EFECTELE POLUĂRII APEI ASUPRA MEDIULUI

I POLUAREA APEI
Apele utilizate de om în diferite scopuri se încarcă cu diferite elemente fizice, chimice
şi biologice cu care vin în contact şi pe care le antrenează în apele naturale, schimbându-le
compoziţia. Ca urmare, acestea nu mai pot servi utilizărilor din starea lor naturală. Fenomenul
a fost denumit poluare.
Prin poluarea apei se înţelege orice modificare a calităţii acesteia, ca urmare a activităţii
omului, modificare ce o face mai puţin aptă să fie folosită în diverse scopuri, aşa cum se
întâmplă când se găseşte în stare naturală.
Prin poluare se limitează utilizarea apei reîntoarse în natură şi se favorizează lipsa de
apă a omenirii.
1.1. Surse de poluare a apei
Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categorii de receptori :
apele de suprafaţă ( fluvii, râuri, lacuri etc. ) şi apele subterane ( straturi acvifere, izvoare etc. ) .
Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:
 surse organizate care produc poluarea în urma evacuării unor substanţe în ape prin
intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la
industrii sau crescătorii de animale .
 surse neorganizate care produc poluarea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape. Sursele neorganizate sunt în principal: surse individuale fără sistem de
canalizare; reziduuri solide depozitate îl locuri/moduri neadecvate; pesticide,
îngrăşăminte spălate de apele meteorice sau de irigaţie.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :
 surse de poluare permanente;
 surse de poluare nepermanente;
 surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
 surse de poluare naturale;
 surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.
 1.2.Tipuri de poluare
Poluanţii din ape se găsesc sub formă de substanţe dizolvate, în stare de dispersie
coloidală sau suspensii variate. În funcţie de natura agenţilor poluanţi existenţi în apele uzate,
poluarea ca fenomen general poate fi diferenţiata pe mai multe tipuri de poluare :
- poluare fizică;
- poluare chimică;
- poluare biologică.
Poluarea fizică (cu substanţe radioactive, termică sau determinate de elemente insolubile
plutitoare sau sedimentabile) este cel mai recent tip de poluare caracteristic zonelor avansate
sau intens dezvoltate.
Poluarea biologic-bacteriologică (virusologică şi parazitologica) este legată în mod
direct de prezenţa omului. Ea poate rezulta din aglomerările umane, zootehnice (abatoare) şi
este caracterizat de prezenţa microorganismelor patogene care găsesc condiţii propice de
dezvoltare în apele stătătoare, calde şi murdare. Este cel mai vechi tip de poluare cunoscut
fiind caracteristic zonelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Poluarea chimică este reprezentată de pătrunderea în apă a unor substanţe chimice de
natură organică şi/sau anorganică (de tipul celor organice uşor degradabile până la cele toxice
cu persistenta îndelungata şi remanenta).
Poluarea chimică organică este generată de prezenţa substanţelor organice, de tipul
glucidelor, lipidelor sau proteinelor în ape. Ea este specifică apelor uzate rezultate de la
fabricile de hârtie şi celuloză, abatoare, din industria petrochimică şi de sinteză organică.
Descompunerea substanţelor organice şi a produşilor generaţi prin descompunerea lor se
realizează de către microorganisme, prin procese chimice cu consum de oxigen.Ca produşi de
descompunere a substanţelor organice rezulta fenoli, amine, uree, amoniac, hidrogen sulfurat ,
nitraţi şi nitriţi.
Poluarea chimică anorganică este generată de compuşi anorganici, de tipul sărurilor. Ea
este caracteristică industriei petroliere de extracţie, industriei petrochimice şi industriei
chimice anorganice (industria clorosodică). Acizi şi bazele libere rezultate în procesele de
producţie Determină formarea unor ape uzate cu valori extreme ale pH-ului ce pot fi stresante
sau letale pentru organismele acvatice .

II. INFLUENŢA POLUANŢILOR APELOR

ASUPRA MEDIULUI
 Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase,
producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse
mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra
sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.).
2.1.. Boli hidrice favorizate de modificări ale compoziţiei chimice
A. Afecţiuni datorate variaţiei concentraţiei elementelor minerale (macro şi microelemente)
a) Guşa endemică este influenţată de conţinutul de iod din apă şi se manifestă prin creşterea
patologică a volumului glandei tiroide; specificaţia « endemică» are în vedere caracterul
permanent în anumite zone.
b)Caria dentară este o distrugere localizată şi progresivă a dinţilor, care debutează
printr-o dizolvare acidă a suprafeţei lor (smalţul dentar).
Concentraţia de fluor care previne producerea cariei este de aproximativ 1 mg/dm3.
Standardul de apă potabilă (STAS 1342 - 91) prevede o concentraţie maximă de fluor de 1,2
mg/dm3.
c) Fluoroza endemică reprezintă una din manifestările excesului de fluor în apă. Cea
mai răspândită formă este fluoroza dentară sau maladia pătată a dinţilor, care constă în
apariţia unor pete, de mărime şi intensitate variată, însoţită de creşterea friabilităţii dinţilor. Se
consideră că boala este determinată de intervenţia fluorului în calcifierea normală a smalţului
dentar şi apare la o concentraţie a fluorului în apă de peste 1,5 mg/dm3. La concentraţii de
fluor în apă care depăşesc 5 mg/dm3 este afectat întregul schelet, boala fiind cunoscută sub denumirea de
osteoscleroză. Se manifestă prin alterări osoase, care sunt mai evidente la nivelul coloanei vertebrale, unde apar
calcifieri ale ligamentelor.
d) Afecţiunile cardio-vasculare sunt considerate ca fiind influenţate de mineralizarea apei, existând o relaţie
inversă între mineralizare (respectiv, duritate) şi decesele prin boli cardio-vasculare.
B. Afecţiuni datorate prezenţei unor substanţe chimice toxice
În ceea ce îl priveşte pe om, micropoluanţii prezenţi în apă sau antrenaţi din aer şi sol în sursele de apă
conduc la declanşarea unor maladii.
a) Intoxicaţia cu nitraţi. Dintre maladiile determinate de prezenţa în apă a unor noxe chimice trebuie
amintită îndeosebi intoxicarea cu nitraţi, respectiv nitriţi, cunoscută sub numele de methemoglobinemie. Apa
conţine cantităţi mici de azotaţi rezultaţi din procesul de mineralizare a substanţelor organice (autopurificarea
apei). Cantităţile mari de nitraţi care apar uneori în apă provin din:
 antrenarea din soluri bogate în săruri de azot sau antrenarea de pe sol a îngrăşămintelor pe bază de azot;
 impurificarea intensă a apei cu substanţe organice care, în urma proceselor de autoepurare, generează
nitraţi;
Methemoglobinemia este cauzată de transformarea nitraţilor în nitriţi, în organismul uman, în anumite condiţii;
flora microbiană care se dezvoltă în partea superioară a intestinului (unde sunt resorbiţi nitraţii), de obicei sterilă,
determină creşterea pH-ului peste 4 şi favorizează activitatea bacteriilor nitrat-reducătoare, care transformă
nitraţii în nitriţi.
b) Intoxicarea cu plumb
Plumbul este un metal greu, răspândit în toate elementele mediului. Concentraţii scăzute de plumb, în
general mai mici decât 25 ug/1, se întâlnesc în apele de suprafaţă şi în cele subterane, ape ce servesc drept surse
de apă potabilă. Obişnuit, aceste concentraţii se micşorează ca urmare a procesului de tratare a apei înainte de
distribuţie în reţea
Consumul de apă cu concentraţii crescute de plumb (în limite admise), timp îndelungat, poate provoca
vătămarea rinichilor şi ficatului, poate afecta sistemul de reproducere, procesele celulare şi funcţiile cerebrale.
Plumbul se acumulează în organism, cu localizare predominantă la nivelul sistemului osos, prin înlocuirea
calciului din hidroxilapatită; sunt afectaţi îndeosebi copiii deoarece ei absorb 35-40% din plumbul ingerat prin
hrană.Intoxicaţia cronică profesională cu plumb poartă denumirea de saturnism.
c) Poluarea cu detergenţi . Una din principalele consecinţe ale poluării apei cu detergenţi o
constituie modificarea proprietăţilor fizico-chimice şi organoleptice. Caracterul nociv al detergenţilor ajunşi în
apele curgătoare se manifestă prin scăderea considerabilă a consumului biochimic de oxigen, întârzierea
autoepurării normale, împiedicarea floculării şi depunerii particulelor coloidale. Aceasta face ca procesul de
tratare a apei în scopul potabilizării să fie îngreunat.
De asemenea, datorită acţiunii lor tensioactive, detergenţii pot modifica permeabilitatea mucoaselor
tubului digestiv, favorizând pătrunderea în organism a altor substanţe poluante cu efect cancerigen, toxic sau de
altă natură.
d) Poluarea cu pesticide. Pesticidele sunt substanţe chimice, de natură organică sau
anorganică, cu acţiune de distrugere în masă a dăunătorilor (insecte, fungi, rozătoare, buruieni).
Prin tratarea chimică a terenurilor agricole, o parte din substanţele pesticide sunt absorbite pe particulele
solului, de unde sunt încorporate în plante, iar o altă parte este antrenată de apa din precipitaţii în straturile de
apă subterană sau în bazinele naturale de suprafaţă. O cantitate mică se volatilizează în aerul atmosferic.
În aceste condiţii, poluarea cu pesticide se extinde asupra solului, apei, alimentelor şi aerului, toţi
factorii mediului ambiant devenind surse de contaminare pentru organismul uman.
Ele se concentrează în ţesutul adipos de unde, periodic (în perioadele de slăbire bruscă), se pot mobiliza.
Acţiunea lor complexă se exercită îndeosebi asupra ficatului şi sistemului nervos. Se presupune, de asemenea, că
au acţiune cancerigenă precum şi acţiune teratogenă sau mutagenă.