Exhibiting Fashion: Befora and After 1971

Judith Clark and Amy de la Haye with Jeffrey Horsley

Catalog

Intro: p6. Perioadă de cercetări 10 ani asupra atitudinilor practice-based și teoretice legate de
crearea expozițiilor. Autoarele au predat la master MA Fashion Curation (curs) la London College
of Fashion și la Univeristy of the Arts London 2000-2010. Reflecție asupra propriei opera dar și a
altora.

Abordări diferite, discipline ale modei: Amy de la Haye, istoria culturii,; Clark – arhitectură. Amy
privește expunerea (display), interpretare și expunerea veșmintelor la modă și oferă interpretări
multiple ale contextelor istorice și muzeologice. Clark, vocabular de exhibition-making. Ambele
văd haina ca material central pentru curatorierea modei.

Au lucrat la V&A – Amy: 20th ct dress from 1991 to 1999; Judith: LCF/V&A Research Fellowship
2002-2006. Alte expo… . Vor discuta mult despre expoziții VA.

Ambele au lucrat cu haine din expo lui Beaton în expozițiile lor; au urmărit și cum au lucrat alții
cu ele.

Turnură – expoziția din 1971 Fashion: An Anthology by Cecil Beaton, așa cum o percep mulți
alți teoreticieni1. Americanii, în schimb, pornesc de la Diana Vreeland 1972 la Met.

În ”Museum collections of Dress and Fashion” de Akiko Fukai, curator Kyoto Costume Institute,
distinge două perioade - înainte și după 1970, și o a treia (începând cu secolul XX) în istoria
expozițiilor de modă.

În scrierea despre istoria expozițiilor, cele de modă au fost omise2. (Brien ODoherty în eseurile
despre Cubul alb vorbește despre apariția curatorului în aceeași perioadă, anii 70, cel care se
îngrijea de expoziții). Acces la o colecție de fotografii din perioada montării expo lui Beaton care
nu au fost publicate complet. Catalogul se axează pe această expo despre care nu s-a scris (nici în

1
P. 6 vezi ”Dress and Fashion in the context of the Museum” de Joanne Eicher în The Berg Encyclopedia of World
Dress and Fashion, vol 10: Global Perspectives, 2010;
2
P. 7.
biografia lui Beaton sau în memoriile sale) dar despre care exista un material vizual, textual și oral
bogat. E prima carte care evaluează critic expoziția lui Beaton. Fashion: An Anthology by Cecil
Beaton, aranjată ca tablouri multiple organizate thematic și cronologic.

Amy în practica sa pornește de la obiect ca istoric de dress și curator. Evaluează curatoriatul

lui Beaton în contextul biografiei sale, documentează evoluția expoziției și cercetează drumul
hainelor expuse (de la funcție la pierderea ei în muzeu).

Lou Taylor – Establishing Dress History 2004: textilele și hainele erau colecționate din Evul
Mediu și la începutul perioadei moderne în cabinetele de curiozități. A documentat și istoria
formării colecțiilor de costum etnografic și expunerea lor.

Primele două expo de la VA care au expus modă modernă: Britain can Make it! 1946 și cea a lui
Beaton 1971. Fără curator instruiți.

Amy a explorat atitudinile curatoriale pre-Beaton. Curatori care au reflectat asupra operei lor:
James Laver, Doris Langley Moore, Anne Buck.

Clark, din perspectiva exhibition-makerului a privit asupra expunerii ca reflecție a atitudinii

idiosincratice a lui Beaton asupra hainei dar și ca o relfecție a schimbărilor în muzeologie asupra
hainei la acea perioadă.

Amy de la Haye: Exhibiting Fashion Before 1971

p. 10 INTRO. Context istoric pentru expoziția lui Beaton: cum arăta cultura modei la VA Londra
înainte de 71. Situarea VA într-un context mai larg de muzee și practici expoziționale. Curatorierea
unor astfel de expoziții nu venea din interiorul muzeului, ci era produsă din exterior. De abia din
1974, odată cu intrarea în funcție ca director a lui Roy Donovan. Până, atunci oameni dedicați se
ocupau: cazul Anne Buck și Doris Langley Moore. Au scris despre strategiile lor de colecționism,
expunere și interpretarea modei. A expune pe manechine cu capete realiste, abstracte sau fără?
Dacă manechinele ar trebui decorate cu peruci, dacă ar trebui decorate, etc. Au folosit modele vii
pentru expunerea și apoi fotografierea obiectelor, practică ulterior constestată de specialiști –
dauna obiectului. James Laver – încercări de a eleva statutul academic și în sfera muzeologiei a
modei și al curatorierii acesteia.

P 11. Expunerea înainte de 1971. Despre VA și contextual internațional.

Deschis în 1852 sub denumirea de Museum of Manufactures, destinat educării manufactorilor și

publicului, muzeul avea o colecție de obiecte de artă și de obiecte industriale. Piesele vestimentare
ar fi putut face parte din activitatea muzeului, dar acestea au fost ocolite de curatori. Doar
trimmings și accesorii erau colecționate. Departamentul de textile achiziționa rar haine (de abia în
1978 sub conducerea lui Roy Strong departamentul se numea de textile și dress) în funcție de
criterii precum vechime și importanță. Odată cu al doilea război mondial femeile au început să fie
numite curatori, în timp ce bărbații erau trimiși pe front.

Moda din expoziții internaționale era prezentată în contextual culturii și industriei, deci nu într-un
domeniu propriu lor. Doar la expoziția Universală 1900 a existat un muzeu dedicate reproducerii
hainelor istorice.

Expoziția Universală 1900 și Palatul Costumului în Paris 1900

Expozițiile universale au apărut de la jumătatea secolului XIX pentru a promova cultura și

industria națiunilor organizatoare. Franța – luxury goods industries. Expoziții spectaculoase.
Moda contemporană era expusă la aceste expoziții în contextul industriei.

La expoziția Universală 1900, Pavilionul Modei3 era divizat în patru secții pe sezoane, fiecare
aranjat tematic în jurul unor evenimente care făceau parte din calendarul elitei sociale. Toamna
figura cursele de la Longschamps, în timp ce Ianra era reprezentată de un hol grozav al unui
conac luxos, Primăvara de un defile (spectacol de modă) și Vara, de o stațiune la Deauville4.
Expuneau membrii ai Camerei Sindicale a Couturii Pariziene (Chambre Syndicale de la Couture
Parisienne) precum Worth Paquin, Doucet. Haine traționale din întreaga lume, purtate chiar de
modele vii, erau expuse în pavilioanele dedicate altor țări sau culturi. A participat și românia la
niște expoziții universale5. Tot la expoziția 1900, pe lângă Pavilionul Modei, a existat un Palat al

3
(unde a expus lui Schiaparelli-cu un gest Dadaist, nu a îmbrăcat manechinele ca semn de revoltă)
4
P. 11
5
https://www.mae.ro/node/24338
Costumului. P. 14, Acolo au fost expuse reproduceri de costum istoric, probabil pentru că în Paris
nu existau încă colecții muzeale destul de bogate care să furnizeze materialul necesar. Echipa
formată dintr-un creator de modă, un costumier și de un architect. Hainele, expuse pe figuri de
ceară la scară umană și associate cu evenimente istorice (o fotografie arată o femeie din Galia în
timp invaziei romane în secolul I). hainele integrate unor tablouri contextualizate istoric unor
diferite evenimente, în jur de 30 astfel de scene. Manechinele purtau peruci, erau umanizate.

VEZI NOTA 3 despre Muzeul de textile..

Old English Costumes, VA 1913

Despre colecționarea unor obiecte contemporane vs. abținerea de la această practică. ! din 1909-
1924 conducerea VA nu colecționa obiecte moderne, noi. În 1997, critica lui Chritopher Wilk a
acestei atitudini.

P15. 1913 donația unui magazin londonez către VA, formată din costume de epocă de secol
XVII-XIX, colecție care i-a aparținut pictorului Talbot Hughes. Portretiștii au fost printre primii
colecționari de costum istoric, în care îi îmbrăcau pe portretizați. TH a și publicat, era un învățat.
Colecția a fost cumpărat de proprietarul magazinului Harrods de la pictor și a expus-o printre
produsele de vânzare din magazin. Câteva ținute au fost expuse în VA, lângă costume din
colecție muzeală deja expuse. S-a publicat și un catalog de Harrods cu fotografii.

Deci unul din motivele pentru care nu se expunea moda contemporană era lipsa distanței istorice
și a perspectivei dar și dezinteres. P 17 dezinteres în achiziția costumelor de epocă, hainelor
contemporane. – un raport pentru viitoare achiziții din 1914,

Expunerea modei în New York

Muzeul din Brooklyn voia prototipuri pentru hainele utile create de englezi în timpul războiului.
Au fost refuzați. În sschimb, acele haine au fost, nu ușor, baza primei colecții de haine
contemporane la VA. în 1946 haine contemporane au fost expuse pentru prima dată la muzeu în
expoziția Britain can Make it! Dar nu au fost și achiziționate.

Dress era subsumat departamentului de textile iar haine erau achiziționate numai dacă materialul
lor era unul prețios (1997). După război, dep de textile a adresat moda ca museum media. Doar
odată cu expo lui beaton a răspuns departamentul popularității și cererii pentru modă în contextual
muzeului.

NY Costume Institute, format în 1937 de Irene Lewisohn și sora sa, Alice Lewisohn Crowley în
cadrul Neighborhood Playhouse cu o colecție de articole vestimentare primite în urma unor piese
de teatru. La o perioadă când muzeele nu colecționau modă. Când s-a creat CI, spre deosebire de
VA, au avut o legătură cu industria modei americane. Directorii muzeului au discutat cu un comitet
de fashion advisers asupra existenței pieselor din industria modei în muzeu.

1940, A Designers Exhibition of Costume and Millinery - hainele din colecția Met, selectate de
designeri de modă. Criteriul, au fost rugați să creeze special pentru expo după ce a fost selectat un
articol vestimentar. P. 18. Miza a fost demonstrarea felului în care colecția poate fi utilizată de
designeri, practică inspirată de la continental European. Piesele au fost expuse în International
Building, Rockefeller Cener, deci nu în muzeu. În 1942, o altă expo, organizată în muzeu, prezenta
moda modern inspirată de perioada Renascentistă. (Rennaisance in Fashion).

1950 Adam in the looking glass, expo org de Ci la met. Haine masculine, cele mai vechi de 600
de ani, sau reprezentări ale acestora. Capetele, mânile, picioarele manechinelor erau din carton, în
stilul ilustrațiilor de modă. Beneficiul: dispărea problema de a pune în picioarele unui manechin
rigid pantofii. Designer de modă au fost invitați și de această dată să creeze noi piese pornind de
la cele de epocă. Costumul istoric a fost expus în săli alături de mobilier ce se potrivea datei.

Alte strategii de expunere. Netherlands Museum of Costume deschis în Haga, Olanda de Sud în
1951. Expunerea colecției de costum datând din s 18-20 – un sculptor a creat manechine pentru
fiecare ținută. Sculpturile erau simple, lipsite de relații între ele. Folsoite doar pentru expunere.
Contrast: Un muzeu în aer liber din Arhem, secție de costum redeschis în 1955. – costum entografic
expus pe manechine cu chipuri expresive (așa erau și la muzeul țăranului!) așezate astfel încât să
se creeze relații între personaje.

Manechine. Martin Holmes, asistent keeper la Muzeul Londrei (colecția-obiecte care țin de oraș),
a scris în Handbook for Museum Curators 1957: costumul vorbește mai bine decât accesorii despre
persoana care le-a deținut. Liniile costumului arată forma corpului, stilul și materialul acestuia
reflectă gusutul deținătorului. Despre manechin, e de preferat să nu aibă un cap dacă acesta nu
aduce informații în plus despre deținător. Dacă manechinul nu are cap, se subînțelege că hainele
sunt expuse pentru ca privirea să cadă asupra lor și numai a lor.

V&A. Primul curator de costum a la VA a fost Madaleine Blumstein (Ginsburg) în 1951.

Responsabilă de Costume Court alături de curatorul Peter Thornton. Li s-a acordat o sală
octogonală și foarte înaltă, cu care se lucra greu. Au ales să folosească manechine lipsite de capete.
P 20. Erau expuse 121 de manechine îmbrăcate, dar și articole vestimentare întinse și vitrine pentru
accesorii și păpuși. Mai erau expuse torsouri în relief, cu capete coafate și pălării. Mâinile și
picioarele, din carton negru – pentru a nu atrage atenșia de la haine. De altfel, nu au fost așezate
cu un fundal în spate, pentru a nu părea prea umane. Au fost expuse picturi și ilustrații de modă
pentru a arăta contextul istoric al costumelor ce datau de la 1580-1948. În catalogul A Brief Guide
to the Costume Court 1962 era menționat faptul că nu era expus și costumul contemporan.
Curatorii scriau la acea vreme preponderent despre materialele textile ale hainelor expuse, și nu
despre haine. Excepție, James Laver, a scris despre ilustrațiile de modă de ex.