Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Dreptul muncii, ca ramură a sistemului naţional de drept, este strîns legat de muncă,
noţiune inseparabilă de existenţa omului
În ceea ce priveşte noţiunea de muncă, putem observa că DEX-ul[2] limbii române este
destul de „generos” la oferirea de explicaţii ale acestei sintagme. Astfel, prin muncă se înţelege o
activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul
efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură
pentru satisfacerea trebuinţelor sale.
În urma celor expuse mai sus, este şi normal a ne da seama că munca este o activitate
reglementată de o serie de acte normative, în principal de către Codul Muncii, care este, de altfel,
şi principala lege în domeniu, ce asigură şi reglementează principalele elemente definitorii ale
muncii, cum ar fi: contractul individual de muncă, principiile, etc.
Dreptul muncii a mai fost definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept alcătuită din
ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective de muncă,
atribuţiile organizaţiilor sindicale şi patronale,conflictele de muncă şi controlul aplicării
legislaţiei muncii
Obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă.
Raporturile juridice de muncă sunt relaţiile sociale reglementate de lege care se stabilesc
între o persoană fizică şi o persoană juridică sau o persoană fizică, în urma prestării unei munci
de către cea de a doua în folosul celei dintîi, care, la rîndul ei, se obligă să o remunereze şi să
creeze condiţiile necesare prestării acestei munci.
În concluzie, obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă
născute din contractul individual de muncă şi raporturile juridice conexe lor.
Metoda dreptului muncii.
Metoda de reglementare poate fi definită ca modalitatea de apariţie a normelor juridice
din ramura respectiva. În drept sunt cunoscute 2 metode:
-metoda reglementarii directe, specifica dreptului public
-metoda voinţei părţilor, caracterizată prin egalitatea părţilor, specifica dreptului privat.
Ambele metode sunt folosite în dreptul muncii:
-raportul de subordonare faţă de patron ce izvorăşte din contractul încheiat de părţi este
specific metodei bazare pe egalitatea părţilor;
-metoda reglementarii directe se întîlneşte în cazul normelor din actele norm
ative de protecţie şi garantare a drepturilor salariaţilor.
Sistemul dreptului muncii
Dreptul muncii al Republicii Moldova are două componente de bază (subramuri ale
dreptului muncii):
a) dreptul colectiv al muncii, care se pronunţă, în special, asupra următoarelor
probleme:
parteneriatul social în sfera muncii;
statutul legal al organizaţiilor sindicale şi al celor patronale;
modul de negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiei
colective;
procedura de declanşare şi de soluţionare a conflictului colectiv de muncă;
concedierea colectivă;
b) dreptul individual al muncii, care se axează, în principal, pe instituţia contractului
individual de muncă. În cadrul acestei subramuri, se supun analizei principalele aspecte
referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă.
Principiile dreptului muncii
• libertatea muncii, incluzînd dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, dreptul dispunerii
de capacităţile sale de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei;
• interzicerea muncii forţate (obligatorii) şi a discriminării în domeniul raporturilor de
muncă;
• protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul muncii;
• asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv la condiţii
de muncă care corespund cerinţelor securităţii şi sănătăţii în muncă şi a dreptului la
odihnă, inclusiv la reglementarea timpului de muncă, la acordarea concediului anual de
odihnă, a pauzelor de odihnă zilnice, a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare;
• garantarea dreptului fiecărui salariat la achitarea la timp integrală şi echitabilă a salariului
care ar asigura o existenţă decentă salariatului şi familiei lui;
• asigurarea egalităţii salariaţilor, fără nici o discriminare, la avansare în serviciu, luîndu-se
în considerare productivitatea muncii, calificarea şi vechimea în muncă în specialitate,
precum şi la formare profesională, reciclare şi perfecţionare;
• asigurarea dreptului fiecărui salariat la apărarea drepturilor şi libertăţilor sale de muncă,
inclusiv prin sesizarea organelor de supraveghere şi control, a organelor de jurisdicţie a
muncii;
• asigurarea dreptului la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor
colective de muncă, precum şi a dreptului la grevă, în modul stabilit de codul muncii şi de
alte acte normative;
• garantarea dreptului la asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaţilor.
Subiecte ale dreptului muncii – participanţii la relaţiile sociale, ce formează obiectul de
reglementare a dreptului muncii. Principalele subiecte ale dreptului muncii sînt salariaţii şi
angajatorii.Salariat – persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi,
calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de
muncă.
Angajator – persoana juridică sau cea fizică care anga-jează salariaţi în bază de contract
individual de muncă încheiat conform prevederilor legislaţiei muncii. Prin urmare, cel care
încadrează în muncă poate fi o persoană juridică – societate comercială, întreprindere de stat sau
municipală, organizaţie necomercială – ori o persoană fizică.

Izvoarele dreptului muncii pot fi clasificate în două categorii:


• a) izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept (Constituţia Republicii Moldova,
legile, hotărîrile Guvernului RM etc.);
• b) izvoare specifice dreptului muncii (convenţiile colective de muncă, contractele
colective de muncă, regulamentele interne ale unităţilor etc.).
La categoria izvoarelor dreptului muncii trebuie raportate şi reglementările
(instrumentele) internaţionale (convenţii, acorduri, pacte) cu condiţia ca ţara noastră să fie parte
la ele (prin ratificare sau aderare) şi, evident, numai dacă acestea privesc relaţiile sociale de
muncă.
Cel mai important izvor de drept este Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie
1994, legea fundamentală a ţării. Ea enumeră principalele acte norma-tive sau izvoare de drept.
2. În urma celor expuse mai sus, este şi normal a ne da seama că munca este o
activitate reglementată de o serie de acte normative, în principal de către Codul Muncii, care
este, de altfel, şi principala lege în domeniu, ce asigură şi reglementează principalele elemente
definitorii ale muncii, cum ar fi: contractul individual de muncă, principiile, etc.
La cele menţionate anterior, se cere şi o trecere în revistă a principalilor subiecţi şi
elemente ce asigură controlul şi supravegherea legislaţiei muncii.
Este imperios necesară continuarea evidenţierii importanţei controlului asupra legislaţiei
muncii, întrucît ea poate fi uşor dedusă din însăşi denumirea ei. Menţionăm doar faptul că
controlul asupra domeniului muncii poate fi executat, conform Codului Muncii al R. M., poate fi
executat atît de către stat, prin intermediul organelor specializate, cît şi de Organele Sindicale.
Organele de supraveghere și control
Potrivit art. 371 al Codului Muncii R. M., organele împuternicite şi
abilitate cu funcţii de control şi supraveghere a legislaţiei muncii, sunt următoarele:
a) Inspectoratul de Stat al Muncii;
b) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice;
c) Ministerul Economiei;
d) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
e) alte organe abilitate cu funcţii de supraveghere şi control în conformitate cu legea;
f) sindicate.
Organe suplimentare cu funcţii de control asupra legislaţiei muncii
• Ministerul Apărării,
• Ministerul Afacerilor Interne,
• Serviciul de Informaţii şi Securitate,
• Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat,
• Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei,
• Centrul Naţional Anticorupţie.
Codul Muncii ilustrează şi principalele funcţii ale Inspectoratului de Stat al Muncii:
• a) asigurarea aplicării dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de muncă
şi la protecţia salariaţilor în exercitarea obligaţiilor lor de muncă;
• b) difuzarea informaţiilor despre cele mai eficiente metode şi mijloace privind
respectarea legislaţiei muncii;
• c) informarea autorităţilor publice competente despre dificultăţile legate de aplicarea
legislaţiei muncii.
Inspectoratul de Stat al muncii, controlează respectarea dispoziţiilor actelor
internaţionale, legislative şi ale altor acte normative, precum şi ale convenţiilor
colective referitoare la:
• a) contractele individuale şi cele colective de muncă;
• b) carnetele de muncă;
• c) timpul de muncă şi timpul de odihnă;
• d) retribuirea muncii;
• e) munca minorilor şi a femeilor;
• f) securitatea şi sănătatea în muncă.

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) este un centru


sindical naţional-interramural de tip confederativ, care întruneşte pe principii benevole
centre sindicale naţional-ramurale şi este independentă faţă de autorităţile publice, de
partide şi alte organizaţii social-politice, de asociaţii ale patronatelor şi faţă de
organizaţiile obşteşti, nu este supusă controlului lor şi nu li se subordonează.
Confederaţia are, în principal, următoarele scopuri:
 reprezentarea şi protejarea la nivel naţional a drepturilor şi intereselor social-economice,
profesionale, de muncă, colective şi individuale ale membrilor de sindicat;
 actualizarea şi dezvoltarea dialogului social şi parteneriatului social;
 realizarea progresivă a dreptăţii sociale şi demnităţii muncii, consolidarea sindicatelor de
toate nivelurile şi fortificarea societăţii civile;