voastră, veţi vedea că faptele voastre nu au nici
o legătură cu filosofia lui Hristos.
Eu v-am dat astăzi cele mai bune două subiecte de
meditaţie: cum să vă consacraţi pe deplin slujirii
Divinităţii, şi cum să realizaţi, să concretizaţi, să
materializaţi pe pământ întreg Cerul care se găseşte în
înalt. Sensul vieţii este conţinut în acest două activităţi,
iar ceea ce se află în afara lor are desigur o semnificaţie,
dar nu o semnificaţie divină. Dumnezeu a creat omul
după chipul şi asemănarea sa, El a zămislit omul ca să
devină asemenea Lui. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-L!
 Eu am căutat pe parcursul vieţii mele tot ce era mai
bun şi l-am găsit. Dar „a găsi” nu presupune să-ţi
încrucişezi imediat mâinile la piept şi să nu mai faci
nimic. Dimpotrivă, în acel moment trebuie să începem să
lucrăm, pentru că, ce am găsit, trebuie să realizăm şi aici
pe pământ, aşa cum există deja în înalt. Nu este suficient
că am realizat destule lucruri în gând. Trebuie să le
realizăm şi în planul fizic, iar acest lucru este mult mai
greu şi de lungă durată.
Evident, ar mai fi încă multe lucruri de adăugat, dar
ajunge pentru astăzi. Trebuie să înţelegeţi importanţa
meditaţiei, şi mai ales faptul că, pentru a obţine rezultate,
trebuie să vegheaţi asupra gândurilor, a sentimentelor, a
faptelor voastre, adică asupra întregului vostru mod de
viaţă. începeţi prin a medita asupra unor subiecte simple,
accesibile, ajungând încet-încet la subiectele cele mai
înalte, şi într-o bună zi nu veţi mai lucra decât pentru a
deveni un instrument în mâinile Domnului şi pentru a
realiza Cerul pe pământ. Nu există ceva mai grandios,
mai divin. Este împlinirea tuturor legilor divine, a întregii
înţelepciuni.
Să nu uitaţi niciodată că prin meditaţie a- veţi toate
posibilităţile să oferiţi o deschidere eului vostru interior,
această fiinţă misterioasă şi subtilă, astfel ca el să poată
ieşi, să se poată dezvolta, să arunce o privire în spaţiul
infinit pentru a înregistra toate minunile şi a le realiza
apoi în planul fizic. Evident, în marea majoritate a
timpului ceea ce vede, ce contemplă această fiinţă din noi,
nu ajunge până în conştiinţa noastră, dar repetând des
aceste exerciţii, descoperirile pe care ea le face vor deveni
încet-încet conştiente, şi iată că va apare o comoară care
se va instala în noi şi va rămâne veşnic în posesia
noastră.
Trebuie să prindeţi gustul meditaţiei, astfel ca ea să
pătrundă în gândire, în inimă, în voinţă, ca o necesitate,
ca o plăcere tară de care viaţa nu mai are nici savoare,
nici sens. Trebuie să aşteptaţi cu nerăbdare acest
moment, când veţi merge în sfârşit să vă cufundaţi în
veşnicie şi să beţi din elixirul vieţii nemuritoare. Eu nu
observ încă această bucurie şi nerăbdare în voi. Trebuie
să vă asemănaţi cu beţivul care nu se gândeşte decât la
vin, şi în momentul meditaţiei să vă spuneţi: „În sfârşit,
sufletul meu, spiritul meu, inima mea vor putea
îmbrăţişa universul cel puţin pentru câteva clipe şi se vor
găsi faţă în faţă cu imensitatea.”
 II.
Dumnezeu a oferit fiecărei fiinţe pe care El a creat-o
posibilitatea de a-şi găsi hrana convenabilă. Priviţi numai
animalele, există nenumărate specii: insecte, păsări,
peşti, mamifere... şi pentru fiecare natura a pregătit o
hrană diferită, special adaptată. Cum se face că, numai
oamenii nu găsesc ceea ce au nevoie? Desigur, fiecare ştie
unde poate găsi hrana fizică. Dar nu ştie unde poate găsi
hrana psihică, spirituală. Totuşi, ea este distribuită şi în
acest caz peste tot în univers, trebuie numai să
cunoaştem regiunea unde putem găsi ce căutăm.
Dacă vă veţi aventura într-o regiune mlăştinoasă,
infestată de ţânţari, de viespi şi de şerpi, evident că îi veţi
întâlni. Dar ca să întâlniţi vulturi, trebuie să mergeţi la
munte. Simţiţi nevoia de a contempla frumuseţea, dar
trăiţi într-o mansardă: trebuie să ieşiţi afară şi să vă
plimbaţi într-o pădure, într-o grădină sau pe malul mării.
Dacă vreţi să vă instruiţi, trebuie să mergeţi la
universitate sau într-o bibliotecă. Pentru fiecare cerinţă,
trebuie să găsiţi regiunea corespunzătoare. Este adevărat
în planul material, şi este deopotrivă adevărat şi în planul
spiritual. De aceea, discipolii unei Şcoli Iniţiatice
consacră zilnic o perioadă de timp meditaţiei pentru a
vizita regiunile lumii invizibile, deoarece ei ştiu că vor
putea găsi acolo tot ceea ce au nevoie pentru echilibrul,
înălţarea, ascensiunea lor spirituală.
Veţi spune: „Dar cum să găsim aceste regiuni? Cine
poate să ni le indice? în planul fizic există cel puţin cărţi
de geografie cu hărţi şi tot soiul de informaţii, există
atlase, enciclopedii... Dar cum te poţi orienta în lumea
invizibilă?” Ah, iată exact ceea ce nu ştiţi: în domeniul
psihic se produce un fenomen analog celui care îi permite
unui radiestezist să găsească de exemplu o persoană cu
ajutorul unui „martor” (o şuviţă de păr sau o haină ce a
aparţinut acelei persoane). Radiestezia este bazată pe
legea afinităţii. în acest caz, ceea ce serveşte drept martor
este gândul vostru care, prin afinitate, va întâlni în spaţiu
elementele ce îi corespund. Planul spiritual este astfel
organizat încât simplul fapt că te gândeşti la o anumită
persoană, la o anumită regiune sau element, îţi permite
să atingi direct acea persoană, acel element, oricare ar fi
locul în care ele se găsesc. Nu este deci necesar să cunoşti
neapărat locul, ca în planul fizic unde ai nevoie de hărţi
şi de indicaţii precise.
În planul spiritual, în planul divin, nu este necesar
să efectuaţi cercetări, este suficient să vă concentraţi
puternic gândul pentru ca el să vă conducă exact acolo
unde doriţi. Vă gândiţi la sănătate, sunteţi deja în
regiunea sănătăţii... Vă gândiţi la iubire, vă aflaţi deja în
regiunea iubirii...Vă gândiţi la muzică, vă găsiţi în
regiunea muzicii...Iar dacă sunteţi sensibili, dacă sunteţi
înzestraţi, captaţi chiar nişte ecouri ale acestei muzici
celeste. Să nu vă închipuiţi că marii compozitori
„inventau” muzica pe care o compuneau. Nu, ei tran-
scriau ceea ce auzeau în înalt, iar adesea nici măcar nu
puteau transcrie ce auzeau, fiindcă pe pământ nu există
sunete sau acorduri capabile să reproducă cu adevărat
muzica regiunilor sublime. Aceeaşi dificultate există şi
pentru pictori, pentru poeţi, pentru toţi artiştii, pentru că
omul nu este încă pregătit să capteze şi să transmită
frumuseţea lumii divine. El nu este încă pregătit, dar
poate reuşi dacă efectuează o adevărată lucrare spirituală
pentru a înlocui din sinea sa toate particulele care sunt
vechi, întunecate, uzate, prin particule cereşti, pure,
luminoase.
Veţi replica: „Dar cum şi unde să găsim aceste
particule? Tocmai v-am explicat, gândul însuşi se ocupă
să le găsească. Din momentul în care vă gândiţi la aceste
noi particule şi vi le imaginaţi în toată subtilitatea,
puritatea, luminozitatea lor, le veţi atrage, iar celelalte
sunt efectiv înlăturate şi înlocuite. Desigur, nu veţi reuşi
imediat, aceasta depinde de intensitatea iubirii voastre,
de credinţa voastră, de lucrarea voastră, dar într-o bună
zi toate aceste particule care nu vibrau în armonie cu
regiunile celeste vor fi înlocuite şi veţi ajunge să captaţi,
să sesizaţi realităţile cele mai minunate din univers.
De când ştiinţa a descoperit că întreg cosmosul este
străbătut de unde care ne aduc mesaje sonore, ea se
străduieşte să pună la punct aparate din ce în ce mai
sensibile pentru a le capta. Ceea ce ea nu ştie, este că
aceste aparate există din totdeauna în fiinţa umană.
Fiindcă Creatorul care a pregătit omul pentru un viitor de
o bogăţie indescriptibilă, a aşezat în el nişte aparate, nişte
antene capabile să sesizeze şi să transmită întreaga
inteligenţă şi splendoare a creaţiei sale. Dacă pentru
moment omul nu a reuşit încă, înseamnă că el nu a lucrat
în acest sens, nu exersează, şi nici măcar nu cunoaşte
toate aceste posibilităţi. Dar ele există, toate aparatele se
găsesc în sinea sa şi aşteaptă momentul să fie declanşate.
Aceste aparate sunt chakrele şi anumiţi centri ai
sistemului nervos, ai creierului, ai plexului solar. Dar
pentru moment, toate aceste aparate atât de perfecţionate
dormitează: omul este incapabil să capteze mesajele care
vin din toate punctele universului, din cele mai
îndepărtate constelaţii. De altfel, într-o anumită măsură
este preferabil, pentru că aceste mesaje sunt într-un
număr atât de mare, încât în situaţia actuală, acela care
ar reuşi să le recepţioneze ar înnebuni sau ar muri pe loc.
Acestea nu vor mai fi periculoase atunci când omul va
reuşi să se întărească suficient în sinea sa, pentru a
putea rezista.
Să privim o imagine. Aţi văzut cum se dezvoltă
dovleacul? La început, el este suspendat de o tijă mică ce
poate fi cu uşurinţă ruptă. Dar pe măsură ce dovleacul
creşte, mica tijă se întăreşte rezistând unei greutăţi de
mai multe kilograme. Acelaşi fenomen se produce şi cu
fiinţa umană. Pe măsură ce, în meditaţiile sale, ea ajunge
să sesizeze aceşti curenţi cosmici, ceva începe să lucreze
în ea pentru a-i putea permite să reziste tuturor
tensiunilor. Dar aceasta trebuie să se facă în mod
progresiv. Unii oameni se expun unor grave dezechilibre
dorind să obţină imediat totul, să-şi dezvolte dintr-odată
toate capacităţile. Un medic a recomandat un
medicament unui bolnav: acesta trebuia să ia zece
picături pe zi din acel medicament timp de o lună. „O
lună, îşi spuse bolnavul, dar este prea mult!” El a băut
întreg conţinutul flaconului într-o zi şi... a murit! Ah nu,
trebuie să procedaţi cu răbdare, în mod regulat, iar în
acel moment organismul reuşeşte să se întărească şi
devine din ce în ce mai capabil să reziste tensiunilor.
Iată deci esenţialul a ceea ce trebuie să cunoaşteţi:
aveţi posibilităţi să captaţi prin meditaţie toate elementele
universului de care aveţi nevoie. Gândul se ocupă să
găsească aceste elemente conform legii afinităţii. Exact
acelaşi lucru se întâmplă cu fiinţele umane: atunci când
vă gândiţi la o persoană, chiar dacă ea se află la capătul
pământului, printre cele câteva miliarde de indivizi care
se găsesc pe pământ, gândul vostru se va îndrepta direct
spre acea persoană la care vă gândiţi, şi nu spre alta. Este
ca şi cum gândul vostru ar fi fost magnetizat pentru a
atinge cu precizie acea persoană.
De acum înainte, atunci când doriţi să obţineţi un
element din univers sau să atingeţi o entitate, gândiţi-vă
deci la acel element sau la acea entitate, fără să vă
preocupaţi de locul unde se găsesc: gândul vostru va
ajunge direct la ele. Asemenea câinilor cărora li se dă să
miroasă o anumită haină sau o batistă aparţinând unei
persoane. Acel obiect este impregnat cu emanaţiile
persoanei, iar câinele este capabil să o descopere la câţiva
kilometri... Mirosul este atât de subtil, dar câinele se
îndreaptă neabătut printre sute de persoane şi se opreşte
numai la cea pe care trebuie să o găsească. Este exact
ceea ce face şi gândul vostru care va găsi în spaţiu nu
numai elementele, ci şi fiinţele vizibile sau invizibile care
vă pot întări, lumina sau ajuta.