ENCICLOPEDIA FRANCEZĂ - 1751 - ARTICOLE DESPRE „

UMANITATE ” și „VICLENIE ”

UMANITATE
(nesemnat)
Sub influența filozofilor, secolul al XVIII-lea s-a eliberat de jugul
Bisericii. Rațiunea înlocuiește credința. Carității îi urmează
binefacerea și omenia; impulsurile firești de umanitate au
înlocuit resortul mistic al carității. Umanitatea este o datorie
care se îndeplinește prin binefacere. Dacă umanitatea este o
formă a sensibilității în raporturile cu semenii noștri, fondul ei
rațional este tot atât de evident și pentru filozofi. Acest acord al
experienței și al rațiunii explică avântul rapid al sentimentului
de umanitate în lume și în literatura secolului al XVIII-lea.
A se referi la articolul SENSIBILITATE din aceeași Enciclopedie.
UMANITATEA (morală) este un sentiment de bunăvoință pentru
toți oamenii, sentiment care nu se ivește decât într-o inimă
mare și simțitoare. Acest nobil și sublim entuziasm este
preocupat de necazurile altora și de nevoia de a le alina; el ar fi
în stare să străbată universul ca să desființeze sclavia,
superstiția, viciul și nenorocirea. Ne ascunde greșelile semenilor
noștri sau ne împiedică să le simțim; dar, în același timp, ne
îndârjește când e vorba de crime. Smulge din mâinile
sceleratului arma care ar putea să amenințe un om de treabă;
nu ne îndeamnă numai să ne îndeplinim îndatoririle noastre, ale
fiecăruia, ci dimpotrivă, să fim mai buni prieteni, mai buni
cetățeni, mai buni soți; îi e plăcut să-și deschidă sufletul prin
binefaceri față de ființele pe care natura nu le-a pus în preajmă.
Am văzut această virtute, din care izvorăsc multe altele, în
multe minți și în foare puține inimi.
VICLENIE

Autor: M. Le Blond
VICLENIE, abilitate, artă, finețe, mijloc subtil de care ne folosim
spre a ne impune altora. Singură, are un caracter negativ; nu-i
recomandabil să te folosești de viclenii; viclenia e arma
caracterelor false și a spiritelor mici. Se spune că există viclenii
inocente; sunt de acord, dar eu personal nu le agreez pe nici
unele; se spune „viclean” și „a folosi viclenia”.Abilitatea este
arta de a-ți conduce cu succes afacerile; suplețea este dispoziția
de a te acomoda împrejurărilor și întâmplărilor neprevăzute;
finețea este un anumit fel de a lucra discret și pe ascuns;
viclenia este o cale mascată de a-ți atinge ținta; șiretlicul este
un mijloc prefăcut pentru realizarea scopurilor.Primii trei
termeni au un sens pozitiv în comparație cu ceilalți doi.
Abilitatea folosește lucid mijloacele, ea cere inteligență;
suplețea evită obstacolele, ea urmărește siguranța; finețea se
insinuează pe nesimțite, ea presupune putere de pătrundere;
viclenia înșeală, ea are nevoie de o imaginație ingenioasă;
șiretlicul surprinde, disimulează în mod preconceput.Vicleniile
militare (Arta militară), sunt, în război diferitele mijloace
folosite pentru a înșela și surprinde pe dușman. Vicleniile
militare se numesc de obicei statageme.După Thucydide, cea
mai frumoasă laudă care i se poate aduce unui general e aceea
câștigată prin viclenie și stratagemă.Grecii erau mari meșteri în
această artă; este mai curând o știință, căci arta de a înțela cu
iscusință în război poate fi ușor formulată în principii și metodă.
În acest domeniu reușești mai ușor prin experiența câștigată
decât prin spontaneitate, fiindcă într-adevăr războiușl este
știința înșelătoriilor...Plutarc spune că în Sparta se făcea o
diferență netă între cei care-i dominau pe dușmani prin viclenie
și cei care-i nimiceau prin forță fățișă, și că cei dintâi făceau mai
multe victime.Homer, care este sfetnicul războinicilor, spune că
trebuie să-i faci cât mai mult rău dușmanului și că orice fel de
înșelătorie este permisă. Se pare că Grotius este de aceeași
părere în excelenta sa lucrare „De jure pacis ac beli ” (Dreptul
păcii și al războiului), pe care puțini oameni de arme o citesc. El
amintește un număr mare de personalități respectabile, care
sunt de acord cu vicleniile și înșelătoriile militare. Totul le este
îngăduit, până la minciună. El pomenește un mare număr de
teologi și chiar unii sfinți, printre care sfântul Chrysostom, care
spune că împărații care au folosit surpriza, viclenia și șiretlicul
spre a-și atinge scopul sunt demni de laudă. Și are dreptate.
Victoria câștigată prin forță și superioritate numerică este mai
curnd o treabă de soldat decât de general, pe când cea
dobândită prin viclenie și abilitate este opera exclusivă a
generalului. Atât viclenia cât și abilitatea constituie
stratagemele armatelor mici împotriva celor numeroase; și
amândouă, pietre de încercare a valorii inteligenței (militare).