FORMATUL GENERAL AL INFORMAȚIILOR DE AGENȚIE
Indicaţiile cuprind următoarele elemente:
Informatizarea agenţiilor de presă a accentuat nu doar posibilitatea, ci şi nevoia unei legături continue și
directe, fără intermediar, între emițător și destinatar, între furnizorul informaţiei şi utilizatorul ei final.
Toate acestea, ca şi nevoia adoptării sistemului multimedia, impun standardizarea și codificarea
procesului de prelucrare și difuzare a informațiilor. Formatul standard de prezentare și transmitere
amaterialelor de agenție pentru Europa si Africa sunt recomandate de American Newspaper Publishers
Association (A.N.P.A.) și International Press Telecommunications Council (I.P.T.C.).
Normele Consiliului Internaţional pentru Telecomunicaţii de Presă (I.P.T.C.)
Pentru că agenţiile de presă folosesc programe diferite în funcţie de echipamentele informatice, în urma
unor convenţii internaţionale au fost adoptate anumite formate standard de redactare şi transmitere.
Pentru Europa şi Africa s-a stabilit formatul I.P.T.C. (International Press Telecommunications Council), iar
pentru Asia, America şi Australia formatul A.N.P.A., recomandat de American Newspaper Publishers
Association. Diferenţa dintre cele două formate stă în codurile utilizate şi în viteza de transmitere.
Formatul IPTC:
Normativele acestor asociaţii internaţionale de media pornesc de la faptul că un text expediat de
ordinator ar urma să aibă un început şi un sfârşit riguros delimitate, comportând totodată un număr de
coduri şi instrucţiuni precise. Ele nu pot fi plasate oricum și oriunde, ci în locuri stabilite din timp,
dispunerea lor definind în ultimă instanță formatul unui mesaj. Formatul I.P.T.C. este o atare formulă
standardizată pentru marcarea structurii şi conţinutului textului. Există şi în modul obişnuit de transmitere
a informaţiilor noastre structurare prin adrese, resorturi, priorităţi, cuvinte-titlu, titluri, pauze etc.
Formatul I.P.T.C. permite însă o mai bună structurare şi determinare a nivelurilor de conţinut, impunând
ca textul propriu-zis să fie completat printr-o serie de instrucţiuni de serviciu care să poată fi decodificate
atât de calculatorul agenţiei, cât şi de cele ale abonaţilor conectaţi la terminalul unei agenţii [Pamfil
Nichițelea, Standards and Objectivity in Press-agency Journalism, Analele Universităţii „Spiru Haret”, p.
89].
Formatul nu înseamnă altceva decât un mod de a prezenta (paginà) un mesaj scris destinat calculatorului,
adică un „obiect” informatic. Ca urmare, un text de agenţie, atât pe ecranele desk-urilor (redacţiilor de
agenţie), cât şi pe cele ale abonatului trebuie să cuprindă câteva elemente: pre-antetul, linia de comandă,
linia de instrucţiuni şi textul.
Pre-antetul nu este vizibil pe pagina de text. El conţine însă o serie de caractere necesare transmisiei,
semnale de apel pentru selectarea anumitor terminale şi pregătirea acestora pentru recepţionarea
mesajelor din antet, semnale pentru pornirea aparaturii. Din ansamblul caracterelor constitutive ale pre-
antetului face parte Sistemul Electronic de Comutare Automată a Liniei (SECAL), un grup format din două
litere care se repetă şi care permit comutarea ieşirii unui mesaj. Spre exemplu, codul SECAL folosit de
Agerpres pentru emisia peste graniţă este ZCZC, identic cu codul extern al A.F.P., iar pentru emisia pe
reţeaua internă, este RCRC.
Linia de comandă şi cea de instrucţiuni compun antetul (header) informatic şi urmează liniei SECAL.
Linia de comandă, independentă de text, înglobează mai multe coduri: începutul mesajului, prioritatea,
originea, numărul de ordine, destinaţia. La acestea se pot adăuga alte două coduri: tipul de informaţie şi
ţara de origine. Aceste coduri suplimentare îi permit clientului să trieze pe loc depeșele care îl interesează,
fie în funcție de tipul informației (internaţională, economică, sportivă etc.), fie în funcție de originea
geografică. Linia de comandă rezervată codurilor nu face parte din textul mesajului, fiind destinată doar
calculatorului.
În AFP, o linie de cod este alcătuită din următoarele elemente:
1. Comanda de intrare (E) sau de validare(V)
2. Prioritatea (P)
3. Originea (O)
4. Numărul de transmisie de la un post exterior ©
5. Destinația ®Linia de instrucţiuni este primul rând din zona de text, vine imediat după linia de comandă.
Face parte din ştirea propriu-zisă şi e destinată deopotrivă calculatorului, ziaristului şi abonatului.
Cuprinde indicaţii redacţionale, care pot fi, în plus, recunoscute de calculator, pentru baza de date a
agenţiei
.
1. cheia;2. identificarea naturii ştirii şi numerotarea filelor; 3. referirea eventuală la o ştire precedentă.
Cu toate că este o completare a liniei de comandă, linia de instrucţiuni, adică primul rând din text, care
începe cu cheia, a fost integrată în antet, atât în formatul A.N.P.A., cât şi în formatul I.P.T.C. De aceea, linia
de instrucţiuni cuprinde şi cuvinte, nu numai cifre şi litere. Aceasta are cel mult 80 de caractere şi conţine:
o cheie (slug sau keyword) de cel mult 24 decaractere. Este vorba de cuvinte-cheie, despărţite prin
cratime. Dacă are mai mult de un cuvânt, fiecare dintre cuvintele care formează cheia este separat de
următorul printr-o liniuță (nu prin virgule, bare oblice și altele). Cheia poate fi scrisă cu majuscule sau cu
litere mici. Primul cuvânt din cheie este cel mai important. Exemplu: Trump – alegeri (14 caractere)
Un câmp de instrucţiuni (version field) indică natura ştirii (buletin, material anunţat, adaos, corectură,
embargou, anulare, lead, sinteză ş.a.) şi numerotarea filelor. Indicaţiile din linia (sau câmpul) de
instrucţiuni sunt importante, mai ales într-o relatare în flux continuu, pentru realizarea înlănţuirii şi
articulării informaţiilor.
Înlănţuirea reprezintă completarea unei ştiri sau a unei serii de ştiri cu date adiţionale, care au apărut
datorită unei noi evoluţii sau prelungiri a evenimentelor relatate anterior. Articulaţia constă într-un lead
general (o actualizare care poate fi urmată de o a doua actualizare, substituindu-se precedentei) sau o
sinteză care reuneşte într-o singură ştire elementele prezentate anterior în mai multe ştiri distincte, care
diferă prin unghiul de vedere sau provenienţa geografică.
-Un câmp de referinţă (reference field) care, în cazul unei anulări, al unei corecturi sau completări
serveşte la indicarea numărului ştirilor anterioare la care se referă materialul nou.- Cu excepţia flash-ului,
orice ştire trebuie să aibă linie de instrucţiuni, al cărei singur element obligatoriu este cheia, pentru că
permite înlănţuirea informaţiilor
În liniile de comandă şi de instrucţiuni, după cum arată cercetătorul de media Pamfil Nichițelea, găsim
aproape toţi indicatorii ceruţi pentru ca o ştire să poată fi identificată, prelucrată, tradusă şidifuzată,fără
dificultate şi fără întârziere.
Sunt precizate: reţeaua de difuzare (EUA pentru Europa şi Africa), urmată de trei cifre (notate de la 001 la
999) reprezentând numărul de ordine al mesajului,difuzat într-un ciclu de 24 de ore; prioritatea mesajului,
indicat printr-o cifră şi o literă (4I), fiind vorba deci de o informaţie întârziată de ultimă oră; numărul de
cuvinte redat printr-o cifră (de la 0001 la 9999);
tipul de mesaj notat, de regulă, cu o majusculă (pot fi folosite până la trei litere, ca în cazul de faţă, ceea
ce arată că este vorba de un coş de ştiri al AFP, aparţinând unui anumit serviciu, menţionat FP-13).
Urmează cheia (slug), titlul, rânduri albe şi dateline.
În ceea ce priveşte data emiterii informaţiilor, constatăm modalităţi diferite de a o menţiona. În formatul
Agerpres, ca şi la alte agenţii româneşti, data este precizată în linia de comandă, în timp ce în formatul
AFP – la sfârşitul mesajului, constând în şase cifre care reprezintă ziua, ora, minutul (cu specificaţia GMT),
apoi trei caractere pentru lună şi alte două caractere numerice pentru an. De aceea, operaţiile care
definesc începutul şi sfârşitul mesajului fac parte din format.
Într-un sens mai restrâns însă, caracteristicile formatului sunt date, în primul rând, de partea care precede
textul, adică de antet. Iar dintre elementele antetului prezintă interes jurnalistic doar cheia şi titlul.
Cheia (slug-ul) definește într-o avalanșă de informații un eveniment singular sau unul repetitiv,
rezumându-l cât mai lapidar posibil. Găsirea unui bun slug este un act jurnalistic, dar, pentru a răspunde
rolului ei, redactarea unei chei trebuie să respecte anumite reguli. Lucrările teoretice atrag atenţia asupra
faptului că un cuvânt cheie cu o semnificaţie prea restrânsă ar pune în încurcătură redactorii unei agenţii,
obligându-i să schimbe cheia în cazul unei evoluţii neaşteptate.
Dimpotrivă, cuvintele-cheie prea generale şi prea vagi îngreunează identificarea de către clienţi a
informaţiilor privitoare la un eveniment dat. De aceea, cheia trebuie să fie în legătură cu titlul şi conţinutul
textului şi se redactează după logica gen-specie; ea va rezuma titlul care, la rândul său, va rezuma
conţinutul textului. Cheia este constituită din câteva cuvinte (de obicei, nu mai mult de trei, de exemplu:
seism-România, diplomaţie – România - Ungaria), separate prin liniuţă, fără spaţii, din care primul cuvânt
este cel mai important. Al doilea nu este decât o completare, care restrânge şi precizează semnificaţia
primului cuvânt. Cel de-al treilea cuvânt, în cazul în care există, trebuie să fie mai puţin important decât
primele două.