UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

STILURILE DIDACTICE

- STILURILE DE PREDARE –

Nume și prenume: Muscalu D. Victor – Dănuț

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova

Specializarea Teologie Pastorală

Anul III

Stilurile de predare sunt mijlocul cel mai de seamă care garantează reușita actului
didactic pe termen lung. De asemenea, prin intermediul acestuia este asigurată reușita
elevului în mod individual, precum și a întregii clase la mod colectiv. A preda înseamnă „a
prezenta fapte, exemple, modele, teme, exponate, etc., a propune elevilor o activitate asupra
acestora, adică a-i conduce să le analizeze să le compare – deci să lucreze cu acest material –
și să extragă apoi esențialul, pe care să-l fixeze în definiții, legi, principii, etc.”. Prin urmare,
predarea este principalul mijloc prin care profesorul oferă elevilor informațiile cuprinse în
programa școlară cu scopul de a și le însuși.

Conceptul de predare a suferit de-a lungul timpului modificări, dobândind un conținut

complex. În didactica tradițională, predarea era un act unidirecțional, îndreptat de la profesor
la elev, al cărui scop era transmiterea unir informații gata structurate. În învățământul actual,
predarea nu mai este concepută ca o activitate de transmitere de cunoștințe, ci ca o problemă
de organizare și de conducere a proceselor de învățare. Rolul cadrului didactic este acela de a
anunța obiectivele lecției și de a-i pune pe elevi în relație cu noul conținut, prin prezentarea
unui material concret și/sau verbal; organizarea unor activități în care să se valorifice
materialul concret și verbal oferit; sprijinirea elevilor în funcție de posibilitățile acestora
pentru a observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza și reflecta; îndrumarea
elevilor în abordarea conștietnă a noțiunilor, conceptelor, jduecăților, raționamentelor;
operaționalizarea cunoștințelor elevilor prin sarcini pe care le rezolvă elevii. Dintr-o
perspectivă a abordării manageriale, predarea ar reprezenta un ansamblu de operațiuni și
acțiuni sistematice de palnificare, organizare, îndrumare, control, evaluare și decizie a
întregului proces de instruire.1

Ioan Cerghit oferă următoarele ipostaze ale predării:

- Predarea ca transmitere de cunoștințe, tehnici de acțiune, modele instrucționale și

comportamentale;
- Predarea ca ofertă de experiențe(experiențe cognitive, acționale și afective,
determinate și dirijate în mod intenționat spre valori);
- Predarea ca formă de dirijare a învățării(ceea ce face profesorul pentru a-i motiva pe
elevi, a-i stimula pentru învățare, conducându-i spre atinferea obiectivelor stabilite);
- Predarea ca management al învățării(predarea este o intervenție pedagogică
multifuncțională și deliberat orientată în direcția promovării și obținerii modificărilor
de comportament așteptate sau dorite; predarea are semnificcația unei activități de
gestionare a învățării: a organiza, a orienta, a stimula, a evalua, a investiga etc.);
- Predarea ca instanță de decizie(predarea apare ca o instanță decizională prin care se
optează, în funcție de criterii precis definite și perioade aleternative de timp, pentru
diverse strategii de instruire).2

Momentul decisiv în redefinirea predării, arată autorul mai sus citat, îl constituie trecerea
de la pedagogia transmiterii la așa-zisele pedagogii active și constructive, ceea ce marchează
o răsturnare de optică în practicile învățământului. În această nouă accepțiune predarea este
văzută din perspectiva învățării. „De aici înainte, predarea capătă conotații noi în funcție de
modurile diferite în care profesorii își reprezintă învățarea și reușita învățării, dar și în funcție
de cerințele și cultura comunităților pe care le deservesc”.3

Stilul de predare poate fi definit ca un mod de comportament didactic preferat de către un

profesor, motiv pentru care revine cu o anumită regularitate în practica acestuia la catedră.
Preferința pentru o modalitate particulară de predare poate fi explicată prin modul personal de
înțelegere și de interpretare a principiilor și a normelor care guvernează educația în școală.
Stilul de predare se concretizează în diferite structuri de acțiune utilizate relativ fregvent în
clasă de către un profesor.4

1
Elena GRIGORIE, Cecilia MACRI, Stiluri de predare, stiluri de învățare, modului 3, 2011, p. 6
2
Ioan CERGHIT, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, pp. 226
3
Ibidem, p. 228
4
Prof.Univ.Dr. Ioan JINGA, Pedagogie, document pdf, p. 228
 În funcție de maniera de dirijare(control) putem distinge trei categorii de stiluri de
predare:

- Stilul formal(tradițional). Profesorul prescrie elevilor toate sarcinile de efectuat; el

stabilește ce trebuie învățat și în ce ordine. Conținutul învățământului este abordat
unidirecțional din perspectiva răspunsului unic corect. Sunt utilizate cu predominanță
întreburile de tip închis. Metodele cele mai frecvente sunt bazate pe expunerea
profesorului și receptarea ei de către elevi.
- Stilul informal(democratic). Profesorul încurajează inițiativele elevului, ia în
considerație diferitele lor sugestii privind temele care urmează să fie abordate și
aspectele care vor fi discutate în legătură cu fiecare temă în parte. Pentru fiecare temă,
el le solicită elevilor să elaboreze în prealabil o schemă de discuție, cu titlul de
propunere. Sunt folosite cu predominanță întrebări cu caracter deschis. Metodele cele
mai frecvente sunt bazate pe activismul elevilor în timpul lecțiilor, pe documentarea
lor personală și pe învățarea prin descoperire. Este stimulat schimbul de idei între
elevi în timpul lecțiilor. Elevii sunt antrenați în activități autoevaluative și li se cere
părerea în ceea ce privește evaluarea elevilor ascultați.
- Stilul non-directiv. Profesorul manifestă indiferență față de ceea ce se va lucra în
clasă. Acceptă orice subiect de discuție propus de elevi, chiar dacă nu contribuie cu
nimic la realizarea unor obiective educative prestabilite. Nu asigură nici o structură de
învățare, nu evaluează, nu face observații critice.5

În funcție de particularitățile procesului de comunicare cu elevii, au fost identificate patru

stiluri de predare: stilul emoțional-improvizator, stilul emoțional-metodic, stilul rațional-
improvizator, stilul rațional-metodic.6

Consider că predarea are un rol esențial în actul didactic, ea fiind motorul care pune în
funcțiune toate mijloacele necesare pentru o mai bună relaționare între profesor și elev. În
societatea de astăzi, actul predării s-a desacralizat comparativ cu perioada secolului trecut, în
ciuda faptului că condițiile s-au îmbunătățit vizibil. Astfel, lumea de astăzi cere cadrelor
didactice să ofere elevilor tot ce au mai bun, pentru ca predarea să fie una cât mai atractivă
pentru aceștia, iar scopul ei să fie împlinit întru totul. Predarea formală și rece trebuie să

5
Emil PĂUN, Dan POTOLEA, Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, Iași,
2002, p. 162
6
Pantelimon GOLU, Psihologia copilului(învațare - dezvoltare), Editura Didactică și Pedagogie, R.A., București,
1996, p. 169
dispară treptat, locul ei necesitând să fie luat de către o predare deschisă la dialog și la schimb
de replici între emițător(profesor) și receptor(elev). Astfel, orele de curs nu mai sunt pentru
elevi lungi perioade de așteptare și surse de plictiseală, ci devin un dialog viu care reușesc să
deslușească diferite probleme și să umple timpul elevilor prin conectarea continuă la cele
prezentate. Cu toate că discuția despre stilurile de predare este una mai veche, ea rămâne
actuală mai ales în contextul în care școala românească trece printr-o etapă foarte grea. Doar
cu ajutorul unui dialog între profesori și elevi și printr-o predare-învățare atractivă, procesul
educativ va da roade bogate pentru întreaga societate.

Bibliografie

1. CERGHIT, Ioan, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București,

1976;
2. GOLU, Pantelimon, Psihologia copilului(învațare - dezvoltare), Editura Didactică și
Pedagogie, R.A., București, 1996;
3. GRIGORIE, Elena, MACRI, Cecilia, Stiluri de predare, stiluri de învățare, modului
3, 2011;
4. JINGA, Prof.Univ.Dr. Ioan, Pedagogie, document pdf
5. PĂUN, Emil, POTOLEA, Dan, Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri
aplicative, Editura Polirom, Iași, 2002;