ROLUL PROIECTELOR EDUCATIVE EXTRACURRICULARE ÎN FORMAREA

PERSONALITĂŢII ELEVULUI

În urma integrării europene a României, una din direcţiile fundamentale ale redefinirii
învăţământului românesc o constituie dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii
umane, formarea personalităţii autonome şi creative, prin diversificarea şi optimizarea activităţii
educative extracurriculare şi extraşcolare, de mare impact asupra elevilor, cadrelor didactice şi
comunităţii locale.
Noile demersuri educaţionale redimensionează atât statutul cât şi sarcinile cadrelor didactice,
care trebuie să devină manageri de educaţie, prin intermediul unor proiecte/programe educative
operaţionale, adecvate ethos-ului unităţii şcolare şi orizontului de aşteptare al comunităţii locale,
proiecte/programe desfăşurate pe baza unor convenţii/contracte de parteneriat.
Există o multitudine de modalităţi de realizare a acestor activităţi. O modalitate care implică
mai multă dăruire, talent şi muncă este proiectul.
Proiectul educativ constă într-un set de activităţi planificate, controlate care urmăresc
realizarea unui scop bine definit, într-un cadru bine stabilit şi într-o perioadă de timp bine definită.
Proiectul, după J. Dewey este o „ metodă care în mod fundamental, formativ conduce la
educarea caracterului”.
După W. H. Hilpatrick este o modalitate prin care se acumulează experienţă şi cunoaştere,
rezolvând probleme practice în situaţii sociale”.
Din multitudinea de definiţii ale proiectului educativ rezultă faptul că un proiect educativ
este un instrument al schimbării, al dezvoltării şi inovării organizaţiei şcolare.
În acest scop proiectele educative extracurriculare vin în sprijinul elevilor, coordonate de
formatorul de personalitate, omul din spatele acestor „creaţii” deosebite, cadrul didactic.
Proiectele educative extracurriculare (şi chiar extraşcolare) au de asemenea o importanţă tot mai
mare, fiindcă şcoala trebuie să-i pregătească pe elevi pentru viaţă, nu numai pentru examene.
Şcoala trebuie să se afle în dialog autentic şi permanent cu societatea, străduindu-se să realizeze
punţi de legătură între nevoile educaţionale, resursele/disponibilităţile intelectuale ale copiilor /
tinerilor şi perspectivele de dezvoltare economică a societăţii. În acest sens, colaborarea dintre
elevii diferitelor şcoli nu este un proces spontan, ci este o activitate organizată, susţinută,
conştientă, direcţionată spre problemele educative ale tinerei generaţii.
Aspiraţia pentru perfecţionare a numeroaselor cadre didactice, iniţiativa şi disponibilitatea
cadrelor didactice de a participa la proiecte eduvative, motivează alegerea temei pentru simpozion.
Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală şi în
comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai comunităţii
locale este o necesitate a activităţii didactice.
Extinderea preocupărilor pentru educaţie şi mai ales elaborarea, coordonarea şi desfăşurarea
unor proiecte educative extracurriculare ne atrag atenţia nu atât asupra importanţei acestora, cât mai
ales asupra implicaţiilor pe care le are asupra construirii şi modelării personalităţii viitorilor
cetăţeni ai planetei, elevii de azi.
Aceste activităţi sunt apreciate de către copii şi de către factorii educaţionali în măsura în
care îndeplinesc niste condiţii:
- urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de
învăţământ;
- valorifică şi dezvolă interesele şi aptitudinile copiilor;
- organizează timpul liber într-o manieră placută, relaxantă;
- formele de organizare ale acestor activităţi au caracter recreativ, dar
urmăresc un scop educativ;
- au un efect pozitiv pentru munca desfasurată în grup, creează un
sentiment de siguranţă şi încredere.
 Multitudinea activităţilor extraşcolare desfăşurate cu copiii conduc la dezvoltarea personalităţii
acestora prin contactul pe care îl au cu mediul înconjurător, cu diverşi factori din societatea din care
face parte.
Ştim cu toţii că elevii noştri sunt interesaţi de ceea ce facem la şcoală, mai ales pentru faptul
că aducem întotdeauna ceva nou în viaţa cotidiană.
Noţiunile în ciclul primar constituie baza de pornire pentru gimnaziu. Cel mai adesea
descoperim însă că elevii sunt mai interesaţi şi participă cu mai mult suflet la activităţile
extraşcolare. Acest lucru nu înseamnă că noi ca şi formatori nu putem să-i facem pe elevi să
conştientizeze cât de necesare sunt cunoştinţele însuşite în clasă în desfăşurarea cu succes a altor
activităţi.
Ştim că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în
comunitatea de opţiune dintre mediile responsabile-familie, şcoală şi comunitate;de aceea este
nevoie de un nou concept care să întărească această relaţie, acest concept fiind proiectul
educaţional.
Proiectul educaţional este unul din cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane, un concept
şi o atitudine în câmpul educaţiei şi tinde să devină un concept central pentru abordarea de tip
curricular flexibilă şi deschisă a problemelor educative-nevoia cunoaşterii,respectării şi valorizării
diversităţii.
,,Proiectul educaţional este forma de comunicare , cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional.El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi
acţiuni educative între factorii educaţionali.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de proiecte este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes
la şcoala şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se
consideră unii pe alţii parteneri in educaţie, se creează in jurul elevilor o comunitate de suport care
începe să funcţioneze.
Organizarea unor activităţi extraşcolare prin care elevii să contribuie, după puterile lor, la
creşterea calităţii vieţii în comunitatea în care trăiesc, are nenumărate avantaje din punctul de
vedere al educaţiei pe care o face şcoala. Acestea sunt:
- împletirea teoriei cu practica, elevii constatând că ceea ce învaţă la şcoală pote fi aplicat în cadrul
unei acţiuni concrete;
- acţiunile dezvoltă la elevi responsabilitatea şi sensibilitatea faţă de semenii lor;
- se creează legături la nivelul comunităţii;
- se stimulează gândirea critică;
- se educă percepţia multiculturalităţii,
-se dezvoltă stima de sine şi devotamentul pentru ideile civice.
Astfel de activităţi presupun utilizarea unor metode activ- participative de implicare a copiilor,
multe acţiuni se desfasoara în afara scolii –în comunitate – acţiuni cu impact comunitar (acţiuni
ecologice, sanitare, campanii pentru dezvoltare comunitară etc.).
Personal am derulat şi derulez şi în prezent proiecte şi parteneriate educaţionale în care sunt
implicaţi şi alţi factori educativi, creând astfel un mediu bazat pe valori morale pozitive în care
fiecare copil să poată deveni un model pentru societate.
An de an activităţile proiectului sunt tot mai diverse, tot mai atractive şi implică tot mai
mulţi elevi şi cadre didactice, în acelaşi timp şi foarte mulţi parteneri care sunt de un real sprijin în
realizarea obiectivelor propuse.
Întregul complex al activităţilor extraşcolare organizate în şcoală sau în afara şcolii, sub
atenta şi priceputa îndrumare a dascălilor aduc o importantă contribuţie la formarea şi educarea
elevilor, în modelarea sufletelor acestora, are profunde implicaţii în viaţa spirituală şi educativă a
comunităţii.
Activităţile realizate prin proiecte dau posibilitatea elevului să se manifeste, să se bucure, să
acumuleze cunoştinţe, să fie creativi, să-şi pună în valoare talentul şi să-l facă cunoscut celor din
jur.
 Tematica diversificată a proiectelor este un mijloc de a antrena cât mai mulţi copii într-o
activitate plăcută prin diferite forme de organizare care vizează obiectivele unei dimensiuni ale
educaţiei.
Actul educaţional are o eficienţă sporită dacă este implicată şi familia, cu condiţia de a se stabili un
cod unitar de cerinţe. În urma colaborărilor constante cu parinţii, aceştia au posibilitatea de a-şi
cunoaşte mai bine copiii şi modul acestora de manifestare în cadrul grupului, îşi însuşesc procedee
educative adecvate pe care le pot aplica în educaţia copilului.Ca efecte majore pe care le propun
ca strategia şi proiectele educative să le producă, se pot menţiona:

o creşterea calităţii actului educaţional şi a rezultatelor învăţării;

o introducerea obligatorie elementului educativ în proiectarea şi desfăşurarea
activităţii didactice la fiecare obiect de studiu;

o proiectarea activităţilor educative extracurriculare ca aplicaţii concrete a

cunoştinţelor acumulate şi a abilităţilor şi competenţelor formate în cadrul
obiectelor de studiu;

o stimularea interesului elevilor şi a cadrelor didactice de a se implica în proiecte şi

programe educative curriculare, extraşcolare şi extracurriculare la nivelul fiecărei
unităţi de învăţământ;

o stimularea şi multiplicarea iniţiativelor tinerilor în dezvoltarea vieţii comunităţii

şcolare/comunităţii;

o reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului şi absenteismului

şcolar;

o creşterea ratei promovabilităţii şcolare;

o asigurarea şanselor egale de dezvoltare personală;

o ridicarea calităţii resursei umane din sistemul educaţional;

o formarea resursei umane necesare dezvoltării societăţii cunoaşterii;

o asigurarea sustenabilităţii proiectelor educative prin conştientizarea comunităţii cu

privire la potenţialul pe care programele educaţionale le au asupra formării tinerei
generaţii ce urmează a se integra;

o transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.

Aceste activităţi întregesc activitatea educativă a şcolii, aducând un surplus informaţional

elevilor şi completând condiţiile concrete ale educaţiei acestora. Astfel experienţa de învăţare non-
formală şi informală întregeşte, completează şi lărgeşte experienţa de învăţare formală.
Elevii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să o transforme, să se cunoască pe
sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi
sentimentele fie prin comunicare verbală, utilizând un limbaj bogat şi nuanţat, fie prin creaţie
plastică. Ilustrând realităţile vieţii lor cotidiene, activităţile specifice şcolii, familiei şi comunităţii
din care fac parte, variatele forme de exprimare ale copiilor dobândesc atât rol formator cât şi
informator. Rezultatul actului lor creator devine astfel cartea lor de vizită, dar şi a şcolii în care
învaţă.