POVESTEA LUI HARAP-ALB

ION CREANGĂ

BASM CULT

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un

basm cult studiat/ într-un text narativ aparținând lui Ion Creangă .

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

1. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea

personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);

2. - prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales, prin raportare la

conflictul / conflictele textului narativ studiat;

3. - relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe
narative / situaţii semnificative sau prin citate comentate;

4. - exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau
tema basmului cult studiat în construcţia personajului pentru care ai optat.
 În cultura română, perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea este denumită „Epoca
marilor clasici”. Atunci au apărut operele de valoare ale lui M. Eminescu, I. Creangă, I.L.Caragiale, I.
Slavici, critica lui T. Maiorescu, revistele „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Literatorul”.
Opera lui Ion Creangă este redusă sub raportul cantitatăţii („Poveşti”, „Povestiri”, „Amintiri din
copilărie”, nuvela „Moş Nechifor Coţcariul” etc.), dar este înzestrată cu un generos fond de idei
exprimate într-un limbaj de o savuroasă oralitate.
Cel mai cunoscut basm al lui Creangă, „Povestea lui Harap-Alb”, apărut în „Convorbiri literare”,
în 1877, a fost considerat „o adevărată epopee a poporului român” (G. Ibrăileanu).
1. Basmul este o operă epică de întindere medie, care înfăţişează lupta dintre bine şi rău,
confruntare încheiată întotdeauna cu victoria binelui. El are o mare vechime în literatura lumii,
fiind întâlnit în folclorul tuturor zonelor şi reflectând plăcerea oamenilor de a povesti.
Valorificând categoria estetică a fabulosului/ a miraculosului, basmul este o naraţiune
structurată pe un singur plan epic, având o acţiune convenţională, la care participă personaje sau
forţe supranaturale, neindividualizate, definite ca funcţii, ca arhetipuri.
Basmul cult poartă mărcile originalităţii autorului. Creaţia preia tiparul narativ al basmului
popular, dar autorul aprofundează anumite înţelesuri şi îşi impune propria modalitate de a povesti. .
Astfel, basmul cult poartă amprenta stilului particular al autorului, a principiilor estetice şi
viziunii sale artistice.
În opinia mai multor teoreticieni, basmele, mai ales cele populare, au o construcţie a subiectului
stereotipă. Desfăşurarea evenimentelor urmăreşte un tipar narativ în patru secvenţe, inegale ca
lungime, dar la fel de importante. Orice basm începe cu o stare de echilibru. Apare apoi un eveniment
care dereglează echilibrul iniţial (o lipsă, o nedreptate, un furt etc). Se desfăşoară o acţiune de
refacere a acestuia, iar în final echilibrul este restabilit, iar eroul este răsplătit.
În opera lui Creangă, acest tipar se concretizează în povestea unui crai care avea trei feciori şi
trăia fericit la curtea sa. Împăratul Verde, fratele craiului, nu are moştenitori la tron şi cere un nepot.
Fiul cel mai mic al craiului pleacă spre unchiul său şi pe drum primeşte o lecţie de viaţă, fiind supus la
mai multe probe care îl vor ajuta să se maturizeze. În finalul basmului, Harap-Alb devine împărat şi se
însoară cu fata Împăratului Roş.
Motivele literare sunt de inspiraţie folclorică: motivul împăratului fără urmaşi, cel al
superiorităţii mezinului, al probelor depăşite, al călătoriei, al încălcării interdicţiei, al supunerii prin
vicleşug, al animalelor fabuloase (calul, crăiasa furnicilor şi a albinelor), al obiectelor magice
(obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, cele trei smicele de măr dulce, apa vie şi apa moartă), al
prietenilor şi ajutoarelor (Sfânta Duminică, cei cinci uriaşi), al demascării şi pedepsirii răufăcătorului,
al căsătoriei. Predomină însă motivul omului bun şi milos, menit să aibă o viaţă fericită, după
încercări dure pe care le depăşeşte ajutat fiind de divinitate, de oameni, de animale, de gâze, de
elemente magice.
Acţiunea este simplă, lineară, constituită din episoade care se înlănţuie. Eroul porneşte spre
curtea lui Verde-Împărat şi după mai multe peripeţii îşi îndeplineşte misiunea.
Timpul, neprecizat, situează întâmplările în atemporalitate, „în vremurile acelea”, cum spune
povestitorul. Spaţiul se defineşte prin peisaje fantastice: pădurea spânului, grădina ursului, pădurea
cerbului solomonit.
Deşi basmul are drept incipit o formulă consacrată („amu cică era odată…”), această scriere a
lui Creangă debutează ex abrupto, cu o frază care cuprinde, pe scurt, intriga.
Ca orice basm, şi acesta are un final închis, marcat de un deznodământ bine închegat: eroul
trece proba supremă (moarte şi înviere), îşi redobândeşte rangul şi este răsplătit cu o nuntă care „şi
acum mai ţine încă”.
Naraţiunea se realizează la persoana a III-a, este pusă pe seama vocii auctoriale şi se
caracterizează prin oralitate şi limbaj popular.
 2. Harap-Alb, fiul cel mic al craiului, este personajul principal şi eponim. Numele lui este un
oximoron. Cei doi termeni „Harap”- „negru” (trimițând la ideea de rob, în vremea robiei ţiganilor) și
„Alb” (atributul stăpânului) reflectă și ipostazele în care este surprins fiul craiului: novicele și inițiatul.
Eroul este atipic, deoarece, spre deosebire de un Făt-Frumos obişnuit, din basmele populare, are atât
calităţi, cât şi defecte.
În mod semnificativ, protagonistul şi antagoniştii (Spânul şi împăratul Roş) nu au
însuşiri supranaturale. Harap-Alb, novicele aflat pe calea iniţierii, se va afla în conflict cu
răul din lumea oamenilor, nu cu fiinţe fabuloase (zmei, căpcăuni etc). „Omul spân” şi „omul
roş” întruchipează răutatea, viclenia, cruzimea, lăcomia. Lor li se opune „crăişorul” care
devine un adevărat erou, deşi nu în maniera clasică a lui Făt-Frumos din basmul canonic.
Statutul personajului, la începutul basmului, este cel de neiniţiat. Tinereţea sa justifică lipsa
experienţei vieţii. Deşi are calităţi umane deosebite, acestea nu sunt actualizate de la început, fiind
descoperite prin intermediul probelor la care este supus. Primele fapte ale feciorului de crai, de fapt
întâlnirile cu iniţiatorii săi, cu Sfânta Duminică, în grădină, cu calul năzdrăvan şi apoi cu Spânul, pun
în lumină naivitatea, lipsa de experienţă, incapacitatea de a distinge adevărul de aparenţă.
Imaturitatea relevată în secvenţa coborârii în fântână, subliniată în caracterizarea directă a
naratorului („Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi intră în
fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”), este sancţionată prin pierderea
însemnelor originii şi a dreptului de a deveni împărat. Astfel, personajul devine rob şi este pus în
situaţia de a trece prin încercări dificile, de fapt probe de iniţiere, aşadar de a se maturiza şi de a
dobândi calităţile necesare unui conducător. Numele „Harap-Alb”, primit la coborârea în fântână,
prima moarte iniţiatică a eroului, defineşte traseul devenirii spirituale a tînărului, de la ipostaza de rob,
la cel de „luminat”, de împărat.
3. Portretul lui Harap-Alb se conturează treptat, în special prin mijloace indirecte de
caracterizare, deoarece majoritatea trăsăturilor reies din fapte, vorbe, comportament, atitudine.
Dacă portretul fizic este aproape absent, precizându-se doar calitatea de cel mai tânăr dintre fii,
portretul moral se defineşte progresiv, prin însumarea trăsăturilor. El este un tânăr harnic, milostiv,
sociabil, având o fire veselă şi simţul prieteniei şi al onoarei, virtuţi consacrate în sistemul etic
popular.
Dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al iniţierii prin care trece fiul craiului, bunătatea
este calitatea înnăscută, aşa cum declară Sfânta Duminică: “Fii încredinţat că nu eu, ci puterea
milosteniei şi inima ta cea bună te ajută”. Această principală trăsătură a protagonistului reiese din
aproape toate întâmplările.
Fiul cel mic este supus iniţial la proba milosteniei de către Sf. Duminică, personaj fabulos,
cu conotaţii religioase, deţinătoare a darului divinaţiei, care îi proroceşte mezinului: „ ...mare norocire
te aşteaptă. Puţin mai este şi ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa de
iubit, de slăvit şi de puternic”). Prin bănuţul dat cerşetoarei, în grădina palatului, bunătatea
protagonistului este probată, iar el devine vrednic de a fi ajutat, la rândul său.
Tot bunătate dovedeşte eroul în alte două episoade semnificative. Dorind să treacă un pod
peste o apă mare, întâlneşte o nuntă de furnici şi se hotărăşte să le salveze viaţa, punând-o pe a sa în
pericol: „Dar mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viaţa atâtor gâzuliţe
nevinovate”. Mai târziu face, dintr-un buştean, un adăpost unui roi de albine, în confecţionarea
stupului dovedind hărnicie şi pricepere. Comportamentul faţă de furnici şi de albine îl arată milos cu
fiinţele neajutorate. Acestea se vor constitui apoi în personaje donatoare, ajutându-l, la rândul lor, pe
erou.
Astfel Harap-Alb învaţă lecţia omeniei, a dobândirii propriei experienţe, condiţie absolut
necesară, în concepţia populară, dar şi a lui Creangă, pentru echilibru şi dreaptă judecată. Această
lecţie este sintetizată de Sfânta Duminică, atunci când îi spune crăişorului: „Când vei ajunge şi tu
odată mare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir a păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că
ştii ce e necazul. Dar până atunci mai rabdă, Harap-Alb...”. Scenariul iniţiatic pe care îl traversează
protagonistul conferă operei caracterul de Bildungsroman. Drumul iniţierii crăişorului este o călătorie
înspre sine, spre a revela calităţile latente ale fiinţei.

4. În opinia mea, opera lui Creangă susține tema binelui biruitor, printr-o cuceritoare poveste
despre maturizare. Conform viziunii sale despre lume, Creangă introduce în cuprinsul naraţiunii câteva
importante precepte ale eticii populare, evidențiindu-se astfel valoarea educativă a basmului. Harap-
Alb, individualizat prin bunătate, luptă pentru impunerea unor valori morale şi iese învingător.
Binele va triumfa, aşa cum se cuvine, iar eroul va fi răsplătit.
În operă se evidenţiază, de asemenea, ideeea că omul trebuie să aibă cultul muncii. Văzut din
această perspectivă, Harap-Alb se caracterizează prin hărnicie, făcând tot ce este necesar pentru a-şi
împlini datoria pe care o are faţă de Spân. De asemenea, basmul transmite ideea că succesul în viaţă
depinde, în mare măsură, de valorificarea experienţei generaţiei vârstnice (sfaturile craiului,
poveţele Sfintei Duminici).
Deşi în „Povestea lui Harap-Alb” Creangă porneşte de la modelele populare, arta scriitorului se
manifestă prin îmbinarea acestor elemente într-o nouă structură, care îndepărtează opera de aceste
modele, ea devenind, aşa cum afirma Pompiliu Constantinescu, „o sinteză a basmului românesc”.