Gabriela Ana BALAN

Aş colinda

dacă aş şti că azi cerul va ninge de uimire

aş colinda
iubesc iarna cu zăpadă
aşa cum sunt iubită eu cu bunele şi relele mele
numai să ningă mai repede
prea mult gri prea mult gri
se va odihni sub fulgi de nea
dacă eu voi colinda
vezi ce frumos înfloreşte zăpada?
sufletul meu ninge deja!

Cafenea

stă un poet la masa din colț

discret serios savurează cafeaua
traversează strada grațios ai zice
că pe celălalt trotuar îl aşteaptă Euridice
cum să treacă fără să atragă atenția
muritorilor de rând că nu e îmbrăcat la costum
numai la patru ace
de siguranță
şi-a prins mânecile prea lungi
gulerul prea strâmt tivul descusut
ce mână să ridice totuşi să poată fi recunoscut

în celălalt colț o poetă parfumată fardată împodobită ca un pom de Crăciun

ridică vocea la fel de sus ca mâna cu care duce
paharul cu bere la gură
să fie sigură că e auzită
şi văzută cum semnează autografe
pe şervețele pe fața de masă
o poetă singură tristă rece
prin ochi lumina trece ca scrumul de țigare
scuturat de dumnezei
în două scrumiere buzele ei
vin poeți valuri valuri îşi scriu numele pe maluri
râuri de cafea bere mângâieri
înjurături săruturi
gesturi tandre gesturi obscene
foi îngălbenite frunți încrețite plete cărunte
şi pentru toate acestea s-au inventat cuvintele

într-o zi din condei vor curge şerpi

se vor lăsa strigați pe nume îmi vor răspunde
mă vor recunoaşte există mii
de motive să îmi urlu singurătatea aleg să
stau lângă ieşirea din cafenea
presar nisip pe tălpile poeților
să nu se piardă niciunul până când eu
voi alege
după cine să urmez

Georgeta STRAT

Să duci cuvântului oceanul

Să duci cuvântului oceanul

Oglinzilor întinse de angoasa
Prea plinului
Dar multelor lui valuri
Fiind tu plasa

El
Doar cuvântul mai cuprinde
Adâncul care a sculptat
În întuneric ziua ce desfide
Auzul a o fi purtat
Fiind tu plasa
Depărtarea începe cu tine

Depărtarea începe cu tine

Aripă zburătoare oriunde vei fi

Secunda nu pleacă
Secunda nu vine
Secunda toarnă depărtării uitarea din tine

Bate-o sternului tău

Stâlp
La capătul umbrei de dincolo de retine

Acolo trofeu
Cratimă între viață și moarte
Egal te împarte

Unul după altul

Unul după altul

Zarea pe umeri ducând
Vom aluneca ochiului în văz
Cum valului marea
Cum răsăritului soarele
Depărtarea egal disipând

Dar într-o zi tu eu voi

Frunze
Necuvântului pe un ram vom atârna
Galaxii lehuze
Să ne mai nască odată
Mult mai flămânzi
Mult mai desculți
De-a pururea goi

Din zăpezi

Din zăpezi argintate

Ziua cernea peste noapte
Cerul îngheța pe buzele tale
Aburul dintre două bătăi de aripă
Ale unui fluture

Cât să ne încapă secunda

Redeveneam oscilații
Totuna cu unda

Nevoii de loc eram margini

Fără mijloc

Nu ne ajungeau brațele
Decât până la soare

Acolo spațiul curbat

Se ascundea într-o coapsă
De ursitoare