ANTIBIOTICELE

Generalităţi

Antibioticele sunt substanţe chimice organice produse de anumite

microorganisme (bacterii, drojdii, mucegaiuri, actinomicete) prin
biosinteză sau obţinute prin sinteză chimică.

Proprietatea fundamentală a antibioticelor este aceea că în soluţie, la

concentraţii foarte mici inhibă selectiv dezvoltarea celulelor
microbilor sau a celulelor canceroase.
Organismele inferioare se apără de alte microorganisme prin :
folosirea intensivă a substanţelor nutritive
modificarea pH-ului şi a tensiunii superficiale a mediului respectiv
elaborarea unor substanţe chimice antagoniste, toxice pentru
microorganismul parazitar, fenomen numit antibioză (1889
Vuillemin) în opoziţie cu simbioza – convieţuire în condiţii
bune
Substanţele elaborate prin metabolismul microorganismelor
antagoniste se numesc antibiotice (1940 – Woschman).
Savantul român Victor Babeş a emis anumite ipoteze referitoare la
antibioză încă din anul 1885. Primul antibiotic utilizat în terapeutică a
fost penicilina, descoperită de Flamyng în 1928. În prezent se cunosc
peste 3000 de substanţe cu rol antibiotic dintre care peste 100 se
folosesc în terapeutică.
Se utilizează în special antibioticele provenite din mucegaiurile
penicillium şi streptomyces.

Nomenclatură
 Fiecare antibiotic are o denumire comună internaţională şi o
denumire comercială care se notează în paranteză.

Denumirea antibioticelor se face în funcţie de:

1.Numele microorganismului producător – de la microorganismul
penicillium rezultă peniciline, de microorganismul streptomyces
rezultă streptomicina
2.Particularităţile de structură – de exemplu, tetraciclinele au în
structura lor 4 cicluri ; cloramfenicolul conţine ciclul fenil şi clor

Clasificare

1.După structura chimică :

- cu structură alifatică : alicina
- cu structură aromatică : cloramfenicolul
- cu structură heterociclică : penicilina conţine în moleculă şi alţi
atomi în moleculă în afară de C şi H
2.După tipul spectrului antibacterian :
- tip penicinic
- tip streptomicinic
3.După acţiunea farmacologică predominantă:
- antibacteriene
- antivirotice
- antituberculoase
- anticanceroase
4.După originea microorganismului producător:
- produse de bacterii: gramicidina
- produse de actinomicete ; streptomicina, tetraciclina
- produse de fungii : penicilinele

Tehnologia procesului de biosinteză

Procesul aparţine ingineriei biochimice şi cuprinde procese chimice,

biochimice precum şi diferite operaţii fizice.
Fazele procesului de biosinteză :
1. Izolarea tulpinilor de microorganisme utile şi selecţionarea
tulpinilor de însămânţat cu activitate biologică şi reproductivă
maximă 9suşe)
2. Pregătirea materiilor prime intermediare şi a aparaturii
3. Cultivarea microorganismului pe mediul de cultură în cele 3 etape:
inoculare, fermentaţie intermediară şi fermentaţie de regim
4. Izolarea şi purificarea produsului de biosinteză prin operaţii de
filtrare, extracţie, precipitare, centrifugare, uscare
5. Fabricarea antibioticului de semisinteză
6. Condiţionarea şi ambalarea produsului : tablete, drajeuri, fiole,
unguente, soluţii
7. Controlul chimic, fizico-chimic şi microbiologic al procesului
tehnologic, materiilor prime, produse intermediare, produse finite
Tulpinile microorganismelor utile se izolează de pe fructe, cereale, din
aer sau sol şi sunt supuse apoi selecţiei. Ele se cultivă pe medii de
cultură solide sau lichide, în vederea obţinerii culturilor stoc sau a
suşelor active de inoculat.

Tulpinile de culturi selecţionate pot fi păstrate intervale de timp

astfel :
2 săptămâni pentru vitamina B2
3-6 luni pentru actinomicete
6-12 luni pentru fungii
Păstrarea se face la temperatura camerei (vitamina B2) sau la
temperatura de 4°C pentru majoritatea celorlalte produse de
biosinteză.
Pentru anumite culturi valoroase conservarea se face prin
liofilizare – procedeu complex de evaporare a solventului în vid.

Sterilizarea

Prevenirea infectării cu spori de microorganisme dăunătoare, care pot

proveni din aer, apă, sol, medii de cultură, aparatură, etc, se realizează
prin :
a.Pasteurizare – operaţia de încălzire repetată la 70-100°C, se distrug
majoritatea microorganismelor.
Sterilizarea – se poate face :
- cu aer cald la 200-220°C, timp de oră
- cu abur sub presiune la 120-140°C
- prin utilizarea radiaţiilor UV, IR, X
- cu ajutorul substanţelor chimice: de exemplu formaldehidă, oxid
de etenă.
ANTIBIOTICE MAI IMPORTANTE

Antibiotic Organism activitate Mod de

producător acţiune
Penicillin Penicillim – Gram-positive Wall synthesis
chrysogenum bacteria
Cephalosporin Cephalosporium- Broad Wall synthesis
acremonium spectrum
Griseofulvin Penicillium- Dermatophytic Microtubules
griseofulvin fungi
Bacitracin Bacillus subtilis Gram-positive Wall synthesis
bacteria
Polymyxin b Bacillus Grsm-negative Cell membrane
polymyxa bacteria
Amphotericin Streptomyces Fungi Cell membrane
b nodosus
Erythromycin Streptomyces Gram-positive- Protein
erythreus bacteria synthesis
Neomycin Streptomyces Broad Protein
fradiae spectrum synthesis
Streptomycin Streptomyces Gram-negative Protein
griseus bacteria sinthesis
Tetracycline Streptomyces Broad Protein
rimosus spectrum sinthesis
Vancomycin Streptomyces Gram-positive Protein
orientalis bacteria sinthesis
Gentamicin Micromonospora Broad Protein
purpurea spectrum sinthesis
Ryfampycin Streptomyces tuberculosis Protein
mediterranei sinthesis
 PENICILINELE

În anul 1928, Flammyng descoperă acţiunea antibacteriană a

culturilor de pencillium, iar în 1939 Florey obţine din astfel de culturi
substanţa cu proprietăţi antibiotice denumită penicilină.
Structura penicilinelor :

S CH3
R CO NH CH C
CH3
O C N CH COOH

Penicilinele sunt antibiotice naturale sau de semisinteză, având

comun nucleul de bază, acidul 6 – aminopenicilanic.

Acidul 6-aminopenicilanic este un acid monobazic, format din :

1.inel tiazolic – are 2 grupări metilenice şi o grupare carboxil
(dimetiltiazolidincarbonic)
2.inel beta-lactamic – la această grupare există ogrupare acilamină, de
care se leagă un radical R, diferit pentru fiecare penicilină.
- în structura penicilinelor, gruparea carboxil grefată pe inelul
tiazolic poate forma :
a. săruri cu metale alcaline (Na, K) sau alcalinopământoase (Ca), cu
baze organice (procaina)
b.esteri de exemplu, benzilpenicilina, care este N, N` -
dibenziletilendiamindipenicilin G, o moleculă de bază legând două
molecule de penicilină G.

În funcţie de natura radicalului R, putem avea diferiţi compuşi:

Penicilina G (benzilpenicilina) – dacă R= benzil
CH2

Penicilina V (fenoximetilpenicilina) – dacă R= fenoximetil

O CH2

Penicilina X (p – hidroxibenzilpenicilina) – dacă R= p –

hidroxibenzil
HO CH2

Penicilina F (pentenilpenicilina) - dacă R= pentenil

CH3 CH2 CH CH CH2

Penicilina K (heptilpenicilina) – dacă R= heptil

CH3 (CH2)5 CH2

Sub formă de acizi, penicilinele sunt puţin stabile, de aceea se obţin

sub formă de săruri cu diferite metale (Na, K, Ca) sau cu baze
organice.
 Penicilinele îşi pierd cu uşurinţă activitatea antimicrobiană (se
inactivează) sub acţiunea apei, luminii, temperaturii, agenţilor
oxidanţi, enzimelor.
Cea mai utilizată penicilină, datorită proprietăţilor sale fizico-
chimice şi terapeutice, este Penicilina G sare de potasiu.

Clasificarea penicilinelor cuprinse în Nomenclatorul Ministerului

Sănătăţii din România :

Peniciline naturale
1.Injectabile :
- cristalizate : benzilpenicilina sodică sau potasică
- de depozit : procainbenzilpenicilina, benzatinbenzilpenicilina
2.Orale : fenoximetilpenicilina

Peniciline de semisinteză
1.Rezistente la penicilinază : oxacilina
2.Cu ,,spectru larg`` : ampicilina, amoxacilina, carbenicilina

Clase de peniciline :

1.Peniciline naturale (Natural penicillins)

- penicillin G
- penicillin V
2.Aminopeniciline (Aminopenicillins)
- ampicillin
- amoxicillin
- metacillin
3.Peniciline rezistente la penicilinază (peniciline antistafilococice)
- methicillin (prototype0
- cloxacillin
- dicloxacillin
- nafcillin
- oxacillin
4.Peniciline cu spectru extins (Extenden spectrum penicillins,
Antipseudomonal penicillins)
- azlocillin
- carbenicillin
- mezlocillin
- piperacillin
- ticarcillin
5.Inhibitori beta-lactamici (beta-lactamase inhibitors)
- clavulanic acid

OBŢINEREA PENICILINEI G

Denumiri internaţionale (D.C.I.)

Penicilina G, benzylpenicillium, crystopen, nalpen G, specilline,
eskacillin, Ka-pen.

Proprietăţi fizico-chimice:
Pulbere albă , inodoră. Pierde relativ repede activitatea
antibacteriană sub influenţa umidităţii, acizilor, bazelor, metalelor,
alcoolilor, substanţelor oxidante, vitaminelor B şi C, penicilinazei
(enzimă produsă de unele microorganisme).
Nestabilitatea moleculei se datoreşte uşurinţei cu care este deschis
inelul lactamic. Penicilina este nestabilă în soluţie apoasă, de aceea
substanţa se păstrează sub formă de pulbere, iar soluţiile se păstrează
la frigider şi se consumă în cel mult 24-48 ore de la preparare.
Mediul de cultură este preparat, conform reţetei în recipiente direct
în fermentatoare ( de exemplu, inoculator).
Pentru fermentatoarele intermediare şi de regim, mediul de cultură
se prepară într-un recipient separat şi se trimite în coloana de
sterilizare unde se încălzeşte la 120-124°C timp de 20-30 min, apoi se
răceşte în schimbătorul de căldură, răcitorul 6 până la 40-50°C se
introduce în fermentatorul respectiv (intermediar sau de regim),
sterilizat în prealabil şi se răceşte la 24-28°C.
Sterilizarea aparaturii (inoculator, fermentetoare, conducte, filtre
aer) se face cu abur de 5 atmosfere la 125-130°C, timp de o oră.
Aerul se sterilizează prin filtrare pe filtre saci, completată cu
încălzirea la 150-160°C într-un schimbător de căldură. Sterilizarea
lichidului antispumant se face prin încălzire, timp de 3-4 ore.
 Însămânţarea culturii microorganismului util se face sub protecţia
flăcării, dintr-un flacon (Erlenmeyer) în inoculator, după sterilizarea
aparaturii, aerului şi mediului de cultură.
Fermentaţia (biosinteza propriu-zisă) se realizează în 3 etape
(inoculare, fermentaţie intermediară, fermentaţie de regim) în vederea
dezvoltării microorganismului sub agitare şi aerare.
Reactorul de biosinteză 1 este un recipient din oţel V2A prevăzut
cu manta de răcire 2 şi serpentine interioare de răcire 3, agitator cu
turbină şi taler 5 şi racorduri de admisie (aer, mediu fermentat-
inoculat şi agent de răcire) pentru probe, AMC-uri. Reactoarele au
capacităţi crescânde : 1 :10 :100.
Controlul fermentaţiei la 8 ore apoi la 4 ore, se referă la dezvoltarea
microorganismului, pH-ul, conţinutul de zahăr, etc, aducându-se unele
corecturi procesului.
Separarea biomasei (miceliu) de soluţie (ce conţine penicilină) se
face prin filtrare pe un filtru tambur, sub vacuum. Soluţia filtrată se
extrage în 3 stadii în extractoare cu acetat de butil şi acid sulfuric (pH
2), fosfat disodic (Na2HPO4) tamponat cu carbonat de sodiu şi acetat
de butil şi acid sulfuric ce extrage penicilina.
Separarea apei se face prin introducerea acetatului concentrat în
vase de îngheţare la – 11 / - 12°C împreună cu cărbune activ ; prin
filtrare pe un filtru de presiune ce reţine apa sub formă de gheaţă,
cărbunele şisubstanţele colorante.

OBŢINEREA PENICILINEI G SARE DE POTASIU

Proprietăţi :
pulbere microcristalină albă cu miros caracteristic şi gust amar
se dizolvă în apă, ser fiziologic şi soluţie de glucoză
este stabilă la temperatura camerei
Acţiune :
Are acţiune bacteriostatică şi bactericidă asupra multor germeni
patogeni (coci, bacili, spirochete, virusuri).
Activitatea antimicrobiană a penicilinei se exprimă în unităţi
internaţionale (UI).
 O unitate internaţională reprezintă activitatea a 0,6 mg penicilină
G sodică pură, cristalizată, faţă de o tulpină standard de stafilococ
auriu.
Penicilina G acţionează ca bacteriostatic la concentraţii mici şi ca
bactericid la concentraţii de 2 – 4 ori mai mari.

Obţinere :

Penicilina G se obţine industrial prin biosinteză, ca rezultat al

activităţii metabolice a unei ciuperci din specia Pennicillium.
Se obţine prin tratarea extractului d penicilină în acetat de butil
într-un reactor de biosinteză cu soluţie alcoolică de acetat de potasiu.
Cristalele de penicilină G se spală de 5 ori cu butanol, apoi cu clorură
de metilen şi se usucă în vid de 4-6 mm Hg.
Produsul este cernut prin site de oţel inoxidabil (200-400 ochiuri /
cm²).
Ambalarea se face în saci de hârtie, obţinându-se astfel penicilina
G potasică, vrac.
Aceasta se condiţionează în flacoane de 200.000-5000000 Uisub
formă de pulbere pentru prepararea soluţiilor injectabile.
Ambalarea se face semisteril cu ajutorul dozatoarelor automate
care introduc penicilina în flacoane, în dozele prevăzute. Se captează
automat, se sterilizează termic flacoanele, se controlează, se
etichetează şi se ambalează.

Fazele procesului tehnologic :

1. Fermentaţia
2. Filtrarea
3. Purificarea şi concentrarea penicilinei
4. Cristalizarea
5. Condiţionarea produsului finit
6. Recuperarea dizolvanţilor
Materialul de însămânţat constă în spori de Penicillium notatum sau
Penicillium chrysogenum.
Mediul nutritiv conţine :
surse de azot : extract de porumb, făină de soia, săruri de amoniu
zaharuri : glucoză, lactoză
 săruri minerale : sulfaţi de sodiu, zinc, magneziu, calciu, carbonat
de Ca, fosfat de potasiu
precursori : fenilacetamidă
soluţie de NaOH pentru reglarea Ph-ului
antispumant : ulei
Parametrii procesului :
temperatura : 24-26°C
aeraţia : 0,5 – 1 litru aer steril / litru mediu şi minut
agitarea: trebuie să fie continuă
durata procesului: 2 zile în inoculator, 20 ore în fermentatorul
intermediary şi 6-7 zile în fermentatorul de regim
pH-ul: 6,6 – 6,8 iniţial şi 7,2 – 7,5 la finalul biosintezei

Moldaminul

Se obţine din penicilina G prin precipitare cu dibenziletilenamină.

Structura dibenziletilenaminei :
CH2 NH CH2 CH2 NH CH2

Se administrează injectabil fiind condiţionat în flacoane de 600.000 UI

şi 1200.000 UI.
Are proprietatea de a se absorbi lent la locul infecţiei
intramusculare, obţinându-se concentraţii relativ mici, dar cu acţiune
prelungită (4 zile).
Se foloseşte după vindecarea bolnavului prin tratamente cu
antibiotice.

Procainpenicilina

Conţine soluţie de penicilină G, sare de potasiu şi clorhidrat de

procaină având la o singură doză o concentraţie terapeutică pentru 7 –
14 zile.
 PENICILINA V

Proprietăţi :
pulbere albă cristalizată, fără miros, cu gust amar
este insolubilă în apă, solubilă în alcool şi soluţii alkaline
este singura penicilină care poate fi folosită în mediu acid şi se
administrează sb formă de comprimate de 200.000 UI

Obţinere :
Se obţine prin fermentaţie din tulpina de penicillium chrysogenum
Q 176 , adăugându-se în faza de fermentaţie ca precursor, acid
fenoxiacetic. Separarea penicilinei V din masa de reacţie se face prin
extracţie cu acetat de butil în două etape datorită solubilităţii mari a
penicilinei V.

AMPICILINA

Face parte din categoria penicilinelor de semisinteză.

Are acţiune bactericidă activă, pe cale orală, faţă de diferiţi
streptococi. Se administrează sub formă de capsule de 250 mg, sau
sub formă injectabilă în flacoane de 250 şi 500 mg ampicilină sodică,
pulbere pentru prepararea soluţiilor injectabile.
Se utilizează în tratamentul meningitei, otitei, faringitei, infecţiilor
urinare şi ginecologice, etc

Obţinere :
Se obţine din acidul fenilacetic pe baza următoarelor reacţii :

Br2 NH3
CH2 COOH CH COOH CH COOH
- HBr - NHBr
Br NH2
ACID FENIL ACETIC ACID 2-BROM FENIL
ACETIC ACID ALFA-AMINO

FENIL ACETIC

Cl-COO-C2H5
Cl-COO-CH2-C6H5 S CH3
CH CO NH CH CH C
P-NH2 CH3
O C N CH COOH

AMPICILINA

STREPTOMICINA

Structura streptomicinei:
N-metil-1-glucozamin- streptozidostreptidină

Este un antibiotic produs de un microorganism din clasa

actinomicetelor şi anume Streptomyces griseus.
Din punct de vedere chimic face parte din clasa trizaharidelor.
Proprietăţi şi acţiune farmacologică :
este o bază organică şi formează săruri (sulfaţi, fosfaţi, clorhidraţi)
cu diferiţi acizi minerali
sulfatul de streptomicină se prezintă sub formă de pulbere albă
hifroscopică (absoarbe umiditatea), fără miros sau cu miros slab
caracteristic cu gust slab amar
este uşor solubilă în alcool, cloroform, eter
are acţiune bactericidă faţă de bacilul Koch (bacilul tuberculozei) şi
faţă de alte bacterii gram-pozitive şi gram-negative :
streptococus viridans, enterococi, E. coli
se utilizează în tratamentul tuberculozei, septicemiei (infecţie
generalizată), infecţiilor urinare severe

Obţinere:
 Prin biosinteză din actinomicete de tip Streptomyces griseus sau
actonyces globisporus streptomycini, cu tulpina iradiată cu radiaţii
gama.
Fazele procesului de biosinteză:
1. obţinerea tulpinii de microorganism de inoculat – sub formă de
suspensie sau pastă
2. sterilizarea
3. fermentaţia (inoculare, fermentaţie intermediară, fermentaţie de
regim)
4. separarea şi purificarea streptomicinei
5. uscarea şi condiţionarea produsului finit
Mediul de cultură :
În inoculator şi fermentatorul intermediar mdiul de cultură
conţine :
sursă de azot ; făină de soia
sursă de carbon : glucoză sau dextroză
săruri minerale : sulfat de amoniu, fosfat acid de potasiu, clorură
de sodiu,
carbonat de ca pentru reglarea pH-ului
antispumant : ulei de floarea soarelui
Pentru fermentatorul de regim se adaugă în plus uree, iar ca precursor
ciclohehanhexol.
Parametrii procesului :
aeraţia : 0,4 – 0,5 atm suprapresiune
temperatura 27-28°C
agitare continuă
pH 7 – 8
durata procesului 40-50 ore în inoculator şi fermentatorul
intermediar şi 120-140 ore în fermentatorul de regim
sterilizarea se realizează cu abur
Controlul biosintezei cuprinde :determinarea dextrozei, fosforului
solubil, azotului aminic, pH-ul

Separarea şi purificarea streptomicinei :

După determinarea procesului de fermentaţie, se tratează biomasa
într-un recipient cu formaldehidă (CH2O) pentru dezinfectare
(prevenire infecţii) şi precipitarea substanţelor mucilaginoase
(albumine), apoi se acidulează cu acid oxalic la pH 2,8 – 3,2 în
vederea coagulării miceliului.
Mediul de cultură se încălzeşte cu abur direct la 70-80°C sub
agitare, timp de 30 minute pentru terminarea coagulării şi se filtrează
pe filtre tambur. Soluţia de streptomicină se răceşte de la 55-60°C
până la 20-30°C în răcitoare cu apă (de exemplu ţeavă în ţeavă) într-
un răcitor tubular cu sodă la 5-10°C. Apoi soluţia se tratează în vase
colectoare cu NaOH până la pH 6,2-6,5 pentru evitarea inactivării
streptomicinei şi se depozitează în rezervoare.
Separarea streptomicinei :
Separarea streptomicinei din soluţie se face cu ajutorul răşinilor
schimbătoare de ioni (cationiţi) în 3 trepte (în baterii) cu un debit de
80-1200 litri / oră la un pH 6,5-7.

Eluţia streptomicinei de pe cationit se realizează cu soluţie de

H2SO4 3-4% (ph 4-4,5). Pentru regenerare, răşina se tratează cu o
soluţie de HCl 5-7%, se spală cu apă dedurizată până la pH 3-4, se
regenerează cu soluţie de NaOH 4%, se spală cu apă (pH 8,5) şi
CH2O (1%) pentru sterilizare.
Soluţia de sulfat de streptomicină este evaporată într-un aparat de
distilare în vid (p= 40 mm Hg) la temperatura de 30-40°C. Apoi se
trece pentru decolorare într-un vas cu cărbune activ, demineralizat.
Soluţia se filtrează într-un filtru Seitz cu plăci de azbest perforate şi pe
filtre speciale, depirogenante, pentru reţinerea microorganismelor
străine.
Uscarea se realizează prin trecerea pe un atomizor (cu turbină sau
prin injecţie). Aerul este încălzit, în prealabil la 60°C cu abur sau
electric şi trecut printr-un filtru special cu membrană (cu diametru de
0,22 μm) ce-i asigură o puritate de 99,97% şi intră în atomizor la 120-
140°C. Temperatura pentru zona de uscare este de 80-90°C.
Concentratul de sulfat de streptomicină este pulverizat în interiorul
atomizorului la presiunea de 1,5-2 atmosfere, cu ajutorul aerului steril.
Ambalarea se face sub formă de pulbere cules într-o boxă sterilă şi
ambalat în bidoane.
 TETRACICLINELE

Antibioticele din clasa tetraciclinelor se obţin prin fermentarea în

profunzime a tulpinilor de streptomyces aureofacines.

Structură :

N(CH3)2
R1 R
2 OH R 3
OH

CONH2
OH O OH O

tetraciclinele au structura hidronaftacenului, cuprinzând patru inele

benzenice condensate

Tipuri de tetracicline, în funcţie de radicalii R1 R2 şi R3

Denumire R1 R2 R3
7- Cl CH3 H
Clortetraciclină
(Aureomicină)
Oxitetraciclina H CH3 OH
Tetraciclina H CH3 H
1-Dimetil H H H
tetraciclină
6-Dimetil -7- Cl H H
clor-
tetraciclină

Tetraciclinele au o coloraţie galbenă şi stabilitate în condiţii

normale de temperatură, se degradează însă la lumină, au putere
rotatorie specifică în lumină polarizată şi sunt fluorescente în lumină
ultravioletă.
Au un spectru larg şi o acţiune predominant bacteriostatică,
toxicitate mică, fiind folosite în mod exagerat (abuziv) în trecut.
În prezent, datorită apariţiei unor tulpini de microorganisme
patogene rezistente au o utilitate limitată.

TETRACICLINA

Acţiunea tetraciclinei se manifestă prin inhibarea sintezei

proteinelor microbiene.
Structură :

H H N(CH3)2
H3C OH
OH

CONH2
OH
OH O OH

se foloseşte sub formă de drajeuri a 250 mg sau 125 mg (pentru

copii) ori capsule
tetraciclina complex conţine şi vitamina B

Obţinere :
Se obţine prin fermentatia actinomicetului Streptomyces
aureofacines în trei trepte, asemănător ca la penicilină.
Cultura de laborator este dezvoltată în inoculator (creşterea
miceliului), în fermentatorul intermediar (80-90 ore înaceste 2 etape)
şi în fermentatorul principal 90-120 ore, unde creşte lent masa
microbiană, iar cantitatea de tetraciclină este maximă.
Parametrii procesului :
temperatura 26-28°C
pH 6,5 – 6,8
viteza de agitare : 110-120 rot / min
aeraţia : 0,6 – 0,8 litri aer / litru mediu / minut
presiunea în fermentator : 1,2-1,3 atmosfere

Clorhidratul de tetraciclină
Se obţine din soluţia de tetraciclină – bază brută ce este dizolvată
în amestecul de acetat de butilmetanol, filtrată, tratată cu 10% butanol
ş precipitată cu HCl sub agitare ; se spală cu eter şi clorură de metilen,
se mojarează, se cerne şi se trimite în secţiile de condiţionare.

CLORAMFENICOLUL

Structură şi denumire :

H NH COCHCl2
* *
O2N C C CH2OH

OH H
D (-) – TREO – 2 – DICLOR – ACETAMIDO – 1 – PARA –
NITROFENIL – 1,3 – PROPANDIOL
( CLOROMICETINA)

Cloramfenicolul este un antibiotic de sinteză, cu spectru larg de

acţiune ce acţionează ca bacteriostatic şi uneori ca bactericid, inhibând
sinteza proteinelor microorganismelor.
Se utilizează la îmbolnăviri cu febră tifoidă şi febră paratifoidă,
laringotraheide (la copii mici), pneumonii (la bătrâni), infecţii,
meningite rezistente la alte antibiotice.
Se administrează cu lactobacilli (iaurt) sub formă de drajeuri ( a 250
sau 125 mg) sau capsule, suspensie apoasă de cloramfenicol palmitat
de 0,5 g.
În molecula cloramfenicolului se găsesc 2 atomi de C asimetrici
care apar în 4 forme stereoizomere optic active şi formează 2 racemici
corespunzători seriei eritrozei şi treozei, din care singurul izomer activ
antibiotic este )D (-) din seria treozei

Proprietăţi :
substanţă cristalină albă sau alb-gălbuie
are gust amar, nu are miros
punct de topire: 149,7 – 150,7°C
solubil în alcool, acetonă, acetate de etil, propilenglicol, şi greu
solubilă în apă (0,2 g / 100 ml ) şi instabilă în mediu acid

Obţinere:
Se poate obţine prin 2 metode:
prin fermentaţie în prezenta actinomicetului streptomyces
venezuelae
sintetic, metodă ce se aplică în prezent în diferite variante
industriale
Materii prime :
p – nitrobenzaldehida
p – nitroacetofenona
p – nitrofenilserinol – ce evită nitrarea intermediarilor
benzaldehidă
beta-serină

ALTE ANTIBIOTICE

Alicina

Structură şi denumire:
 O

S CH2
H2C S
Monosulfoxidul disulfurii de alil

Este un antibiotic care face parte din clasa tioeterilor(apare în usturoi).