PERIARTRITA SCAPULA-HUMERALA

Periartrita scapulo-humerala este un sindrom clinic dureros, insotit de redoare si de limitarea

miscarilor, datorita afectarii structurilor periarticulare (ligamente, capsula, tendoane, bursa,
muschi) prin leziuni degenerative si/sau inflamatorii.
La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces de
uzura a carei accelerare si agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme,
expunerea la frig, etc.
Umarul este alcatuit din trei articulatii si doua planuri de alunecare, care-i confera o mare
mobilitate in dauna stabilitatii. Cele doua suprafete de alunecare sunt reprezentate de
suprafata scapulo-toracica si de catre spatiul subacromial; cele trei articulatii ale umarului
sunt articulatia glenohumerala, acromio-claviculara si sterno-claviculara. La mentinerea unei
oarecare stabilitati, contribuie ligamentele, tendoanele si muschii.
Patologic, PSH are drept substrat-in primul rand-leziunile degenerative ale
tendoanelor, in special ale supraspinosului si bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la
rupturi partiale si prin calcificari. O forma particulara de PSH este cea determinata de
inflamatia articulatiei glenohumerale, a carei evolutie catre fibroza este responsabila de
diminuarea importanta a miscarilor la acest nivel (,,umar blocat’’ sau ,,umar inghetat’’).
Periartrita scapulo-humerala are cinci forme clinico-anatomo-frunctionale relative bine
conturate. Acetea sunt:
- umarul dureros simplu;
- umarul dureros acut (hiperalgic);
- umarul mixt;
- umarul blocat;
- umarul pseudoparalitic.
Umarul dureros simplu este o forma clinica particulara, cunoscuta si sub numele de
periartrita dureroasa simpla neanchilozanta. Aceasta forma de PSH este consecinta leziunilor
degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulatii, mai ales
tendoanelor supraspinosului si bicepsului.
Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza durerii moderate de umar cand se
imbraca, cand se piaptana sau cand solicita membrul superior respectiv prin purtarea unor
greutati. Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul somnului, intensificandu-se in anumite
pozitii.
Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilitatii, rareori existand o impotenta
functionala datorita durerii.

EVOLUTIA BOLII

Evolutia umarului dureros simplu este favorabila, vindecarea producandu-se in cateva

saptamani sau cel mai mult in cateva luni fie spontan, fie in urma tratamentului. Uneori insa
durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind umar dureros acut, hiperalgic.
Uneori evolutia spontana spre vindecare necesita 1-2 ani. La umarul blocat evolutia este
indelungata; in lipsa unui tratament adecvat, blocajul umarului poate persista cateva luni; cu
timpul insa, uneori dupa 6 luni, umarul incepe sa se elibereze si majoritatea bolnavilor isi
recupereaza in intregime mobilitatea.
Perioadele de exacerbare a durerilor pot sa dureze de la cateva zile pana la cateva saptamani.
La umarul dureros acut evolutia este uneori trenanta durerile acute durand mai multe luni si
nevrozand bolnavul; cel mai adesea, dupa cateva saptamani durerile diminua treptat in
intensitate, pana ce dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umarului dureros acut.
Evolutia PSH de cele mai multe ori se termina obisnuit in cateva saptamani, dupa care
bolnavul isi poate relua ocupatiile. Uneori ramane o senzatie de jena desteptata de oboseala
sau de frig si umezeala.

Tratamentul medicamentos
Acesta este util din faza acuta si va consta in antialgice, vitamine, infiltratii si la nevoie
antibiotice. La umarul dureros simplu ca medicatie se aplica aspirina, se fac infiltratii cu
acetat de hidrocortizon. Dupa cedarea durerilor , la umarul dureros acut se administreaza
fenilbutazona sau indometacinul. De asemenea se fac miscari pentru a se evita anchiloza. Deci
atat in umarul dureros simplu cat mai ales in umarul dureros acut, mobilizarea (activa si
pasiva) va fi prudenta, treptata.
In umarul blocat in faza initiala (de infiltratie activa, insotita de dureri), este utila
corticoterapia generala. In fazele tardive orice tratament medicamentos este inutil.
Tratamentul esential este kineziterapia sau balneo-kineziterapia, razele infrarosii (IR),
ultrasunetele (US). Unele interventii chirurgicale ( extirparea focarului calcifiat, sectionarea
tendonului bicipital, denervatia articulara) au indicatii restranse si rezultate greu de apreciat.

Masajul in periartrita scapulo-humerala

Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple, aplicate sistematic

asupra organismului, cu mana sau cu aparate special construite, in scopuri terapeutice sau
igienice. Aceste prelucrari, care se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor
(manipulatii), constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni,
vibratii, scuturari sau lovituri usoare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie
adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, evolutia bolii, starea generala a bolnavului,
sexul, varsta si starea psihica a acestuia.

Kinetoterapia

Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la inceput prin miscari pasive, care
sunt la umar:
- antepulsie;
- retropulsie.
Terapia ocupationala (ergoterapia)

Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care participa bolnavul, sa-i
restaureze sau sa-i mareasca performantele, sa-i faciliteze invatarea acelor sarcini si functii
esentiale pentru adaptarea sa sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a
promova sau mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului locomotor
terapia ocupationala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii determinate de boala si de
inactivitate. La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavului, care
cuprinde:
- performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;
- adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare, orteze sau proteze;
- abilitatea senzoriomotorie si componentele sale – integrarea neuromusculara si senzoriala.
Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant articular si testing muscular,
in a doua etapa, evaluarea performantelor bolnavului in activitatile de fiecare zi, pe baza unei
fise cu posibilitatea de a stabili scoruri:
- modul de alimentare (cum mananca, cum bea);
- igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);
- toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);
- imbracat – incaltat;
- comunicari functional;
- activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si inchiderea de
containere, curatenie, spalat rufe, facut patul);
- manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
- adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezolvarea problemelor);
- accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutarilor, efectuarea
modificarilor, controlul medilui modificat);
- preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajutatoare mecanice).