Influenţa mediului de viaţă asupra achiziţiei limbajului copiilor

În cursul devenirii si existentei sale, individul parcurge diverse clase de relatii

definitorii pentru personalitatea sa.
Relatia primordiala este aceea de filiatie, de rudenie. Pe lânga dimensiunea fizica,
relatia de filiatie are si o dimensiune functionala ce consta în satisfacerea de catre parinti a
trebuintelor primare ale copilului. De asemenea, importanta în dezvoltarea generala a copilului
este si interactiunea si comunicarea cu proprii parinti. Astfel, "în functie de felul în care mama si
tatal îsi înteleg si îsi joaca rolul în primii ani de viata ai copilului, dezvoltarea psihica a acestuia
poate fi stimulata, accelerata sau dimpotriva, întârziata, frânata. Familia constituie mediul
natural al copilului a carui influenta asupra dezvoltarii individului este esentiala, difera mult de
la o familie la alta, pe de o parte în functie de societatea pe care o reflecta, iar pe de alta parte în
functie de propria sa structura interioara.
Mediul familial îl satisface pe copil în masura în care raspunde trebuintelor sale
elementare, adica în masura în care este un mediu afectiv si protector, dubla conditie
indispensabila pentru dezvoltarea copilului.
Parintii reprezinta primii mentori reali în viata copilului, ei furnizându-i primele repere
de orientare în lume, primele informatii si învataturi despre lucrurile si fenomenele din natura si
din societate, primele sfaturi, norme si reguli de conduita.
Inca de mic copilul sesizeaza intelesul la multe cuvinte. In acelasi timp, el poate rosti relativ
corect si inteligibil cuvintele uzuale. O asemenea situatie este stimulata de dorinta copilului de a se
face inteles si de descoperirea unui fapt important si anume acela ca toate obiectele, fenomenele,
actiunile, insusirile etc. au nume. Incepe tot mai frecvent sa foloseasca vorbirea in propozitii si se
organizeaza sintaxa (regulile gramaticale) ceea ce duce la ordonarea vorbirii.
In psihologie sunt descrise trei feluri de limbaj:
a) limbajul "mic", primitiv, de circulatie restransa (intre copil si cei din mediul
apropiat). Acest limbaj dispune de cuvinte onomatopee, de holofraze de cuvinte
circumstantiale de circulatie restransa;
b) limbajul situativ incarcat cu cuvinte concrete, cu structura gramaticala, dar saturat de
exclamatii, forme verbale eliptice si gestica;
c) limbajul contextual cu vorbire desfasurata ce are un text si cu context discret.

1
 Dezvoltarea limbajului comportă două elemente esenţiale: limbajul pasiv ( înţelegerea a ceea
ce i se spune) şi limbajul activ (cuvântul, vorbitul). La vârsta primilor paşi va domina limbajul pasiv.
De fapt este o eroare să calificăm această etapă ca pasivă, deoarece inteligenţa copilului face eforturi
pentru a înţelege şi reconstitui limba maternă, care se vorbeşte în jurul său. Micuţul începe să
dezvolte limbajul gângurerilor, aşa cum am văzut în capitolul precedent. Mai târziu va trece la
“jargonul expresiv”, gângureli care imită sunetele cadenţate ale limbajului adulţilor.
Nu ezitaţi să repetaţi după el acest fel de exprimare. Răspundeţi-i ca şi cum aţi purta o
conversaţie. Nu este un simplu amuzament. Aşa îl ajutaţi să dezvolte sensul limbajului său.Imediat
după etapa “jargonului expresiv” apar şi primele “fraze” de un singur cuvânt. Aceste cuvinte izolate
constituie pentru copil o afirmaţie completă: “(vreau un)… biscuite” sau “ (ia -mă în) …braţe” sau
“(vreau să merg) … afară”.
Există puţini părinţi care rămân insensibili la partea emoţionantă a acestei comunicări
posibile printr-un singur cuvânt. Când copilul atinge vârsta de 18 luni, începe să înlocuiască jargonul
prin cuvinte. Jocul limbajului devine comunicare socială. Vocabularul său se va lărgi de la 3 -4 până
la 100 de cuvinte. Începe în mod spontan să formeze propoziţii de două cuvinte, cum ar fi: “vin -o
aici”, “la revedere maşină”, “dă prăjitură”, etc. Bogăţia vocabularului copilului şi nivelul atins în
dezvoltarea limbajului depind, în mare parte, de modul în care i-aţi vorbit şi în care v-aţi jucat cu el
prin intermediul limbajului. Nu se poate inventa nici o jucărie, nici un calculator capabil să îl înveţe
să vorbească, aşa cum o puteţi face dumneavoastră. Iată deja casa dumneavoastră transformată în
şcoală, în care copilul poate explora cu veselie şi vigoare şi în care poate învăţa.
Dacă aţi vorbit sau comunicat mult cu copilul, acesta este momentul în care va profita de
acest fapt, în dezvoltarea limbajului. Din cauza faptului că a avut posibilitatea să înregistreze
(interior) la vârsta primilor paşi, acum va începe să “traducă” totul în cuvinte. Ca regulă generală, cu
cât i-aţi vorbit mai mult, cu atât va vorbi mai mult. Ceea ce nu vrea să însemne că trebuie să -i
vorbiţi în continuu, să-l înecaţi într-un torent de cuvinte. Cu cât mai mult a auzit pronunţându-se
cuvinte, cu atât vocabularul său va fi mai extins. Acest lucru este verificat prin studii comparative
între copii născuţi în medii sărace şi copii născuţi în clasa mijlocie. Primilor, li se vorbeşte foarte
puţin, comparativ cu ceilalţi, în cazul cărora mama petrece mai mult timp vorbind şi comunicând
verbal cu ei. Nu este surprinzător de constatat diferenţele enorme în favoarea copiilor din clasele
sociale medii, pe planul vocabularului şi dezvoltării limbajului, încă de la vârsta de patru ani.
Unii copii pronunţă în mod clar şi corect îndată ce au început să vorbească. În cazul altora,
ceea ce spun rămâne pentru un timp de neînţeles pentu “ne-iniţiaţi”. Uneori, numai mama este în

2
stare să interpreteze ce a vrut să spună copilul. Acest fapt se datorează în parte diferenţelor de
constituţie dar şi numărului de conversaţii pe care a putut să le audă şi clarităţii exprimării
dumneavoastră
Odată cu toate aceste noi achiziţii în domeniul limbajului, copilul poate începe să
conceptualizeze clar lumea. Este capabil să gândească şi să prevadă un viitor apropiat. Imaginaţia
intră în jocurile sale, poate să dea curs liber fanteziei. Viaţa sa mentală a făcut un pas uriaş. Dacă
înainte, copilul îşi petrecea o mare parte din timp cu activităţi motoare, cum ar fi urcatul scărilor,
acum el va aloca în mare măsură acest timp folosirii cuvintelor. Lingvistul Ruth Weir a studiat
limbajul fiului său, înregistrând ceea ce spunea acesta, singur în camera sa, înainte de a adormi. La
prima vedere, transcrierea acestor înregistrări seamănă textului cărţilor de exerciţii concepute pentru
învăţarea limbilor străine. În consecinţă, jucaţi-vă cât puteţi de mult “de-a etichetarea”. La acest
stadiu de dezvoltare, copilul manifestă o “sete de a vorbi”. Se va înscrie în acest joc cu mult
entuziasm şi va fi mândru să cunoască numele atâtor lucruri.
Un aspect nou al dezvoltării limbajului la această vârstă, este jocul întrebărilor. Multe dintre
aceste întrebări vor fi variaţii ale jocului “de-a etichetarea”. Întrebarea tipică va fi: “Ce e asta?”. Va
întreba acest lucru referitor la toate lucrurile posibile. Dacă vă simţiţi depăşiţi de torentul de
întrebări, vă puteţi consola gândindu-vă că micuţul este foarte inteligent. Este adevărat faptul
conform căruia, cu cât este mai inteligent, cu atât pune mai multe întrebări. Ideal ar fi ca părinţii să
răspundă tuturor întrebărilor copilului. Făcând acest lucru îl ajutaţi să -şi dezvolte limbajul,
vocabularul, puterea raţionamentului şi inteligenţa în general. În practică, însă, nici un părinte nu
este capabil să răspundă tuturor întrebărilor unui copil de doi ani şi jumătate. Dar străduiţi-vă. Să nu
vă gândiţi că riscaţi să-i ruinaţi toate şansele şi să-i blocaţi dezvoltarea intelectuală dacă vi se va
întâmpla să-i răspundeţi: “Mama nu ştie, mama obosită!”
Atitudinea noastră depinde în egală măsură de importanţa pe care o acordăm întrebărilor
unui copil de doi ani pe planul dezvoltării sale intelectuale. Din păcate, întrebările puse de un copil
la această vârstă, ajung să jeneze multe mame, care şi-ar dori în acele momente ca micuţul să tacă şi
să facă orice altceva. Dacă şi-ar da seama de importanţa acestor întrebări şi a răspunsurilor pe care le
-ar putea da, sar comporta, poate, altfel.

Bibliografie:

1. Maurice Debesse, "Psihologia copilului - de la nastere la adolescenta", Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti 1970, p.285

3
2. Smaranda Popa, "Abuzul si neglijareacopilului", Fundatia Internationala pentru Copil si
Familie, Bucuresti, 2000, p. 77
3. Kari Killen, "Copilul maltratat", Ed. Eurobit, Timisoara 1998, p.144
4. Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, "Familia de la A.la Z", Ed. stiintifica, Bucuresti 1991,
p.134
5. Mihai Golu, "Dinamica personalitatii", Ed. Geneze, Bucuresti 1993, p.141