Organismul are 1200-1400 gr.

calciu din care 99% este extracelular şi cel

mai mult în ţesutul osos. În lichidul extracelular este doar 1,5 gr.

Necesarul zilnic se estimează la 1000 mg calciu, necesarul fiind mai mare

în creştere, naştere şi lactaţie.
Absorbţia preponderentă este la nivel duodenal, fiind un proces activ, necesitând o
proteină de transport Ca2+BP (calciu boundprotein).
Eficienţa transportului depinde de concentraţia Ca în organism, de conţinutul
alimentar, prezenţa HCl, aminoacizilor, a citratului.
Absorbţia intestinală de calciu este parţială, de circa 100-200 mg/zi.

În rinichi se filtrează aproximativ 8g/zi din care 98% este reabsorbit, 100-200 mg
fiindeliminate prin urină.
Reabsorbţia calciului filtrat de-a lungul nefronului este similară celei de Na, adică 2/3
în tubul proximal, 20-25% în ansa lui Henle şi 10% în tubul distal, restul în cel
colector.

Concentraţia plasmatică a calciului este:

8,8-10,2 mg% sau 2,20-2,55 mmol/l.
La un individ sănătos, independent de aportul de calciu, variaţiile
calcemiei nu depăşesc 0,3% datorită faptului că metabolismul are o reglare
homeostazică şi organismul are un depozit de calciu osos.

REGLAREA METABOLISMULUI FOSFO-CALCIC.

Sistemele de reglare ale metabolismului calcic sunt complexe.
Metabolismul calciului este controlat prin acţiunea independentă şi
interdependentă a trei hormoni:
1. parathotmonul (PTH),
2. calcitonina (CT),
3. Vitamina D3.

Aceşti factori acţionează la nivelul organelor implicate: renal, osos, intestinal,

deci la nivelul tuturor ţesuturilor unde există un proces activ de calciu.
Este un polipeptid cu 84 AA, provine dintr-un prehormon cu 109 AA, care prin
scindare duce la fracţiuni cu 34 AA care sunt active din punct de vedere biologic.
Peptida cu 84 AA este un precursor, care se scindează în fracţii mici, fie în celula
paratiroidiană, fie la nivel de receptor. Din această cauză dozarea RIA este dificilă.
Este degradat hepatic, mai puţin renal. Parathormonul intervine în procesul de
formare şi liză osoasă, acţionând prin cAMP la nivelul organelor „ţintă”: os, intestin,
rinichi, cristalin, dinte, glande salivare, având rolul de a aduce calciul în sânge,
intervenind în reglarea calcemiei.
Secreţia lui este stimulată de scăderea concentraţiei de calciu ionic. Acest ion este
esenţial în conversia prohormonului în hormon activ.
Intervin două faze:
a.una de eliberare a hormonului existent sintetizat;
b.faza tardivă în care se produc noi sinteze, dacă stimulii persistă.

Eliberarea de PTH este mediată de cAMP şi stimularea adenilciclazei, sensibilă

la concentraţia de ioni de calciu. Sensibilitatea celulelor paratiroidiene la
concentraţia de Ca2+ este mai mare decât a oricărui ţesut.

Acţiuni:
La nivel osos:
- stimulează activitatea şi durata de viaţă a osteoclastelor şi inhibă transformarea
lor în alte tipuri de celule.
-stimulează activitatea osteoclastului şi modifică Ph-ul, favorizând depolimerizarea
matricei.
- reduce sinteza de colagen şi multiplicarea celulelor osoase => favorizează rezorbţia
osoasă.

La nivel renal:
Există un prag renal pentru calciu: dacă calciu este sub 7 mg nu se elimină în urină; la
fel dacă este peste 12 mg, se elimină prin urină.
- activează eliminarea fosforului şi rezorbţia tubulară de
calciu.

La nivel intestinal:
-PTH intervine activând absorbţia intestinală a calciului.
Reglarea secreţiei de PTH: depinde de valoarea calcemiei, se face prin
mecanism de feed-back negativ