CAUZELE SARACIEI BIODIVERSITATII

Principala cauza a saraciei biodiversitatii o constituie activitatile socioumane. Eroziunea

biodiversitatii este influentata de :
A) – cauze directe – cum ar fi :
1) – transformarea suprafetelor de teren – cresterea demografica rapida a obligat societatea
sa caute noi terenuri agricole in detrimentul padurilor, actiune insotita si de un consum sporit de
resurse naturale. Construirea de mari baraje si drenajul zonelor inundabile a afectat si afecteaza
mediile acvatice. In aceste conditi, suprafata ecosistemelor neperturbate s-a diminuat foarte mult in
ultimele 2 decenii;
2) – supraexploatarea speciilor – provoaca disparitia sau rarefierea a numeroase specii, peste
1/3 din acestea aflandu-se intr-o asemenea situatie. Industria cosmetica, vestimentara, comertul
international si exploatarea resurselor sunt unii dintre cei mai importanti dusmani ai naturii ;
3) – degradarea habitatelor speciilor – pierderea, fragmentarea sau perturbarea habitatelor
constituie principala cauza a disparitiei sau degradarii speciilor. Dintre cele mai importante habitate
bogate in specii sunt padurile tropicale si zonele umede. Padurile tropicale umede daca sunt distruse
sunt pierdute definitiv, acestea ne mai putand fi reconstituite datorita saraciei solurilor, eroziunii si
diminuarii regimului pluviometric. Zonele umedesunt intinderi de apa de adancime mica caracterizate
printr-o bogatie biologica deosebita. Acestea sunt amenintate fie de lucrari de drenaj, fie de
expansiunea sezarilor umane si a celor industriale. Delta Dunarii este cea mai intinsa si mai putin
afectata zona umeda a Europei, in suprafata totala de 550.000 Ha din care 400.000 Ha se afla in
Romania. Apele gazduiesc peste 75 specii de peste, inclusiv sturioni, formatiuni unice de stejari,
precum si multe specii de plante si animale, unele chiar pe cale de disparitie. Este afectata de
supradezvoltarea navigatiei, exploatarea nerationala a resurselor piscicole, agricultura si alte forme de
poluare ;
4) – introducerea de specii straine – este raspunzatoare de disparitia a numeroase specii
autohtone cu precadere in mediile insulare si ecosistemele acvatice ;
5) – alti factori distructivi – poluarea solurilor si apei, amenajarea teritoriului, schimbarile
climaterice globale.
B) – cauze indirecte – cum ar fi : 
1) – cresterea demografica;
2) – sistemele economice si politice neadaptate la problemele conservarii mediului;
3) – drepturile de proprietate si de acces la resurse ;
4) – insuficienta cunostintelor – vizand ecosistemele pentru a putea preveni evolutia lor.
II.5. Degradarea biodiversitatii

Pana in prezent, pe planeta, au fost descoperite, descrise si aflandu-se in diferite

grade de cerecetare cca. 1,82 milioane de specii de organisme vii, dintre acestea:
- cca. 1,04 milioane sunt insecte;
- 325 mii sunt specii de plante verzi (fotosintetice) si ciuperci;
- 41 mii sunt specii de vertebrate (pesti, reptile, amfibieni, pasari si mamifere).
Au ramas, probabil, putine specii de vertebrate de descoperit, dar este posibil, ca
zeci de mii de specii de insecte sa fie, inca, necunoscute. De asemenea un numar si
mai mare de microorganisme asteapta sa fie studiate.
Nici o specie aparuta in biosfera nu s-a ivit intamplator. Fiecare isi are rostul, menirea
ei in acest urias mecanism biologic care alcatuieste biodiversitatea.
Principalul indicator dupa care se judeca calitatea mediului il constituie reducerea
diversitatii biologice.
Disparitia pe termen scurt a unei specii nu are la baza decat cauze ale activitatii
antropice, legate direct de schimbarile climatice provocate de poluare. Disparitia
organismelor vii constituie cea mai mare pierdere biologica si ecologica a epocii
noastre, ea fiind totalmente ireversibila. Fiecare tara, ca, de altfel, intreaga planeta,
dispune de trei categorii de resurse importante:
- resurse materiale;
- resurse culturale;
- resurse biologice.
Primele doua, facand parte din viata nostra cotidiana, fiindu-se aproape de noi, nu le
neglijam. In schimb, noi, umanitatea, neglijam bogatiile, resursele biologice,
infaptuind prin aceasta o grava eroare strategica, pe care o vor regreta in viitorsi.
Plantele si animalele fac parte din mostenirea unei tari, a unei natiuni. Ele sunt
rezultatul a milioane de ani de evolutie, a milioane de ani de activitate a naturii in
spatiul respectiv. Valoarea lor este inestimabila. Ele constituie, in plus, o imensa
sursa de bogatii neexploatate sau in curs de exploatare, de hrana si medicamente.
Disparitia naturala a unor specii sau varietati este, de asemenea, un lucru obisnuit,
considerata ca un fenomen normal, pentru simplul fapt ca evolutia vietii in biosfera
este, cu siguranta, o creatie de diversitate de reannoire.
Pe parcursul evolutiei vietii pe Pamant, au existat mari perioade de pierderi biologice
masive si anume: 1. La sfarsitul Ordovicianului, 2. In Devonian, 3. In Permian, 4. In
Triasic, 5. La finele Cretacicului.
In fazele 1, 2, 4, si 5 pierderile in familiile de organisme marine inregistrau 11-15%, in
timp ce in Permian, au disparut global (in medie) cca. 52% din familiile de vietuitoare,
din care 77-96% apartineau speciilor marine.
Criza pe care o traim, astazi este de o cu toul alta importanta, din urmatoarele
motive:
- se desfasoara intru-un ritm fara precedent;
- este ireversibila;
- angajeaza responsabilitatea noastra, a umanitatii, in sensul ca putem sa o
controlam, putem sa o infrangem, putem sa o evitam, pentru ca noi (omul) insine
suntem cauza acestei crize.
Conditia primara si esentiala a supravietuirii pe termen lung a populatiilor constiuie
variabilitatea genetica.
Variabilitatea genetica este, pe drept, considerata, pentru orice specie, o asigurare, o
garantie pentru a putea riposta neprevazutului. Diversitatea speciilor, respectiv a
ecosistemelor, prin comparatie, constituie o garantie pentru stabilitatea si evolutia
speciei umane, un tampon impotriva agresiunilor naturale indreptate impotriva sa.
Diversitatea speciilor garanteaza, in acelasi timp, existenta resurselor de care omul
are nevoie.
Diversitatea ecosistemelor, ca si a arhitecturii peisagere asigura si regleaza marile
circuite biogeochimice: apa, carbon, azot, fosfor, care sunt esentiale pentru
functionarea planetei si pentru echilibrele sale climatice.
Abordarea economica intelege biodiversitatea ca “ce mai importanta resursa
naturala". Ea constituie un patrimoniu pretios pe care trebuie sa-l invatam, sa-l
conservam si sa-l administram inteligent.
I. Presiunea antropica

Echilibrul ecologic se materializeaza ,din punct de

vedere al societatii, in ipostaze mai mult sau mai putin
favorabile in ceea ce priveste accesibilitatea resurselor
si caracteristicile mediului de viata. Eternul conflict
generat de raritatea ecologica a resurselor a determinat
o evolutie pozitiva in sensul cresterii eficientei in
utilizarea acestora.
Spre deosebire de celelalte specii, presiunea
asupra resurselor nu depinde neaparat de dimensiunea
numerica a populatiei umane.
Efectele de diminuare a biodiversitatii rezulta, in
ceea ce priveste activitatea antropica, din utilizarea
directa, precum si ca urmare a unor transformari
generate de amenajarea spatiului , depozitarea
deseurilor, poluarea atmosferica si a apelor.
Presiunea antropica asupra biodiversitatii este
determinata de factori cum sunt:
- evaluarea eronata a mediului si a resurselor sale -
ceea ce conduce la transformarea unor ecosisteme
naturale in terenuri agricole, distrugerea unor
ecosisteme prin amenajari hidroenergetice si turistice
supradimensionate;
- reducerea continua a produselor comercializate in
domeniul alimentar –cresterea continua a cererii pentru
produse agroalimentare a atras atentia spre elaborarea
de soiuri cu productivitate foarte mare;
- cresterea populatiei si consumarea resurselor – se stie
deja faptul ca in viitor populatia va creste continuu ceea
ce va determina o diminuare a biodiversitatii prin
restrangerea spatiilor de existenta a ecosistemelor
naturale datorita extinderii terenurilor cultivate,
reducerea disponibilitatii resurselor de apa dulce;
- deficiente in cunoasterea stiintifica si economica –
capra neagra, floarea de colt, pastravul rasul zimbrul,
aflate pe cale de disparitie in Romania, sunt numai
cateva din speciile prin care se poate exemplifica lipsa
de informatie a celui care beneficiaza, dar si a celui
care ofera aceste specii.
Presiunea antropica asupra biodiversitatii se
regaseste in functionalitatea subsistemului economic.
Astfel, relatiile comerciale nationale si internationale
determina direct sau indirect, manifestarea
principalelor cauze de degradare: poluarea si
depozitarea deseurilor, epuizarea resurselor si
distrugerea si transformarea habitatului.
Efectele comertului asupra biodiversitatii trebuie
evaluate pe 3 niveluri:
1. Efectele indirecte, prin influenta asupra activitatii
economice;
2. Efectele directe sau independente;
3. Efectele comertului si reglementarile comerciale
asupra politicii publice.

II. Cai de degradare.

Interventiile umane nu sunt negative numai prin

faptul ca folosesc la maximum resursele biologice, dar
si prin activitati care nu vizeaza direct aceste categorii.
Principalele cai prin care omul contribuie la degradarea
biodiversitatii sunt: modificarea si distrugerea
habitatelor, transferul voluntar si involuntar de specii si
supraexploatarea.

1. Modificarea si distrugerea habitatelor sunt

considerate cele mai importante cauze ale erodarii
biodiversitatii. Acestea se manifesta direct, prin
reducerea suprafetei ocupate (iar una dintre cele mai
importante este diminuarea suprafetelor ocupate de
padure- defrisarea padurilor) si de ecosisteme naturale
sau indirect prin efectele poluarii asupra conditiilor de
viata ale speciei.
La nivel mondial, suprafata impadurita s-a redus
aproape la jumatate in ultimii 8000 de ani, iar marea
majoritate a pierderilor s-au produs in secolul XX cand
suprafata cultivata s-a extins rapid cand consumul de
hrana si hartie a crescut dramatic.
Ca urmare a defrisarilor, 80-100 de mii de specii de
arbori sunt amenintate cu disparitia. Impaduririle nu
reusesc sa echilibreze aceasta balanta. In SUA aproape
jumatate din suprafata impadurita este declarata
padure comerciala producatoare sau capabila sa
produca lemn. Companiile din domeniu sunt
subventionate anual cu circa 500 milioane de $, acest
support fiind justificat prin faptul ca apar efecte
externe, precum constructia de drumuri, imbunatatirea
habitatului pentru multe specii salbatice, indepartarea
arborilor bolnavi etc.
Un alt factor de risc il reprezinta incendiile
forestiere. Anii secetosi au favorizat extinderea focului
pe mari suprafete. In taigaua siberiana focul a distrus
aproape 100 mii kmp, in care se include si 2/3 din
suprafata insulei Sahalin. Comertul ilegal cu lemn de
cedru, ulm sau frasin, in China, Coreea si Japonia si-a
adus o contributie marcanta la reducerea suprafetelor
impadurite, mai ales dupa colapsul URSS. Anul 1998 a
marcat, din acest punct de vedere, un reper istoric prin
dimensiunea incendiilor la nivel planetar, care au fost
considerate cele mai grave dintre cele inregistrate in
prezent.
Defrisarea padurilor tropicale conduce la disparitia
a mii de specii, din care multe necunoscute,
nedescoperite inca.
Zonele umede , mlastinoase sunt alte ecosisteme
care si-au diminuat considerabil suprafetele in ultimele
decenii. Lucrarile de asanare au urmarit extinderea
terenurilor agricole.
Recifele de corali sunt degradate ca urmare a unui
complex de factori. Diminuare suprafetelor ocupate de
corali echivaleaza cu defrisarea padurilor tropicale.
Modificarea habitatelor survine ca urmare a
manifestarii unor efecte cumulative la nivel global sau
regional, datorita poluarii directe, dar si prin amenajare
(infrastructura de transport, turistica, industriala etc.).
Poluarea cu pesticide, hidrocarburi, metale grele,
dioxina, substante nutritive induce modificari in
structura si rezistenta populatiilor.
Poluarea este reprezentata si de depozitele de deseuri care
inseamna eliminarea de pe suprafata afectata a unui numar de 30-300
specii/ha, fara a considera si populatia microbiologica a solului. In
plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifica in sensul ca:
unele mamifere, pasari, insecte parasesc zona, in avantajul celor care
isi gasesc hrana in gunoaie (sobolani, ciori).
Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc
pentru sanatate datorita continutului lor in substante toxice precum
metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solventi, uleiuri uzate.
Desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate in
timp la durata exploatarii depozitului, reconstructia ecologica realizata
dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili
echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil
modificata. Actualele practici de colectare transport /depozitare a
deseurilor urbane faciliteaza inmultirea si diseminarea agentilor
patogeni si a vectorilor acestora: insecte, sobolani, ciori, caini
vagabonzi.
In ultimele decenii, au fost raportate numeroase
mortalitati in masa ale unor specii acvatice.

2. Transferul de specii – contribuie puternic la

diminuarea biodiversitatii, fiind al doilea factor dupa
distrugerea si modificarea habitatelor.
Perioada marilor descoperiri geografice a
reprezentat si inceputul unor transformari ireversibile in
ecosistemele din noile teritorii, soldate adesea cu
disparitia speciilor autohtone (indigene). Plantele
alohtone (exotice, introduse) formeaza adesea
monoculturi inlocuind speciile autohtone. Deoarece
populatiile speciilor exotice se regenereaza, acestea pot
genera probleme pe termen lung sau chiar permanent.
In SUA, se considera ca 42% din speciile respective au
ajuns acolo ca urmare a prezentei speciilor exotice.
De exemplu, zambila de apa, planta acvatica
originara din America de Sud, a invadat numeroase
ecosisteme acvatice in SUA, inlocuind vegetatia
naturala. Statele Florida, Louisiana si Texas cheltuiesc
anual 11 milioane de $ in incercarea de a limita
cresterea ei.
In Marea Neagra, la mijlocul anilor ’80 a fost
introdusa accidental o specie de meduza provenita din
oceanul Atlantic. Caracterul invaziv s-a manifestat in
1987 si 1989, prin impactul asupra puietului de peste.
Ca urmare, multe specii de pesti autohtoni au
inregistrat un puternic declin al populatiilor.
Transferul de specii nu apartine insa trecutului, cu
atat mai mult cu cat comertul cu specii salbatice a luat
o amploare deosebita in ultimele decenii, iar
modalitatile de transport s-au diversificat.
Amplificarea comertului international, sustinuta si
de liberalizarea comertului , va contribui in continuare
la transferul de specii. Astfel, ne putem astepta la
atenuarea diferentelor dintre ecosisteme echivalente,
dar individualizate ca urmare a izolarii geografice.

3. Supraexploatarea.

Conceptul de biodiversitate este adesea sinonim

cu cel de resurse biologice. Termenul de
supraexploatare incumba faptul ca exploatarea este
normala, in sensul ca nu are un impact negativ asupra
disponibilitatii resurselor, nu afecteaza producerea sau
refacerea lor.
Supraexploatarea are ca obiect atat anumite specii,
cat si ecosistemele. Majoritatea studiilor se
concentreaza asupra primului aspect si in special
asupra speciilor de animale. Ca urmare a
supraexploatarii se inregistreaza diminuarea efectivelor
pentru speciile vizate , iar in cazuri extreme, extinctia
acestora. Trebuie mentionat faptul ca presiunea umana,
desi a crescut dupa o traiectorie asemanatoare cu
tendinta demografica, s-a manifestat in acest fel chiar
inainte de timpurile moderne. Astfel, se disting doua
etape ale supraexploatarii, masurate prin scara
extinctiilor: extinctia istorica a speciilor si extinctia
contemporana a speciilor.
A. Extinctia istorica incepe cu cateva cazuri izolate
si imbraca forme dramatice reprezentate de vanatoarea
de bizoni, foci si comertul cu blanuri.
Comertul cu blanuri(piei) a condus la o diminuare
drastica a efectivelor pentru animalele de blana, desi
nu a determinat disparitia lor.
B. Extinctia contemporana este determinata de
comertul cu specii salbatice ( aici specificam ca sunt
implicate un numar mult mai mare de specii, atat
animale cat si vegetale), pescuitul ( considerat
responsabil pentru diminuarea populatiilor).
Cea mai mare piata pentru speciile salbatice este in
SUA, exporturile si importurile totalizand circa 1 miliard
$ anual.
Structura importurilor arata faptul ca articolele de
imbracaminte sunt cele care beneficiaza de cea mai
mare atentie, mai ales daca este vorba de blanuri.
Arborii cu esente valoroase (mahonul, cedrul de Liban)
au fost victimele comertului international, in prezent
supravietuind numai in palcuri protejate.
Intre speciile de animale afectate de comertul
international, se numara:
 - tigri – vanati pentru oase si pentru organele
genitale masculine ( considerate afrodisiace);
- ursul Panda – vanat pentru blana, dar si pentru
gradinile zoologice;
- rinoceri – vanat pentru corn (evaluat la aproximativ
44.000$/buc);
- elefanti;
- primate;
- pasari salbatice – vanate si apoi comercializate ca
animale de companie (de exemplu: papagalul).
Pescuitul comercial, desi dezvoltat pentru
satisfacerea nevoilor primare, a adus prejudicii
importante faunei piscicole, atat in apele continentale
cat si in apele oceanice.
Imensele oceane ale planetei noastre au fost privite
in decursul timpului ca niste resurse inepuizabile. Dar
limitele ecologice ale oceanelor au devenit vizibile in
ultimele decenii.
Unsprezece dintre cele mai importante
cincisprezece crescatorii piscicole din lume si 70% din
speciile de peste care se comercializeaza au fost
exploatate la maximum, ba chiar supraexploatate.
In prezent sunt supraexploatate specii precum:
- sardinele;
- pestele spada;
- rechinii;
- sturionii;
- somonul;
- nevertebratele – precum crabii, homarii, crevetii,
calamarii, caracatitele, scoicile, melcii s.a;
- balenele si alte cetacee.
In 1946, isi incepea activitatea Comisia Internationala
pentru Balene, care stabilea cote pentru fiecare stat.
Insa cotele au fost prea mari si tarile au intrat in declin.
Reglementarile Comisiei permit, in continuare,
vanatoarea balenelor pentru subzistenta. Asa este cazul
eschimosilor din Alaska, populatiilor din Groenlanda,
Pacificul de Nord, Siberia etc. dar mai exista si cazul
siberienilor care folosesc carnea de balena pentru a
hrani vulpile furnizoare de blanuri.

CONCLUZII

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-au

mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum
de activitatea omului. Aceste pericole ar fi : efectul
smog al oraselor, ploile acide, subtierea stratului de
ozon, poluarea aerului, efectul de sera si incalzirea
globala.
Istoria exploatarii resurselor biologice ne arata
faptul ca, desi cantitativ schimbarile au fost remarcabile
, scenariul este asemanator. Chiar daca sunt exploatate
rational, unele specii vor inregistra totusi declinul
populatiilor, iar cel mai mare pericol pentru planeta si
pentru noi ar fi o catastrofa ecologica globala.

Bibliografie:

1. Bran, F., Ioan,I. – Eco-economia ecosistemelor si

biodiversitatea, Bucuresti, Editura ASE, 2004