1. CITOLOGIE. STRUCTURA CELULEI.

Celula sistem de biopolimeri structuraţi şi ordonaţi, limitat de o membrană activă

componente fundamentale: învelișul celular (citolema), citoplasmă şi nucleul

Învelișul celular sau citolema

 delimitează celula
 individualitate
 interrelaţiile ei cu formaţiunile mediului înconjurător
membrane biologice elementare
 plasmalema (biomembrana externă a celulei)
 endomembrane biomembranele organitelor celulare
 biomembranele speciale (teaca mielinică, discurile din segmentul extern al celulelor cu bastonaş)

formaţiune trilamelată, constituită din două benzi externe electronodense 2,5 nm

fosfolipide, colesterol şi glicolipide -70: 25: 5

Cantitatea aranjamentul proteinelor- specificul ei

 structurale
o integrale (transmembranare) semiintegrale (periferice) extrinseci intrinseci
 transportori
 enzime
 receptori

Suprafaţa externă
strat de oligozaharide-gliconemă sau glicocalix 7,5 -200
 lax şi are o sarcină electrică- negativă
 traficului transplasmalemal
 ancorate de moleculele proteice integrale sau de capul hidrofil al lipidelor
 capetele lor libere - acidul sialic
 adezivităţii celulelor
 acumula unii cationi, enzime
 localizarea moleculelor de proteine din plasmalemă

versantul intern
 reţea fibrilară, scheletul membranei celulare sau zona corticală a citoplasmei (- organite)
 actina, spectrina, ankirina
 citolema a) glicocalix b)plasmalemă (membrana celulară externă) c)scheletul membranei

Funcţiile membranei celulare. recepţie, de barieră şi de transport

citoreceptori
- detectează semnale venite din extern pe cale umorală sau nervoasă;
- recunosc structurile proprii ale organismului de cele străine;
- recunosc structurile proprii, dar alterate (celule maligne, degenerate, îmbătrânite etc.);
- celulele se recunosc reciproc;
- determină structurile extracelulare (fibronectină, laminină) pentru a se fixa de ele.

Citoreceptorii pentru substanţe:

a) endogene, produşi proprii - neuromediatori, hormoni, antigene (―self‖), anticorpi, complement, ldl
b) exogene antigene ―non-self‖- virusurilor, bacteriilor, toxinelor microbiene, drogurilor,

ligand - totalitatea substanţelor venite pe cale umorală sau nervoasă, modulator

Citolema
 barieră cu permeabilitate selectivă
 moleculele liposolubile, oxigenul, bioxidul de carbon-pasiv
 difuziunea mediată ionofori- transportori mobili= cărăuşi
o (hepatocit 800.000 cărăuşi, fiecare transporta 180 de molecule glucoză /sec
  Canale
o permanent deschise
o canale cu poartă
 Difuziuneafacilitată (x 100000) - proteine membranare cu caracter de enzime-schimbări
conformaţionale reversibile
 transport activ contra gradientului (ATP) pompe ionice Na+ şi K
o volumul celulei, homeostazia ei dar şi potenţialul electric al membranei
o Activitatea ATP-zei de transport variază de la o celulă la alta în funcţie de gradul specializării
acestora în transportul activ al ionilor de Na şi K.
 transportul cuplat (cotransportul).
o absorbţia glucozei şi a aminoacizilor din intestin
o sinport; antiport.
Transportul în masă (prin vezicule).
Endocitoza:
a)fagocitoza (bacterii, virusuri, fragmente de celule moarte, celule alterate, particule inerte s.a.); b)pinocitoza
(pinos- a bea) –lichidul tisular
 Fagocitele din diferite organe care î-şi au originea din monocite au fost numite macrofage.
Granulocitele neutrofile microfage.
 fixarea structurii de citoreceptori direct sau prin intermediul opsoninelor
 (opsoninele prezintă substanţe,care facilitează fixarea structurilor de citoreceptori).
 interacţionează cu actina din scheletul citolemei, emite pseudopode-endozom

Versantul intracelular– clatrina-fixeze poziţia receptorilor

 vezicule acoperite (de clatrină) sau receptozomi- organite de transport: deplasarea direcţionată
imunoglobuline, factorilor de creştere, lipoproteinelor de densitate mică

Exocitoza
Transcitoza celulelor endoteliale

Implicaţiile citolemei în relaţiile “celulă-celulă” şi “celulă-substanţă extracelulară”

 substanţe responsabile de adezivitate
 integrine şi asigură fixarea celulelor de matricea extracelulară;
o proteine membranare -receptori 20 de clase Domeniul citoplasmatic-actină
 caderinele, imunoglobulinele şi selectinele asigură interfixarea reciprocă a celulelor
o caderinele molecule de glicoproteine -se activează în prezenţa ionilor de Ca
o Imunoglobulinele molecule mari cu domenii extracelulare
o Selectinele glicoprot membranare -aderarea provizorie: celule sânge<->endoteliale

Joncţiunile intercelulare
Joncţiunile simple celulele identice, apropierea citolemelor 20-30 nm
Interacţiunile-la nivelul glicocalixului a) liniare, b) digitiforme şi c) denticulare
Joncţiunile speciale.
1) joncţiuni strânse, de izolare, impermeabile ( zonula de ocludenţă);
2) mecanice (desmozom, hemidesmozom şi zonula de aderenţă) şi
3) joncţiuni comunicante (nexus, sinapsa).
sudură ―în fermuar

 tuburile proximale nefron, joncţiunile de la polul apical 1-2 şiruri de suduri

 uretere 6 şiruri de proteine integrale
 intestin subţire o sudură poligonală nedeformabilă
 stomac, intestin gros- joncţiunile au aspect de reţea adapteze variaţiilor de volum

legături mecanice, de intermenţinere, numite zonule de aderență

 localizate în epitelii deasupra zonulei ocludente
 bandă continuă, din glicoproteine integrale situate complementar
 din partea citoplasmei - sprijinite de microfilamente cu o proteină specială – vinculina.

desmozomii maculă adherens (macula – pată

 disc situat intercelular din desmogleine
  placă densă, proteine specifice – desmoplachine
 ancorate mănuchiuri de filamente ale citoscheletului

 Hemi- sau semidesmozomii

 nexusurile (joncţiune gap) şi sinapsele
 conexoni prisme hexagonale din 6 conexine (posibil proteinele integrale)
 sinapsele-++ ţesutului nervos

Citoplasma
a) hialoplasma b) organitele celulare, c) incluziunile citoplasmatice.
Hialoplasma

a) faza fluidă - solul, apă, molecule organice, proteine solubile, electroliţi, aminoacizi, glucoză
b) faza solidă – gelul, ansambluri de molecule polimerizate

proteinele
actina, miozina, tubulinele, proteinele filamentelor intermediare, clatrina, calmodulina şi spasmina

Organitele celulare
a) tip general, AG RE mt rb lz px, centrozomul
b) tip special, (cilii, flagelul, microvilii, miofibrilele, neurofibrilele, gliofibrilele, acrozomul)

după structură:
membranare – AG RE mt lz px
amembranare – rb, centrozomul, citoscheletul

sistemul de sinteză, energetic, digestiei şi citoscheletul

Sistemul de sinteză
Ribozomii granulele Palade
Polizomii liberi necesităţi proprii

Reticulul endoplasmatic
 labirint continuu
 canale anastomozate, saci aplatizaţi, vezicule sau cisterne
a) rugos sau granular,
 ribozomii- fixare-proteine integrale speciale-riboforine.
Abundenţa de ribozomi şi reticul endoplasmatic rugos se manifestă prin colorarea bazofilă a citoplasmei celulei.
b) neted substanţelor de origine lipidică, de sinteza steroizilor (celulele corticosuprarenalelor, celulele foliculare
şi ale corpului galben din ovar, celulele endocrine ale testiculului), de detoxifiere a endo- şi exotoxinelor
(celulele ficatului), de depozitarea ionilor de Ca++ (fibrele musculare, cardiomiocitele).

Complexul (aparatul) Golgi

a)complexe sau pachete de saci şi cisterne aplatisate şi aranjate în stivă;
b)vacuole;
c)microvezicule. Constituentele vizate alcătuiesc împreună dictiozomul.

 Stiva (dictiozomul
 canale sau cisterne 3-30 sau chiar mai multe
 Partea centrală a canalelor pronunţat aplatizată, iar porţiunile distale – dilatate
 Suprafața concavă - orientată spre nucleu - cis
o vezicule mici din REr
o sinteza polizaharidelor
o prelucraţi şi modificaţi
 versantul opus- trans (trans- în lat. – dincolo) sau matură
o vezicule mari
o materialul sintetizat
o spre citolemă
o citoplasmă ca lizozomi
funcţii: a) transport; b) modificare post-sintetică ; c) segregare şi complexare a substanţelor sintetizate; d)
condensare şi împachetare a substanţelor sintetizate cu formarea veziculelor de secreţie; e) de formare a
lizozomilor.

Conform opiniilor moderne, acesta se constituie din următoarele etape:

a) sinteza proteinelor menite exportului
b) deplasarea proteinelor nou-sintetizate spre aparatul Golgi
c) modificarea postsintetică, complexarea, maturizarea şi condensarea proteinelor
d) depozitarea proteinelor sintetizate in formă de vezicule de secreţie împachetate
e) eliminarea (evacuarea) granulelor de secreţie prin exocitoză.

Sistemul energetic al celulei – mitocondriile.

Energie-prin glicoliză, în hialoplasmă, şi fosforilarea oxidativă în mitocondrii.
 Dimensiunile, forma variază:
 fibrele musculare striate, tuburi proximali ai nefronului- aspect de reţea (reticul mitocondrial).

Structură
 membrană mitocondrială externă
 membrana mitocondrială internă.
 proteine (cca 80%) - proteine de transport, enzime şi complexului ATP-sintetazei
 ++fosfolipide-permeabilitate redusă pentru ioni
 Invaginări-criste mitocondriale
o Pe suprafaţa cristelor - formaţiuni în formă de bastonaş –oxiozomi
o implicate în procesele de oxidare cuplată cu fosforilarea şi sinteza de ATP

Decuplarea proceselor de oxidare şi fosforilare conduce la sporirea degajării căldurii, fenomen caracteristic
pentru ţesutul adipos brun răspândit la nou-născuţi şi specializat în termogeneză şi pentru alte ţesuturi sub
influenţa hormonilor tiroidieni. Fenomenul decuplării este indus de o proteină specifică - termogenina.
Termogenina este implicată în patogenia unor boli de metabolism, cum sunt unele variante ale obezităţii.

 spaţiu intermembranar densitate electronică mică.

 matricea mitocondrială densitate crescută.
o bogată în cationi de Ca şi Mg, necesari în menţinerea activităţii enzimelor
o Numărul mare de mitocondrii în citoplasma celulei -colorarea ei oxifilă (cu coloranţi acizi).

Sistemul de digestie intracelulară. Lizozomii, endozomii şi peroxizomii.

Lizozomii.
 corpusculi veziculoşi
 membrană standart
 hidrolaze –. 60,: proteaze, lipaze, glicozidaze, nucleaze, fosfolipaze, fosfataze şi sulfataze.
 Hidrolazele
 reticulul endoplasmatic rugos -> aparatul Golgi- împachetate în membrane
 lizozomi primari ->>fuzionarea lor cu endozomii->lizozom secundar, vacuolă digestivă sau
fagolizozom-> telolizozom sau corp rezidual-> exocitaţi din celulă/ lipofuscină
 Digestie intracelulară se poate manifesta în 3 variante: heterofagia, autofagia şi crinofagia.

Graţie complexului enzimatic pe care-l conţin, lizozomii se implică nemijlocit în toate procesele patologice,
însoţite de leziuni ale celulelor, de involuţia sau moartea lor. În asemenea cazuri, enzimele lor afectează citolema
şi trec în spaţiile intercelulare, ajungând, în cele din urmă, în sânge (depistarea biochimică a unor enzime
lizozomale permite stabilirea diagnosticului în caz de necroză miocardică sau hepatită). Protejarea organismului
contra agenţilor bolilor infecţioase depinde în mod direct de funcţionarea normală a sistemului lizozomal al unor
celule specializate – a leucocitelor neutrofile şi macrofagelor. Există agenţi patogeni, care compromit heterofagia
normală.
De exemplu, bacilii tuberculozei, bruceliozei, toxoplasmele produc substanţe, care împiedică fuzionarea
lizozomilor cu endozomii, astfel rămânând nestingheriţi în interiorul acestora şi, în cele din urmă, distrugând
celula.
Alte boli, genetic determinate, sunt provocate de lipsa uneia sau a mai multor enzime lizozomale. Astfel de
maladii se numesc tezaurismoze sau boli lizozomale de depozit şi se manifestă prin acumularea treptată în
lizozomi ai substratului enzimei-lipsă (unele variante de obezitate, boala Tay-Sachs etc.)
Peroxizomii
 corpusculi ovalari sau
 matricea amorfă+cristaloid
 enzimele în citozol de către polizomi
 Matricea peroxizomilor catalaze, oxidaze, iar miezul – uratoxidază
 generare/descompunere a peroxidului de hidrogen->oxidarea alcoolilor, fenolului, acidului formic,
formaldehidului, astfel asigurând funcţia de bază a peroxizomilor – detoxifierea (prin ce se explică
abundenţa peroxizomilor în celulele ficatului).

Microfilamentele 5-7nm
 spirală dublă de F-actină (F-actină – actină filamentară
 polimerizării în prezenţa ionilor de Ca a G-actinei (actină globulară) din citozol
 tropomiozina, troponina
 fascicule sau reţele

Astfel, microfilamentele participă la realizarea următoarelor funcţii:

- contracţia ţesuturilor musculare;
- modificarea plasmalemei în endo- şi exocitoză;
- deplasarea vectorială a organitelor celulare, veziculelor de secreţie şi de transport;
- asigură citotomia celulelor în mitoză;
- formează scheletul microvilozităţilor şi stereocililor;
- participă la edificarea unor joncţiuni intercelulare.
- asigură mobilitatea unor celule (leucocite, macrofage).

Filamentele intermediare ansambluri proteice răsucite şi neramificate 10 nm

1. filamentele de keratină caracteristice celulelor epiteliale;
2. filamentele de vimentină, prezente în celulele de provenienţă mezenchimală;
3. filamentele de desmină, localizate în miocite şi fibrele musculare striate;
4. neurofilamentele în celulele nervoase (neuroni);
5. gliofilamentele în celule gliale ale ţesutului nervos);
6. filamentele de laminină, prezente în nucleul tuturor celulelor.

Tipul histogenetic al filamentelor intermediare se păstrează şi în cazul transformării maligne a celulelor.

Fenomenul dat are importanță în practica medicală pentru identificarea provenienţei tumorilor şi aprecierea
tacticii în tratamentul acestora.
Funcţiile filamentelor intermediare:
- de sprijin (susţinere);
- ghidarea direcţionată a organitelor, veziculelor de secreţie şi de transport, endozomilor;
- menţinerea formei corpului şi a prelungirilor neuronilor;
- organizarea miofibrilelor - ansambluri contractile a ţesutului muscular striat.

Microtubulii 24-25nm şi lungimea cca 50nm.

 Peretele microtubulilor 13 protofilamente de A- şi B-tubuline aranjate în formă de spire paralele. O
extremitate a fiecărui microtubul
o capătul minus –fixat de centriol-satelit sau organizator al microtubulilor
o capătul plus – este liber
 concentraţie redusă a ionilor de Ca++ + proteine specifice->polimerizarea tubulinelor
Rolul funcțional al microtubulilor:
- asigură obţinerea, menţinerea formei celulelor;
- factor de sprijin, menţinerea structurii axonilor şi dendritelor neuronilor;
- căi de transport, în lungul cărora se deplasează granulele de pigment (în pigmentocite), veziculele de transport
şi de secreţie, veziculele cu mediatori (în neuroni), mitocondriile;
- constituie fusul mitotic
- centrioli, corpusculi bazali, cili, flageli.
Deplasarea vectorială a structurilor subcelulare este asigurată de proteine translocatoare – kinezina sau dineina,
care cu un capăt se fixează de structura menită deplasării, iar cu celălalt, utilizând energia ATP, ―păşeşte‖ pe
suprafaţa microtubulilor.
Diferite substanţe (vinblastina, colchicina) inhibă polimerizarea tubulinelor sau dezintegrează microtubulii deja
formaţi, provocând, în cele din urmă, dezintegrarea celulei. Preparatele, care posedă proprietatea de a
dezintegra tubulinele fusului mitotic, stopează, prin urmare şi mitoza celulelor, fiind utilizate în tratamentul
tumorilor.

Centrozomul.
 două subunități-diplozom.
 înconjurat de o zonă citoplasmatică clară- structuri filamentoase orientate radial- astrosferă
 diplozom + astrosfera= centrozom (centru celular)
 9 triplete de microtubuli bine alipiţi unul altuia, consolidate prin intermediul dineinei
 Fiecare din cele 9 triplete este unit cu o structură globulară -satelit, de la care radial pornesc
microtubulii astrosferei.
 Matern-activ, filial-inactiv

Cilii
– corpusculul bazal +-centriolului- centru de asamblare a axonemei (miezul) cilului
 Axonema (9x2)+2, centriolului – (9x3)+0.
 Perechea centrală -consolidată cu cele periferice, care la rândul lor – cu plasmalema prin intermediul
unor fibre radiale.
 Dupletele periferice sunt legate reciproc cu „braţe‖ de dineină – o proteină cu activitate enzimatică
(scindează ATP).

Flagelul (din lat. flagellum – bici) gameţilor masculini

– Mecanismul mişcării cililor
– braţele de dineină în prezenţa ionilor de Ca, utilizând energia ATP-lui, ―păşesc‖ succesiv pe suprafaţa
microtubulilor învecinaţi
– deplasează spre exterior fluidele de pe suprafaţa mucoasei.

Incluziunile trofice, de secreţie, de excreţie şi pigmentare.

 trofice glicogenul –hepatice musculare striate; lipidele
 secreţie
 pigmentare hemoglobina eritrocitelor (pigment respirator), hemosiderina din macrofage (produs al
metabolismului hemoglobinei), melanina lipofuscina –pigmentul de vârstă, de uzură, care cu timpul se
acumulează în celulele nervoase, fibrele musculare etc.
 excreţie metaboliţi

ficatului, miocardului pot conţine 2 nuclee;

osteoclastele, megacariocitele de la 10 până la 20 sau mai multe.

Structura nucleului.
1) învelişul (anvelopa) nuclear; 2) lamina nucleară; 3) cromatina; 4) nucleolul; 5) matricea nucleară
(nucleoplasma).
Cromatina şi nucleolul nu sunt entităţi ca atare, ci reflectă diferite stări ale cromozomilor (moleculelor de ADN).
nucleolemă sau kariolemă
a)membrana nucleară externă continuare REr filamente intermediare de vimentină
b)membrana nucleară internă lamină nucleară filamente de laminină
cisternă perinucleară

90 nm şi numite pori nucleari. complexul-por.

 simetrie octagonală
 3 inele din 8 granule
 Primul inel la nivelul membranei nucleare externe
 doilea – la nivelul celei interne
 treilea partea centrală a porului
Nucleolul
 structuri rotunde sau ovale intens colorate
 1-5μm
 bucle ce conţin copiile genelor codificatoare ale ARN organizatorul nucleolar
 componente: fibrilară şi granulară.
 componenta fibrilară ocupă partea
 centrală a nucleolului
 structuri filamentoase 5-8 nm
 transcriptul primar al arn-urilor ribozomale

Ciclul celular

Interfaza 90
 Perioada G1
- decondensarea cromatinei
- reasamblarea organizatorului nucleolar
- sintezei intense de ARN, subunităţilor de ribozomi şi a proteinelor.

 Perioada S (sintetică):
- replicarea (dublarea) cantităţii de ADN, prin urmare, cromozomii devin bicromatidieni (2n 4c);
- sinteza histone, nonhistone necesare în compactizarea (împachetarea) cromatinei;
- dublarea centrozomului.

 G2 2-4 ore
- pregătirea celulei pentru mitoză
- maturizează centrozomul nou-format
- sintetizează şi se acumulează ATP, toate tipurile de ARN, precum şi tubulinele

Mitoza. 10%
Profaza
 condensarea şi spiralizarea progresivă a cromatinei (moleculelor de dezoxiribonucleoproteide),
 Fosforilarea proteinelor lamininei nucleare - dezintegrarea învelişului nuclear
 Centriolii dublaţi în S se deplasează la polii - polimerizarea intensă a tubulinelor, proces ce conduce la
apariţia a 3 tipuri de microtubuli:
o microtubulii centromerici – pornesc de la un centriol, iar cu capătul distal se unesc cu proteine
speciale – cinetocori, localizate în regiunea centromerului fiecărei cromatide;
o microtubulii polari – fixează reciproc centriolii;
o microtubulii astrali cu traiect radial, capătul distal al cărora se fixează în citolemă;

Metafaza.
cromozomii se plasează în regiunea ecuatorului celulei- steauă maternă sau placă ecuatorială

Anafaza
 ruperea bruscă a legăturii din regiunea centromerului ce fixa cromatidele între ele.
 monocromatidele încep a se deplasa spre polii celulei cu o viteză de 0,2-0,5μm pe minut
a)depolimerizarea tubulinelor din regiunea capătului proximal al microtuibulilor
b)activarea proteinelor translocatoare, care favorizează atât mişcarea cromozomilor, cât şi a polilor celulei.

Telofaza
 Vezicule membranare din citoplasmă confluiează -> învelişul nuclear, RE şi AG
 Decondensarea cromatinei, apariţia nucleolilor.
 citotomia–filamentele de actină şi miozină localizate sub citolemă.
 cariokineza şi citotomia nu se produc endomitoză

a) cicline şi b) protein-kinaze ciclin-dependente. Sunt cunoscute 3 categorii de cicline caracteristice pentru

fiecare fază a ciclului celular. Ciclinele fiecărei perioade a ciclului celular activează kinazele corespunzătoare.
Ultimele, prin catalizarea reacţiilor respective, asigură derularea normală a evenimentelor din fiecare fază a
ciclului celular.
Protooncogenele (cca 50 ca număr)
 gene-activatoare ale procesului de autoreproducere a celulelor,
 codifică sinteza ciclinelor, mitogenilor, asamblarea receptorilor pentru aceşti factori
Antioncogenele
 gene-supresoare de tumori (GST
 unele dintre care inhibă înmulţirea celulelor
 in sub control replicarea şi reparaţia ADN-ului
 p53 reparaţia genomului/ declanşează programa autodistrugerii celulei date – apoptoza

Moartea celulară
Necroza (din grec. nekrozis – a muri) moartea accidentală
 factori nocivi
 suprimarea proceselor metabolice
 tumefierea citoplasmei, organitelor, dispersia ribozomilor, dilatarea cisternelor RE AG
 cade concentraţia de ATP, blocată activitatea canalelor ionice
 sporeşte permeabilitatea citolemei şi concentraţia ionilor de Na şi Ca în citoplasmă.
 labilizarea membranei lizozomilor - eliberarea în citozol a fermenţilor hidrolitici
 dilatarea spaţiului perinuclear şi condensarea cromatinei în conglomerate
 nucleul se tumefiază, cromatina se omogenizează
 conţinutul nucleului se revarsă în citoplasmă - karioliză.
 dezintegrarea membranei celulare şi descompunerea tuturor organitelor
 produsele influențează nociv asupra celulelor învecinate si a vaselor sangvine
 în ţesut -inflamaţia cu migrarea în această zonă a fagocitelor

Apoptoza (din grec. apoptozis – căderea frunzelor) moartea fiziologică sinuciderea celulelor
 factorilor fiziologici (Factorul Necrotic al Tumorilor, interferonii, Factorul de creştere transformant,
unii hormoni şi interleukine) factorilor nocivi, bacterii, virusuri.
 sinteza de enzime capabile să distrugă celula (în unele cazuri se activează o grupă de gene-salvatoare,
capabile să stopeze realizarea apoptozei).
 dispariţia joncţiunilor
 se menţine sinteza de ATP
 nucleul şi citoplasma treptat se micşorează în volum kariopicnoză
 fragmentare nucleu (kariorexie), citoplasma, în fragmente de membrane, corpi apoptotici