Introducere:

Existenta aglomerarilor de microorganisme pe dinti, mucoase si pe alte suprafete

umede a fost semnalata de mult timp de catre naturalistul olandez Antonie van Leeuwenhoek
(1632-1723), parintele microscopiei, dar punerea in evidenta a structurii si intelegerea functiei
biofilmului a inceput abia dupa anul 1978, prin numeroase observatii disparate, care se constituie
intr-un concept nou, extrem de important sub aspect teoretic si aplicativ. Mult timp s-a crezut ca
biofilmul ar fi constituit din grupari de celule bacteriene, independente sub aspect functional,
mentinute alaturi prin substante vascoase, care adera la substrat. Cercetarile recente, efectuate cu
ajutorul metodelor moderne de investigare, care permit vizualizarea biofilmelor fara distrugerea
structurilor constitutive intime, au oferit cercetatorilor posibilitatea de a observa in profunzime si
de a intelege modul de constituire si avantajele de ordin biologic, pe care biofilmul il ofera
celulelor asociate.
Biofilmul este reprezentat de o grupare de microorganisme atasate la diferite suprafete
solide, inerte sau vii, in medii umede, fiind constituit din bacterii, actinomicete si/sau ciuperci
(uneori si alge), aflate in relatii de mutualism si comensalism, care se exprima prin cooperarea
reciproc avantajoasa pentru consorti, cu referire la hrana, apa, protectie, transport etc. Aderarea
microorganismelor la o suprafata si dezvoltarea biofilmului reprezinta ,,strategii" de
supravietuire in mediile umede, tot asa cum sporogeneza asigura supravietuirea bacteriilor
sporogene in conditii de uscaciune. Sub aspect biologic biofilmul este un fenotip predominant la
bacterii, rezultat al interactiunii dintre genotip si mediu. Biofilmul asigura microorganismelor
componente anumite substante nutritive, microelemente, apa si protectie impotriva unor factori
nocivi, inclusiv a substantelor microbicide.
Acest tip de asociatie microbiana exista oriunde o suprafata vine in contact cu apa.
Astfel, biofilmul este destul de frecvent intalnit pe suprafetele solide din mediile umede naturale
(pietrele de rau etc.), in unele instalatii zootehnice (adapatori, conducte) si de industria
alimentara (instalatii pentru muls, pentru colectarea si transportul laptelui, produselor lactate,
sucurilor etc.) si chiar in organismul omului si animalelor (placa dentara, mucoasa rumenului,
mucoasa intestinala etc.). In anumite imprejurari, biofilmul poate constitui si un rezervor de
germeni potential patogeni pentru om si animale. In industrie biofilmul poate favoriza si intretine
coroziunea suprafetelor, aproape indiferent de natura acestora.
(https://www.livescience.com/57295-biofilms.html)