Imperiul Roman de Apus se referă la jumătatea de vest a Imperiului Roman, de la diviziunea lui Dioclețian din 285;

cealaltă jumătate a Imperiului Roman a fost Imperiul Roman de Răsărit, astăzi cunoscut ca Imperiul Bizantin.Roma a
încetat să mai fie capitală de la data împărțirii. În 286, capitala Imperiului Roman de Apus a devenit Mediolanum
(modernul Milano). În 402, capitala a fost din nou mutată, de această dată la Ravenna.Imperiul de Apus a existat
intermitent în mai multe perioade între secolele al III-lea și al V-lea, după tetrarhia lui Dioclețian și reunificările
asociate lui Constantin cel Mare și Iulian Apostatul (324-363). Teodosiu I (379-395) a fost ultimul împărat roman care
a domnit peste un Imperiu Roman unificat. După moartea sa în 395, Imperiul Roman a fost divizat. Imperiul Roman
de Apus s-a încheiat oficial cu abdicarea lui Romulus Augustus sub presiunea lui Odoacru la data de 4 septembrie 476
și neoficial cu moartea lui Julius Nepos în 480.În ciuda unei scurte perioade de recucerire a sa de către Imperiul
Roman de Răsărit, Imperiul Roman de Apus nu se va mai ridica din nou. Odată ce Imperiul Roman de Apus s-a
prăbușit, o nouă eră a început în istoria Europei de Vest: Evul Mediu și mai ales Epoca întunecată.

Nașterea Imperiului

Pe măsură ce Republica Romană s-a extins, aceasta a ajuns la un punct în care guvernul central din Roma nu a mai
putut conduce eficient provinciile îndepărtate. În special comunicațiile și transporturile erau problematice, având în
vedere marea extindere a Imperiului. Știri despre invazii, revolte, calamități naturale sau izbucnirea unor epidemii
erau purtate de către nave sau curieri călare, deseori necesitând mult timp pentru a ajunge la Roma, precum și
pentru ca ordinele de la Roma să fie puse în aplicare în provincia de origine. Din acest motiv, guvernatorii provinciilor
aveau comanda de facto în numele Republicii Romane.Înainte de stabilirea Imperiului, teritoriile din Republica
Romană fuseseră împărțite între membrii celui de-al doilea triumvirat, compus din Octavian, Marc Antoniu, și
Marcus Aemilius Lepidus. Antoniu a primit provinciile din est: Achaea, Macedonia și Epir (aproximativ Grecia de
astăzi), Bithynia, Pontus și Asia (aproximativ Turcia din zilele noastre), Siria, Cipru și Cyrenaica. Aceste teritorii
fuseseră cucerite înainte de către Alexandru cel Mare; astfel, o mare parte a aristocrației era de origine greacă.
Întreaga regiune, în special marile orașe, fuseseră în majoritate asimilate în cultura greacă, greaca deseori servind
drept lingua franca.Octavian, pe de altă parte, a obținut provinciile romane din vest: Italia (Italia modernă), Gallia
(Franța actuală), Gallia Belgica (părți din Belgia, Olanda și Luxemburg de astăzi) și Hispania (Spania și Portugalia din
zilele noastre). Aceste pământuri includeau, de asemenea, colonii grecești și cartagineze în zonele de coastă, deși
triburi celtice, cum ar fi galii și celtiberii, predominau din punct de vedere cultural.Lepidus a primit mica provincie
Africa (aproximativ Tunisia modernă). Octavian a luat în curând Africa de la Lepidus, adăugând între timp colonia
greacă a Siciliei (Sicilia actuală) posesiunilor sale.După înfrângerea lui Marc Antoniu, victoriosul Octavian controla un
Imperiu Roman unit. Deși în Imperiul Roman existau multe culturi distincte, adeseori s-a afirmat că toate acestea au
suferit o romanizare treptată. Cu toate că au existat două culturi predominante, cea greacă în est și cea latină în vest,
imperiul a funcționat eficient ca un ansamblu integrat. Evoluțiile politice și militare vor realinia în ultimă instanță
Imperiul de-a lungul acestor linii culturale și lingvistice.

Stagnare economică în vest

Roma și Peninsula Italică au început să sufere o încetinire economică pe măsură ce industriile și banii au început să
se deplaseze spre exterior. Până la începutul secolului al II-lea, stagnarea economică din Imperiul Roman antic s-a
reflectat prin împărații născuți în provincii, cum ar fi Traian și Hadrian. Pe măsura trecerii timpului, problemele
economice au crescut în forță și frecvență.

Tetrarhia

Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniștite pentru restul Crizei din secolul al III-lea sau anarhia
militară, deși între moartea lui Aurelian din 275 și accederea la domnie a lui Dioclețian zece ani mai târziu cel puțin
opt împărați sau succesori la tron au fost uciși, mulți asasinați de către propriile trupe.Diviziunea politică a Imperiului
Roman a început sub Dioclețian. În 286, prin crearea tetrarhiei, i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august și l-a
numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părți și
a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniștea civililor care marcase secolul al III-lea. În
vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) și Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi
Auguști s-au retras și au fost înlocuiți de Cezarii lor respectivi.