SUBIECTUL 1--- obiectivele urmaririi comportarii in timp

Urmarirea comportarii in timp a constructiilor se desfasoara pe toata perioada de viata a

constructiei incepand cu executia ei si este o activitate sistematica de culegere si
valorificare (prin urmatoarele modalitati: interpretare, avertizare sau alarmare, prevenirea
avariilor etc.) a informatiilor rezultate din observare si masuratori asupra unor fenomene
si marimi ce caracterizeaza proprietatile constructiilor in procesul de interactiune cu
mediul ambiant si tehnologic.
Obiectivele urmaririi speciale a comportarii constructiilor sunt:
a) asigurarea sigurantei si durabilitatii constructiei, prin depistarea la timp a fenomenelor
periculoase si a zonelor unde apar;
b) supravegherea evolutiei unor fenomene previzibile, cu posibile efecte nefavorabile
asupra aptitudinii in exploatare;
c) semnalarea operativa a atingerii criteriilor de avertizare sau a valorilor limita date de
aparatura de masura si control;
d) verificarea eficientei tuturor masurilor de interventie aplicate;
e) verificarea impactului constructiei asupra mediului inconjurator;
f) asigurarea unui volum mare de date sigure si prelucrabile statistic (banca de date)
necesar pentru: stabilirea intervalelor valorilor corespunzatoare unei exploatari normale si
sigure, in toate situatiile prin care trece constructia, in decursul vietii sale, atat din punct
de vedere al solicitarilor cat si al influentei mediului.

SUBIECTUL 2--- CLASIFICAREA CONSTRUCTIILOR

Cea mai generală clasificare împarte construcţiile în două mari categorii: clădiri şi lucrări
inginereşti.
Clădirile au funcţia principală de a servi ca adăpost pentru oameni în timpul perioadelor
de muncă, destindere sau odihnă şi pentru bunurile acestora, precum şi pentru procesele
tehnologice.
Lucrările inginereşti sunt toate celelalte construcţii: drumuri, căi ferate, poduri,
rezervoare, coşuri de fum, turnuri, canale etc.

La rândul lor clădirile, funcţie de destinaţie, se împart după cum urmează:

a. Clădiri civile – în această categorie intră acele clădiri ce nu servesc producţiei.
Există următoarele tipuri principale de clădiri civile:
 clădiri de locuit (individuale, blocuri de apartamente, cămine, hoteluri, case de
odihnă etc.);
 clădiri social – culturale (sociale: spitale, case de cultură, săli de sport; culturale:
teatre, muzee, biblioteci, cinematografe; de învăţământ: universităţi, şcoli;
religioase: catedrale, biserici, mănăstiri etc.);
 clădiri administrative (sediile instituţiilor, sediile companiilor, birourile, tribunalele
etc.);
 clădiri pentru comerţ (magazine, bănci etc.);
  clădiri pentru transporturi (gări, autogări, aerogări, depouri etc.);
 clădiri cu destinaţii speciale (militare, funerare etc.).
b. Clădiri industriale – se consideră cele destinate producţiei: hale industriale, ateliere,
centrale energetice, depozite etc.
c. Clădiri agricole – sunt destinate producţiei agricole: hambare, mori, grajduri,
abatoare, crame etc.

SUBIECTUL 3--- etapele de realizare a urmaririi c-tiilor in timp.

Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si
mentinerea, pe întreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor cerinte:
a. rezistenta si stabilitate;
b. siguranta în exploatare;
c. siguranta la foc;
d. igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului;
e. izolatie termica, hidrofuga si economie de energie;
f. protectie împotriva zgomotului.

SUBIECTUL 4--- deplasari si deformatii.generalitati.clasificare

Creşterea substanţială a volumului de construcţii civile, industriale, social-culturale,

hidrotehnice, de căi de comunicaţie etc., substituirea progresivă a procedeelor tradiţionale de
construcţii-montaj precum şi aplicarea unor noi procedee, pune în faţa specialiştilor
necesitatea cunoaşterii mai în detaliu a modificărilor formelor geometrice şi a poziţiei în
spaţiu a construcţiilor, atât în perioada elaborării proiectelor de execuţie, la încercările
elementelor şi structurilor de construcţie, cât şi în perioada execuţiei şi exploatării
construcţiilor.
În studiul comportării construcţiei se pot defini următoarele două noţiuni:
- Deplasarea – reprezintă modificarea poziţiei spaţiale a unui punct situat pe o construcţie
sau suprafaţă de teren supusă solicitărilor;
- Deformaţia – reprezintă modificarea formei unui obiect prin mărirea sau micşorarea
distanţelor între punctele unei construcţii.
1. Clasificarea deplasărilor şi deformaţiilor
Deplasările şi deformaţiile se clasifică în:

a. Deformaţii şi deplasări liniare:

- tasările – deplasările suferite de o fundaţie şi de terenul de fundare, pe verticală, de sus
în jos. Cauzele apariţiei acestui fenomen sunt: încărcările construcţiei cu utilaje,
materiale etc., a infiltraţiilor de apă sau a unei proiectări defectuoase;
- săgeţile – caracteristice grinzilor, stâlpilor sau plăcilor care, din cauza solicitărilor pe
orizontală sau verticală, se înconvoaie;
- înclinările liniare – apar datorită solicitărilor inegal distribuite, dar care nu afectează
structura de rezistenţă a construcţiei;
- crăpăturile şi fisurile – rupturi în plan datorate deplasărilor şi deformaţiilor neuniforme;
- deplasările pe orizontală – se caracterizează prin modificarea poziţiei în plan orizontal a
construcţiei. Apar de obicei datorită alunecărilor de teren, efectul apei subterane şi
supraterane sau modificările caracteristicilor terenului de fundare şi pot afecta toată
construcţia în ansamblul ei sau părţi ale acesteia.

b. Deformaţii şi deplasări unghiulare – rotirile apărute atât în plan orizontal, cât şi în plan
vertical, datorate solicitărilor, alunecărilor de teren sau infiltrărilor de apă. Rotirile în plan
orizontal ale construcţiei se numesc răsuciri, iar cele în plan vertical se numesc înclinări
unghiulare(caracterizate prin unghiurile formate de poziţia muchiei sau a faţadei unei
construcţii determinate prin măsurători în epoca de referinţă şi respectiv la cea curentă).

c. Deformaţii specifice – alungirile sau scurtările elementelor construcţiei datorate

tensionărilor sau comprimărilor datorate în principal de forţe exterioare.

SUBIECTUL 6/7--- alcatuirea/proiectarea retelei de urmarire

În cadrul reţelelor geodezice folosite la urmărirea comportării construcţiilor, se întâlnesc

două categorii de puncte:
- punctele amplasate departe de zona ce face obiectul urmăririi comportării în timp, în
afara zonei de influenţă a construcţiei sau a suprafeţei de teren studiate, considerate drept
puncte de referinţă. Aceste puncte sunt amplasate în trei zone: zona stabilă, zona
semistabilă şi zona instabilă. Din punctele amplasate în zona instabilă se dezvoltă
reţelele geodezice de urmărire;
- punctele amplasate pe construcţia sau suprafaţa de teren studiată, care se deplasează
odată cu aceasta.
La urmărirea mişcărilor crustale recente, proiectarea reţelei geodezice de urmărire nu se mai
face ţinând seama de zona stabilă, ci punctele reţelei de urmărire se vor amplasa de ambele
părţi şi între falii.
În reţeaua geodezică de urmărire, coordonatele punctelor sunt determinate cu o precizie
ridicată, iar în cazul efectuării măsurătorilor repetate, la fiecare epocă de măsurare se vor
efectua măsurători pentru a verifica stabilitatea punctelor din cadrul reţelei considerate fixe.
În cazul în care se determină deplasări semnificative ale unui sau mai multor puncte din
cadrul reţelei geodezice de urmărire, acestea se vor considera mobile.
Regulile de bază pe care trebuie să le respecte o reţea geodezică de urmărire sunt:
- geometria reţelei de urmărire este reprezentată prin intermediul poziţiei punctelor care
alcătuiesc reţeaua. Coordonatele punctelor, determinate la diferite epoci de măsurare,
caracterizează deplasarea sau deformaţia suferită de construcţie sau de suprafaţa de teren
urmărită;
- determinarea coordonatelor punctelor reţelei de urmărire se face pentru fiecare epocă în
parte, în urma unei compensări riguroase în bloc. Înainte de a verifica stabilitatea
punctelor amplasate pe construcţia supusă urmăririi, se va determina stabilitatea
punctelor de referinţă din cadrul reţelei;
- analiza propriu-zisă a deplasărilor şi deformaţiilor se va face prin prelucrarea în bloc a
măsurătorilor efectuate la epocile de măsurare, determinarea deplasărilor semnificative
şi localizarea acestora;

SUBIECTUL 8 ---- metoda microtriangulatiei

Metoda triangulaţiei. Este o triangulaţie cu laturi relativ mici (100 – 300 m), în care
unghiurile se măsoară foarte precis. Pentru determinarea deplasărilor orizontale se
proiectează şi se fixează pe terenul din vecinătatea construcţiilor puncte de observaţie,
puncte de orientare, puncte de control iar pe construcţia supusă observaţiilor se fixează
repere de vizare.
Punctele de observaţie, de control şi de orientare formează reţeaua de referinţă de
microtriangulaţie faţă de care se determină poziţia iniţială după montaj, respectiv
deplasările în timp a punctelor de pe obiectivul studiat.
Ca observaţie reperele de pe obiectivul examinat trebuie să fie amplasate astfel încât
fiecare punct să poată fi determinat din cel puţin 3 puncte de observaţie.
Metoda microtriangulaţiei se pretează pentru realizarea măsurătorilor la construcţii
metalice deoarece, folosind aparatură adecvată se pot obţine precizii de determinare a
punctelor foarte bune.

SUBIECTUL 9 --- METODA POLIGONOMETRICA

Metoda poligonometrica serveste la determinarea vectorului deplasarii orizontale a
constructiilor curbate sau a constructiilor de lungime mare (galerii subterane, tuneluri).
Metoda poligonometrica este utilizata de asemenea eficient la determinarea alenecarilor
de teren, unde deplasarile produse sunt cu mult mai mari, iar precizia necesara este mai
redusa decat in cazul studierii constructiilor.
Punctele de sprijin ale drumuirii S1 si S2:
 i – unghiurile masurate la epoca initiala de masurare
 i’ – unghiurile masurate la epoca de masurare curenta
 Di – distantele masurate la epoca initiala de masurare
 D’1- distantele masurate la epoca de masurare curenta

X i = X 1i – X 0i Y i = Y 1i – Y 01
L = X 2 + Y2 - deplasare orizontala
D1(’i - i)
valoarea deplasarii unui punct -- li = li-1 + cc
determinarea pozitiei punctului central: ml =  m2xi + m2yi
i

SUBIECTUL 10----METODA NIVELMENTULUI GEOMETRIC

Metoda nivelmentului geometric de înaltă precizie este metoda care asigură precizia cea
mai mare la măsurarea deplasărilor verticale ale construcţiilor studiate. Se aplică în
cazul studiului comportării în timp a unor construcţii (clădiri, hale industriale, edificii
social-culturale, turnuri de radio şi televiziune, reactori nucleari, poduri, viaducte, ecluze
etc.).
În funcţie de tipul, forma şi mărimea construcţiei studiate, se creează reţeaua de
nivelment geometric, în componenţa căreia intră punctele de control şi reperele fixe.
Construirea reperelor fixe se face cu cel puţin trei luni înaintea începerii urmăririi
comportării construcţiei, pentru a se obţine stabilizarea acestora şi determinarea
prealabilă a cotelor reperelor de referinţă. În toată această perioadă, ca şi după
începerea observării construcţiei, se va efectua analiza stabilităţii reperelor fixe.

HB=HA+lA-lB=HA+hAB

SUBIECTUL 11---- METODA NIVELMENTULUI TRIGONOMETRIC

Metoda nivelmentului trigonometric . Principiul metodei nivelmentului trigonometric

constă în calcularea diferenţei de nivel funcţie de distanţa orizontală dintre două puncte
şi de unghiul vertical al aliniamentului respectiv. Nivelmentul trigonometric asigură o
precizie sub 1 mm dacă se respectă condiţiile: distanţa de vizare este de până la 200 m
iar unghiul vertical este mai mic de 30g.

SUBIECTUL 12---- METODA FIRULUI CU PLUMB

Construirea verticalei are loc cu ajutorul firului cu plumb care se suprapune cu axa construc ţiei
Os din secţiunea de sus, iar pentru amortizarea oscila ţiilor greutatea se amplaseaz ă într-un vas
cu lichid vîscos. În secţiunea de jos cu ajutorul riglei cu diviziuni milimetrice se măsoară
abaterea e a punctului O s a firului cu plumb faţă de axa Oj a construcţiei în secţiunea
de jos. La determinarea mărimii unghiulare a înclinaţiei α ea se măsoară direct cu
raportorul sau se determină proiecţiile înclinaţiei Δx şi Δy pe axele de coordonate,
iar mărimea unghiulară se determină după formula:
α = arc tg( Δy/ Δx)
Exactitatea măsurărilor se verifică după formula
e = \/Δ x2+ Δy2.

Precizia determinării înclinaţiei în acest caz este foarte mică şi în multe cazuri depinde
de abaterile firului cu plumb de la verticală sub influenţa curenţilor de aer. Pentru o mai
înaltă precizie de determinare se folosesc aparatele optice de proiectare verticală.

SUBIECTUL 13---- METODA BASCULARII LUNETEI IN PLAN VERTICAL

Acest procedeu se foloseşte la determinarea încovoierii coloanelor, stîlpilor etc., din hala
industrială.
Pe sectorul de verificat, la o distanţă oarecare „l”, de axa şirului de stîlpi A – A1 (circă 1
m) se trasează o axă paralelă A11 – A111, marcîndu-se capetele ei.
Deasupra acestor semne se instalează şi se centrează cu atenţie teodolitul şi marca de
vizare.
Teodolitul din A1 se orientează după marca de vizare A11 şi ridicînd sau coborînd luneta
(fiind acelaş plan de colmataţie) se fac citiri pe miretă cu diviziuni, care este aşezată
succesiv la partea inferioară, medie şi superioară a fiecărui stîlp, perpendicular pe
faţa laterală a stîlpului.
Diferenţa citirilor în cele două poziţii a cercului vertical al teodolitului la partea
inferioară a stîlpului C1, medie Cm şi la partea superioară C3 reprezintă încovoierea
transversală a stîlpului.
Δ l i= Cij - Cmj. Sau Csj – Cmj.
Iar diferenţa Δa:
Δaj = l - Cij.
arată valoarea săgeţii stîlpului.
La acest procedeu, verificarea încovoierii longitudinale a stîlpilor în lungul şirului se
efectuează prin măsurarea distanţelor între axele semnelor de la baz ă, de la mijloc şi de la
partea superioară a stîlpilor vecini.

SUBIECTUL 14---- METODA MASURARII UNGHIURILOR ORIZONTALE

În cazul cînd zona în care este amplasat obiectivul cercetat , este liberă, la una din
muchiile acestuia, pe două direcţii normale şi pe o distanţă de minimum 20 m de
aceasta, se poate aplica metoda de determinare a înclinării prin măsurarea unghiurilor
orizontale cu teodolitul.
În acest scop, se aleg două puncte de staţie S1 şi S2 amplasate pe două direcţii normale
şi în prelungirea a două feţe ale obiectivului (care formează una din muchiile
construcţiei), la o distanţă de 20 - 50 m se marchează prin borne sau pilaştrii de beton.
La partea superioară a construcţiei se fixează o marcă de observaţii A.
Din staţia S1, se măsoară cu teodolitul unghiul orizontal φ1 format de direcţia de vizare
la marca A şi direcţia către un punct mai depărtat B, marcat permanent şi suficient de
vizibil.
Se mută teodolitul în staţia S2 şi se măsoară unghiul orizontal φ2 format de direcţia
către marca A şi acelaşi punct B sau un alt punct B1, îndepărtat şi suficient de vizibil.

Mărimii unghiulare Δφ îi corespunde o mărime liniară q care se determină cu relaţiile:

q1 şi q2 care
reprezintă mărimile liniare ale înclinărilor transversale determinate din staţia S1
respectiv S2
Q = q12 + q22

SUBIECTUL 15 --- DET. INCLINARII COSURILOR DE FUM

La determinarea înclinaţiei coşurilor de fum nu pot fi efectuate măsurări în interiorul

lor. De aceea se procedează în felul următor: în direcţia unei axe, de exemplu pe axa Y,
se depune un segment a şi în punctul A căpătat se instalează aparatul optic de
proiectare verticală. În secţiunea de sus se instalează în poziţie orizontală mira şi se
citeşte lectura b. Dacă sunt cunoscute razele coşului Rs şi Rj respectiv din secţiunea de
sus şi de jos, abaterea pe axa Y poate fi calculată după formula:

Δy = (R j + a) — (Rs + b)

La construirea liniei verticale cu ajutorul teodolitului aparatul se instalează succesiv pe

una din axe, de exemplu pe axa X, se vizează la punctul de sus B al clădirii, apoi în
raport cu firul reticular al lunetei, cu ajutorul riglei cu diviziuni milimetrice, se determină
abaterea Δy. La fel se determină abaterea Δx şi se calculează mărimea unghiulară şi
liniară a înclinaţiei.

SUBIECTUL 17 --- URMARIREA DEFORMATIILOR OBIECTIVELOR

HIDROENERGETICE

Construcţiile hidrotehnice de dimensiuni mari îşi modifică în decursul timpului formele lor
geometrice, şi poziţia în spaţiu, ca urmare a diverşilor factori: variaţia nivelului apei
subterane, presiunea vântului, natura terenului de fundaţie, acţiunea greutăţii proprii asupra
fundaţiei, fenomenele microseismice etc.
Măsurătorile de urmărire efectuate asupra unor construcţii sau asupra terenurilor pe care
sunt amplasate acestea, reprezintă un domeniu important al topografiei inginereşti şi au drept
scop determinarea modificărilor geometrice ale formei şi poziţiei relative sau absolute a
acestora.

SUBIECTUL 18 --- DOCUMENTATIA DE URMARIRE A COMPORTARII IN TIMP

Cartea constructiei contine documentatia de baza si centralizatorul cu partile sale
componente.
Documentatia de baza cuprinde urmatoarele documente:
 1. documentatia privind proiectarea;
2. documentatia privind executia;
3. documentatia privind receptia;
4. documentatia privind exploatarea, intretinerea, repararea si urmarirea in
timp a constructiei.
1. Documentatia de proiectare va cuprinde:
acte referitoare la tema de proiectare, amplasarea constructiei si avize si
acorduri care au stat la baza intocmirii proiectului;
 Documentatia tehnica care se refera la constructia respectiva;
 Breviar de calcul pe specialitati;
 Indicarea distincta a diferentelor fata de detaliile de executie initiale;
 Caiete de sarcini privind executia lucrarilor.
2. Documentatia tehnica privind executia va cuprinde:
 autorizatia de executare a lucrarilor;
Procesul verbal de predare al amplasamentului si al reperului de nivelment
general;
 Inregistrarile de calitate cu caracter general effectuate pe parcursul executarii
lucrarilor precum si celelalte documentatii intocmite conform prescriptiilor
tehnice, prin care se atesta calitatea lucrarilor;
Procesele verbale de receptie a terenului de fundare, a fundatiei si a
suprastructurii, procese verbale de admitere a fazelor determinante;
Expertize tehnice, verificari de teren, cercetari suplimentare aparute din diverse
motive;
 Caiete de atasament, jurnalul principalelor evenimente;
3. Documentatia tehnica privind receptia va cuprinde:
 procesele verbale de receptie;
 Alte acte incheiate ca urmare a intrunirii receptiei.
4. Documentatia tehnica privind urmarirea comportarii in exploatare, si
interventii in timp:
 prevederi scrise ale proiectantului privind urmarirea comportarii constructiei ,
instructiunile de exploatare si intretinere, lista prescriptiilor de baza care trebuie
respectate pe timpul exploatarii constructiilor , documentatia de interpretare a
urmaririi comportarii constructiei, in timpul executiei si al exploatarii;
Proiectele in baza carora s-au efectuat dupa receptia finala, modificari ale
constructiilor;
Acte de constatare a unor deficiente aparute dupa receptia lucrarilor si masurile
de interventie luate;
 Proiectul de urmarire speciala a constructiei daca este cazul;
 Procesul verbal de predare primire aparatelor de urmarire a constructiei;
 Referat cu concluzii anuale si finale asupra urmaririi speciale;
 Procese verbale de predare primire in cazul schimbarii executantului;
 Jurnalul evenimentelor intocmit conform formulat tip.