Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DOMENIUL PRESIMŢIRILOR
Există vaduri uitate nişte locuri în noi şi un drum care duce prin apă
cineva mă strigă ar vrea să mă atragă într-acolo
să dea cu o plantă în mine şi ce vină am eu pe lumea asta cu porţi de aramă
apoi se face linişte cântă privighetorile
e foarte frig şi în noi sunt nişte castele
nişte câmpuri cu flori albastre şi galbene
şi le străbatem pe caii noştri de plastic
UN LOC ACOLO
şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci
la vârsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine şi ne
părăseşte încetul cu încetul pe măsura unei adânci uitări
şi nimeni n-o să mai apară nici chiar aceea care ne visa în graţia înverşunată a
iubirii
ZENOBIA
VASCO VASCO
TRIUNGHIUL
Un înţelept scoate o clipă capul din apă ne strigă disperat apoi se scufundă De
data asta pentru totdeauna
Zenobia îmi spune Între noi fie vorba suntem victimele imaginaţiei celorlalţi
Nu pot să-i răspund pentru că mi-ar intra tot cerul în gură
Acum pescarul a scăpat un peştişor Îl ceartă cu glas tare Laşule zice n-ai avut
curajul să stai să te mănânc
SORA FÂNTÂNĂ
SINGURĂ ŞI IMOBILĂ
RĂMURICA
când am pornit în fine într-acolo târziu după amiază s-au scuturat pe mine flori de
ploaie Pe după garduri mă pândeau vecinii În caracterul lor privit cu depărtare
era şi vrajbă şi unire şi sămânţă neagră
singur mergeam de-a lungul uliţei peste asfaltul ud şi negru pe lângă şanţurile
pline cu ierburi înecate Şi am zărit deodată vieţile care se întorceau
ce vânt frumos trecea prin părul lor pe lângă mine
la cinematograf mi-au spus că nu e gata „Mai trebuie o pernă mai trebuie adus
capacul şi scoasă apa care a plouat în groapă”
atunci mai am timp de-o plimbare (mă gândeam) mai am timp si pentru o vizită la
Rămurica să-i dăruiesc un nume (poate Draga-Lina) ca să nu mă uite
pornisem într-acolo De sus din pomi sau de pe la ferestrele înalte cei cu binocluri
se uitau cum merg strigau în urma mea „N-o căuta degeaba că e la pădure s-a
dus acolo cu băieţii ei cei răi şi bătăuşi”
alţii strigau de teama unor întâmplări aievea „Du-te şi foc să pui din crengi uscate
şi din cauciucuri să te mai încălzeşti că e răcoare şi bate vântul de te zăpăceşte”
şi fiindcă mai aveam timp am tăcut şi m-am culcat acolo în roşeaţa crepusculului
meu
PÂNĂ SĂ MĂ DEZLEG
(până să mă dezleg s-a întâmplat ceva curios Omul acela zicea că legile lumii
sunt prea blânde
ai dat de el Panaite Stă pe şuvoaie S-a tras acolo
stă după trestii nu scoate o vorbă Ce treabă am eu cu el
mai bine fluier vine câinele şi ne vânăm)
NUNTA
Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilărie şi cu iubita mea care
era cu noi deşi nu se vedea
grupuri de tineri agresivi săpau Treceam pe lângă ei
unul a nimerit cu sapa statuia unei antice femei aflată pe sub bulgări
era cât el de mare făcută din lemn putred avea un cap de şoim care se răsucea
pe gât
„ce faci cu ea” l-am întrebat mi-a dat-o mie am pornit la drum purtând la
subţioară statuia de lemn putred
„nu ştiţi în ce judeţ este Piteştiul” m-a întrebat un călător
„în Argeş” i-am răspuns toţi trei odată (iubita mea era cu noi dar nu se auzea)
omul acela călător ne-a mulţumit „eu merg la Vidra” ne-a comunicat
visul din vis în care nu visam Nu-i mai vedeam pe săpători iar omul-călător zbura
deasupra noastră spre comuna unde avea să se petreacă nunta de la Cana Pe
drum făceam un fel de happening mergeam în şir ţinându-ne de mână ca Orbii
lui Bruegel atâta doar că noi aveam ochii legaţi cu feşe albe (Resturi diurne
Imaginea văzută astă-seară la TV un fel de marş cel mai frumos din toate)
treceam prin sate „e aproape” anunţam La capete de uliţi vedeam din când în
când pe cineva care părea că ne aşteaptă făcea şi semne de salut striga cu
palmele la gură „bine aţi venit” „E fiul doctorului de la Cana” îmi spuneam „poate
că e şi nunta lui poate şi el e doctor” îl salutam cu mâna ridicată (la subţioară
ţineam strâns statuia)
eram la nuntă Mirii se schimbaseră Erau tot ei dar alţii (pe mirele cel nou îl
cunoşteam eram prieteni din copilărie se însura pentru a doua oară cu prima lui
nevastă doctorul-fiu era copilul lor) Mirii dintâi pieriseră cu totul se
preschimbaseră în mirii de acum iar omul-călător zburase către Vidra mai
rămăseseră la masă doar copilul-doctor plus câţiva nuntaşi mâncau dintr-un
platou de sticlă peşti mărunţi
fireşte n-am mâncat nimic A fost adus un peşte viu m-au invitat să iau fireşte că
am refuzat Le-am adresat celor în drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat
şi am plecat Nuntaşii nu duceau lipsa de vin la nunta de la Cana
LEAGĂNELE
LA URMA URMEI
FRUMOASELE DEPRINDERI
şi mai e floarea EFTIHIA un fel de garoafă care nu există încă e numai un nume
dar va fi
înainte ca lumile să se destrame şi cenuşile noastre să se scurgă în haos
după aceea după apariţia de pe acum a frumoasei flori arse numită EFTIHIA
odată pentru totdeauna
eu m-am pietrificat vreau să spun că sângele meu a căpătat cu trecerea timpului
o enigmatică formă de piatră
adică de piramidă sau de sarcofag sau de sfinx
oricum scrisă pe lemn cu majuscule
şi cu trecerea timpului duşmanul meu de moarte e vântul care îmi roade obrajii
şi câteodată se întâmplă să zbor sau să tac ceea ce e totuna
DOMENIUL PRESIMŢIRILOR
Există vaduri uitate nişte locuri în noi şi un drum care duce prin apă
cineva mă strigă ar vrea să mă atragă într-acolo
să dea cu o plantă în mine şi ce vină am eu pe lumea asta cu porţi de aramă
apoi se face linişte cântă privighetorile
e foarte frig şi în noi sunt nişte castele
nişte câmpuri cu flori albastre şi galbene
şi le străbatem pe caii noştri de plastic
CRUSTA
CEREMONII
CĂLĂTORIA CU STELICĂ
murise atâta cât să plângă maică-sa şi încă din leagăn citea o carte de rugăciuni
un bătrân îi spăla prune i le dădea şi el se oprea din citit
îi spunea maică-si „alăptează-mă pentru ultima oară
de mic copil îmi plăcea alăptarea”
ATHANOR
Dintr-un străvechi gest ars
de patru mii de ani
PERSISTENTA FLACARILOR
DRUMETUL INCENDIAR
aşa trece
cu păunii de foc ai ghetelor dermata
cu miezul de zi arţăgos prins la butonieră
el ascultă în toate punctele cardinale
având drept cornet acustic un samovar încins
pune urechea la madrid bine
din alaska vin fluturii luminoşi ai genunchilor
portugalia portugalia
avem un bătrân cu voce subţire ca sângele monedelor
zăngăne muşcat de cleştele coclit
portugalia portugalia
biblia este o funestă mustaţă pentru
nasul privighetoilor din alaska
poeţii au orificiile inspiraţiilor lipite cu gumă arabică
fiecare orificiu este o floare cafenie
portugalia şi alaska
mamele fac nebunii în după-amieze balcanice
am să mă duc în pământ
gellu inimioara mea să nu uiţi o fotografie
tu mi-ai ucis bătrâne’ele
ei bine am să ştiu
să-mi deastup urechile degetele să fluiere singure
(aşa cum ghetele stau cu urechea la cer)
din fese să scot fluturii şi lulelele visului
căptuşit cu lână
voi şti să-mi scot ventuzele de la creier
să se scurgă zeama puturoasă a viersului dulceag
voi şti mamă în ceasurile de glorie
să-mi flutur ciorapii împuţiţi lângă porţile academiei române
domnilor
mi-am uitat mustăţile în vagonul de dormit
lângă sacii cu monede ai roschildzilor
şi singurul chior din ţinut acela care
masturbează sexul imens al aerului
repezind automat mâna după rachiul unui gologan
mi-a încredinţat cel mai mare secret al gării
lumea a început să pută