Букинистический экземпляр

Чайковский П.Полное собрание сочинений. Литературные

произведения и переписка. Том XVI-Б. Письма за 1892 г.
Составитель: Котомин Е., Котомина С., Синьковская Н.

Scrisoarea către taneev 2/14 ianuarie 1878

Se prea poate să aveți dreptate, când spuneți că opera mea(,,Evghenii Oneghin”) nu este scenică.
Dar eu vă raspund la aceasta că nu îmi pasă de asta. Faptul că eu nu am ,,vena scenică”, demult
se știe și eu acum deloc nu am remușcări cu privire la asta. Nu este scenic, atunci nu o regizați și
nu o cântați. Eu am compus această operă, pentru că într-o zi minunată, cu o forță de nedescris,
mi-a apărut dorința să pun pe muzică tot ce în Oneghin implora să fie pus pe muzică. Eu asta am
făcut, cum am putut. Am lucrat cu mare entuziasm și implicare, puțin mi-a păsat dacă sunt
efecte, mișcări .a.m.d.. Nu-mi pasă mie de efecte! Și până la urmă, ce sunt efectele? Dacă dvă le
găsiți, de exemplu, într-o oarecare ,,Aida”, atunci vă asigur, că nici pentru orice bogăție din
lumea eu nu aș fi putut scrie o operă cu un asemenea subiect,or mie îmi trebuie oameni, nu
păpuși; eu cu mare avânt mă voi apuca de orice operă, unde, chiar și fără efecte puternice și
surprinzătoare, dar cu creaturi(oameni), asemenea mie, ei simt emoții, înțelese și trăite de mine în
același mod. Trăirile prințesei egiptene, a Faraonului, eu nu le cunosc, nu le înțeleg. Un oarecare
instict îmi șoptește că acești oameni trebuie să se miște, să vorbească, să simtă lucrurile într-un
mod deosebit, nu la fel ca noi.

Eu culeg rezultatele lecturilor mele insuficiente. Dacă știam mai mult despre literatura altor
popoare, eu desigur că avea să găsesc ceva potrivit gusturilor mele și totodată un subiect scenic.
Din păcate, eu nu pot să gasesc nimic singur și nici nu întâlnesc oameni care să mă împingă spre
un subiect precum, de exemplu Carme de Bizet, una din cele mai minunate opere ale timpurilor
noastre. O să mă întrebați: de ce am nevoie eu atunci? Permiteți-mi să vă răspund. Am nevoie să
nu fie țari, țarițe, lupte, marșuri-într-un cuvânt, toate atributele ce formează o grand-opera. Eu
caut o dramă intimă, dar puternică, bazată pe pozițiile conflictuante, trăite sau văzute de mine,
care pot să mă emoționeze. Nu mă deranjează nici elementul fantastic, or aici nu are de ce să-ți
fie rușine și nu există loc pentru fantezie. Se pare că mă exprim neclar. Literarmente, Aida este
atât de departe de mine, pe mine atât de puțin mă atinge iubirea ei nefericită către Radames, pe
care de asemenea nu mi-l pot imagina, încât muzica mea nu va putea fi simțită, precum ar trebui
orice muzică bună.

(p 19)

Referitor la observația dvă, precum că Tatiana nu se îndrăgostește din prima de Oneghin, o să vă

spun că greșiți- anume din prima. ,, versurile..:” Doar ea se îndrăgostește de Oneghin nu din
cauza că el e așa sau altfel, ea nu are nevoie să-l cunoască, pentru a-l iubi. Încă până la venirea
lui, Tatiana era deja îndrăgostită în eroul nedefinit al romanului său. A fost suficient doar să
apară Oneghin, ca ea imediat să-l lege de toate calitățile idealului său, transferând pe un om viu,
iubirea, pe care a hrănit-o din plin imaginația ei bogată.

Opera Oneghin niciodată nu se va bucura de succes, eu asta știu de dinainte. Niciodată eu nu voi
găsi artiști, care ar putea măcar să se apropie de cerințele mele. Convenționalismul, rutina
scenelor noastre, regizările fără sens, sistemul care menține invalizii, nepermițând tinerilor să se
afirme, toate astea fac imposibilă ieșirea în scenă a operei mele. ***(despre cât de jalko ar arăta
unii artiști în rolurile din operă). Cu mai mult avânt aș da opera pe scena conservatorului și nu
mi-ar părea rău deloc. Aici, cel puțin, nu va fi rutina teatrelor obișnuite și a invalizilor din ele.
Plus la asta, conservatorul oferă operei o imagine personalizată, en petit comite. Asta mult mai
bine se potrivește lucrărilor mele, pe care eu nici măcar nu o să le numesc opere, dacă asta se va
tipări. Eu le voi denumi scene lirice sau ceva de genul asta.

Da, asta este o operă privată de viitor. Eu asta am știut când am scris-o, cu toate astea, am scris-
o în totalitate, și am speranța că Iurgenson va accepta să o tipărească. Eu nu doar că n-am să
insist ca ea să fie pusă la Mariinsky, ci chiar am să ma împotrivesc acestei idei. Eu am scris-o
pentru că mi-am ascultat pasiunea internă de nestăvilit. Vă asigur, că doar sub această condiție
trebuie să fie scrisă o operă. Să te gândești la efecte și să-ți faci griji de factorul scenic trebuie
doar până la o anumită etapă. De altfel, va ieși ceva scenic și plin de efecte, frumos și interesant,
dar necaptivant, fără viață. Dacă implicarea mea asupra subiectului operei este un martor al
prostiei, limitării mele, a necunoștințelor în ale condițiilor scenice, atunci asta este foarte trist,
dar măcar rămâne faptul că am scris, în cel mai direct sens- tot ce a ieșit din mine, și nu ceva
inventat sau forțat.