Sunteți pe pagina 1din 7

CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR NATURALE, ENERGETICE ŞI MINERALE

CRITERII ŞI PRINCIPII ALE


DEZVOLTĂRII DURABILE DIN
PUNCTUL DE VEDERE AL
RESURSELOR ACESTEIA

Prof.dr. Gheorghe ZAMAN, Conf.dr.ing. Zenovic


Academia Română GHERASIM,
Facultatea de Management
Membru corespondent al Academiei
Române, director al Institutului de
Financiar-Contabil – Bucureşti
Economie Naţională, preşedinte al Prodecan al Facultăţii de Management
Asociaţiei Generale a Economiştilor din Financiar Contabil Bucureşti din cadrul
România (AGER), decan al Facultăţii Universităţii „Spiru Haret”. Este absolvent
de Management Financiar-Contabil din al Academiei Tehnice Militare (1978) şi al
cadrul Universităţii „Spiru Haret” – Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi
Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii Informatică Economic ă din cadrul ASE
de Comerţ Exterior din cadrul ASE. A (1991). Din 1985 este cadru didactic
publicat 25 volume (autor şi coautor), (1998, conferenţiar universitar) şi
din care 8 ap ărute în străinătate, şi cercetător ştiinţific (2000, CS I) în
circa 297 studii şi articole în periodice învăţământul superior militar ş i
de specialitate, multe în reviste sau economic. A realizat şi condus proiecte de
edituri străine. Premii şi distincţii: sisteme electronice şi informatice. Dintre
Premiul „P.S.Aurelian” al Academiei domeniile sale de specializare se
Române, 1998; Laurii „Tribunei menţionează: sisteme electronice şi
Economice”, 1999; Ordinul Naţional informatice, sisteme de modelare şi
„Steaua României” în Grad de Cavaler, simulare, sisteme baze de date, sisteme
2003; Comandor al Ordinului expert, managementul proiectelor (2000,
„Meritului Cultural” – cercetare evaluator CNCSIS) . Este autor şi coautor
ştiinţifică, februarie 2004; Diploma de a peste 140 de lucrări ştiinţifice publicate
onoare „Pro Scientia”, CNCSIS, – articole, studii, căr ţi, comunic ări
MEdC; Membru de onoare, diplome de ştiinţifice, inven ţii şi inovaţii, dintre care
excelenţă şi distincţii la mai multe 18 cărţi şi manuale universitare. Este
universităţi şi instituţii. membru AGIR şi membru AGER.

REZUMAT
Dezvoltarea durabilă a societăţii implică, în contextul a ceea ce se sintetizează prin dualismul ecosistem-ecoeficienţă, grija omenirii
faţă de situaţia actuală şi viitoare a resurselor sale naturale, energetice, materiale şi informaţionale. Alături de abordarea
responsabilă pentru generaţiile viitoare, utilizarea eficientă a resurselor naturale, energetice, materiale şi informaţionale
presupune, în acelaşi timp, potenţarea func ţionării unei economii durabile pentru satisfacerea cerinţelor actuale ale societăţii
umane. Lucrarea tratează un ansamblu unitar şi coerent de criterii şi principii specifice managementului strategic şi integrat al
dezvoltării durabile, în raport cu creşterea eficienţei folosirii resurselor naturale, energetice, materiale şi informaţionale. În funcţie
de aceste criterii şi principii, sunt detaliate obiectivele şi priorităţile pilonului economic al dezvoltării durabile în ţara noastră,
precum şi reperele managementului strategic al dezvoltării durabile în România.

ABSTRACT
In the context of ecosystem-ecoefficiency duality, sustainable development of society involve the care of humanity for its actual and
future resources. Efficient use of natural, energetic, material and informational resources suppose both the responsible approach
for the future generations and the intensifing of the sustainable economy working for the actual requirements satisfaction of the
society. Work presents an unitary and coherent ensemble of the strategic and integrated management criteria and principles of the
sustainable development in respect to the efficiency increase of the natural, energetic, material and informational resources.
Depending on these criteria and principles, the objectives and the priority of the sustainable development economic pillar in our
country and the sustainable development strategic management reference points in Romania are described in detail.

136 Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie


CRITERII ŞI PRINCIPII ALE DEZVOLTĂRII DURABILE

1. RESURSELE DEZVOLTĂRII căror îmbunătăţiri aduse mediului. Totuşi, deseori, este


dificil de stabilit care sunt costurile de mediu, ce can-
DURABILE
titate de resurse poate fi utilizată fără a afecta regenerarea
Esenţa dezvoltării durabile a societăţii umane este acestora şi ce beneficii există sau vor fi asigurate ca
dată de modul de gestionare, actuală şi viitoare, a urmare a unei anumite acţiuni umane. Mediul se tratează
resurse-lor sale naturale, energetice, materiale şi ca un bun gratuit, aflat la dispoziţia tuturor participanţilor
informaţionale, în raport cu obiectivele creşterii la activităţi de toate tipurile (nu numai economice). Un
obiectiv cheie al politicilor de dezvoltare durabilă este de
economice şi asi-gurarea unei calităţii din ce în ce mai
a preveni această situaţie, prin asigurarea că toate
bune a vieţii şi a mediului.
costurile şi beneficiile sunt distribuite echitabil, cum se
Cele mai multe entităţi umane aspir ă la realizarea
cuvine. Obiectivul pre-zentat este avut în vedere în
dezvoltării economice pentru a securiza creşterea stan-
totalitate la stabilirea deciziilor majore economice în
dardelor de viaţă ş i pentru a proteja ş i îmbunătăţi mediul
sectoarele public şi privat, în cadrul unui management
înconjurător, atât pentru ele însele cât şi pentru generaţiile
strategic şi integrat al dezvoltării durabile, pe toate
viitoare. Reconcilierea acestor două aspira ţii reprezintă
nivelurile de dezvoltare (local, regional, naţional şi
nucleul conceptului de dezvoltare durabilă şi se
global) . În ceea ce priveşte resursele naturale şi
sintetizează prin dualismul ecosistem-ecoeficienţă. Atât
energetice, activităţile se des-făşoară pe două direcţii
protecţia mediului cât şi activitatea economică afectează
principale: utilizarea raţională a resurselor naturale prin
calitatea vieţii. Deseori, investiţiile economice şi protecţia
tehnologii de prelucrare economică (reducerea şi
mediului „merg mână în mână”, această convergenţă
reciclarea deşeurilor), respectiv reducerea consumului şi
reprezentând situaţia ideală.
folosirea unor surse necon-venţionale de energie. În
Dezvoltarea economică este realizată nu numai pen-
prezent, accentul se pune pe utilizarea raţională a
tru satisfacerea nevoilor materiale de bază, ci şi pentru a
resurselor naturale şi energetice, devenit astfel un
furniza resursele de îmbunătăţire a calităţii vieţii în
imperativ al prezentului. Alături de acestea, resursele
direcţii ca sănătatea, educaţia şi un mediu bun. Multe
materiale şi informaţionale comple-tează ansamblul
forme de dezvoltare economică fac apel la mediu, în
resurselor dezvoltării durabile.
sensul că ele folosesc resursele naturale, energetice,
materiale şi informaţionale (resurse aflate, de cele mai
multe ori, la limită) şi generează produse poluante şi 2. PRINCIPII ŞI CRITERII
deteriorări ale mediului. Dar, în acelaşi timp, există multe ALE DEZVOLTĂRII DURABILE
căi prin care anumite tipuri de activitate econo-mică pot
proteja sau îmbun ătăţi mediul înconjurător. Acestea Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut în
includ măsurile de eficientizare a utilizării resurselor vedere la fundamentarea managementului stra-tegic şi
naturale, energiei, materialelor, informaţiilor, tehnologii şi integrat al dezvoltării durabile. Un criteriu de sustenabilitate
tehnici îmbunătăţite de management, o mai bună presupune că, la un nivel minim, ge-neraţiile viitoare nu ar
proiectare şi marketing pentru produse, minimizarea putea să trăiasc ă mai rău decât generaţiile actuale. În afară
deteriorărilor aduse mediului (tehnologii nepoluante, de eliminarea ratei de discount pozitive, criteriul valorii
tehnologii mici consumatoare de materiale şi energie, actuale poate fi completat cu alte criterii, cum este, de
tehnologii de valorificare a deşeurilor, biotehnologii etc.), exemplu, sustenabilitatea. Criteriul sustenabilităţii cere
practici agricole prietenoase pentru mediu, o mai bună îndeplinirea condiţiilor necesare pentru un acces egal la baza
utilizare a pământului şi construcţiilor, eficienţa de resurse de către fiecare dintre generaţiile viitoare. Aceasta
îmbunătăţită a transporturilor etc. Una dintre provocările înseamnă o viziune holistică asupra dezvoltării, echitabilitate
majore ale dezvoltării durabile este de a găsi căi de bazată pe autonomie şi autoregenerabilitate realizată cu
încurajare a activităţilor economice prietenoase pentru ajutorul şi transferul tehnologiilor adecvate, participarea,
mediul înconjurător şi a descuraja activităţile care pro- valorifi-carea condiţiilor locale şi a diversităţii,
voacă deteriorări ale mediului (poluarea aerului, apelor şi echitabilitatea intergeneraţională, viziunea sacră asupra
solului, respectiv subsolului). vieţii1.
Deoarece mediul şi resursele sale sunt partajate între Sustenabilitatea presupune selecţia şi desfăşurarea
diverşi utilizatori, pentru extinderea largă a protecţiei şi tehnologiilor care soluţionează probleme cu cât mai
economisirii acestora este necesară acţiunea colectivă. puţine opţiuni viitoare posibile.
Deciziile asupra dezvoltării economice trebuie luate avându-
1
se în vedere costurile poluării potenţiale şi de-teriorărilor David Crocker – Criteria for Sustainable Development,
aduse mediului, precum şi valoarea resurselor care sunt University of Arizona Press, Tucson, 2002.
consumate şi, prin conversie, valoarea ori-

Buletinul AGIR nr. 4/2006 ● octombrie-decembrie 137


CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR NATURALE, ENERGETICE ŞI MINERALE

Biodiversitatea reprezintă o condiţie obligatorie ma- 3) din perspectivă economică: eficienţa, creşterea,
joră pentru un mediu durabil. Biodiversitatea înseamnă o echitatea;
diversitate a speciilor, a ecosistemelor şi, în principal, a 4) din perspectivă inginerească: folosirea eficientă
diversităţii genetice în interiorul unei specii care a energiei şi resurselor naturale, minimizarea
garantează capacitatea de adaptare. Cu cât este mai mare pierderilor, reciclarea şi reutilizarea, evaluarea
numărul de specii care compun un sistem ecologic economică şi de mediu comprehensivă, folosind
(formează o comunitate), cu atât este mai puternic analiza pe întregul ciclu de viaţă.
ecosistemul să reziste împotriva deteriorărilor de mediu. Managementul strategic al dezvoltării durabile pre-
Există definite, în decursul timpului scurs de la for- supune, pe lângă stabilirea unor obiective pe termen
mularea conceptului de dezvoltare durabilă, o întreagă lung (15–20 ani), compatibilizate cu cele pe termenele
gamă de criterii posibile pentru formularea pragurilor scurt şi mediu, şi aplicarea unui set de principii şi
de sustenabilitate. La o extremă se situează nivelul cu criterii validate eficient pe plan internaţional, la care
efect zero sau cu presiune zero sau, cu aproxima ţie, un ne vom referi în continuare.
nivel bazat pe o referinţă istorică (de exemplu, diver- • Managementul integrat este principiul care
sitatea speciilor, nivelurile de aciditate a solurilor din presupune abordarea în manieră unitară şi holistică a
1850 sau alţi indicatori ai situaţiei preindustriale a me- proceselor de producţie, procesare, transport, distri-buţie,
diului). La cealaltă extremă se situează nivelul fără utilizare şi depozitare, ţinând seama de ciclul de viaţă al
efecte, în termeni de impacturi manifeste cunoscute produselor şi tehnologiilor, implicarea stake-holderilor,
asu-pra receptorilor relevanţi. Situaţiile intermediare coordonarea interinstituţională, sinergiile pentru cea mai
ale gamei de criterii posibile sunt poziţionate între bună utilizare a resurselor şi evitarea unor duplicări
„presiune zero” şi „fără efecte”. nenecesare.
Un concept cheie folosit în descrierea criteriilor este • Echitatea intergeneraţională este o cerinţă sine
prezervarea, care se referă, de regulă, la bogăţia de qua non potrivit căreia generaţia prezentă are dreptul de a
specii, abundenţa, diversitatea, diversitatea ecologică, folosi şi beneficia de resursele pământului, cu obligaţia de
un număr mare de specii endemice, un număr mare de a ţine seama de impactul pe termen lung al activităţii
rezerve de gene importante, habitat. acesteia şi de a susţine baza de resurse şi mediul global şi
Criteriile fundamentale ale dezvoltării durabile, în beneficiul generaţiilor viitoare.
stabilite de Comisia Comunităţii Europene încă din • Precauţia reprezintă instrumentul decizional prin
anul 1993, sunt următoarele: care se întreprind acţiuni de răspuns (contracarare) la
• menţinerea în totalitate a calităţii vieţii; ameninţările legate de pagubele serioase şi ireversibile
• menţinerea unui acces continuu la resursele cauzate sănătăţii umane şi/sau mediului, atunci când nu
naturale; dispunem de o informaţie ştiinţifică necesară.
• evitarea deteriorărilor permanente asupra • Abordarea ciclului de viaţă al bunurilor, servi-
mediului încojurător. ciilor şi tehnologiilor evaluează consecinţele asupra
În anul următor, 1994, Grupul de lucru asupra mediului generate de efectele economice legate de dife-
dezvoltării durabile de la Salzburg, Austria, a cuprins ritele stadii ale prelucrării şi valorificării produselor de
în grupul de criterii ale dezvoltării durabile: umanismul piaţă.
şi calitatea ridicată a vieţii, prezervarea diversităţii • Prevenţia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse
culturale şi regionale, distribuţia echitabilă a bogăţiei şi sănătăţii umane şi a capitalului natural de fenomenele şi
resurselor, supravieţuirea umană, prezervarea procesele economice care ar putea fi prevenite prin
deteriorării ireversibile sau exploatării resurselor investiţii şi costuri de modernizare, reparaţii, tratare sau
naturale, stabiliza-rea în interiorul capacităţii purtătoare compensare; este cunoscut că prevenirea unor prejudicii
a ecosistemelor, prezervarea biodiversităţii. este cu mult mai eficientă decât înlăturarea consecinţe-lor
O interesantă clasificare a criteriilor, din diferite după ce acestea s-au produs.
perspective, este dată de Daniel Loucks, la Universita- • Substituţia presupune înlocuirea unor produse şi
tea Cornell, Ithaca, SUA: servicii ineficiente, mari consumatoare de resurse de
1) din perspectivă sociologică: împuternicirea şi mediu cu altele mai eficiente şi cu impact ecologic mai
participarea publică, mobilitatea socială, coeziunea social redus şi mai puţin dăunătoare.
ă, identitatea culturală, dezvoltarea instituţională; 2) din • Principiul „poluatorul plăteşte” sau al internalizării
perspectivă ecologică: integritatea ecosiste-mului, costurilor marginale externe (externalităţilor negative)
capacitatea purtătoare, reducerea impacturilor stabileşte folosirea mecanismelor de piaţă pentru ca
globale adverse; poluatorii să suporte în totalitate costurile sociale şi de

138 Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie


CRITERII ŞI PRINCIPII ALE DEZVOLTĂRII DURABILE

mediu ale activităţii lor şi ca aceste costuri să fie formulate de guvernul canadian încă din anul 1992.
reflectate în preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor. Pădurea, ca unul dintre cele mai importante ecosisteme
• Internalizarea externalităţilor pozitive naturale, reuneşte diverse complexe de plante, animale,
(benefici-ilor marginale externe) vizează folosirea unui sol, apă şi aer, ca produs al unei evoluţii şi adaptări la
sistem de subvenţii corective, stimulente pentru modificări milenare. Managementul pădurii durabile
activităţile care generează beneficii marginale la părţile presupune menţinerea integrităţii, capacităţii producti-
terţe, fără ca acestea să plătească (cercetare-dezvoltare, ve, regenerabilităţii şi biodiversităţii. Dintr-un alt punct
protecţia mediului, educaţie, dezvoltare regională, de vedere, managementul integrat al ecosistemului
întreprinderi mici şi mijlocii etc.). pădure înseamnă managementul fondului natural de
• Participarea publică presupune accesul nerestric- pădure (natural landscapes), al proceselor ecologice,
ţionat la informaţia privind mediul şi resursele sale, cu al speciilor de animale să lbatice şi al activităţilor
anumite excepţii justificate (informaţii confidenţiale de umane. Managementul pădurii durabile se realizează
afaceri), dreptul publicului de a lua parte la deciziile în prin co-operarea locală, regională, naţională şi
domeniul mediului şi al resurselor sale şi de a lua în internaţională, cu scopul de a menţine ecosistemele de
considerare consecinţele acestora, posibilitatea de a pădure, cu acţiuni în concordanţă atât cu legislaţia cât
reacţiona a părţilor implicate (interesate) din societatea şi cu aspiraţiile de mediu, economice, sociale şi
civilă, dreptul de a cunoaşte din timp posibile riscuri culturale ale comunităţilor înconjurătoare pădurii.
de mediu şi asupra resurselor.
• Principiul bunei guvernări prevede ca autorităţile
şi instituţiile statului să-şi desfăşoare activitatea transpa- 3. OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI ALE
rent, eficient şi onest, în condiţiile prevenirii şi penalizării PILONULUI ECONOMIC AL
poluării şi ale promovării protecţiei mediului. DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN
• Parteneriatele privat-public şi public-privat se ROMÂNIA
bazează pe cooperarea directă, inter şi intrainstituţională,
între părţile interesate (stakeholders) reprezentate de Întrebarea privind posibilitatea realizării dezvoltării
autorităţi şi instituţii publice, ONG, grupuri şi firme economice durabile a României nu poate avea decât un
industriale, reţele şi oameni de afaceri, care împreună pot răspuns „afirmativ”, condiţionat de îndeplinirea unor
obţine, prin cumularea expertizei şi eficienţei pro-prii, o cerinţe sine qua non a căror conştientizare, cât mai ur-
valoare adăugată superioară pentru sustenabilitatea gent cu putinţă, în mentalul tuturor nivelurilor societale,
creşterii economice la nivelurile macro şi microeconomic. face parte din instrumentarul de bază al reuşitei.
• Cooperarea între state include reponsabilităţi Pilonul economic al dezvoltării durabile a
comune, dar diferenţiate, în funcţie de nivelul de României, căruia i se adaugă în mod complementar şi
dezvoltare a ţărilor; se pot aplica o serie de abordări independent cel social, ambiental şi cultural, are câteva
diferenţiate în ceea ce priveşte obligaţiile economico- obiective şi priorităţi.
financiare pentru protecţia mediului la nivel local, Un prim obiectiv macroeconomic fundamental este
regional şi internaţional, ţările dezvoltate recunoscând creşterea permanentă a PIB, pe baza aplicării progra-
faptul că le revine o responsabilitate mai mare, inclusiv în mului strategic şi tehnic contemporan, în ritmuri relativ
ceea ce priveşte acordarea de asistenţă ţărilor în curs de înalte, care s ă asigure atingerea nivelului mediu al PIB
dezvoltare sau cu economie de piaţă emergentă. per capita al UE-27 într-un orizont realist de timp (de
Principiile şi abordările criteriale ale managemen- exemplu, până în 2005, ceea ce ar presupune un ritm
tului strategic al dezvoltării economice durabile a mediu anual de creştere în perioada 2007 – 2025 de cel
României sunt în deplin consens cu spiritul şi recoman- puţin 6,5%). Această creştere presupune un efort in-
dările Declaraţiei de la Rio, Agendei 21, Declaraţiei vestiţional susţinut, cu eficienţă ridicată, o dinamică
Mileniului şi ale celorlalte documente aprobate prin con- înaltă a productivităţii totale a factorilor de producţie,
sens la summit-urile mondiale ale dezvoltării durabile. dar mai ales satisfacerea criteriului ecoeficienţei de a
Pe plan mondial există şi abordări sectoriale în ceea „realiza mai mult cu mai puţin” consum de resurse na-
ce priveşte criteriile şi principiile dezvoltării durabile, din turale, materiale, energetice şi umane.
punctul de vedere al resurselor acesteia. În cele ce În cursa de diminuare a decalajelor (rattrapage,
urmează se prezintă, ca exemplu, câteva criterii şi catching-up) economice şi sociale dintre România şi ţările
principii ale pădurilor durabile (sustainable forest)1, dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro,
mezo şi micro va fi nevoit să monitorizeze şi evalueze
1www.iisd.org
strategii şi substrategii ale creşterii economice durabile
care să includă adecvat factorul ecologic, într-un

Buletinul AGIR nr. 4/2006 ● octombrie-decembrie 139


CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR NATURALE, ENERGETICE ŞI MINERALE

proces de creştere /descreştere diferenţiată a sectoarelor factori interni şi externi legaţi de deteriorarea factorilor
economice, a ramurilor, subramurilor şi grupelor de de mediu, creşterea frecvenţei fenomenelor meteo
produse şi servicii, în concordanţă cu evoluţia para- extre-me cu implicaţii economico-sociale de mare
metrilor cererii viitoare interne şi externe, de bunuri şi anvergură şi pe termen foarte lung, la nivel local,
servicii. În această idee, trebuie avută în vedere alini-erea regional, naţional şi planetar.
la legislaţia şi standardele UE şi respectarea lor Ca urmare a creşterii importanţei şi acutizării proble-
ulterioară , indiferent dacă este vorba de chibritul eco- melor dezvoltării durabile, în anul 2000 a fost adoptată la
logic (se stinge instantaneu fără flacără, în timp ce Friibergh (Suedia) declaraţia privind promovarea Ştiinţei
chibritul clasic – ce ocupă în prezent în România o cotă Sustenabilităţii (Statement on Sustainability Science) care
de piaţă de 70–80% – se stinge fără flacără în 20 de îşi propune să îmbunătăţească substanţial, chiar dacă
secunde), de staţiile ecologice de epurare a apei (la limitat, „interacţiunile dintre natură şi socie-tate”, ţinând
nivelul anului 2006, Bucureştiul este singura capitală seama de faptul că, în ultimele decenii, direcţia de
europeană care nu dispune de o astfel de staţie) sau de dezvoltare a omenirii nu este sustenabilă, precum şi de
păduri. Ca urmare a retrocedărilor de păduri, mulţi necesitatea reconcilierii scopurilor evo-luţiei sociale cu
proprietari le „rad” de pe faţa Pământului. Un exemplu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordându-
elocvent este distrugerea Parcului Naţional Piatra Cra- se o atenţie specială modului în care schimbările de
iului, cu o suprafaţă de 14 800 ha. mediu se repercutează asupra societăţii. Racordarea cât
Managementul sustenabilităţii creşterii economice mai eficientă a ştiinţei şi tehnologiei la obiectivele şi
durabile în România are ca obiectiv de asemenea mijloacele sustenabilităţii economice, sociale şi ecologice
menţinerea ratei anuale a infla ţiei la niveluri de o a devenit o preocupare şi o necesitate stringentă, cea mai
singură cifră, intervalul 1% până la cel mult 5% fiind bună dovadă fiind cele 48,2 milioane de trimiteri pe
cel căruia va trebui să i se acorde cea mai mare atenţie. website-ul Google, dintre care 11,7 milioane referitoare la
Se ştie că inflaţia reprezintă un factor cu entropie eco- SUA, 8,67 milioane la Anglia, 850 000 la Ungaria şi 580
nomică, socială şi de mediu ridicată care subminează 000 la România.
expectaţiile raţionale şi măreşte gradul de incertitudine Ştiinţa sustenabilităţii diferă radical faţă de actualele
şi risc, inclusiv în cazul dezastrelor naturale. Cea mai domenii ale ştiinţei în ceea ce priveşte structura, metoda
sănătoasă cale de reducere a nivelului infla ţiei este şi conţinutul. Este vorba de noi abordări legate de
reducerea costurilor (inclusiv a consumului total şi nonlinearitate, complexitate, decalaje mari de timp între
unitar de resurse de mediu), creşterea competitivităţii acţiunile economico-sociale şi consecinţele acestora,
şi a productivităţii mai rapid decât creşterea salariilor. dezvoltarea de teorii specifice şi modele semicantita-tive.
Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al Soluţionarea provocărilor ştiinţei sustenabilităţii necesită
dezvoltării durabile se referă la asigurarea unui înalt o stabilire mai clară a responsabilităţii guver-nării, o
nivel al gradului de ocupare a forţei de muncă îmbunătăţire a democraţiei, o conştientizare mai puternică
disponibile şi reducerea ratei şomajului la nivelul său a cetăţenilor, stiluri noi de organizare insti-tuţională
„natural” (4–5%), inclusiv prin promovarea unui parte- pentru consolidarea şi sprijinirea cercetărilor
neriat public – privat, generator de locuri de muncă (job interdisciplinare, pe termen lung, inclusiv în ţările în curs
creation) cu productivitate ridicată, utilizarea unor de dezvoltare, implicarea oamenilor de ştiinţă, a
mecanisme de redistribuire a veniturilor, în cazuri justi- practicienilor şi cetăţenilor în stabilirea priorităţilor, cre-
ficate, evitându-se încurajarea mentalităţii de a nu munci area de cunoştinţe ştiinţifice noi, evaluarea consecinţelor
pentru a „beneficia” de ajutor social. posibile şi testarea acestora în practică.
Întreprinderea unor activităţi strategice şi de Deşi în România există mai multe strategii la nivel
coordonare pentru dezvoltarea economică durabilă la sectorial şi subsectorial care au legătură cu creşterea
nivel naţional în prezent constituie o preocupare a marii economică sustenabilă (de exemplu, Strategia Guvernu-
majorităţi a statelor care se află în diferite stadii ale lui României pentru dezvoltarea sectorului tehnologiei
procesului de elaborare, implementare, monitorizare şi informaţiei şi Strategia naţională pentru promovarea noii
evaluare a strategiei naţionale de dezvoltare durabilă, ca economii în implementarea Societăţii informaţio-nale),
urmare a recomand ării Summit-ului Mondial al impuse mai ales de pregătirea procesului de aderare a ţării
Dezvoltării Durabile de la Johannesburg (septembrie la UE, până în prezent nu există o stra-tegie a dezvoltării
2002). Puţine state în prezent îşi permit să nu aibă o durabile, de management integrat al resurselor naturale,
strategie a dezvoltării economice durabile ca reper pentru energetice, materiale şi informaţio-nale, adoptată de
fundamentarea unor decizii eficiente pe termen lung. guvern sau parlament. Din acest punct de vedere,
Eficientizarea managementului strategic al creşterii România contrastează cu situaţia ţărilor membre ale UE,
economice sustenabile a României include o serie de care implementează astfel de strategii,

140 Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie


CRITERII ŞI PRINCIPII ALE DEZVOLTĂRII DURABILE

paralel cu Strategia Dezvoltării Durabile a UE, plan internaţional (Protocolul de la Kyoto etc.), ma-
elaborată în anul 2001 şi îmbunătăţită în 2005. nagementul strategic în acest domeniu ar trebui să aibă
Chiar dacă elaborarea şi consensualizarea unei în vedere următoarele:
astfel de strategii este dificilă din mai multe puncte de – realizarea unui mecanism de feedback care să
vedere, ea reprezint ă un îndreptar absolut necesar includă monitorizarea, învăţarea şi adoptarea pe baza
pentru durabilitatea ţării, inclusiv pentru vizibilitatea şi unui set integrat de indicatori care să permită o analiză
înca-drarea sa în context internaţional. aprofundată a compatibilizării/compromisului (trade-
Într-un studiu intitulat «Strategiile naţionale pentru off) dintre componentele economică, socială şi de
dezvoltarea durabil ă. Provocări, abordări şi inovări mediu, ştiut fiind că nu se poate „manageria” strategic
în acţiuni strategice şi coordonate» (Swanson et al., decât ceea ce putem măsura;
2004) se arată că dezvoltarea durabilă „forţează” – coordonarea dintre obiectivele strategiei (inclusiv
reconcilierea ciclurilor electorale pe termen scurt cu măsurile subiacente) şi bugetele consolidat şi locale,
planificarea şi programarea pe termen lung, a scopului respectiv regionale, pe perioade mai lungi de timp
creşterii economice cu sustenabilitatea socială şi (multianuale) astfel încât strategiile dezvoltării
ambientală, a avantajelor coerenţei şi coordonării durabile să nu rămână pe poziţii periferice sau să fie
politicilor cu mişca-rea spre descentralizare. neglijate, aşa cum se întâmplă în prezent, în cazul
României, dar şi al altor ţări, aceasta presupunând o
mai mare implicare a ministerelor de profil;
4. REPERELE – coordonarea şi compatibilizarea obiectivelor şi
MANAGEMENTULUI programelor la nivelurile macro şi local (Agenda 21
STRATEGIC AL DEZVOLTĂRII locală), astfel încât politicile macro prodezvoltare
DURABILE ÎN ROMÂNIA dura-bilă să confere coerenţe şi eficienţe.
În figura 1 am prezentat relaţiile, în ordine cro-
În condiţiile în care orizontul de timp al strategiilor nologică, ale managementului strategic al dezvoltării
sectoriale de creştere economică sustenabilă în România economice durabile pe care îl adoptă ţările cu ex-
nu depăşeşte termenul mediu, cu excepţia unora vizând perienţă în acest domeniu.
preluarea acquis-ului comunitar sau alte angajamente pe

1. Conducere
(Leadership)
- tipul de abordare strategică
- angajare şi focusare
- aplicarea principiului
intergeneraţional al DD
- aplicarea principiului DD
al interdependenţei

4. Monitorizare Coordonare 2. Planificare


- gradul de realizare a - cu procesul bugetar - cadrul legal şi
strategiei - cu alte niveluri ale instituţional
- înţelegerea trendului guvernării - evaluarea politicilor
dezvoltării durabile

Participare
- instituţionalizarea participării
- reducerea încrederii

3. Implementare
- responsabilitate (accountability)
- finanţare
- mixuri de politici

Fig. 1. Schema managementului strategic al dezvoltării economice durabile


(după Swanson D. şi alţii, 2004).

Buletinul AGIR nr. 4/2006 ● octombrie-decembrie 141


CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR NATURALE, ENERGETICE ŞI MINERALE

Din analiza experienţei mondiale în ceea ce priveşte al globalizării. Fără o astfel de strategie România va
tipologia strategiilor dezvoltării durabile se relevă figura în statisticile, analizele şi rapoartele ONU şi ale
următoarele categorii: altor organizaţii internaţionale, în acest domeniu, cu
a) strategia cuprinzătoare, multidimensională, care să „liniuţe” sau „…” ceea ce ne poziţionează periferic ca
încorporeze într-un singur document şi proces pilonii vizibilitate şi relevanţă pe plan internaţional.
economic, social şi ambiental ai dezvoltării durabile, în
conformitate cu recomandările Agendei 21 privind stra-
tegiile naţionale ale dezvoltării durabile; de regulă, cea BIBLIOGRAFIE
mai mare parte a ţărilor atât dezvoltate cât şi în curs de 1. Cămăşoiu, C. Managementul organizaţiei, Editura BREN,
dezvoltare, au elaborat acest tip de strategie; Bucureşti, 2005.
b) strategii ale dezvoltării durabile pe domenii sau 2. Crocker, D. Criteria for Sustainable Development, University of
probleme (apă, aer, ecoeficienţă, resurse, sisteme infor- Arizona Press, Tucson, 2002.
maţionale etc.), în care se stabilesc obiective şi politici 3. Gherasim, Z. Influenţele tehnologiilor informaţiei şi ale
pentru un singur domeniu în contextul întregii economii; comunicaţiilor asupra dezvoltării durabile, Buletinul AGIR,
Dezvoltarea durabilă, Bucureşti, Anul VII, nr.4, octombrie-
c) strategii sectoriale ale dezvoltării durabile (de decembrie 2002, p.4-10.
exemplu: transport, sănătate, educaţie etc.) care pot fi 4. Glenn W., Magraw D., Jr. „Principles and Approaches of
considerate substrategii ale strategiei naţionale; Sustainable Development and Management for SAICM”, Center
d) strategiile dezvoltării economiei naţionale, care for International Environmental Law, 2005.
integrează dezvoltarea durabilă în sensul includerii 5. Rojanschi V., Bran Fl., Grigore Fl. Elemente de economie şi
managementul mediului, Editura Economică, 2004.
directe a aspectelor ecologice în procesul general de 6. Swanson D., Pintér L., Bughea F., Volkery A., Jacob K.
dezvoltare a ţării din punctul de vedere al influenţării National Strategy for Sustainable Development. Challenges,
reciproce dintre diferitele domenii şi medii. Approaches and Innovations in Strategic and Coordinated Action,
În multe ţări, strategiile dezvoltării durabile nu sunt Unigraphics Winnipy, Manitofa, 2004.
consacrate legal, oficial, printr-un for legislativ (parla- 7. Vasile, V., Zaman, Gh. (coord.) Dezvoltarea durabilă, Edi-tura
Expert, Bucureşti, 2005.
mentul, guvernul etc.). În unele ţări, însă, există un 8. Zaman, Gh. National Sustainable Development Strategy,
mandat legal pentru strategiile dezvoltării durabile la Romania CNI Coresi, Bucharest, 1999.
nivel parlamentar. În UE, de exemplu, există cerinţa de a 9. *** Statement of the Friibergh Workshop on Sustainability
integra problemele sustenabilităţii în politicile Uniunii Science, Friibergh, Sweden, 11-14 October 2000.
(Art.6 al Tratatului Uniunii, hotărârile reuniunii ţărilor UE 10. *** Our Common Future: The World Commission on Envi-
de la Cardiff). Cadrul instituţional responsabil cu ronment and Development (The Bruntland Report), G.
Bruntland, editor. Oxford Press, 1987.
elaborarea, aprobarea şi implementarea strategiei variază
11. *** Stockholm Declaration of the United Nations Con-
de la o ţară la alta, dar oricum organismele specializate pe ference on the Human Environment (Stockholm Declaration)
probleme de mediu (ministere, agenţii, centre etc.) au U.N. Doc.A/CONF 48/14 (1972).
început să joace un rol tot mai mare. 12. *** UN General Assembly, United Nations Millenium
În încheiere, subliniem necesitatea elaborării şi Declaration, U.N. Doc.A/Res/55/2, 2000.
implementării unei strategii a dezvoltării economice 13. *** UNEP, Governing Council, International
durabile a României, pe o perioadă de cel puţin 20 de ani, Environmental Governance, Decision SS.VII/1, Febr. 2002.
14. *** World Summit on Sustainable Development, Plan of
care să ţină seama de resurse, de componentele sociale, Implementation, 2002.
de mediu şi culturale ale dezvoltării durabile, în contextul 15. *** IISDnet Principles for SD, www.iisd.org.
naţional şi internaţional, al integrării în UE şi

142 Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie

S-ar putea să vă placă și