Universitatea “Ovidius” Constanța

Facultatea de Științe Economice

Specializarea: Administrarea și auditul proiectelor de afaceri

OCUPAREA ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA

 CUPRINS
Capitolul I
 Teorii tradiționale și moderne privind ocuparea și șomajul ………………...3
 Teorii privind șomajul – bazate pe concurența imperfectă și pe caracterul
imperfect și asimetria informației …………………………………………...4

Capitolul II
 Cauzele și formele șomajului ……………………………………………….6
 Principalele forme ale șomajului ……………………………………………9
 Factorii specifici ce determină rata șomajului……………………………...10
 Efectele crizei economice asupra șomajului ………………………………14

Capitolul III – Rata șomajului în România

 Rata șomajului în România pe ani …………………………………………17
 Rata șomajului feminin și masculin ……………………………………….17
 Rata șomajului în mediul urban și rural …………………………………..18
 Numărul șomerilor pe grupe de vârste …………………………………….19
 Numărul total de șomeri și rata șomajului pe județe ………………………19

2
 Capitolul I
Teorii tradiţionale şi moderne privind ocuparea şi şomajul

Teoriile sau doctrinele privind aceste subiecte au o geneză îndepărtată în

timp şi s-au cristalizat treptat, ca etape ale cunoaşterii ştiinţifice economice şi ca
expresii ale capacităţii de analiză, interpretare şi generalizare proprie specialiştilor
din diferite perioade ale dezvoltării social – economice.
În viziune preclasică, noţiunea de şomaj a început să se desprindă de teoria
anterioară, de tip agricol, în care crizele de supraproducţie, urmate de penurie,
aduceau fluctuaţii în angajarea forţei de muncă. De pildă, mercantiliştii au fost
preocupaţi mai cu seamă de repercusiunile sociale ale problemei, cum erau: riscul
inactivităţii, al vagabondajului, al dezorganizării societăţii iar remediile propuse de
ei gravitau în jurul impunerii unor munci colective, de tradiţie agricolă, celor fără
ocupaţie.
Teoriile clasice şi neoclasice susţin că în condiţiile economiei în care piaţa
funcţionează bine, nu se poate forma şomaj involuntar, însă apar şomajul
structural şi cel fricţional.
În situaţia în care ar exista şomaj involuntar, acestea se explică doar prin
“îngheţarea” salariilor la un nivel prea înalt, adică prin inelasticitatea salariilor la
reducere. Rigiditatea ofertei de muncă şi excedentul persistent al acesteia se
explică prin nivelul prea ridicat al indemnizaţiei sau ajutorului de şomaj, prin
acţiunile organizaţiilor de sindicat sau prin erori de predeterminare a numărului de
salariaţi, ceea ce duce la accentuarea ecartului dintre oferta şi cererea de muncă.
Clasicii englezi (Adam Smith, David Ricardo, alături de Thomas R.Malthus
şi J.B Say), au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deşi abordau cu precădere
şomajul involuntar, exista -potrivit lor- şi şomaj voluntar, în condiţiile în care
mărimea salariului nu era suficientă. De aceea, ideea autoreglării economiei (a
ocupării depline) şi-a găsit formularea în: ,,legea debuşeelor” a lui J.B Say, în

3
sensul că orice producţie, creându-şi automat cererea corespunzătoare, nu exista
motiv pentru a reduce imboldul la investiţii şi la crearea de noi locuri de muncă.
În principiu însă, în teoria clasică,în acelaşi timp, utilizarea la maxim a
capacităţilor de producţie rentabile şi flexibilizarea salariilor asigurau echilibrul
pieţei muncii (în ideea atingerii ocupării depline); şomajul nu putea rezulta, astfel,
decât în urma unui cuantum prea ridicat al salariilor. Caracteristica situaţiei fiind
aceea că nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi gradul de ocupare,
diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului.
Neoclasicii au integrat problema ocupării în aceea, mai amplă, a echilibrului
general. Pentru Vilfredo Pareto sau Leon Walras, munca era -de pildă- o marfa ce
răspundea legilor generale ale economiei de piaţă, iar piaţa forţei de munca avea
acelaşi tip de comportament cu cea a mărfurilor (păstrându-şi însă specificul).
Teorii privind şomajul bazate pe concurenţa imperfectă şi pe caracterul
imperfect şi asimetria informaţiei.
Acestea susţin că o cauză importantă a formării şi accentuării şomajului o
constituie existenţa randamentelor crescătoare de scară, care restricţionează
intrarea pe piaţă a întreprinderilor micii şi mijlocii şi, deci, limitează ocuparea de
resurse de muncă. O asemenea cauză se corelează cu alta constând în economia
costurilor de tranzacţii, care devine tot mai semnificativă în condiţiile extinderii
negocierilor în procesul de angajare a forţei de muncă. Totodată, unele din aceste
teorii explică ocuparea şi şomajul prin modelul numit „interni-externi”, adică
relaţia între costurile interne şi cele externe de circulaţie a forţei de muncă în care
se include costurile de negociere a contractelor de muncă, precum şi costurile de
instruire a forţei de muncă şi cele de publicitate. În asemenea condiţii, firmele
acceptă uneori să plătească salarii mai ridicate, pentru a evita sau a nu suporta
aceste costuri.

4
 Teoria incitaţiilor. Este folosită în prezent în prezent în contextul problemei
de notorietate în managementul resurselor umane, aceea denumită generic
„Principalul agent”.
Această teorie susţine că angajatul apare în postura de „prim – agent”, ce
beneficiază de o informaţie privilegiată, pe care angajatorul nu o are dar este
interesat să o obţină. Angajatul îşi cunoaşte exact capacităţile de muncă pe care le
are, dar angajatorul nu posedă aceste informaţii complete şi are interesul să le
dobândească pentru a-l motiva pe angajat să lucreze cât mai eficient.
Teoria salariului de eficienţă susţine că în scopul atragerii de salariaţi
capabili să realizeze randamente mari, patronatele plătesc un salariu de eficienţa
mai ridicat decât ce ar fi plătit în împrejurările unei informaţii complete despre
noul angajat.
Teoria modelului de ocupare sectorială a resurselor de muncă susţine
necesitatea flexibilizării mecanismului de funcţionare a pieţei muncii. În acest
sens se trece la testarea şi apoi la extinderea formelor atipice de ocupare a
resurselor de muncă.
În acest fel se reduce presiunea exercitată asupra pieţei muncii de către:
costurile mari generate de protecţia socială; mobilitatea diminuată a muncii;
schimbările intervenite în oferta de muncă.
Teoria planurilor naţionale de acţiune în domeniul ocupării resurselor de muncă
susţine nevoia de modelare a comportamentelor operatorilor care acţionează pe
piaţa muncii, de compatibilizare a acţiunilor din plan naţional cu cele din plan
comunitar, internaţional pe piaţa muncii, asigurându-se astfel îmbunătăţirea
capitalului uman.

5
 Capitolul II
Cauzele şi formele şomajului contemporan

Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură importantă a

echilibrului macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor
macroeconomice şi macrosociale.
Şomajul este un proces foarte ramificat, sub aspectul cauzelor, ca şi al
efectelor, şi trebuie înţeles, în primul rând din punctul de vedere al substratului
economic, genezei, costului şi efectelor sale.
Şomajul în economia de piaţă apare ca un fenomen inevitabil. El este un
parametru caracteristic unui spaţiu şi unui interval de timp dat, rezultat al ajustării
cererii şi ofertei forţei de muncă. Dimensiunile şi evoluţia lui denotă atât nevoi ale
ajustării şi stabilizării macroeconomice, cât şi stări concrete, individuale sau de
grup cauzate de modelarea relaţiilor de muncă.
În fapt, şomajul se produce la nivel microeconomic, dar se manifesta la
nivelul tuturor disponibilizărilor însumate la nivel macroeconomic. Necesitatea
implicării structurilor organizatorice şi de conducere ale statului, în procesul amplu
şi complex de evaluare şi limitare, în spiritul legilor economiei de piaţă, a
şomajului, este argumentul cel mai mult invocat.
Şomajul este o stare negativă a populaţiei active disponibile,care nu găseşte
locuri de muncă, din cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea economiei, ca sursă
a cererii de muncă şi evoluţia populaţiei, ca sursă a ofertei de muncă.
În condiţiile contemporane, şomajul este considerat ca un dezechilibru al
pieţei muncii naţionale, adică dezechilibru între cererea globală de muncă şi oferta
globală de muncă. Acest dezechilibru reflectă un excedent al ofertei de muncă faţă
de cererea de muncă, având niveluri şi sensuri de evoluţie diferite pe ţări şi
perioade. El a înregistrat iniţial un caracter temporar, pentru ca în prezent să fie
6
permanent, fără să excludă însă total şi definitiv existenţa unei stări de ocupare
optimală a forţei de muncă. Şomajul, ca şi creşterea economică, tinde să urmeze
un, model ciclic.
Şomerii, în conformitate cu criteriile Biroului Internaţional al Muncii (BIM)
sunt persoanele de 15 ani şi peste, care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc
simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate
în scopul obţinerii unor venituri;sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în
ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenţia de
ocupare şi formare profesională sau la agenţii particulare de plasare, demersuri
pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri şi răspunsuri la
anunţuri, apel la prieteni, rude, colegi,sindicate etc.; sunt disponibile să înceapă
lucrul în următoarele 15 zile, dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă.
Fiind un dezechilibru macrosocial,şomajul are multiple cauze care pornesc
de la statutul economico-social al angajatorilor dar şi al celor care oferă forţă de
muncă în condiţiile pieţei.
Analizând fenomenul,specialiştii au grupat cauzele şomajului în: cauze
generatoare de şomaj de echilibru şi cauze generatoare de şomaj de dezechilibru.
Cauzele generatoare de şomaj de echilibru se formează la nivel
microeconomic şi provin din starea activităţilor economice la nivelul de baza.
Şomajul de echilibru apare în momentul când există un echilibru în
activitatea economică de ansamblu,cu toate acestea, o parte din populaţia activă
disponibilă nu găseşte imediat un loc de muncă. Un număr de persoane active
disponibile continuă să caute locuri de muncă pentru care să se obţină salarii mai
mari, astfel că apare o ofertă suplimentară de forţă de muncă.
Această formă de şomaj mai poartă denumirea de şomaj natural întrucât este
determinat de cauze ce ţin de şomajul voluntar,cât şi de alte cauze apreciate ca
normale într-o economie cu piaţă concurenţial-funcţională.
7
 Cauzele generatoare de şomaj de dezechilibru ţin de cererea şi oferta
agregate de muncă şi de modul specific în care cele două intercondiţionează.
Curba cererii agregate de muncă relevă interesul patronului de a angaja un
număr mai redus de persoane sau de a înlocui personalul cu alţi factori de
producţie, pe măsură ce salariul practicat este mai mare decât salariul de echilibru.
Curba ofertei agregate de muncă se referă la numărul persoanelor dispuse să
se angajeze,în funcţie de evoluţia salariului. În momentul când salariul practicat
este la un nivel mai ridicat decât salariul de echilibru,înseamnă că piaţa muncii se
află în dezechilibru deoarece apare un excedent de forţă de muncă. Aşadar, şomajul
de dezechilibru reprezintă excedentul de forţă de muncă ce apare când salariul
practicat se află deasupra salariului de echilibru.
Cererea de muncă, relativ inelastică la modificarea salariului, se explică prin
mai mulţi factori de influenţă,între care acţionează: costul marginal; folosirea
tehnicii noi în cadrul unităţilor economice;modul în care se realizează combinarea
factorilor de producţie prin substituirea factorului de producţie capital etc.
Cauzele generatoare de şomaj de echilibru, dezechilibru

Cauzele generatoare de şomaj de Cauzele generatoare de şomaj de

dezechilibru
 Evoluţia nefavorabilă a activităţilor
economice sau substituirea muncii prin
capital;
 Presiuni din partea organizaţiilor
sindicale privind sporirea salariului
minim;
 Creşterea ofertei de muncă îndeosebi
din partea noilor generaţii care au ajuns
la vârsta legală de muncă,creşterea ce
nu se corelează cu nivelul salariului;
 Creşterea ofertei de muncă din partea
unor persoane de vârsta a doua;
echilibru - provin din necorelarea
cererii cu oferta de muncă în:
 În desfăşurarea anumitor activităţi;
 În ocuparea unor locuri de muncă;
 În dezvoltarea unor entităţi teritoriale;
 În angajarea pe diferite locuri de
muncă a persoanelor care nu au
calificarea corespunzătoare;
 În transmiterea informaţiilor necesare
privind existenţa diferitelor locuri de
munca;

8
Principalele forme ale şomajului sunt:
Şomajul voluntar reprezintă persoanele care refuză salariul oferit sau se
află în imposibilitatea de a accepta acest salariu. Un asemenea şomaj arată că sunt
şi persoane care nu pot să se angajeze într-o activitate deoarece nivelul ridicat al
salariilor,determinat prin negocieri colective,generează diminuarea cererii de
muncă.
Şomajul involuntar reprezintă persoanele neocupate care ar fi dispuse să
lucreze, acceptând chiar un salariu nominal mai mic decât salariul existent, sperând
ca atunci când cererea efectivă de muncă se va mări va creşte şi nivelul ocupării.
Şomajul fricţional este şomajul în care o persoană sau un grup de persoane
părăsesc în mod voluntar sau prin concediere locul de muncă,devenind şomeri,
pentru un anumit timp. Aceste persoane preferă să nu lucreze decât să accepte un
salariu a cărui mărime pentru ei s-ar situa sub un anumit nivel minim. Persoanele
care caută de lucru urmăresc un loc de muncă retribuit cu un salariu mai mare, iar
patronul nu doreşte să angajeze persoanele respective.
Şomajul structural este acela care se formează din cauze de natură
economică,ce acţionează în fază descendentă a unui ciclu economic pe termen
lung,atunci când nu se pot crea locuri de muncă durabile în acord cu creşterea
ofertei de forţă de muncă. O bună parte a şomerilor este formulată din tineri şi
femei, iar rata şomajului la aceste categorii a crescut în decursul timpului.
Şomajul tehnologic este şomajul generat de modernizarea vechilor tehnici
şi tehnologii de fabricaţie. Aceasta se realizează prin evoluţia ramurilor
propulsatoare ale unui nou mod tehnic de producţie şi prin accentuarea procesului
de concentrare a producţiei şi capitalului.
Şomajul sezonier depinde de factorii naturali ce influenţează puternic
activitatea din anumite ramuri economice (agricultura, construcţiile, turismul, etc.)
dar şi de obiceiul populaţiei de a cumpăra,obicei care la rândul lui este corelat cu
9
schimbările anotimpului într-un an. Acesta este un şomaj de durată relativ mică şi
poate fi resorbit mai ales prin pregătirea persoanelor respective pentru o activitate
complementară,ce ar putea fi efectuată în perioada critică.
Şomajul intermitent e generat de mobilitatea insuficientă a forţei de
muncă, de inegalităţile între calificările persoanelor care vor să se angajeze şi
calificările pe care le solicită patronatul, folosirea contractelor de angajare a forţei
de muncă pe perioade de timp scurte,consecinţa nesiguranţei unor afaceri
economice, precum şi a interesului patronatului de a face presiuni asupra
angajaţilor şi asupra organizaţiilor sindicale în anumite condiţii de timp şi spaţiu.
Şomajul de conversiune este acela care afectează îndeosebi salariaţii ce
aveau locul de muncă stabil până la concediere,fără vechime mare în muncă,însa
sunt posesori ai unei calificări ce le poate favoriza o stabilitate mai mare şi dreptul
la un ajutor de şomaj mai avantajos.
Şomajul repetitiv include persoanele care cunosc o alternanţă de perioade
de activitate şi de şomaj,afectând mai ales tinerii şi persoanele cu o calificare
slabă,degradând competenţa profesională şi statutul lor social.
Şomajul de excluziune cuprinde populaţia activă formată din persoanele în
etate, cele mai puţin calificate,cele aflate în şomaj o perioada lungă, indiferent dacă
primesc sau nu ajutorul de şomaj.
Aceste din urmă trei forme ale şomajului sunt apreciate de către specialişti
ca fiind formele predominante în condiţiile actuale.
Factori specifici ce determină rata şomajului

Pentru a dezvolta această temă am utilizat şapte puncte de vedere şi anume:

a) structura şi migraţia populaţiei din ţara respectivă reprezintă poate unul
dintre cei mai importanți factori;este binecunoscut faptul că în orice stat rata
naturală a şomajului se calculează sub forma unei medii ponderate a ratelor
10
naturale ale şomajului diferitelor grupuri demografice. Așadar şi cea mai mică
modificare în structura acestor grupuri pe piaţa muncii va afecta rata naturală a
şomajului din economia respectivă. Un exemplul elocvent reprezintă rata
şomajului mai ridicată la populaţia de culoare în ţările dezvoltate cum ar fi SUA;
rata şomajului la rromii din ţările europene,ţările din fostul bloc comunist;rata
şomajului mai ridicată în rândul tinerilor în multe ţări.
b) salariul minim pe economie, existenţa lui determină rata naturală a
șomajului. Acesta are ca scop principal asigurarea unui nivel al remunerării decent
pentru forţa de muncă fiind reglementat prin legislaţia fiecărei țări. Existența
salariului minim pe economie,alături de anumite caracteristici demografice (de
exemplu vârsta tânără) împreună pot duce la creşterea şomajului natural întrucât
nivelul ridicat al salariului minim poate avea efecte negative în ceea ce privesc
oportunităţile de muncă pentru tineri, indiferent dacă va avea sau nu va avea efecte
mai mici asupra celorlalte grupuri de forţă de muncă.
c) rata de creştere economică - chiar dacă rata de creştere economică într-o
economie este constantă,sectoarele cu rate de creştere mai mari vor absorbi mai
multă forţă de muncă iar cele ce-şi diminuează ritmul de creştere vor respinge forţa
de muncă. Deoarece disponibilităţile de muncă au o mobilitate redusă şi nu pot fi
mutate dintr-un sector/teritoriu în altul fără costuri ridicate, cu cât va fi mai mare
variaţia creşterii diferitelor sectoare de activitate, cu atât va fi mai ridicat nivelul
general al ratei șomajului. Variabilitatea de creştere pe sectoare de activitate este
influenţată şocuri economice cum ar fi şocuri ale ofertei sau ale cererii, acestea
provocând reacţii diferite pe sectoare şi în rata şomajului
d) ajutorul de şomaj – este un factor important care influenţează rata naturală a
şomajului, acest lucru datorându-se faptului că în funcţie de prevederile legislaţiei
fiecărei ţări nu toţi şomerii au dreptul la şomaj iar ajutorul de şomaj poate fii
acordat pe o perioada limitată de timp. De obicei lucrătorii iau în considerare
11
raportul de înlocuire al venitului (raportul dintre venitul disponibil pe timpul
perioadei de şomaj şi venitul disponibil în timpul perioadei de angajare) şi cu cât
acest raport este mai mare cu atât creşte înclinaţia lucrătorilor spre prelungirea
duratei de șomaj. Creșterea înclinaţiei şomerilor pentru încadrarea în muncă va
avea loc în situaţia când acest raport va scădea.
Durata acordării ajutorului de şomaj care diferă de la o ţară la alta poate
influenţa mărimea ratei şomajului pe termen lung dintr-o economie. Practica
economiei mondiale dovedeşte că țările cu sisteme mai generoase de şomaj (în
privinţa duratei acordării ajutorului de şomaj) au o proporţie mai ridicată a
şomajului pe termen lung în totalul şomajului (exemplul Olandei şi Belgiei) în
comparaţie cu sistemele mai puţin generoase de şomaj (SUA, Elveţia, Japonia).
S-a constatat că în ţările cu experienţă în studiul şomajului, extinderea duratei
potenţiale a şomajului determină un şomaj pe termen lung mai ridicat decât
creşterea valorii ajutorului de şomaj fără a modifica durata.
e) puterea sindicatelor - diferă în funcţie de fiecare ţară şi poate influenţa rata
naturală a şomajului prin puterea lor de negociere. Sindicatele a tendinţa să
crească salariul real al membrilor ce aparţin sindicatului şi să scadă nivelul
angajărilor în sectoarele nesindicalizate. Totodată sindicatele vor păstra locurile de
muncă şi salariile membrilor de sindicat cu costul unei mai mari fluctuaţii în rata
ocupării celor ce nu sunt membrii de sindicat. Un aspect important privind
sindicatele este ca influenţa acestora asupra şomajului depinde atât de natura
organizaţiilor de sindicat cât şi a negocierilor salariale. Un exemplu elocvent este
acela când sindicatele acoperă cu aproximaţie întreaga forţa de muncă iar
negocierile au loc la nivel naţional,sindicatul va încerca să obţină un nivel al
salariului care să fie compatibil cu o rată mai scăzută a şomajului.
f) impozitele sunt importante deoarece determină creşterea modestă a
sectorului privat şi reducerea performanţelor sale. Totodată încurajează economia
12
subterană(clandestină) şi nedeclararea veniturilor pentru a scăpa de impozite,fapt
ce duce la o rată măsurată a şomajului mai mare decât rata reală.
Pentru determinarea cererii de muncă a patronilor este mai important salariul
brut şi nu cel net(salariul pe care îl primesc efectiv angajaţii);diferenţa între acestea
două fiind impozitul pe venit,fiind în creştere în ultimii ani în toate țările.
Fenomenul a influenţat într-o mare măsură oferta de muncă,mărind inflexibilitatea
pieţei muncii întrucât costurile salariale reale au crescut în comparaţie cu
productivitatea.
g) fenomenul histeresis-cuvântul provine din fizică iar situaţia apare când o
variabilă care este temporar influenţată de o forţă externă nu mai revine la nivelul
său iniţial chiar dacă acţiunea acestei forţe externe dispare. Rata naturală a
şomajului poate fi influenţată de modificări temporare în rata actuală a şomajului
(ex. lucrătorii care devin şomeri pot suferi o deteriorare a capitalului uman
devenind astfel neangajabili chiar şi după ce şocul ce a cauzat şomajul a trecut).
Funcţionarea normală a pieţei muncii are loc atunci când există un şomaj
natural a cărui rată corespunde folosirii integrale,depline a forţei de muncă. Rata
naturală a şomajului este deci o rată care asigură echilibrul macroeconomic.
Șomajul,în orice ţară,poate fi considerat ca fiind excesiv numai dacă acesta
depășește nivelul său natural.
Se pune însă problema:cum poate să existe şomaj în cazul folosirii „depline”
a forţei de muncă? Răspunsul este evident. Nu este posibil ca la un moment dat
şomajul să fie zero deoarece, din motive fireşti, o parte a forţei de muncă intră sau
iese continuu din rândul şomerilor. În plus, noile generaţii de lucrători intră
continuu în rândul forţei de muncă,aşa cum,în mod continuu există lucrători care
părăsesc slujba pentru a căuta alta. Chiar şi în perioadele de boom economic pot
exista dezechilibre între cei ce caută de lucru şi aptitudinile de care au nevoie sau
locul unde se află companiile care caută lucrători.
13
 În general, diferenţa dintre rata şomajului actual şi rata şomajului natural
este denumită şomaj ciclic, adică şomajul care poate fi redus printr-o politică
macroeconomică expansionistă fără a determina o creştere nesfârşită în rata
inflaţiei. Orice guvern poate reduce rata naturală a şomajului dar nu prin politici
macroeconomice convenţionale,ci prin politici structurale, cum ar fi: recalificarea,
stimulente pentru a îmbogăţi mobilitatea sau taxe stimulative pentru a accepta o
slujbă şi a renunţa la şomaj.

Efectul crizei economice asupra şomajului

Consecinţele şomajului la nivel microeconomic şi la

nivel macroeconomic

Deşi creşterea economica reprezintă obiectivul economic principal,atunci

când economia intra în recesiune,şomajul devine o sursă de îngrijorare. Pentru un
economist,şomajul reprezintă o subutilizare a resurselor. Indivizii apţi şi care
doresc să lucreze la nivelul curent de piaţă al salariilor nu sunt utilizaţi în mod
productiv. Pentru cei aflaţi în stare de şomaj şi pentru familiile acestora, şomajul
reprezintă o perioadă de greutăţi şi de schimbări în modul de viață. Dacă o
persoană este în şomaj o perioada îndelungată aceasta nu va fi capabilă să-şi
finanţeze cheltuielile curente-precum plata utilităţilor sau a chiriei-şi va fi nevoită
să se mute în apartamente mai puţin costisitoare, reducându-şi astfel nivelul de trai.
Şomajul creează probleme diferite pentru fiecare grup de lucrători. Pentru
cei tineri, a avea o slujba este o precondiţie pentru dezvoltarea aptitudinilor de
muncă, fie că este vorba despre aptitudini de ordin tehnic, fie despre valori mult
mai generale precum punctualitatea şi responsabilitatea. Șomajul persistent nu

14
numai că determină epuizarea unor resurse umane de valoare,dar duce şi la
scăderea productivităţii viitoare a acestora. Acești indivizi nu vor fi capabili să
beneficieze de pregătirea la locul de muncă menită să le perfecţioneze calificarea,
nereuşind să-şi dezvolte aptitudini care să conducă la creşterea productivităţii la
locul de muncă. Mai mult, tinerii care devin şomeri o perioadă îndelungată sunt în
mod deosebit predispuşi la alienare faţă de societate, ceea ce îi poate conduce la
atitudini antisociale, cum ar fi activităţile criminale sau consumul de droguri.
Pentru lucrătorii între două vârste şi cei bătrâni,pierderea locului de muncă
generează probleme diferite. În pofida reglementărilor federale şi statale care
interzic discriminarea în funcţie de vârstă,angajatorii ezită întotdeauna înainte de a
se decide să utilizeze persoane în vârstă. Principala problemă este legată de riscul
acestora de a se îmbolnăvi sau de a deveni incapabile de muncă. Dacă lucrătorii
bătrâni sunt în şomaj o perioadă îndelungată,aceştia îşi pot pierde o parte a
aptitudinilor. Chiar dacă şomerii în vârstă reuşesc să-şi găsească de lucru, aceste
locuri de muncă vor fi însoţite de regulă de un nivel mai redus al salarizării şi de un
statut inferior faţă de anterioarele locuri de muncă,astfel încât aptitudinile acestora
vor fi subutilizate. Costurile acestor modificări sunt date de povara efectelor
negative pe care le suportă şomerii şi familiile acestora.
Indiferent de formele sub care se manifestă, şomajul are consecinţe multiple,
atât pentru individ, cât şi pentru economia şi societatea românească în ansamblu.
Consecinţele economico-sociale multiple,asemănătoare,în general cu cele
care au fost arătate anterior, se îmbina organic cu costul social al şomajului şi
afectează puternic esenţa, proporţiile, ritmul şi eficienţa dezvoltării economiei
românești pe termen lung.
Impactul imediat al şomajului cu indivizii este o pierdere de venit asociată
cu muncă. Pentru muncitorii care ar fi şomeri pe perioade lungi de timp,astfel de
pierderi pot duce la dezastru financiar. În acest caz, un şomer trebuie să se bizuie
15
pe o combinaţie de economii, venitul altor membrii ai familiei, şi beneficiile
şomajului prin sprijinul financiar al guvernului. Dacă aceste surse de ajutor sunt
epuizate, bunăstarea publică este eventual ajutorul social.

16
 Capitolul III
Rata șomajului în românia
Conform ANOFM (ASOCIATIA NAȚIONALĂ A FORȚELOR DE
MUNCĂ), rata șomajului a înregistrat următoarele date, conform tabelului:
An Media anuală (%)
2007 4,3
2008 4,0
2009 6,29
2010 7,60
2011 5,38
2012 5,08
2013 5,25
2014 5,26
2015 5,12
2016 4,77
2017 4,34

La sfârșitul lunii decembrie 2017, ANOFM a declarat o înregistrare a ratei

șomajului la nivel național de 4,02%. Aceasta a crescut cu 0,02% mai mare față de
luna anterioară și mai mică cu 0,75% față de luna decembrie a anului 2016.
Dintre cele 351.105 de persoane înregistrate în evidențele agenţiilor
teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, 72.917 primeau indemnizație de șomaj.

Rata șomaj feminin și masculin în luna noiembrie și decembrie.

Masculin % Feminin %
Noiembrie 2017 4,18 3,79
Decembrie % 4,23 3,76

17
 Rata șomajului - noiembrie și
decembrie 2017
Noiembrie 2017 Decembrie 2017

4.18 4.23

3.79 3.76

Masculin % Feminin %

Rata șomajului în mediul urban și rural

Urban Rural
Decembrie 2017 101.522 249.583

Rata șomajului în mediul rural si

urban
Decembrie 2017

249.583

101.522

Urban Rural

Cei mai mulți șomeri înregistrați aveau vârste cuprinse între 40-49 ani (101.778), urmați de cei
din grupa de vârstă 30-39 (69.940), la polul opus aflându-se persoanele cu vârste cuprinse între
25-29 de ani (24.873).

18
Numărul șomerilor pe grupe de vârste

Grupa de varsta Numarul somerilor

<25 38.815
Intre 25 si 29 ani 24.837
Intre 30 si 39 ani 69.940
Intre 40 si 49 ani 101.779
Intre 50 si 55 ani 52.560
Peste 55 ani 63.139

Numărul șomerilor

< 25 ani intre 25 si 29 ani

11% 7%
peste 55 ani
18%

intre 50 si 55 ani intre 30 si 39 ani

15% 20%

intre 40 si 49 ani
29%

Numărul total de șomeri și rata șomajului pe județe

Județ Total din care femei Rata șomajului (%) Rata șomajului feminin (%)
Alba 6163 2669 3,66 3,54
Arad 3245 1514 1,50 1,57
Argeș 10322 4501 4,02 3,74
Bacău 14032 5348 6,64 5,90

19
Bihor 6497 2946 2,43 2,34
Bistrița
Năsăud 4043 1882 3,06 3,18
Botoșani 4919 1957 3,52 2,93
Brașov 7353 3032 2,80 2,76
Brăila 6294 2323 5,06 4,22
Buzău 15001 5692 8,58 7,28
Călărași 4487 1936 4,76 4,29
Caraș Severin 3961 1685 3,57 3,41
Cluj 7460 3734 2,07 2,32
Constanța 9099 5340 3,07 4,37
Covasna 3612 1507 4,19 3,68
Dâmbovița 10188 4605 5,25 5,74
Dolj 23331 9360 8,80 7,87
Galați 15245 6189 7,86 7,17
Giurgiu 2668 1204 3,21 3,16
Gorj 8600 3836 6,32 6,25
Harghita 6542 2612 4,83 4,43
Hunedoara 7898 3766 4,36 4,34
Ialomița 6476 2689 6,73 6,08
Iași 11960 4962 4,14 3,77
Ilfov 1207 588 0,64 0,72
Maramureș 6186 2762 3,15 3,07
Mehedinți 9777 3809 9,39 7,94
Mun.
București 18275 9432 1,53 1,62
Mureș 9314 3497 3,99 3,42
Neamț 9039 3665 4,96 4,64
Olt 12027 4998 7,40 6,66
Prahova 8991 4058 3,02 3,12
Sălaj 4821 1916 4,68 4,16
Satul Mare 4727 1942 3,22 2,89
Sibiu 4770 2009 2,42 2,27
Suceava 12379 5106 5,34 4,90
Teleorman 14893 5578 10,02 7,68
Timiș 3540 1875 1,02 1,23
Tulcea 3951 1490 4,70 3,79
Vâlcea 6670 3131 4,10 4,31
Vaslui 14239 5280 10,19 7,90
Vrancea 6903 2749 4,97 4,15
Total 351105 149147 4,02 3,76

20