Cutia cu bomboane otravite

PARTEA 1

,,Faptele ii erau foarte dragi lui Sir Charles. […] ; nu mai exista altul in barou care
sa fi putut rastalmaci atat de convingator un fapt evident, dandu-I o interpretare total diferita
de aceea pe care a gasit-o orice om obisnuit (…). El putea sa ia acel fapt,sa il priveasca
curajos in fata , sa-l rasuceasca, […] sa-l reface, daca era nevoie, intr-o forma radical
deosebita, […]; s-ar putea adauga asasinii scapati de la spanzuratoare de Sir Charles […]
ar reprezenta un numar foarte mare.’’ -

Rationamentul pe care Sir Charles isi bazeaza teoria elaborata cu privire la cutia cu
bomboane otravite ,reprezinta , dupa cum subliniaza chiar el insusi ,,nimic altceva decat un
efort de..deductie.” Unii ar spune ca aceast atribut, de a face deductii si a rasturna situatiile in
asa fel incat sa se ajunga la rezultatul vizat, este unul pe care inevitabil il va dezvolta un om
care profeseaza si mai ales devine profesionist la locul de munca- in cazul de fata, era un fapt
foarte bine cunoscut ca Sir Charles era nu numai un avocat , ci si unul foarte abil si de
success. Este clar deci, ca raportandu-ne la fapte si la modul in care si-a prezentat teoria ,
aceasta poate fi una demna de luat in calcul si mai mult decat atat, o teorie care ,cel putin
aparent,greu ar mai putea fi rasturnata , deoarece are la baza nici mai mult nici mai putin
decat probele concrete ramase in urma crimei.Astfel, teoria lui Sir Charles capata cu atat mai
mult un aer de adevar , cu cat rationamentul sau este bine ancorat in realitate si legat de
lucruri concrete.
Tot in legatura cu profesia domnului Charles, trebuie subliniat faptul ca acesta era un
,,avocet celebru” , un profesionist deci, dupa cum am subliniat si mai sus.Ajuns la gradul de
profesionalism pe care se pare ca autorul il atribuie acestui personaj, nu trebuie sa ne mai
indoim de faptul ca acesta a trecut de mult peste momentele in care gradul de implicare
emotionala in cazurile pentru care pledeaza a devenit practic inexistent. Totusi, putem vorbi
despre o astfel de obiectivitate la nivem profesional. Insa cu siguranta Sir Charles nu a putut
dispune de obiectivitatea obisnuita in cazul de fata, avand in vedere implicarea, nu lipsita de
sens a fiicei sale in acest context.
In sfarsit, despre modul cum Sir Charles isi formuleaza teoria, mai trebuie spus ca cele
trei intrebari la care acesta cauta raspuns,sunt unele accesibile, la care probabil, oricine s-ar fi
gandit. Insa puse in contextul in care, acesta a descoperit ca foaia de hartie pe care asasinul a
hotarat sa o foloseasca drept material pentru scrisoare nu se putea afla in posesia oricui, ajung
sa sustina teoria sa mult mai serios.
Modul in care acesta are grija sa deruleze faptele , atrage din nou atentia. Sir Charles
se concentreaza deci asupra celor trei probe si le pune in context intr-o ordine oarecul
cronologica. Descopera deci informatii despre coala de hartie si despre modul in care firma
,,Mason si Fii” avea un obicei de a trimite clientilor vechi scrisori de multumire. Este de
remarcat si modul in care acesta se gandeste sa analizeze fila scrisorii pe care a folosit-o
asasinul. Pentru ca nu multi s-ar fi gandit sa simuleze o scrisoare de multumire din partea
unei firme, sa aseze cuvintele de multumire pe coala, sa masoare lungimea propozitiei sis a
ajunga la concluzia ca fila pe care asasinul o folosise , a fost tratata in prealabil iar scrisul
indepartat pentru a putea consitui un mijloc de indeplinire a scopului.
Modul de cercetare a vietii, oarecum personale a familiei Pennefather este din nou
unul characteristic profesiei, pentru ca Sir Charles nu il cerceteaza doar pe Sir Eustache, desi
ar fi fost indreptatit sa o faca, ci merge cu rationamentul dincolo de acesta si gaseste
informatii favorabile care sa o incrimineze pe doamna Pennefather. Scotoceste deci toate
detaliile despre sederea acesteia in Franta, iar faptele care reies dupa cercetarile sale , le
potriveste perfect in contextul deja creat.

,,Ce?! Exclama Sir Charles distrus, auzind aceasta afirmatie care facea praf tot ce
ramasese din frumoasa lui teorie” –
In fond si la urma urmei, istoria ne demonstreaza ca oricat profesionalism pooate
curge prin venele tale, meseria de parinte este cea care nu poate fi intrecuta sau masurata.
Astfel ca , implicatiile peronale pe care le avea cazul asupra domnului avocat, se prea poate
sa ii fi influentat judecata. Cu toate ca dovezile aduse de acesta si rationamentul lui a fost
unul demn de luat in calcul, acuzarea asuprea doamnei Pennefather , necercetata atat de
amanuntit, il costa pe avocat ca intreaga deductie sa cada.
 ,,Inevitabilitatea cimei; victima predestinata luptand inconstient si zadarnic impotriva
soartei; assasinul predestinat, actionand ,la inceput, la fel, inconstient si, apoi, in deplina
cunostiinta de cauza si neobosit , in vederea indeplinirii blestemului sau.’’
,,In acest fel am revenit la o alta foarte veche si foarte adevarata maxima : Cherchez
la femme”
, Dumneata!, tipa ascutit doamna Fielder-Flemming. Dumneata esti omul! […]
Asasinule !’’

Doamna Fielder-Flemming este asa cum am aflat la inceput ,,o autoare dramatica”.
Nu intamplator am vorbit despre profesionalism cand am facut referire la Sir Charles si la
modul in care acesta isi intocmeste teoria. Acelasi profesionalism o caracterizeaza sip e
doamna Fielder-Flemming . Aceasta nu se freest sa foloseasca toate cunostiintele castigate
de-a lungul carierei
Rationamentul pe care aceasta il foloseste este unul mult diferit de cel al personajului
masculin mai sus precizat, deoarece, daca acesta a refuzat (cel putin aparent) implicatiile
sentimentelor si mai mult, le-a exclus aproape de tot si din cuprinsul cazului, ramanand sa
analizeze probele dure si fara conotatii emotionale, doamna Fielder-Flemming isi construieste
ideile exact pe dos, aducand in lumina intaine de toate sentimentele personajelor implicate in
acest caz.
De aceea, doamna Fielder-Flemming nu ezita sa foloseasca dramatismul sis a il aduca
in acest caz pentru a gasi rezolvarea. Isi alege deci personajele asemenea unor cobai de
laborator si creeaza cadrul perfect pentru a le putea observa comportamentele. Astfel,
informatiile pe care aceasta le scoate la iveala despre iubirea neimpartasita dintre Sir Eustche
si fiica lui Sir Charles, o iubire izvorata practic din interesul de a rezolva treburi personale, si
modul in care pune in lumina reactiile domnului avocat, releve faptul ca dramaturgia are
locul ei in elucidarea crimelor, deoarece putem vorbi de un tipar, atunci cand in crime sunt
implicate astfel de povesti de iubire.
Tiparul il observa si doamna Fielder-Flemming, si nu intamplator alege sa
povesteasca un caz asemanator cu crima pe care aceasta o investigheaza. Clumea este faptul
ca aceasta cerceteaza amanuntit cazul, si cred ca nu intamplator il alege pentru ca una dintre
partile acestui caz este chiar avocatul Sir Charles. Ea considera ca acest caz putea constitui un
pilon pe care domnul avocat pe care il invinuieste de crima, s-a bazat cand a intocmit planul
perfect.
Acuzatiile doamnei Fielder-Flemming nu sunt, teoretic , nefondate: o poveste clasica
de iubire esuata, in care tatal , dornic sa-si salveze fiica de la un viitor necrutator, se hotaraste
sa-si anihileze potentialul ginere. Dar nu poate face acest lucru in mod direct asa ca apeleaza
la subtilitati si dezvolta o motoda, cel mai probabil inspirata in cazurile pentru care chiar el a
contituit apararea. Tinteste , insa rezultatul este unul tragic si nu cel dorit. Dramatic vorbind,
povestea este un pe placul doamnei Fielder-Flemming iar rationamentul, nu este tocmai
gresit. Totusi, poate vorbim despre un mod prea sentimental de a rezolva un caz criminalistic
de asa natura,