Căderea lui Lucifer

Introducere: Aici sunt citate selectate de mine ce descriu căderea lui Lucifer din ceruri, în
special cele care descriu caracterul și mentalitatea sa. Este încă o uimire și va rămâne p o
taină: Cum în cerul perfect a putut apărea păcatul ? Lectură plăcută !
”Dumnezeu l-a făcut [pe Lucifer] bun și frumos, cât s-a putut de asemănător cu Sine.” p 26
Printre locuitorii cerului, Satana, asemenea lui Hristos, a fost la un moment dat cel mai onorat
de Dumnezeu și cel mai înalt în putere și slavă. p 28
În ceruri, Lucifer a fost, înainte de răzvrătirea sa, un înger măreț și înălțat, în ceea ce privește
onoarea, aproape de Fiul cel scump al lui Dumnezeu. Chipul lui, ca și al celorlalți îngeri, era
blând și exprima bucurie. Fruntea lui era mare și lată, arătând un intelect puternic. Forma lui
era desăvârșită; statura lui nobilă și maiestuoasă. O lumină specială îi lumina înfățișarea și
strălucea împrejurul lui cu mai multă strălucire și mai frumos decât în jurul celorlalți îngeri;
totuși Hristos, Fiul cel scump al lui Dumnezeu, avea întâietatea asupra întregii oștiri îngerești.
El era una cu Tatăl înainte ca îngerii să fie creați. p 27
Lucifer, “luceafărul dimineții”, întrecând în slavă pe toți îngerii care înconjurau tronul, ...
[era] unit cu cele mai strânse legături cu Fiul lui Dumnezeu.
Lucifer, “luceafărul dimineții”, era primul între heruvimii ocrotitori, sfânt și neîntinat. El sta
în prezența marelui Creator, și razele continue ale slavei, care învăluiau pe eternul Dumnezeu,
se odihneau asupra lui.
El [Lucifer] a fost cel mai înălțat dintre toate ființele create, cel dintâi în a descoperi planurile
lui Dumnezeu înaintea universului.
El [Lucifer] avea o cunoștință de o inestimabilă valoare a bogățiilor veșnice, pe care omul nu
o poseda. El a experimentat mulțumirea, pacea, fericirea și bucuria desăvârșită, curată, a
locuinței cerești. El a avut parte, înainte de răzvrătirea sa, de satisfacția deplinei aprobări din
partea lui Dumnezeu. El prețuise pe deplin slava care Îl învăluia pe Tatăl și era conștient că nu
există limită pentru puterea Lui.
A fost un timp când ... a fost bucuria lui [a lui Satana] de a aduce la îndeplinire poruncile
divine. Inima lui era plină de dragoste și bucuria de a-L sluji pe Creatorul Său.
A fost un timp când Satana era în armonie cu Dumnezeu și plăcerea lui era de a îndeplini
poruncile divine. Inima lui era plină de dragoste și bucurie în a-L sluji pe Creatorul său, până
în momentul în care a început să considere că înțelepciunea lui nu provenea de la Dumnezeu,
ci era înnăscută în el însuși și că el era tot atât de vrednic ca să primească onoare și putere ca
și Dumnezeu. Încetul cu încetul, Lucifer a ajuns să-și îngăduie dorința după înălțare de sine....
Deși toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns să o privească drept ceva
ce îi aparținea lui însuși.
Satana era gelos și invidios pe Domnul Isus Hristos. Totuși, atunci când toți îngerii s-au plecat
înaintea lui Isus în semn de recunoaștere a supremației, autorității și domniei Sale legitime,
Satana s-a plecat și el împreună cu ei; însă inima lui era plină de invidie și ură. Domnul
Hristos fusese luat la sfatul special al lui Dumnezeu cu privire la planurile Sale, în timp ce
Satana era în necunoștință de ele. El nu a înțeles și nici nu i-a fost permis să cunoască

1
planurile lui Dumnezeu. Însă Domnul Hristos a fost recunoscut conducător suprem al
cerurilor, puterea și autoritatea Lui fiind aceleași cu ale lui Dumnezeu Însuși.
Satana gândea că el este un favorit în ceruri printre îngeri. El fusese foarte mult înălțat; însă ...
a aspirat la înălțimea lui Dumnezeu Însuși. El s-a glorificat în trufia lui. Știa că este onorat de
îngeri și că avea o misiune specială de îndeplinit. El fusese lângă marele Creator și razele
necontenite de lumină plină de slavă, care-L învăluiau pe veșnicul Dumnezeu, străluciseră în
mod special asupra lui. Satana avea în vedere felul cum îngerii ascultaseră de porunca lui cu
promptitudine și plăcere. Nu erau veșmintele lui luminoase și frumoase? De ce să fie astfel
onorat Domnul Hristos înainte de el?
Satana și-a început lucrarea de răzvrătire cu îngerii de sub comanda lui, căutând să
răspândească printre ei un spirit de nemulțumire. A lucrat într-un mod atât de amăgitor, încât
mulți îngeri au fost câștigați de partea lui, înainte ca adevăratele lui scopuri să fie cunoscute
pe deplin. Prin insinuări viclene, prin care a făcut să apară ca și cum Domnul Hristos și-a
asumat locul care i se cuvenea lui, Lucifer a semănat semințele îndoielii în mintea multor
îngeri.
El [Lucifer] câștigase simpatia câtorva dintre asociații săi, sugerându-le gânduri de critică la
adresa guvernării lui Dumnezeu. Această sămânță rea a fost împrăștiată într-un mod foarte
convingător; și după ce aceasta a răsărit și a prins rădăcină în mintea multora, a adunat laolaltă
ideile pe care el însuși le sădise în mintea lor și le-a prezentat înaintea celor mai înalte ordine
îngerești, ca fiind ceea ce gândea mintea altora despre guvernarea lui Dumnezeu.
Lucrarea lui [a lui Lucifer] de amăgire a fost făcută atât de secret, încât îngerii din poziții mai
puțin înalte au presupus că el ar fi Conducătorul cerului.
Lucifer ... a dirijat la început în așa fel ispitirile sale, încât el însuși stătea fără a lua o anumită
poziție. Pe îngerii pe care nu-i putea aduce cu totul de partea sa i-a acuzat de indiferență față
de ființele cerești. El îi acuza pe îngerii credincioși de lucrarea pe care el însuși o făcea. Era
metoda lui de a sădi confuzie, prin argumente subtile cu privire la planurile lui Dumnezeu.
Tot ce era simplu el învăluia în mister și, prin convingere dibace, arunca îndoială asupra celor
mai clare declarații ale lui Iehova. Iar poziția lui înaltă, atât de strâns legată de guvernarea
divină, a dat și mai multă forță expunerilor sale.
Guvernarea lui Dumnezeu cuprindea nu numai pe locuitorii cerului, ci și toate lumile create;
iar Satana gândea că, dacă putea atrage cu el în răzvrătire inteligențele cerului, atunci putea
atrage de partea lui și celelalte lumi.
În acest fel, au fost sădite semințele înstrăinării, care, ulterior, s-au dezvoltat și au fost
prezentate înaintea curților cerești ca avându-și originea nu în Satana, ci în îngeri. În acest fel,
înșelătorul avea să arate că îngerii au gândit ca el....
Ceea ce Satana a infiltrat în mintea îngerilor — un cuvânt aici, un cuvânt acolo — a deschis
calea pentru o listă lungă de presupuneri. În mod viclean, provocându-i, a scos expresii de
îndoială de la ei. Apoi, când a fost întrebat, i-a acuzat pe cei pe care el îi instruise. El a așezat
toată nemulțumirea lui asupra acelora pe care îi condusese.
El [Lucifer] a început să insinueze îndoieli cu privire la legile care guvernau ființele cerești,
sugerând că, deși legile puteau fi necesare pentru locuitorii celorlalte lumi, îngerii, fiind mai

2
înălțați, nu avea nevoie să fie atât de mult ținuți în frâu, căci propria lor înțelepciune le era
călăuză suficientă.
Lucifer ... căuta să desființeze Legea lui Dumnezeu. El susținea că ființele necăzute ale
cerului sfânt nu au nevoie de Lege, ci sunt capabile să se conducă singure și să-și păstreze o
integritate nepătată.
Satana era dibaci în a prezenta punctul lui de vedere asupra acelei chestiuni. De îndată ce
descoperea că o anumită poziție era văzută în adevăratul caracter, el o schimba, adoptând alta.
Nu așa stau lucrurile la Dumnezeu. El poate lucra doar cu o anumită categorie de arme —
adevărul și neprihănirea. Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea — necinstea și
înșelăciunea.
Lucrarea întreprinsă de Satana a fost atât de subtilă, încât nu a putut apărea în fața oștirii
cerești așa cum era ea în realitate.... Această stare de lucruri a existat o lungă perioadă de timp
înainte ca Satana să fie demascat.
Dumnezeu, în marea Lui îndurare, l-a suportat mult pe Lucifer. El nu a fost imediat îndepărtat
din poziția lui înaltă, când și-a îngăduit pentru prima dată un spirit de nemulțumire și nici
măcar atunci când a început să-și prezinte pretențiile false înaintea îngerilor credincioși. El a
fost mult timp ținut în ceruri. Mereu, mereu i se oferea iertare, cu condiția pocăinței și a
supunerii.
Mulți dintre simpatizanții lui Satana au fost înclinați să țină seama de sfatul îngerilor
credincioși, să se pocăiască în urma nemulțumirii lor și să-și recapete încrederea din partea
Tatălui și a scumpului Său Fiu. Răzvrătitul cel puternic a declarat atunci că el cunoaște Legea
lui Dumnezeu și că, dacă se va supune în ascultare servilă, onoarea îi va fi luată și nu mai
avea să-i fie încredințată misiunea lui cea înaltă. Le-a spus că, el împreună cu ei, au mers prea
departe și că el va înfrunta cu curaj consecințele; căci niciodată nu avea să se închine în
supunere servilă în fața Fiului lui Dumnezeu; că Dumnezeu nu-i va ierta și că acum ei trebuie
să-și declare libertatea și să câștige prin forță poziția și autoritatea care nu le-au fost acordate
de bunăvoie.
Întreaga oștire cerească a fost chemată să se înfățișeze înaintea Tatălui, pentru a se lua o
hotărâre în fiecare caz. Satana și-a făcut cunoscută cu nerușinare nemulțumirea lui că Domnul
Hristos a fost preferat înaintea lui. El s-a ridicat cu mândrie și a susținut că trebuie să fie egal
cu Dumnezeu și că trebuie luat la sfaturile cu Tatăl pentru ca să-I cunoască planurile.
Dumnezeu i-a făcut cunoscut lui Satana că numai Fiului Său Îi putea descoperi planurile Lui
ascunse și El a cerut întregii familii din ceruri, inclusiv lui Satana, să I se supună și să-I
dovedească ascultare indiscutabilă; i-a mai spus că el s-a dovedit nevrednic pentru un loc în
ceruri. Atunci Satana, tresăltând, a arătat spre cei care simpatizau cu el, aproape jumătate
dintre îngeri și a exclamat: Aceștia sunt de partea mea! Îi vei alunga și pe aceștia, lăsând un
asemenea gol în ceruri? Apoi, el a declarat că este pregătit să se împotrivească autorității lui
Hristos și să-și apere locul din ceruri prin forță și putere, tărie împotriva tăriei.
Atunci când lupta era foarte aproape de încheiere în ceruri, marele uzurpator a continuat să se
îndreptățească. Când s-a anunțat că el, împreună cu toți simpatizanții lui trebuie expulzați din
locașurile fericirii, conducătorul răzvrătit a mărturisit cu nerușinare disprețul față de Legea
Creatorului. El a repetat susținerea lui, cum că îngerii nu au nevoie de control, ci trebuie lăsați
să-și urmeze propria lor voință, care îi va călăuzi întotdeauna bine. El a denunțat rânduielile

3
divine ca fiind o restricție a libertății lor și a declarat că planul lui era de a desființa Legea; că,
eliberați de restricțiile acesteia, oștirile cerești puteau pătrunde într-o stare existențială mai
înaltă, mai glorioasă.
În acord unanim, Satana și oștirea lui au aruncat vina pentru răzvrătirea lor cu totul asupra lui
Hristos, declarând că, dacă nu ar fi fost mustrați, nu s-ar fi răzvrătit niciodată.
Domnul Hristos, în calitate de Comandant al cerului, a fost desemnat să reprime răzvrătirea.
Apoi a fost război în ceruri. Fiul lui Dumnezeu, Prințul cerului, și îngerii credincioși Lui s-au
angajat în conflict cu arhirăzvrătitul și cu cei care i s-au aliat. Fiul lui Dumnezeu și îngerii cei
credincioși, loiali Lui, au biruit; iar Satana și partizanii lui au fost izgoniți din ceruri.
Îngerii s-au angajat în luptă. Satana voia să-L învingă pe Fiul lui Dumnezeu și pe cei care se
supuseseră voinței Sale. Însă îngerii cei buni și credincioși au fost învingători, iar Satana și
adepții lui au fost alungați din ceruri.
Satana era uluit de starea în care se afla acum. Fericirea i s-a dus. El privea la îngerii care,
împreună cu el, fuseseră odată atât de fericiți, dar acum erau izgoniți din ceruri.... Acum totul
părea schimbat. Fețele care reflectaseră chipul Creatorului lor erau posomorâte și
deznădăjduite. Luptă, discordie și învinuiri reciproce, amarnice, se puteau vedea acum printre
ei.... Satana privește acum teribilele urmări ale răzvrătirii sale. El s-a înfiorat și s-a temut să
privească în față viitorul și să cugete la sfârșitul acestor lucruri.
Satana tremura văzându-și lucrarea. Era singur, meditând la trecut, prezent și planurile lui
viitoare. Corpul lui puternic se cutremura ca datorită unei furtuni. Un înger din ceruri trecea
pe acolo. L-a strigat și l-a implorat pentru o întrevedere cu Domnul Hristos. I-a fost acordat
acest lucru. Atunci el a spus Fiului lui Dumnezeu că s-a pocăit de răzvrătirea lui și că dorește
din nou să aibă trecere înaintea lui Dumnezeu. Voia acum să ia locul pe care Dumnezeu i-l
rânduise înainte și să fie sub comanda Lui înțeleaptă. Domnul Hristos a deplâns starea
nenorocită a lui Satana, însă i-a spus, ca hotărâre a lui Dumnezeu, că el nu mai putea fi primit
niciodată în ceruri.... Semințele răzvrătirii erau încă în el însuși....
Când Satana a ajuns pe deplin convins că nu exista nici o posibilitate de a fi repus în grațiile
lui Dumnezeu, și-a manifestat răutatea cu și mai multă ură și vehemență înfocată....
Deoarece nu putea avea trecere prin porțile cerului, el avea să aștepte la intrare pentru a
batjocori și a căuta ceartă cu îngerii, când aceștia intrau și ieșeau.

4
 DESCRIEREA ÎNFĂȚIȘĂRII LUI LUCIFER/SATANA
Satana a fost cândva un înger onorat în ceruri, în apropiere de Hristos.
Fața lui, asemenea cu a celorlalți îngeri, era blândă și exprima bucurie.
Fruntea lui era înaltă și lată, arătând multă inteligență. Chipul lui era
desăvârșit; statura lui era nobilă și maiestuoasă. — Early Writings,
145.
Mi-a fost arătat Satana, așa cum a fost el cândva, un înger fericit,
înălțat. Apoi mi-a fost arătat așa cum este acum. Încă are un chip
regesc. Trăsăturile lui sunt încă nobile, căci el este un înger căzut. Însă
expresia feței sale este plină de neliniște, îngrijorare, nefericire,
răutate, ură, ticăloșie, înșelăciune și tot felul de rele. Am privit în
special acea frunte, care fusese odată nobilă. Începând de la ochi,
fruntea lui începea să dea înapoi. Am văzut că el s-a dedat atât de mult
la rău, încât fiecare calitate i-a fost degradată și orice trăsătură rea s-a
dezvoltat. Ochii lui erau vicleni, șireți și foarte pătrunzători. Fața îi era
mare, însă carnea îi atârna, atât pe față, cât și pe mâini. În timp ce îl
priveam, își sprijinea bărbia în mâna stângă. Părea că e cufundat în
gânduri. Pe fața lui se vedea un rânjet, care m-a făcut să tremur, atât
era de plin de răutate și viclenie satanică. Acest rânjet e cel pe care îl
etalează chiar înainte de a fi sigur de victima sa și, pe măsură ce își
prinde victima în cursă, acest rânjet devine îngrozitor. — Early
Writings, 152, 153.