Sunteți pe pagina 1din 4

Lecţia 3: Constructii din carton

Ca material de constructie, cartonul este perfect. Se poate construi aproape orice din el, dar
ceea ce iese în evidenta atunci când construim cu ajutorul lui este marimea de dimensiuni
mari a produsului final. Constructiile din carton pot fi la fel ca originalul, poate chiar mai
minunate. Lucrul la scara mare este binevenit la copii pentru ca se contracareaza tendinta
lor de a face lucruri miniaturiale si pentru ca îi determina sa lucreze în echipe si sa-si
foloseasca imaginatia tot mai mult.

3.1. Colectarea cartonului


Puteti folosi cartonul cutiilor de orice fel. Cutiile din carton se produc cu milioanele în fiecare
zi. Încercati pe la magazine, depozite, fabrici sau chiar prin casa, în debara, de unde puteti
face rost mai ales de cutii mari, de la televizoare, masini de spalat etc.

3.2. Despre cartonul încretit


Este alcatuit dintr-o fâsie încretita, lipita între doua fâsii plate, ceea ce-l face usor, dar
foarte rezistent.
Din cauza felului cum este facut, cartonul încretit poate cadea cu usurinta daca este lasat
liber, dar, prins cu ajutorul unor sisteme simple (tot din carton sau cu scotch), poate sta
drept.
Iata câteva idei de modele realizate din cutii:
Blocuri
gigantice

Tunele si
labirinturi

Totemuri
Masini de curse si nave spatiale
Roboti
3.3. Idei pe anumite teme
Cel mai important lucru este sa va convingeti ca, lucrând în grup, puteti face orice din carton. Cu
o rezerva buna de cutii, puteti crea un mediu nou în jurul vostru, bazat pe orice tema sau idee
aleasa.
Multe dintre acestea sunt ilustrate în cele ce urmeaza:

Vestul salbatic: construiti un oras în stil


western cu ferma, tren, cactusi gigantici,
diligenta, bar, asezare pentru indieni,
totemuri etc.

Lumea preistorica: cuprinde dinozauri,


pesteri, vulcani, mamuti etc.

Egiptul Antic: piramide,


temple, sfinxul, case si
palate.

Spatiul subacvatic:
submarine, monstri marini,
orase disparute, vase
naufragiate etc. (eventual,
folositi si ziare,
orientându-va dupa desen)
Alaturi de cele sus numite, mai adaugati si monstri de toate felurile, aeroporturi, Roma
antica sau orice perioada din istorie.

Folositi orice ocazie pentru a da copiilor notiuni de istorie,


arhitectura, istoria artelor etc.

Închipuiti-va cum va arata lumea peste douazeci, cincizeci sau o suta de ani! Folositi-va de
povesti bine cunoscute sau inventati altele.
Nu este obligatoriu sa urmati ideile noastre, ci puneti în practica propriile dumneavoastra
idei.
Copiii vor fi încântati de initiativa crearii unui nou mediu în marimi aproape naturale, caruia
îi vor da viata si pe care îl vor folosi. De asemenea, introducând si costume, masti, pereti de
decor, veti avea începutul unei activitati teatrale.
Nu va asteptati ca "mastile", "diligentele", "submarinele" sa tina prea mult în cazul în care
copiii le folosesc des, iar daca aveti nevoie de ele pentru anumite activitati, pastrati-le în
alte încaperi.

3.4. Decupatul si asamblatul


Decupatul este cea mai mare problema când aveti de-a face cu cartonul încretit. Dupa ce ati
încercat mai multe metode, alegeti pe cele care se potrivesc cel mai bine situatiei. Iata
câteva instrumente pe care le sugeram:
—Foarfeci: foarfecii mici pentru copii nu ajuta prea mult.
Foarfecii mai mari pot taia bine dar e nevoie de mult efort
si sunt greu de mânuit de catre cei mici. Ajuta cel mai mult
pe copiii mai mari.
—Cutitele: învatati copiii sa le foloseasca, deoarece sunt
periculoase atunci când sunt bine ascutite. Supravegheati
copiii când le folosesc. Copiii pot doar marca zonele unde
sa se taie iar adultii îi pot ajuta la decupajul propriu-zis.
—Fierastraiele: pentru carton foarte gros - nu sunt periculoase, dar lama se rupe usor.
Piesele pentru obiecte tridimensionale pot fi lipite sau taiate si asamblate ca în desenele de mai
jos:
Asamblatul se poate realiza cu
ajutorul scotch-ului. Puteti
alatura mai multe segmente,
executând astfel forma dorita.

Ca variante constructive, sugeram


folosirea ziarelor ca materie prima sau
complementar (în combinatie cu
cartonul).
3.5. Modele tridimensionale

În multe cazuri, este usor sa iti dai seama cum se construieste ceva ( o casa, o masa etc.).
Câteodata nu este atât de evident, deci schitati-va ideile pe hârtie, iar daca mai aveti
îndoieli, încercati sa realizati modelul la scara mai mica, folosind carton subtire, foarfeci si
banda adeziva obisnuita.

3.6. Ultimele detalii


Pe lânga pictat, constructiile mari din carton pot fi îmbunatatite si finisate într-un mod mai
realist cu ajutorul a diferite materiale:
— lâna: pentru parul oricaror creaturi.
— cartoane pentru oua: pentru butoanele robotilor si solzii monstrilor.
— folii de staniol: pentru roboti, nave spatiale, submarine etc.
— farfurii de plastic pentru roti.
— bucati de hârtie pentru frunze.
— cutii sau pahare de iaurt din plastic si hârtie pentru butoane si solzi.
— deseuri textile pentru haine, blana, frunze, par, urechi etc.
Nota: Aceste activitati vor lasa în urma o gramada mare de gunoaie de care va trebui sa
aveti grija. Ne-am gândit ca ar fi mai bine sa va prevenim...

S-ar putea să vă placă și