CONSILIEREA PREŞCOLARILOR PRIVIND COMPORTAMENTELE DEZIRABILE

Profesor- consilier: Roman Violeta-Elena –

Gradinita Nr. 116-Bucureşti- Sector 1

Ce presupune de fapt disciplinarea pozitivǎ?

Disciplinarea presupune învǎţarea comportamentului dorit în paralel cu eliminarea
comportamentului inadecvat ṣi nedorit, prin metode specifice. Eficienţa acestor metode este
datǎ de urmǎtoarele caracteristici:
1. Acestea constituie o bazǎ pentru adaptarea copilului la cerinţele ulterioare ale vieţii
de adult, fiind orientate spre învăţarea asumǎrii responsabilitǎţii şi a rezolvǎrii
problemelor cu care se confruntǎ copilul.Aceasta presupune ca pǎrinţii sǎ rǎspundǎ
nevoilor copilului de a învǎţa sǎ facǎ faţă cerinţelor specifice vârstei, într-un mod care
sǎ nu afecteze negativ formarea unei imagini de sine adecvate.
2. Presupun implicarea activǎ a copilului în procesul de învǎţare a unor comportamente.
În acest sens, pǎrintele îl poate implica în stabilirea regulilor (adicǎ ce este permis şi
ce nu este permis sǎ facǎ), în identificarea consecinţelor comportamentului sǎu sau în
alegerea acţiunii pǎrinţilor în cazul în care copilul persistǎ în manifestarea
comportamentului nedorit.
Copilul poate ca de la o anumitǎ vârstǎ la care este capabil sǎ îşi evalueze propriul
comportament , chiar sǎ îṣi noteze singur situaţiile în care nu a respectat anumite reguli sau
dimpotrivǎ, când a reuşit sǎ le respecte. Aceastǎ implicare activǎ va conduce la autodisciplinarea
sa şi îl va ajuta sǎ facǎ faţǎ cu succes cerinţelor sociale şi ale dezvoltării personale. (exemplu: în
adaptarea la grupul de preşcolari).
3.Copilul interiorizeazǎ regulile stabilite împreunǎ cu pǎrintele, fǎra a fi nevoie de o
constrângere exterioarǎ sau sǎ i le aminteascǎ de fiecare datǎ.
Pânǎ la vârsta de trei ani,copilul nu va reuşi sǎ interiorizeze aceste reguli. Dar este
important ca şi în acest prim stadiu al dezvoltarii, copilul sǎ aiba o imagine pozitivǎ despre
disciplinare.
Acest lucru este posibil dacǎ disciplinarea este abordatǎ ca un proces de învǎţare, atât
prin metodele folosite cât şi prin atitudinea cu care sunt puse în aplicare.
 Având în vedere aceste lucruri, cât şi faptul cǎ disciplinarea nu înseamnǎ numai tratarea
unor comportamente indezirabile şi problematice, dar mai ales învǎţarea unor comportamente noi
şi dorite, se propune utilizarea termenului de disciplinare pozitivǎ.
Disciplinarea pozitivǎ exprimǎ o realitate a ordinii sociale, o urmare fireascǎ a
comportamentului inadecvat. Implicǎ drepturi egale şi respect reciproc.Copilului i se oferǎ şansa
de a lua decizii , de a alege singur modul în care doreşte sǎ se deruleze acţiunea. Astfel,el devine
responsabil de propriul comportament şi de consecinţele acestuia.
La polul opus se aflǎ pedeapsa.
Pedeapsa se exprimǎ prin puterea autoritǎţii, copilul fiind forţat sǎ adopte un anumit
comportament. Pǎrintele se va putea simţi vinovat şi resposabil de comportamentul inadecvat al
copilului.
Exemplu:
“Dan,opreṣte televizorul!Eu şi mama ta vrem sǎ dormim.”
Este vorba despre transmiterea unui ordin care trebuie executat, iar copilul nu are de ales.
Pǎrintele deţine puterea.
Exemplu:
“Dan, ştiu cǎ este duminicǎ dimineaţa şi urmǎreşti desenele tale favorite, dar eu şi mama
ta mai dorim sǎ dormim. Deci,te rog sǎ dai televizorul mai încet sau joacǎ-te afarǎ cu ceilalţi
copii. Este alegerea ta.”
Iatǎ un exemplu în care se utilizeazǎ disciplinarea pozitivǎ. Copilul poate sǎ aleagǎ, sǎ
decidǎ singur pentru cǎ i s-a oferit şi o altă cale.
Deci, disciplinarea pozitivǎ se adreseazǎ comportamentului persoanei, ci nu persoanei.
Nu se va implica o judecatǎ moralǎ, iar copilul va accepta ideea cǎ s-a comportat inadecvat şi va
dori sǎ se schimbe.

Bibliografie selectivǎ:
Shapiro,Stanley,Skinulis,Karen,Cum devenim pǎrinţi mai buni,Editura
Humanitas,Bucureṣti, 1999.
Bǎban Adriana,Consiliere Educaţionalǎ.Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere,Psinet,Cluj-Napoca,2001.
Shapiro,Daniel,Conflictele şi comunicarea.Un ghid prin labirintul artei de a face faţǎ
conflictelor,Editura ARC,1998.