Sunteți pe pagina 1din 5

Ouăle de prepeliţă şi-au câştigat reputaţia unui veritabil medicament-minune, aducând o serie de

beneficii de netăgăduit organismului. Revitalizează organismul, indiferent de vârstă, sunt o sursă


naturală de colină ce ajută la dezvoltarea creierului şi îmbunătăţesc IQ-ul copiilor. Se folosc
benefic în perioada pre şi postnatală, dar şi după intervenţii chirurgicale şi radioterapii.
Specialiştii sunt la unison de părere asupra efectelor benefice ale ouălor de prepeliţă. Un avantaj
superior al acestora este că ele nu au contraindicaţii, astfel că o cură cu ouă de prepeliţă este
oricând benefică. Puţini ştiu că, în Japonia, şcolarilor li se oferă la prânz, zilnic, câte două ouă de
prepeliţă, cauza fiind evidentă – complexul de vitamine şi minerale ajută creierul la memorarea
materiei studiate. Oul de prepeliţă este considerat „medicament universal” pentru valoarea
nutritivă şi pentru compoziţia chimică bogatăîn P, Ca, Fe, oligoelemente, vitamine şi în mod
deosebit sulful care intră în compoziţia tuturor cartilagiilor, părului, unghiilor şi a pielii. Prin
aportul de lecitină, oul de prepeliţă este un bun adjuvant al tratamentului cu gerovital recomandat
persoanelor care au trecut de 35-40 ani pentru regenerarea organismului, dar şi pentru
menţinerea constantelor mentale ale creierului ce se reduc odată cu regresia biologică a
organismului. Fierte sau crude, aceste ouă aduc o serie de beneficii organismului - au o valoare
nutriţională de patru ori mai mare, iar medicii le recomandă în tratarea diverselor boli sau pentru
menţinerea stării de sănătate “Se poate spune că ouăle de prepeliţă au efecte miraculoase, date de
calitatea superioară a proteinei din ou şi de lipsa colesterolului. Acesta este singurul ou dietetic.
El conţine proteine, glucide speciale nepericuloase în diabet sau alte boli în care glucidele sunt
interzise, lipide speciale fine şi lecitine, multe vitamine, săruri minerale, aminoacizi esenţiali,
factori antialergici. Conţine un agent anticolesterol care curăţă vasele sanguine de depunerile de
colesterol, inclusiv pe cele fine cerebrale. O cură cu asemenea ouă nu poate avea decât un
rezultat pozitiv asupra organismului uman”, spune dr. Mioara Lungu din Slatina. Beneficii “fără
număr” ale consumului de ouă de prepeliţă Oul de prepeliţă revitalizează organismul uman
indiferent de vârstă, reglează şi îmbunătăţeşte funcţionarea inimii şi activitatea aparatului
circulator, dar reglează şi aciditatea gastrică. De asemenea, ameliorează respiraţia şi funcţia
reproductivă, are efecte benefice în tratarea bolilor de rinichi şi de ficat, acţionează pozitiv
asupra creierului, asupra sistemului limfatic şi al celui imunologic. Ele sunt apreciate şi deoarece
formează neuronii din sistemul nervos central la copii şi întârzie procesele degenerative de
îmbătrânire. Ouăle de prepeliţă se folosesc benefic şi în perioada pre, respectiv postnatală, dar şi
după operaţii chirurgicale şi chiar radioterapii. Specialiştii spun că există trei avantaje
excepţionale ale consumului de ouă de prepeliţă pentru copii şi în timpul sarcinii: conţine
Omega-3 acizi graşi care ajută în dezvoltarea creierului fătului; conţine colină şi Omega-6 pentru
o dezvoltare armonioasă a copilului; respectiv faptul că aceste ouă sunt adesea alese de copii
pentru gustul şi mărimea lor ce dă aspectul unei “jucării”. În orice terapie, alimentaţia este
esenţială, iar ouăle de prepeliţă nu sunt medicamente de sinteză care să obosească ficatul,
rinichii, pancreasul sau alte organe, glande sau structuri funcţionale umane, ci sunt un produs
natural, organic aşadar, perfect adăptat nevoilor oricarui organism uman, relevă site-ul
fermabunicii.ro. Ouăle de prepeliţă se asimilează în organism în funcţie de nevoile acestuia, fără
a-i produce uzura, ci dimpotrivă - având rol constructiv începând de la nivelul celular şi până la
cel organic. Alte beneficii ale consumului de ouă de prepeliţă: întăreşte aparatul cardiovascular,
reglează aciditatea gastrică şi digestia, ajută în tratarea bolilor renale şi de ficat, ajută foarte mult
şi în cazurile de rinită alergică, alergii şi eczema, sunt benefice în afecţiunile oftalmologice şi
ORL; ajută foarte mult în cazuri de impotenţă sexuală, astm bronşic, tuberculoză,
hipercolesterolemie, rinită alergică, alergii şi eczema, reglează nivelul zahărului din sânge în
cazurile de diabet ş.a. Cum decurge o cură cu ouă de prepeliţă În funcţie de afecţiune, specialiştii
recomandă ca aceste cure să se desfăşoare pe perioade de 25 sau 49 de zile. Cura de 25 de zile
presupune un consum de 120 de ouă, astfel: în prima şi a două zi - câte trei ouă; în a treia zi -
patru ouă; începând cu a patra zi şi până în a 25-a zi, câte cinci ouă pe zi. Dar atenţie - în timpul
curei cu ouă de prepeliţă este interzis consumul oricăror băuturi alcoolice! Copiilor şi
adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 17 ani li se recomandă cura de 120 de ouă, fără a
depăşi însă patru ouă pe zi, iar cura cu 240 de ouă este recomandată numai adulţilor. Cura cu ouă
de prepeliţă este benefică şi pentru copii de vârste mai mici. Astfel, pentru cei cu vârsta cuprinsă
între 1 şi 3 ani este potrivită o cură de 60 de ouă în 30 de zile, timp în care li se vor administra
câte două ouă pe zi. Copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani pot urma cura de 60 de ouă în 20 de
zile, câte trei ouă pe zi, în timp ce pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 10 ani, cura potrivită
este cea de 90 de zile, în care se pot administra câte trei ouă zilnic. Ouăle trebuie să fie foarte
proaspete şi se recomandă a se bea crude, dimineaţa pe stomacul gol - în locul cafelei, cu o oră
sau două înainte de micul dejun. Micul dejun ar fi bine să conţină hrană rece. În cazul unor boli
digestive sau al anemiilor severe, micul dejun se poate servi la o jumătate de oră după
administrarea conţinutului ouălor. Persoanele care nu pot înghiţi ouăle crude le pot amesteca cu
puţină miere de albine, brânză proaspătă de vaci sau cu lămâie: pot fi combinate într-o salata de
fructe sau legume, cu brânză sau miere, însă tot în stare crudă. După o pauză de 20 de zile (2-3
luni la copii), cura se poate repeta. Este bine ca, pe durata curei, să se renunţă la cafea şi la
alcool. Ouăle de prepeliţă pot fi consumate pe tot parcursul zilei, în diferite preparate, dar atunci
când vine vorba ca ele să fie consumate ca şi tratament, ele trebuie consumate dimineaţa pe
stomacul gol deoarece stomacul, fiind gol, asimilează tot ce este mai bun din oul de prepeliţă. De
ce sunt de preferat ouăle de prepeliţă celor de “normale” Faţă de oul de găină, cel de prepeliţă
conţine de cinci ori mai mult fosfor, de 7,5 ori mai mult fier, de 15 ori mai multă vitamina B2 şi
de şase ori mai multă mai multă vitamina B1. Mai mult, ouăle de prepeliţă mai conţin şi calciu,
zinc, sulf şi potasiu. Sunt excelente pentru revitalizarea organismului la orice vârstă, au efect
benefic în perioada postnatală, după intervenţiile chirurgicale şi radioterapii, în cazurile de
anemie, spasmofilie, migrene şi astenie nervoasă. Totodată, ouăle de prepeliţă sunt recomandate
şi persoanelor care nu suferă de vreo afecţiune, numai pentru menţinerea stării de sănătate. Ele
pot înlocui perfect oul de găină. În acest caz se indică administrarea unui ou de prepeliţă fiert
moale, o dată pe zi, chiar şi pe perioade lungi de timp. Comparativ cu oul de găină, cel de
prepeliţă are un conţinut de colesterol de numai 1,4% faţă de 4%; grăsimi de circa trei ori mai
puţine; ca aport proteic gălbenuşul conţine 23% faţă de 16% - 17% la oul de găină. La conţinutul
de minerale şi vitamine, comparaţiile nu-şi au rostul: are de şase ori mai multă vitamina B1; de
cinci ori mai mult fosfor; de cinci ori mai mult fier; de 15 ori mai multă vitamina B2, precum şi
alte substanţe antialergice ce fac ca oul de prepeliţă să diminueze cantitatea unor anticorpi
responsabili de apariţia reacţiilor alergice. Conţine întregul complex de vitamine A, B, D3, E,
plus calciu, zinc, sulf şi potasiu.

Citeste mai mult: adev.ro/pbc696


Hrana sănătoasă, de calitate, menţine sănătatea şi încetineşte procesul de îmbătrânire. Există însă alimente,
bogate în substanţe hrănitoare, recunoscute pentru efectele lor incontestabile asupra sănătăţii, consumate foate
rar de români sau omise din hrana lor cotidiană. Din această categorie face parte şi oul de prepeliţă.

Comparativ cu oul de găină, cel de prepeliţă are o compoziţie mult mai complexă în principii active: Acesta
conţine de 5 ori mai mult fosfor, de 7,8 ori mai mult fier, are de 6 ori mai multă vitamina B1 şi de 15 ori mai
multă vitamina B2. Pe cât este de mic, oul de prepeliţă conţine, de asemenea, întregul complex de vitamine: A,
B, D3, E, alături de minerale esenţiale, precum calciu, zinc, potasiu şi sulf.

„Efectele miraculoase produse de oul de prepeliţă în organism, ne spune Eugen Giurgiu, doctor în
biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, se datorează proteinelor de calitate superioară din ou,
glucidelor speciale nepericuloase în diabet sau în alte boli în care glucidele sunt interzise, aminoacizilor
esenţieli şi factorilor antialergici. La fel de valoroase sunt şi enzimele anticolesterol, care curăţă vasele
sanguine de depunerile de colesterol, inclusiv pe cele foarte fine, la nivel cerebral. Din aceste motive oul
de prepeliţă este un ou dietetic".

Ce beneficii aduce organismului oul de prepeliţă

O cură cu ouă de prepeliţă tratează un număr impresionant de boli şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavilor
cronici. Există numeroase motive ca să consumaţi, fără teamă, ouă de prepeliţă:

1.Tratamentul cu aceste tonice ajută inima să funcţioneze normal. În cazul sclerozei coronariene, specialiştii
recomandă o cură cu 240 de ouă.

2. Datorită conţinutului generos de carotenoide, de luteină şi de zeaxantină, substanţe care sunt absorbite uşor
de organism, ouăle de prepeliţă previn degenerescenţa maculară.

Totodată, datorită acestor substanţe antioxidante, consumul unui ou pe zi, reduce riscul de cataractă.
3. Revigorează organismul după perioade de stres şi de epuizare.După eforturi susţinute, cura cu aceste ouă
îmbunătăţeşte funcţionarea organelor slăbite şi tonifică întregul organism. În acest caz, este indicată cura cu
240 de ouă.

4. Recomandate după o intervenţie chirurgicală. Terapia este eficientă şi în cazul bolnavilor care au suferit o
intervenţie chirurgicală sau au făcut un tratament chimioterapic.

5. Îmbunătăţesc memoria. La toate categoriile de vârstă, şi îndeosebi la vârstnici, oul stimulează memoria şi
protejează celulele nervoase.

6. Pentru tulburări gastroindustriale. O cură cu 120 de ouă de prepeliţă îmbunăţeşte digestia şi reglează
aciditatea gastrică. În schimb, pentru bolnavii de ulcer, specialiştii recomandă o cură cu 240 de ouă.

7. Beneficii pre şi post natal. Un astfel de tratament, pre şi post natal, vine în ajutorul viitoarelor mame,
deoarece le ajută să nască mai uşor, iar după naştere acestea pot să alăpteze un interval mai mare de timp.

8. Efecte foarte bune pentru hepatici. Terapia cu astfel de ouă dă rezultate foarte bune şi în cazul bolnavilor de
dischinezie biliară şi de ficat.

9. Tonice pentru bolnavii TBC. Pentru o vindecare sigură, susţin specialiştii, ţesuturile plămânilor trebuie
îmbogăţite cu siliciu.

În acest caz, există o alternativă la îndemâna bolnavilor: pulberea de coji de ouă proaspete de prepeliţă. O
lingură din această pulbere şi sucul de la trei lămâi mari se amestecă şi se păstrează la frigider timp de trei zile.
După aceea, se bea câte o linguriţă din această licoare de două ori pe zi, timp de 6 luni.

10. Cură şi pentru supraponderali. Terapia vine şi în ajutorul persoanelor supraponderale, care au probleme cu
imunitatea şi cu nivelul crescut al zahărului din sânge.

Pentru alte boli. În acelaşi timp, cura cu ouă de prepeliţă este indicată într-o varietate de boli: afecţiuni
circulatorii, gută, diabet, boli nervoase, astm broşic, rinită alergică, erupţii cutanate, tuse, sinuzită, eczeme,
amigdalită, osteoporoză, spasmofilie, guşă, hipertensiune arterială, impotenţă sexuală.

Cura pentru copii

La copii, consumul de ouă este recomandat pentru echilibrul fizic şi psihic şi pentru îmbunătăţirea
coeficientului de inteligenţă. De asemenea, o cură de 120 de ouă ameliorează metabolismul şi stimulează
creşterea.

Cura pentru vârstnici

Pentru această categorie de vârstă, cura cu 240 de ouă combate procesul degenerativ, ajută memoria şi fortifică
organismul.

Cum se face o cură?

Există mai multe scheme de tratament, în funcţie de vârstă şi de afecţiune. În timpul curelor, se evită consumul
de alcool. De obicei, ouăle de prepeliţă proaspete se consumă crude, dimineaţa, în locul cafelei. Specialiştii
recomandă mai multe cicluri de cură de 60, 90, 120 şi 240 de ouă.

Când este gătit, oul de prepeliţă pierde din valoarea nutritivă şi îndeosebi din cea terapeutică.
Cura de 60 de ouă pentru un interval de 30 de zile. Este recomandată adulţilor şi copiilor cu vârste cuprinse
între un an şi 3 ani (zilnic, câte două ouă).

Cura de 60 de ouă pentru un interval de 20 de zile. Este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani
(se consumă câte 3 ouă pe zi).

Cura de 90 de ouă pentru un interval de 30 de zile este benefică pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi10 ani
(câte 3 ouă pe zi).

Cura de 120 ouă pentru un interval de 26 de zile se recomandă adulţilor şi adolescenţilor cu vârste între 16
respectiv 18 ani.

Cura de 240 de ouă în 50 de zile se administrează doar adulţilor.

În primele două zile se iau câte trei ouă pe zi, în ziua a 3-a se iau patru ouă; din ziua a cincea până-n ziua a 48-
a, se administrează câte cinci ouă; în a 49-a zi se iau trei ouă, în a 50-a zi-două ouă.

Recomandare

Cine nu suportă să bea ouăle de prepeliţă crude, să le amestece cu puţină miere, cu suc de fructe sau cu ceai.

https://www.click.ro/utile/sanatate/10-beneficii-ale-oului-de-prepelita-ce-boli-pot-fi-tratatea-cu-
ajutorul-acestui
https://vdocuments.mx/download/microbiologia-oualor

S-ar putea să vă placă și