...După opinia mea, naţionalismul serios conceput nu
este, hic et nunc, doar absolut onorabil, ci şi necesar. Într-o lume care suportă, cu mai mari sau mai mici convulsii, consecinţele – nu întotdeauna fermecătoare – ale globalizării, naţionalismul aduce inexorabila contrapondere. Naţionalismul este factorul de echilibru dialectic al mondializării3. Aşa cum într-o societate democratică, puterea e de neconceput fără opoziţie, în mod simetric, în lume, teza globalizării impune antiteza naţionalistă. În faţa valului de omogenizare, naţionalismul nu face decît să proclame dreptul fundamental la diferenţă specifică4. Cu cît se vor spiritualiza mai mult graniţele, cu atît naţiunile vor resimţi nevoia de a se defini mai pronunţat...5 E nevoie, din capul locului, de o definire severă a noţiunii. Convingerea pe care o nutresc este aceea că nu există, aprioric, nimic peiorativ/nociv/blamabil în conceptul de “naţionalism”. Ca şi în cazul altor concepte esenţiale ale doctrinelor politice (liberalism, socialism), prin încărcături inadecvate se poate produce glisarea spre negativ. Aşa cum liberalismul (motor economic al societăţii capitaliste) poate deveni “liberalism sălbatec”, aşa cum socialismul (dominant în cele mai civilizate părţi ale Europei) poate decădea în “naţional- socialism” (nazism) sau “socialism multilateral dezvoltat”, recte “naţional-comunism” (ceauşism) – tot astfel naţionalismul, încăput pe mîini grosolane, poate lua aspecte groteşti ori deşănţate. Într-o lucrare relativ recentă (Doctrine politice – Concepte universale şi realităţi româneşti, 1998), redactată sub egida unor instituţii şi a unor personalităţi ce nu pot fi bănuite de populism sau naţionalism (Fundaţia Soros, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), Alina Mungiu-Pippidi scrie fără echivoc: “un element pe care îl putem elimina din start este încercarea de a defini naţionalismul astfel încît acesta să fie un fenomen «pozitiv» sau «negativ». Discuţia despre naţionalismul «bun» sau «rău» trebuie redusă la discuţia mai modestă despre naţionalismul «adecvat» sau «inadecvat» (...). Naţionalismul nu este nici bun, nici rău, ca orice fenomen inevitabil (...). Naţionalismul democrat, în orice caz, nu este de sorginte totalitară sau şovină” (pp. 112, 113, 117). Cu toate acestea, o tendinţă manifestă şi cu mare recurenţă este aceea de demonizare a naţionalismului. Subterfugiul la care se recurge este identificarea sa (frauduloasă) cu manifestările marginal-extremiste ori cu cele xenofob-şovine6. George PRUTEANU