Insomniile unui reticent

Obiceiurile se transformă în realități indisolubile

Iar tu te hlizești cu gunoierul

Deasupra felinarelor încărcate se dezbină

Obiceul tău de a mă privi în oglindă

Luminile dispar în depărtare povești nespuse moarte

Picăturile noastre se întâlnesc

jocuri de lumini colorate

Oamenii se nasc și mor fără să cunoască derapajele unei creaturi moderne

păsările ne părăsesc

Așteptând iernile lungi ferestrele îngheață

Oamenii

În hibernarea caustică se multiplică

Presărate cu puținele momente de bucurie

Drumurile jilave duc spre biserica din ce în ce mai răcoroasă

Ultimul preot bătrân vorbește despre Dumnezeu cu nostalgie

Oamenii mărunți se-ntorc și o iau de la capăt

Printre cărămizi și sticle

Lumea vorbește mult și deasupra rămâne orgoliul nesațios

Ca o supă organică din care se va hrăni viitorul

Iar tu savurezi mahalaua

Dezinvolt și ferm

Mâinile tale slabe cad peste oasele imoralității

*

Dintre atâtea obiecte inutile

Am ales poezia

Să-mi oblojesc nulitatea

Nimeni nu are timp să doarmă

Cu geamul deschis

Experimentul numit poezie

cade în derizoriu

Amesteci bine un om

Un câine

Ploaia de afară

Două fete cu cordeluțe

Și rom

Sânii tăi triști

Mă privesc reticenți

Goarnele lor

Îl anunță

Pe Pocullus
Nu contăm

Umbrele mele

Peste

Umbrele tale

Pardesiul meu

Peste

Corset

Păpuși masochiste

On-off

Atât ne-a mai rămas

Jucăriile noastre de toate zilele

s-au supărat

și au plecat

transpirați și inutili

pe marginea gropii de gunoi

privim cum lumea lichidă

curge peste noi

nimic nu ne iese ca-nainte

călimara din care ne-am scurs

la școală suntem albaștri

nimeni nu vrea să ne scoată la tablă

alerg alerg

fețe indezirabile

așezate pe sârmă

epoleții bunicului meu

pe tarabă

se vinde aproape orice

aștept să-mi scrii

răvașe de toamnă

mai ai o singură zi

apoi vine iarna

nimic nu te-mbie să scrii

mai mult decât tristețea de seară

când alergi din brațe-n poală

picioarele goale

s-au uscat pe piept

Străvezii până-n măduva oaselor

am rămas integri
nopțile plâng

la căpătâiul unui arici

bolnav de insomnie

intimitatea intrinsecă

se plimbă ca-o insectă

pe fața de masă

sunt desenate fețele noastre

Mă preling pe geam

Ca-o picătură dementă

Stau și ascult un câine

Inițial dumnezeu

m-a uitat în cuptorul său

apoi ai venit tu

și m-ai lins

cuprins de remușcări

am înghițit-o pe soră-ta

apoi ai venit tu
cu șoldurile late

și ai rămas înțepenită-n

coșul pieptului

nu luminile sunt de vină

nu

ele doar au netezit

calea ta

Iubito m-am căsătorit

Cu fata de la țară

Simplă și nervoasă

m-a păcălit dumnezeu

fantomatic

bun de tras în piept

Pacienții vin la mine

Și mă-ntreabă

Dacă l-am văzut pe Iisus

Drept răspuns

Le scot măseau de minte

*
Soarele bezmetic

s-a piti între noi

e sânul lui dumnezeu

mi-a zis un bătrân

Subterfugiile unui gândac

Mărturiile iubitei mele

Stau în ploaie

Când am ieșit din casă

Era întuneric

Orfanele mele cuvinte

Plâng bâtlanul mort

Din mine

Am un prieten mizantrop

Doarme la mine

În mansardă

Fiecare om are un defect

Fiecare copac cu paraziții săi

Individual mă descurc

Nu am putere să strig

Interjecții abjecte

Stau la mine-n canal

Preocupările

Poeții

trubaduri somnoroși

Coincid sentimentele

În creuzetul de lut

Picioarele unui copil

Lovesc în întuneric

Privesc cum dormi

În creierul meu

Te-nvelesc

Și-aștept gunoierii