Poezii

Ribanna Pascu

1.Te iubesc

Și ți-ai fii dorit

Sa ii spui
Ce nu ai mai spus, sincer, nimănui.

Poate ca ar fii fost mai ușor

Dacă o spuneai doar ca să fie spus.
Dar acum ca vroiai sa vina din inima
Îți era al naibii de greu... -
Și nu ai spus nimic.
Pana la urma..

Tăcerea s-a așternut peste voi

Dar într-un alt taram
Tu erai deja cu cuvintele spuse
Și erai și îmbrățișata.

Si ti-ai spus tu ție însuți

Ca vei spune și ceea ce vroiai sa spui...
Alta data.

Dar e trist ca nu vei putea sa spui

Ceea ce nu ai mai spus
Sincer
Și din inima
Asa ca timpul nu te iartă
Și acum regreți
Și ți-ai fii dorit sa spui
Ca tot ceea ce a fost și ceea ce va fii
Ai prețuit nespus
Și clipele care încă nu-s
Te fac sa ți le dorești
De la răsărit
Pana la apus.

Nu fii trist și nici dezamagit

Ca nu ai auzit șoptit
De buze, cuvintele pe care nu le-am mai rostit.
Ci Bucură-te ca le simt.
Si ca ele ard ca un foc in trupul meu.
Asta e dovada clara
Ca vorbele sunt neinsemnate
In fața simțirii.
Fii liniștit.
Ca să poți simti
Arzând mocnind
Ceea ce eu simțit.
Văpăi semețe mi se prelingeau
Pe coapse
Și toate clipele deveneau eternități.

Nu…
2.Nu inima te doare când vrei sa uiți de tot
Și nu mai ajungi nicăieri
Defapt te dor lucrurile pe care nu le-ai făcut.

Nu speranța deșartă te aduce în prim plan

Ci ceea ce încă mai e viu în sufletul tău
Și te ajuta sa speri.

Nu dragostea pierduta te raneste

Ci timpul pe care l-ai pierdut
Încercând sa repari ce nu mai se putea reface.

Nu cerul plin de stele te face sa te îndrăgostești

Ci stelele de pe cerul din sufletul celuilalt
Și te bucuri ca nu doare. Ca sunt stele căzătoare.

Nu lacrima de pe obraz te face în vremurile grele

Mai viteaz. Ci ochii fără de lacrimi
Care trec prin greutăți, în viata asta fără de haz.

Nu timpul vindeca rănile ci asta o faci tu.

Timpul doar te ajuta sa nu mai fii în deja-vous.
De vindecat, te vindeci tu.

Nu alții te vindeca de răni, nu alții te ajuta

Tot ceea ce se poate face pentru tine
Faci tu. Alții doar te îndruma.

Nu sufletul te doare când ramai singur

Ci clipele pe care le pierzi
Dacă ai fii avut pe cineva lângă persoana ta.

Nu rațiunea te conduce pe drumul vieții

Ci mai degrabă simțurile... Și roua dimineții.
Reînvierea fiecărei zi.

Nu depărtarea face dragostea mai adâncă

Ci pasiunea, sinceritatea și loialitatea,
Mai tare ca o stanca.

Nu vorbele frumoase fac relațiile mai stranse,

Ci faptele frumoase de inima și spirit pătrunse.
Vorbele se uita, faptele rămân în amintire.

Nu alcoolul te face sa te simți mai bine,

Ci persoana cu care bei licoarea
Poți fii trist și cu o damigeana din cel mai bun vin.

Doar tu esti in măsură

Sa crezi, sa speri, sa simți.
Pune-ți lacăt la gura
Și înaintează fără frica.
Viata oricum trece
Tu trăiește cât poți
Iubește dacă poți...
Restul nu va mai conta
Când vom fii cu toții morți.

3. Suflet

Din tot sufletul meu paralizat,

Impuscat
Otravit
Și lovit
Zgâriat
Ofilit...
Din ce a mai ramas din el
Sincer îți spun
Un adevăr.
Când privirile noastre s-au întâlnit
Am stiut ca ce vom avea noi va fii diferit.
Din toată dragostea ce mi-a mai ramas
Din ora spânzurata de pe ceas
Din zadarnicia amurgurilor triste
Am strâns un pumn de afecțiune
Și ție ți l-am dat.
Și cred ca știi ce sa faci cu el.
Nu îl irosești deloc
Ești ca și mine.
Un suflet rebel
Dar care știe ca un suflet rupt
Sau ce a mai ras din el
E o comoara.
Și nu e în zadar tot hectarul de suflet
Ce s-a multiplicat când te-am întâlnit.

4 Eternitate

.Eternitatea o zaream mereu în ochii tăi,

Doar ca nu îți spuneam, îmi era frica
Ca as fii putut cuprinde necuprinsul
Într-o clipa.

Și deseori când te priveam în ochi,

Tot haosul din tine ma învăluia-
Vapaile adanculului ochilor tai
Ma îmbatau... Sau asa ceva.

Și in privirea-ți rece și senina,

Un licăr mic, suav de antica lumina
Ieșea la suprafață și ma cutremura,
Privirea ta ma îmbrățișa.

5.Nafragiu

A naufragiat iubirea mea la tine-n port.

E seara și e frig iar sufletul mi-e mort,
Ruinele epavei sunt pierdute în adâncuri,
Echipajul e distrus... Tu citește printre rânduri.

Și ochii sunt orbi, tăcerea e muta ,

În portul meu e umbra totala și adâncă,
Statuile rad când privesc către cer,
Acolo rămâne amorul, învăluit în mister.

Și noaptea eterna se așterne peste noi

Murim îmbrățișați, cade pământ peste noi
Eterna îmbrățișare ne invăluie-n huma
Rămâne doar cenușă, diafană și păgână.

6. Mireasa

O sa îmi fii mireasa în ceruri

Era o zi obișnuită
O zi cu soare, liniștită...
Ea fuma dintr-o țigară
Și îl aștepta pe el sa vina.
El era pe drum
Nici prea aproape
Dar nici departe.
În gândurile ei se ivise ceva nou.
Ceva nemaintalnit.
Patul era aranjat,
Casa era curata
Iar în acea zi, totul avea sa se transforme
În ceva ce nu a fost vreodată...

Și in liniște sorbea din țigară

Iar el era în drum spre ea.
În cinsprezece minute ajungea.
Și in visul ei cu ochii deschiși
Ei doi se întâlneau
Și cum se vedeau se îmbrățișau.

Trecuseră câteva ceasuri

În universul mintii ei
Iar el nu mai venea.
Ceasul de pe mana lui ora 15 indica.
În cinci minute avea sa ajungă acasa
În brate sa o cuprindă pe aleasa.
Ajuns acasă, el observa în bucătărie
Țigara fumeganda...
Ea nu era însă, nicăieri.
Pe masa era doar o scrisoare lăsată.
Acesta o deschise și următoarele citise:
'' iubitule, te-am așteptat o veșnicie
Și tot ce îmi doresc este sa te îmbrățișez
Mai e puțin și ne întâlnim.
Am sa îți fiu mireasa în ceruri. ''
El, speriat și nedumerit
Mersese în dormitor
Iar ea zăcea în pat, însângerata
Cu ochii închiși, în alb îmbrăcată.
El o lua în brate, cuprins de durere
Și spuse :
'' Mireasa sa îmi fii
Astăzi vroiam sa îți cer...
Dar ai ales sa pieri,
Tu... sfânt mister.''
După acea zi trista și fără de vreun rost
El își îngropase sufletul odată cu ea.

Aveau sa se întâlnească într-o zi.

Să-i fie mireasa.
Într-o zi...
Care nu va mai veni.