PERTURBAȚIA – CONDIȚIE LIMITATIVĂ A CREAȚIEI

- ESEU –

Prin termenul perturbție se înțelege un proces care împiedică desfășrarea

normală și eficientă a acțiunii. În cazul acțiunii creative, vom urmări intervenția
perturbației la cele trei niveluri – procesul de fabricare al produsului, de elaborare
a modelului și de comunicare și interpretare a operei.
Perturbarea cea mai frecventă a procesului de fabricare provine de la
limitele tehnice sau tehnologice ale acțiunii, fiind vorba în primul rând de
deficiențe instrumentale precum lipsa materialelor adecvate. Procurarea ei nu
depinde numai de făuritor. De exemplu un om de știință poate să ajungă la soluții
originale și creatoare într-un domeniu oarecare, dar n-are acces la mijloacele de
informare privind nivelul de dezvoltare al științei în acel domeniu pe plan
mondial.
Celelalte cazuri sunt efectiv perturbatorii prin însăși structura lor
gnoseologică. De exemplu, modelul C prezintă o situație perturbatorie cauzată de
confuzia elementelor informaționale de intrare în sistemul de analiză
epistemologică. Discursul ideologic conține în mod frecvent o asemenea
perturbație.
În ciuda definiției generale pe care am dat-o perturbației, orice procedură
de acest fel nu este eminamente disfuncțională în constucția modelului. Caracterul
efectiv perturbant se poate aprecia doar în funcție de acțiunile creatoare și
receptoare, luate ca atare. Având în vedere structura generală a cunoașterii ca
reconstrucție, am putea afirma că perturbația – eficientă sau dăunătoare – este
inevitabilă sau chiar necesară. Dealtfel, eficiența acțiunii se poate apreia și în
funcție de cantitatea de perturbație pe care reușește s-o evite.
În planul comunicării – la nivelul pragmatic al construirii modelului, cea
mai semnificativă perturbație este manipularea transmiterii și mai cu seamă a

1
receptării modelelor. Ea dobândește trei dimensiuni: manipularea actului creator,
a operei și a actului de decizie.
Cea mai frecventă este manipularea rațională a actului de emisie și
receptare. Ea se realizează constituindu-se în primul rând ca proces de educație.
Acest fapt este cunoscut de educatori și nu numai.
Alături de latura manipulării prin mit se manifestă și o tentă perturbatorie
deoarece orientează în mod internațioanl procesul de elaborare al unor modele
ghid spre anumite direcții marginale ale culturii. De pildă mitul sportului de masă
cultivă o mentalitate obsedantă de suporter.
O altă perturbație extrem de dăunătoare care acționează asupra creației și
chiar a inițiativei creatoare este cultivarea falsului, legată de promovarea
sistematică a non-valorilor. Practic printr-o astfel de acțiune se inoculează în
mentalitatea publică convingerea unor prezumtive concordanțe în raport cu
realitatea, prin asocierea aserțiunilor justificabile la un sistem semiotic. Norma
devine argument absolut care determină acceptarea falsului cu privirea la o
realitate simțul comun o poate nega fără efort.
Se produce, după cum observăm, o discuție majoră între vorbă și faptă. Cu
timpul inocularea sistematică și repetată a falsului poate da rezultatele scontate de
inițiativa manipulatorie. În limbajul obișnuit al celor manipulați întâlnim deseori
justificarea așa trebuie să fac. Această stare critică de indiferență și acceptare
poate provoca izolarea individului, chiar și a celui cu înclinații creative. De altfel
un asemenea manipulat are tendința de a supraevalua riscurile intelectuale
posibile. Acest individ devine un pericol pentru creatori.
Nimic nu ne mai poate opri să acordăm un spațiu acelui joc manipulatoriu,
aplicat nu pentru prima oară în cultură. La baza acestei ideologii culturale a stat
ideea lui Lenin: nu acceptăm scriitori în afara partidului.
Istoria literaturii din anii 50 începe să devină tot mai hazlie.
Este oricum trist când intelectualii cad sub tutela regimurilor totalitare.

2
 Există și o subscripție mai subtilă de manipulare fără a lua măsuri de
precauție logică. Este vorba despre exprimarea selectivă a adevărului, formă pe
care am semnalat-o și în cadrul persuasiunii. Un exemplu poate fi modul de
prezentare al biografiei. Din noianul de fapte, nu rareori contradictorii care i-au
caracterizat activitaea îl compromit în funcție de intențiile celui ce îl prezintă.
Dar ceea ce se întmâmplă oamenilor, se întâmplă și operelor, mai ales la
nivelul procesului didactic de masă având ca scop formarea unor mentalități
culturale. Manipularea prin ascundere, neglijare sau evitare a fost prezentă până
de curând, mai ales cea a persuasiunii realizată în interiorul științelor socio-
umane, și nu întâmplător, pentru că obiectul acesteia- societatea și omul- sunt
veșnic contradictorii. Fapt pentru care intervenția lor poate fi justificată în mod
rațional prin necesitatea sintezei selective. Astfel că cercetătorul poate fi sincer
când propune o asemenea manipulare.
Manipularea normativă este și ea omniprezentă și necesară în orice cultură.
Formarea ei curentă este cenzura instituționalizată sau neinstituționalizată, ultima
fiind mult mai complexă.
Cenzura oficială este un sistem suprastructural de tip feed-back, specific
societăților cu un grad mai redus de siguranță, devenind una din rotițele
angrenajului de conservare. Autocenzura este mai subtilă și mai greu de descifrat.
Ea poate fi motivată de interese generale sau personale.
În absența unui sistem normativ obiectiv prin decizii, haosul ar fi inevitabil.
Încă un argument că perturbațiile intervenite în creație nu sunt tot timpul
perturbații negative.
Denumim o subspecie a manipulării perturbatorii de un tip normativ
special, prezent mai ales în interiorul sistemului cultural decizional. Aceasta
cultivă în mod orientat și de obicei deliberat mitul personalității. Pe baza unei
astfel de iluzii mai ales în domeniul ideologiei se pot construi figuri proeminente.
Epigonii duc o viață liniștită, deoarece elimină din principiu orice recul critic. E

3
adevărat că fenomenul se întâmplă mai ales în actul de elaborare a exegezelor
critice .
Putem surprinde pe final o ultimă specie a perturbației produsă prin absența
acțiunii. Perturbația actualizată se manifestă atunci când factorii disfuncționali se
rețin de la actul vizionării și mai ales al popularizării unei opere.
Toate aceste perturbați manipulative se supun uni gen de perturbație
integrator-comunicativă. De altfel, însăși perturbația în orice formă se produce,
este o comutare a interesului și a motivațieicătre domenii de o altă condiție
valorică.