Sunteți pe pagina 1din 55

Originea raului !

Originea raului

Pentru multe minti, originea pacatului si motivul existentei lui este un izvor de mare ncurcatura.

Ei vad lucrarea raului, cu urmarile lui grozave de vai si distrugere, si se ntreaba cum pot exista toate acestea sub conducerea Aceluia care este nemarginit n ntelepciune, n putere si n dragoste.

Iata o taina careia nu-i gasesc nici o explicatie.

n nesiguranta si ndoiala lor, sunt orbi fata de adevarurile descoperite lamurit n Cuvntul lui Dumnezeu si esentiale pentru mntuire.

Sunt unii care, n cautarea lor cu privire la existenta pacatului, ncearca sa cerceteze ceea ce Dumnezeu nu le-a descoperit; si ca urmare nu gasesc nici o rezolvare pentru greutatile lor; si unii ca acestia, mnati de dispozitia de a se ndoi si de a cauta nepotriviri, fac din aceasta o scuza pentru lepadarea cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Altii, nsa, nu ajung la nici o ntelegere multumitoare a marii probleme a raului din cauza ca traditia si interpretarea gresita au ntunecat nvatatura Bibliei cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la natura guvernarii Sale si a principiilor procedeelor Sale cu pacatul.

Este cu neputinta sa explicam originea pacatului pentru a da un motiv existentei.

Cu toate acestea, se poate ntelege suficient att originea lui, ct si masurile luate cu privire la soarta finala a pacatului, masuri care descopera pe deplin dreptatea si mila lui Dumnezeu n toate procedeele Sale cu pacatul.

Nimic nu este mai clar explicat n Scripturi dect ca Dumnezeu n-a fost n nici o privinta raspunzator de aparitia pacatului; ca n-a fost o retragere arbitrara a harului divin, nici o lipsa n conducerea divina care sa dea ocazie la aparitia razvratirii.

Pacatul este un intrus, pentru a carui existenta nu se poate da nici o explicatie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza nseamna a-l apara. Daca s-ar putea gasi o scuza sau vreo cauza a existentei lui, ar nceta sa mai fie pacat.

Unica definitie pe care o putem da pacatului este aceea pe care o gasim n Cuvntul lui Dumnezeu; el "este calcarea Legii" este actiunea unui principiu n lupta cu Legea cea mare a dragostei care este temelia guvernarii divine.

nainte de aparitia pacatului, n ntregul Univers era pace si bucurie. Totul era n armonie desavrsita cu vointa Creatorului. Iubirea fata de Dumnezeu era suprema, iar iubirea intre fiintele create era nepartinitoare. Hristos, Cuvntul, singurul nascut al lui Dumnezeu, era una cu Tatal cel vesnic - una n natura, n caracter si n scop - singura Fiinta din tot Universul care putea intra n sfaturile si n planurile lui Dumnezeu.

Prin Hristos, Tatal a realizat crearea tuturor fiintelor ceresti. "Prin El au fost facute toate lucrurile care sunt n ceruri; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie stapniri" (Colos. 1, 16) si tot cerul dadea ascultare lui Hristos n aceeasi masura ca si Tatalui.Legea iubirii fiind temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depindea de asentimentul lor desavrsit fata de marile principii ale dreptatii.

Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste - un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere ntr-o slujire silita si, ca urmare, da tuturor libertatea de vointa, ca sa-I aduca o slujire de bunavoie.

Dar a aparut cineva care a ales sa perverteasca aceasta libertate. Pacatul si-a avut originea n acela care, dupa Hristos, fusese cel mai onorat de Dumnezeu si care statea n cea mai nalta pozitie de putere si de slava printre locuitorii cerului. nainte de cadere, Lucifer era primul dintre heruvimii ocrotitori, sfnt si nepatat.

"Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: Ajunsese-si la cea mai nalta desavrsire, erai plin de ntelepciune si desavrsit n frumusete. Stateai n Eden, gradina lui Dumnezeu si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile ntinse; te pusesem pe muntele cel sfnt al lui Dumnezeu si umblai prin mijlocul pietrelor scnteietoare. Ai fost fara prihana n caile tale, din ziua, cnd ai fost facut, pna n ziua cnd s-a gasit nelegiuire n tine" (Ezec. 28,12-15).

Lucifer ar fi putut ramne n gratia lui Dumnezeu, iubit si onorat de ostile ngeresti, punndu-si la lucru puterile nobile pentru a binecuvnta pe altii si a slavi pe Facatorul sau. Dar, spune profetul: "si s-a ngmfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat ntelepciunea cu stralucirea ta" (vers. 17).

Putin cte putin, Lucifer a ajuns sa-si ngaduie dorinta dupa naltare de sine. "Pentru ca ti dai ifose ca si cnd ai fi Dumnezeu" Tu ziceai n inima ta: 'mi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii" ma voi sui pe vrful norilor, voi fi ca Cel Prea nalt" (vers. 6; Is. 14,13.14).

n loc sa caute sa faca pe Dumnezeu cel dinti n dragostea si slujirea creaturilor, nazuinta lui Lucifer a fost sa le cstige slujirea si nchinarea pentru el. Si, rvnind la onoarea pe care Tatal cel vesnic o revarsase asupra Fiului Sau, acest print al ngerilor a aspirat la puterea pe care numai Hristos o putea ntrebuinta.

Tot cerul se bucura sa reflecte slava Creatorului si sa trmbiteze lauda Lui. Si cta vreme Dumnezeu fusese onorat n felul acesta, pretutindeni fusese pace si veselie.

Dar acum armoniile ceresti au fost umbrite de o nota discordanta. Slujirea si naltarea de sine, n contrast cu planul Creatorului, a provocat simtaminte rele n mintile n care slava lui Dumnezeu era mai presus de orice.

Sfaturile ceresti au staruit pe lnga Lucifer. Fiul lui Dumnezeu i-a prezentat maretia, bunatatea si dreptatea Creatorului si natura sfnta si neschimbatoare a Legii Sale. Dumnezeu nsusi stabilise ordinea n ceruri; asa ca, netinnd seama de ea, Lucifer dezonora pe Facatorul sau si aducea ruina asupra lui.

Dar avertizarea data cu mila si cu o dragoste nemarginita n-a facut dect sa trezeasca un spirit de opozitie. Astfel, Lucifer a ngaduit ca invidia fata de Hristos sa-l stapneasca si ramase

intransigent.Mndria si slava proprie au alimentat dorinta dupa suprematie. nalta cinstire data lui Lucifer n-a fost apreciata ca fiind darul lui Dumnezeu si n-a produs nici o recunostinta fata de Creator. El se preamarea pe sine n stralucirea si naltarea lui si aspira sa fie deopotriva cu Dumnezeu.

Era iubit si respectat de ostile ceresti. ngerii gaseau placere sa aduca la ndeplinire poruncile lui. Si era mbracat cu ntelepciune si cu slava mai presus de toti ceilalti. Dar Fiul lui Dumnezeu era recunoscut ca Suveran al Cerului, una cu Tatal n putere si n autoritate; Hristos participa n toate sfaturile lui Dumnezeu, pe cnd lui Lucifer nu-i era ngaduit sa patrunda planurile divine

"De ce, ntreba acest nger puternic, sa aiba Hristos suprematia? De ce este n felul acesta onorat mai mult dect Lucifer?"

Parasindu-si locul din prezenta imediata a lui Dumnezeu, Lucifer a nceput sa-si raspndeasca spiritul de nemultumire printre ngeri.

Lucrnd n taina adnca si pentru o vreme ascunzndu-si scopul cel adevarat sub aparenta de respect fata de Dumnezeu, a ncercat sa trezeasca nemultumirea fata de Dumnezeu, a ncercat sa trezeasca nemultumirea fata de legile care guvernau fiintele ceresti, lasnd sa se nteleaga ca ele impuneau restrictii care nu erau necesare.

Din moment ce erau sfinti, el sustinea ca ngerii trebuie sa asculte de ndemnul constiintei lor. Cauta sa trezeasca simpatie pentru el, aratnd ca Dumnezeu procedase nedrept cu el dnd onoarea suprema lui Hristos.

El pretindea ca, aspirnd la o putere si onoare mai mare, nu urmarea naltarea de sine, ci cauta sa asigure libertatea pentru toti locuitorii cerului; ca pe calea aceasta ei ar putea ajunge la o stare mai nalta de existenta.

Dumnezeu n mila Sa cea mare a suportat ndelung pe Lucifer. Nu l-a ndepartat imediat din starea lui naltata atunci cnd, pentru prima oara, si-a permis un spirit de nemultumire, nici chiar atunci cnd a nceput sa dea pe fata pretentiile lui false naintea ngerilor credinciosi. El a fost mentinut n ceruri multa vreme. Mereu si mereu i s-a oferit iertarea, cu conditia pocaintei si a supunerii.

Asemenea eforturi, pe care numai iubirea si ntelepciunea infinita le puteau planui, au fost facute pentru a-l convinge de ratacirea lui.

Spiritul de nemultumire nu fusese cunoscut niciodata n ceruri. Nici chiar Lucifer n-a vazut de la nceput unde va ajunge; el nu ntelegea natura adevarata a simtamintelor lui. Dar atunci cnd s-a dovedit ca nemultumirea lui nu are motiv, Lucifer a fost convins ca era gresit, ca cerintele divine erau drepte si ca ar fi trebuit sa le recunoasca ca atare naintea cerului ntreg.

Daca atunci ar fi facut lucrul acesta, s-ar fi salvat pe sine si pe multi alti ngeri.

Pna la data aceasta nu parasise cu totul supunerea fata de Dumnezeu. Cu toate ca parasise pozitia de heruvim ocrotitor, daca ar fi vrut sa se ntoarca la Dumnezeu, recunoscnd ntelepciunea Creatorului, si daca s-ar fi multumit sa ocupe locul destinat lui n planul cel mare al lui Dumnezeu, ar fi fost pus iarasi n slujba. Dar mndria l-a mpiedicat sa se supuna.

El si-a aparat cu insistenta calea, a sustinut ca nu are nevoie de pocainta si s-a angajat cu totul n lupta cea mare, mpotriva Facatorului sau.Toate puterile mintii lui iscusite au fost puse n slujba amagirii, pentru a-si asigura simpatia ngerilor care fusesera sub comanda lui. Chiar faptul ca Hristos l avertizase si l sfatuise a fost interpretat pentru a sluji planurilor lui de tradare. Acelora a caror ncredere plina de iubire l legase mai strns de el, Satana le spunea ca a fost judecat gresit, ca pozitia lui nu era respectata si ca libertatea avea sa-i fie restrnsa.

De la prezentarea eronata a cuvintelor lui Hristos a trecut la pervertire si la nselaciune directa, acuznd pe Fiul lui Dumnezeu de un plan care sa-L umileasca naintea locuitorilor cerului. A mai ncercat sa faca si o legatura falsa ntre el si ngerii ramasi credinciosi.

Pe toti aceia pe care nu i-a putut supune si nu i-a putut aduce cu totul de partea lui i-a acuzat de indiferenta fata de interesele fiintelor ceresti.

Chiar lucrarea pe care o facea el o punea pe seama acelora care ramasesera credinciosi lui Dumnezeu. Si pentru a-si sustine acuzatia de nedreptate a lui Dumnezeu fata de el, a recurs la interpretarea

tendentioasa a cuvintelor si faptelor Creatorului. Metoda lui era sa ncurce pe ngeri cu argumente subtile cu privire la planurile lui Dumnezeu.

A mbracat n mister tot ce era simplu si, printr-o pervertire maiastra, a aruncat ndoiala asupra declaratiilor celor mai lamurite ale lui Iehova.

Pozitia lui nalta, ntr-o legatura att de strnsa cu conducerea divina, a dat mai multa putere sofistariilor lui si multi au fost indusi n eroare ca sa se uneasca cu el n razvratire mpotriva autoritatii cerului.

Dumnezeu, n ntelepciunea Sa, a ngaduit Satanei sa-si continue lucrarea, pna cnd spiritul de nemultumire a dat ca rod o revolta activa.

A fost necesar ca planurile lui sa se desfasoare din plin, pentru ca natura si tendinta lor adevarata sa poata fi vazute de toti. Lucifer, heruvimul cel uns, fusese foarte mult naltat; El era mult iubit de fiintele ceresti, iar influenta lui asupra lor era puternica.

Guvernarea lui Dumnezeu includea nu numai pe locuitorii cerului, ci si toate lumile (planetele) pe care El le crease; dar Satana cugeta ca, daca ar fi putut atrage pe ngerii cerului mpreuna cu el la rascoala, ar fi putut atrage si celelalte lumi.

El si-a prezentat cu maiestrie punctul de vedere, folosind ntelepciunea si denaturarea pentru a-si atinge scopul. Puterea lui de amagire era foarte mare si, ascunzndu-se sub o masca de nselaciune, cstigase teren.

Nici chiar ngerii cei ramasi credinciosi nu puteau discerne deplin caracterul lui si nici nu puteau vedea unde avea sa duca lucrarea lui.

Satana fusese att de mult onorat si toate faptele lui erau att de nvesmntate n taina, nct era greu sa se descopere ngerilor natura adevarata a lucrarii sale. Pna ce n-a ajuns la dezvoltarea deplina, pacatul n-a parut att de rau precum era.

Deoarece pna atunci nu avusese nici un loc n Universul lui Dumnezeu, fiintele sfinte nu aveau nici o idee cu privire la natura si la rautatea lui. Ele nu puteau vedea urmarile teribile care aveau sa se produca ca urmare a lepadarii lui Dumnezeu. La nceput Satana si ascunsese lucrarea sub o marturisire amagitoare de loialitate fata de Dumnezeu.

El pretindea ca urmareste sa promoveze onoarea lui Dumnezeu, stabilirea guvernarii Sale si binele tuturor locuitorilor cerului. n timp ce strecura nemultumirea n mintea ngerilor de sub conducerea lui, facea cu maiestrie sa para ca el cauta sa ndeparteze nemultumirea.

Cnd sustinea ca trebuie facute schimbari n ordinea si n legile guvernarii lui Dumnezeu, facea aceasta motivnd ca ele erau necesare pentru a pastra armonia n ceruri.

n procedeele Sale cu pacatul, Dumnezeu a folosit numai dreptatea si adevarul. Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea - lingusirea si amagirea. El cauta sa falsifice cuvintele lui Dumnezeu si reprezenta eronat planul Sau de guvernare naintea ngerilor, sustinnd ca Dumnezeu nu a fost drept atunci cnd a dat legi si rnduieli locuitorilor cerului; ca atunci cnd cerea supunere si ascultare de la creaturile Sale, cauta numai naltarea de Sine.

De aceea trebuia demonstrat naintea locuitorilor cerului, ca si ai celorlalte lumi, ca guvernarea lui Dumnezeu era dreapta, iar Legea Sa era desavrsita.

Satana a facut sa para ca el cauta sa promoveze binele Universului. Caracterul adevarat al uzurpatorului, ct si scopul lui real trebuia sa fie nteles de toti. El trebuia sa aiba timp pentru a se demasca prin lucrurile lui nelegiuite.

Satana punea pe seama Legii si guvernarii lui Dumnezeu discordia pe care actiunea lui o provocase n ceruri. Toate relele, spunea el, erau urmarea conducerii divine. El pretindea ca scopul lui era sa mbunatateasca ntocmirile lui Iehova. De aceea era necesar ca sa demonstreze natura pretentiilor sale si sa arate efectul schimbarilor propuse n Legea divina.

Propria lui lucrare urma sa-l condamne.

Satana pretinsese de la nceput ca nu se razvratise, dar Universul ntreg trebuia sa vada pe amagitor demascat.Chiar si atunci cnd s-a hotart ca el nu mai putea ramne n cer, ntelepciunea Infinita n-a distrus pe Satana.

Deoarece numai slujirea din iubire poate fi primita de Dumnezeu, devotamentul creaturilor Sale trebuie sa se ntemeieze pe o convingere cu privire la dreptatea si la mila Sa.

Locuitorii cerului si ai celorlalte lumi, fiind nepregatiti sa nteleaga natura sau consecintele pacatului, nu puteau vedea dreptatea si mila lui Dumnezeu n distrugerea lui Satana. Daca ar fi fost adus imediat la inexistenta, ei ar fi slujit pe Dumnezeu din teama si nu din iubire.

Influenta amagitorului n-ar fi fost cu totul distrusa si nici spiritul de revolta n-ar fi fost ndepartat cu totul. Raului trebuia sa i se ngaduie sa ajunga la maturitate.

Pentru binele Universului ntreg, de-a lungul veacurilor vesnice, Satana trebuia sa-si dezvolte mai deplin principiile, pentru ca acuzatiile lui aduse mpotriva guvernarii divine sa fie vazute de fiintele create n lumina lor adevarata, pentru ca dreptatea si mila lui Dumnezeu, precum si imunitatea Legii Sale sa fie pentru totdeauna asezate n afara oricarei discutii.

Razvratirea lui Satana urma sa fie o lectie pentru Univers de-a lungul veacurilor viitoare, ca o marturie continua cu privire la natura si la urmarile grozave ale pacatului. Efectul conducerii lui Satana, urmarile ei asupra ngerilor si a oamenilor aveau sa arate care urmau sa fie roadele lepadarii autoritatii divine. Acesta trebuia sa dea marturie despre faptul ca de existenta guvernarii lui Dumnezeu si a Legii Sale depindea buna stare a tuturor fiintelor pe care el le crease.

Astfel, istoria acestei experiente grozave de razvratire urma sa fie o ocrotire continua pentru toate inteligentele sfinte, prevenindu-le sa mai fie amagite cu privire la natura faradelegii, sa le fereasca de a mai savrsi pacatul si a suferi pedeapsa pentru el.Pna la ncheierea luptei din ceruri, marele uzurpator a continuat sa se ndreptateasca.

Cnd i s-a adus la cunostinta ca mpreuna cu toti simpatizantii lui trebuia sa fie alungat din locuintele stralucite, atunci conducatorul rasculat si-a manifestat cu ndrazneala nemultumirea fata de Legea Creatorului.

El si-a reafirmat sustinerea ca ngerii nu trebuia sa fie controlati, ca ei trebuia lasati sa-si urmeze propria lor vointa, care avea sa-i conduca n mod corect. El a denuntat rnduielile divine ca fiind o restrngere a libertatii lor si a declarat ca scopul lui era sa asigure desfiintarea Legii; ca liberati de aceasta restrictie, ostile ceresti puteau sa intre ntr-o stare de existenta mai nalta si mai slavita.

Satana mpreuna cu oastea sa au aruncat ntr-un deplin acord ocara rebeliunii lor asupra lui Hristos, declarnd ca, daca n-ar fi fost mustrati, nu s-ar fi rasculat niciodata. Acesti ncapatnati si dispretuitori n lipsa lor de loialitate, cautnd zadarnic sa rastoarne guvernarea lui Dumnezeu, pretinznd totusi n mod batjocoritor a fi victime nevinovate ale puterii opresoare, marele razvratit mpreuna cu cei care-l simpatizau au fost alungati n cele din urma din cer.

Acelasi spirit care s-a dat pe fata n rebeliunea din cer inspira si rebeliunea de pe pamnt. Satana a continuat cu oamenii acelasi fel de a proceda pe care l-a avut si fata de ngeri. Duhul lui domneste astazi n fiii neascultarii. Asemenea lui, ei cauta sa ndeparteze restrictiile Legii lui Dumnezeu si fagaduiesc oamenilor libertatea prin calcarea preceptelor ei. Mustrarea pacatului trezeste nca spiritul urii si al mpotrivirii. Cnd soliile de avertizare ale lui Dumnezeu sunt prezentate constiintei, Satana i conduce pe oameni sa se ndreptateasca si sa caute aprobarea altora pentru calea lor pacatoasa. n loc sa-si ndrepte greselile, ei si manifesta indignarea fata de cel care mustra, ca si cnd aceasta ar fi singura cauza a greutatilor.

Din zilele dreptului Abel pna n vremea noastra, acesta este spiritul care s-a manifestat fata de aceia care au ndraznit sa mustre pacatul.Satana a amagit pe om la pacat prin aceeasi reprezentare falsa a caracterului lui Dumnezeu pe care o practicase n ceruri, facndu-L sa fie privit ca aspru si tiranic.

Si a reusit sa ajunga att de departe, nct sa declare ca restrictiile nejustificate ale lui Dumnezeu au dus la caderea omului, ca si la razvratirea lui.Dar Cel vesnic a declarat cu privire la Sine: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de ndurare si milostiv, ncet la mnie, plin de bunatate si credinciosie, care si tine dragostea pna la mii de neamuri de oameni, iarta faradelegile, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat" (Exod 34, 6.7).

Prin alungarea lui Satana din ceruri, Dumnezeu Si-a dat pe fata dreptatea si a pastrat onoarea tronului Sau. Dar atunci cnd omul a pacatuit, supunndu-se amagirilor acestui duh decazut, Dumnezeu a dat dovada iubirii sale, dnd pe singurul Sau Fiu sa moara pentru neamul omenesc cazut. n ispasire s-a descoperit caracterul lui Dumnezeu.

Argumentul cel puternic al crucii demonstreaza Universului ntreg ca drumul pacatului, pe care Lucifer l-a ales, nu putea fi pus n nici un fel pe seama guvernarii lui Dumnezeu.n lupta dintre Hristos si Satana, n timpul lucrarii pamntesti a Mntuitorului, caracterul marelui amagitor a fost demascat.

Nimic altceva n-ar fi putut dezradacina att de mult pe Satana din simpatia ngerilor ceresti si a ntregului Univers ramas credincios cum a facut-o lupta lui crunta mpotriva Mntuitorului lumii.

Hula ndrazneata din cererea lui, ca Hristos sa i se nchine (Creatorul sa se inchine creaturii); obraznicia lui ncrezuta, de a-L duce pe vrful muntelui si pe streasina templului; intentia lui plina de viclenie cnd i ceru sa Se arunce de pe naltimea ametitoare; rautatea neadormita cu care-L urmarea dintr-un loc n altul, inspirnd inimile preotilor si ale poporului ca sa lepede iubirea Sa si, n cele din urma, sa strige: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!"; toate acestea au provocat uimirea si indignarea Universului.

Satana a fost acela care a ndemnat lumea sa lepede pe Hristos. Printul pacatului si-a exercitat toata puterea si viclenia pentru a distruge pe Isus; deoarece a vazut ca dragostea si mila Mntuitorului, simpatia si grija Lui iubitoare prezentau lumii caracterul lui Dumnezeu, Satana a pus n discutie toate sustinerile Fiului lui Dumnezeu si i-a folosit pe oameni ca unelte ale sale pentru a umple viata Mntuitorului de suferinta si de durere.

nselaciunea si necinstea prin care cautase sa zadarniceasca lucrarea lui Isus, ura data pe fata prin copiii neascultarii, acuzatiile lor nemiloase mpotriva Aceluia a carui viata era un exemplu de bunatate fara egal, toate acestea izvorau dintr-o razbunare profunda. Focul invidiei si al rautatii mocnit pna acum, ura si dorinta de razbunare au izbucnit pe Calvar mpotriva Fiului lui Dumnezeu, n timp ce tot cerul privea ngrozit scena.

Cnd jertfa cea mare a fost adusa, Hristos S-a naltat la cer refuznd adorarea ngerilor, pna ce nu a prezentat cererea: "Vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie mpreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu" (Ioan 17,24). Atunci, cu o iubire si o putere de nedescris, a venit raspunsul de la tronul Tatalui: "Toti ngerii lui Dumnezeu, sa I se nchine" (Evrei 1,6). Asupra lui Isus nu ramasese nici o pata. Umilirea Lui fiind terminata, jertfa Lui fiind deplina, I s-a dat un nume care este mai presus de orice nume.

Vina Satanei era acum fara scuza. El si dezvaluise adevaratul caracter de mincinos si ucigas.

S-a vazut ca acelasi spirit care inspirase pe fiii oamenilor ce se gaseau sub puterea lui ar fi fost dat pe fata daca i s-ar fi ngaduit sa aiba stapnire peste locuitorii cerului.

El sustinuse ca neascultarea de Legea lui Dumnezeu ar fi adus libertate si naltare; dar s-a vazut ca a avut ca urmare sclavie si degradare.Acuzatiile mincinoase ale lui Satana, cu privire la caracterul si guvernarea lui Dumnezeu, au aparut acum n adevarata lor lumina. El l acuzase pe Dumnezeu de naltare de Sine, atunci cnd a cerut supunere si ascultare din partea creaturilor Sale, si declarase ca, n timp ce Creatorul cerea lepadare de sine de la toti ceilalti, El nu practicase jertfire de sine si nu facuse nici un sacrificiu.

Acum s-a vazut ca, pentru mntuirea neamului omenesc cazut, Conducatorul Universului facuse sacrificiul cel mai mare pe care-l putea face iubirea; caci "Dumnezeu era n Hristos mpacnd lumea cu Sine" (2 Cor. 5,19).

S-a mai vazut ca, n timp ce Lucifer deschisese usa pentru intrarea pacatului prin dorinta lui de onoare si ntietate, Hristos, pentru a distruge pacatul, Se umilise si Se facuse ascultator pna la moarte.Dumnezeu Si-a dat pe fata dezaprobarea fata de principiile rebeliunii.

Tot cerul a vazut dreptatea Sa descoperita, att n condamnarea Satanei, ct si n rascumpararea omului. Lucifer declarase ca, daca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat iar pedeapsa nu putea fi nlaturata, orice calcator al ei trebuie sa fie pe veci lipsit de favoarea Creatorului. El pretindea ca neamul omenesc pacatos sa fie asezat n afara mntuirii si prin aceasta sa fie prada lui de drept.

Dar moartea lui Hristos era un argument n favoarea omului, care nu putea fi contrazis. Pedeapsa Legii a cazut peste Acela care era egal cu Dumnezeu, iar omul avea posibilitatea sa primeasca ndreptatirea lui Hristos si, printr-o viata de pocainta si de umilinta, sa biruiasca, asa cum Fiul lui Dumnezeu este drept si n acelasi timp poate sa ndreptateasca pe acela care crede n Isus.Dar Hristos a venit pe pamnt nu numai sa aduca la ndeplinire mntuirea omului, sa sufere si sa moara. El a venit sa "preamareasca Legea" si "mareata sa fie".

Nu numai pentru ca locuitorii acestui pamnt sa priveasca Legea asa cum ar trebui privita, ci ca sa se demonstreze tuturor lumilor (planetelor) din Univers ca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat.

Iar jertfa la care a ndemnat iubirea infinita pe Tatal si pe Fiul, ca pacatosii sa fie mntuiti, demonstreaza ntregului Univers - ca nimic mai mult dect acest plan de ispasire nu putea fi facut - ca dreptatea si mila sunt temelia Legii si guvernarii lui Dumnezeu.

n aducerea la ndeplinire a judecatii finale, se va vedea ca nu exista nici un motiv pentru existenta pacatului. Cnd Judecatorul a tot pamntul va ntreba pe Satana: "De ce te-ai razvratit mpotriva Mea si M-ai jefuit de supusii mparatiei Mele?", initiatorul pacatului nu va putea aduce vreo scuza. Orice gura va fi nchisa si toate ostile razvratirii vor fi fara cuvnt.

Crucea de pe Calvar, n timp ce declara Legea ca fiind de neschimbat, face cunoscut Universului ca plata pacatului este moartea. n strigatul pe moarte al Mntuitorului "S-a sfrsit", a batut clopotul de moarte al Satanei.

Lupta cea mare care durase atta vreme s-a hotart atunci, iar curatirea finala a pacatului a fost asigurata. Fiul lui Dumnezeu a trecut prin portile mormntului, pentru ca "prin moarte sa nimiceasca pe acela care avea puterea mortii, pe diavolul" (Evrei 2,14). Dorinta lui Lucifer dupa naltare de sine l facuse sa spuna: "mi voi nalta tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu" Voi fi ca Cel Prea nalt". Dar Dumnezeu declara: "Te voi face ca cenusa pe pamnt" si niciodata nu vei mai fi" (Is.14,13.14; Ezech. 28,18.19). "Caci iata, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toti cei trufasi si toti cei rai, vor fi ca miristea; ziua care vine i va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina, nici ramura" (Mal. 4.1).

ntregul Univers va fi martor cu privire la natura si la urmarile pacatului. Si distrugerea lui totala, care la nceput ar fi provocat ngerilor frica, iar lui Dumnezeu dezonoare, va ndreptati acum iubirea Sa si-I va restabili onoarea n fata Universului fiintelor care-si gaseau placerea sa faca voia Sa si n a caror inima este Legea Sa. Niciodata nu se va mai da pe fata pacatul.

Cuvntul Domnului spune: "Nenorocirea nu vine de doua ori" (Naum 1,9). Legea lui Dumnezeu, pe care Satana a declarat-o a fi un jug al robiei, va fi cinstita ca Lege a libertatii. O creatiune ncercata si trecuta prin experiente nu va mai fi niciodata ndepartata de la supunerea fata de Acela al carui caracter a fost deplin dat pe fata naintea lor, ca fiind iubire nepatrunsa si ntelepciune infinita. Publicat de Enigma "Spionajului" Romanesc ! la 09:25 0 comentarii Vrajmasia dintre Om si Satana ! Vrajmasia dintre om si Satana

Vrajmasie voi pune ntre tine si femeie, ntre samnta ta si samnta ei. Aceasta ti va zdrobi capul, si tu i vei zdrobi calciul" (Gen. 3,15).

Sentinta divina pronuntata mpotriva Satanei dupa caderea omului era si o profetie, care cuprindea toate veacurile pna la ncheierea timpului si care prefigura conflictul cel mare care urma sa implice toate neamurile de oameni care aveau sa traiasca pe pamnt.

Dumnezeu spune: "Voi pune vrajmasie". Aceasta vrajmasie nu se da pe fata n mod natural. Cnd omul a calcat Legea divina, firea lui a devenit pacatoasa si el era n armonie,si nu n lupta cu Satana.

n mod natural, nu exista vrajmasie ntre omul pacatos si ncepatorul pacatului. Amndoi au devenit rai prin apostazie. Cel decazut nu-si gaseste odihna niciodata, afara de cazul cnd cstiga simpatie si sprijin, facnd si pe altii sa-i urmeze exemplul. Pentru motivul acesta, ngerii cazuti si oamenii nelegiuiti se unesc ntr-o tovarasie disperata.

Daca Dumnezeu n-ar fi intervenit n mod deosebit, Satana si omul s-ar fi unit ntr-o alianta mpotriva cerului; si, n loc sa nutreasca vrajmasie contra Satanei, ntreaga familie omeneasca s-ar fi unit n mpotrivire contra lui Dumnezeu.

Satana l-a dus pe om la pacat, asa cum i-a facut pe ngeri sa se razvrateasca, ca sa-si asigure n felul acesta colaborarea n lupta lui mpotriva cerului. ntre el si ngerii cazuti n-a fost nici o deosebire n ceea ce priveste ura lor fata de Hristos; n timp ce toate celelalte puncte erau n discordie, ei erau strns uniti n opozitia lor contra autoritatii Conducatorului Universului.

Dar cnd Satana a auzit declaratia ca avea sa fie vrajmasie ntre el si femeie, ntre samnta lui si samnta ei, a stiut ca eforturile lui pentru a corupe firea omeneasca urmau sa fie zadarnicite; ca prin anumite mijloace omul avea sa fie n stare sa reziste puterii sale.

Vrajmasia Satanei mpotriva neamului omenesc este aprinsa pentru ca, prin Hristos, el este obiectul iubirii si grijii lui Dumnezeu. El doreste sa zadarniceasca planul divin pentru rascumpararea omului, ca sa

arunce dezonoare asupra lui Dumnezeu, desfigurnd si mnjind lucrarea minilor Sale; el voia sa produca amaraciune n ceruri si sa umple pamntul de blestem si pustiire.

Si el arata tot acest rau ca fiind urmarea lucrarii lui Dumnezeu prin crearea omului.

Harul pe care Hristos l sadeste n suflet este acela care creeaza n om vrajmasia contra Satanei. Fara acest har transformator si aceasta putere nnoitoare, omul ar fi sclavul Satanei, un rob totdeauna gata sa mplineasca pretentiile lui. Dar principiul cel nou n suflet creeaza conflict acolo unde pna atunci fusese pace. Puterea pe care o mpartaseste Hristos l face pe om n stare sa reziste tiranului si uzurpatorului.

Pretutindeni unde se vede oroare fata de pacat, n loc de iubire fata de el, oriunde se rezista acestor patimi care au pus stapnire pe suflet si sunt biruite, acolo se da pe fata efectul unui principiu ntru totul de sus.

Antagonismul care exista ntre spiritul lui Hristos si spiritul Satanei s-a dat pe fata n modul cel mai pronuntat n felul n care lumea L-a primit pe Isus. Iudeii au ajuns sa-L lepede nu att de mult pentru ca a venit fara bogatie lumeasca, pompa sau grandoare. Ei au vazut ca El poseda puterea care avea sa faca mai mult dect sa compenseze lipsa acestor avantaje exterioare. nsa curatia si sfintenia lui Hristos I-au atras ura celor nelegiuiti.

Viata Lui de jertfire de sine si consacrarea Lui ireprosabila erau o mustrare continua pentru un popor mndru si senzual.

Aceasta a provocat vrajmasia mpotriva lui Dumnezeu. Satana si ngerii cei rai s-au unit cu oamenii pacatosi. Toate fortele apostaziei au conspirat mpotriva Luptatorului pentru adevar.Aceeasi vrajmasie care s-a dovedit fata de Maestru s-a manifestat si fata de urmasii lui Hristos.

Toti aceia care vad caracterul respingator al pacatului si cu putere de sus rezista ispitei vor trezi cu siguranta ura Satanei si a supusilor lui. Ura fata de principiile cele curate ale adevarului, precum si mustrarea si prigonirea aparatorilor lui vor exista atta vreme ct va fi pacat si pacatosi.

Urmasii lui Hristos si slujitorii Satanei nu se pot armoniza. Rusinea crucii nu a ncetat. "Toti aceia care vor sa traiasca cu evlavie n Hristos Isus vor fi prigoniti" (2 Tim. 3,12). Agentii lui Satana lucreaza continuu sub conducerea lui pentru a ntari autoritatea si a cladi mparatia lui n opozitie cu guvernarea lui Dumnezeu.

n scopul acesta, ei cauta sa amageasca pe urmasii lui Hristos si sa-i abata de la ascultarea de El. Asemenea conducatorului lor, ei interpreteaza gresit si pervertesc Scripturile pentru a-si atinge scopul. Dupa cum Satana a ncercat sa arunce ocara asupra lui Dumnezeu, tot asa si agentii lui cauta sa calomnieze pe poporul lui Dumnezeu. Spiritul care a dus pe Hristos la moarte inspira si pe cei rai sa nimiceasca pe urmasii Lui.

Toate acestea sunt ntruchipate n acea prima profetie: "Vrajmasie voi pune ntre tine si femeie, ntre samnta ta si samnta ei". Si aceasta va continua pna la ncheierea timpului.Satana si aduna toate fortele si arunca toata puterea n lupta. De ce oare nu ntlneste o mpotrivire mai mare? De ce soldatii lui Hristos sunt att de adormiti si indiferenti?

Pentru ca n realitate au o legatura mica cu Hristos; pentru ca sunt att de lipsiti de Duhul Sau. Pacatul nu este pentru ei att de respingator si de oribil cum a fost pentru Domnul lor. Ei nu se mpotrivesc, asa cum a facut Hristos, cu rezistenta hotarta si categorica. Ei nu-si dau seama de raul nespus de mare si de rautatea pacatului si sunt orbiti att fata de caracterul, ct si fata de puterea printului ntunericului.

Se da pe fata putina vrajmasie contra Satanei si a lucrarilor lui, pentru ca este o lipsa de cunoastere att de mare cu privire la puterea si la rautatea lui, ct si la marea ntindere a luptei lui mpotriva lui Hristos si a bisericii Sale.

Aici multi sunt amagiti.

Ei nu stiu ca vrajmasul lor este un general puternic care stapneste mintile ngerilor rai si ca, prin planuri bine puse la punct si prin masinatii pricepute, el lupta mpotriva lui Hristos pentru a mpiedica mntuirea sufletelor.

Printre aceia care poarta numele de crestini si chiar printre slujitorii Evangheliei, rareori se aude vreo referire la Satana, afara poate doar de o mentionare incidentala la amvon. Ei trec cu vederea dovezile

activitatii si succesului lui continuu; ei neglijeaza multele avertismente cu privire la viclenia lui; ei par sa ignoreze chiar si existenta lui.

n timp ce oamenii sunt necunoscatori cu privire la planurile lui, acest dusman veghetor este n orice clipa pe urmele lor. El se amesteca cu prezenta lui n toate domeniile caminului, pe toate strazile oraselor noastre, n biserici, n consiliile nationale, n tribunale, ncurcnd, amagind, seducnd, ruinnd pretutindeni sufletele si trupurile barbatilor, femeilor si copiilor, distrugnd familii, semannd ura, concurenta, lupta, razvratire, crima.

Iar lumea crestina pare sa priveasca aceste lucruri ca si cnd Dumnezeu le-ar fi rnduit si trebuie sa existe.

Satana cauta continuu sa nvinga pe poporul lui Dumnezeu, darmnd barierele care-i despart de lume. Israelul din vechime a fost ademenit la pacat atunci cnd s-a aventurat n asociere interzisa cu pagnii.

n acelasi fel este ratacit si Israelul modern, "a carui minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada chipul lui Dumnezeu" (2 Cor. 4,4). Toti aceia care nu sunt urmasii hotarti ai lui Hristos sunt slujitorii Satanei.

n inima nerenascuta este iubire fata de pacat si o dispozitie de a-l hrani si a-l scuza. Dar n inima renascuta este ura fata de pacat si o rezistenta hotarta fata de el. Cnd crestinii aleg societatea celor nelegiuiti si necredinciosi, ei se expun ispitei. Satana se ascunde si, pe neobservate, trage valul lui amagitor pe ochii lor. Ei nu vad ca o astfel de tovarasie este intentionata ca sa le produca pagube; si daca tot timpul asimileaza lumea n caracter, n vorbire si n fapte, ei devin din ce n ce mai orbiti.

Conformarea cu obiceiurile lumesti converteste biserica spre lume; ea niciodata nu converteste lumea la Hristos. Prietenia cu pacatul l va face n mod inevitabil sa para mai putin respingator. Acela care alege sa se uneasca cu slujitorii lui Satana n curnd nu se va mai teme de stapnul lor.

Cnd pe calea datoriei suntem adusi n ncercari, asa cum a fost Daniel la curtea mparatului, putem fi siguri ca Dumnezeu ne va ocroti; dar daca ne asezam n calea ispitei, mai curnd sau mai trziu vom cadea.

Ispititorul lucreaza adesea cu cel mai mare succes prin aceia care sunt cel mai putin banuiti de a fi sub stapnirea lui. Cei nzestrati cu talente si educatie sunt admirati si onorati, ca si cnd aceste calitati ar putea nlocui lipsa temerilor lor de Dumnezeu sau le-ar da dreptul la favoarea Sa.

Talentul si cultura sunt darurile lui Dumnezeu, dar, atunci cnd acestea sunt socotite ca pot nlocui evlavia, cnd n loc sa aduca sufletul mai aproape de Dumnezeu l ndeparteaza de El, atunci ele devin un blestem si o cursa.

n mintea multora predomina parerea ca tot ce apare ca fiind curtenie sau rafinament trebuie ntr-un anumit sens sa apartina lui Hristos. Niciodata n-a fost o greseala mai mare ca aceasta. Aceste calitati trebuie sa mpodobeasca caracterul oricarui crestin, caci ele vor exercita o influenta puternica n favoarea religiei celei adevarate; dar trebuie sa fie consacrate lui Dumnezeu, caci altfel sunt o putere spre rau.

Multi barbati cu o inteligenta cultivata si cu maniere placute, care nu se coboara la ceea ce este n general socotit ca o fapta imorala, sunt doar o unealta lustruita n minile Satanei. Caracterul amagitor si nselator al influentei si al exemplului acestora face din ei niste dusmani mult mai periculosi pentru cauza lui Hristos dect cei care sunt necultivati si nestiutori.

Prin rugaciune staruitoare si prin dependenta de Dumnezeu, Solomon a primit ntelepciunea care a provocat uimirea si admiratia lumii. Dar atunci cnd s-a ndepartat de la izvorul puterii lui si a plecat ncrezndu-se n sine, a cazut prada ispitei. Atunci, puterile minunate revarsate peste cel mai ntelept dintre regi au facut din el doar un mijloc mai eficient al vrajmasului sufletelor.

Cnd Satana cauta continuu sa le orbeasca mintile fata de acest fapt, crestinii sa nu uite niciodata ca ei "nu se lupta mpotriva carnii si sngelui, ci mpotriva domniilor, mpotriva stapnitorilor ntunericului acestui veac, mpotriva duhurilor rautatii care sunt n locurile ceresti" (Efes. 6,12).

Avertizarea inspirata strabate veacurile pna n timpul nostru: "Fiti treji si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da trcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa nghita" (1 Petru 5,8). "mbracativa cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept mpotriva uneltirilor diavolului" (Efes. 6,11).

Din zilele lui Adam si pna n vremea noastra, vrajmasul nostru cel mare si-a exercitat puterea de a prigoni si de a distruge. El se pregateste acum pentru ultima lui campanie mpotriva bisericii.

Toti aceia care cauta sa urmeze pe Isus vor ajunge n conflict cu acest vrajmas nenduplecat. Cu ct crestinul imita Modelul divin, cu att mai sigur va deveni o tinta a atacurilor Satanei.

Toti aceia care sunt angajati n mod activ n lucrarea lui Dumnezeu, cautnd sa demaste amagirile celui rau si sa prezinte pe Hristos naintea oamenilor, se vor putea uni cu marturisirea lui Pavel, n care vorbeste despre slujirea lui Dumnezeu cu toata umilinta sufletului, cu multe lacrimi si ispite.

Satana L-a atacat pe Hristos cu ispitele cele mai amagitoare si mai cumplite, dar a fost respins de fiecare data. Acele lupte au fost duse n favoarea noastra; biruintele acelea ne fac pe noi n stare sa biruim. Hristos va da putere tuturor acelora care-L cauta.

Nici un om nu poate fi biruit de Satana fara consimtamntul lui.

Ispititorul nu are putere sa stapneasca vointa sau sa constrnga sufletul ca sa pacatuiasca. El poate ntrista, dar nu poate contamina. El poate provoca agonie, dar nu poate mnji. Faptul ca Hristos a biruit ar trebui sa inspire pe urmasii Lui cu curaj de a lupta barbateste n lupta mpotriva pacatului si a lui Satana. Publicat de Enigma "Spionajului" Romanesc ! la 09:22 0 comentarii Lucrarea duhurilor rele ! Lucrarea duhurilor rele

Legatura dintre lumea vazuta si cea nevazuta, lucrarea ngerilor lui Dumnezeu si lucrarea duhurilor rele sunt lamurit descoperite n Scripturi si sunt ntretesute nedespartit cu istoria omenirii.

Se vede o tendinta crescnda de a nu crede n existenta duhurilor rele, n timp ce ngerii sfinti, care "lucreaza pentru cei care vor mosteni mntuirea" (Evrei 1,14), sunt priviti de multi ca duhuri ale mortilor.

Dar Scriptura nu numai ca nvata despre existenta ngerilor att a celor buni, ct si a celor rai, ci prezinta dovezi de netagaduit ca acestia nu sunt duhuri despartite de corp ale mortilor.

ngerii existau nainte de crearea omului, caci atunci cnd au fost puse temeliile pamntului, "stelele diminetii izbucneau n cntari de bucurie, si fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie" (Iov 38,7). Dupa caderea omului, ngerii au fost trimisi sa pazeasca pomul vietii, si aceasta s-a petrecut nainte ca o fiinta omeneasca sa fi murit.

ngerii sunt superiori oamenilor, caci psalmistul spune ca omul a fost facut "cu putin mai prejos dect ngerii" (Ps. 8,5).n Scriptura ni se spune despre numarul, despre puterea si slava fiintelor ceresti, despre legatura lor cu guvernarea lui Dumnezeu, precum si despre legatura lor cu lucrarea de mntuire.

"Domnul Si-a asezat scaunul de domnie n ceruri; si mparatia Lui se ntinde peste tot". Iar profetul spune: "am auzit glasul multor ngeri n jurul scaunului de domnie". n prezenta mparatului mparatilor, ei asteapta "ngerii care sunt tari n putere", "robii Lui care fac voia Lui", "care asculta de glasul cuvintelor Lui" (Ps. 103,19-21; Apoc. 5,11).

Zece mii de ori zece mii si mii de mii erau solii ceresti pe care i-a vazut profetul Daniel. Apostolul Pavel a declarat ca sunt "o multime nenumarata" (Dan. 7,10; Evrei 12,22).

Ca soli ai lui Dumnezeu, ei alearga ca "un fulger de lumina" (Ezech. 1,14). Att de stralucitoare este slava lor si att de iute este zborul lor.

Fata ngerului care s-a aratat la mormntul Mntuitorului era "ca lumina, iar mbracamintea lui era alba ca zapada", ceea ce i-a facut pe pazitori sa tremure de spaima si "au ramas ca niste morti" (Mat. 28,3.4).

Cnd Sanherib, asirianul cel ngmfat, a hulit si a blestemat pe Dumnezeu si a amenintat pe Israel cu distrugerea, "chiar n noaptea aceea a venit ngerul Domnului si a lovit tabara asirienilor, omornd o suta optzeci si cinci de mii".

Si au fost "ucisi toti barbatii puternici si de valoare, conducatorii si capeteniile din armata lui Sanherib. Astfel s-a ntors rusinat n tara lui" (2 mp. 19,35; 2 Cron. 32,21).

ngerii sunt trimisi n misiuni de har la copiii lui Dumnezeu.

Astfel, la Avraam au fost trimisi cu fagaduinta binecuvntarii; la portile Sodomei, pentru a salva pe Lot cel drept de sub condamnarea cea groaznica; la Ilie, cnd era gata sa piara de slabiciune si de foame n pustie; la Elisei, cu care si cai de foc, care au nconjurat mica cetate care era asediata de dusmani; la Daniel, cnd cauta ntelepciune divina la curtea regelui pagn sau lasat sa ajunga prada leilor; la Petru amenintat cu moartea n nchisoarea lui Irod; la prizonierii din Filipi; la Pavel si la tovarasii lui n noaptea furtunii pe mare; sa deschida mintea lui Corneliu pentru a primi Evanghelia; pentru a trimite pe Petru cu o solie a mntuirii la acel strain dintre Neamuri - n felul acesta ngerii sfinti au slujit n toate veacurile poporului lui Dumnezeu.

Un nger pazitor este rnduit pentru fiecare urmas al lui Hristos.

Acesti veghetori ceresti ocrotesc pe cel drept de puterea celui rau. Acest lucru l-a recunoscut Satana atunci cnd a spus: "Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui?" (Iov 1,9.10).

Lucrarea prin care Dumnezeu ocroteste pe poporul Sau este prezentata n cuvintele psalmistului: "ngerul Domnului tabaraste n jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie" (Ps. 34,7).

Vorbind despre aceia care cred n El, Mntuitorul spunea: "Feriti-va sa nu defaimati nici macar pe unul din acesti micuti; caci va spun ca ngerii lor n ceruri vad pururea fata Tatalui Meu" (Matei 18,10).

ngerii rnduiti sa slujeasca copiilor lui Dumnezeu au totdeauna intrare n prezenta Sa.n felul acesta, poporul lui Dumnezeu, expus puterii amagitoare si rautatii neadormite a printului ntunericului si n lupta cu toate puterile raului, este asigurat de paza nencetata a ngerilor ceresti.

Aceasta asigurare nu este data fara sa fie nevoie. Daca Dumnezeu a dat copiilor Sai fagaduinta harului si a ocrotirii, a facut aceasta pentru ca exista lucrari puternice ale raului carora trebuie sa le faca fata fortele numeroase, hotarte si neobosite ale acelor puteri si rautati de care nimeni nu trebuie sa fie nestiutor sau sa nu tina seama de ele.

Spiritele rele, create la nceput fara pacat, erau egale n natura, putere si slava cu fiintele sfinte care acum sunt solii lui Dumnezeu. Dar, cazute prin pacat, ele s-au unit pentru dezonorarea lui Dumnezeu si pentru distrugerea oamenilor.

Unite cu Satana n razvratire si aruncate din ceruri o data cu el, au colaborat cu el de-a lungul veacurilor n lupta mpotriva autoritatii divine.

Ni se spune n Scriptura despre confederatia si despre conducerea lor, despre diferitele lor categorii, despre inteligenta si despre viclenia lor si despre planurile lor rautacioase mpotriva pacii si a fericirii oamenilor.

Istoria Vechiului Testament prezinta n diferite mprejurari descrieri cu privire la existenta si lucrarea lor; dar duhurile rele si-au dat pe fata puterea n modul cel mai izbitor, mai ales n timpul cnd Hristos a fost pe pamnt.

Hristos venise sa ndeplineasca planul ntocmit pentru mntuirea omului, dar Satana s-a hotart sa-si sustina dreptul de a stapni lumea. El reusise sa ntemeieze idolatria n toate partile pamntului, n afara de tara Palestinei.

n singura tara care nu se supusese ispitei, Hristos a venit sa raspndeasca asupra oamenilor lumina cerului. Aici si disputau suprematia doua puteri rivale. Isus Si-a ntins bratul iubirii, invitnd pe toti aceia care voiau sa gaseasca iertare si pace n El.

Ostile ntunericului au vazut ca nu aveau puteri nelimitate si au nteles ca, daca misiunea lui Hristos avea sa fie ncununata de succes, stapnirea lor avea sa se ncheie n curnd.

Satana racnea ca un leu nlantuit si folosea puterea cu ndrazneala att asupra corpurilor, ct si asupra sufletelor oamenilor.Faptul ca oamenii au fost luati n stapnire de demoni este clar aratat n Noul Testament.

Persoanele chinuite n felul acesta nu sufereau numai de boala pricinuita din cauze naturale. Hristos stia perfect de bine cu cine avea de a face si recunostea prezenta directa si lucrarea duhurilor rele.

Un exemplu izbitor cu privire la numarul, puterea si rautatea lor, ct si cu privire la puterea si mila lui Hristos este dat n raportul Scripturii referitor la vindecarea demonizatilor din Gadara. Acei maniaci nefericiti, rupnd toate obstacolele, se zvrcoleau, faceau spume la gura, turbnd de furie umpleau vazduhul de strigatele lor, si faceau rau lor nsisi si puneau n primejdie pe toti aceia care erau n jurul lor.

Trupurile lor desfigurate si sngernde, precum si mintile lor ratacite prezentau o priveliste care convenea printului ntunericului. Unul dintre demonii care aveau stapnire asupra suferinzilor a strigat: "Numele meu este legiune, caci suntem multi" (Marcu 5,9).

n armata romana, o legiune era formata din trei pna la cinci mii de oameni. Si ostile Satanei sunt mpartite n grupe si o singura grupa careia apartineau acesti demoni numara nu mai putin dect o legiune.

La porunca lui Isus, duhurile rele au parasit victimele, lasndu-le linistite la picioarele Mntuitorului, supuse, inteligente si blnde. nsa demonilor le-a fost ngaduit sa arunce o turma de porci n mare; dar, pentru locuitorii Gadarei, pierderea acestora a cntarit mai mult dect binecuvntarile pe care Hristos le revarsase, asa ca Vindecatorul divin a fost rugat sa-i paraseasca.

Aceasta era consecinta pe care Satana planuise sa si-o asigure. Aruncnd vina pentru pierderea lor asupra lui Isus, el a trezit temerile egoiste ale poporului si i-a mpiedicat sa asculte cuvintele Sale. Satana i acuza continuu pe crestini ca fiind cauza pierderii, a nenorocirii si a suferintei, n loc sa lase ca mustrarea sa cada asupra aceluia care o merita - asupra lui si a agentilor lui.Dar planurile lui Hristos n-au fost zadarnicite.

El a ngaduit ca duhurile cele rele sa distruga turma de porci, ca o mustrare pentru iudeii care cresteau aceste animale necurate pentru cstig.

Daca Hristos nu i-ar fi mpiedicat pe demoni, ei ar fi aruncat n mare nu numai porcii, ci si pe pazitorii si pe proprietarii lor.

Pastrarea att a pazitorilor, ct si a stapnilor se datorase numai puterii Sale, folosita din mila pentru scaparea lor.

Mai mult dect att, acest eveniment a fost ngaduit sa aiba loc pentru ca ucenicii sa poata fi martori ai puterii crude a Satanei, att asupra omului, ct si a animalelor.

Mntuitorul dorea ca urmasii Sai sa capete o cunoastere a vrajmasului pe care aveau sa-l ntlneasca, ca sa nu fie amagiti si biruiti de planurile lui.

Voia Sa mai era ca oamenii din regiunea aceea sa vada puterea Sa de a rupe robia Satanei si de a libera pe captivi. Iar cnd Isus nsusi avea sa plece, barbatii aceia liberati att de minunat ramneau sa vesteasca mila Binefacatorului lor.

n Scripturi mai sunt redate si alte mprejurari asemanatoare. Fiica femeii siro-feniciene era chinuita grozav de un demon, pe care Isus l-a alungat prin Cuvntul Sau (Marcu 7,26-30). "Unul stapnit de un demon, orb si mut" (Mat. 12,22); un tnar care avea un duh mut care deseori "l arunca n foc, si n apa, pentru a-l distruge" (Marcu 9,17-27); demonizatul care era chinuit de un duh al unui demon necurat (Luca 4,33-36) a tulburat Sabatul cel linistit n sinagoga din Capernaum - toti acestia au fost vindecati de Mntuitorul cel milostiv.

Aproape n fiecare mprejurare, Hristos S-a adresat demonului ca fiind o fiinta inteligenta, poruncindu-i sa iasa din victima si sa nu o mai chinuiasca. nchinatorii de la Capernaum, vaznd puterea Sa cea mare, au fost uimiti si vorbeau ntre ei, spunnd: "Ce nseamna lucrul acesta? El porunceste cu stapnire si cu putere duhurilor necurate si ele ies afara!" (Luca 4,36).

Aceia posedati de duhuri rele sunt de obicei reprezentati ca fiind ntr-o stare de mare suferinta; cu toate acestea, sunt si exceptii de la aceasta regula.

Pentru a primi putere supranaturala, unii primeau influenta satanica. Acestia, desigur, nu aveau lupte cu demonii. Din aceasta categorie erau aceia care aveau duhul ghicirii - Simon magul, Elima vrajitorul si femeia aceea care s-a luat dupa Pavel si Sila la Filipi.

Nimeni nu se gaseste ntr-o primejdie mai mare din partea influentei spiritelor rele dect aceia care, netinnd seama de marturia directa si ndestulatoare a Scripturilor, neaga existenta si lucrarea celui rau si a ngerilor lui.

Atta vreme ct suntem n necunostinta cu privire la siretlicurile lui, ele au un cstig aproape de necrezut; multi iau seama la sugestiile lor, n timp ce cred ca urmeaza ndemnul propriei lor ntelepciuni.

Pentru motivul acesta, pe masura ce ne apropiem de ncheierea timpului, cnd Satana va lucra cu cea mai mare putere pentru a amagi si a distruge, el raspndeste pretutindeni credinta ca nu exista.

Aceasta este metoda lui de a se ascunde pe sine si modul lui de lucru.De nimic nu se teme att de mult marele amagitor dect de faptul ca i vom cunoaste planurile.

Si-a ascuns att de bine caracterul lui adevarat si scopurile, nct a facut sa fie reprezentat n asa fel ca sa nu provoace nici o emotie deosebita n afara de batjocura sau nemultumire.

i place sa fie descris ca o fiinta caraghioasa sau ca o fiinta respingatoare, jumatate animal si jumatate om.

i place sa-si auda numele folosit n gluma si batjocura de catre aceia care se socotesc inteligenti si cunoscatori.

Tocmai pentru ca s-a deghizat cu o iscusinta att de desavrsita se pune att de repetate ori ntrebarea: "Poate exista o astfel de fiinta cu adevarat?"

Dovada despre succesul lui este faptul ca teoriile care socotesc o minciuna cele mai lamurite marturii ale Scripturilor sunt att de unanim primite n lumea religioasa. Si datorita faptului ca Satana poate stapni foarte usor mintile acelora care nu-si dau seama de influenta lui, Cuvntul lui Dumnezeu ne da att de multe exemple cu privire la lucrarea lui ruinatoare, descoperindu-ne puterile lui ascunse si n felul acesta punndu-ne n garda contra atacurilor lui.

Puterea si rautatea Satanei si a ostirii lui ne-ar putea ngrozi cu adevarat, daca n-am gasi ocrotire si scapare n puterea cu mult mai mare a Rascumparatorului nostru.

Ne asiguram casele cu ncuietori si cu zavoare, pentru a ne apara proprietatea si viata de oameni nelegiuiti; dar rareori ne gndim la ngerii cei rai care cauta continuu intrare la noi si mpotriva atacurilor carora, n puterea noastra, nu avem nici o metoda de aparare.

Daca le ngaduim, ei ne pot lua mintea, pot produce dezordine si suferinta n trupurile noastre, ne pot distruge proprietatile si viata. Singura lor bucurie este n nenorocire si distrugere.

Grozava este starea acelora care se mpotrivesc cerintelor divine si se supun ispitelor Satanei, pna cnd Dumnezeu i lasa sub stapnirea duhurilor rele.

Dar aceia care urmeaza pe Hristos sunt totdeauna siguri sub grija Lui ocrotitoare. ngerii care sunt tari n putere sunt trimisi din cer sa-i pazeasca. Cel nelegiuit nu poate trece prin paza pe care Dumnezeu a pus-o n jurul poporului Sau. Publicat de Enigma "Spionajului" Romanesc ! la 09:22 0 comentarii Cursele Satanei ! Cursele Satanei

Lupta cea mare dintre Hristos si Satana, care a fost dusa aproape sase mii de ani, se va ncheia n curnd, astfel ca cel rau si dubleaza eforturile pentru a nimici lucrarea lui Hristos n favoarea omului, ca sa prinda

suflete n cursele lui. Scopul pe care cauta sa-l ndeplineasca este sa-i tina pe oameni n ntuneric si n nepocainta, pna cnd mijlocirea Mntuitorului se ncheie si nu va mai fi jertfa pentru pacat.

Cnd nu se depune nici un efort deosebit pentru a rezista puterii sale si cnd nepasarea predomina n biserica si n lume, Satana nu este ngrijorat; caci nu este n primejdie sa piarda pe aceia pe care-i duce robi la voia lui. Dar atunci cnd este atrasa atentia la lucrurile vesnice, iar sufletele ntreaba: "Ce sa fac ca sa fiu mntuit?", el este la lucru cautnd sa opuna puterea lui mpotriva puterii lui Hristos si sa contracareze influenta Duhului Sfnt.

Scripturile raporteaza ca, ntr-o mprejurare cnd ngerii lui Dumnezeu au venit naintea Domnului, a venit si Satana n mijlocul lor (Iov 1,6), nu pentru ca sa se nchine naintea mparatului vesnic, ci ca sa-si continue planurile lui rele mpotriva celor neprihaniti.

Cu acelasi scop vine el si n adunare, atunci cnd oamenii se aduna pentru a se nchina lui Dumnezeu. Cu toate ca este ascuns vederii noastre, el lucreaza cu toata puterea pentru a stapni mintile nchinatorilor.

Asemenea unui general iscusit, el si face planurile mai dinainte. Cnd vede pe solul lui Dumnezeu cercetnd Scripturile, el ia nota de subiectul care va fi prezentat naintea poporului. Apoi foloseste toata viclenia si dibacia lui pentru a conduce mprejurarile, astfel nct solia sa nu ajunga la aceia pe care-i amageste chiar n problema aceea. Acela care are cea mai mare nevoie de avertizare va fi solicitat ntr-o problema care cere prezenta lui sau prin alte mijloace va fi mpiedicat sa asculte cuvintele care ar fi fost pentru el ca un miros de viata spre viata.

Satana vede si pe slujitorii lui Dumnezeu mpovarati datorita ntunericului spiritual care nvaluie poporul. El aude rugaciunile lor staruitoare pentru har si putere divina, ca sa rupa vraja indiferentei, neglijentei si a indolentei. Atunci, cu un zel nou si foloseste priceperea.

El i ispiteste pe oameni la ngaduirea apetitului sau la alte forme de ngaduinta de sine, si n felul acesta le amorteste simturile ca sa nu mai auda lucrurile pe care au o att de mare nevoie sa le nvete.

Satana stie ca toti aceia pe care i poate duce la neglijarea rugaciunii si a cercetarii Scripturilor vor fi nvinsi de atacurile lui. De aceea nascoceste orice plan posibil pentru a preocupa mintea.

Totdeauna a existat o categorie de oameni care marturisesc ca sunt evlaviosi, dar care, n loc sa nainteze n cunoasterea adevarului, si fac o religie din cautarea de greseli n caracter sau n credinta la aceia cu care nu se potrivesc. Acestia sunt mna dreapta a lui Satana. Prtorii fratilor nu sunt putini si sunt totdeauna activi atunci cnd Dumnezeu este la lucru, iar slujitorii Lui i aduc o nchinare adevarata.

Ei vor da un aspect fals cuvintelor si faptelor acelora care iubesc si asculta de adevar. Vor nfatisa pe cei mai staruitori, cei mai zelosi si mai lepadati de sine slujitori ai lui Hristos ca fiind amagiti sau amagitori. Lucrarea lor este sa reprezinte gresit motivele oricarei fapte nobile si cinstite, sa puna n circulatie insinuarile si sa trezeasca ndoiala n mintile celor fara experienta. Pe orice cale posibila, ei vor cauta sa determine ca tot ce este drept si curat sa fie privit ca nebunie si amagire.Dar nimeni nu trebuie sa fie amagit cu privire la ei. Se poate vedea cu usurinta ai cui copii sunt, al cui exemplu l urmeaza si lucrarea cui o fac. "i veti cunoaste dupa roadele lor" (Mat. 7,16).

Calea lor se aseamana cu a Satanei, calomniatorul veninos, "prtorul fratilor nostri" (Apoc. 12,10).Amagitorul cel mare are multi agenti, gata sa prezinte tot felul de rataciri pentru a prinde sufletele n cursa - rataciri pregatite pentru a se potrivi diferitelor gusturi si capacitati ale acelora pe care vrea sa-i duca la ruina.

Planul lui este sa aduca n biserica elemente nesincere, nerenascute, care vor ncuraja ndoiala si necredinta, si sa mpiedice pe toti aceia care doresc sa vada lucrarea lui Dumnezeu naintnd ca sa avanseze o data cu ea. Multi dintre aceia care nu au o credinta adevarata n Dumnezeu si n Cuvntul Sau sustin unele principii ale adevarului si sunt considerati crestini. n felul acesta li se da posibilitatea sa strecoare propriile lor rataciri ca fiind nvataturi ale Scripturii.

Sustinerea ca nu are nici o importanta ce cred oamenii este una dintre amagirile cele mai ascunse ale Satanei. El stie ca adevarul, primit n iubire, sfinteste sufletul primitorului, de aceea el cauta fara ncetare sa-l nlocuiasca cu teorii false, cu fabule sau cu o alta evanghelie. nca de la nceput, slujitorii lui Dumnezeu au avut de luptat mpotriva nvatatorilor rataciti, nu numai pentru ca erau si oameni plini de vicii, ci si pentru ca strecurau rataciri fatale pentru suflet. Ilie, Ieremia, Pavel s-au mpotrivit cu hotarre si fara teama acelora care abateau pe oameni de la Cuvntul lui Dumnezeu.

Acele vederi liberale care socotesc o credinta religioasa corecta ca neimportanta nu gasesc nici o primire la acesti aparatori sfinti ai adevarului.Interpretarea superficiala si fantezista a Scripturii, precum si nenumaratele teorii contradictorii cu privire la credinta religioasa, care se gasesc n lumea crestina, sunt

lucrarea vrajmasului nostru cel mare care cauta sa ncurce mintile, astfel ca ele sa nu mai deosebeasca adevarul. Iar nentelegerea si despartirea care exista ntre bisericile crestinatatii se datoresc n mare masura obiceiului predominant de a denatura Scripturile pentru a sustine o teorie favorita.

n loc sa studieze Cuvntul lui Dumnezeu cu atentie, cu umilinta inimii pentru a obtine o cunoastere a vointei Sale, multi cauta numai sa descopere ceva ciudat sau original.Pentru a sustine nvataturile ratacite sau practicile necrestinesti, unii se opresc asupra unor pasaje ale Scripturii despartite de context, citind pe jumatate dintr-un singur verset, pentru a dovedi punctul lor de vedere, atunci cnd restul ar putea arata ca ntelesul este cu totul altul.

Cu viclenia sarpelui, se ascund n spatele declaratiilor fara legatura ntre ele, construite pentru a-si urma dorintele lor firesti. n felul acesta multi pervertesc Cuvntul lui Dumnezeu. Altii, care au o imaginatie activa, se opresc asupra simbolurilor si figurilor din Sfintele Scripturi, le interpreteaza pentru a se potrivi fanteziei lor, netinnd seama de marturia Scripturii care este propriul ei interpret, si dupa aceea prezinta aceste capricii ca fiind nvataturile Bibliei.

Atunci cnd se studiaza Scripturile fara un spirit de rugaciune, umil si gata sa primeasca nvatatura, pasajele cele mai simple si mai lamurite, ca si cele mai grele vor fi jefuite de ntelesul lor adevarat. Conducatorii papali aleg parti din Scriptura care slujesc cel mai bine scopurilor lor, le interpreteaza pentru a-i sustine si dupa aceea le prezinta poporului, n timp ce le inter-zice privilegiul de a studia Biblia si de a ntelege adevarurile ei sfinte. ntreaga Biblie trebuie data oamenilor exact asa cum se prezinta ea. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi nvatat din Biblie deloc dect sa le fie interpretate gresit nvataturile Scripturii.

Biblia a fost data cu scopul de a fi o calauza pentru toti aceia care doresc sa cunoasca voia Facatorului lor. Dumnezeu a dat oamenilor cuvntul cel sigur al profetiei; ngerii si nsusi Hristos au venit sa faca cunoscut lui Daniel si lui Ioan lucrurile care aveau sa se ntmple n curnd.

Aceste probleme importante care au de-a face cu mntuirea noastra n-au fost lasate nvaluite de mister. Ele n-au fost descoperite n asa fel nct sa ncurce si sa rataceasca pe cercetatorul sincer dupa adevar. Domnul spunea prin profetul Habacuc: "Scrie viziunea si explic-o" ca sa se poata citi usor" (Hab. 2,2). Cuvntul lui Dumnezeu este lamurit pentru toti aceia care l studiaza cu o inima plina de rugaciune.

Orice suflet sincer va veni la lumina adevarului. "Lumina este semanata pentru cel drept" (Ps. 97,11). Si nici o biserica nu poate nainta n sfintenie daca membrii ei nu cauta cu staruinta dupa adevar ca dupa o comoara ascunsa.

Pretinznd ca au conceptii largi, oamenii sunt orbiti fata de planurile vrajmasului lor, n timp ce el lucreaza tot timpul neabatut la mplinirea scopului lui. Daca reuseste sa nlocuiasca Biblia cu speculatiile omenesti, Legea lui Dumnezeu este pusa deoparte, iar bisericile sunt sub robia pacatului, n timp ce pretind ca sunt libere.Pentru multi, cercetarile stiintifice au devenit un blestem.

Dumnezeu a ngaduit ca un potop de lumina sa se reverse peste lume prin descoperirile din stiinta si din arta; dar chiar cele mai luminate minti, daca nu sunt calauzite de Cuvntul lui Dumnezeu n cercetarile lor, se ratacesc n ncercarile de a cerceta legaturile dintre stiinta si revelatie.

Cunostinta omeneasca att a lucrurilor materiale, ct si spirituale este partiala si nedesavrsita; de aceea multi nu sunt n stare sa puna de acord vederile lor privitoare la stiinta cu declaratiile Scripturii.

Multi primesc teoriile si speculatiile cu fapte stiintifice si socotesc ca Cuvntul lui Dumnezeu trebuie sa fie probat prin nvataturile "stiintei pe nedrept numita astfel" (1 Tim. 6,20). Creatorul si lucrarile Sale sunt dincolo de ntelegerea lor; si pentru ca nu pot explica acestea prin legile naturale, istoria biblica este socotita ca nefiind demna de ncredere.

Aceia care se ndoiesc de autenticitatea rapoartelor din Vechiul si Noul Testament prea adesea fac un pas mai departe si se ndoiesc de existenta lui Dumnezeu si atribuie naturii puterea infinita.

Parasindu-si ancora, sunt lasati sa se loveasca de stncile necredintei.n felul acesta multi se ratacesc de la credinta si sunt amagiti de cel rau.

Oamenii au ncercat sa fie mai ntelepti dect Creatorul lor; filozofia omeneasca a ncercat sa cerceteze si sa explice taine care nu vor fi niciodata descoperite n veacurile vesnice.

Daca oamenii ar cerceta si ar ntelege ceea ce Dumnezeu a facut cunoscut despre Sine, ar cstiga o asa viziune despre slava, maiestatea si puterea lui Iehova, nct si-ar da seama de propria lor nimicnicie si ar fi multumiti cu ceea ce le-a fost descoperit lor si copiilor lor.

Capodopera amagirilor Satanei este sa tina mintea oamenilor n cercetarea si emiterea de ipoteze despre lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a descoperit si pe care El nu intentioneaza ca noi sa le ntelegem.

Din cauza aceasta si-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El a ajuns nemultumit deoarece nu i-au fost ncredintate planurile ascunse ale lui Dumnezeu, iar el a dispretuit ceea ce-i fusese descoperit cu privire la propria lui lucrare n pozitia importanta ncredintata lui.

Trezind aceeasi nemultumire si n ceilalti ngeri de sub conducerea lui, i-a dus la cadere. Acum el cauta sa inspire mintile oamenilor cu acelasi spirit si sa-i faca sa dispretuiasca poruncile directe ale lui Dumnezeu.

Aceia care nu vor sa primeasca adevarurile Bibliei, lamurite si taioase, cauta necontenit povestiri placute care sa le linisteasca constiinta. Cu ct nvataturile prezentate sunt mai putin spirituale, cer mai putina umilinta si lepadare de sine, cu att mai mare este favoarea cu care sunt primite.

Aceste persoane si njosesc puterile intelectuale pentru a sluji dorintelor lor firesti. Prea ntelepti fiind, dupa parerea lor, pentru a cerceta Scripturile cu inima umilita si cu rugaciune staruitoare pentru calauzirea divina, ei nu au nici un scut mpotriva amagirii. Satana este gata sa mplineasca dorinta inimii si plaseaza amagirile lui n locul adevarului.

Aceasta a fost calea prin care papalitatea si-a cstigat puterea asupra mintilor oamenilor, lepadnd si adevarul, deoarece el implica o cruce. Protestantii merg pe aceeasi cale. Toti aceia care neglijeaza Cuvntul lui Dumnezeu, pentru a studia avantajele si interesul ca sa nu fie n contradictie cu lumea, vor fi lasati sa primeasca ratacirea cea mai condamnabila ca adevar religios.

Toate formele de ratacire ce se pot imagina vor fi primite de aceia care leapada de buna voie adevarul. Cel care priveste cu oroare la o amagire va primi cu draga inima o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre aceia care "n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mntuiti", declara: "De aceea Dumnezeu i-a lasat prada amagirii ca sa creada o minciuna pentru ca toti aceia care n-au crezut adevarul si au avut placere n nelegiuire sa fie condamnati" (2 Tes. 2,10-12).

Cu o astfel de avertizare n fata, este de datoria noastra sa fim veghetori la nvataturile pe care le primim.

Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amagitor, sunt nvataturile ratacite si minunile mincinoase ale spiritismului. Sub aparenta unui nger de lumina, el si ntinde plasele acolo unde se banuieste mai putin.

Daca oamenii ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugaciune staruitoare pentru a o ntelege, n-ar fi lasati n ntuneric sa primeasca nvataturi ratacite. Dar pentru ca ei leapada adevarul, cad prada amagirii.

O alta ratacire primejdioasa este nvatatura care neaga dumnezeirea lui Hristos, pretinznd ca n-a existat, nainte de venirea Lui n lume. Aceasta teorie este primita favorabil de o mare categorie de credinciosi care pretind a crede Biblia; ea contrazice n mod direct declaratiile lamurite ale Mntuitorului nostru, privitoare la legatura Sa cu Tatal, la caracterul Sau divin si la preexistenta Sa.

Acestea nu pot fi sustinute fara o deformare cu totul nesigura a Scripturilor. El nu numai ca njoseste conceptiile omului referitoare la lucrarea de mntuire, dar si submineaza credinta n Biblie ca o descoperire de la Dumnezeu. n timp ce o face mai primejdioasa, ea devine si mai greu de ntmpinat. Daca oamenii leapada marturia Scripturilor inspirate cu privire la Dumnezeirea lui Hristos, este zadarnic sa discutam aceasta problema cu ei, ca nici un argument, orict de categoric, nu-i va convinge. "Omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate ntelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste" (1 Cor. 2,14).

Nimeni dintre aceia care sustin aceasta ratacire nu poate avea o conceptie adevarata despre caracterul si misiunea lui Hristos sau cu privire la planul cel mare al lui Dumnezeu pentru mntuirea omului.

nca o alta ratacire subtila si primejdioasa este credinta care se raspndeste cu repeziciune, ca Satana nu exista ca fiinta personala si ca numele lui este folosit n Scripturi numai pentru a prezenta gndurile si dorintele rele ale omului.

nvatatura care rasuna att de larg la amvoanele de astazi, cum ca a doua venire a lui Hristos nseamna venirea Sa la fiecare n parte la moarte, este un plan de a devia mintile oamenilor de la venirea Sa

personala pe norii cerului. Timp de ani de zile Satana a spus: "Iata-L n camaruta" (Mat. 24,23-26); si multe suflete au fost pierdute prin primirea acestei amagiri.

ntelepciunea omeneasca mai nvata ca rugaciunea nu este esentiala. Oamenii de stiinta pretind ca nu poate exista un raspuns real la rugaciune; ca aceasta ar fi o ncalcare a legilor naturii, o minune, si ca minuni nu exista.

Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe si chiar Dumnezeu nu poate face nimic mpotriva acestor legi. n felul acesta, ei reprezinta pe Dumnezeu ca fiind legat de propriile Sale legi - ca si cnd actiunea unei legi divine ar exclude libertatea divina.

O astfel de nvatatura este contrara marturiei Scripturii. N-au fost facute minuni de catre Hristos si apostolii Lui? Acelasi Mntuitor milostiv traieste si astazi si este tot att de binevoitor sa asculte rugaciunea credintei ca si atunci cnd a trait vizibil printre oameni.

Naturalul colaboreaza cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu sa ne dea, ca raspuns la rugaciunea credintei, ceea ce nu ne-ar da daca n-am cere n felul acesta.

Nenumarate sunt nvataturile ratacite si ideile amagitoare, care sunt la moda n bisericile crestinatatii. Este peste putinta sa apreciem urmarile rele ale ndepartarii uneia dintre pietrele de hotar stabilite de Cuvntul lui Dumnezeu. Cei putini care se aventureaza sa faca acest lucru ncep cu lepadarea unui singur adevar.

Majoritatea continua sa ndeparteze unul dupa altul din principiile adevarului, pna devin n realitate necredinciosi.Ratacirile teologice din zilele noastre au adus multe suflete la scepticism, care altfel ar fi fost credincioase n Scriptura.

Este cu neputinta ca cineva sa primeasca nvataturi care jignesc simtul lui de dreptate, de mila si de bunatate; si pentru ca acestea sunt prezentate ca fiind nvataturile Bibliei, refuza sa le primeasca ca fiind Cuvntul lui Dumnezeu.

Si acesta este scopul pe care Satana cauta sa-l realizeze. Nimic nu doreste el mai mult dect sa distruga ncrederea n Dumnezeu si n Cuvntul Sau. Satana sta n fruntea marii armate de ndoielnici si lucreaza cu toata puterea pentru a nsela sufletele sa intre n rndurile lui. Este la moda sa te ndoiesti.

Exista o mare categorie de oameni care privesc Cuvntul lui Dumnezeu cu nencredere pentru acelasi motiv pentru care a fost privit si Autorul lui - pentru ca el mustra si condamna pacatul. Aceia care nu vor sa asculte de cererile lui ncearca sa-i distruga autoritatea. Ei citesc Biblia sau asculta nvataturile ei, asa cum sunt prezentate de la amvoanele sfinte, numai pentru a gasi greseli n Scriptura sau n predica. Nu putini ajung necredinciosi pentru ca se ndreptatesc sau se scuza pentru neglijarea datoriei. Altii adopta principii sceptice din mndrie si nepasare.

Prea iubitori de comoditate pentru a se evidentia prin ndeplinirea unui lucru vrednic de cinste, care cere efort si lepadare de sine, ei doresc sa-si asigure un renume de ntelepciune superioara criticnd Biblia.

Exista multe lucruri pe care mintea marginita, neluminata de ntelepciunea divina, nu le poate ntelege; si n felul acesta gasesc ocazia sa critice. Sunt multi care par sa socoteasca o virtute sa stea de partea necredintei, a scepticismului si a ndoielii. Dar, sub o aparenta de nevinovatie, se va vedea ca acestia sunt mnati de ncredere n sine si de mndrie.

Multi se delecteaza cnd gasesc n Scripturi ceva care ncurca mintea altora. La nceput, unii critica si judeca gresit numai de dragul contra-zicerii. Ei nu-si dau seama ca n felul acesta se ncurca n cursa pasararului. Dar dupa ce si-au exprimat pe fata necredinta, simt ca nu-si pot mentine pozitia. Astfel se unesc cu cei nelegiuiti si si nchid portile paradisului.

Dumnezeu a dat n Cuvntul Sau suficiente dovezi cu privire la caracterul Sau divin. Adevarurile cele mari care au de-a face cu mntuirea noastra sunt prezentate lamurit. Cu ajutorul Duhului Sfnt, care este fagaduit tuturor acelora care cauta n sinceritate, orice om poate ntelege aceste adevaruri pentru sine. Dumnezeu a dat oamenilor o temelie puternica pe care sa-si aseze credinta.

Cu toate acestea, mintile marginite ale oamenilor nu sunt n stare sa nteleaga deplin planurile si scopurile Celui infinit. Niciodata nu vom putea descoperi pe Dumnezeu doar prin cercetare.

Nu trebuie sa ncercam a ridica cu o mna ndrazneata cortina n spatele careia El si ascunde maiestatea Sa. Apostolul exclama: "Ct de nepatrunse sunt judecatile Lui si ct de adnci sunt caile Lui" (Rom. 11,33). Putem ntelege att de mult procedeele Sale cu noi si motivele care-L determina, nct putem vedea iubirea si mila Sa nemarginita, unite cu puterea Sa infinita.

Tatal nostru din ceruri rnduieste totul cu ntelepciune si n dreptate, iar noi nu putem fi nemultumiti si nencrezatori, ci trebuie sa ne plecam n supunere plina de respect. El ne va descoperi din planurile Sale att ct este pentru binele nostru sa cunoastem, iar mai departe sa ne ncredem n mna care este atotputernica si n inima care este plina de iubire.

Cu toate ca Dumnezeu ne-a dat dovezi ndestulatoare pentru credinta, El nu va ndeparta toate motivele pentru necredinta. Toti aceia care cauta crlige de care sa-si agate ndoielile le vor gasi.

Iar aceia care refuza sa primeasca si sa asculte Cuvntul lui Dumnezeu, pna cnd orice obiectie n-a fost ndepartata si pna cnd nu mai este nici o ocazie de ndoiala, nu vor veni niciodata la lumina.

Nencrederea n Dumnezeu este manifestarea naturala a unei inimi nerenascute, care este n vrajmasie cu El. Dar credinta este inspirata de Duhul Sfnt si ea va odrasli numai daca este alimentata. Nici un om nu poate deveni tare n credinta fara un efort hotart.

Necredinta se ntareste cnd este ncurajata; si daca oamenii, n loc sa staruiasca asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le sustine credinta si ngaduie sa puna la ndoiala si sa critice, vor constata ca ndoielile lor devin mai puternice.Dar aceia care se ndoiesc de fagaduintele lui Dumnezeu si nu cred asigurarile harului Sau l dezonoreaza, iar influenta lor, n loc sa atraga si pe altii la Hristos, tinde sa-i ndeparteze de El.

Ei sunt ca niste pomi neroditori care si ntind ramurile umbroase departe, ndepartnd lumina soarelui de la celelalte plante si facndu-le sa se vestejeasca si sa moara sub umbra lor cea rece. Lucrarea vietii acestora va aparea ca o marturie nencetata mpotriva lor. Ei seamana semintele ndoielii si ale scepticismului si vor recolta un seceris care nu da gres.

Doar un singur drum de urmat este pentru aceia care doresc cu sinceritate sa fie liberati de ndoieli. n loc de a pune la ndoiala si de a critica ceea ce nu nteleg, sa ia seama mai degraba la lumina care

straluceste deja asupra lor si vor primi o lumina mai mare. Sa ndeplineasca toate datoriile care au fost lamurite ntelegerii lor si vor fi n stare sa nteleaga si sa ndeplineasca si pe acelea de care acum se ndoiesc.

Satana poate prezenta o contrafacere att de asemanatoare cu adevarul, nct amageste pe aceia care voiesc sa fie amagiti, care doresc sa evite lepadarea de sine si sacrificiul cerut de adevar; dar este cu neputinta pentru el sa tina n puterea sa un suflet care doreste cu sinceritate, cu orice pret sa cunoasca adevarul.

Hristos este adevarul si "lumina care lumineaza pe orice om venind n lume" (Ioan 1,9). Duhul adevarului a fost trimis sa ca-lauzeasca pe oameni n tot adevarul. Si prin autoritatea Fiului lui Dumnezeu este declarat: "Cautati si veti gasi". "Daca vrea cineva sa faca voia Sa, va ajunge sa cunoasca nvatatura" (Mat. 7,7; Ioan 7,17).

Urmasii lui Hristos cunosc putin din comploturile pe care Satana si ostile sale le urzesc mpotriva lor. Dar Acela care sta n ceruri va conduce toate aceste planuri pentru ndeplinirea scopurilor Sale mai profunde.

Dumnezeu ngaduie ca poporul Sau sa fie supus chinului nemilos al ispitei, nu pentru ca are placere de necazurile si suferintele lor, ci pentru ca acest procedeu este esential pentru biruinta lor finala.

El n-ar putea, potrivit cu slava Sa, sa-i ocroteasca de ispita; caci nsusi scopul ncercarii este sa-i pregateasca sa reziste tuturor ispitelor celui rau.

Nici oamenii nelegiuiti si nici ngerii cei rai nu pot mpiedica lucrarea lui Dumnezeu sau alunga prezenta Sa de la poporul Sau, daca ei doresc, cu inimi supuse si zdrobite, sa-si marturiseasca si sa ndeparteze pacatele si n credinta sa ceara fagaduintele Sale.

Fiecarei ispite, fiecarei influente mpotrivitoare, fie pe fata sau ascunsa, i se poate rezista "nu prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul ostirilor (Zah. 4,6).Ochii Domnului sunt peste cei drepti, iar urechile Sale sunt deschise la rugaciunile lor" Si cine va va vatama, daca urmariti ce este bine?" (1 Petru 3,12.13).

Cnd Balaam, ispitit de fagaduinta unei rasplatiri bogate, a folosit descntecul mpotriva lui Israel si prin jertfele aduse Domnului a cautat sa invoce blestemul asupra poporului sau, Duhul Domnului i-a interzis raul pe care a vrut sa-l rosteasca si Balaam a fost obligat sa exclame: "Cum sa blestem eu pe acela pe care Dumnezeu nu l-a blestemat? Sau cum sa nfrunt eu pe acela pe care Dumnezeu nu l-a nfruntat? O, de as muri de moartea celor dupa voia lui Dumnezeu! Si sfrsitul meu sa fie ca al lor!"

Cnd a fost din nou adusa jertfa, profetul nelegiuit a declarat: "Iata ca am primit porunca sa binecuvntez. Da, El a binecuvntat, si eu nu pot ntoarce. El nu vede nici o faradelege n Iacov. Nu vede nici o rautate n Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el; El este mparatul lui, veselia lui. Descntecul nu poate face nimic mpotriva lui Iacov.

Nici vrajitoria mpotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov si Israel: "Ce lucruri mari a facut Dumnezeu!" Totusi, pentru a treia oara altarele au fost din nou ridicate, iar Balaam a ncercat sa rosteasca un blestem. Dar, dupa buzele ostile ale profetului, spiritul lui Dumnezeu a confirmat valabilitatea alegerii Sale si a mustrat nesocotinta si rautatea dusmanilor lor: "Binecuvntat sa fie oricine te va binecuvnta si blestemat sa fie oricine te va blestema" (Num. 23,8.10.20.21.23; 24,9).

Poporul lui Israel era n vremea aceea credincios lui Dumnezeu; si atta vreme ct ei continuau sa ramna n ascultare de Legea Sa, nici o putere de pe pamnt sau din iad nu-i putea birui.

Dar blestemul, care nu i-a fost ngaduit lui Balaam sa-l pronunte mpotriva poporului lui Dumnezeu, a reusit sa-l aduca asupra lor, amagindu-i la pacat. Cnd au calcat poruncile lui Dumnezeu, atunci s-au despartit de El si au fost lasati sa simta puterea distrugatorului.

Satana este constient ca sufletul cel mai slab care ramne n Hristos este mai mult dect un adversar pentru ostile ntunericului si ca, daca s-ar descoperi pe fata, ar ntlni o mpotrivire categorica.

De aceea cauta sa ndeparteze pe soldatii crucii din fortareata lor puternica, n timp ce el sta la pnda cu fortele sale, gata sa distruga pe toti aceia care se aventureaza pe terenul lui. Numai n ncredere umilita n Dumnezeu si n ascultare de toate poruncile Sale putem fi n siguranta.

Nici un om nu este sigur nici macar o zi sau o ora fara rugaciune. ndeosebi trebuie sa rugam pe Domnul pentru ntelepciune, sa ntelegem Cuvntul Sau. Aici sunt descoperite ademenirile ispititorului si

mijloacele prin care i se poate mpotrivi cu succes.

Satana este expert n citarea Scripturii si n a-si pune propria lui interpretare asupra pasajelor prin care nadajduieste sa ne faca sa cadem.

Trebuie sa studiem Biblia cu inima umilita si sa nu pierdem niciodata din vedere dependenta noastra de Dumnezeu. n timp ce trebuie sa fim continuu atenti la planurile Satanei, trebuie sa ne rugam continuu n credinta: "Si nu ne duce n ispita". Publicat de Enigma "Spionajului" Romanesc ! la 09:18 0 comentarii Prima mare amagire ! Prima mare amagire

Satana si-a nceput eforturile de a amagi neamul omenesc o data cu nceputul istoriei omului. El, care a pus la cale razvratirea n ceruri, a dorit sa aduca pe locuitorii pamntului sa se uneasca cu el n lupta mpotriva guvernarii lui Dumnezeu.

Adam si Eva fusesera pe deplin fericiti n ascultare de Legea lui Dumnezeu, si faptul acesta era o marturie permanenta mpotriva pretentiilor pe care Satana le ridicase n ceruri, si anume ca Legea lui Dumnezeu era opresiva si opusa binelui fapturilor Sale.

Nu numai att, dar invidia Satanei a fost mult mai aprinsa atunci cnd a fost daruit caminul cel frumos pregatit pentru perechea fara pacat. S-a hotart sa-i duca la cadere ca, prin despartirea de Dumnezeu, si aducndu-i sub puterea sa, sa cstige stapnire asupra pamntului si aici sa-si ntemeieze mparatia, n opozitie cu Cel Prea nalt.

Daca Satana s-ar fi descoperit n caracterul lui adevarat, ar fi fost respins imediat, caci Adam si Eva fusesera avertizati mpotriva acestui vrajmas primejdios; dar el a lucrat n ntuneric (indirect), ascunzndu-si planurile, ca sa-si poata ndeplini mai cu succes scopul lui.

Folosind sarpele ca mediu, pe atunci o fiinta cu nfatisarea fermecatoare, s-a adresat personal Evei: "Oare a zis Dumnezeu sa nu mncati din toti pomii din gradina?" (Gen. 3,1). Daca Eva n-ar fi intrat n discutie cu ispititorul, ea ar fi fost sigura; dar s-a aventurat sa duca tratative cu el si a cazut victima vicleniilor lui.

Tot astfel sunt biruiti si astazi unii. Ei se ndoiesc si discuta cu privire la cererile lui Dumnezeu; si, n loc sa asculte de poruncile divine, primesc teoriile omenesti care ascund numai planurile lui Satana.

"Femeia a raspuns sarpelui: 'Putem sa mncam din rodul tuturor pomilor din gradina. Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: Sa nu mncati din el, si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti'."

Atunci sarpele a zis femeii: 'Hotart, ca nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca, n ziua cnd veti mnca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscnd binele si raul'" (Gen. 3,2-5).

El a spus ca ei aveau sa fie ca Dumnezeu, avnd o ntelepciune mai mare dect nainte si ajungnd la un nivel mai nalt de existenta. Eva s-a predat ispitei; si, prin influenta ei, Adam a fost condus la pacat. Ei au crezut cuvintele sarpelui, ca Dumnezeu nu va face ceea ce a spus.

Astfel ca nu s-au ncrezut n Creatorul lor si si-au nchipuit ca El le ngradea libertatea, ca ei ar fi ajuns la o mai mare ntelepciune si naltare prin calcarea Legii Sale.Dar, dupa pacatuire, cum a nteles Adam cuvintele: "n ziua n care vei mnca din el vei muri negresit"?

Le-a nteles el oare ca nsemnnd, asa cum i facuse Satana sa creada, ca aveau sa fie ridicati la o stare mai nalta de existenta? Atunci, cu siguranta prin pacatuire s-ar fi cstigat mult mai bine, iar Satana s-ar fi dovedit a fi un binefacator al neamului omenesc. Dar Adam n-a descoperit ca acesta era sensul sentintei divine.

Dumnezeu declarase ca o pedeapsa pentru pacatul lui, ca omul trebuie sa se ntoarca n pamntul din care fusese luat: "tarna esti, din tarna ai fost luat si n tarna te vei ntoarce" (vers. 19).

Cuvintele lui Satana: "vi se vor deschide ochii", s-au dovedit a fi adevarate numai n acest sens: Dupa ce Adam si Eva au calcat Cuvntul lui Dumnezeu, ochii li s-au deschis sa-si vada nesocotinta; ei au cunoscut raul si au gustat din rodul amar al neascultarii.

n mijlocul Edenului creste pomul vietii, ale carui roade aveau puterea de a prelungi viata. Daca Adam ar fi ramas ascultator fata de Dumnezeu, el ar fi continuat sa se bucure de o intrare libera la acest pom si ar fi trait vesnic.

Dar, atunci cnd au pacatuit, i s-a interzis sa se mai mpartaseasca din pomul vietii si a devenit astfel supus mortii. Sentinta divina: "Tarna esti si n tarna te vei ntoarce" arata catre deplina stingere a vietii.

Nemurirea, fagaduita omului cu conditia ascultarii, a fost pierduta prin pacatuire.

Adam nu putea transmite urmasilor lui ceea ce nu avea; si n-ar fi fost nici o nadejde pentru neamul omenesc cazut daca Dumnezeu, prin jertfa Fiului Sau, n-ar fi adus nemurirea.

Deoarece moartea a trecut asupra tuturor oamenilor pentru ca toti au pacatuit, "Hristos a adus la lumina viata si nemurirea prin Evanghelie" (Rom. 5,12; 2 Tim. 1,10). Numai prin Hristos se poate cstiga nemurirea.

Isus spunea: "Cine crede n Fiul, are viata vesnica; cine nu crede n Fiul, nu va vedea viata" (Ioan 3,36). Orice om poate ajunge n posesia acestei binecuvntari pretioase daca mplineste conditiile. Toti aceia care "prin staruinta n bine, cauta slava, cinstea si nemurirea", vor primi "viata vesnica" (Rom. 2,7).

Singurul care a fagaduit lui Adam viata prin neascultare era marele amagitor. Iar declaratia sarpelui catre Eva n Eden - "Negresit nu veti muri" - a fost prima predica despre nemurirea sufletului.

Totusi declaratia aceasta, care se bazeaza numai pe autoritatea Satanei, rasuna de la amvoanele crestinatatii si este primita de majoritatea omenirii tot att de usor cum a fost primita de primii nostri parinti.

Sentinta divina: "Sufletul care pacatuieste acela va muri" (Ezech. 18,20) este facuta a nsemna: "Sufletul care pacatuieste nu va muri, ci va trai vesnic".

Nu putem dect sa ne miram de absurditatea ciudata care face pe oameni att de lesne crezatori la cuvintele Satanei si att de necredinciosi fata de cuvintele lui Dumnezeu.Daca omul dupa cadere ar fi avut intrare libera la pomul vietii, ar fi trait vesnic si, n felul acesta, pacatul ar fi fost nemuritor.

Dar un heruvim cu o sabie de foc a pazit "drumul la pomul vietii" (Gen. 3,24) si nimanui din familia lui Adam nu i-a mai fost ngaduit sa treaca aceasta bariera si sa se mpartaseasca din rodul datator de viata. De aceea nu exista pacatos nemuritor.

Dar dupa cadere, Satana a ndemnat pe ngerii lui sa faca un efort deosebit pentru a raspndi credinta ca omul ar fi din fire nemuritor. Si, amagind pe oameni sa creada aceasta ratacire, urma sa se ajunga la concluzia ca pacatosul ar trai n nenorocire vesnica.

Apoi printul ntunericului, lucrnd prin agentii lui, l prezinta pe Dumnezeu ca pe un tiran razbunator, declarnd ca El arunca n iad pe toti aceia care nu-i sunt pe plac si-i face sa simta mnia Lui; si ca, n timp ce sufera o groaza si un chin de nedescris n flacarile vesnice, Creatorul lor priveste cu satisfactie la ei.

n felul acesta, Arhiamagitorul pune atributele lui pe seama Creatorului si Binefacatorului omenirii. Cruzimea este de la Satana. Dumnezeu este iubire; si tot ce a creat a fost curat, sfnt si placut, pna cnd a fost adus pacatul de catre primul mare razvratit.

Satana nsusi este vrajmasul care ispiteste pe om la pacat si dupa aceea l distruge daca poate; iar cnd este sigur de victima, atunci se bucura de ruina pe care a produs-o. Daca i s-ar ngadui, el ar prinde tot neamul omenesc n plasa lui. Daca n-ar fi interventia puterii divine, nici un fiu sau fiica a lui Adam n-ar scapa.

Satana cauta sa nvinga pe oameni astazi, asa cum a biruit pe primii nostri parinti, slabindu-le ncrederea n Creatorul lor si ducndu-i la ndoiala fata de ntelepciunea guvernarii Sale si a dreptatii legilor Sale.

Satana mpreuna cu trimisii lui l prezinta pe Dumnezeu ca fiind mai rau dect ei, pentru a-si justifica rautatea si razvratirea. Marele amagitor ncearca sa puna caracterul lui de o cruzime groaznica pe seama Tatalui nostru ceresc, ca el sa para ca unul foarte mult lovit prin alungarea din cer, pentru ca n-a vrut sa se supuna unui conducator att de nedrept.

El prezinta naintea lumii libertatea de care s-ar bucura sub stapnirea lui blnda, n contrast cu robia impusa prin hotarrile aspre ale lui Iehova. n felul acesta el reuseste sa nsele sufletele si sa le departeze de credinciosia lor fata de Dumnezeu.

Ct de respingatoare fata de orice emotie de iubire si de mila, si chiar pentru simtul nostru de dreptate, este nvatatura dupa care mortii nelegiuiti sunt chinuiti n foc si pucioasa, ntr-un iad care arde vesnic; ca, pentru pacatele unei vieti pamntesti scurte, trebuie sa suferi chinul ct va fi Dumnezeu.

Totusi, aceasta nvatatura a fost mult predicata si este cuprinsa n multe din crezurile crestinatatii. Un doctor n teologie spunea: "Privelistea chinurilor iadului va mari fericirea sfintilor pe vecie. Cnd vad pe altii cu aceeasi natura, nascuti n aceleasi mprejurari, aruncati ntr-o asa nenorocire, iar ei att de deosebiti, si dau seama ct de fericiti sunt".

Un altul folosea aceste cuvinte: "Cnd hotarrea de condamnare vesnica se executa asupra vaselor mniei, fumul chinului lor se ridica vesnic naintea vaselor milei, care, n loc sa aiba partea acestor fiinte chinuite, spun: 'Amin, Aleluia! Laudati pe Domnul!'"

Unde n paginile Cuvntului lui Dumnezeu se gaseste o astfel de nvatatura?

Vor pierde cei rascumparati n ceruri toate sentimentele de mila si de compasiune, chiar si sentimentul obisnuit al omeniei? Sunt transformate oare n nepasare si stoicism sau n cruzimea fiarei? Nu, nicidecum; nu aceasta este nvatatura Cartii lui Dumnezeu.

Aceia care prezinta vederile exprimate n citatele de mai nainte s-ar putea sa fie oameni nvatati si chiar sinceri, dar sunt amagiti de sofistaria lui Satana. El i calauzeste sa foloseasca gresit unele expresii hotarte ale Scripturii, dnd limbajului un colorit de amaraciune si de rautate, care-i apartine lui, dar nu Creatorului nostru. "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se

ntoarca de la calea lui si sa traiasca. ntoarceti-va, ntoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti?" (Ezech. 33,11).

Ce ar cstiga Dumnezeu daca am admite ca El si gaseste placerea de a vedea chinurile vesnice; ca El si gaseste placere n gemetele, tipetele si blestemele fapturilor ce sufar, pe care El le tine n flacarile iadului?

Pot oare aceste gemete ngrozitoare sa constituie o muzica n auzul Iubirii Infinite? Se sustine ca aceasta pedeapsa de nenorocire nesfrsita asupra celor nelegiuiti ar arata ura lui Dumnezeu pentru pacat, ca fiind un rau care ruineaza pacea si ordinea Universului. Ce batjocura grozava! Ca si cnd ura lui Dumnezeu fata de pacat este un motiv ca el sa fie perpetuat.

Caci, dupa nvataturile acestor teologi, continuarea chinurilor fara nadejde de mila si scot din minti victimele nenorocite si, cnd si revarsa mnia n blesteme si hula, ei maresc continuu povara de vinovatie.

Slava lui Dumnezeu nu este nicidecum sporita prin perpetuarea cresterii continue a pacatului de-a lungul veacurilor vesnice.Era dincolo de puterea mintii omenesti sa aprecieze raul care a fost produs de aceasta ratacire a chinurilor vesnice. Religia Bibliei, plina de dragoste si de bunatate si abundnd n mila, este ntunecata de superstitie si mbracata n groaza. Cnd ne dam seama n ce culori false a nfatisat Satana caracterul lui Dumnezeu, ne mai mira oare ca milostivul nostru Creator este de temut, de groaza si chiar urt de oameni?

Conceptiile nspaimntatoare despre Dumnezeu, care sunt raspndite n toata lumea prin nvataturile de la amvoane, au dat nastere la mii, ba chiar milioane de sceptici si de necredinciosi.

Teoria chinurilor vesnice este una dintre nvataturile ratacite care constituie vinul nelegiuirii Babilonului, din care da sa bea popoarelor (Apoc. 14,8; 17,2).

Este fara ndoiala o taina cum slujitorii lui Hristos au primit aceasta ratacire si au predicat-o de la amvoanele sfinte. Ei au primit-o de la Roma, asa cum au primit si sabatul cel neadevarat.

Este adevarat ca a fost sustinuta de oameni mari si buni; dar si lor le-a venit lumina asupra acestui subiect asa cum ne-a venit si noua. Ei au fost raspunzatori numai pentru lumina care a stralucit n vremea lor; noi suntem raspunzatori pentru aceea care straluceste n vremea noastra.

Daca ne ntoarcem de la marturia Cuvntului lui Dumnezeu si primim nvataturi ratacite numai pentru ca parintii nostri le-au nvatat, cadem sub aceeasi condamnare pronuntata asupra Babilonului; noi bem din vinul desfrnarii ei.

O mare categorie de oameni, pe care nvatatura despre chinurile vesnice i revolta, sunt condusi catre o ratacire opusa acesteia. Ei vad ca Scripturile prezinta pe Dumnezeu ca o fiinta a iubirii si milei si nu pot crede ca El ncredinteaza fapturile Sale focului unui iad care este vesnic. Dar, sustinnd ca sufletul este nemuritor de la natura, nu vad o alta alternativa, ci doar sa ajunga la concluzia ca toata omenirea va fi n cele din urma mntuita.

Multi privesc amenintarile Bibliei ca fiind destinate numai sa ngrozeasca pe oameni sa asculte, dar nu ca sa se mplineasca literal. Astfel, pacatosul poate trai n placeri egoiste, dispretuind cererile lui Dumnezeu, si cu toate acestea asteapta sa fie n cele din urma primiti n harul Sau.

O astfel de nvatatura care se ncrede n mila lui Dumnezeu, dar care nesocoteste dreptatea Sa, este placuta inimii firesti si ncurajeaza pe cei nelegiuiti n nelegiuirea lor.

Pentru a vedea cum aceia care cred ntr-o mntuire universala rastalmacesc Scripturile, pentru a-si sustine nvatatura lor distrugatoare de suflete, trebuie sa citam numai cteva din declaratiile lor. La nmormntarea unui tnar neevlavios care fusese omort ntr-un accident, un slujitor universalist a ales ca text scripturistic declaratia cu privire la David: "El a fost mngiat cu privire la Amnon, vazndu-l mort" (2 Sam. 13,39)."Adeseori sunt ntrebat, spunea vorbitorul, care va fi soarta acelora care parasesc lumea ntr-o stare de pacat, mor poate ntr-o stare de ebrietate, mor cu vesmintele lor, nespalate de petele rosii ale crimei, sau mor asa cum a murit acest tnar, fara sa fi avut vreodata o credinta sau fara sa fi experimentat vreo religie. Suntem multumiti cu ceea ce ne spun Scripturile; raspunsul lor va revolta aceasta problema grozava. Amnon era peste masura de pacatos; nu se pocaise, s-a mbatat si, n stare de betie, a fost ucis. David era profetul lui Dumnezeu; el trebuie sa fi cunoscut daca soarta lui Amnon avea sa fie rea sau buna n lumea viitoare. Care a fost exprimarea inimii lui? 'mparatul David a ncetat sa mai urmareasca pe Absalom, caci se mngiase de moartea lui Amnon' (vers. 39)." "Si ce concluzie se poate deduce din aceasta vorbire? Nu este asa ca suferintele vesnice nu erau o parte din credinta lui religioasa? Asa ntelegem noi; si aici descoperim un argument puternic pentru sustinerea unei ipoteze mai placute,

mai luminoase, mai binevoitoare cu privire la curatia si pacea universala de la urma. El a fost mngiat vaznd ca fiul lui era mort. Si pentru ce asa? Pentru ca prin ochiul profetiei el putea privi nainte la un viitor glorios, sa vada ca fiul lui, scapat de toate ispitele, eliberat de robie si curatit de stricaciunea pacatului, dupa ce a fost facut ndestulator de sfnt si luminat, a fost primit n adunarea spiritelor naltate n bucurie" Singura lui mngiere a fost aceea ca, fiind mutat din aceasta stare de pacat si de suferinta, iubitul lui fiu se dusese acolo unde adierile placute ale Duhului Sfnt aveau sa se reverse peste sufletul lui ntunecat, acolo unde aveau sa fie descoperite mintii lui ntelepciunea cerului si adierile dulci ale iubirii nemuritoare, si n felul acesta era pregatit cu o fire sfintita sa se bucure de odihna si de societatea mostenirii ceresti." "n aceste gnduri, am dori sa se nteleaga ca noi credem ca mntuirea n ceruri nu depinde de nimic din ceea ce facem n aceasta viata; nici de o schimbare actuala a inimii, nici de credinta de acum sau o marturisire a religiei."

n felul acesta, pretinsul slujitor al lui Hristos repeta ratacirea spusa de sarpele din Eden: "Negresit nu veti muri!" "n ziua n care veti mnca, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu".

El declara ca cei mai mari pacatosi - criminalul, hotul si adulterul - dupa moarte vor fi pregatiti sa intre n stralucirea vesnica.Si de unde scoate acest pervertitor al Scripturilor concluziile sale? Dintr-o singura propozitiune care exprima supunerea lui David fata de hotarrea Providentei. Sufletul lui "dorea sa mearga la Absalom; caci fusese mngiat cu privire la Amnon, vaznd ca este mort".

Greul suferintei sale fusese usurat cu trecerea timpului, iar gndurile lui s-au ntors de la fiul cel mort la cel viu, care fugise de frica pedepsei meritate pentru crima lui. Si aceasta era dovada ca Amnon cel betiv, care savrsise incestul, a fost dus imediat dupa moarte n locuintele fericite spre a fi curatit si pregatit pentru tovarasia ngerilor fara pacat?

O povestire placuta desigur, bine aranjata ca sa fie pe placul inimii firesti! Aceasta este nvatatura Satanei si si face lucrarea cu succes. Sa ne mai surprinda oare faptul ca cu o astfel de nvatatura nelegiuirea abunda?Calea urmata de acest profesor ratacit ilustreaza pe aceea a multor altora. Cteva cuvinte ale Scripturii sunt despartite de contextul lor, care n multe cazuri ar avea ntelesul exact contrar fata de interpretarea care li se da. Si astfel de pasaje despartite sunt schimbate si folosite ca dovezi ale nvataturilor care n-au nici un temei n Cuvntul lui Dumnezeu.

Marturia citata ca dovada ca Amnon cel betiv se afla n ceruri este doar o deductie, contrazisa direct de declaratia clara si pozitiva a Scripturilor care spune ca nici un betiv nu va mosteni mparatia lui Dumnezeu (1 Cor. 6,10).

n felul acesta ndoielnicii, necredinciosii si scepticii schimba adevarul n minciuna si multimile au fost amagite de sofistaria lor si sunt leganati sa doarma n leaganul sigurantei firesti.Daca ar fi adevarat ca sufletele tuturor oamenilor au trecut direct n ceruri n clipa descompunerii lor, atunci am dori mai degraba moartea dect viata.

Multi au fost determinati de aceasta credinta sa-si puna capat vietii.

Cnd sunt coplesiti de necaz, ncurcaturi si dezamagiri, le pare mult mai usor sa-si curme firul cel fragil al vietii ca sa se nalte n stralucirea lumii vesnice.

Dumnezeu a dat n Cuvntul Sau o dovada categorica ca El va pedepsi pe calcatorii Legii Sale. Aceia care se amagesc cu ideea ca El este prea milostiv pentru a-si aduce la ndeplinire dreptatea asupra pacatosului sa priveasca la crucea de pe Calvar.

Moartea Fiului nevinovat al lui Dumnezeu dovedeste ca "plata pacatului este moartea", ca orice calcare a Legii lui Dumnezeu trebuie sa-si primeasca plata dreapta. Hristos cel fara pacat S-a facut pacat pentru om. El a suportat vina calcarii Legii si ascunderea fetei Tatalui Sau, pna cnd inima i-a fost sfsiata si viata i-a fost zdrobita. ntreaga aceasta jertfa a fost adusa pentru ca pacatosii sa poata fi mntuiti. Omul nu poate fi liberat de pedeapsa pacatului pe nici o alta cale. Si orice suflet, care refuza sa se mpartaseasca de ispasirea asigurata cu un pret att de mare, trebuie sa poarte n persoana sa proprie vinovatia si pedeapsa pentru calcarea Legii.

Sa luam seama la ceea ce spune Biblia mai departe cu privire la cel neevlavios si nepocait, pe care Universul l aseaza n cer ca pe ngerii sfinti si fericiti."Celui ce i este sete, i voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii" (Apoc. 21,6). Aceasta fagaduinta este numai pentru aceia care nseteaza. Numai acelora care simt nevoia dupa apa vietii si o cauta cu pretul pierderii tuturor celorlalte lucruri, le va fi asigurata. "Cel ce va birui, va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu" (vers.7).

Iata aici aratate si conditiile. Pentru a mosteni aceste lucruri trebuie sa ne mpotrivim si sa biruim pacatul.

Domnul declara prin profetul Isaia: "Bine de cel neprihanit! Lui i va merge bine. Vai de cel rau! Lui i va merge rau, caci va culege rodul faptelor lui" (Is. 3,10.11). "Totusi macar ca pacatosul face de o suta de ori rau", spune nteleptul, "si staruieste multa vreme n el, eu stiu ca fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu si au frica de El. Dar cel rau, nu este fericit" (Ezech. 8,12.13).

Iar Pavel marturiseste ca pacatosul si aduna o comoara de "mnie pentru ziua mniei si a descoperirii judecatii celei drepte a lui Dumnezeu; care va da fiecaruia dupa faptele sale"; "necaz si durere oricarui suflet omenesc care face raul" (Romani 2,5.6.9)."Nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un nchinator la idoli, n-are parte de mostenire n mparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu" (Efes. 5,5).

"Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12,14). "Ferice de cei ce si spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii, si sa intre pe porti n cetate! Afara sunt cnii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, nchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste n minciuna" (Apoc. 22,14.15).

Dumnezeu a dat oamenilor o declaratie cu privire la caracterul Sau si la metoda Sa de a trata pacatul. "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de ndurare si milostiv, ncet la mnie, plin de bunatate si credinciosie, care si tine dragostea pna la mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat" (Exod 34,6.7).

"Domnul nimiceste pe toti cei rai" (Ps. 145,20). "Dar cei razvratiti sunt nimiciti cu totii, samnta celor rai este prapadita" (Ps. 37,38).

Puterea si autoritatea guvernarii divine vor fi folosite pentru a dobor razvratirea; si toate manifestarile dreptatii care rasplateste vor fi n armonie desavrsita cu caracterul lui Dumnezeu care este o fiinta miloasa, ndelung rabdatoare si plina de bunatate.

Dumnezeu nu constrnge vointa si judecata nimanui. El nu gaseste placere ntr-o ascultare de rob. El doreste ca fapturile minilor Sale sa-L iubeasca pentru ca este demn de iubit. El ar dori ca ele sa-L asculte pentru ca au o apreciere inteligenta a ntelepciunii, a dreptatii si a bunatatii Sale. Si toti aceia care au o conceptie corecta cu privire la aceste calitati l vor iubi pentru ca sunt atrasi catre El n admiratie fata de atributele Sale.

Principiile bunatatii, milei si iubirii pe care le-a nvatat si exemplificat Mntuitorul nostru sunt o copie a vointei si caracterului lui Dumnezeu. Hristos a declarat ca n-a nvatat nimic altceva dect ceea ce a primit de la Tatal Sau.

Principiile guvernarii divine sunt n armonie desavrsita cu nvataturile Mntuitorului care spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri". Dumnezeu aduce la ndeplinire dreptatea asupra celor nelegiuiti pentru binele Universului si chiar pentru binele acelora asupra carora sunt ndreptate judecatile Sale.

El i-ar face fericiti daca ar putea, tinnd seama de legile guvernarii Sale si de dreptatea caracterului Sau. El i nconjoara cu dovezile iubirii Sale, le da cunostinta cu privire la Legea Sa si-i urmareste cu darurile harului Sau; dar ei dispretuiesc iubirea, fac fara valoare Legea Sa si leapada mila.

Desi primesc continuu darurile Sale, ei dezonoreaza pe Datator; ei urasc pe Dumnezeu deoarece stiu ca El are oroare de pacatele lor. Dumnezeu suporta ndelung perversitatea lor, dar ora hotartoare va veni n cele din urma cnd soarta le va fi hotarta. Va obliga El atunci pe acesti rasculati sa stea de partea Sa? i va obliga oare sa faca voia Sa?

Aceia care au ales pe Satana drept conducator al lor si au fost stapniti de puterea lui nu sunt pregatiti sa intre n prezenta lui Dumnezeu.

Mndria, amagirea, desfrul, cruzimea s-au fixat n caracterul lor. Pot ei sa intre n ceruri si sa traiasca vesnic cu aceia pe care i-au dispretuit si i-au urt pe pamnt?

Niciodata adevarul nu va fi pe placul mincinosului; blndetea nu va multumi mndria si naltarea de sine; curatia nu este pe placul celui mnjit; iubirea dezinteresata nu este atractiva pentru cel egoist. Ce izvor de bucurie poate oferi cerul acelora care sunt cu totul absorbiti de interese pamntesti si egoiste?

Pot oare aceia a caror viata a fost petrecuta n razvratire mpotriva lui Dumnezeu sa fie dusi deodata n ceruri si sa fie martori la acea stare sfnta de desavrsire care exista acolo - orice suflet plin de iubire, toate fetele stralucind de bucurie, o muzica naltatoare n sunete melodioase, naltate n cinstea lui Dumnezeu si a Mielului, si raze de lumina revarsndu-se nencetat asupra celor rascumparati de la fata

Aceluia care sade pe tron - pot oare aceia ale caror inimi sunt pline de ura fata de Dumnezeu, fata de adevar si de sfintenie sa se amestece cu multimea cereasca si sa se uneasca cu cntarile lor de lauda?

Pot ei sa suporte slava lui Dumnezeu si a Mielului? Nu, nicidecum; le-au fost oferiti ani de har, pentru ca sa-si formeze caractere pentru cer; dar ei nu si-au educat mintea ca sa iubeasca curatia; n-au nvatat limbajul cerului, iar acum este prea trziu.

O viata de razvratire mpotriva lui Dumnezeu i-a facut nepotriviti pentru cer.

Curatia, sfintenia si pacea Lui i-ar chinui; slava lui Dumnezeu ar fi pentru ei un foc mistuitor. Ar dori sa fuga din acel loc sfintit. Ar prefera mai degraba distrugerea, sa se ascunda de fata Aceluia care a murit pentru ca sa-i rascumpere. Soarta celor nelegiuiti este deci hotarta prin alegerea lor. Excluderea lor din ceruri este urmarea vointei lor si este dreapta si plina de mila din partea lui Dumnezeu.

Asemenea apelor potopului, focul zilei celei mari face cunoscuta hotarrea lui Dumnezeu ca pacatosii sunt de nevindecat. Ei nu sunt dispusi sa se supuna autoritatii divine. Vointa sfrseste, este prea trziu pentru ei ca sa-si schimbe cursul gndurilor lor n directie contrara, prea trziu pentru a se mai ntoarce de la nelegiuire la ascultare, de la ura la dragoste.

Crutnd viata lui Cain ucigasul, Dumnezeu a dat lumii un exemplu cu privire la urmarea faptului de a ngadui unui pacatos sa traiasca, pentru a-si continua calea de nelegiuire fara fru. "Prin influenta nvataturii si a exemplului lui Cain, multimea urmasilor lui au fost dusi la pacat, pna cnd "nelegiuirea era mare pe pamnt". "Si ca toate ntocmirile gndurilor din inima lui erau ndreptate n fiecare zi numai spre rau. Pamntul era stricat naintea lui Dumnezeu, pamntul era plin de silnicie" (Gen. 6,5.11).

Din mila fata de lume, Dumnezeu a sters de pe fata pamntului pe locuitorii nelegiuiti din vremea lui Noe. Din mila a distrus pe locuitorii stricati ai Sodomei.

Prin puterea amagitoare a Satanei, faptuitorii faradelegii cstiga simpatie si admiratie si n felul acesta a condus continuu si pe altii la razvratire. Asa a fost n zilele lui Cain si ale lui Noe, ca si n vremea lui Avraam si a lui Lot; la fel stau lucrurile si n vremea noastra.

Din mila pentru Univers va distruge Dumnezeu n cele din urma pe aceia care au lepadat harul Sau."Fiindca plata pacatului este moartea; dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica n Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 6,23).

n timp ce viata este mostenirea celor drepti, moartea este partea celor nelegiuiti. Moise a spus lui Israel: "si-am pus nainte viata si binele, moartea si raul" (Deut. 30,15). Moartea la care se refera aceste texte nu este aceea pronuntata asupra lui Adam, deoarece toata omenirea sufera pedeapsa pentru calcarea lui. Este "moartea a doua", care este pusa n contrast cu viata vesnica.

Ca urmarea a pacatului lui Adam, moartea a trecut asupra ntregului neam omenesc. Toti fara deosebire merg n mormnt. Iar prin prevederile Planului de Mntuire toti vor fi scosi din mormntul lor.

"Va fi o nviere a celor drepti si a celor nedrepti". "Si dupa cum toti mor n Adam, tot asa toti vor nvia n Hristos" (Fapte 24,15; 1 Cor. 15,22). Dar se face deosebirea ntre cele doua categorii care sunt nviati, "toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor nvia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor nvia pentru judecata" (Ioan 5,28.29).

Aceia care au fost "socotiti vrednici" de nvierea spre viata sunt "fericiti si sfinti". "Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere" (Apoc. 20,6). Dar aceia care n-au primit iertare prin pocainta si credinta trebuie sa primeasca pedeapsa nelegiuirii lor - "plata pacatului".

Ei sufera pedeapsa care va fi diferita ca durata si intensitate "dupa faptele lor", dar n cele din urma se ncheie cu moartea a doua. Deoarece este imposibil pentru Dumnezeu, tinnd seama de dreptatea si de mila Sa, sa mntuiasca pe pacatos n pacatele lui, i ia existenta pe care prin neascultare a distrus-o si de care s-a dovedit a fi nevrednic.

Un scriitor inspirat zice: "nca putin si cel nelegiuit nu va mai fi; da, l vei cauta n locul lui si nu va mai fi". Iar un altul declara: "Ei sunt ca si cum n-ar fi fost niciodata" (Ps. 37,10; Obadia 16).

Acoperiti de rusine ei cad ntr-o uitare deznadajduita, vesnica.

n felul acesta se va pune capat pacatului, cu tot vaiul si ruina care au izvort din el. Psalmistul spune: "Tu pedepsesti neamurile, nimicesti pe cel rau, le stergi numele pentru totdeauna si pe vecie. S-au dus vrajmasii! N-au ramas din ei dect niste dramaturi vesnice!" (Ps. 9,5.6).

Ioan n Apocalips, privind nainte spre starea vesnica a celor mntuiti, aude corul universal de lauda, netulburat de nici o nota discordanta. Toata suflarea din cer si de pe pamnt a fost auzita dnd slava lui Dumnezeu (Apoc. 5,13). Acolo nu vor fi suflete pierdute care sa huleasca pe Dumnezeu cnd se zvrcolesc n chinul fara sfrsit, nici fiinte nenorocite n iad nu-si vor amesteca vaietele cu cntarile celor mntuiti.

Pe ratacirea fundamentala a nemuririi din fire a sufletului se bazeaza nvatatura cu privire la starea de constienta n moarte - o nvatatura care, asemenea chinurilor vesnice, este opusa nvataturilor Scripturilor, contrara ratiunii si simtamintelor noastre de omenie.

Dupa credinta populara, cei rascumparati n ceruri au cunostinta de tot ce se petrece pe pamnt, ndeosebi de viata prietenilor pe care i-au parasit. Dar cum poate exista un izvor de fericire pentru cei morti sa stie necazurile celor vii, sa fie martori la pacatele savrsite de cei iubiti ai lor si sa-i vada suferind toate necazurile, dezamagirile si grozaviile vietii? Ct de mult se vor bucura de fericirea cereasca aceia care plutesc deasupra prietenilor lor de pe pamnt? Si ct de cu totul revoltatoare este credinta ca, ndata ce suflarea paraseste trupul, sufletul celui nepocait este ncredintat flacarilor iadului!

Pna la ce adncimi de groaza trebuie sa se cufunde acestia, ca sa-si vada prietenii intrnd n mormnt nepregatiti, ca sa intre ntr-o vesnicie de vai si de pacat!

Multi au fost adusi la nebunie de acest gnd chinuitor.

Ce spun Scripturile cu privire la aceste lucruri? David declara ca omul nu este constient n starea de moarte: "suflarea lor trece. Se ntorc n pamnt, si n aceeasi zi le pier si planurile lor" (Ps. 146,4).

Solomon da aceeasi marturie: "Cei vii, n adevar, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic, si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, de mult au si pierit, si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se

face sub soare. Caci, n locuinta mortilor, n care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici ntelepciune!" (Ecl. 9,5.6.10).

Cnd, ca raspuns la rugaciune, viata lui Ezechia a fost prelungita cu 15 ani, mparatul recunoscator a dat lui Dumnezeu tributul laudei pentru mila Sa cea mare. n aceasta cntare el spune motivul pentru care se bucura: "Caci nu locuinta mortilor Te lauda, nu moartea Te mareste, si cei ce s-au pogort n groapa nu mai nadajduiesc n credinciosia Ta; ci cel viu, Te lauda ca mine astazi" (Is. 38,18.19).

Teologia populara reprezinta pe cel mort neprihanit ca fiind n ceruri, intrat n fericire si laudnd pe Dumnezeu cu o limba nemuritoare; dar Ezechia n-a putut vedea nici o perspectiva glorioasa n moarte. n cuvintele lui este de acord cu marturia psalmistului: "Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda n locuinta mortilor?" "Nu mortii lauda pe Domnul, si nici vreunul din cei ce se pogoara n locul tacerii" (Ps. 6,5; 115,17).

Petru n Ziua Cincizecimii a declarat ca patriarhul David "a murit si a fost ngropat, iar mormntul lui este ntre noi pna n ziua de astazi", "Caci David nu s-a naltat la cer" (Fapte 2,29. 34). Faptul ca David va ramne n mormnt pna la nviere dovedeste ca cei neprihaniti nu merg n ceruri la moarte.

Numai prin nvierea si n virtutea faptului ca Isus a nviat poate David n cele din urma sa stea la dreapta lui Dumnezeu.Iar Pavel spunea: "Caci, daca nu nviaza mortii, nici Hristos n-a nviat. Si daca n-a nviat Hristos, credinta noastra este zadarnica, voi sunteti nca n pacatele voastre, si prin urmare si cei ce au adormit n Hristos, sunt pierduti" (1 Cor. 15,16-18).

Daca timp de patru mii de ani dreptii la moartea lor au mers direct n ceruri, cum a putut spune Pavel ca daca nu este nviere "si cei care au adormit n Hristos sunt pierduti"? N-ar mai fi necesara nici o nviere.

Martirul Tyndale, referindu-se la starea celor morti, spunea: "Marturisesc pe fata ca nu sunt convins ca ei sunt deja n slava deplina n care este Hristos sau ngerii cei alesi ai lui Dumnezeu. Nici acesta nu este un punct al credintei mele; caci daca ar fi asa, socotesc ca predicarea cu privire la nvierea trupului ar fi un lucru zadarnic" (William Tyndale, Preface to New Testament, ed. 1534).

Este un fapt nendoios ca nadejdea trecerii la nemurire cu ocazia mortii a condus la o raspndire a neglijarii nvataturii biblice cu privire la nviere.

Aceasta tendinta a fost remarcata de Dr. Adam Clarke, care spunea: "nvatatura cu privire la nviere pare sa fi fost predicata cu mult mai multa consecventa printre crestinii primari dect este astazi! Cum se explica lucrul acesta? Apostolii au insistat continuu asupra ei si i-au ndemnat pe urmasii lui Hristos la staruinta, ascultare si la bucurie n vederea ei. Iar urmasii lor de astazi rareori o mai amintesc! Asa au predicat apostolii si asa au crezut crestinii bisericii primare; asa predicam si noi si asa cred ascultatorii nostri. Nu exista n Evanghelie o alta nvatatura asupra careia sa se puna un accent mai deosebit; si nu este o nvatatura n sistemul actual de predicare care sa fie tratat cu mai multa neglijenta" (Commentary, Remarks on 1 Cor. 15, par. 3).

Acest lucru a continuat pna cnd adevarul slavit cu privire la nviere a fost aproape cu totul ntunecat si pierdut din vedere de lumea crestina.

Astfel, un scriitor religios de frunte, comentnd cuvintele lui Pavel din 1 Tes. 4,13-18, spune: "Urmarind scopurile practice de mngiere, nvatatura cu privire la nemurirea binecuvntata a dreptilor nlocuieste pentru noi orice doctrina nesigura cu privire la a doua venire a Domnului. La moartea noastra, Domnul vine pentru noi. Pentru aceasta trebuie sa veghem si sa ne rugam. Cei morti sunt deja trecuti la slava. Ei nu asteapta trmbita pentru judecata si pentru fericire."

Dar cnd a fost gata sa-Si paraseasca ucenicii, Isus nu le-a spus ca ei aveau sa vina curnd la El. "Ma duc sa va pregatesc un loc, a spus El, Ma voi ntoarce si va voi lua cu Mine" (Ioan 14,2.3).

Iar Pavel ne spune mai departe ca: "nsusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trmbita lui Dumnezeu, Se va pogor din cer, si nti vor nvia cei morti n Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti mpreuna cu ei, n nor, ca sa ntmpinam pe Domnul n vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul". Si adauga: "Mngiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte" (1 Tes. 4,16-18).

Ce contrast izbitor ntre aceste cuvinte de mngiere si acelea ale slujitorului universalist citat mai nainte! Cel de pe urma i consola pe prietenii lui ntristati cu asigurarea ca, orict de pacatos ar fi fost cel mort, cnd si-a dat sfrsitul, el avea sa fie primit ntre ngeri.

Pavel i ndreapta pe fratii lui catre venirea viitoare a Domnului, cnd catusele mormntului vor fi sfarmate si "cei morti n Hristos" vor fi nviati pentru viata vesnica.

nainte ca cineva sa intre n locuintele celor binecuvntati, cazurile lor trebuie cercetate, iar caracterele si faptele lor trebuie sa treaca pe dinaintea lui Dumnezeu. Toti trebuie sa fie judecati dupa lucrurile scrise n carti si sa fie rasplatiti dupa cum au fost faptele lor.

Aceasta judecata nu are loc la moarte.

Observati cuvintele lui Pavel: "pentru ca a rnduit o zi, n care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a rnduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a nviat din morti"" (Fapte 17,31).

Aici apostolul declara lamurit ca a fost stabilit un timp anume n viitor pentru judecarea lumii.Iuda se refera la aceeasi persoana: "El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi n lanturi vesnice, n ntuneric, pe ngerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta".

Si citeaza mai departe cuvintele lui Enoh: ""Iata a venit Domnul; cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata mpotriva tuturor" (Iuda 6,14.15). Ioan spune ca "a vazut pe cei morti, mici si mari, stnd naintea lui Dumnezeu; si au fost deschise cartile" iar mortii au fost judecati dupa lucrurile care au fost scrise n carti" (Apoc. 20,12).

Dar daca mortii se bucura deja de fericirea cerului sau de chinul din flacarile iadului, ce nevoie mai este de o judecata viitoare?

nvataturile Cuvntului lui Dumnezeu cu privire la aceste puncte importante nu sunt nici neclare si nici contradictorii; ele pot fi ntelese de mintile obisnuite.

Dar care minte curata, obiectiva poate vedea ntelepciune sau dreptate n aceasta teorie la moda?

Vor primi oare cei drepti, dupa cercetarea cazurilor lor la judecata, invitatia: "Bine, rob bun si credincios" intra n bucuria stapnului tau", cnd ei vor fi locuit n prezenta Sa, poate veacuri ntregi?

Sunt oare cei nelegiuiti chemati din locul de chin ca sa primeasca sentinta din partea Judecatorului a tot pamntul, "departati-va de la Mine, blestematilor, n focul cel vesnic?" (Matei 25,21.41).

O, ce solemna batjocura! Ce rusinoasa discreditare a ntelepciunii si dreptatii lui Dumnezeu!

Teoria nemuririi sufletului a fost una dintre acele nvataturi ratacite pe care Roma a mprumutat-o de la pagni si a ncorporat-o n religia crestinatatii.

Martin Luther a clasat-o mpreuna cu fabulele monstruoase care formeaza o parte din vraful de decrete ale Romei" (E. Petavel, The Problem of Immortality, p. 255).

Comentnd asupra cuvintelor lui Solomon din Eclesiastul, care spune ca mortii nu stiu nimic, reformatorul spune: "Un alt lucru care dovedeste ca mortii nu stiu nimic. Este spus ca acolo nu mai este datorie, stiinta, cunostinta, ntelepciune. Solomon socoteste ca mortii dorm si nu mai stiu absolut nimic. Pentru mortii care zac acolo, nu mai este nici numaratoarea zilelor si nici a anilor, caci atunci cnd vor nvia, li se va parea ca au dormit doar o clipa" (Martin Luther, Exposition of Solomon's Book Called Ecclesiastes, p. 152).

Nicaieri n Sfintele Scripturi nu se gaseste declaratia ca cei drepti si primesc rasplata sau cei nelegiuiti si primesc pedeapsa la moarte.

Patriarhii si profetii nu ne-au dat o astfel de asigurare. Hristos si apostolii nu ne-au dat nici o sugestie despre aceasta. Biblia nvata lamurit ca cei morti nu merg ndata la ceruri. Ei sunt descrisi ca dormind pna la nviere (1Tes. 4,14; Iov 14,10-12).

Chiar n ziua cnd funia de argint se rupe, iar vasul se sfarma (Ecl. 12,6) pier si gndurile omului. Aceia care coboara n mormnt stau n tacere. Ei nu mai stiu nimic din ceea ce se face sub soare (Iov 14,21). Ce binecuvntata odihna pentru dreptul obosit! Fie timpul lung sau scurt, pentru ei nu este dect o clipa. Ei dorm si sunt treziti de trmbita lui Dumnezeu la o nemurire glorioasa.

Trmbita va suna, mortii vor nvia nesupusi putrezirii. Cnd trupul acesta supus putrezirii se va mbraca n neputrezire, si trupul acesta muritor se va mbraca n nemurire, atunci se va mplini cuvntul care este scris: "moartea a fost nghitita de biruinta" (1Cor. 15,52-54).

Cnd sunt chemati din somnul lor adnc, ncep sa gndeasca exact de acolo de unde au ncetat.

Ultimul simtamnt a fost boldul mortii; ultimul gnd a fost acela al caderii sub puterea mormntului.

Cnd se ridica din mormnt, primul lor gnd se va prinde de strigatul biruitor: "Unde ti este biruinta moarte? Unde ti este boldul moarte?" (vers. 55).