Sunteți pe pagina 1din 1

CĂIIrozaz 11

CIIIPUL ŞI ASEMĂNAREA OMULUI CIJ DUMNEZEU

Caracterul special al omului, desprins din capitolul anterior, deriv ă din


crearea lui după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1,26). Atât prin calităţile
cu care a fost creat, cât şi prin capacitatea lui de a progresa spiritual, omul este un
chip sau un reprezentant al lui Dumnezeu în lumea creat ă.
Chipul dumnezeiesc al omului este şi motivul plasării Iui pe treapta cea
mai înaltă între făpturile din lumea văzută, ca o fiinţă care prin sufletul său se
aseamănă cu îngerii.
Ca fiinţă raţională, omul este capabil de dialog cu Dumnezeu, fiind nu doar
reprezentantul S ău în lume, ci şi reprezentantul lumii înaintea lui Dumnezeu, cel
prin care lumea î şi împlineşte destinul. 1

1. ClzipulluiDuninezeu în om.
A. Raţionalitate, sensibilitate, voinţă.
Omul, întrucât este fiinţă raţională, este cea mai complexă din câte au fost
create de călre Dumnezeu. Ştiinţa actuală recunoaşte din ce în ce mai mult c ă această
complexitate a omului o întrece pe cea a structurii materiei care îi alc ătuieşte lrupul,
fiind imposibilă descifrarea tainelor ultime ale fiin ţei sale. Este necesar, astfel, a
privi apofatic cunoa şterea creaţiei şi cu atât mai mult a omului. Necesitatea
apofatismului în cunoaşterea chipului lui Dumnezeu din om provine din apofatis-
mul care se impune în cunoa şterea Prototipului său dumnezeiesc. Cunoaşterea de
sine, a persoanei şi a naturii umane este conjugată inseparabil cu cea a lui
Dumnezeu, astfel încât ,,într-adev ăr lucrul cel mai greu dinlre toate pare a fi să te
cunoşti pe tine însuţi.2
Omul se poate înţelege ca şi chip al lui Dumnezeu m trei sensuri: (1)
întreaga alcătuire a omului reflectă măiestria Creatoruiui ca o încununare a crea ţiei
Sale; (2) omul este făptură raţională, ceea ce îl aşează pe om în poziţia de partener
de dialog cu Dumnezeu, cu toate c ă raţiunea omului este limitată spre deosebire de
atotştiinţa dumneeiască (3) omul îl poartă pe Dumnezeu Insu şi în fiinţa lui,
legătura profundă dintreom şi Creatorul său fiind veşnică. Omul este creat «după

Olivier C1ment, Inirebări asupra omului, lrad. Ierom. Iosif Popf şi Ir. Ciprian Şpan, Ecl.
Episcopiei Alba Iulei, AIba Iuiia, 1997, p. 139. Lars Thunberg, op. cit., pp. 151-163. Pr. Asist.
Vasile Mihoc, Onu1 - chzpul şi asemănarea lui Dumnezeu, deşi poartă rănile păcatului. în MA,
nr. 7-8, (anul XXVI) 1981, pp. 549-559.
2
Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, PSB 17, ed. cit, IX: VI, p. 178. Panayotis Nellas,
op. cit., p. 66: natura omului este atheoretos - v. Sf. Grigorie de Nyssa, op. cit., cap. XI, p. 34;
S. Gregorius Nyssenus, op. cit., PG 44, (153D) - I56AB. Hannah Arendt, op. cit., pp. 9-10.

S-ar putea să vă placă și