Umflarea gelatinei în acid clorhidric

Consideraţii teoretice

Umflarea este influenţată de electroliţii existenţi fie în interiorul gelului,

fie în lichidul care provoacă umflarea. Astfel, umflarea proteinelor în apă
variază simţitor la adaos de acid sau de bază, adică variază în funcţie de pH-ul
mediului.
În general, molecula unei proteine se poate prezenta sub una din cele
două forme reversibile:

R CH COOH R CH COO-
+
NH2 NH3

În mediu acid (de exemplu în acid clorhidric) proteina se comportă ca o

bază (adică fixează H+) dând naştere unui cation:

R CH COO- + HCl R CH COOH

+ + -
NH3 NH3 Cl

Presupunem că avem un vas despărţit în 2 compartimente printr-o

membrană semipermeabilă (dializantă) (fig. 4). Într-un compartiment (I) se află
proteina (gelatina) la un pH mai mic decât punctul izoelectric al proteinei, iar în
compartimentul (II) se află soluţia de HCl (starea iniţială). Concentraţiile
exprimate în ioni gram/L se notează astfel:
Notaţii:
z – concentraţia macrocationului (ionigram/L) = concentraţia anionului
Cl- (ionigram/L) în compartimentul I, în starea iniţială;
x + y – concentraţia H+ (ionigram/L) în compartimentul II, în starea
iniţială = concentraţia anionului Cl- (ionigram/L) în compartimentul II, în starea
iniţială;
 z + y – concentraţia anionului Cl- (ionigram/L), în compartimentul I, la
echilibru;
y – concentraţia H+ (ionigram/L), în compartimentul I, la echilibru;
x – concentraţia H+ (ionigram/L) = concentraţia Cl-(ionigram/L) în
compartimentul II, la echilibru.

I – proteină II – mediul de dispersie

R CH COOH
+
Cl- H+ Cl- H+
NH3

Inițial 0 0 0 x+y+z x+y+z

În timp z z 0 x+y x+y
La echilibru z z+y y x x

Figura 4. Umflarea gelatinei în acid clorhidric

Rolul membranei semipermeabile îl poate juca chiar gelatina. În

compartimentul II există un ion care nu se află în compartimentul I, ionul de H +;
el tinde să difuzeze spre compartimentul I, adică din soluţie în gel. Din motive

electrostatice, nu poate difuza decât însoţit de ionul Cl-.

Dacă presupunem că din soluţie difuzează în gel y ioni gram H+/L, va

difuza şi o cantitate egală de ioni clorură, adică tot y ioni gram Cl-/L.
Dacă în compartimentul I nu ar exista macroionul:
R CH COOH
+
NH3

atunci acidul clorhidric ar difuza din compartimentul II în

compartimentul I, până la egalarea concentraţiilor.
Însă prezenţa macroionului respectiv (care nu poate difuza) limitează
difuzia ionului H+, astfel că, la echilibru, concentraţia în ioni de H+ în
compartimentul I este mai mică decât în compartimentul II, pe când

concentraţia Cl- va fi mai mare în compartimentul I decât în compartimentul II.

Se poate scrie:

H 
 I
echilibru  
< H
II
echilibru (9)

Cl 
 I
echilibru > Cl 
 II
echilibru (10)
Plecând de la aceste date, în 1911, Donnan a demonstrat că, la echilibru,
produsul concentraţiei ionilor difuzibili are aceeaşi valoare de ambele părţi ale
membranei semipermeabile, adică:

H   Cl   H   Cl 
 I  I  II  II
(11)
sau
y  z  y   x 2 (12)
prin derivare se obține:
2y  z > 2x (13)
Cu alte cuvinte, concentraţia ionilor capabili de a difuza este mai mare în
interiorul gelului 2y  z  decât în exteriorul acestuia (2x). Excesul de ioni
difuzibili (ionigram/L) din interiorul gelului este dat de relaţia (14):
2y  z  2x  n > 0 ion gram/L (14)
Acest exces determină apariţia în gel a unei presiuni osmotice
suplimentare notată cu π:
 R T
  (15)
V Na
unde:
ν – numărul de moli;
V – volumul (cm3);
 J 
R – constanta universală a gazului ideal  8,317 ;
 mol  K 
T – temperatura (°K);
 Na – numărul lui Avogadro (6,022×1023).
Dacă se notează:
 1
n  (16)
V Na
atunci valoarea n reprezintă numărul de ioni difuzibili, iar presiunea osmotică
devine:
π  nR T (17)
Această presiune osmotică suplimentară poate provoca pătrunderea
lichidului din soluţia exterioară în gel, deci umflarea gelului.
În figura 5 se prezintă modul în care se modifică gradul de umflare Q în
funcţie de pH-ul mediului.

Figura 5. Variaţia umflării (Q) în funcţie de pH-ul mediului

Valoarea pH-ului mediului se poate calcula utilizând relaţia (16):

 
pH  lg H   lg
1
c
(18)

Partea experimentală

Lucrarea experimentală urmărește influența pH-ului asupra gradului de

umflare.
Reactivi şi aparatură
Reactivi
 gelatină cu suprafaţă de aprox. 1cm2;
 soluţii de HCl: 1N, 0,25N, 0,1N, 0,01N, 0,001N, 0,0001N, 0,00001N.

Echipament de lucru
 balanţă analitică.

Modul de lucru
 se va urmări umflarea gelatinei în soluţii de HCl de diferite normalităţi
și la diferite intervale de timp;
 un număr de 7 bucăţi de gelatină care se cântăresc la balanţa analitică;
 în 7 pahare Berzelius de 50 – 100 mL se introduc volume de 50 mL
soluţie de HCl de diferite normalităţi;
 la diferenţă de circa 5 minute se introduc probele de gelatină în soluţii de
HCl;
 probele de gelatină se menţin în soluţiile de acid clorhidric timp de 15
minute;
 după acest interval de timp, probele de gelatină se scot din soluţia în
care se află, se absoarbe excesul de soluţie cu hârtie de filtru şi se
cântăresc din nou. Se obţine astfel masa gelatinei umflate (m1) la timpul
t1.
 probele de gelatină se introduc iar în soluțile de HCl timp de 15 minute.
După acest interval de timp, probele de gelatină se scot din soluţia în
care se află, se absoarbe excesul de soluţie cu hârtie de filtru şi se
cântăresc din nou. Se obţine astfel masa gelatinei umflate (m1) la timpul
t2.
 procesul se repetă astfel încât bucățile de gelatină să fie menținute în
soluțiile de HCl timp de 60 minute.

Calcule
Se calculează gradul de umflare (Q), cu relația:
 m1  m grame solvent
Q (19)
m grame substanta uscata
Se reprezintă grafic dependenţa gradului de umflare Q în funcţie de pH.
Se obţine o curbă analoagă cu cea din figura 5. Se studiază influența timpului
asupra gradului de umflare. Datele experimentale obţinute se înscriu în tabelul
6.
Tabelul 6. Date experimentale privind umflarea gelatinei în acid clorhidric

Nr. c (N) pH m (g) timp m1 (g) m1  m

pahar (s) Q
m
1. 1 900
1800
2700
3600
2. 0,25 900
1800
2700
3600
3. 0,1 900
1800
2700
3600
4. 0,01 900
1800
2700
3600
5. 0,001 900
1800
2700
3600
6. 0,0001 900
1800
2700
3600
7. 0,00001 900
1800
2700
3600
 Observații
 La concentraţii mici de acid adăugat, acidul se combină cu proteina
(gelatina) deci z creşte. Crescând z se observă din relaţia (14) că va
creşte şi n şi deci, conform relaţiei (17), creşte presiunea osmotică (π),
ceea ce va determina creşterea gradului de umflarei Q. Pe măsura
creşterii concentraţiei acidului, creşte şi gradul de umflare Q, acesta
atingând un maxim, la o anumită valoare a pH-ului.
 La concentraţii mari de acid adăugat, acidul nu se combină cu gelatina,
deci creşte x. Creşterea lui x, provoacă scăderea lui n şi deci scăderea lui
π. Micşorându-se presiunea osmotică, în gel va pătrunde o cantitate mai
mică de lichid din soluţia exterioară şi deci gradul de umflare Q scade.