Sunteți pe pagina 1din 1

Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) a devenit aplicabil şi în

România
A intraret în vigoare, la 25 mai 2018, a regulamentului general privind protecția datelor cu caracter
personal în cadrul spaţiului comunitar. Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR)
este direct aplicabil și obligatoriu în toate elementele sale pentru toate statele membre, indiferent
de măsurile existente în cadrul legislației lor naționale. Dispozițiile regulamentului pot fi invocate
direct de către cetățeni, întreprinderi, administrații publice și alte organizații care prelucrează date
cu caracter personal.
Scopul adoptării GDPR constă în necesitatea modernizării și unificării regulilor de protecție a
datelor în statele membre, astfel încât să se reducă birocrația și să crească încrederea
consumatorilor, în avantajul întreprinderilor, dar și să se protejeze mai bine drepturile persoanelor
fizice. Regulamentul prevede cerințe noi în materie de transparență, consolidarea drepturilor la
informare, la acces și la ștergerea datelor, protecție sporită împotriva încălcării securității datelor
și acordă autorităților pentru protecția datelor din statele membre posibilitatea de a impune
sancțiuni operatorilor (amenzi în cuantumuri semnificative). Protecția datelor cu caracter personal
garantată prin regulament rămâne asociată datelor transferate în afara Uniunii Europene, asigurând
un nivel ridicat de protecție.

S-ar putea să vă placă și