Sunteți pe pagina 1din 31

177

15.Tehnici de vizualizare realistică a


modelelor spaţiale
15.1.Utilitatea tehnicilor de vizualizare spaţială
realistică
Eficienţa modelării spaţiale în CAD depinde esenţial de vizualizarea
realistică a modelelor, la o viteză de lucru corespunzătoare, şi prin
manevre comode. Mediul AutoCAD oferă utilizatorului o gamă largă de
facilităţi de vizualizare, abstracte, simple, sau realistice, sofisticate.
Redarea corectă a formei geometrice a obiectelor în mediul virtual este
acompaniată de opţiuni numeroase de afişare. Modelele pot fi “privite”
din orice punct al spaţiului virtual, în ansamblu sau în detaliu, muchiile
nevizibile pot fi îndepărtate din imagine, suprafeţele pot fi colorate,
luminate, umbrite, îmbrăcate în texturi de material. Imaginea
modelului poate fi proiectată într-un fundal realistic, se poate simula
lumina solară, pot fi incluse în imagine elemente de peisaj. Majoritatea
facilităţilor de vizualizare nu modifică în nici un fel modelul, ci doar
modul în care utilizatorul îl vede pe ecran.
Dintre modalităţile de afişare realistică a modelelor pe ecran, cea
mai simplistă alternativă este ascunderea muchiilor nevizibile (fig. 15.1
a). Colorarea suprafeţelor este nivelul următor. Nu numai că muchiile
nevizibile sunt ascunse, dar suprafeţele sunt colorate (fig. 15.1 b).
Obiectul nu mai este redat prin conturul său, ci prin întreaga sa
suprafaţă exterioară, colorată însă uniform. Randarea dezvoltă afişarea
realistică, prin adăugarea texturilor de material, a luminii ambientale
(fig. 15.1 c). Utilizarea surselor de lumină virtuale, împreună cu
generarea corespunzătoare a umbrelor apropie considerabil imaginea
modelului de lumea reală (fig. 15.1 d). Redarea monocoloră a imaginii
în carte reduce mult din caracterul ei realistic pe care aceasta îl are pe
ecran.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


178
Tehnicile de vizualizare realistică a modelelor spaţiale sunt
influenţate puternic de calitatea echipamentului hard (monitor, placă
grafică, memorie RAM, memorie video, etc.). Cu cât imaginea
construită este mai realistică, cu atât timpul de generare a acesteia
creşte pe un anumit sistem de calcul.
Facilităţile de vizualizare a modelelor 3D în mediul AutoCAD includ
şi posibilitatea de a dispune simultan de mai multe imagini pe ecran
(vezi cap.13). Astfel privitorul, utilizator, proiectant, beneficiar al
proiectului, îşi poate forma rapid o imagine mentală clară asupra
modelului.

a) b)

c) d)

Figura 15.1 Variante de afişare realistică a unui model spaţial:


a) muchii nevizibile ascunse; b) suprafeţe colorate uniform;
c) imagine randată cu folosirea unor surse de lumină;
d) imagine randată cu aplicarea texturilor de material

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


179
15.2.Afişarea wireframe
Cel mai simplu mod de afişare pe ecran a modelului 3D este
afişarea “wireframe”, adică un schelet simplist al modelului, în care
sunt redate muchiile şi vârfurile acestuia.
Nu trebuie să fie confundată modelarea wireframe cu
afişarea wireframe! Un model de orice tip (volumic, de tip suprafaţă)
poate fi afişat pe ecran numai prin muchiile şi vârfurile sale, pentru
economie de resurse hard, pentru a mări viteza de lucru şi pentru a
vedea uşor obiectele din spaţiul virtual, oriunde s-ar afla ele. În timpul
sesiunii de lucru, afişarea modelelor 3D este în majoritatea timpului de
tip wireframe.
Suprafeţele plane sunt afişate prin conturul lor în imaginile
wireframe. Suprafeţele curbe ale solidelor sunt afişate prin muchiile de
capăt şi printr-o serie de muchii intermediare, sub forma unui set de
faţete patrulatere. Numărul muchiilor intermediare este stabilit prin
variabila de sistem ISOLINES şi are implicit valoarea 4. La crearea unui
obiect solid cu suprafeţe curbate, programul anunţă valoarea curentă a
variabilei menţionate. În fig. 15.2 este redat un exemplu de afişare
wireframe a unor obiecte solide cu suprafeţe curbe, pentru diferite
valori ale variabilei ISOLINES.

a) b)

Figura 15.2 Obiecte solide în afişare wireframe pentru diferite


valori ale variabilei de sistem ISOLINES: a) ISOLINES=4;
b) ISOLINES=19

15.3.Ascunderea muchiilor nevizibile. Comanda


HIDE
Pe modelele volumice şi de tip suprafaţă se poate aplica
ascunderea muchiilor. Acesta este un prim pas spre afişarea realistică a
modelelor spaţiale. Imaginea dobândeşte mai multă claritate, se poate

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


180
observa bine ce obiecte sunt mai aproape şi care sunt mai departe.
Într-o afişare cu muchiile nevizibile ascunse, denumită “hidden-line”
în limba engleză, obiectele sunt reprezentate numai prin muchiile lor
vizibile. Imaginea este încă destul de abstractă, departe de cea din
lumea reală.
Comanda clasică de ascundere a muchiilor nevizibile este HIDE.
Comanda lucrează numai în viewport-ul curent. Ea poate fi aplicată
succesiv pe oricare şi oricâte din viewport-uri. Imaginea generată de
comanda HIDE acoperă modelul. Pentru a fi înlăturată de pe ecran,
este necesară o regenerare a viewport-ului curent.
AutoCAD aproximează suprafeţele curbe (de pe cilindru, con, sferă,
tor) prin faţete patrulatere. La ascunderea muchiilor nevizibile, ca de
altfel şi la colorarea ori randarea suprafeţelor, fiecare faţetă patrulateră
este divizată în altele două triunghiulare, după o diagonală a
patrulaterului. (fig. 15.3 a). Pentru a afişa pe ecran numai conturul
exterior al unui obiect cu suprafeţe curbe, trebuie activată variabila de
sistem DISPSILH. Valoarea ei implicită este 0. Pentru DISPSILH de
valoare 1, AutoCAD afişează în imaginile hidden-line doar silueta
obiectelor (fig. 15.3 b).

a) b)

Figura15.3 Obiecte solide în afişare hidden-line pentru:


a) DISPSILH=0; b) DISPSILH=1
Imaginile hidden-line se plotează numai din spaţiul hârtiei, atribuind
viewport-ului respectiv proprietatea “Hide plot”, prin caseta de
proprietăţi a viewport-ului sau prin comanda MVIEW.

15.4.Colorarea şi umbrirea suprafeţelor


Un nou pas pentru apropierea imaginilor din desen de cele reale îl
constituie colorarea şi umbrirea suprafeţelor. Termenul în limba
engleză este “shade”, care se traduce exact prin “umbrire”. Procedura

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


181
constă în colorarea şi umbrirea uniformă a suprafeţelor plane
(fig. 15.4).

Figura 15.4 Modele spaţiale în afişare colorată şi umbrită;


imagine de tip shaded
Se consideră prezentă în desen lumina ambientală, care nu are o
sursă alocată, şi o sursă de lumină albă uniformă, plasată în spatele
utilizatorului, la umărul său stâng. Sursa este innaccesibilă reglării.
Fiecare faţetă plană din reprezentarea unei suprafeţe curbe este
colorată şi umbrită uniform. Culoarea atribuită este culoarea obiectului
sau a feţei respective.
Pentru umbrire, există două proceduri. La o umbrire obişnuită,
plană, denumită “flat shade”, gradul de umbrire se calculează după
raza de lumină incidentă în centrul de masă al faţetei. Gradul de
umbrire a două suprafeţe adiacente poate diferi mult. Pe o suprafaţă
curbă, între două faţete adiacente care aproximează suprafaţa, apare o
delimitare pronunţată, suprafaţa curbă fiind colorată în dungi
(fig. 15.5 a). Dacă se aplică procedura de umbrire “Gouraud”,
umbrirea este calculată ca valoare medie a valorilor din cele trei vârfuri
ale unei faţete de afişare. Aceasta face ca diferenţa de umbrire între
două faţete adiacente să fie mai redusă, iar umbrirea suprafeţei curbe
în ansamblu să rezulte mai fină (fig. 15.5 b).

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


182

Figura 15.5 a Corpuri cu suprafeţe curbe, în afişare umbrită


plan (“flat shaded”): se observă diferenţe nete de umbrire
între faţetele adiacente de pe suprafeţele curbe

Figura 15.5 b Corpuri cu suprafeţe curbe în afişare umbrită,


prin procedura “Gouraud”: se observă variaţia lină a gradului
de umbrire pe suprafeţele curbe

15.5.Bara Shade. Comanda SHADEMODE


Diferitele variante de afişare hidden-line şi shaded sunt uşor
accesibile prin comanda SHADEMODE. Aceasta poate fi lansată prin
tastare, sau din meniul pull-down “View”, linia Shade (fig. 15.6).
Comanda are de asemenea alocată o bară de instrumente proprie
(fig. 15.7), pentru lansarea rapidă a diferitelor sale opţiuni.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


183

Figura 15.6 Opţiunile comenzii SHADEMODE

Figura 15.7 Bara de instrumente “Shade”, incluzând opţiunile


comenzii SHADEMODE
Afişarea implicită este cea wireframe, cu iconiţa pentru sistemul de
coordonate în forma sa clasică. Aceasta este reprezentată de opţiunea
“2D Wireframe”. Pe lângă modelele de tip reţea de sârmă, sunt
vizibile lăţimile de linii, liniile cu aspect discontinuu, imaginile raster
incluse în desen.
Opţiunea “3D Wireframe” înlocuieşte iconiţa pentru UCS cu o

reprezentare spaţială a sistemului de coordonate prin: . Modelele


spaţiale se văd încă sub forma unei reţele de muchii şi vârfuri, dar
elementele specifice reprezentărilor plane, cum ar fi lăţimile de linii,
modelele de linii discontinue, imaginile raster nu mai sunt vizibile.
Ajutorul grafic grid îşi particularizează aspectul în forma unei reţele de
linii (fig. 15.8).
Opţiunea “Hidden” aplică procedura de ascundere a muchiilor
nevizibile pe reprezentarea “3D Wireframe”. Toate condiţiile de la
afişarea “3D Wireframe” se păstrează, cu excepţia muchiilor acoperite
vederii.
Opţiunea “Flat Shaded” colorează şi umbreşte feţele obiectelor
prin procedura de umbrire plană. Toate feţele sunt perfect opace, ceea
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
184
ce duce la ascunderea feţelor şi muchiilor nevizibile. Suprafeţele curbe
ale solidelor prezintă fâşii distincte de culoare şi umbră. Nu se văd
modele de linii discontinue, nu sunt afişate lăţimi de linie. În anumite
condiţii de afişare, materialele cu aspect uniform atribuite obiectelor
sunt afişate.
Opţiunea “Gouraud Shaded” afişează obiectele colorate şi
umbrite după procedura “Gouraud”. Celelalte reguli sunt similare cu
ale opţiunii anterioare.
Opţiunea “Flat Shaded, Edges On” combină opţiunile “3D
Wireframe” şi “Flat Shaded”.
Opţiunea “Gouraud Shaded, Edges On” (fig. 15.8) combină
opţiunile “3D Wireframe” şi “Gouraud Shaded”.

Figura 15.8 Imagine de tip “Gouraud Shaded, edges On”:


ajutorul grafic grid este grid activ
Comanda SHADEMODE lucrează asupra viewport-ului curent.
Opţiunile comenzii SHADEMODE sunt accesibile şi sub comanda
3DORBIT. Prin combinarea celor două comenzi, 3DORBIT şi
SHADEMODE, creşte mult comoditatea observării modelelor spaţiale
generate în mediul AutoCAD şi implicit, eficienţa lucrului.
Obiectele pot fi selectate şi editate, indiferent de tipul de afişare
sub SHADEMODE. Nu e necesară regenerarea prealabilă a desenului.
Acesta este un progres important în evoluţia mediului AutoCAD,
deoarece, la versiunile anterioare, obiectele puteau fi editate numai în
afişare wireframe.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


185
15.6.Randarea suprafeţelor
15.6.1.Particularităţi ale randării
Obiectele din lumea reală nu sunt perfect netede şi colorate în
culori pure, ideale. Suprafeţele lor prezintă asperităţi, coeficienţi de
reflexie, absorbţie, refracţie, transparenţă de diferite valori. O serie de
suprafeţe exterioare au texturi complicate, policolore. În lumea reală,
obiectele sunt iluminate prin variate surse de lumină artificială, de
diferite culori şi intensităţi, precum şi de lumina naturală. Zona
neocupată dintre obiecte, “aerul”, nu este totdeauna perfect
transparentă; ea poate fi ceţoasă, cu vizibilitate mai redusă. O imagine
realistică ţine cont de toate aceste condiţii. Randarea este în acest
sens o procedură avansată de vizualizare realistică a obiectelor, utilă
mai ales în spaţiul tridimensional.
La ora actuală, randarea imaginilor este operaţia care consumă cel
mai lung timp în proiectarea în mediul AutoCAD şi în oricare alt mediu
soft. Randarea se realizează în mai mulţi paşi: redarea corectă a
modelelor este urmată de înlăturarea muchiilor momentan nevizibile,
elaborarea reţelei de colorare şi umbrire, stabilirea rezoluţiei imaginii.
Utilizarea surselor de lumină virtuale şi crearea corespunzătoare a
umbrelor completează procedura de randare. Colorarea suprafeţelor
necesită şi definirea calităţilor optice ale suprafeţei materialului. Aceşti
paşi nu sunt procedurali şi nu apar explicit în procedura de randare.
Teoria generării imaginilor randate este foarte vastă. Ea poate fi
obiectul unui volum separat. Subiectul nu poate fi acoperit în întregime
în această carte. Mai multe detalii sunt prezentate în volumul
“Modelare spaţială în mediul AutoCAD R14” - Dolga L, Voia I., Vodă M.,
indicat în bibliografie.
Rezultatele randării depind esenţial de echipamentul hard
disponibil, dar şi de experienţa, inspiraţia şi talentul creatorului de
imagine.
Diferitele operaţii de randare sunt lansabile fie prin comenzile
directe alocate lor, fie din meniul pull-down “View”,linia “Render,…”
sau de pe bara de instrumente “Render” (fig. 15.9).

Figura 15.9 Bara de instrumente “Render”


15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
186
15.6.2.Scene în randare. Comanda SCENE
Operaţia de randare se aplică pe o anumită “scenă”. Aceasta poate
fi chiar vederea curentă, sau o scenă definită anterior în desen sub un
anumit nume.
Definirea unei scene se realizează prin comanda SCENE şi implică
alegerea vederii după care este privit desenul şi a surselor de lumină
considerate. Comanda SCENE deschide caseta de dialog aferentă
(fig. 15.10), cuprinzând lista de scene deja definite. Prin butonul
“New”, se poate demara definirea unei scene noi. Scenei noi i se
atribuie un nume, o vedere asociată ei şi un set de surse de lumină.
Scenele definite în desen se salvează odată cu desenul şi pot fi utilizate
în orice sesiune ulterioară.

Figura 15.10 Caseta de dialog “Scenes” şi subcaseta “New


Scene”
În fig. 15.11 este exemplificat modul de definire a unor scene
într-un desen. Sunt create iniţial 3 surse de lumină (LI1, L2, L3) şi 3
vederi, asociate fiecare unui viewport (cazul a). Pe baza acestor vederi
şi a surselor de lumină, sunt definite 3 scene (cazul b). În fiecare
viewport este randată apoi scena S1, S2, respectiv S3 (cazul c).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


187

V1 V2 V3

Figura 15.11 a Vederi definite în desen: V1 (Vpoint 1,-1,1), V2


(Vpoint 1,1,1), V3 (Vpoint - 1,1,1)

Figura 15.11 b Scene definite în desen, pe baza vederilor şi


surselor de lumină existente: S1 (V1+ toate sursele), S2
(V2+sursa L1), S3 (V3+toate sursele)

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


188

Figura 15.11 c Imagini randate pe scena S1, respectiv S2 şi S3


15.6.3.Preferinţe privind randarea. Comenzile RPREF,
BACKGROUND, FOG
Randarea decurge la diferite viteze, pentru diferite rezoluţii ale
imaginii, şi diferite grade de fineţe şi profunzime, aplicându-se pe toate
obiectele vizibile sau numai pe o parte din acestea, pe vederea curentă
sau pe o scenă definită anterior, cu- sau fără imagine de fond, eventual
în condiţii de ceaţă. Imaginea randată se crează fie în viewport-ul
curent, fie într-o fereastră specială pentru randare - denumită “Render
Window”-, fie într-un fişier.
Comanda RPREF permite exprimarea preferinţelor privind randarea
unei imagini. Comanda deschide caseta de dialog “Render
Preferences” (fig. 15.12).
Rubrica “Rendering Type” stabileşte tipul de randare: obişnuită,
“Photo Real” sau “Ray Trace”. Randarea obişnuită acceptă surse
de lumină şi materiale izotrope, dar nu poate reda corect materialele
transparente sau definite printr-o imagine bitmap, nici umbrele
rezultate din utilizarea surselor de lumină. Aceste aspecte sunt
rezolvate prin randarea de tip ”Photo Real”. În plus, randarea de
tip “Ray Trace” perfecţionează algoritmii de reflexie şi de refracţie a
luminii, şi pe cei de generare a umbrelor, prin urmărirea traseului
luminii reflectate/ refractate. În fig. 15.13, este prezentată randarea
aceleiaşi scene dintr-un desen prin cele trei tipuri de randare.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


189

Figura 15.12 Caseta de dialog “Render Preferences”

Figura 15.13 Tipuri de randare aplicate pe o scenă: obişnuită,


“Photo Real”, “Ray Trace”
Diferitele proceduri de randare se referă la aplicarea operaţiei de
randare pe întregul viewport, pe un set de obiecte selectate, sau într-o
fereastă. Pentru a doua procedură (“Query for Selections”), AutoCAD
solicită la randare selectarea obiectelor din desen supuse operaţiei, iar
în procedura a treia (“Crop Window”), se cere definirea în acest scop
a unei ferestre din viewport-ul curent.
AutoCAD randează imaginea curentă sau o scenă definită anterior,
opţiune exprimabilă în rubrica “Scene to Render).
Panoul “Rendering Options” al casetei (fig. 15.14) se referă la
fineţea de umbrire, aplicarea texturilor de material, generarea
umbrelor datorate surselor de lumină incluse în scenă. Varianta
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
190
“Smooth Shading” înlătură diferenţa bruscă de umbrire dintre
faţetele adiacente ce aproximează o suprafaţă curbă (fig. 15.15).
Aplicarea texturilor de material (opţiunea “Apply Materials”) înlătură
culoarea curentă a obiectului şi randează suprafaţa lui corespunzător
cu materialul atribuit (fig. 15.16). Redarea corectă a tututror
materialelor nu este posibilă în randarea de tip obişnuit. Generarea
umbrelor- opţiunea “Shadows”- este în corelaţie cu detaliile de
definire a luminilor în desen (fig. 15.13). Crearea unui fişier temporar
de randare pe hard-disk, prin marcarea opţiunii “Render Cache”,
măreşte viteza procesului de randare. Butonul “More Options”
apelează o subcasetă al cărui conţinut depinde de tipul de randare şi
care stabileşte detalii calitative ale procesului de randare.

Figura 15.14 Panoul “Rendering Options” al


casetei “Rendering Preferences”

Figura 15.15 Randare realizată fără - şi cu opţiunea “Smooth


Shading”

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


191

Figura 15.16 Randare fără - şi cu aplicarea texturilor de


material
Rubrica “Destination” stabileşte locaţia unde se va crea imaginea
randată: în viewport-ul curent, într-o fereastră specială de randare
(“Render Window”), sau într-un fişier. Fiecare variantă are avantajele
şi dezavantajele ei, precum şi propria utilitate.
Butonul “Background” al casetei “Rendering Preferences”
deschide o subcasetă pentru stabilirea fundalului din imaginea randată.
Pe lângă culoarea de fond din AutoCAD, se poate folosi orice altă
culoare (opţiunea “Solid”), sau un set de trei culori în degradé
(opţiunea “Gradient”), sau o imagine bitmap (opţiunea “Image”)
(fig. 15.17).

Figura 15.17 Imagine randată folosind un background în


degradé, respectiv un fişier bitmap
Butonul “Fog/Depth Cue” al casetei “Rendering Preferences”
deschide o subcasetă pentru activarea atmosferei de ceaţă şi stabilirea
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
192
parametrilor de culoare, densitate şi distanţă a acesteia (fig. 15.18).

Figura 15.18 Imagine randată fără - şi cu ceaţă de culoare gri


deschis
Operaţia de stabilire a unui fundal adecvat pentru randare
(“Background”) are alocată comanda directă BACKGROUND.
Operaţiei de stabilire a prezenţei ceţii şi a parametrilor ei în randare
îi este alocată comanda directă FOG.
Preferinţele de randare pot fi stabilite şi direct la începerea operaţiei
de randare (vezi §15.6.4).
Preferinţele de randare se salvează împrepună cu desenul şi pot fi
reutilizate într-o altă sesiune de lucru.
15.6.4.Randarea propriu-zisă. Comanda RENDER
Comanda care realizează efectiv randarea este RENDER. Comanda
deschide caseta de dialog “Render”, similară celei pentru stabilirea
preferinţelor de randare.
În randarea suprafeţelor curbe ale solidelor, AutoCAD aproximează
curbura acestora în funcţie de valoarea variabilei de sistem FACETRES.
Aceasta poate varia între 0.01 şi 10. Valoarea implicită este 0.5. Cu cât
valoarea pentru FACETRES este mai mare, cu atât aproximarea
curburii este mai fină (fig. 15.19).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


193

Figura 15.19 Imagine randată pentru: a) FACETRES=0.5;


b) FACETRES=10

15.7.Utilizarea texturilor de material.


Comenzile RMAT, MATLIB şi SETUV
Obiectele colorate în culori pure, cu suprafeţe având caracteristici
ideale în raport cu razele de lumină, sunt încă departe de cele din
lumea reală, în ciuda posibilelor surse de lumină folosite şi a efectelor
de umbră. Simularea texturilor de material în randare este o
necesitate, pe care mediul AutoCAD o valorifică din abundenţă
(fig. 15.20).
Aplicarea texturilor de material necesită definirea materialelor
(culoare/ culori/ model coloristic, rugozitate, reflexie, transparenţă,
omogenitate, etc.), asocierea fiecărui material cu unul sau mai multe
obiecte, importul şi exportul materialelor din - şi într-o bibliotecă.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


194

Figura 15.20 Imagine randată fără – şi cu aplicarea texturilor


de material
Managementul texturilor de material într-un desen AutoCAD este
facilitat de comanda RMAT. Comanda este accesibilă prin tastare, sau
din meniul pull -down “View”, linia “Render”, opţiunea “Materials”.
Comanda are şi un buton alocat pe bara de instrumente “Render”. La
lansare, RMAT deschide caseta de dialog “Materials” (fig. 15.21).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


195

Figura 15.21 Caseta de dialog “Materials”, apelabilă prin


comanda RMAT
Pentru a utiliza o textură de material, mostra grafică a acelui
material trebuie să fie încărcată în desen. Caseta “Materials” prezintă
lista materialelor încărcate în desenul curent. La începerea unui desen
nou, singurul material prezent este un material ideal, numit “Global”.
Introducerea unor materiale în desenul curent se realizează prin
butonul “Materials Library”. Acesta deschide caseta “Materials
Library” (fig. 15.22), destinată consultării unei biblioteci de materiale
şi încărcării materialelor selectate în desen prin operaţia de “Import”.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


196

Figura 15.22 Caseta de dialog “Materials Library”


Prin caseta “Materials” (fig. 15.21), se pot modifica materiale
existente şi se pot crea altele noi, pe baza unor familii predefinite de
materiale: “Standard”, “Granite”, “Marble”, “Wood” (standard,
granit, marmură, lemn).
În faza iniţială, orice obiect are ataşat materialul “Global”. Caseta
“Materials” permite ataşarea unui anumit material unor obiecte din
desen. Materialul selectat se poate ataşa explicit, prin butonul
“Attach”, urmat de constituirea setului de obiecte vizate, sau implicit,
prin asocierea la un layer sau la o culoare din desen (butoanele “By
Layer” şi “By ACI”). Ataşarea explicită este mai puternică şi are
prioritate faţă de cele implicite. Ataşarea după culori este prioritară
faţă de cea după layer. Ataşarea unui material nu este condiţionată de
randare. Vizualizarea adecvată a suprafeţei obiectului care are un
material ataşat este condiţionată însă de aplicarea randării de tip
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
197
“Photo Real” sau “Ray Trace”, cu activarea opţiunii “Apply
Materials”.
Caseta “Materials Library” este accesibilă şi direct, prin comanda
MATLIB.
Textura de material se proiectează pe suprafaţa obiectului căruia i
s-a ataşat. În cazul materialelor cu aspect de mozaic, policolore, sau cu
aspect tridimensional, este esenţial modul de proiecţie. Modul de
proiecţie al materialului pe suprafaţa unui obiect este stabilit prin
comanda SETUV şi se numeşte mapare. Comanda apelează caseta de
dialog “Mapping” (fig. 15.23).

Figura 15.23 Caseta de dialog “Mapping” aferentă comenzii


SETUV
Maparea poate fi plană, cilindrică, sferică, sau de tip solid
(fig. 15.24). Maparea este de fapt modul în care o imagine 2D îmbracă
o suprafaţă 3D. Imaginea 2D este un fişier de tip *.bmp, *.tga, *.tiff,
*.pcx, *.jpg.
În cazul fiecăreia dintre tipurile de mapări, se pot alege planele sau
axele de proiecţie, punctele de referinţă. Comanda SETUV permite de
asemenea stabilirea modului în care imaginea-mostră se distribuie pe

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


198
suprafaţa obiectului: prin repetarea alăturată a modelului, prin
întinderea acestuia pentru a ocupa toată suprafaţa, prin scalare, etc.
Elementele de mapare a materialului pe un anumit obiect stabilite
prin SETUV se combină cu cele de descriere a materialului, accesibile
prin comanda RMAT.

a)

b)

c)

Figura 15.24 Exemple de mapare a materialelor pe diferite


obiecte: a) mapare plană; b) mapare cilindrică; c) mapare
sferică

15.8.Surse de lumină virtuale. Comanda LIGHT


Tipologia luminilor virtuale este similară celei din lumea reală:
lumina ambiantă, lumina fasciculară, lumina de reflector (spotul de
lumină) şi lumina concentrată (punctiformă). În AutoCAD, lumina
provenită de la aceste surse străbate feţele obiectelor şi nu generează
umbre. Pentru a obţine efectiv umbre în imagine, trebuie aplicată

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


199
randarea adecvată, cu activarea opţiunii “Shadows”. Umbrele se
formează pe un obiect din desen. Ele nu pot fi văzute pe background-ul
desenului.
O sursă de lumină este luată în considere la randare dacă a fost
inclusă în scena randată. Îngheţarea sau dezactivarea layer-ului în care
se găseşte o sursă de lumină nu suspendă acţiunea sursei.
Comanda LIGHT realizează managementul luminilor, prin caseta de
dialog intitulată “Lights” (fig. 15.25).

Figura 15.25 Caseta de dialog “Lights” destinată


managementului surselor de lumină
15.8.1.Lumina ambiantă
Singura lumină virtuală existentă în desen încă din faza sa iniţială
este lumina ambiantă, denumită “Ambient Light”. Nu există o sursă
dedicată pentru această lumină.
Lumina ambiantă produce o iluminare constantă a suprafeţelor
tuturor obiectelor din desen. Culoarea luminii este reglabilă în toată
gama culorilor Windows sau a paletei AutoCAD. Intensitatea luminii
ambiante este de asemenea reglabilă. Se recomandă menţinerea ei în
limita unor valori scăzute (0.3,…0.5 din valoarea maximă). O valoare
nulă simulează o imagine pe timp de noapte. O valoare maximă poate
da efecte de “suprafaţă spălată” sau de lumină orbitoare.
Lumina ambiantă din mediul AutoCAD nu reproduce lumina
solară!

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


200
Lumina ambiantă e utilă în vizualizarea realistică a suprafeţelor
iluminate indirect, prin reflexie.
15.8.2.Lumina fasciculară
Sursa de lumină fasciculară, “Distant Light, (fig. 15.26) emite un
fascicul de raze paralele unidirecţional. Fasciculul se generează de o
parte şi de alta a sursei de lumină. Intensitatea fasciculului nu se
modifică în raport cu distanţa parcursă de la sursă. Deoarece lumina
fasciculară iluminează în ambele sensuri, şi obiectele din spatele sursei
fasciculare vor fi iluminate (fig. 15. 27). Este preferabil ca o astfel de
sursă de lumină să fie plasată la limita spaţiului de desenare.
Parametrii ce definesc lumina fasciculară sunt: intensitatea
culoarea, poziţia şi opţiunea de a genera sau nu umbre (fig. 15.28).

Figura 15.26 Simbolul pentru sursa de


lumină fasciculară

Ţintă

Sursă
fasciculară

Figura 15.27 Imagine randată folosind o sursă de lumină


fasciculară

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


201

Figura 15.28 Caseta pentru stabilirea parametrilor unei surse


de lumină fasciculare
Lumina fasciculară poate simula lumina solară. În acest scop, se
defineşte lumina solară prin indicarea poziţiei geografice şi a
momentului zilei, acţionând butonul “Sun Angle Calculator”.
15.8.3.Lumina concentrată
Sursa de lumină concentrată, denumită şi punctiformă (“Point
Light”) (fig. 15.29), emite în toate direcţiile, intensitatea sa scăzând
odată cu creşterea distanţei faţă de sursă. Atenuarea se produce fie
invers liniar, fie invers pătratic. Parametrii ce definesc o astfel de sursă
de lumină virtuală sunt: intensitatea, poziţia, culoarea şi legea de
atenuare (fig. 15.30).
Sursa de lumină concentrată simulează acceptabil un bec, un far, o
lampă (fig. 15.31).

Figura 15.29 Simbolul pentru o sursă de


lumină concentrată

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


202

Figura 15.30 Caseta pentru definirea parametrilor unei surse


de lumină concentrate

Sursă
concentrată

Figura 15.31 Obiecte luminate de o sursă de lumină


concentrată
15.8.4.Spotul de lumină
Sursa de tip spot, sau lumina de reflector, “Spotlight”, (fig. 15.32)
generează un con de lumină direcţionat (fig. 15.33). Caracteristicile
acestui tip de sursă sunt: poziţia, culoarea, intensitatea, atenuarea şi
parametrii spotului (fig. 15.34). Atenuarea intensităţii poate fi invers
liniară sau invers pătratică în raport cu distanţa faţă de sursă.
Parametrii spotului sunt: deschiderea unghiulară pentru conul de
eficacitate maximă şi pentru conul de penumbră (fig. 15.35).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


203

Figura 15.32 Simbolul pentru sursa de lumină


de tip spot

Figura 15.33 Scenă iluminată


cu un spot de lumină

Figura 15.34 Caseta de dialog pentru definirea parametrilor


unui spot de lumină
sursă de lumină

con de penumbră
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale

con
“fierbinte” zona de
atenuare
rapidă
204

Figura 15.35 Parametrii spotului de lumină


Lumina sub formă de spot este potrivită pentru punerea în evidenţă
a celor mai importante obiecte din imagine, asupra cărora trebuie să se
focalizeze atenţia observatorului.

15.9.Auxiliare de prezentare. Obiecte de peisaj


15.9.1.Utilitatea obiectelor de peisaj
O imagine realistică a modelului proiectat necesită încadrarea
modelului în ambient, astfel încât ansamblul imagistic să reproducă
realitatea cât mai fidel. În acest scop, AutoCAD dispune de o bibliotecă
de elemente predefinite numite “obiecte de peisaj” (“Landscape
Objects” în limba engleză). Acestea reproduc elemente de importanţă
redusă în conţinutul proiectului, dar utile în vizualizarea realistică a
acestuia: copaci, flori, plante în general, panouri, semne de circulaţie,
figuri umane, etc. Fig. 15.36 prezintă exemple de obiecte de peisaj din
biblioteca proprie a AutoCAD.
Obiectele de peisaj sunt stocate în biblioteci de tip *.lli (“landscape
library”). Pentru a utiliza astfel de obiecte, ele trebuie încărcate în
desen.
Aspectul de bază al unui obiect de peisaj este similar cu al unui
bloc, având denumirea drept atribut asociat. Mărimea, poziţia
orientarea obiectului de peisaj sunt editabile. Obiectul se prezintă sub
forma unui triunghi (“Single face”) sau a două triunghiuri cu plane
perpendiculare (“Crossing face”), pentru a facilita vizualizarea
adecvată în spaţiul 3D (vezi fig. 15.36 a). Nu orice obiect de peisaj este
veridic în afişare 3D (oameni, panouri, etc.).
La randarea imaginii, pe obiectul de peisaj se mapează o imagine
adecvată (fig. 15.36 b).
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
205

a)

b)

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


206
Figura 15.36 Obiecte de peisaj într-un desen AutoCAD:
a) reprezentare de bază; b) imagine randată
15.9.2.Plasarea în desen a obiectelor de peisaj şi
editarea acestora. Comenzile LSNEW, LSEDIT, LSLIB
Comanda LSNEW deschide o casetă de dialog (fig. 15.37),
“Landscape New”, prin care se consultă un catalog al bibliotecii de
obiecte de peisaj. Caseta stabileşte parametrii de inserare a obiectului
selectat. Opţiunea “View Aligned” garantează alinierea imaginii
randate a obiectului cu direcţia privirii.

Figura 15.37 Caseta de dialog aferentă comenzii LSNEW

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


207
Editarea unui obiect de peisaj inclus în desen este posibilă prin
comanda LSEDIT. Comanda deschide o casetă de dialog similară celei
din fig. 15.37.
Crearea într-o bibliotecă de modele a unor obiecte de peisaj noi,
modificarea unora existente precum şi crearea unei biblioteci noi se
realizează prin comanda LSBIB. Aceste operaţii necesită cunoştinţe
avansate de definire a obiectelor AutoCAD.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale