Era o seară de mai, destul de răcoroasă.

Clara și-a scos sutienul și l-a pus pe masă ca pe un obiect

valoros. Pielea i se zbârcise de la frig. Mă uitam la sânii ei și ea se uita la mine. Avea ochii umezi de
plăcere, o plăcere infantilă, aproape ludică. Și mâinile erau aliniate pe masă, cu degetele lungi, liniștite,
aflate într-o cumpănă nefirească. Aveam senzația că într-o clipă va sări din loc și va urla sau va apuca
masa și-o va ridica cu o forță monstruoasă. Dra lucrurile nu stăteau așa. Mă privea derutată, oarecum
speriată, cu o privire alienată. Am sta așa, cred că, mai mult de cincisprezece minute. Afară zgomotele
erau din ce în ce mai puține. Am scos cartea „ Cum să vorbești cu un mort” și am citit primul paragraf:

„ Dacă este înainte de miezul nopții trebuie să aștepți. Lași ferestrele larg deschis și o oglindă mare, cât
se poate de mare, să stea în fața ta. Cu mâinile sprijinite de masă sau de un scaun. Privești oglinda cel
puțin o oră înainte de miezul nopții. ” Și m-am oprit. M-a apucat de mână și am simțit cum în întregul
meu corp trece un marfar cu o viteză incredibilă. Am simțit cum fiecare etaj al cutiei toracice se zguduie
zgomotos ca o clădire veche din apropierea gării.

-Uite, poți pune mâna! Și am pus. Erau moi, calzi ca două mingi de cauciuc. Cu textură fină, sâni
proaspeți ieșiți la lumină. Am privit-o mai atent. Ramona avea ochii pe spate și capul lăsat într-o parte.
Scotea un sunet plăcut. Mi-am zis, de ce nu, la dracu! Trebuie să-nțelegi Lidia că-n astfel de momente,
corpul devine incontrolabil. I-am lins sfârcurile mari și m-a prins de păr. Apoi i-am dat pantalonii scurți
jos. Nu mi-a trecut prin cap că poate, cu gestul acesta al meu, te voi înșela, dar în momentul acela nu
mai conta nimic. Am pus-o pe podea și cu spatele lipit de scândurile vechi, vedeam cum pielea ei se
lipește de lemn ca o membrană. De undeva de deasupra se auzeau zgomote ciudate. Parcă ar fi umblat
cineva, deși nu avea cine pentru că Clara locuia singură.

- Citește, te rog, citește mai departe…

Și m-am suspus, cartea era la doi pași:

,, Cu cincisprezece minute înainteee… de-a… () începe, persoana care va vorbi cu mortul, adică
mediumul… Trrrebuie să se retragă într-o cameră singur () să facă zece exerciții de respirație. ” Era
foarte greu să mă concentrez, cu toate că, îmi distrăgea atenția și era un atu. Clara cu ochii închiși trăgea
de mine, cu palmele înfipte în popou, mai agitată și mai nervoasă. Deși ziua nu prea vorbeam, acum,
aici, lucrurile stăteau diferit.
 *

M-am născut la Vulturești. Un sat din sud. Nu vreau să mor aici, necunoscută și săracă. Vreau să ajung
cineva. Mă cheamă Ramona. Am douăzeci și trei de ani și-mi place sexul. Romul și mașinile scumpe. Am
terminat douăsprezece clase la Liceul teoretic din Drăgășani. Dar bacalaureatul nu l-am dat. M-am
îndrăgostit și eram hotărâtă să mă mărit. Dar n-a fost să fie, vorba mamei mele. Viața nu este de ajuns,
nu este de ajuns pentru că vreau mai mult, mai mult…Și niciodată nu mă satur. Așa este firea mea. Dar
problemele au apărut când a apărut Domnul Iepure în viața mea…

Era târziu de tot, trecut de ora două. Nu aveam somn, nu știu de ce. Teve-ul mergea și moțăiam.