sâmbătă, 26 august 2017

Studiu Majori
Cele două legăminte

De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii

slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi . Galateni 4:31

Creştinii care resping autoritatea Vechiului Testament consideră că

darea Legii pe Sinai e incompatibilă cu Evanghelia. Ei trag concluzia
că legământul încheiat pe Sinai este simbolul unei perioade, al unei
dispensaţiuni, în care mântuirea se baza pe ascultarea de Lege. Ei
susţin că oamenii din vremea aceea nu au reuşit să respecte
cerinţele Legii şi că, din acest motiv, Dumnezeu ar fi încheiat un
legământ nou, un legământ al harului, prin meritele lui Isus Hristos.
Prin urmare, ar exista două legăminte: vechiul legământ, bazat pe
Lege, şi noul legământ, bazat pe har.

Concepţia aceasta este foarte răspândită, dar este greşită.

Mântuirea nu a fost niciodată oferită pe baza ascultării de Lege,
iudaismul a fost încă de la început o religie a harului. Legalismul cu
care s-a confruntat Pavel în Galatia era o pervertire atât a
creştinismului, cât și a iudaismului autentic. Cele două legăminte nu
reprezintă două perioade distincte din istoria omenirii, ci două
atitudini distincte ale omului. Ele reprezintă două tipuri diferite de a
ne raporta la Dumnezeu, tipuri apărute încă de pe vremea lui Cain şi
Abel. Vechiul legământ îi reprezintă pe aceia care, asemenea lui
Cain, se bazează în mod greşit pe ascultarea lor ca mijloc de a-I fi
plăcuţi lui Dumnezeu; de partea cealaltă, noul legământ reprezintă
experienţa celor care, la fel ca Abel, se bazează în întregime pe harul
lui Dumnezeu care va face tot ce a promis.

1. Ce se înțelegea prin termenul „legământ” în timpul Vechiului

Testament?
2. Ce legământ a încheiat Dumnezeu cu Avraam?
3. În ce a constat eșecul lui Avraam în întâmplarea cu Agar, roaba
soției lui?
4. De ce aseamănă Pavel experiența de la muntele Sinai cu
experienţa negativă a roabei Agar?
 5. Din perspectiva lui Pavel, pe cine simbolizează Isaac și Ismael?

Aplicație

1. Care sunt asemănările și deosebirile dintre legământul antic și

contractul modern?
2. Ce implicații are acest legământ pentru restul omenirii și, în
special, pentru noi, cei de astăzi?
3. Ce lecție importantă învățăm din eșecul lui Avraam?
4. Cum este posibil ca și noi, cei de astăzi, să facem aceeași
greșeală pe care au făcut-o cei din vechime? Explicați!
5. Dați exemple care să ilustreze acest conflict spiritual în
prezent!

duminică, 27 august 2017

Studiu Majori
Despre legământ

Mulţi consideră că pasajul din Galateni 4:21-31, în care Pavel

interpretează istoria lui Israel, este cel mai dificil pasaj din această
epistolă, pentru că aici se aduce un argument complex, pentru a
cărui înţelegere avem nevoie de cunoştinţe temeinice despre
respectivele personaje şi evenimente din Vechiul Testament, dar mai
ales despre noţiunea de legământ.

Cuvântul ebraic tradus prin „legământ” este berit. El apare de

aproximativ trei sute de ori în Vechiul Testament şi are sensul de
„contract”, „învoială”, „înţelegere”. Mii de ani, legămintele au avut un
rol esenţial în stabilirea relaţiilor dintre popoarele din Orientul
Apropiat. Expresia uzuală era „a tăia” un legământ, deoarece
procesul era însoțit frecvent de înjunghierea unor animale, ca
ilustrare a ceea ce urma să i se întâmple celui care nu-și respecta
cuvântul sau angajamentul.

„De la Adam şi până la Isus, Dumnezeu a păstrat legătura cu

omenirea prin intermediul unei serii de făgăduinţe solemne care
aveau în centru un Răscumpărător care urma să vină şi care au
culminat cu legământul davidic (Geneza 12:2,3; 2 Samuel 7:12-17;
Isaia 11). În timpul captivităţii babiloniene, Dumnezeu le-a promis
israeliţilor că va face cu ei un «legământ nou», mai eficient (Ieremia
31:31-34), în care se face referire la venirea lui Mesia, din casa lui
David (Ezechiel 36:26-28; 37:22-28).” – Hans K. LaRondelle, Our
Creator Redeemer, p. 4

1. Ce i-a oferit Dumnezeu omului la creațiune și ce i-a interzis?

Geneza 1:28; 2:2,3,15-17.

Geneza 1:28
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-
vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării,
peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe
pământ.”

Geneza 2:2,3,15-17
2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse;
şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o f ăcuse.
3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în
ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o
făcuse.
15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului,
ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să
mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în
ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

La creațiune, Dumnezeu l-a binecuvântat pe om și i-a dat stăpânire

asupra pământului și viețuitoarelor de pe el. De asemenea, i-a dăruit
căsătoria, munca fizică şi Sabatul împreună cu porunca de a nu
mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Principiul era: „Ascultă
şi vei trăi!” Deoarece lumea creată era în armonie cu Dumnezeu,
oamenilor nu li s-a cerut imposibilul. Înclinaţia lor naturală era să
asculte. Cu toate acestea, Adam şi Eva au ales să facă ceva ce nu
era natural şi, prin acest act, au făcut ca urmașii lor să aibă tendința
de a nu asculta. Dumnezeu a trebuit să găsească o cale de refacere a
relaţiei pe care Adam şi Eva o pierduseră. Atunci le-a dat făgăduinţa
unui Mântuitor (Geneza 3:15).

Ce cuvinte din Geneza 3:15 ne trimit cu gândul la speranţa pe care o

avem în Hristos?

Geneza 3:15
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa
ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

luni, 28 august 2017

Studiu Majori
Legământul cu Avraam

2. Ce făgăduinţe i-a făcut Dumnezeu lui Avraam? Care a fost

răspunsul lui? Geneza 12:1-5

Geneza 12:1-5
1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din
casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un
nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe
cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi
binecuvântate în tine.
4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună
cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său,
împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile
pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns
în ţara Canaan.
Primele făgăduinţe pe care i le-a făcut Dumnezeu lui Avraam
constituie unul dintre cele mai frumoase pasaje ale Vechiului
Testament. Ele ne vorbesc despre harul Său. Dumnezeu face aceste
promisiuni, nu Avraam. Omul nu a făcut nimic pentru a câştiga sau a
merita favoarea lui Dumnezeu. Nu există niciun indiciu că Dumnezeu
şi Avraam ar fi stabilit împreună termenii acestei înţelegeri.
Dumnezeu face făgăduinţele, iar Avraam este chemat să creadă că
ele sunt sigure şi să dovedească această credinţă, lăsându-şi rudele
(la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani!) şi pornind spre ţara promisă.

„Prin «binecuvântarea» rostită asupra lui Avraam şi, prin el, asupra
tuturor fiinţelor omeneşti, Creatorul Şi-a reafirmat planul de a-i
răscumpăra pe oameni. El i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva în
Paradis (Geneza 1:28; 5:2) şi apoi «a binecuvântat pe Noe şi pe fiii
săi» după potop (9:1). În acest fel, Dumnezeu a clarificat făgăduinţa
anterioară referitoare la un Salvator care avea să răscumpere
omenirea, să distrugă răul şi să refacă Paradisul (Geneza 3:15). El a
confirmat promisiunea Sa de a binecuvânta «toate familiile», în
planul Său universal.” – Hans K. LaRondelle, Our Creator Redeemer,
pp. 22– 23

3. După zece ani în care a aşteptat ca fiul promis să se nască, ce

întrebări avea Avraam în legătură cu făgăduinţa făcută de
Dumnezeu? Geneza 15:1-6

Geneza 15:1-6
1 După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o
vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata
ta cea foarte mare.”
2 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor
fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
3 Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în
casa mea va fi moştenitorul meu.”
4 Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul
tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”
5 Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele,
dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca
neprihănire.

Este uşor să îl lăudăm pe Avraam pentru credinţa lui, dar uităm că şi

el a avut întrebările şi îndoielile lui. Credinţa lui era în creştere. În
Geneza 15:8, el spune ceva asemănător cu ceea ce spune tatăl din
Marcu 9:24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Dar Dumnezeu îl
asigură cu îndurare de certitudinea promisiunii Sale, prin încheierea
unui legământ oficial (Geneza 15:7-8). Lucrul surprinz ător din acest
pasaj nu este faptul că Dumnezeu intră în legământ cu Avraam, ci
dispoziţia Sa de a intra în acest legământ. Conducătorii antici din
Orientul Apropiat nu puteau accepta ideea de a încheia o învoială cu
supuşii lor, dar Dumnezeu nu numai că Şi-a dat cuvântul, ci, prin
trecerea simbolică a flăcărilor printre animalele despicate, a jurat pe
viaţa Sa că îl va împlini. În final, Domnul Isus Şi-a dat viaţa pe Calvar,
transformând făgăduinţa în realitate.

În ce domenii trebuie să manifeşti credinţă şi să crezi un lucru care

pare imposibil? Cum te poţi deprinde să îţi păstrezi credinţa, orice ce
s-ar întâmpla?

marți, 29 august 2017

Studiu Majori
Avraam, Sara și Agar

4. De ce dezaprobă Pavel incidentul cu Agar? Ce adevăr semnificativ

referitor la mântuire vrea să sublinieze prin evocarea acestei
istorii din Vechiul Testament? Galateni 4:21-31; Geneza 16.

Galateni 4:21-31
21 Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea?
22 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din
femeia slobodă.
23 Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia
slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
24 Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt dou ă
legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar
–
25 căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde
Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.
26 Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
27 Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc!
Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii!
Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei
cu bărbat.”
28 Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
29 Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc
prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi
acum.
30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul
roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”
31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii
slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Geneza 16
1 Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă
egipteancă numită Agar.
2 Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te
rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat
cele spuse de Sarai.
3 Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba
ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram
locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.
4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea
însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa.
5 Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care
mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a
văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul
între mine şi tine!”
6 Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi
place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.
7 Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, şi anume
lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.
8 El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a
răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.”
9 Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub
mâna ei.”
10 Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea
va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”
11 Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte
un fiu căruia îi vei pune numele Ismaela; căci Domnul a auzit
mâhnirea ta.
12 El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi
împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi
împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”
13 Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu
care mă vedeb!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele
Celui ce m-a văzut!”
14 De aceea fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui Viu care mă
vedec”; ea este între Cades şi Bared.
15 Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a
născut Agar, numele Ismael.
16 Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe
Ismael.

Agar este amintită în Geneza în legătură directă cu eşecul lui Avraam

de a crede în făgăduinţa lui Dumnezeu. Ea era o sclavă egipteană pe
care probabil că Avraam o primise în dar de la faraon, din pricina
Sarei, un eveniment asociat cu primul lui act de necredinţă (Geneza
12:11-16). După ce a aşteptat zece ani ca fiul promis să se nască,
Sara a tras concluzia că era stearpă. Crezând că Dumnezeu avea
nevoie de ajutor, Sara i-a dat-o pe Agar lui Avraam ca ţiitoare. Lucrul
acesta sună ciudat astăzi, însă planul ei era destul de ingenios.
Potrivit tradiţiilor antice, sclava putea fi mamă-surogat pentru
stăpâna ei stearpă. Copilul care avea să i se nască lui Agar, urma să
fie considerat copilul stăpânei. Agar a născut într-adevăr un fiu, dar
nu el era fiul făgăduit de Dumnezeu.

Relatarea aceasta ne arată cum, în situaţii descurajatoare, chiar şi

un mare om al lui Dumnezeu poate avea momente de îndoială. În
Geneza 17:18,19, Avraam Îi cere lui Dumnezeu să îl accepte pe
Ismael ca moştenitor al lui, dar Domnul respinge, bineînţeles,
această ofertă. Singurul element „miraculos” în naşterea lui Ismael a
fost dispoziţia Sarei de a-i oferi soţului ei o altă femeie! Naşterea
acestui copil nu avea nimic extraordinar: era un copil născut „în chip
firesc”. Dacă Avraam ar fi avut încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu
şi nu s-ar fi lăsat copleşit de împrejurări, nimic din toate acestea nu
s-ar fi întâmplat, iar el ar fi fost scutit de multă durere.

5. Compară circumstanţele naşterii lui Ismael cu cele ale naşterii lui

Isaac. De ce au avut nevoie Avraam şi Sara de multă credinţă?
Geneza 17:15-19; 18:10-13; Evrei 11:11,12.

Geneza 17:15-19
15. Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta
ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara.
16. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi
binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de
noroade vor ieşi din ea.”
17. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima
lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să
mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”
18. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
19. Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un
fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el,
ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.
Geneza 18:10-13
10. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce
negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara
asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai
venea rânduiala femeilor.
12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am
pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu
adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”

Evrei 11:11-12
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să
zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a
născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe
malul mării, care nu se poate număra.

Ce poţi face în mod concret pentru a avea mai multă încredere în

promisiunile lui Dumnezeu?

miercuri, 30 august 2017

Studiu Majori
Agar și Muntele Sinai

6. Ce tip de legământ a vrut să încheie Dumnezeu cu poporul Său la

Sinai? Prin ce se aseamănă el cu făgăduinţa făcută de
Dumnezeu lui Avraam? Exodul 6:2-8; 19:3-6; Deuteronomul
32:10-12.

Exodul 6:2-8
2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul.
3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel
Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca
„Domnul.”
4 De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau
ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin
egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.
6 De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi
izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia
lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi
cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile
cu care vă apasă egiptenii.
8 Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui
Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”

Exodul 19:3-6
3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte,
zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4 „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de
vultur şi v-am adus aici la Mine.
5 Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul
Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al
Meu;
6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt
cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Deuteronomul 32:10-12
10 El l-a găsit într-un ţinut pustiu,
într-o singurătate plină de urlete înfricoşate;
l-a înconjurat, l-a îngrijit
şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui.
11 Ca vulturul care îşi scutură cuibul,
zboară deasupra puilor,
îşi întinde aripile, îi ia
Şi-i poartă pe penele lui:
12 Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său
şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.

Dumnezeu a vrut să încheie cu poporul Israel la Sinai același tip de

legământ pe care l-a încheiat cu Avraam. Există asemănări între
cuvintele pe care i le-a adresat El lui Avraam (Geneza 12:1-3) și
cuvintele pe care i le-a adresat lui Moise (Exodul 19). În ambele
cazuri, a subliniat ce avea să facă El pentru poporul Său. Nu le-a
cerut israeliților să promită ceva pentru a obține binecuvântările
Sale; nu le-a cerut decât să asculte ca răspuns la aceste
binecuvântări: „Dacă veți asculta glasul Meu…” (Exodul 19:5).
Cuvintele Sale nu implică neprihănirea prin fapte. Din contră, dorința
Sa era ca israeliții să manifeste aceeași credință pe care a
manifestat-o Avraam (în cea mai mare parte a vieții!) ca răspuns la
făgăduințele Sale.

7. Dacă legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu israeliţii pe Sinai

este similar cu cel făcut cu Avraam, de ce aseamănă Pavel
muntele Sinai cu experienţa negativă a roabei Agar? Exodul
19:7-25; Evrei 8:6,7.

Exodul 19:7-25
7 Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte
toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a
spus Domnului cuvintele poporului.
9 Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros,
pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna
încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
10 Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-I, azi şi mâine,
şi pune-i să-şi spele hainele.
11 Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în
faţa întregului popor, pe muntele Sinai.
12 Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui:
„Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui.
Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea.
13 Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l
omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va
trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.”
14 Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-
au spălat hainele.
15 Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo
femeie.”
16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe
munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost
apucat de spaimă.
17 Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu,
şi s-au aşezat la poalele muntelui.
18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse
pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor,
şi tot muntele se cutremura cu putere.
19 Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi
răspundea cu glas tare.
20 Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful
muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a
suit sus.
21 Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot
dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu
cumva să piară un mare număr dintre ei.
22 Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu
cumva să-i lovească Domnul cu moartea.”
23 Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele
Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite
margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.”
24 Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron;
dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu
cumva să-i lovească cu moartea.”
25 Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri.

Evrei 8:6,7
6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât
legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe
făgăduinţe mai bune.
7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi
fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

Legământul de la Sinai arăta spre păcătoşenia oamenilor şi spre

remediul oferit de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, ilustrat prin
serviciile din sanctuar. Deficiența legământului nu a fost dată de
făgăduințele lui Dumnezeu, ci de făgăduințele oamenilor (Evrei 8:6). În
loc să răspundă la promisiunile Sale cu smerenie și credință, poporul
a răspuns cu încredere în sine: „Vom face tot ce a zis Domnul!”
(Exodul 19:8). După patru sute de ani de sclavie în Egipt, israeliții nu
aveau o concepție corectă despre măreția lui Dumnezeu și nici
despre păcătoșenia lor. Și, la fel ca Avraam și Sara, care au încercat
să-L ajute pe Dumnezeu să Se țină de cuvânt, ei au încercat să
transforme legământul harului într-un legământ al faptelor. Agar și
Sinaiul reprezintă încercările oamenilor de a se mântui prin fapte.

Pavel nu declară că Legea dată pe Sinai ar fi rea sau că ar fi fost

desfiinţată. El este preocupat de modul greşit în care se raportau
galatenii la Lege. „În loc să-i convingă că e absolut imposibil să-I fie
plăcuţi lui Dumnezeu prin păzirea ei, Legea a trezit în ei hotărârea
fermă de a depinde de resursele personale pentru a-I fi plăcuţi.
Astfel, ea nu a servit scopurilor harului de a-i conduce pe iudaizan ți
la Hristos. Dimpotrivă, i-a izolat de Hristos.” – O. Palmer Robertson,
The Christ of the Covenants, p. 181

joi, 31 august 2017

Studiu Majori
Ismael și Isaac astăzi
Pavel face o scurtă prezentare a istoriei lui Israel pentru a combate
argumentele adversarilor lui, care susţineau că ei erau adevăraţii
urmaşi ai lui Avraam şi că Ierusalimul – centrul creştinismului iudaic
şi al Legii – era „mama” lor. În opinia lor, neamurile erau nişte urmaşi
nelegitimi. Dacă doreau să devină adevăraţi urmaşi ai lui Hristos,
atunci trebuiau să devină mai întâi fiii lui Avraam, supunându-se legii
circumciziei.

Pavel afirmă că lucrurile stau exact invers. Legaliştii nu sunt fiii lui
Avraam, ci sunt nişte fii nelegitimi, la fel ca Ismael. Prin faptul c ă îşi
puneau încrederea în circumcizie, ei se bazau pe eforturile lor, cum a
făcut Sara cu Agar şi cum au făcut israeliţii cu Legea lui Dumnezeu la
Sinai. Credincioşii dintre neamuri erau fiii lui Avraam nu prin
descendenţă naturală, ci prin descendenţă supranaturală, ca
Isaac. „La fel ca Isaac, ei erau o împlinire a făgăduinţei făcute lui
Avraam…; la fel ca naşterea lui Isaac, naşterea lor în libertate era un
act al harului divin; la fel ca Isaac, ei făceau parte din şirul
beneficiarilor legământului făgăduinţei.” – James D. G. Dunn, The
Epistle to the Galatians, p. 256

8. Cu ce se vor confrunta urmaşii lui Avraam în această lume?

Galateni 4:28-31; Geneza 21:8-12.

Galateni 4:28-31
28 Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
29 Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc
prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi
acum.
30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul
roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”
31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii
slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Geneza 21:8-12
8 Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ
mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
9 Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam,
egipteanca Agar.
10 Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci
fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
11 Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului
său.
12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele
acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot
ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu
adevărat numele tău.

Statutul de copil al făgăduinţei i-a adus lui Isaac nu numai

binecuvântări, ci şi împotrivire şi persecuţie. Când vorbeşte despre
prigonire, Pavel are în minte ospăţul dat în cinstea lui Isaac (Geneza
21:8-10), ocazie în care Ismael l-a luat în râs. Reacţia Sarei ne lasă să
înţelegem că Ismael şi-a bătut joc sau l-a ridiculizat pe Isaac. Poate
că purtarea lui Ismael nu pare atât de gravă în zilele noastre, însă ea
dezvăluia atitudinea lui de ostilitate profundă într-un moment în care
era în joc dreptul de întâi născut. Mulţi conducători încercau să-şi
întărească poziţia prin eliminarea potenţialilor rivali, inclusiv a
fraţilor lor de corp (Judecătorii 9:1-6). Isaac a întâmpinat împotrivire,
dar s-a bucurat de toată dragostea, protecţia şi favoarea pe care i le
aducea privilegiul de a fi moştenitorul tatălui său.

Judecătorii 9:16
1 Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi
iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui
mamei sale:
2 „Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: „Este mai
bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să
stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?”
Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din
carnea voastră.”
3 Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul
tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec;
căci îşi ziceau: „El este frate cu noi.”
4 I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa
lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără
căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el.
5 A venit în casa tatălui său la Ofra şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui
Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât
Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.
6 Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă şi
au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în
Sihem.

Ca descendenţi spirituali ai lui Isaac, nu ar trebui să fim surprinşi de

faptul că îndurăm greutăţi şi împotrivire chiar din partea celor
apropiați.
În ce fel ai fost persecutat pentru credinţa ta, chiar şi de cei mai
apropiaţi ţie? Dar tu I-ai persecutat pe alţii pentru credinţa lor?
Gândeşte-te la acest lucru.

vineri, 1 septembrie 2017

Studiu Majori
Un gând de încheiere

Citeşte din E. G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „Legea şi

legămintele”.

„Dar, dacă legământul avraamic conţinea făgăduinţa mântuirii, de ce

s-a mai făcut un alt legământ la Sinai? În robie, poporul pierduse în
mare măsură cunoaşterea de Dumnezeu şi a principiilor legământului
avraamic. Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Şi-a descoperit slava, le-
a dat Legea Sa şi făgăduinţa unor mari binecuvântări, cu condiţia
ascultării. (…) Israeliţii nu şi-au dat seama de păcătoşenia inimii lor
şi de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să ţină Legea lui
Dumnezeu; şi, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu.
Cu toate acestea, n-au trecut decât câteva săptămâni şi au rupt
legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ şi s-au închinat
înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoinţa lui
Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră; şi acum,
văzându-şi păcătoşenia şi nevoia de iertare, au fost aduşi în situaţia
de a-şi da seama de nevoia lor după un Mântuitor, descoperit în
legământul avraamic şi preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin
credinţă şi iubire, au fost legaţi de Dumnezeu ca Izbăvitor al lor din
robia păcatului. Acum erau pregătiţi să preţuiască binecuvântările
noului legământ.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp.
374–375 (371–372)