Scrisori de la Xi Huan

Au trecut zilele ca burta unui elefant

Câteva frunze lovite și în depărtare oamenii se feresc

Probabil nu este suficient

Probabil ce a rămas între noi nu va fi consumat

Așa cum nu putem folosi la nesfârșit zâmbetul

Deși în interior se zbate un condor cu gâtul tăiat

()

Au mai rămas trei și mașinile încărcate trec greoi pe drumul de țară

Nu te-a găsit nimeni deși nu am închis poarta

Acolo în vale dormi în fânul proaspăt cosit

Cu ochii împăienjeniți și furnici în cornee

Oare a meritat?

Și pentru noi nu am păstrat nimic

Normal și intangibil conturul coapselor învinețite de dinți

Umbrește dealul și pădurea

Poate că ar fi fost mai bine să nu te fi întrebat de ce mă minți

()

Când închid poarta

Mi se opresc în coșul pieptului anii

Privesc cum se-ntunecă

Privesc cum putrezești și cocoșii cântă

Privesc cum lama subțire împarte lumea-n două

O parte care te-a iubit și o parte care te-a marcat

Doar gesturile de la umbra vișinului rămân ancorate

Precum eșafoade singuratice

Știu că ascunsă de ierburi înalte și cosași

Privești cerul roșiatic impasibilă și tăcută ca o piatră.

()

Nu au rămas amintiri în camera de la stradă

Câteva zăbrele și o curea strânsă de spătar

Unde te-am legat noaptea trecută

()

Mai am bluza crem

Cu care dorm chircit ca un fetus

Uneori îi aud inima

Păcat că sunetele de afară îngrozite de-ntuneric

Se-ntorc atât de târziu

Și am senzația că ești o femeie

Lipsită de forme și prejudecăți

Câinii latră când trec gândurile roase de dinți

Mai am atâtea de oferit și eu prefer mirosul bluzei păcătoase

()

Măicuțele însiropate cu Dumnezeu trec pe lângă pod

Și vorbesc în șoaptă

Le aud inima cum zburdă dintr-un trup într-altul

Ca o pasăre călătoare
Și carnea lor e atât de fragedă

Încărcată cu litere credincioase

Care se întorc întotdeauna în același loc

Precum câinii unui țigan sărac

Clopoțeii din cărucioare și copii ghemuiți în somn

Se zbat

Au impresia că lumina le vorbește

Apoi seara târziu când luna se ascunde dincolo de cel mai înalt turn

Aud cum umbli prin grădină și îngâni

Același cântec mut de despărțire

()

Aștept să treacă primul tren

În mahala există iubire

Toleranță

Fiecare femeie poartă-n pântec copilul altui soț

Privesc dincolo de calea ferată

Casele se odihnesc la picioarele lanurilor de grâu

Cât vezi cu ochii pământul e galben ca o pisică

Și după ce anii trec

Aici totul rămâne neschimbat

Ca un deal de gunoaie acoperit îndeajuns de iarbă

Încât roțile și vechiul căruț abia se mai zăresc

Iar mâinile păpușilor sunt adânc îngropate

După ce ani la rând și-au făcut treaba în nisip

Nici măcar vreun zeu de pomină sau o icoană

Nu rezistă

Sunt vândute pentru o gură de vin

Aici sunt doar muncitori negri de cărbune

Lingheni cătrăniți de fum

Iar de unde vine iubirea

Din cel mai îndepărtat punct

Se desface orizontul și stâlpii se lipesc unul de celălalt

Fără vânt și fără galop

Doar streașina casei tremură de spaimă

Și vrăbiile ascunse la pieptul păsărarului.

()

Deși iarba înaltă te ascunde privirilor curioase

Undeva în Interiorul tău există un mușuroi de furnici

Din care câteva au ajuns pe pervazul meu

Le urmăresc și mă gândesc

La trupul subțire și lung

Ca o pictură rupestră

Deși știu că nimic nu îți poate sta în cale

Și vei veni în camera cu miros rânced în zilele ploioase

Tiptil ca un fluture cu câteva ore de trăit.

Domnișoara în Negru

Când am ajuns am văzut cea mai frumoasă fată

Și mi-a vorbit din cel mai întunecat colț

Cu buzele stătute

Mi-a zis să împărțim salteaua din subsol

Cu mâinile nefiresc de albastre

Cu glazura încă proaspătă

Ne-am târât prin cel mai îndepărtat tunel

Dezbrăcați și lipsiți de remușcări

Și Ramones ne-a șoptit la ureche

Și Uriah Heep

Și Black Sabbath

Am fugit cu primul tren din Gara de Nord

În cel mai apropiat sat

Unde într-o șură am adormit

Cu urechile ciulite și porumb în sân

Așa cum dormeau ocnașii

Diminețile au fost cele mai frumoase dimineți

Cântau cocoșii și stăpânii ieșiseră la cules cu mânecile sumețite

Copilele cu spice în păr alergau alergau

Pe râu în jos la umbra salcâmilor bezmetici

Și Soarele râdea cu gura până la urechi

În cele din urmă

Cea mai frumoasă fată a închis ochii

Și lumea toată a dispărut.

Resemnările Domnului Iepure

Explic vișinului de lângă fântână

Uneori casa e o cochilie pe care o car în somn

Pedanteria e ca o membrană lipicioasă

Care ne protejează

Dar m-am obișnuit cu puțin

Și prefer să adun resturile

Să lipesc păpușile de plastic

Ochii de sticlă să-i potrivesc unor forme inteligente

Pentru ca viitorului meu să nu-i fie teamă

Apoi las toamna să se gudure la picioarele mele

Ca un câine întors de la vânat

Las frunzele să-mi îngroape degetele în mijlocul certurilor noastre

Aparent lipsite de sens

Poate că uneori sunt egoist

Și am încă senzația că lumea toată va fi a mea pentru o zi

Îmbătrânesc și ea este încă tânără

Ani grei ce atârnă ca o plictiseală gelatinoasă

Aștept zilele când nu voi mai roti capul

Când toate mișcările vor fi rectilinii

Când păsările vor înceta să se mai întoarcă

Când formele inteligente se vor lăsa așteptate la nesfârșit.

()

Nimic nu mai este ca înainte

Nici măcar tu

În mijlocul balansului

Fără o traiectorie precisă

Te prind și-ți dau drumul

Iar când te-ntorci nu mai ești aceeași

()

La umbra vișinului bătrân vântul ridică frunzele și le coboară

Fără vreun motiv

Așa și amintirile mele coboară și urcă

Iar tu nu ești acolo să le-ndrumi

Să le scoți apă cu ciutura în câmp

Ești în brațele animalului divin căruia îi atârnă coada

Deasupra dealului împădurit unde ți-am dat drumul

Să te-ntorci nu vrei sau nu mai știi

Iar seara când îmi scot ciubotele pline de pământ

Și-mi aprind luleaua las norii de fum să te caute

Pe cele mai înalte culmi.

Când eram de-o șchioapă

Mama mi-a cumpărat o inimă nouă

Pe care am scos-o la poartă și am umplut-o cu nisip

Iar când mă întorceam seara de la muncă

O scuturam și o puneam la loc

Când eram de-o șchioapă mama mi-a cumpărat o sabie roșie

Cu care tăiam norii

Mi-au furat-o și ascuns-o sub pat

Iar când mă întorceam seara de la muncă

O căutam și-n locul ei erau sânii vecinei de peste drum

Când eram de-o șchioapă mama mi-a cumpărat o carte

Pe care o citeam seara pe divan la gura sobei

Iar când mă-ntorceam seara de la muncă

Îi citeam Dariei în geamlâc.