Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Monedă
Euro
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de
administrare a politicii monetare în cele 17 țări care folosesc euro ca monedă.[1] Își are sediul
în Frankfurt am Main.
Țări UE cu Euro
Țări UE cu ERM II
Țări cu Euro
Istorie
Funcții
Funcțiile BCE sunt menționate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient,
BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în
discuție. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche Bundesbank.
BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale din
toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menține stabilitatea prețurilor și de a
asigura credibilitatea monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată
în ianuarie 1999].
Organe de decizie
stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la ratele
dobânzilor reprezentative ale BCE;
adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuțiilor încredințate
Eurosistemului.
În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv. Consiliul
guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi de joi a lunii în
clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania.[5] Conform Statutului SEBC, Consiliul
guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel puțin zece ori pe an. Președintele Consiliului
UE, precum și un membru al Comisiei Europene, pot asista la ședințe, însă numai membrii
Consiliului guvernatorilor au drept de vot.
Consiliul
guvernatorilor în Persoanele membre în Consiliul guvernatorilor
data
Luis Ángel Rojo, Alfons Verplaetse, Antonio Fazio, Yves Mersch, António
Consiliul José Fernandes de Sousa, Matti Vanhala, Klaus Liebscher, Nout
guvernatorilor în Wellink, Jean-Claude Trichet, Maurice O’Connell, Hans Tietmeyer, Eugenio
luna iunie 1998 Domingo Solans, Otmar Issing, Christian Noyer, Willem Frederik
Duisenberg, Sirkka Hämäläinen, Tommaso Padoa-Schioppa
Responsabilități:
pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor;
aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanță cu orientările specificate și
deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv
furnizează instrucțiunile necesare BCN din zona euro;
gestionează activitatea zilnică a BCE;
exercită anumite competențe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor.
Unele dintre acestea au caracter de reglementare.
Consiliul general
Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și guvernatorii
băncilor centrale naționale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE. Ceilalți membri ai
Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei
Europene pot participa la ședințele Consiliului general, dar nu au drept de vot.[8] În
concordanță cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii
Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE vor
fi adoptat moneda unică.[8] Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta
îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea
de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele
membre ale UE au adoptat încă euro.[8] Ședințele Consiliului general pot fi convocate ori de
câte ori președintele consideră oportun sau la cererea a cel puțin trei dintre membrii săi.
Consiliul general se reunește de obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.
Organizare
Banca Centrală Europeană are un capital subscris de 5 miliarde de euro[10], capital deținut de
băncile centrale naționale. Acțiunile Băncii Centrale Europene nu sunt transferabile și nu pot
fi folosite ca și colateral(gaj). Modul de alocare a acțiunilor a fost stabilit în 1998 pe baza
populației statelor și a produsului intern brut al fiecărui stat. Mai jos se află un tabel cu
acțiunile deținute de fiecare bancă centrală la 1 ianuarie 2011. Băncile centrale care nu fac
parte din Zona Euro sunt obligate să participe cu un procent mai mic la capitalul social.
Politică monetară
Competența în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel comunitar
fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht atribuie BCE
responsabilitatea pentru politica monetară unică și îi încredințează un obiectiv fundamental,
respectiv menținerea stabilității prețurilor. Țările participante la zona euro nu mai dispun de
politici monetare și valutare și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe alte politici pentru a
promova competitivitatea și a se adapta la șocuri. În zona euro, deciziile de politică monetară
sunt luate de Consiliul guvernatorilor BCE, care este format din cei șase membri ai
Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor centrale naționale ale țărilor din
zona euro, pe baza principiului „o persoană, un vot”.[1] În ceea ce privește operațiunile prin
care sunt puse în aplicare deciziile de politică monetară, Consiliul guvernatorilor le
derulează, ori de câte ori este posibil și adecvat, prin intermediul băncilor centrale
naționale, în conformitate cu principiul descentralizării operaționale. Tratatul interzice în
mod explicit finanțarea deficitelor bugetare prin intermediul băncilor centrale. Acesta mai
prevede că sectorul public nu trebuie să beneficieze de acces privilegiat la instituțiile
financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out” din Tratat menționează clar faptul că nici
Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi considerat responsabil pentru angajamentele
asumate de un alt stat membru. Tratatul impune statelor membre UE obligația de a evita
deficitele excesive. În ceea ce privește statele membre care nu respectă plafoanele pentru
deficitul bugetar și pentru datoria publică stabilite în Protocolul privind procedura de deficit
excesiv (PDE), anexat Tratatului, aplicarea acestei proceduri poate conduce, în ultimă
instanță, la sancțiuni financiare. Pe baza analizelor economice și monetare periodice,
Consiliul guvernatorilor ia decizii referitoare la nivelul principalelor rate ale dobânzilor BCE
în vederea realizării obiectivului de stabilitate a prețurilor. Apoi, Comitetul executiv al BCE
răspunde de implementarea deciziilor de politică monetară. Acestea sunt aplicate prin
orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară către nivelul ratelor
dobânzilor hotărât de Consiliul guvernatorilor. Pentru orientarea ratelor dobânzilor pe termen
scurt de pe piața monetară către nivelul ratelor dobânzilor stabilit de Consiliul guvernatorilor,
BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente:
BCE a convenit asupra unui acord valutar (linie de swap) cu Rezervele Federale ale SUA în
legătură cu operațiunea Term Auction Facility în USD. BCE a efectuat o serie de operațiuni
de furnizare de lichidități în USD băncilor din zona euro, în numele Rezervelor Federale.
Banca Centrală Europeană este o instituție independentă. Nici Banca Centrală Europeană,
nici băncile centrale naționale din Eurosistem și niciun membru al instanțelor însărcinate cu
luarea deciziilor nu pot cere sau accepta instrucțiuni de la un alt organism.[12] Toate
instituțiile UE și toate guvernele naționale trebuie să respecte acest principiu. Noul Tratat de
la Lisabona include BCE printre instituțiile Uniunii Europene. Aceasta reflectă faptul că
politica monetară este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie independente pentru a
asigura stabilitatea prețurilor. Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independență față
de influențele politice. În schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în
mare măsură, de resortul statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să
asigure disciplina.[13] Independența instituțională a BCE față de orice ingerință, inclusiv din
partea guvernelor, este garantată prin dispozițiile articolului 108 din Tratatul de la
Maastricht.[12] Controlul deplin asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra
emiterii de bancnote și prin cerința ca emiterea de monede de către statele membre să fie
supusă aprobării BCE. Articolul 101 din Tratat protejează Eurosistemul împotriva
presiunilor în favoarea finanțării datoriei publice prin interzicerea acordării de credite
sectorului public de către Eurosistem. Independența personală le garantează membrilor
Consiliului guvernatorilor siguranța mandatului și le permite să evite orice conflicte de
interese. În această privință, Statutul SEBC/BCE protejează independența personală a
organelor de decizie ale BCE prin prevederea unor contracte pe durată determinată relativ
îndelungate și prin interzicerea revocării din funcție pe baza rezultatelor unor politici aplicate
anterior. În acest sens, se consideră esențial ca guvernatorii băncilor centrale să dețină
mandate semnificativ mai lungi decât cele ale politicienilor; astfel, guvernatorii băncilor
centrale pot avea în vedere un orizont mai îndepărtat, concentrându-se asupra aspectelor pe
termen mediu, în timp ce politicienii au obiective pe termen mai scurt, în concordanță cu
ciclurile electorale. În cadrul UEM, independența este asigurată prin bugetul propriu al BCE,
care este independent de cel al UE, și prin subscrierea și vărsarea integrală a capitalului BCE
de către băncile centrale naționale din cadrul Eurosistemului. Legitimitatea democratică a
băncilor centrale independente este reglementată diferit în funcție de fiecare sistem
democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi evidențiate trei elemente. În
primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse statutelor băncilor centrale
naționale de legislația națională, în al doilea rând, numirea membrilor Consiliului
guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor
centrale naționale, de către instituții democratice. Președintele BCE și ceilalți membri ai
Comitetului executiv pot fi audiați de comisiile competente ale Parlamentului European, fi e
la solicitarea Parlamentului, fi e la solicitarea acestora.