Modul de recoltare, prelucrare, transport si stocare a probelor de sange

Pentru probarea diagnosticului, se recomanda urmatoarele analize si investigatii:

Pregatirea pacientului
Este foarte important ca pacientului sa i se explice procedura la care va fi supus si sa se obtina
intreaga lui complianta.
1. Recoltarea probelor se face cu pacientul in conditii bazale, inaintea oricarei proceduri
diagnostice sau terapeutice (ideal intre orele 7 si 9 dimineata, in conditii ”à jeun”- pe
nemancate); pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomanda ca recoltarea sa se efectueze
dupa 12 ore de la ultima masa.
2. Cand probele de sange nu sunt recoltate in conditii bazale, trebuie tinut seama de efectele
aditionale pe care le pot produce efortul fizic (chiar si efortul fizic moderat poate determina o
crestere a glucozei, acidului lactic, proteinelor serice, CK), precum si a starii emotionale sau
ritmului circadian care poate afecta anumiti parametri.
3. Recoltarea probelor biologice se poate face sub forma unei probe unice (de exemplu, pentru
determinarea glicemiei bazale) sau sub forma probelor multiple (de exemplu, testul de toleranta
la glucoza sau recoltarea urinii din 24 ore).
4. Asigurati-va ca pacientul sta intr-o pozitie comoda (in pozitie sezanda sau in decubit dorsal).
5. Verificati cu mare atentie ca toate datele demografice ale pacientului sa fie corect scrise pe
formularul cu care este insotit acesta la punctul de recoltare a sangelui si etichetati corect
recipientul de recoltare.

Vom descrie in continuare procedurile de recoltare a sangelui venos si a celui capilar.

Flebotomia
In laboratoarele Synevo, pentru recoltarea sangelui venos se folosesc 2 sisteme inchise de tip
vacutainer:
A. S-Monovette, Sarsted;
B. cu holder, Becton-Dickinson.

A. Pentru sistemul S-Monovette exista 2 tehnici diferite de recoltare:

1. sistem seringa: prin controlul vitezei de recoltare nu exista riscul de colabare a venei;
2. sistem vacuum: tubul este vidat in momentul imediat anterior recoltarii, eliminandu-se riscul
pierderii de vid; proportia de sange recoltat-aditiv ramane constanta, fapt ce conduce la rezultate
corecte.

1. Instructiuni (sistem seringa):

- Inainte de punctionarea venei, introduceti acul in tubul de recoltare, fixati-l prin rotire usoara
in sensul acelor de ceasornic.
- Punctionati vena, slabiti garoul si trageti incet pistonul, pana la oprirea fluxului sanguin.
- Scoateti tubul din ac rotindu-l in sens invers acelor de ceas; acul ramane in vena!
- Pentru recoltarea mai multor probe, fixati tubul urmator in ac si procedati conform
instructiunilor de mai sus.
- ATENTIE: Intai se scoate tubul din ac, apoi acul din vena!

2. Instructiuni (sistem vacuum):

- Fixati pistonul la baza tubului, apoi indepartati-l.
- Inaintea inceperii recoltarii, acul trebuie sa fie in vena.
- Slabiti garoul si fixati tubul in acul aflat deja in vena, rotindu-l in sensul acelor de ceasornic.
- Asteptati oprirea fluxului sanguin.
- Scoateti tubul din ac rotindu-l in sens invers acelor de ceasornic; acul ramane in vena.
- Pentru recoltarea mai multor probe, fixati tubul urmator in ac si procedati conform
instructiunilor de mai sus.
- ATENTIE: Intai se scoate tubul din ac, apoi acul din vena!

B. Probele de sange sunt recoltate cu sistemul holder-vacutainer:

Inaintea recoltarii sangelui, desfaceti acul prin rasucirea capacului sigilat. Inlaturati capacul si
expuneti partea filetata (1), avand grija sa nu indepartati teaca sterila in care se gaseste acul (2).
Asamblati acul la holder (3). Toate tuburile (4) pot fi acum umplute unul dupa altul in
concordanta cu instructiunile de mai jos:
a. Aplicati un garou pe antebratul pacientului si intepati pielea din plica cotului, ajutandu-va de
degetul mare si indexul mainii drepte.
b. Inversati pozitia mainilor cat mai curand posibil dupa ce acul a penetrat vena; apasati
vacutainerul cu degetul mare al mainii drepte, indexul si degetele mijlocii sustinandu-l.
c. Sangele este atras de vacuumul din vacutainer si curge in tub cu viteza proprie; eliberati garoul
din jurul bratului pacientului imediat ce sangele a aparut in vacutainer, ajutandu-va cu mana
stanga, sustinand in continuare holderul.
d. Retrageti vacutainerul cu mana dreapta, apasand usor cu degetul mare pe una dintre marginile
holderului.
e. Pentru a asigura optima omogenizare a sangelui cu anticoagulantul, efectuati 8-10 miscari de
inversiune a tubului.
f. Daca se recolteaza mai mult de un vacutainer, inserati cel de-al doilea tub si repetati pasii
descrisi mai sus (a-e).

Indiferent de sistemul de recoltare folosit, respectati urmatoarele manevre:

- utilizati manusi sterile, de unica folosinta pentru fiecare pacient caruia i se recolteaza probe;
- evitati punctionarea in zonele in care exista leziuni cutanate;
- dezinfectati zona aleasa pentru punctionare cu ajutorul unui tampon steril imbibat in solutie
apoasa de izopropanol 70%, prin miscari circulare, din interior spre exterior, pentru a indeparta
contaminantii;
- dupa tamponare, lasati sa se usuce zona inainte de a trece la punctionare (daca zona este umeda,
poate fi indusa hemoliza probei);
- la sfarsitul punctionarii, aplicati imediat un tampon compresiv pentru a asigura hemostaza si a
evita formarea hematomului (durata recomandata a compresiei 5 mininute); la sfarsit acoperiti
zona cu un pansament steril;
- acul de punctie nu va fi reintrodus in teaca (pentru a evita inteparea), indoit sau taiat, ci va fi
depus intr-un container de plastic rezistent la reziduuri intepatoare sau taietoare.

Aditivi
Pentru a impiedica procesul de coagulare a sangelui integral, unele vacutainere contin substante
anticoagulante; anticoagularea se produce fie prin legarea Ca2+ (EDTA, citrat), fie prin inhibarea
trombinei (heparinat de litiu sau sodiu, hirudina).
Pentru a nu exista nici o confuzie in identificarea tubului de recoltare, capacele vacutainerelor
sunt colorate diferit, in functie de aditivul folosit.
Codurile de culoare pentru substantele anticoagulante sunt descrise in ISO/DIS 6710:
1. Capac mov/roz - foloseste ca anticoagulant EDTA-ul si are utilitate in hematologie, biologie
moleculara, unele teste imunochimice (ex. ACTH).
2. Capac bleu/verde - contine Citrat 9+1 si se foloseste pentru analiza coagularii.
3. Capac negru/mov - contine Citrat 4+1 si se foloseste pentru VSH.
4. Capac verde/portocaliu - contine Heparinat si se utilizeaza plasma pentru testele de chimie.
5. Capac rosu/incolor - este un tub fara anticoagulant. Serul este folosit pentru testele de chimie,
imunologie si serologie.

Unele vacutainere destinate obtinerii serului contin un activator de coagulare (care accelereaza
formarea cheagului) si un gel separator, care permite mentinerea serului dupa centrifugare
in tuburile primare, in cursul fazei preanalitice (transport catre laborator), analitice si
postanalitice (stocarea probelor in laborator).
Tuburile de recoltare folosite in laboratoarele Synevo sunt:
1. Tuburi Beckton- Dickinson:
- capac mov - EDTA;
- capac rosu - tub simplu, fara anticoagulant sau gel separator;
- capac incolor - tub fara anticoagulant, cu gel separator;
- capac bleumarin - EDTA (pentru metale);
- capac negru - citrat 4+1;
- capac bleu - citrat 9+1.

2. Tuburi Sarsted:
- capac roz - EDTA;
- capac incolor - tub simplu, fara anticoagulant sau gel separator;
- capac maron - tub fara anticoagulant, cu gel separator;
- capac portocaliu - heparinat de litiu (pentru metale);
- capac mov - citrat 4+1;
- capac verde - citrat 9+1.
Ordinea recoltarii tuburilor
In cazul in care este nevoie sa se obtina mai multe probe dintr-o singura flebotomie, se
recomanda sa se respecte urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultura;
2. tuburile fara aditivi;
3. tuburile ce contin citrat;
4. tuburile ce contin heparina;
5. tuburile ce contin EDTA.

Volumul optim de proba

Una din erorile cel mai des intalnite este trimiterea la laborator a unei cantitati insuficiente de
proba. Pentru a va asigura ca exista un volum adecvat de proba, recoltati intotdeauna sange intr-o
cantitate de 2 ori si jumatate mai mare decat volumul necesar efectuarii unui anumit test (la
fiecare test este precizat volumul minim de ser sau plasma necesar procesului analitic).
In acelasi timp, trebuie sa se evite recoltarea excesiva de sange, in special la varstnici, copii mici,
pacienti internati in sectiile de terapie intensiva.
In cazurile frecvente, in care pacientilor le sunt indicate mai multe teste, tineti cont de
urmatoarele volume de sange recomandate in cazul folosirii analizoarelor automate actuale:
- 4-5 mL sange pentru efectuarea unui profil de investigatii biochimice uzuale;
- 1 mL sange pentru efectuarea a 3-4 teste de imunochimie.
Recoltarea sangelui capilar
Este utila in special in cazul pacientilor pediatrici si pentru efectuarea frotiurilor de sange. Cele
doua locuri de electie pentru recoltare sunt suprafata palmara a falangei distale a degetului si
suprafata plantara laterala sau mediala a calcaiului. Se obtine un amestec de sange provenit din
arteriole, venule si capilare care la randul sau poate fi diluat cu lichid interstitial si intracelular.
Compozitia relativa a sangelui depinde de fluxul sanguin existent in patul vascular cutanat in
momentul recoltarii; astfel, incalzirea locului de punctionare inaintea recoltarii faciliteaza
arterializarea sangelui din teritoriul cutanat respectiv.
!Nu se va recolta niciodata din pulpa degetului la nou-nascuti deoarece exista riscul de a leza
osul falangei.
Exista o relatie direct proportionala intre volumul de sange recoltat si adancimea incizei
efectuate. Astfel tipul lantetei trebuie ales in functie de locul punctionarii si cantitatea de sange
necesara.
Adancimea inciziei constituie un element critic la nou-nascuti; daca aceasta depaseste 2,4 mm
exista riscul de a leza osul calcaneu.
Riscul de a efectua o incizie prea adanca poate fi evitat prin utilizarea unor lantete semiautomate
de unica folosinta.

Instructiuni:
- dezinfectati locul punctionarii cu ajutorul unui tampon steril imbibat in solutie de alcool si
asteptati sa se usuce zona inainte de a efectua incizia (trebuie evitata folosirea altor dezinfectanti
deoarece acestia pot induce valori fals crescute pentru acid uric, fosfor sau potasiu);
- prindeti ferm zona adiacenta locului punctionarii si efectuati rapid incizia, apasand pe butonul
lantetei;
- indepartati prima picatura de sange cu ajutorul unei mese de tifon, deoarece aceasta poate
contine lichid interstitial;
- prin miscari de apasare usoara, fara a masa zona din jur, colectati picaturile de sange care curg
liber intr-un microtainer etichetat;
- daca picaturile nu curg liber in microtainer, percutati usor tubul;
- in cazul microtainerelor care contin anticoagulant, efectuati 8-10 miscari usoare de inversiune a
tubului pentru a asigura amestecul optim al sangelui cu anticoagulantul;
- la sfarsitul recoltarii aplicati un tampon steril compresiv care va fi mentinut pana la oprirea
sangerarii; nu aplicati bandaje adezive la copii, deoarece pe langa faptul ca pot produce iritatii,
exista riscul de a fi inghitite atunci cand se largesc;
- depuneti lanteta intr-un container rezistent la punctionare.

Prelucrarea probelor de sange dupa recoltare

Componentele sangelui:
In medie, un adult de 70 kg are aproximativ 4,75 - 5,6 L sange, din care aproximativ 60% sunt
plasma si 40% celule sanguine.
Celulele sanguine (hematii, leucocite si trombocite) sunt suspendate in plasma (formata din apa
si constituenti dizolvati: hormoni, anticorpi, enzime, ce sunt transportate catre tesuturi, iar
produsii lor de excretie sunt transferati apoi catre plamani si rinichi).
Prin centrifugare se pot separa atat plasma, cat si ser. Diferenta dintre plasma si ser este ca
plasma retine fibrinogenul, care este inlaturat din ser.
Sangele pacientului, recoltat intr-un tub fara substante anticoagulante, cu sau fara gel separator,
este lasat sa sedimenteze/sa coaguleze, dupa care va fi centrifugat si se separa serul, care contine
2 tipuri de proteine: albumina si globuline.
Plasma este obtinuta din sangele recoltat intr-un tub cu anticoagulant si apoi centrifugat.
Anticoagulantul inhiba formarea coagulului. Plasma contine trei tipuri de proteine: albumina,
globuline si fibrinogen.
Pentru anumiti analiti exista diferente semnificative intre rezultatele obtinute la testarea din ser si
cea din plasma: potasiu, magneziu, fosfor, proteine totale, lactat etc.
Diferentele dintre valorile obtinute din ser si din plasma se datoreaza unor factori ca:
- analitul poate fi consumat in timpul procesului de coagulare: fibrinogen, trombocite, glucoza;
- analitul poate fi eliberat din celule in timpul coagularii: potasiu, LDH, fosfor, lactat;
- anticoagulantul poate interfera cu metoda de determinare in cazul GGT, Li.

Plasma Versus Ser

1. Avantaje:
- Procesare accelerata: etapa formarii coagulului este eliminata; timpul de centrifugare se poate
scurta prin cresterea vitezei de rotatie.
- Cantitate mai mare: dintr-o proba de sange se obtine aprox.15-20% mai multa plasma decat ser.
- Lipsa interferentelor legate de coagularea post-centrifugare: in ser se mai pot produce coaguli
dupa o centrifugare precoce; acest lucru nu apare niciodata in plasma.
- Rezultatele obtinute la testarea analitilor din plasma exprima mai fidel statusul in vivo al
pacientului comparativ cu cele din ser.
- Risc mai mic de aparitie in plasma a hemolizei si trombocitolizei decat in ser.
2. Dezavantaje:
- Electroforeza proteinelor este alterata in plasma de prezenta fibrinogenului (pseudo-peak in
regiunea g, ce poate mima un component M).
- Anticoagulantul poate interfera cu metoda de determinare.
- Interferenta cationica: cand se foloseste plasma heparinizata, litiul sau amoniul din
anticoagulant pot interfera cu metodele de determinare a acestora.

Faza precentrifugare
Serul sau plasma trebuie separate fizic de celulele sanguine cat mai repede posibil, pentru a nu
exista riscul producerii unor rezultate eronate; se recomanda astfel o limita maxima de 2 ore din
momentul recoltarii probei.
Un contact mai redus cu celulele sanguine (<2 ore) este recomandat pentru potasiu, ACTH,
cortizol, catecolamine, acid lactic si homocisteina.
Studiul efectuat de Laessig si colaboratorii sai a indicat faptul ca 17 analiti nu au fost afectati de
un contact prelungit al serului cu celulele sanguine (timp de 48 ore la temperatura camerei):
albumina, fosfataza alcalina, ALT, bilirubina, calciu, colesterol, CK, creatinina, magneziu,
fosfor, proteine totale, trigliceride, T3, T4, uree, acid uric. Pe de alta parte, rezultatele au fost
semnificativ alterate in cazul urmatorilor analiti:
- timp de contact ~ 2 ore: glucoza (scade), potasiu (creste), LDH (creste);
- timp de contact ~ 8 ore: sideremie (creste).
Intr-un studiu mai recent, Zhang si colaboratorii sai au evaluat stabilitatea a 63 analiti in serul
care a ramas timp de 24 ore in contact cu celulele sanguine. S-a stabilit ca serul trebuie separat in
3 ore pentru glucoza, potasiu si fosfor si in 6 ore pentru albumina, bicarbonat, clor, peptid C,
HDL colesterol, sideremie si proteine totale. Ceilalti analiti au fost stabili timp de 24 ore in serul
separat. Acest studiu demonstreaza faptul ca laboratoarele trebuie sa revizuiasca stabilitatea
analitilor testati, pentru a reduce numarul respingerilor nenecesare de probe, in cazurile in care
transportul de la punctele de recoltare este prelungit.
Refrigerarea probelor de sange inhiba metabolismul celulelor sanguine si stabilizeaza anumiti
constituenti termolabili. Nu se recomada ca probele de sange integral sa fie refrigerate decat daca
exista recomandari specifice in acest sens. Astfel, este contraindicata refrigerarea in cazul
probelor pentru determinarea potasiului, deoarece temperatura scazuta inhiba glicoliza si
favorizeaza eliberarea potasiului din celule, obtinandu-se astfel rezultate fals crescute. Pe de alta
parte, probele din care se vor testa ACTH, PTH, acid lactic, catecolamine si gastrina vor fi racite
prin plasarea intr-un recipient ce contine un amestec de apa cu gheata.

Centrifugarea
Centrifugarea probei in vederea obtinerii serului trebuie efectuata numai dupa ce se constata ca
sangele a coagulat complet. In mod normal coagularea se produce dupa cca. 30 minute, insa in
cazul pacientilor care primesc tratament anticoagulant sau prezinta defecte de coagulare aceasta
se produce cu intarziere.
Centrifugarea probelor pentru obtinerea de ser sau plasma se efectueaza in general la 3000 g
timp de 5 minute. Pentru obtinerea unei plasme deplachetate este nevoie ca proba sa fie
centrifugata timp de 15-30 minute la 2000-3000 g.
Dupa separarea serului sau plasmei, probele nu vor mai fi recentrifugate (pentru a obtine un
volum suplimentar de proba); de asemenea este contraindicata recentrifugarea in cazul probelor
recoltate in vacutainere cu gel separator.
Transferul probelor in tuburi secundare trebuie efectuat cu mare atentie, pentru a evita contactul
cu un material potential infectant.
Programul de intretinere al centrifugilor include verificarea periodica, cu ajutorul unui
tahometru, a vitezei de centrifugare obtinute in urma unei setari specifice.
In cazul tuburilor cu gel se va verifica obligatoriu integritatea acestuia la sfarsitul centrifugarii.
Anumite teste (ex.: hemoglobina glicozilata, plumb) necesita o proba de sange anticoagulat si
neseparat; in aceste cazuri probele nu vor fi centrifugate.

Transportul probelor
Timpul de transfer al probelor catre laborator poate fi:
- scurt, cand locul de recoltare/clinica este in acelasi loc cu laboratorul;
- mediu, cand locul de recoltare/clinica este in aceeasi localitate cu laboratorul, dar nu in acelasi
loc;
- lung (24 ore sau mai mult), cand locul de recoltare/clinica este in alta localitate decat
laboratorul si se trimit probele prin posta sau curieri. Aceasta situatie se intalneste mai des in
cazul trimiterii probelor pacientilor de la studiile clinice, cand toate probele se colecteaza intr-
un laborator de la pacientii situati in centre diferite, localizate geografic diferit.
Exista mai multe tipuri de transport al probelor, in functie de natura produsului si de stabilitatea
analitilor care trebuie testati:
- transport in conditii ambientale;
- transport la rece (probe refrigerate);
- transport in gheata carbonica (probe congelate).
Reguli generale:
- in cazul unui timp de transfer scurt sau mediu, toate probele de sange vor fi transportate
ambiental in containere sau pungi speciale (daca nu exista recomandari specifice de refrigerare a
probelor);
- in cazul transferului la distanta, in special prin curieri sau posta, trebuie evitat a fi transportat
sange integral;
- probele transportate ambiental trebuie protejate de temperaturi extreme, prin ambalarea in
materiale izolante (containere de polistiren);
- probele refrigerate trebuie plasate in apropierea pungilor cu gheata si nu direct pe acestea;
- in cazul probelor congelate se va verifica daca dimensiunile containerului permit sa fie
introdusa o cantitate suficienta de gheata carbonica care sa reziste pe durata transportului;
- vor fi folosite dispozitive de monitorizare a temperaturii pe durata transportului.
S-a demonstrat ca anumiti parametri biochimici, ca electrolitii sau enzimele, nu sunt afectati de
transportul prin posta sau curier, care poate dura de la 24 ore la 4 zile. Este valabil si pentru
concentratia hemoglobinei sau numarul eritrocitelor. Diferente majore se observa insa in cazul
hematocritului, volumului eritrocitar mediu (VEM) sau bilirubinei. Foarte important este ca
prepararea frotiului de sange venos sa fie facuta in maximum 3 ore de la recoltarea sangelui. De
asemenea sangele recoltat pe citrat (pentru testele de coagulare) la pacientii care nu sunt
heparinizati este stabil timp de 8 ore la temperatura camerei pentru determinarea timpului de
protrombina, timpului de trombina, APTT, proteinei C si factorului V al coagularii. Nu este
valabil insa pentru determinarea factorului VIII si proteinei S care au o stabilitate mult mai
redusa.
In cazul pacientilor heparinizati sangele poate fi pastrat la temperatura camerei sau la frigider
timp de 4 ore din momentul recoltarii probelor. Daca acest lucru nu este posibil, probele se
stocheaza la –20ºC.
Transportul la distanta al plasmei, in vederea efectuarii testelor de coagulare, se va face numai in
gheata carbonica; decongelarea probelor in cursul transportului genereaza rezultate eronate.

Stocarea probelor in laborator

Dupa incheierea procesului analitic, o parte din probe vor fi pastrate o anumita perioada de timp,
in conditii bine stabilite, astfel incat sa permita confirmarea rezultatelor, verificarea identitatii
probelor sau efectuarea unor teste suplimentare.
Reguli generale:
- procedura de stocare a probelor trebuie sa tina cont de stabilitatea analitilor;
- probele trebuie intotdeauna sa fie pastrate in tuburi inchise (pentru a evita evaporarea acestora);
- probele pot fi arhivate in frigidere in tuburile primare, cu conditia ca acestea sa contina gel
separator;
- in congelatoare probele sunt pastrate de obicei in tuburi secundare; este posibila arhivarea si in
tuburile primare care contin gel, daca producatorul specifica acest lucru;
- se va evita pe cat posibil stocarea sangelui integral; oricum sangele integral destinat obtinerii
serului/plasmei nu trebuie pastrat in frigider;
- intervalul de pastrare a probelor este cu atat mai mare cu cat temperatura de arhivare este mai
scazuta (exceptii: probele pentru electroforeza lipoproteinelor si determinarea de apolipoproteine
A1 si B nu trebuie pastrate la congelator);
- dupa decongelare proba trebuie omogenizata prin miscari de inversiune a tubului, fara a se
produce spuma; evitati decongelarea – recongelarea.

In laboratorul Synevo exista urmatoarea procedura de arhivare a probelor:

1. Probele pentru hematologie contin sange pe EDTA, pot fi arhivate 24 ore la 2-4º C;
2. Probele pentru biochimie si imunochimie (exceptie fac probele mentionate mai jos) contin ser,
se pastreaza 1 saptamana la 2-4º C;
3. Probele pentru determinarea PSA contin ser si se pastreaza 2 saptamani la -20º C;
4. Probele pentru screeningul prenatal al anomaliilor fetale, profil TORCH, serologie sifilis la
care s-au obtinut rezultate pozitive contin ser si se pastreaza 1 luna la -20º C;
5. Probele alergologice si cele pentru boli autoimune contin ser si se pastreaza 2 saptamani la -
20º C.
Probele de plasma destinate determinarii incarcaturii virale B si C, precum si probele de
toxicologie (metale) sunt consumate de obicei aproape integral in procesul analitic, de aceea nu
vor mai putea fi disponibile pentru retestari (se va solicita repetarea recoltarii).
Recomandari
Recomandari pentru determinarea Hb A1c:

- diabet zaharat de tip I instabil, cu modificari mari ale glicemiei de la zi la zi;

- diabetul copilului;
- diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal;
- diabetul zaharat de tip II, la paciente care devin insarcinate sau pacienti care si-au modificat
recent dieta, stilul obisnuit de viata sau medicatia, astfel incat controlul lor metabolic pare mai
bun decat este in realitate;
- diabet gestational.

Testul se executa la un interval de :

- 3-4 luni la pacientii cu diabet zaharat tip I;
- 6 luni la pacientii cu diabet zaharat de tip II (exceptie: in sarcina - control la 2 luni)

Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa masa).
Metoda
Se foloseste metoda imunoturbidimetrica.

Pentru cadre medicale

Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul.

Prelucrare necesara dupa recoltare - sangele total se hemolizeaza, folosind reactivul

hemolizant. Hemolizatul proaspat este supus imediat testarii; eventual, el poate fi pastrat la 2-
8o C. Sangele total, de asemenea, poate fi pastrat la 2-8o C.

Stabilitate proba - 7 zile la 2-8o C ; hemolizatul este stabil 24 ore la 2-8o C si 6 luni la -20o C.

Informatii generale
Examenul microscopic al materiilor fecale aduce informatii asupra digestiei la care sunt supuse
alimentele, in cursul trecerii lor prin tubul digestiv. Masura in care alimentele au fost supuse actiunii
diferitilor fermenti digestivi se apreciaza prin examinarea fibrelor musculare, grasimilor (grasimi
neutre – trigliceride, acizi grasi liberi, saruri de acizi grasi – sapunuri si colesterol), amidonului si
celulozei (test semicantitativ). La o persoana cu digestie normala, chiar dupa regimul de proba de 3
zile, aceste elemente sunt destul de rare. Prezenta lor in cantitate crescuta pledeaza pentru tulburari
de digestie, de absorbtie sau de tranzit intestinal4;5.
Recomandari pentru proba de digestie – investigarea tulburarilor de digestie, absorbtie si tranzit
intestinal: sindrom de malabsorbtie, disfunctii pancreatice exocrine, disfunctii biliare, fistula
gastrocolica, fibroza chistica2.
Pregatire pacient – timp de 1 saptamana inainte de recoltare pacientului nu i se
administreaza bariu, uleiuri minerale, bismut, Metamucil, compusi de magneziu, laxative si nu
foloseste supozitoare, creme, lubrifianti. Timp de 72 ore inainte de recoltare tine un regim cu 50-60 g
unt (50-150g grasimi/zi), 100-200g carne rosie, 500g lapte, 200-300g cartofi, 100g paine1;2;3;5 si
abstinenta de la alcool2. Copiii nu pot ingera aceste cantitati de alimente; se recomanda un regim
constant 72 ore inainte de recoltare, care sa includa cantitati suficiente de grasimi si carne rosie.
Specimen recoltat – materii fecale proaspete, recoltate in orice moment al zilei. Se transporta la
laborator imediat dupa recoltare.
Cauze de respingere a probei – nerespectarea regimului indicat inaintea recoltarii; materii
fecale obtinute dupa administrare de uleiuri minerale, bariu, bismut, compusi de magneziu (uleiurile
minerale produc aparitia de globule asemanatoare cu grasimile neutre); materii fecale contaminate
cu urina; recipient de recolta murdar pe exterior; recipient prea plin1;2;3.
Recipient de recoltare – recipient de plastic de unica folosinta pentru materii fecale3.
Cantitate recoltata – proba recoltata din 3 locuri diferite ale bolului fecal (1-3g)2.
Prelucrare necesara dupa recoltare – proba se lucreaza la primirea in laborator; daca acest lucru
nu este posibil, proba se refrigereaza2.
Stabilitate proba – proba poate fi pastrata la 2-8°C pana la prelucrare2.
Metoda – examinare microscopica a 4 preparate lama-lamela efectuate cu ser fiziologic (pentru
fibrele musculare), Lugol (pentru amidon), coloratie Sudan III (pentru grasimi) si acid acetic glacial
(pentru acizii grasi)1;2;3;4;5.
Valori de referinta1;2;3
– fibre musculare nedigerate: absente;
– fibre musculare digerate: rare (<10 fibre/hpf*);
– grasimi neutre (trigliceride): <50 globule/hpf;
– acizi grasi liberi, sapunuri: <100 globule/hpf;
– amidon, celuloza: rare (5-10 granule/10-15 hpf).
*hpf = camp microscopic de putere mare (40x)
Interpretarea rezultatelor
• Prezenta fibrelor musculare partial digerate sau nedigerate pledeaza pentru o tulburare de digestie:
obstructie biliara, disfunctie pancreatica exocrina (fibroza chistica), fistula gastrocolica1;2,
hiposecretie gastrica de acid clorhidric (tesutul muscular nu poate fi digerat in intestin daca acidul
clorhidric nu disociaza si digera tesutul conjuctiv) sau tranzit gastro-intestinal accelerat.
• Cresterea acizilor grasi in scaun (in special acizi grasi si sapunuri) se asociaza cu sindromul de
malabsorbtie cauzat de: boala celiaca, sprue, boala Whipple, enterita regionala, boala Crohn, fibroza
chistica, atrofia de malnutritie. De asemenea, cresterea grasimilor in scaun (in special grasimi
neutre) se asociaza cu maldigestie cauzata de obstructia biliara, bolile pancreatice in care exista un
deficit de lipaza (fibroza chistica, pancreatita cronica, neoplazie, calcul obstructiv), sindromul de
intestin scurt dupa rezectie chirurgicala, by-pass sau in anomalii congenitale1;2.
Exista o corelatie intre prezenta fibrelor musculare si a grasimilor in scaun1.
• Prezenta unei cantitati mari de amidon in scaun semnifica insuficienta pancreatica, dar si tranzit
intestinal accelerat. Prezenta unei cantitati mari de celuloza este consecinta, de cele mai multe ori, a
unui tranzit intestinal accelerat3;4.
Limite si interferente
Pentru fibre musculare: bismut, uleiuri minerale, compusi de magneziu1.
Pentru grasimi neutre si acizi grasi liberi:
-Cresteri: laxative, in special uleiuri minerale, supozitoare, lubrifianti, ingestia de maioneze dietetice,
dressing-uri pentru salate, dieta bogata in fibre (>100g/zi)1;2.
-Scaderi: Metamucil, bariu2.
-Alti factori care pot influenta testul: alcool, clorura de potasiu, carbonat de calciu, Neomicina,
Kanamicina si alte antibiotice cu spectru larg, bismut1;2.
Pentru zaharuri:
-Cresteri: la nou nascut.
-Scaderi: fermentatie bacteriana (daca specimenul nu este analizat imediat la primirea in laborator si
nu se refrigereaza)3.