2. Sistemul psihic uman ( definire, structură, caracteristici).

Valoarea conceptului de sistem psihic uman.

Mihai Golu si Al. Dicu definesc sistemul psihic uman drept un ansamblu autoreglabil de
stări şi procese structurate pe baza principiilor semnalizării, reflectării şi simbolizării şi
coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere
spaţio-temporară si generalizare. Paul Popescu Neveanu defineste sistemul psihic uman astfel: un
sistem energetic-informaţional de o complexitate supremă, prezentând cele mai înalte şi
perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiind dotat cu dispoziţiile selective
antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii. Din cele doua definitii se pot
desprinde principalele caracteristici ale sistemului psihic uman:
-un sistem energetic-informational – acest aspect apare din însăşi natura informa ţională a
psihicului, dar şi din faptul că omul, trăind într-un univers informaţional, fiind bombardat
permanent de informaţii şi trebuind să reacţioneze la ele, este nevoit să-şi elaboreze mecanismele
prin intermediul cărora să le poată stăpâni. Astfel, el trebuie să-şi formeze şi perfecţioneze
mecanismele de recepţionare a informaţiilor, de sto care, prelucrare şi interpretare a lor, de
combinare şi recombinare sau de valorificare a informaţiilor. Importantă este nu doar informaţia,
ci şi modul de operare cu ea. Cel de al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul că
avem de-a face cu un sistem viu, câmpurile bioenergetice reprezentând zone de generare a
modelelor informaţionale.
-un sistem interactional, interactiv - caracterul interacţionist al sistemului ne este
demonstrat de faptul că nivelul de dezvoltare al unei părţi este dependent de nivelul dezvoltării
altei parti. Interactivismul dintre componentele sistemului se evidenţiază nu doar în procesul
organizării calitative a acestora, ci şi în cel al destructurării lor. Perturbarea unei componente a
sistemului antrenează după sine alterarea alteia sau chiar a întregului sistem.
-un sistem ambilateral orientat - el asimilează informaţii atât din exterior, cât şi din sine, pe
care le coordonează în virtutea unui principiu al echilibrării. Numai acest tip de orientare dublă îi
asigură normalitatea. Ruperea sistemului de lume şi centrarea lui pe sine, închiderea în sine ar
duce la "prăbuşirea în sine", la apariţia unor grave fenomene de dereglare, cum ar fi autismul,
onirismul. La fel de periculoasă este şi desprinderea de sine, de propria fiinţă, care este
principalul punct de sprijin în investigarea lumii, fn acest caz, realitatea ar părea, probabil,
iluzorie, fluctuantă, lipsită de constanţă şi de utilitate.
-un sistem evolutiv - trece de la o stare la alta, de la o insuficientă organizare, diferenţiere
şi specializare spre forme complexe de organizare, diferenţiere şi specializare. Antreneaza o serie
de stadii ale dezvoltarii umane.
-un sistem autoorganizat – sistemul psihic uman nu functioneaza global, nediferentiat, ci
pe niveluri, continuturile sale capatand o ierahizare functionala si valorica.
-un sistem antientropic si antiredundant - ceea ce înseamnă că, pe măsura constituirii lui,
favorizează procesele de organizare şi diminuează efectele influenţelor perturbatoare. Sunt
eliminate informaţiile de prisos, cele care şi-au pierdut utiliatea sau cele care, în loc să
organizeze sistemul, l-ar dezorganiza, fiind reţinute, în schimb, cele care contribuie la buna
funcţionare a sistemului.
-un sistem autoreglator - Deşi el se formează ca urmare a influenţelor exterioare
socioculturale ce se exercită de-a lungul ontogenezei asupra sa, fapt care duce şi la socializarea
lui, aceasta nu înseamnă că individul nu participă la propria sa formare, că activismul său
individual este diminuat sau exclus. Dimpotrivă, sistemul psihic uman îşi afirmă specificul şi
forţa sa proprie. Selecţia însuşirilor ce sunt reflecatate în percepţie se realizează, de exemplu, nu
numai în funcţie de "tăria" fizică a acestora, ci şi de dorinţele, aspiraţiile, scopurile subiectului,
uneori aceste "forţe" interne sunt atât de puternice încât apar percepţii deformate (iluzii).
Conceptul de structura propus de J Piaget se defineste drept un model sau un pattern si este
alcatuit din mai multe elemente care se afla in interdependenta. Structura Sistemului Psihic
Uman cuprinde categoria proceselor psihice impartita in cognitive (senzatii, perceptii,
reprezentari), stimulator-energizante (motivatia si afectivitatea) si reglatorii (limbaj, atentie,
vointa); categoria structurii personalitatii alcatuita din temperament, aptitudini, caracter,
inteligenta, creativitate.
Conceptul de "sistem psihic uman" are, pentru psihologie, o mare valoare metodologică,
exprimată în sporirea posibilităţilor des-criptive şi explicativ-interpretative ale acesteia.
Principiul interacţionist sistemic aplicat vieţii psihice permite elaborarea unui model psihocom-
portamental de ansamblu al vieţii psihice, mult mai aproape de adevăr. Cu cât modelul
asociaţionist a devenit mai analitic, mai atomar, cu atât el s-a îndepărtat de surprinderea şi
explicarea esenţei psihicului ca un întreg, ca un tot unitar. Apoi, centrarea pe sublinierea
interacţiunii obligatorii dintre diferite procese şi funcţii psihice asigură mai buna înţelegere a
naturii şi specificului imaginaţiei care, deşi aparent prin produsele sale imagistice se opune
gândirii, are incor-porată, în fiecare dintre acestea, schema, scheletul logic, în sfârşit, abordarea
sistemică a psihicului uman a deschis calea înţelegerii mult mai clare şi nuanţate a raporturilor
dintre psihismul subiectiv şi com-portamentul exteriorizat, care sunt nu numai interdependente,
ci şi reciproc convertibile. Actele comportamentale sunt preluate şi asimi-late prin învăţare,
transformate în acte subiective, în timp ce acestea din urmă se exteriorizează şi se manifestă în
comportament, sub forma reacţiilor.