Obrist

Ways of curating

14 Mondialite

Edouard glissant, scriitor şi filosof; căi de schimb global care nu omogenizează cultura ci produc
o diferenţă de unde noi lucruri pot apărea.

Istoria şi peisajul din Antilles – punct de plecare pentru Glissant. A fost interesat de identitatea
naţională privitor la trecutul colonial. Aceasta e tema La Lezarde, primului său roman scris în
1958. Considera că o trăsătură decisivă a identităţii antillene era mixul de limbi şi culture. Creola
(?) limba sa nativă a luat naştere dintr-o combinaţie între limbile franceză şi cea a colonizaţilor
africani. Conţine elemente ale ambelor limbi însă în acelaşi timp este întru sine ceva
independent şi înnoitor. Pe baza acetor observaţii a putut descifra astfel de fuziuni culturale peste
tot în lume.

15 Eseul Le Discours antillais 1980 vorbeşte despre conceptul de creolizare pe care îl extinde
procesului global de continuă fuziune; e un proces care nu se opreşte niciodată.

Arhipelagele americane sunt locul în care fuziunea culturilor (creolizarea) a fost realizată cel mai
concret, spre deosebirea de zonel continentale. În cazul insulelor, nu există o identitate fixă; o
persoană se poate schimba în urma contactului cu o altă persoană, însă îşi va pătra datele sala
identitare.

O grupare de insule nu are un centru, apare mai degrabă ideea de reţea; nu există o singură
privire care să se impună, cum se întâmplă pe continent.

Împotriva forţelor omogenizatoare ale globalizării, apare mondialite (globality) care se referă la
forme de schimb în întreaga lume care recunosc şi conservă diversitatea şi creolizarea.

Multe din expo lui Obrist au plecat de la aceste idei. în special în cazul expo itinerante;
expoziţiile erau marcate de locul în care ajungeau, schimburi între local şi global. Chestiunea
luată în vedere e crearea unor diferenţe şi nu asimilarea circumstanţelor.

Deci schimbare prin schimb reciproc fără însă a denatura sensul identităţii mele.
“curating, exhibitions and the gesamtkunstwerk”

23 curatoriatul este acum un mediu extrem de larg, produs al secolului XX, efolosit în mai multe
context decât iniţial: de la curatorierea unei expoziţii până la conţinutul unui butic cu vinuri.

O schimbare marcată de folosirea verbului a curatorial. Plecând de la persoană, la activitate; a

curatoria s-a extins atât de mult încât poate face referire la a alege anumite alegeri estetice care
să stabileasă ce mâncăm, unde călătorim, ce purtăm.

24 într-o perioadă a supraproducţiei de noi obiecte ne confruntăm cu noutatea versus a alege din
ceea ce există deja.

Această noutate riscă să producă un declic în însemnătatea curatoriatului.

Obirst analizează activitatea de curatoriere intr-un filtru istoric, atingând moment-cheie ale
istoriei curatoriatului şi organizării de expoziţii. Scopul – pentru a fi folosite în viitor.

Globalizarea poate fi unb pericol. Omogenizarea. Expo ca modalităţi de rezistenţă în faţa

presiunilor de uniformizare a experienţei timpului şi spaţiului.

Curatoriatul nu este doar alegere; crearea artei nu e ceva de moment; curatoriatul urmează arta.

Latină: curare, a avea grijă de ceva. 25. În roma antică, curatorii aveau grijă de artefacte publice,
apeducte, băi, sewers; în perioada medievală, curatorul devine cel care are în grijă sufletele
credicioşîlor. În scolul XVIII curatorul avea în grijă colecţiile unui muzeu. Munca curatoruluo
contemporan are cam aceleaşi valenţe: a cultiva, creşte, ?pruniing, şi a încerca a-I ajuta pe alţii să
ajungă în contextele dorite.

Funcţii: prezervare operelor, selectarea operelor, contribuirea la istoria artei prin cercetare,
expunberea şi aranjarea operelor, adică organizarea expoziţiilor. Unii pledează pentru un nou
termen, cel de exhibition maker, austellungsmacher, care se îndepărtează de rolul tradiţional al a
avea grijă.

26 azi, curatorierea e din ce în ce mai legată de organizarea expo. Expoziţia este şi ea o relativă
noutate. Originile sale se întâlnesc în Evul Mediu: trecerea pelerinilor în oraşe permitea
meşteşugarilor să expună creaţiile sale publicului în timpul unor perioade festive. Expoziţiile
contau într-un sens ierarhic: cei care îşi expuneau cele mai bune lucrări, apprentices, puteau
ajunge journeymen. Certificare profesională.

În acelaşi timp în evul mediu, ceea ce numim azi artă vizuală nu era destinată publicului: la curţi
regale şi nobile erau expuse picture, sculpturi cu scopul de a reflecta bogăţia; mai apoui
portretele au căpătat funcţie propgandistică pentru puterea conducătorilor.

27 publicul larg avea contact cu opere de artă la evenimente festive, acestea fiind expuse în
temple,c atedrale, moschei.

În secolul XVI apar la Florenţa şi Roma academii care se ocupau cu clasificarea şi evaluarea
produselor artistice ale regiunilor respective. În 1968, academia franceză începe şirul expoziţiilor
de salon (după Grand Salon din Lucru). Aceste expoziţii erau evaluate de public. Dezvoltarea
statelor democratice în s XVII-XVIII arta începe să fie văzută ca patrimoniul oamenilor ce
urmau să îşi îmbunătăţească felul de a fi în urma contemplării operelor expuse. Muzeele de stat
apar cu Luvru în 1793.

Cei care se ocupau de expo în s XVIII erau decoratorii decorateurs, adesea chiar artişti la bază.
Se ocupau de organizarea şi expunerea lucrărilor; s-au preocupat de crearea unei modalităţi princ
are să arate dezvoltări istorice dar şi similitudini tematice.

Pentru prima dată operele de artă erau folosite pentru a arăta fluxul istoric, dezvoltarea naţională
în cazul Revoluţiei Franceze.

28 s XX stilul prezentării în muzee e schimbat major: vezi scrierile lui O Doherty.

S 18, 19: expunerea era pe tot peretele, stilul salonului. Vezi Samuel Morse Exhibition Gallery
at the Louvre 1832.

Doherty: pictura lui monet: o nouă epocă în istoria artei în care nu conta adâncinea ci suprafaţa.
Picturile deveneau tot mai mari, acoperind mai mult din perete. Spaţiul dintre opere creşte şi el.
Se înţelege importanţa fiecărei opere. În timp, operele ajung să nu mai fie nevoite să aibă vecini,
şi treptat pierd şi rama care avea rolul delimitării. 1960 curatorul William c seitz înlătură ramele
monet la moma.
29galeria devenea în shcimb mecanismul de înrămare. Începe să conteze tot mai mult contactul
spectator-operă, iar spaţiul devine tot mai clinicizat pentru a nu capta atenţia de la operă. Cubul
alb. Sactitatea bisericii.. o cameră dedicată esteticii.

Artiştii încep să creeze şi ei modalităţi de dispunere în spaţiul galeriei. Marcel Duchamp: funcţie
duală: instalţie şi curatoriere. 1. 1938 curatoriază Int Ex of Sr în Paris: atârnă 1200 de saci de
cărbune creând un spaţiu întunecat, dominat de instalaţia sa. 1942 The first papers of sr – aţele;
uzura morală a pict şi sculp.

Miles of string şî 1200 bags of coal tratează expo ca purtător de înţeles. Artiştii încep să trateze
spaţii drep context pentru operele lor.

Mireasa expusă în expo Der Hang zum Gesamtkunstwerk (tendinţa către opera globală) 1983.
Herald szeeman. Expo enciclopedica; dedicată creării poemelor în spaţiu.

30 opera totală de artă – ideea utopică 1800 până azi. Începe cu rev fr, arhitectura lui Etienne
Louis boullee şi romantismul german al philipp otto runge şi caspar david friedrich …vezi
sttrcutra .. în centru mireasa, picture de kandinsky Malevich şi Mondrian – un spaţiu ca o capelă.

31 expo conţine şi sculpt socială beuys – perspective din rpezent.

Tendinţă către – pentru că ea poate exista doar în imaginaţie, dorinţa de a crea o imaginea sau o
lumea cpm,pletă. Opusul dorinţei totalitare.

Polifonie de poziţii, asocieri fascinante între poziţii istorice. Lumi diferite într-o lume ca
matryoska.

Expo ce pleacă de la o alta, din 1975. Juggesellenmaschinen bachelor machines. Inspirat de

lucrări maşinizate, de maşina ca om… vezi ex. Credinţă într-un curent energetic pentru evitarea
morţii, o erotică a vieţii, bachelor ca un model rebel, antiprocreare.

O altă expo de la care pleacă: monte verita la mamelle della verita. 1978. 32. Acest munte la
1900 colonie artistică; încercări utopice în artă – blaue rieter, Bauhaus, dans modern,
theosophy,life reform,anarhişti. Despre cum locuri la modă de turism se produc: idealuri
romantice, utopia sociale care atrag artiştii şi apoi apar bancheri care vor să locuiască acolo unde
sunt artiştii. Apoi apar arhitecţii şi se stârneşte haosul. Problematica utopiilor sociale şî artistice
extinsă în expo spre opera global

Expo cu lucrări dif, dar unde poţi auzi o voce culturală singular, distinctă. Ideea expo e că trăim
într o lume unii cu alţii unde poţi realiza aranjamente asocieri conexiuni şi gesturi penru a
comujnica.

Pericol expo de grup – pot apărea drept propria operă globală a autorului. Din 1980 multe expo
tematice riscau să fie interpretate astfel. Artiştii şi operele lor nu trebuie fol pentru a ilustra o
poziţie curatorială. Cel mi bun mod de a crea o expo e prin dialog, colaborare cu artiştii. Co-
curatorierea expo este o altă soluţie- mai multe figure implicate, colab între mai mulţi curator.

33 confuzia curator-artist. Că ar organiza expo concurând cu artiştii pentru a produce înţeles.

Curatorii sunt cei care urmează artiştii, nu invers.

Cazul godard care il inlatura pe curator si face expo de capul lui