Cind soarele apune și gîndurile îți sunt încîlcite

Te gîndești la ce ar fi bine și ce ar fi rău

Cînd despărțirea doare și rănile încă îți sîngerează

Nu e loc de ceva nou ,pentru că aceiași frică să nu rănești persistă

Emoțiile sunt limitate iar inima ziduri își crează

Un ecou sună din depărtări și sunete răzlețe taie suflul

Stai în bezmeticire sa percepi nu poți

Ce? De unde? Pînă unde ?

Doi ce se cuprindeau au devenit străini în data..

Picuri de plumb îți frîng amintirile

Grele cad în neștirea emoțiilor distruse..

Trecut prezent viitor

Plini de goliciune aș numi epoca prezentului

Prea dezbrăcați am devenit și lipsiți

Goi și în același timp în colivii închiși

Plini de iluzii și vise

Goi de haine și gînduri bune

Dezbrăcați de omenie și închiși în vise

Deznădăjduiți de realitate

Inactivi în fața viitorului

Ne lăsăm duși de valuri

Și ne lăsăm striviți de presiuni

Fost-au timpuri și poate mai sunt

Dar neprețuite clipe le lăsăm omise

Ce am prețuit demult și ce prețuim acum

Rare sunt îmbrăcate veșmintele virtuții

Și ne lăsăm în plasa goliciunii

Ajungem bătrîni de tineri

Și filozofi de mici

Uităm de noi, uităm de suflet

Prețuim golul și goliciunea

Uităm să trăim și să prețuim veșmintele

Veșmintele focului din noi…