Diferenţe privind baza anatomică a principalelor regiuni de măcelărie la ecvine

şi bovine
Diferenţe legate de oasele membrelor

Membrul toracic:
 Spata: uşor de identificat: 1. la ecvine spina scapulară se termină lent, la
rumegătoare, la extremitatea distală apare proeminentă, formaţiune denumită
acromion.
2. raportul dintre suprafaţa fosei supraspinoase şi a
celei infraspinoase: la cal este de 1:2 iar la
rumegătoare este de 1:3.
 Humerusul: diferenţa apare la extremitatea proximală unde apar doi tuberculi care
la cal sunt aproximativ la fel de dezvoltaţi, iar la rumegătoare tuberculul mare este
mult mai dezvoltat decât tuberculul mic.
 Oasele antebraţului (radiusul şi ulna) sunt sudate la ambele specii în poziţie de
pronaţie, la ecvine ulna este mult mai redusă decât la rumegătoare şi se termină în
treimea inferioară a osului.

Membrul pelvin:
 Osul coxal: cele mai importante diferenţe le prezintă iliumul şi ischiumul. În
ansamblu, podeaua cavităţii pelvine (bazinul) este rectilinie ka ecvine şi concavă
la rumegătoare. Unghiul extern al iliumului, în ambele cazuri are un aspect
tuberos (şoldul), diferenţa fiind dată prin faptul că la ecvine prezintă patru
tuberculi (cuspizi), pe când la rumegătoare prezintă numai trei cuspizi. La
ischium, tuberculul ischiatic este rotunjit la cal şi este mai voluminos şi tricuspid
la bovine.
 Femurul: în cazul calului se recunoaşte uşor în comparaţie cu cel de la
rumegătoare.
1. trochanterul mare la cal este divizat, iar la rumegătoare este simplu.
2. prezenţa trochanterului trei la cal
3. trochleea femurală, în ambele cazuri are buzele egale, dar la rumegătoare
este uşor oblică.
 Patela la cal etse patrulateră, iar la rumegătoare este triunghiulară.
 Tibia se examinează numai extremitatea distală. Cochleea tibială este oblică la cal
şi perpendiculară pe axul transversal la bovine. La extremitatea proximală la
rumegătoare pe tuberozitatea laterală a tibiei se observă o apofiză stiloidă fibulară
(ascuţită).

Analiza foselor costale craniale.

La cal, acestea sunt adânci (sul formă de U), iar la bovine sunt superficiale, cu
suprafaţa articulară plană.
Incizura vertebrală caudală, la bovine este transformată în gaură. Marginea
caudală a procesului spinos este groasă la cal şi subţire, tăioasă la rumegătoare.

1
  Sacrumul, în ambele cazuri este format din acelaşi număr de vertebre. În acest
caz, la rumegătoare procesele spinoase ale vertebrelor sunt sudate, iar în cazul
calului sunt independente.
 Coastele, la rumegătoare sunt foarte late, procesul transvers la cal prezintă
suprafaţă plană, la rumegătoare fiind ondulată.
 Sternul la cal prezintă carenă sternală, iar la rumegătoare este aplatizat.
 Atlasul şi axisul: Atlasul- la cal aripa atlasului este perforată de o gaură
transversă. Axisul- se deosebeşte după aspectul procesului odontoid (aspect de
dinte). La cal este semiconic, la rumegătoare are aspect de jgheab (concav).
Procesul spinos este situat dorsal, la cal este mai lung şi divizat caudal. Celelalte
vertebre sunt relativ scurte la rumegătoare, procesul spinos este înalt la
rumegătoare, iar la ecvine are aspect de creastă secundă.
 În cazul vertebrelor III-V, procesuk transvers este bicuspid, cuspizii sunt
aproximativ la fel ca şi la cal, iar la rumegătoare cuspidul cranial este mai mare
decât cel caudal şi uşor dirijat ventral.
 Vertebra VI nu poate fi confundată: la cal procesul transversal este tricuspid, la
rumegătoare are două (cuspizii ventrali uniţi ptintr-o lamă groasă).

Diferenţe dintre ovine şi canide

Membrul anterior:
 Spata: la ovine are aspect triunghiular, gâtul este lung şi subţire. La canide
unghiul cervical al spetei se prezintă rotunjit, iar gâtul apare scurt. În ceea ce
priveşte spina scapulară, la ovine se termină printr-un acromion, pe când la canide
pretzintă atât acromion cât şi paraacromion. Raportul dintre cele două suprafeţe,
fosa supraspinoasă şi cea infraspinoasă este de 1:3 la ovine şi de 1:1 la canide.
 Humerusul la ovine este mai scurt decât la canide, iar la câine este prezentă la
extremitatea distală o gaură supratrochleară. La extremitatea proximală, la ovine,
humerusul prezintă tuberculul mare mai dezvoltat decât tuberculul mic, depăşind
cu mult înălţimea capului humeral şi este divizat pe când la câine tumerculul mare
este nedivizat şi depăşeşte cu puţin înălţimea capului humeral.
 Radiusul şi ulna: în acest caz, diferenţele sunt semnificative. La ovine oasele sunt
sudate între ele, în timp ce la câine sunt independente.
Membrul pelvin:
 Osul coxal, la oaie prezintă iliumul cu aspect triunghiular şi gât lung.
 În cazul tibiei trebuie examinată extremitatea distală la care la oaie în lateral se
observă o suprafaţă neregulată lateral de cochlee destinată articulării cu un os
(osul maleolar).
La câine cochleea nu are această suprafaţă, este incompletă, lipsind maleola
laterală. În locul maleolei cochleea este delimitat de extremitatea distală a fibulei,
existând şi o suprafaţă plană de articulare cu acest os.
La extremitatea proximală creasta tibială la oaie se termină lent, iar la câine brusc.
La oaie, în lateral se observă apofiza stiloidă fibulară.

2
 Vertebrele
Atlasul
 La câine aripile sunt trase lateral (dacă se întoarce fluture). În locul găurilor alare
la câine apar două incizuri.
 La ovine lipseşte gaura transversă, iar la câine se observă o gaură transversă,
situată pe marginea caudală a aripilor.
Axisul
 La oaie procesul odontoid are formă de jgheab, iar la câine este conic.
La câine procesul spinos este foarte lung, ajunge până la capătul procesului
odontoid. În cazul celorlalte vertebre se constată tendinţa de aplatizare a feţelor terminale
craniale şi caudale ale vertebrelor la câine. Se constată inegalitatea cuspizilor proceselor
transversale în cazul ivinelor, cel cranial fiind mai dezvoltat decât cel caudal.
Vertebrele toracale, în cazul primelor 8-9 vertebre, procesul spinos este mai gros
la câine şi se termină tuberos, în cazul celor de la oaie nu. Ultimele patru-cinci vertebre
au un proces spinos ce tinde să fie triunghiular la câine, iar la ovine are o foarmă
patrulateră.
În ansamblu, o vertebră lombară de oaie se caracterizează pri orizontalitatea
proceselor transverse. La câine sunt uşor dirijate ventral.
Sacrumul este format din 4-5 vertebre, la ovine având formă triunghiulară privit
dorsal , iar la câine este mai scurt şi are trei vertebre.
Coastele, la câine sunt arcuite şi cilindrice, iar la oaie sunt aplatizate.
Sternul: la oaie, sternebrele sunt lăţite, iar la câine au aspect cilindroid.

3
 SISTEMUL MUSCULAR

MUSCULATURA MEMBRULUI ANTERIOR

Este sistematizată în funcţie de ropografie în: musculatura spetei, musculatura
braţului şi musculatura antebraţului.
Musculatura spetei prezintă muşchii laterali ai spetei şi mediali ai spetei.
Musculatura braţului: muşchii craniali ai braţului şi muşchii caudaliu ai braţului.
Aceştuia din urmă reprezintă cea mai voluminoasă musculatură a membrului anterior şi
sunt reprezentaţi de muşchiul triceps brahial, format din trei porţiuni: lungă, laterală,
medială şi ocupă unghiul dintre spată i braţ. Musculatura caudală se mai numeşte şi
musculatura anconată.
Musculatura antebraţului este formată din muşchii craniali şi cei caudali ai
antebraţului, în special de burţile sau corpurile acestor burţi care sunt străbătute de
intersecţii (fascicule fibroase) motiv pentru care nu furnizează o carne de calitate.

MUSCULATURA MEMBRULUI PELVIN

Este formată din muşchii bazinului, muşchii coapsei şi muşchii gambei. Dintre
muşchii bazinului, cei mai bine reprezentaţi sunt muşchuii superficiali sau muşchii glutei,
cel mai voluminos fiind muşchiul gluteu mijlociu. La bovine aceştia sunt exagerat de
dezvoltaţi la rasele de carne, ceea ce permite folosirea termenului de crupă dublă
deoarece depăşesc nivelul proceselor spinoase sacrale.
Musculatura coapsei. Muşchii coapsei sunt foarte bine reprezentaţi şi împărţiţi în
mai multe categorii formând baza regiunii de măcelărie numită PULPĂ. Cei caudo-
laterali la ecvine depăşesc în sens dorsal/proximal tuberozitatea ischiatică completând
musculatura bazinului în partea caudală. Pe partea anterioară a coapsei, cel mai
voluminos muşchi sunt: caudal mușchii propulsori: biceps, semitendinos,
semimembranos. Pe partea medială sunt situați mușchii adductori: grațios, croitor, marele
și micul adductor.
Musculatura gambei este asemănătoare cu cea a antebrațului.

La nivelul trunchiului, carnea de calitate se observă la nivelul musculaturii

spinării: în stratul III, marele lung dorso lombar- ocupă jgheaburile vertebrale începând
de la nivelul părții centrale a porțiunii toracale, depășind ultima coastă și ajungând până
la nivelul iliumului (creasta iliacă), pe deasupra proceselor transverse ale vertebrelor
lombare.
În categoria mușchilor trunchiului intră și musculatura psoatică, respectiv marele
și micul psoas, mușchi cu textură fină. Care reprezintă o carne de calitate superioară.

Din categoria mușchilor gâtului, mușchii dorsali vor da numele regiunii de

“ceafă” și constituie o carne de calitate datorită faptului că prezintă o cantitate variabilă
de grăsime situate între fibrele musculare.
Există o serie de mușchi striați cu activitate intensă, bine vascularizați și în care s
elocalizează parazitul Trichinella spiralis. Dintre aceștia, cei mai importanți și ușor de
abordat fiind: diafragma, mușchii psoași, mușchiul maseter, mușchii limbii etc.

4
  diafragma
Este reprezentată de un mușchi specific xare desparte cavitatea toracică de cea
abdominală. Aceasta este alcătuită dintr-o porțiune aponevrotică situate central și o
component periferică de natură musculară.
În partea dorsală, porțiunea mușchiului este reprezentată de pilierii diafragmei
care se prind pe corpul vertebrelor la joncțiunea dintre porțiunea toracală ș idea lombară.
 Mușchii psoași sunt situați pe tavanul cavității abdominale, după îndepărtarea
fasciei endoabdominale
 Mușchiul maseter
 Mușchii limbii, ai laringelui sau mușchii intercostali, toți fiind mușchi cu
activitate intense, complex și foarte oxigenați.

5
 APARATUL DIGESTIV

Organele prediafragmatice
 Limba- este un organ comestibil, situate la nivelul cavității bucale. Aceasta este
așezată la nivelul podelei cavității și se sitematizează în trei porțiuni: vârf, corp și
baza limbii. Suprafața acesteia este acoperită de o mucoasă mai mult sau mai
puțin cheratinizată în funcție de specie care include muguri gustative integrați
papilelor gustative. După conformație și aspect putem stabilii specia de la care
aparține.
La cal, vârful limbii este lățit, iar porțiunea liberă este parcursă de un șanț median.
Mucoasa care acoperă partea dorsală a limbii este necheratinizată, papilele filiforme sunt
reduse ceea ce conferă suprafeței limbii aspect catifelat. Vărful limbii este dispus
longitudinal. Un alt aspect characteristic îl constituie prezența pe partea caudală a feței
dorsale a limbii cele două papile caliciforme (circumvallate) dituate de o parte și de alta a
planului median. Prezența la baza limbii pe părțile laterale a două grupuri de papile
foliate. Suprafața este de asemenea netedă.
La rumegătoarele mari, vărful limbii este ascuțit și gros. Nu prezintă șanț median,
în schimb prezintă pe partea dorsală a corpului o protuberanță linguală evidentă. Pe
partea dorsală a vârfului și a porțiunii libere, papilele foliate se hipertrofiază (aspect
conic) și sunt puternic cheratinizate. Papilele caliciforme, foarte numeroase (7-8) pe
fiecare parte se găsesc la baza limbii și pe părțile laterale ale acesteia. Lipsesc papilele
foliate, dar se pot observa numeroase papile lentiforme pe suprafața protuberanței
linguale.
La ovine, limba are vârful ascuțit, prezintă un șanț median redus, iar mucoasa este
puțin cheratinizată, nu ca în cazul bovinelor.
La porc, vârful limbii este asemănător celui de la rumegătoarele mari, nu are șanț
dar mucoasa lingual nu este cheretinizată. Apare o creastă linguală alungită. Există două
papile caliciforme ca și la cal și două grupuri de papile foliate. La limita dintre baza
limbii și epiglotă apar papile conice necheratinizate.
La câine, limba este foarte aplatizată, lată, vârful este foarte lățit, iar fața dorsală
este parcursă de un șanț pe toată lungimea ei. Nu prezintă nici protuberanță linguală și
nici tuberozitate. Se constată prezența a 4-6 papile dispuse sub forma literei V cu
deschiderea rostral. În interior, limba de câine prezintă o formațiune specifică denumită
lissa care este formată din țesut fibro-cartilaginos.
 Faringele este un organ cavitar care prezintă 7 deschideri: una oro-faringiană, una
faring-esofagiană, două nazo-faringiene, dou- faring-timpanice și una faring-
laringiană. Este organ cu dublu rol: digestive și respirator.
 Esofagul- este un conduct cu perete muscular.
 Stomacul este un organ cavitar cu aspect saciform, prezentând extremitatea
stângă mai bombată. Dorsal prezintă orificiul cardia de deschidere a esofagului iar
orificiul pilor pentru comunicarea cu duodenul. Dorsal stomacul prezintă mica
curbură, iar ventral marea curbură. Mucoasa stomacului este de mai multe feluri:
esofagiană, cardiac, fundică și pilorică.
La cal, extremitatea stângă a stomacului este foarte dezvoltată, iar la nivelul
cardiei, musculature prezintă o dispoziție aparte care nu permite actul vomei la această

6
specie. Mucoasa este de tip esofagian în toată partea stâmgă a stomacului fiind o mucoasă
care nu are rol în digestive.
La porc, fundul de sac stâng prezintă un diverticul, diverticulul ventricular. Acesta
permite voma. Prezența la nivelul pilorului a unui dop mucos pediculate care reglează
tranzitul gastro-duodenal denumit TORUS. Mucoasa cardiac la suine este foarte întinsă.
La câine fundul de sac stang este mult mai redus. Stomacul are aspect piriform,
cardia este largă.
La rumegătoare se întâlnește stomacul pluricompartimentat. Cel mai voluminos
dintre compartimentele prestomacale este rumenul, apoi rețeaua, foiosul și stomacul
propriu-zis este numit cheag.
Rumenul este reprezentat de două compartimente largi denumite saci ruminali.
Sacul ruminal dorsal comunică cu cel ventral printr-un orificiu larg intraruminal. În
partea anterioară a sacului dorsal se găsește deschiderea esofagului. Zona
corespunzătoare atriului ruminal. Cei doi saci ruminali, în partea caudală se termină prin
două vezicule conice: vezicula conică dorsală și vezicula conică ventral. La nivelul celor
două șanțuri transversal cranial și caudal, musculature este foarte dezvoltată, constituind
pilierii ruminali. Cărnoși, groși și de o calitate bună pentru consum (ciorba de burtă).
Mucoasa ruminală este formată din numeroase papile foliate absente la nivelul
pilierilor ruminali.
Al doilea compartiment prestomacal se numește rețeaua. Aceasta comunică cu
rumenul prin orificiul rumino-reticular, iar cu foiosul prin orificiul reticulo-omasic.
Mucoasa acestui comaprtiment formează spații asemănătoare fagurelui de albine.
Foiosul este cel de-al treilea compartiment (nu se consumă), motiv pentru care
comunicarea lui cu cheagul se realizează la nivelul orificiului omaso-abomasic. Prezintă
mucoasă cheratinizată.
Cheagul este stomacul propriu-zis. Prezintă un aspect piriform, cu mucoasă
necheratinizată și formează lame spiralate.

 Intestinul este reprezentat prin intestinal subţíre (duoden, jejun, ileon) şi intestine
gros (cecum, colon şi rect). Glandele anexe ale tubului digestiv (ficat şi pancreas)
se deschid la nivelul duodenului.
Intestinal subţire. Duodenul constituie porţiunea fixă a intestinului subţire,
ligamentele care îl fixează de alte regiuni din preajmă sunt scurte. În prima parte a
duodenului se deschide canalul coledoc, canalul pancreatic principal şi la unele specii şi
canalul pancreatic accesoriu. Jejunul este cel mai lung segment formând numeroase anse
în cavitatea abdominală, susţinute de un pliu al peritoneului- marele mezenter. Topografia
acestuia variază foarte mult. Ileonul este în continuitate directă cu jejunul şi este ultima
parte a intestinului subţire. Acesta este legat de cecum în totalitate prin intermediul
ligamentului ileocecal. Ileonul prezintă peretele mai gros.
Intestinal gros. Cecumul are aspect saciform, având peretele neted sau boselat în
funcţie de specie. La rumegătoare acesta este neted. Vârful este rotunjit sau ascuţit, şi este
continuat cu colonel de la nivelul orificiului cecocolic. Colonul este cea mai lungă
porţiune a intestinului gros şi sistematizat în colon ascendent, transvers şi descendent.
Segemntele pot fi boselate sau neboselate în funcţie de specie. Rectul nu se foloseşte în
industria alimentară.
La cal, colonel ascendent este format din patru anse lungi.

7
 La proc, colonel ascendent poartă denumirea şi de colon helicoidal datorită
aspectului sub formă de triplu helix cu trei anse concentrice şi tgrei excentrice, cele
excentrice fiind boselate.
La rumegătoare, colonel ascendent este denumit şi colon spiralat pentru că
prezintă trei anse care se rulează spe interior şi alte trei spre exterior.

Glandele anexe ale tubului digestiv

Ficatul este o glandă anexă situată la nivelul cavităţii abdominale,
retrodiafragmatic. Organul prezintă o faţă parietală convexă în toate sensurile care vine în
contact cu diafragma. Pe această faţă se observă un şanţ, şanţul venei cave de pe
marginile căreia se desprinde un ligament (ligamentul coronar). Faţa viscerală a ficatului
prezintă hilul organului pe unde pătrund vasele de sânge, nervii, şi ies canalele biliare
extrahepatice. Pe marginea ventrală se observă o serie de incizuri mai mult sau mai puţin
adânce care delimitează o serie de lobi. Din partea stângă a lobului pătrat se detaşează un
ligament care trece pe peretele cavităţii şi se redirecţionează către cicatricea ombilicală
(ligamentul falciform. Pe marginea dorsală se delimitează alte două ligamente, ligamentul
triunghiular drept şi stâng, iar intre cele două ligamente, pe margine există două incizuri:
incizura venei cave (pe dreapta) şi incizura esofagiană pe partea stângă.
La cal ficatul nu prezintă vezică biliară.
La bovine, lobul caudat este divizat într-un process papilar şi o porţiune caudată.
Ficatul prezintă numai lob stâng, pătrat şi drept. La rumegătorul mic incizurile dintre lobi
sunt mai pronunţate decât la rumegătorul mare. Vezoica biliară este dispusă într-un unghi
mai puţin oblic decât la rumegătorul mare.
La porc, ficatul prezintă lob drept, intermediar drept, pătrat, intermediary stâng şi
stâng, darn u pretintă amprentă renală.
La câine există acelaşi număr de lobi ca şi la porc.
La cal nu există vezică biliară, bila este eliminată prin canalul hepatic principal.
Canalul hepatic se deschide în duoden alături de canalul pancreatic principal.
Pancreasul se găseşte tot la nivelul cavităţii abdominale în interiorul curburii
duodenului. Acesta este format din acini pancreatici şi este străbătut la cal de către vena
portă.

8
 APARATUL RESPIRATOR

Pulmonii reprezintă organelle esenţiale ale resă în respiraţiei la mamifere.

La cal, fiecare pulmon este format dintr-un lob apical şi unul caudal, în plus pe
faţa caudală a pulmonului drept se găseşte şi lobul azigos. Traheea se bifurcă în două
bronhii principale, bronhia pulmonară stângă şi una dreaptă. Cea stângă formează trei
bronhii lobare, iar cea dreaptă patru.
La rumegătoare, pulmonul este multilobulat. Pulmonul apical al pulmonului drept
este diviuat în porţiune cranială şi caudală, iar cea cranială trece pe sub trahee. Traheea
formează o bronhie secundară care arează numai lobul apical. Pulmonul prezintă
lobulaţie pe toată suprafaţa.
La suine, pulonul este asemănător celui de la rumegătoare, dar lobul apical nu este
divizat. Pulmonul de asemenea prezintă lobulaţie pe toată suprafaţa lui.
La câine, lobulaţia pulmonară este foarte adâncă.

9
 Aparatul uro-genital

Rinichii sunt organe esenţiale ale elaborării urinii. Aceştia se găsesc în cavitatea
abdominală, paramedian.
Rinichiul drept este plasat mai cranial decât cel stâng. Sunt susţinuţi într-o
duplicătură a fasciei abdominale denumită lojă renală ce include şi o anumită cantitate de
ţesut adipos cu excepţia speciilor la care rinichii sunt festonaţi doar pe faţa ventrală a lor
şi sunt acoperiţi de peritoneu.
Structura internă a rinichiului cuprinde o zonă externă denumită corticală şi o
zonă internă denumită medulară în care se găseşte bazinetul renal. Rinichii pot fi de două
tipuri: monopapilari şi pluripapilari. Cei monopapilari sunt prezenţi la toate speciile în
afară de rumegătoare şi suine la care sunt pluripapilari. Un lob renal corespunde
suprafeţei delimitată de o piramidă renală. Un lobul renal este format dintr-o piramidă
Farrein. Calicele renale se mulează pe piramidele renale care sunt structuri cavitare care
se deschid în basinet.
Speciile la care papilele renale sunt independente se numesc specii pluripapilare
(bovine, ovine şi om) iar vârfurile sunt independendente şi se observă pe secţiune. La
celelelte specii, papilele fuzionează şi se va forma o creastă, iar speciile se numesc specii
monopapilare.
La cal, rinichiul strâng are formă de bob de fasone, iar cel drept are forma unei
inimi.
La rumegătoarele mari, rinichii sunt multilobulaţi, prezintă un basinet ramificat
(raccema), fiecare calice având câte o ramură. La rumegătoare, rinichiul stâng este împins
spre partea dreaptă de către rumen de aceea mai poartă denumirea şi de rinichi flotant.
Rumegătorul mic prezintă formă de bob de fasole.
La câine, rinichiul prezintă venule subscapulare.
La porc, lungimea rinichiului este de două ori cât lăţimea acestora.

Testiculul este acoperit la exterior de o membrană denumită albuginee. La cal,

marginea superioară prezintă o formaţiune care acoperă capetele denumită epididim.
Testiculul prezintă în structură următoarele formaţiuni: mediastin testicular, reţea
testiculară, canal efferent, canal epididimar şi canalul deferent.
La armăsar, artera testiculară nu trece de jumătatea longitudinală a testiculului.
La porc, artera testiculară ajunge până la marginea dorsală a testiculului.
La rumegătoarele mari, artera testiculară formează un desen sinuos pe suprafaţa
întreagă a testicului, pe când la berbec artera testiculară ajunge până la jumătatea
testiculului.

10
 APARATUL CIRCULATOR

Cordul reprezintă organul central al aparatului circulator şi a întregului organism.

Este format din masa ventriculară şi cea atrială, dintr-o parte stângă şi una dreaptă.
La nivelul atriului stâng ajung vena cavă cranială şi cea caudală precum şi vena
azigos (dreaptă la cal, stângă la rumegătoare). Din ventriculul drept se desprinde
trunchiul pulmonar. La nivelul atriului stâng ajung 4-6vene pulmonare, iar din ventriculul
stâng se desprinde artera aortă. Pe partea stângă a cordului se găseşte şanţul paraconal, iar
pe partea stângă şanţul subsinuos.
La cal, la nivelul şanţurilor cordului se găseşte o grăsime galbenă care prezintă o
consistenţă scăzută, uleioasă. Auriculele sunt relative voluminoase, egale şi cu margini
rotunjite.
La rumegător, grăsimea este albă, de consistenţă crescută. Prezintă un şanţ
intermediar la nivelul marginii caudale a cordului. Auriculele sunt mici şi prezintă
marginile festinate.
La porc există de asmemenea şanţul intermediar, inegalitatea auriculelor este
specifică acestei specii în comparaţie cu câinele. La această specie nu există venă azigos.
La câine există vena azigos dreaptă, iar şanţul intermediar este variabil.

11
 SISTEMUL NERVOS CENTRAL

Reprezintă acea parte a sistemului nervos protejată de cutia craniană şi de

conductul vertebral.
Encefalul reprezintă componenta situată în cutia craniană şi este reprezentată de
mai multe componente care se dezvoltă ontogenetic din vezicula primitivă.
Primul segment al encefalului este MIELENCEFALUL bulbul rahidian, situate pe
podeaua cavităţii craniene în partea dorsală, deasupra bazioccipitalului. Faţa ventrală a
mielencefalului sau a bulbului rahidian este străbătută în lung de o serie de şanţuri şi este
prevăzută de o serie de reliefuri cele mai importante fiind corpul trapezoidal şi piramidele
bulbare. Partea dorsală este excavată formând trigonul bulbar. La nivelul bulbului se
găsesc originile aparente ale ultimilor 7 perechi de nervi cranieni.
METENCEFALUL include 3 elemente:
1. puntea: situată anterior de bulbul rahidian, ventral prezintă şanţul basilar, iar pe
faţa dorsală prezintă o altă excavaţie numită trigonul pontin.
Trigonul pontin şi trigonul bulbar formează fosa romboidală care reprezintă
podeaua unei cavităţii intranevraxiale denumită ventriculul al patrulea.
2. pedunculii cerebeloşi, trei perechi fac legătura dintre cerebel (situate deasupra
punţii şi a bulbuluui) şi bulb, punte şi mezencefal.
3. cerebelul formează tavanul ventriculului şi prezintă două emisfere cerebeloase şi
un element impar denumit vermis.
MEZENCEFALUL este reprezentat pe partea ventrală de cei doi pedunculi
cerebrali, divergenţi rostral. Între cei doi pedunculi, fosa interpedunculară şi pe faţa
ventrală a lor este originea perechii a 3 a de nervi cranieni. Acesta este limitat anterior de
chiasma optică. În fosa interpedunculară se găsesc formaţiunile hipitalamusului. Pe partea
dorsală, mezencefalul este reprezentat de 4 proeminenţe denumite tuberculii
cvadrigemeni.
DIENCEFALUL are 4 componente:
1. talamusul format din două mase laterale, fiecare la baza unei emisfere cerebrale,
legate de corpii striaţi ai emisferelor.
2. epitalamusul reprezentat de glanda epifiză
3. hipotalamusul reprezentat de hipofiză, tubercul mamilar, tubercul cenuşiu şi
chiasma optică. Se găseşte la baza diencefalului.
4. metatalamusul format din cei doi corpi geniculaţi.
DOUĂ EMISFERE CEREBRALE care reprezintă partea cea mai voluminoasă a
nevraxului. Acestea prezintă o faţă dorso-laterală, o faţă medială şi o faţă ventrală. Faţa
dorso-laterală prezintă girusuri la majoritatea mamiferelor domestice sau circumvoluţiuni
cerebrale. Median există coasa creierului, iar ventral se găseşte rinencefalul, cea mai
veche parte a creierului din punct de vedere evolutiv.

12