Rolul managerial

professore - manager.
Le attività manageriali del professore
I ruoli del professore come educatore e manager; il coinvolgimento degli alunni nel
management della classe 2.2. Il management del curriculum 2.3. Il management dello
spazio scolastico 2.4. Professore – fattore decizionale. Tape e condizioni per
aumentare l’efficienza decisionale 2.5. Progettazione dell’attività 2.6. Organizzare i
processi d’istruzione Applicazioni: - Progettazione e management dei progetti educativi
al livello dell’istituto scolastico – elaborare dei progetti istituzionali, programmi di
sviluppo, creare delle strategie e metodologie per regolarle - Progettazione della lezione
2.7. Il management delle risorse umani n

ROlul managerial – comunicare

Motivare
Indrumare
Consiliere
Planificare
Din perspectiva managementului clasei de elevi rolurile cadrului didactic sunt dezvoltate şi particularizate la
specificul muncii de conducere a grupului şcolar şi a procesului instructiv-educativ urmând aceeaşi linie cu rolurile
fundamentale din managementul ştiinţific care vizează:

a) Planificarea/prognoza.Poate fi definită ca modalitate de „stabilire a traiectului ipotetic de la ceea ce este –

starea actuală a (sub)sistemului sau procesului organizaţional – la ceea ce trebuie să fie– starea dezirabilă a
(sub)sistemului respectiv”. La nivelul clasei de elevi planificarea reprezintă primul pas în stabilirea strategiei de realizare
a finalităţilor prevăzute de documentele curriculare şi se concretizează în instrumente manageriale realizate în
conformitate cu cerinţele impuse de politicile educaţionale la nivelul clasei, disciplinei.

b) Organizarea. În plan operaţional, acţional, funcţia de organizare solicită din partea managerului şcolar
aproximativ aceleaşi competenţe ce sunt antrenate la nivelul practicii educaţionale: stabilirea şi operaţionalizarea
obiectivelor, proiectarea activităţii etc. Un rol important în procesul organizării poate fi atribuit componentei
informaţionale în sensul stabilirii unor legături între elementele organizării;

c) Comunicarea. Activitatea de management al clasei presupune implicarea unui dialog permanent cu elevii
ce reclamă un climat educaţional stabil, deschis şi constructiv. Se vor stabili canalele de comunicare şi repertoriile
comune;

d) Conducerea/coordonarea. La nivelul clasei de elevi, funcţia de conducere/coordonare îmbracă trăsături şi

acţiuni specifice, chiar dacă în fond ea reprezintă o demultiplicare a caracteristicilor sale, transpusă la nivel
managementului clasei de elevi. În acest sens, E. Joiţa transpune actul de conducere într-un sistem de acţiuni şi
mijloace prin care profesorul influenţează elevii în realizarea obiectivelor şi situaţiilor corespunzătoare, care motivează
şi sprijină afirmarea diferenţiată în acest sens. Atât conducerea, cât şi coordonarea depind de înţelegerea relaţiei
autoritate – libertate, de climatul psihosocial existent la nivelul şcolii/clasei, de rigoarea proiectării obiectivelor, de
motivarea şi implicarea profesorilor/elevilor în atingerea acestora.

e) Controlul/evaluarea. Evaluarea ca funcţie managerială nu trebuie confundată cu evaluarea didactică. Ea

reprezintă un set de proceduri utilizate pentru determinarea raportului dintre performanţele obţinute şi cele
intenţionate, precum şi pentru corectarea rezultatelor în sensul dorit şi implică patru etape:

 Măsurarea realizărilor (cantitativ şi calitativ);

 Raportarea (compararea) realizărilor la obiectivele şi standardele iniţial stabilite pentru evidenţierea

eventualelor abateri;

 Determinarea cauzelor care au generat aceste abateri;

 Efectuarea corecturilor, fie asupra obiectivelor, fie asupra rezultatelor, ceea ce oferă evaluării şi o dimensiune
reglatorie.

f) Motivarea. Se va avea în vedere folosirea întăririlor pozitive, a aprecierilor verbale în sprijinul consolidării
comportamentelor asertive. Managerul va realiza orientarea valorică a tendinţelor negative identificate în conduita
elevilor;

g) Consilierea. Rolul managerului clasei este şi acela de a sta la dispoziţia elevilor şi de a-i asculta şi ajuta în
diversele probleme de natură personală, educaţională, de orientare şcolară şi profesională.

Portofofiul 2: exemplificati si descrieti 3 dimensiuni ale managementului clasei de elevi

3. Dimensiunea sociala

In mod traditional punctele de vedere sunt oarecum consonante in ceea ce

priveste tematica fundamentala a clasei de elevi ca grup social: structura, sintalitatea si
problematica leader-ilor sunt doar cateva din ariile de preocupare ale investigatiilor de tip
sociologic in clasa de elevi.

3.1.Clasa ca grup social

Definite: Ansambluri de indivizi (elevi), constituite istoric, intre care exista diverse tipuri
de interactiuni si relatii comune determinate'.

Celelalte caracteristici ale clasei ca grup social sunt:

- intinderea clasei (marimea) are in vedere numarul de elevi care compun grupul (de
obicei 25-30, in cazurile cele mai frecvente, 30- 40 in cazurile cele mai inoportune, si 20-
22 in cazurile cele mai fericite) si pune in discutie extensia numerica optima a acesteia;

- interactiunea membrilor clasei, vizate fiind interactiunile directe, nemijlocite si

multivariante.
- scopurile atat cele pe termen scurt cat si cele pe termen lung, sunt comune grupului
clasa si, prin intermediul constientizarii acestora de catre elevi, pot deveni motorul
dezvoltarii grupului pe perioada scolaritatii; arta cadrului didactic, ca manager in clasa
consta in fixarea, pe langa obiectivele scolare formale si a unei serii de obiective social-
afective pentru grupul de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia;

- structura grupului poate fi analizata dual in ceea ce priveste grupurile mici si implicit
clasa de elevi, atat ca modalitate de legatura a membrilor grupului in plan interpersonal,
cat si ca ierarhie interna a grupului;

- compozitia si organizarea definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de

omogenitate sau de eterogenitate a clasei.

Sintalitatea

Tot in investigarea specificului grupului clasa pot fi plasati si alti doi parametri de
analiza dinamica,sintalitatea, inteleasa ca personalitate a grupului respectiv
si problematica liderilor, care in cazul clasei poate fi un subiect extrem de delicat, mai
ales la nivel de identificare, diagnoza si coordonare din partea cadrului didactic.

Ambele subiecte solicita mai mult decat oricare dintre celelalte competentele
manageriale ale profesorului sau invatatorului.

3. Individualizare, grupare si organizare in clasa:

Pedagogul Dan Potolea referindu-se la problema diversificarii modalitatilor si a structurilor

organizatorice in scoala, abordeaza triadic aceasta realitate educationala:

Diversificare institutionala:

- diversificarea studiilor:

- organizatorica (teoretic, profesional,)

- cursuri optionale;

- schimbarea structurii clasei de elevi:

- clase de nivel;

- grupe de nivel;

- clase speciale;
Diversificare curriculara:

- invatamant modular

Diversificare procesuala:

- individualizarea instruirii la nivelul clasei de elevi;

In legatura cu aceasta diversificare procesuala, obiect de studiu al

managementului clasei de elevi, modurile de instruire se prezinta sub trei asemenea
forme: frontal, grupal, individual.

a. Frontal: porneste de la perspectiva tratarii clasei de elevi ca si cum toti elevii ar fi egali
intre ei. Aceasta forma organizatorica predispune la utilizarea metodelor expunerii si a
conversatiei.

- pot fi introduse anumite diferentieri la nivelul tipului de intrebari formulate si la nivelul

timpului de organizare a raspunsurilor;

b. Grupal: presupune organizarea elevilor (de la 2 la mai multi elevi) pe echipe in functie
de anumite criterii (astfel rezulta):

- grup omogen: elevii sunt inclusi in functie de interese, capacitati, rezultate scolare
comune, si dispun de:

- sarcini de instruire distribuite diferentiat;

- indrumarea permanenta a cadrului didactic;

- timp de instruire distribuit neuniform;

- grup eterogen: elevii sunt inclusi posedand interese, capacitati, rezultate scolare
diferentiate, si dispun de:

- sarcini de instruire diferentiate sau commune (diferentiate la nivel de dificultate si chiar

la nivel de continut);

Din punct de vedere pedagogic se recomanda o echilibrare a celor doua forme. Grupul
omogen este mai profitabil din punct de vedere intelectual, in timp ce grupul eterogen
este mai adecvat

integrarii sociale a elevilor.

c. Individuala: presupune respectarea individualitatii elevilor, adoptandu-se sarcini de

instruire in concordanta cu nevoile si posibilitatile fiecarui elev, in parte.
Sarcina si timpul de instruire

Variatia sarcinii si a timpului de instruire, ca elemente dominante ale organizarii clasei de

elevi din perspectiva managementului clasei de elevi se realizeaza prin analiza
urmatoarelor dimensiuni:

- sarcina: Comuna sau diferentiata din punct de vedere cantitativ sau / si - calitativ;

- dirijarea instruirii: riguroasa, comuna, semiindependenta, diferentiata sau -

independenta;

- timp: egal sau diferentiat

- stil de invatare: inductive sau deductive sau practic;

- motivatie extrinseca sau intrinseca

Dimensiunea inovatoare

Jean Thomas lanseaza conceptul educatie in schimbare si defineste inovatia ca :

“Acea schimbare in domeniul structurilor si practicilor invatamantului care are drept scop
ameliorarea sistemului”.

Dimensiunea inovatoare reprezinta o conditie esentiala a optimizarii interactiunilor

si a microdeciziilor educationale in universul grupului.

Independenta atitudinala si de interventie a cadrului didactic in situatii de criza este

dependenta de capacitatile inovatoare ale acestuia. Inovarea in planul relational al clasei
de elevi nu este numai rezultatul presiunii fortelor sociale inovatoare ci si presiunile
elevilor care actioneaza din interior.

In ceea ce priveste deciziile inovatoare este de mentionat necesitatea pastrarii si

a identificarii unor spatii pentru eventuale decizii secundare, suplimentare, in decursul
fazei de interventie si de executie (spre exemplu in cazul unei interventii corectionale,
pedeapsa, reactia elevului la momentul respectiv poate determina o schimbare atitudinala
a cadrului didactic). Decizia in acest caz devine un purtator inovatie prin:

- fundamentarea sa informationala;

- coeficientul de noutate realizat;

Schimbarea ca trasatura ineluctabila a demersurilor manageriale ale

cadruluididactic, presupune un set de corective aduse mereu actiunii educationale.
Practica scolara nu poate fi privita la infinit ca un factor pasiv, datoria acesteia fiind de a
reactiona cu receptivitate maxima la intreprinderi inovatoare.
 Agentul schimbarii este insusi cadrul didactic. El nu constituie pentru demersurile
inovatoare o amenintare, cu atat mai mult cu cat eventualele reprosuri externe care i s-
ar putea aduce cadrului didactic, ar face apel la traditionalism si nu ar fi intemeiate.

Inovatia la acest nivel al managementului clasei, porneste de la:

. cunoasterea practicii educationale intr-un moment 't' al activitatii;

. cunoasterea tendintelor si a traditiilor activitatilor educationale vizate;

. cunoasterea orizonturilor de asteptare ale elevilor.

Dimensiunea psihologica

Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt reprezentate de cunoasterea,

respectarea si exploatarea particularitatilor individuale ale elevilor. Ca substrat integrator
factorul central este capacitatea de munca a elevilor in clasa, concept utilizat in toate
studiile de psihologia muncii si in studiile de randament profesional.

Modul de concretizare structural-integrativa a capacitatii de munca a elevilor in

legatura directa cu managementul clasei de elevi se prezinta astfel:

- capacitatea de invatare
- trasaturile de personalitate

1. Capacitatea de invatare

Managementul clasei de elevi se preocupa de invatarea in plan socio-relational si

normativ. Pentru a stabili momentul optim cand elevii pot lua contact cu sarcina de
invatare, sunt necesare cateva informatii despre:

- stadiul dezvoltarii psihologice a copiilor;

- conceptia despre invatare si asimilare;
- analiza logico-cognitiva a continutului de invatat (socio-moral);
 Elementul primordial al capacitatii de invatare il reprezinta determinarea starii de
pregatire a elevilor asimilat ca nivel de dezvoltare psihoeducationala care face posibila
abordarea cu succes a unor obiective sau sarcini de invatare. Aceasta este o preconditie
pentru succesul actului de invatare. Structura capacitatii de asimilare este conditionata
de urmatorii factori:

a. Nivelul dezvoltarii biopsihosocial,

b. Starea de pregatire la nivel de abilitati, cunostinte in raport cu un continut

predeterminat;

c. Componenta motivationala asimilata cu atentia si interesul.

Puncte de vedere apropiate cu privire la capacitatea de invatare a elevilor sunt

prezente si de alti cercetatori care prezinta urmatorii determinanti structurali ai capacitatii
de invatare:

1. Resurse intelectuale:

informatia stocata in memoria de lunga durata,

algoritmi de operare cu informatia,

strategii de gandire;

Resurse reglatorii:

trebuinte de diferite niveluri,

motive de diferite intensitati si forme,

interese si insusiri ale vointei (calitati);

2. Resurse comportamental - instrumentale: deprinderi, comportamente, conduite.

Resursele invatarii pot fi exploatate in plan managerial de cadrul didactic, care prin
cunoasterea si distribuirea rationala a sarcinilor de invatare (intelectuale sau social-
valorice), in mod echilibrat pe obiective si genuri de activitati, pe diferite perioade ale zilei
si ale anului scolar, le poate converti intr-o conditie decisiva a eficientizarii activitatii cu
clasa de elevi.

Fundamentele psihologice ale competentelor socio-relationale

Constiinta morala nu este o garantie a comportamentului elevului. Observam frecvent

elevi care, cunosc principiile morale sunt capabili sa emita judecati valorice dar nu
actioneaza conform acestora prompt in circumstantele strict definite. Normele si principiile
socio-morale ar trebui sa se transforme in trasaturi esentiale de caracter.

Structural, elementul motivational care coaguleaza intreaga teorie privitoare la

fundamentarea psihologica a competentelor sociorelationale, este convingerea ca
element psihologic complex, afectiv si volitional.

Vointa reprezinta in planul practic al formarii si consolidarii sale, un adevarat exercitiu de

maiestrie pedagogica si manageriala.

Educarea vointei

Problema vointei este foarte importanta in cadrul educatiei morale. Elevii inteleg
de obicei fundamentul bun al regulilor stabilite de parintii si educatorii lor si accepta
principiile morale dar, daca vointa lor nu este suficient de puternica, la un prim soc, la un
prim obstacol, va aparea abandonul.

Vointa, reprezinta din punct de vedere psihologic, capacitatea fiintei umane de a

depasi obstacole care o impiedica in atingerea unui obiectiv fixat.

Continutul comportamentului voluntar este foarte complex. Daca elevul (copilul)

nu este dotat cu o forta voluntara considerabila, prin intermediul unor interventii
educationale aceasta (vointa) poate fi exersata si consolidata. Rolul colaborarii cu parintii
in aceasta intreprindere este incontestabil si se impune ca profesorul sa cultive aceasta
relatie (profesor - parinte - elev in educatia vointei.

Pasii instructiei voluntare, propusi de Ladislav Duric in 'Elements de psychologie de

l'education', UNESCO, 1991, privesc urmatoarele componente voluntare:

1. Conceperea unui proiect care trebuie sa fie conform normelor scolare. Obiectivele
stabilite e bine sa fie clare si precise, concrete si motivante pentru elevi. Totodata se pot
fixa atat obiective pe termen lung cat si obiective pe termen scurt.

Initiativa, manifestata prin disponibilitate si spirit de decizie, curaj si independenta in

alegerea obiectivelor ca si realizarea lor. Sarcina cadrului didactic este de a stimula
initiativa elevilor, exploatand toate ocaziile disponibile.

Portofoliul 3: prezentati un exemplu din viata voastra de elevi in care profesorul a

gestionat o situatie manageriala