Sunteți pe pagina 1din 250

Hotărârea nr. 707/2012 publicată în Monitotul Oficial 525/30.07.

2012 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al


specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii
universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii
transferabile pentru fiecare program de studii universitare, forma de învăţământ şi limba de predare, precum şi a numărului maxim de
studenţi care pot fi scolarizaţi în anul universitar 2012 – 2013.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

PA R T E A I

Anul XXIV - Nr. 625 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Luni, 30 iulie 2012

SUMAR

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

707. - Hotărâre pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de
învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de
desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare,
precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI


GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ
superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de
desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de
predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 132 alin. (2) şi art. 138 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu
modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele
de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare
program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar
2012-2013, prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi
specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii
transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi
şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013, prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 4. - Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare
program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar
2012-2013, prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 5. - Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu, care organizează numai programe de studii
universitare de masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de
studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013,
prevăzute în anexa nr. 5.

Art. 6. - Specializările prevăzute în anexa nr. 6 intră în lichidare începând cu anul universitar 2012-2013, în sensul că la acestea nu se mai
organizează admitere.

Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 966/2011 pentru aprobarea Nomenclatorului
domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii
universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile
pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi
şcolarizaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 1 octombrie 2011, cu modificările ulterioare.

Art. 8. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu
Bucureşti, 18 iulie 2012.

Nr. 707.

ANEXA Nr. 1

NOMENCLATORUL

domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare

Cod Domeniul Cod Ramura de Cod Domeniul Cod DSU_D/M Domeniul de studii Cod Domeniul de Cod Specializarea Număr
DFI fundamental de RSI ştiinţă (RSI) DII de universitare de DL licenţă S (S) de
ierarhizare ierarhizare doctorat/masterat (DL) credite
(DFI) (DII) (DSU_D/M) (ECTS)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
10 Matematică şi 10 Matematică 10 Matematică 10 Matematică 10 Matematică 10 Matematică 180
ştiinţe ale naturii
20 Matematici 180
aplicate
30 Matematică 180
informatică
20 Informatică 20 Informatică 40 Informatică 10 Informatică 180
20 Informatică 180
aplicată
20 Fizică 10 Fizică 10 Fizică 20 Fizică 10 Fizică 180
20 Fizică 180
medicală
30 Biofizică 180
40 Fizică 180
informatică
30 Chimie şi 10 Chimie 10 Chimie 30 Chimie 10 Chimie 180
inginerie
chimică
20 Biochimie 180
tehnologică
30 Radiochimie 180
40 Chimie 180
informatică
20 Inginerie 20 Inginerie chimică 50 Inginerie 10 Ingineria 240
chimică chimică substanţelor
anorganice şi
protecţia
mediului
20 Chimia şi 240
ingineria
substanţelor
organice,
petrochimie şi
carbochimie
30 Ştiinţa şi 240
ingineria
materialelor
oxidice şi
nanomateriale
40 Ştiinţa şi 240
ingineria
polimerilor
50 Ingineria şi 240
informatica
proceselor
chimice şi
biochimice
60 Inginerie 240
chimică
70 Controlul şi 240
securitatea
produselor
alimentare
80 Inginerie 240
biochimică
90 Ingineria 240
fabricaţiei
hârtiei
100 Tehnologia 240
chimică a
produselor din
piele şi
înlocuitori
110 Tehnologie 240
chimică textilă
120 Chimie 240
alimentară şi
tehnologii
biochimice
130 Prelucrarea 240
petrolului şi
petrochimie
140 ^)
150 Chimie 240
militară
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
40 Ştiinţele 10 Geografie 10 Geografie 20 Geografie 10 Geografie 180
pământului şi
atmosferei 20 Geografia 180
turismului
30 Cartografie 180
40 Hidrologie şi 180
meteorologie
50 Planificare 180
teritorială
20 Geologie 10 Geologie 30 Geologie 10 Geologie 180
20 Geochimie 180
30 Ştiinţe ale 10 Ştiinţa 40 Ştiinţa 10 Chimia mediului 180
mediului mediului mediului
20 Ecologie şi 180
protecţia
mediului
30 Geografia 180
mediului
40 Fizica mediului 180
50 Ştiinţa mediului 180
20 Ştiinţe 10 Inginerie civilă 10 Inginerie 10 Inginerie 60 Inginerie civilă 10 Construcţii 240
inginereşti civilă şi civilă şi civile, industriale
instalaţii instalaţii şi agricole
20 Căi ferate, 240
drumuri şi
poduri
30 Construcţii şi 240
fortificaţii
40 Amenajări şi 240
construcţii
hidrotehnice
50 Construcţii 240
miniere
60 Inginerie sanitară 240
şi protecţia
mediului
70 Îmbunătăţiri 240
funciare şi
dezvoltare rurală
80 Inginerie civilă 240
90 Inginerie urbană 240
şi dezvoltare
regională
100 Infrastructura 240
transporturilor
metropolitane
70 Ingineria 10 Instalaţii pentru 240
instalaţiilor construcţii
20 Instalaţii şi 240
echipamente
pentru protecţia
atmosferei
30 Instalaţii pentru 240
construcţii -
pompieri
20 Inginerie 10 Inginerie 10 Inginerie 90 Inginerie 10 Sisteme electrice 240
electrică, electrică şi electrică electrică
electronică şi energetică
telecomunicaţii 20 Electronică de 240
putere şi
acţionări
electrice
30 Electrotehnică 240
40 Instrumentaţie şi 240
achiziţii de date
50 Electromecanică 240
60 Inginerie 240
electrică şi
calculatoare

20 Inginerie 110 Inginerie 10 Ingineria 240


energetică energetică sistemelor
electroenergetice
20 Hidroenergetică 240
30 Termoenergetică 240
40 Energetică 240
industrială
50 Energetică şi 240
tehnologii
nucleare
60 Managementul 240
energiei
20 Inginerie 10 Inginerie 100 Inginerie 10 Electronică 240
electronică şi electronică şi electronică şi aplicată
telecomunicaţii telecomunicaţii telecomunicaţii 20 Tehnologii şi 240
sisteme de
telecomunicaţii
30 Reţele şi software 240
de telecomunicaţii
40 Microelectronică, 240
optoelectronică şi
nanotehnologii
50 Telecomenzi şi 240
electronică în
transporturi
60 Echipamente şi 240
sisteme
electronice
militare
70 Transmisiuni 240
30 Inginerie 10 Inginerie 10 Inginerie 120 Inginerie 10 Inginerie 240
geologică, mine, geologică, geologică geologică geologică
petrol Inginerie
şi gaze geodezică 20 Geologia 240
resurselor miniere
30 Geologia 240
resurselor
petroliere
40 Geofizică 240
20 Inginerie 30 Inginerie 10 Măsurători 240
geodezică geodezică terestre şi
cadastru
20 Topogeodezie şi 240
automatizarea
asigurării
topogeodezice
20 Mine, petrol şi 10 Mine, petrol şi 260 Mine, petrol şi 10 Inginerie minieră 240
gaze gaze gaze
20 Prepararea 240
substanţelor
minerale utile
30 Topografie 240
minieră
40 Inginerie de petrol 240
şi gaze
50 Transportul, 240
depozitarea şi
distribuţia
hidrocarburilor
40 Ingineria 10 Inginerie 10 Inginerie 40 Inginerie 10 Construcţii 240
transporturilor aerospaţială, aerospaţială aerospaţială aerospaţiale
autovehicule, 20 Sisteme de 240
transporturi propulsie
30 Echipamente şi 240
instalaţii de
aviaţie
40 Inginerie şi 240
management
aeronautic
50 Aeronave şi 240
motoare de aviaţie
60 Navigaţie aeriană 240
(Air Navigation)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
20 Ingineria 160 Ingineria 10 Construcţii de 240
autovehiculelor autovehiculelor autovehicule
20 Ingineria 240
sistemelor de
propulsie pentru
autovehicule
30 Autovehicule 240
rutiere
40 Echipamente şi 240
sisteme de
comandă şi
control pentru
autovehicule
50 Blindate, 240
automobile şi
tractoare
30 Ingineria 240 Ingineria 10 Ingineria 240
transporturilor transporturilor transporturilor şi
a traficului
20 Ingineria 240
sistemelor de
circulaţie
feroviară
30 Ingineria 240
sistemelor de
circulaţie rutieră
50 Ingineria 10 Agronomie, 10 Agronomie 10 Agronomie 10 Agricultură 240
resurselor Horticultura,
vegetale şi
animale Silvicultură, 20 Ştiinţele solului 240
Inginerie
forestieră
30 Montanologie 240
40 Protecţia 240
plantelor
50 Exploatarea 240
maşinilor şi
instalaţiilor
pentru agricultură
şi industria
alimentară
20 Horticultura 20 Horticultura 10 Horticultura 240
20 Peisagistică 240
30 Inginerie 140 Inginerie 10 Ingineria 240
forestieră forestieră prelucrării
lemnului
20 Ingineria şi 240
designul
produselor finite
din lemn
40 Silvicultură 30 Silvicultură 10 Silvicultură 240
20 Exploatări 240
forestiere
30 Cinegetică 240
20 Biotehnologii 10 Biotehnologii 50 Biotehnologii 10 Inginerie genetică 240
20 Biotehnologii 10) 240
30 Ingineria 10 Ingineria 150 Ingineria 10 Ingineria 240
produselor produselor produselor produselor
alimentare alimentare alimentare alimentare
20 Tehnologia 240
prelucrării
produselor
agricole
30 Controlul şi 240
expertiza
produselor
alimentare
40 Pescuit şi 240
industrializarea
peştelui
50 Protecţia 240
consumatorului şi
a mediului
60 Extracte şi aditivi 240
naturali
alimentari^)
40 Zootehnie 10 Zootehnie 40 Zootehnie 10 Zootehnie 240
20 Piscicultura şi 240
acvacultura
60 Ingineria 10 Ingineria 10 Calculatoare şi 10 Calculatoare şi 10 Calculatoare 240
sistemelor, sistemelor, tehnologia tehnologia
calculatoare şi calculatoare şi informaţiei informaţiei 20 Tehnologia 240
tehnologia tehnologia informaţiei
informaţiei informaţiei 30 Calculatoare şi 240
sisteme
informatice
pentru apărare şi
securitate
naţională
40 Ingineria 240
informaţiei
20 Ingineria 220 Ingineria 10 Automatică şi 240
sistemelor sistemelor informatică
aplicată
20 Echipamente 240
pentru modelare,
simulare şi
conducere
informatizată a
acţiunilor de luptă
30 Ingineria 240
sistemelor
multimedia
70 Inginerie 10 Inginerie 10 Inginerie 180 Inginerie 10 Sisteme şi 240
mecanică, mecanică mecanică mecanică echipamente
mecatronică, termice
inginerie
industrială şi 20 Maşini şi sisteme 240
management hidraulice şi
pneumatice
30 Mecanică fină şi 240
nanotehnologii
40 Maşini şi 240
echipamente
miniere
50 Inginerie 240
mecanică
60 Maşini şi instalaţii 240
pentru agricultură
şi industrie
alimentară
70 Utilaje petroliere 240
şi petrochimice
80 Utilaje pentru 240
transportul şi
depozitarea
hidrocarburilor
90 Echipamente 240
pentru procese
industriale
100 Utilaje 240
tehnologice
pentru construcţii
110 Ingineria şi 240
managementul
resurselor
tehnologice în
construcţii
120 Utilaje pentru 240
textile şi pielărie
130 Vehicule pentru 240
transportul
feroviar
140 Utilaje şi instalaţii 240
portuare
150 Ingineria 240
designului de
produs (Product
Design
Engineering)
20 Inginerie 10 Inginerie 130 Inginerie 10 Tehnologia 240
industrială industrială industrială construcţiilor de
maşini
20 Maşini-unelte şi 240
sisteme de
producţie
30 Ingineria sudării 240
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
40 Design industrial 240
50 Ingineria şi 240
managementul
calităţii
60 Ingineria 240
securităţii în
industrie
70 Nanotehnologii şi 240
sisteme
neconvenţionale
80 Tehnologia şi 240
designul
produselor textile
90 Tehnologia şi 240
designul
confecţiilor din
piele şi înlocuitori
100 Ingineria 240
sistemelor de
energii
regenerabile
110 Tehnologia 240
tricotajelor şi
confecţiilor
120 Ingineria 240
prelucrării
materialelor
polimerice, textile
şi compozite
130 Logistică 240
industrială
20 Inginerie navală 200 Arhitectură 10 Arhitectură 240
şi navigaţie navală navală
20 Sisteme şi 240
echipamente
navale
210 Inginerie marină 10 Navigaţie şi 240
şi navigaţie transport maritim
şi fluvial
20 Navigaţie, 240
hidrografie şi
echipamente
navale
30 Electromecanică 240
navală
30 Ştiinţe inginereşti 270 Ştiinţe inginereşti 10 Inginerie 240
aplicate aplicate medicală
20 Optometrie 240
30 Biotehnologii 240
industriale
40 Inginerie fizică 240
50 Informatică 240
industrială
60 Informatică 240
aplicată în
inginerie electrică
70 ^)
80 Matematică şi 240
informatică
aplicată în
inginerie
90 Fizică 240
tehnologică
100 Bioinginerie 240
110 Biomateriale şi 240
dispozitive
medicale
120 Echipamente şi 240
sisteme medicale
30 Mecatronică şi 10 Mecatronică şi 250 Mecatronică şi 10 Mecatronică 240
robotică robotică robotică
20 Robotică 240
40 Ingineria 10 Ingineria 170 Ingineria 10 Ştiinţa 240
materialelor materialelor materialelor materialelor
20 Ingineria 240
elaborării
materialelor
metalice
30 Ingineria 240
procesării
materialelor
40 Informatică 240
aplicată în
ingineria
materialelor^)
50 Ingineria 10 Ingineria 190 Ingineria 10 Ingineria şi 240
mediului mediului mediului protecţia mediului
în industrie
20 Ingineria 240
sistemelor
biotehnice şi
ecologice
30 Ingineria şi 240
protecţia mediului
în industria
chimică şi
petrochimică
40 Ingineria şi 240
protecţia mediului
în agricultură
50 Ingineria 240
dezvoltării rurale
durabile
60 Ingineria 240
mediului
70 Ingineria 240
valorificării
deşeurilor
80 Reconstrucţie 240
ecologică
60 Inginerie şi 10 Inginerie şi 230 Inginerie şi 10 Inginerie 240
management management management economică
industrială
20 Inginerie 240
economică în
domeniul
mecanic
30 Inginerie 240
economică în
construcţii
40 Inginerie şi 240
management
naval şi portuar
50 Inginerie 240
economică în
domeniul
transporturilor
60 Inginerie 240
economică în
domeniul electric,
electronic şi
energetic
70 Inginerie 240
economică în
industria chimică
şi de materiale
80 Inginerie 240
economică în
agricultură
90 Inginerie şi 240
management în
alimentaţia
publică şi
agroturism
100 Inginerie şi 240
management în
industria
turismului
110 Inginerie şi 240
management
forestier
120 Ingineria şi 240
managementul
afacerilor
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
70 Inginerie 10 Inginerie 20 Inginerie 10 Maşini şi utilaje de geniu 240
genistică, genistică, genistică
Inginerie de Inginerie de
armament, armament, 20 Sisteme pentru baraje de 240
rachete şi muniţii rachete si muniţii mine, distrugeri şi
mascare
80 Inginerie de 10 Armament, rachete, 240
armament, muniţii de aviaţie şi
rachete şi muniţii sisteme de salvare
20 Muniţii, rachete, 240
explozivi şi pulberi
30 Armament, aparatură 240
artileristică şi sisteme de
conducere a focului
40 Sisteme integrate de 240
armament şi muniţie
30 Ştiinţe biologice 10 Biologie 10 Biologie 10 Biologie 10 Biologie 10 Biologie 180
şi biomedicale
20 Biochimie 10 Biochimie 10 Biochimie 10 Biologie 20 Biochimie 180
30 Medicină 10 Medicină 10 Medicină 10 Sănătate*) 10 Medicină 360
40 Asistenţă medicală 240
generală
50 Moaşe 240
20 Sănătate**) 10 Radiologie şi imagistică 180
20 Laborator clinic 180
30 Balneofiziokinetoterapie 180
şi recuperare
70 Audiologie şi protezare 180
auditivă
90 Nutriţie şi dietetică 180
40 Medicină 10 Medicină 10 Medicină 10 Medicină 10 Medicină veterinară 360
veterinară veterinară veterinară veterinară
50 Medicină dentară 10 Medicină dentară 10 Medicină dentară 10 Sănătate*) 20 Medicină dentară 360
20 Sănătate**) 40 Tehnică dentară 180
50 Asistenţă dentară 180
80 Asistenţă de profilaxie 180
stomatologică
60 Farmacie 10 Farmacie 10 Farmacie 10 Sănătate*) 30 Farmacie 300
20 Sănătate**) 60 Asistenţă de farmacie 180
40 Ştiinţe sociale 10 Ştiinţe juridice 10 Drept 10 Drept 10 Drept 10 Drept 240
20 Drept european şi 240
internaţional
20 Ştiinţe 10 Ştiinţe 10 Ştiinţe 50 Ştiinţe 10 Administraţie publică 180
administrative administrative administrative administrative
20 Administraţie europeană 180
30 Asistenţă managerială şi 180
secretariat
40 Poliţie locală 180
50 Servicii şi politici de 180
sănătate publică (Public
Health)
30 Ştiinţe ale 10 Ştiinţe ale 10 Ştiinţe ale 60 Ştiinţe ale 10 Jurnalism 180
comunicării comunicării comunicării comunicării
20 Comunicare şi 180
relaţii publice
30 Publicitate 180
40 Ştiinţe ale 180
informării şi
documentării
50 Comunicare 180
audiovizuală-
multimedia
40 Sociologie 10 Asistenţă socială 10 Sociologie 20 Asistenţă socială 10 Asistenţă socială 180
20 Sociologie 10 Sociologie 10 Sociologie 10 Sociologie 180
20 Antropologie 180
30 Resurse umane 180
50 Ştiinţe politice 10 Ştiinţe politice 10 Relaţii 40 Relaţii 10 Relaţii 180
internaţionale şi internaţionale şi internaţionale şi
studii europene studii europene studii europene
20 Ştiinţe politice 30 Ştiinţe politice 10 Ştiinţe politice 180
20 Studii de 180
securitate
60 Ştiinţe militare, 10 Ştiinţe militare, 10 Informaţii şi 10 Ştiinţe militare, 60 Comunicare şi 180
informaţii şi informaţii şi securitate informaţii şi relaţii publice -
ordine publică ordine publică naţională ordine publică informaţii
70 Psihologie - 180
informaţii
90 Securitate şi 180
apărare
110 Comunicare 180
publică şi
interculturală în
domeniul
securităţii şi
apărării
120 Sisteme 180
informaţionale
130 Studii de 180
securitate şi
informaţii
Ordine publică şi 10 Ştiinţe militare, 160 Ordine şi 180
siguranţă informaţii şi siguranţă
naţională ordine publică publică*12)
Ştiinţe militare 10 Ştiinţe militare, 10 Conducere 180
informaţii şi interarme - forţe
ordine publică terestre
20 Conducere 180
interarme - forţe
navale
30 Conducere 180
interarme - forţe
aeriene
40 Conducere 180
logistică
50 Managementul 180
organizaţiei
80 Management 180
economico-
financiar
100 Conducere 180
militară
140 Managementul 180
traficului aerian
150 Management în 180
aviaţie
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
70 Ştiinţe economice 10 Administrarea 10 Administrarea 30 Administrarea 10 Administrarea 180
afacerilor afacerilor afacerilor afacerilor
20 Economia firmei 180
30 Economia 180
comerţului,
turismului şi
serviciilor
40 Merceologie şi 180
managementul
calităţii
50 Economia 180
comerţului,
turismului,
serviciilor şi
managementul
calităţii
60 Administrarea 180
afacerilor în
servicii de
ospitalitate
70 Administrarea 180
afacerilor în
comerţ, turism,
servicii,
merceologie şi
managementul
calităţii
20 Cibernetică, 10 Cibernetică şi 50 Cibernetică, 10 Cibernetică 180
statistică şi statistică statistică şi economică
informatică informatică 30 Statistică şi 180
economică economică previziune
economică
20 Informatică 50 Cibernetică, 20 Informatică 180
economică statistică şi economică
informatică
economică
30 Contabilitate 10 Contabilitate 40 Contabilitate 10 Contabilitate şi 180
informatică de
gestiune
40 Economie 10 Economie 10 Economie 10 Economie 180
generală
20 Economie 180
agroalimentară
30 Economia 180
mediului
40 Economie şi 180
comunicare
economică în
afaceri
50 Economie 180
agroalimentară şi
a mediului
60 Economie 180
generală şi
comunicare
economică
50 Finanţe 10 Finanţe 20 Finanţe 10 Finanţe şi bănci 180
60 Management 10 Management 70 Management 10 Management 180
20 Managementul 180
dezvoltării rurale
durabile
70 Marketing 10 Marketing 80 Marketing 10 Marketing 180
80 Relaţii economice 10 Economie şi 60 Economie şi 10 Economie 180
internaţionale afaceri afaceri internaţională
internaţionale internaţionale 20 Afaceri 180
internaţionale
30 Economie şi 180
afaceri
internaţionale
80 Psihologie şi 10 Educaţie fizică şi 10 Ştiinţele 10 Educaţie fizică şi 10 Educaţie fizică şi 180
ştiinţe sport motricitatii sport sportivă
comportamentale umane
20 Sport şi 180
performanţă
motrică
20 Kinetoterapie 10 Kinetoterapie şi 180
motricitate
specială
20 Psihologie 10 Psihologie 80 Psihologie 10 Psihologie 180
20 Terapie 180
ocupaţională
30 Ştiinţe ale 10 Ştiinţe ale 70 Ştiinţe ale 10 Pedagogie 180
educaţiei educaţiei educaţiei
20 Psihopedagogie 180
specială
30 Pedagogia 180
învăţământului
primar şi
preşcolar
50 Ştiinţe umaniste 10 Filologie 10 Filologie 10 Filologie 20 Limbă şi 10 Limba şi 180
şi arte literatură literatura
română*1)
20 Limba şi 180
literatura *2)
30 Limba şi 180
literatura
modemă*3)
40 Literatură 180
universală şi
comparată *11)
50 Filologie 180
clasică*4)
30 Limbi moderne 10 Traducere şi 180
aplicate interpretare
20 Limbi moderne 180
aplicate
20 Filosofie 10 Filosofie 10 Filosofie 10 Filosofie 10 Filosofie 180
30 Istorie 10 Istorie 10 Istorie 40 Istorie 10 Istorie 180
20 Arheologie 180
30 Arhivistică 180
40 Muzeologie 180
50 Istoria artei 180
40 Teologie 10 Teologie 10 Teologie 10 Teologie 10 Teologie 240
pastorală*5)
20 Teologie 180
didactică*5)
30 Artă sacră 180
40 Teologie asistenţă 180
socială*5)
50 Studii religioase 180
50 Studii culturale 10 Studii culturale 10 Studii culturale 50 Studii culturale 10 Etnologie 180
20 Studii iudaice 180
30 Studii americane 180
40 Studii culturale 180
50 Studii europene 180
60 Turism cultural 180
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
60 Arhitectură şi 10 Arhitectură şi 10 Arhitectură 10 Arhitectură 10 Arhitectură 360
urbanism urbanism
20 Arhitectură de 300
interior
30 Design de produs 300
40 Conservare şi 180
restaurare de
arhitectură
50 Arhitectura 180
peisajului
60 Mobilier şi 180
amenajări
interioare
70 Tehnologie 180
arhitecturală
20 Urbanism 20 Urbanism 10 Proiectare şi 240
planificare urbană
20 Urbanism şi 180
administrarea
teritoriului
30 Amenajarea şi 240
planificarea
peisajului
70 Arte*13) 10 Arte vizuale 10 Arte vizuale 40 Arte vizuale 10 Arte plastice*9) 180
20 Arte decorative 180
30 Design 180
40 Conservare şi 180
restaurare
50 Artă murală 180
60 Pedagogia artelor 180
plastice şi
decorative
80 Ceramică - sticlă 180
- metal
90 Arte textile - 180
design textil
100 Modă - design 180
vestimentar
110 Scenografie şi 180
eveniment artistic
120 Design ambiental 180
130 Artă 180
monumentală
20 Istoria si teoria 40 Arte vizuale 70 Istoria şi teoria 180
artei *13) artei
20 Artele 10 Teatru şi artele 10 Teatru şi artele 10 Artele 180
spectacolului, spectacolului spectacolului spectacolului *6)
cinematografie şi
media #)
20 Teatrologie *7) 180
30 Scenografie 180
20 Cinematografie şi 20 Cinematografie şi 10 Cinematografie, 180
media media fotografie,
media*8)
20 Filmologie 180
30 Muzică 10 Muzică 30 Muzică 10 Pedagogie 180
muzicală
20 Muzică religioasă 180
30 Muzicologie 240
40 Interpretare 240
muzicală - canto
50 Interpretare 240
muzicală -
instrumente
60 Compoziţie 240
muzicală
70 Dirijat 240
80 Artele 240
spectacolului
muzical

*1) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.

*2) Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinaţie cu limba şi literatura română/o limbă şi
literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.

*3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă/clasică sau în combinaţie cu limba şi literatura
română/clasică/literatură universală şi comparată.

*4) Se adaugă: în combinaţie cu limba şi literatura română sau o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.

*5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie romano-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie
protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă.

*6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi-Marionete, Coregrafie.

*7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.

*8) Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate
media.

*9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.

*10) Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.

*11) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/limba şi literatura română.

*12) Ofiţer de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, penitenciare; specializarea trece din domeniul Ştiinţe juridice la domeniul Ştiinţe militare, informaţii
şi ordine publică.

*13) Se poate susţine doctorat ştiinţific în domeniul de studii universitare de doctorat „Istoria şi teoria artei” pentru toţi absolvenţii de studii universitare
de licenţă şi master aparţinând programelor de studii din ramura de ştiinţă „Arte”.
#) Modificarea denumirii domeniului de ierarhizare: „Artele spectacolului” se modifică în „Artele spectacolului, cinematografie şi media”.
^)
Eliminarea specializării „Extracte şi aditivi naturali alimentari” din domeniul de licenţă „Inginerie chimică” şi reîncadrarea acesteia în domeniul de
licenţă „Ingineria produselor alimentare”.
^)
Eliminarea specializării „Informatică aplicată în ingineria materialelor” din domeniul de licenţă „Ştiinţe inginereşti aplicate” şi reîncadrarea acesteia
în domeniul de licenţă „Ingineria materialelor”.

*) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

**) Specializări reglementate general.

ANEXA Nr. 2

STRUCTURA

instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau
autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de
studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar
2012-2013

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Inginerie electrică Electronică de putere şi acţionări electrice A IF 240 75
Inginerie
Electrică
Instrumentaţie şi achiziţii de date A IF 240 35
Sisteme electrice A IF 240 75
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 30
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică aplicată în inginerie electrică A IF 240 30
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Energetică
Inginerie energetică Energetică şi tehnologii nucleare A IF 240 50
Hidroenergetică A IF 240 60
Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 65
Managementul energiei A IF 240 60
Termoenergetică A IF 240 60
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 50
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică industrială A IF 240 50
3 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 255
Automatică şi informaţiei
Calculatoare Tehnologia informaţiei A IF 240 50
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 300
4 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Ingineria informaţiei A IF 240 100
Electronică, informaţiei
Telecomunicaţii Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 100
şi Tehnologia telecomunicaţii
Informaţiei Electronică aplicată (în limba engleză) A IF 240 60
Microelectronică, optoelectronică şi A IF 240 95
nanotehnologii
Microelectronică, optoelectronică şi A IF 240 *)
nanotehnologii (în limba engleză)°)
Reţele şi software de telecomunicaţii A IF 240 175
Reţele şi software de telecomunicaţii (în A IF 240 *)
limba engleză)°)
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 200
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în A IF 240 60
limba engleză)
0 1 2 3 4 5 6 7
5 Facultatea de Inginerie industrială Design industrial AP IF 240 50
Inginerie
Mecanică şi Ingineria prelucrării materialelor polimerice, A IF 240 *)
Mecatronică textile şi compozite°)
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 50
Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice A IF 240 50
Mecanică fină şi nanotehnologii A IF 240 50
Sisteme şi echipamente termice A IF 240 58
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 50
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 100
Ştiinţe inginereşti aplicate Optometrie A IF 240 50
6 Facultatea de Inginerie industrială Ingineria securităţii în industrie AP IF 240 60
Ingineria şi
Managementul Ingineria sudării A IF 240 35
Sistemelor
Tehnologice Ingineria şi managementul calităţii A IF 240 90
Logistică industrială AP IF 240 50
Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 35
Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale A IF 240 40
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 160
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 125
Mecatronică şi robotică Robotică A IF 240 60
7 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria dezvoltării rurale durabile A IF 240 60
Ingineria
Sistemelor Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 85
Biotehnice
Ingineria produselor alimentare Ingineria produselor alimentare AP IF 240 50
Inginerie mecanică Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 82
industrie alimentară
8 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 150
Transporturi
Ingineria sistemelor de propulsie pentru AP IF 240 50
autovehicule
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 150
Inginerie electronică şi Telecomenzi şi electronică în transporturi A IF 240 100
telecomunicaţii
Inginerie mecanică Vehicule pentru transportul feroviar A IF 240 75
9 Facultatea de Inginerie aerospaţială Construcţii aerospaţiale A IF 240 50
Inginerie
Aerospaţială Echipamente şi instalaţii de aviaţie A IF 240 50
Inginerie şi management aeronautic A IF 240 50
Navigaţie aeriană (în limba engleză) AP IF 240 60
Sisteme de propulsie A IF 240 40
10 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria elaborării materialelor metalice A IF 240 60
Ştiinţa si Ingineria
Materialelor Ingineria procesării materialelor A IF 240 60
Ştiinţa materialelor A IF 240 55
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Inginerie şi management Inginerie economică în industria chimică şi A IF 240 50
de materiale
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie medicală A IF 240 45
0 1 2 3 4 5 6 7
11 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industria A IF 240 50
Chimie Aplicată şi chimică şi petrochimică
Ştiinţa Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 50
Materialelor
Inginerie chimică Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 60
petrochimie şi carbochimie
Chimie alimentară şi tehnologii biochimice A IF 240 60
Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia A IF 240 *)
mediului°)
Ingineria şi informatica proceselor chimice A IF 240 60
şi biochimice
Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi A IF 240 100
nanomateriale
Ştiinţa şi ingineria polimerilor A IF 240 60
Ştiinţe inginereşti aplicate Biotehnologii industriale AP IF 240 50
12 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Ingineria informaţiei (în limba engleză) A IF 240 45
Inginerie în Limbi informaţiei
Străine Ingineria informaţiei (în limba franceză) A IF 240 30
Ingineria materialelor Ştiinţa materialelor (în limba engleză) A IF 240 30
Ştiinţa materialelor (în limba franceză)°) A IF 240 *)
Inginerie chimică Inginerie chimică (în limba engleză) A IF 240 25
Inginerie chimică (în limba franceză)°) A IF 240 *)
Inginerie electronică şi Electronică aplicată (în limba engleză) A IF 240 30
telecomunicaţii
Electronică aplicată (în limba franceză) A IF 240 25
Electronică aplicată (în limba germană) A IF 240 30
Inginerie mecanică Inginerie mecanică (în limba engleză) A IF 240 25
Inginerie mecanică (în limba franceză) A IF 240 25
Inginerie mecanică (în limba germană)°) A IF 240 *)
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 45
electronic şi energetic (în limba germană)
Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 30
(în limba germană)
13 Facultatea de Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie fizică A IF 240 40
Ştiinţe Aplicate
Matematică şi informatică aplicată în A IF 240 50
inginerie
14 Facultatea de Ştiinţe inginereşti aplicate Biomateriale şi dispozitive medicale AP IF 240 60
Inginerie
Medicală Echipamente şi sisteme medicale AP IF 240 60
Inginerie medicală°) A IF 240 *)
15 Facultatea de Inginerie şi management Ingineria şi managementul afacerilor AP IF 240 50
Antreprenoriat,
Ingineria şi Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 75
Managementul electronic şi energetic
Afacerilor Inginerie economică în industria chimică şi A IF 240 25
de materiale

2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Inginerie civilă Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 450
Construcţii
Civile,
Industriale şi Inginerie urbană şi dezvoltare regională A IF 240 100
Agricole
Inginerie şi management Inginerie economică în construcţii A IF 240 75
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria mediului A IF 240 50
Hidrotehnică
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Inginerie civilă Amenajări şi construcţii hidrotehnice A IF 240 120
Inginerie sanitară şi protecţia mediului A IF 240 100
3 Facultatea de Căi Inginerie civilă Căi ferate, drumuri şi poduri A IF 240 150
Ferate,
Drumuri şi Infrastructura transporturilor metropolitane AP IF 240 50
Poduri
4 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii A IF 240 325
Inginerie a
Instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii (în limba A IF 240 60
franceză)
Instalaţii şi echipamente pentru protecţia A IF 240 120
atmosferei
5 Facultatea de Inginerie mecanică Ingineria şi managementul resurselor A IF 240 70
Utilaj Tehnologic tehnologice în construcţii
Utilaje tehnologice pentru construcţii A IF 240 150
Mecatronică şi robotică Mecatronică AP IF 240 60
6 Facultatea de Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 250
Geodezie
7 Facultatea de Inginerie civilă Inginerie civilă (în limba engleză) A IF 240 100
Inginerie în
Limbi
Străine Inginerie civilă (în limba franceză) A IF 240 40
8 Departamentul de Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare (engleză, franceză, A IF 180 45
Limbi Străine şi germană, spaniolă)
Comunicare

3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Arhitectură Arhitectură A IF 360 320
Arhitectură
Conservare şi restaurare de arhitectură (la AP IF 180 25
Sibiu)
2 Facultatea de Arhitectură Arhitectură de interior A IF 300 70
Arhitectură de
Interior Design de produs A IF 300 40
Mobilier şi amenajări interioare A IF 180 40
3 Facultatea de Urbanism Amenajarea şi planificarea peisajului A IF 240 40
Urbanism
Proiectare şi planificare urbană A IF 240 60
Urbanism şi administrarea teritoriului (la AP IF 180 30
Sibiu)

4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 150
Agricultură
Agricultură AP IFR 240 100
Protecţia plantelor A IF 240 40
Ştiinţele solului A IF 240 40
Biologie Biologie A IF 180 100
Biologie A IFR 180 75
Silvicultură Silvicultură A IF 240 50
2 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 160
Management,
Inginerie Inginerie economică în agricultură A ID 240 225
Economică în
Agricultură şi Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 400
Dezvoltare publică şi agroturism
Rurală
Inginerie şi management în alimentaţia A ID 240 250
publică şi agroturism
3 Facultatea de Horticultura Horticultura A IF 240 150
Horticultura
Horticultura AP ID 240 75
Peisagistică A IF 240 65
4 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 100
Zootehnie
Silvicultură Cinegetică AP IF 240 25
Zootehnie Piscicultura şi acvacultura A IF 240 50
Zootehnie A IF 240 60
5 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 120
Medicină
Veterinară Medicină veterinară Medicină veterinară A IF 360 240
6 Facultatea de Biotehnologii Biotehnologii agricole A IF 240 50
Biotehnologii
Biotehnologii medical-veterinare A IF 240 40
Ştiinţe inginereşti aplicate Biotehnologii industriale A IF 240 60
7 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IF 240 150
îmbunătăţiri
Funciare şi Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IFR 240 150
Ingineria
Mediului
Inginerie civilă îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală A IF 240 90
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 150
Inginerie şi management Inginerie economică în construcţii A IF 240 60
8 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 80
Management,
Inginerie
Economică în
Agricultură şi
Dezvoltare
Rurală – Filiala
Slatina
9 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 120
Management,
Inginerie
Economică în
Agricultură şi
Dezvoltare
Rurală – Filiala
Călăraşi

5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 200
Administraţie şi
Afaceri Administrarea afacerilor AP ID 180 100
Marketing Marketing AP IF 180 150
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 250
Administraţie publică°) AP IFR 180 100
Administraţie publică°) AP ID 180 *)
2 Facultatea de Biologie Biochimie A IF 180 60
Biologie
Biologie A IF 180 120
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 60
3 Facultatea de Chimie Biochimie tehnologică A IF 180 25
Chimie
Chimie A IF 180 155
Chimie (în limba engleză)°) AP IF 180 *)
Chimie (în limba franceză) A IF 180 25
Radiochimie A IF 180 40
Ştiinţa mediului Chimia mediului A IF 180 75
4 Facultatea de Drept Drept A IF 240 600
Drept
Drept A ID 240 400
5 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 180
Filosofie
6 Facultatea de Fizică Biofizică A IF 180 30
Fizică
Fizică A IF 180 70
Fizică (în limba engleză) A IF 180 50
Fizică (în limba franceză)°) A IF 180 *)
Fizică informatică A IF 180 50
Fizică medicală A IF 180 40
Ştiinţe inginereşti aplicate Fizică tehnologică A IF 240 110
7 Facultatea de Geografie Cartografie A IF 180 80
Geografie
Geografia turismului A IF 180 250
Geografia turismului A ID 180 100
Geografia turismului (la Călimăneşti) A IF 180 30
Geografia turismului (la Drobeta-Turnu A IF 180 50
Severin)
Geografia turismului (la Sighişoara) AP IF 180 50
Geografia turismului °) AP IFR 180 30
Geografie A IF 180 195
Geografie A ID 180 50
Geografie*) AP IFR 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
Hidrologie şi meteorologie A IF 180 80
Planificare teritorială A IF 180 80
Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu A IF 180 50
Severin)
Ştiinţa mediului Geografia mediului A IF 180 120
Geografia mediului°) AP IFR 180 50
Geografia mediului°) AP ID 180 50
8 Facultatea de Geologie Geologie A IF 180 55
Geologie şi
Geofizică Inginerie geologică Geofizică A IF 240 30
Inginerie geologică A IF 240 90
9 Facultatea de Istorie Istoria artei A IF 180 55
Istorie
Istorie A IF 180 240
Istorie A ID 180 50
Istorie (la Sighişoara) AP IF 180 55
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 75
europene
10 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 120
Jurnalism şi
Ştiinţele Comunicare şi relaţii publice A ID 180 75
Comunicării
Jurnalism A IF 180 120
Jurnalism A ID 180 50
Publicitate A IF 180 50
11 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 350
Litere literatură modernă
Literatură universală şi comparată - o limbă A IF 180 75
şi literatură modernă
Studii culturale Etnologie AP IF 180 100
Studii europene A IF 180 120
Ştiinţe administrative Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 50
Asistenţă managerială şi secretariat (la A IF 180 40
Crevedia)
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 150
Comunicare şi relaţii publice AP IFR 180 75
Ştiinţe ale informării şi documentării A IF 180 60
12 Facultatea de Limbă si literatură Limba şi literatura neogreacă A - Limba şi A IF 180 30
Limbi şi Literaturi literatura modernă B/Limba şi literatura
română B
Străine Limba şi literatura rromani - Limba şi A IF 180 21
literatura română/O limbă şi literatură
modernă
Limbă şi literatură modernă - Limba şi AP IF 180 25
literatura coreeană (B)
Limbă şi literatură modernă - Limba şi AP IF 180 25
literatura catalană (B)
0 limbă şi literatură modernă - Limba şi A IF 180 30
literatura română/Limba şi literatura
neogreacă
0 limbă şi literatură modernă (^) - o limbă şi A IF 180 750
literatură modernă (B)/Limba rromani
0 1 2 3 4 5 6 7
Filologie clasică (Limba şi literatura latină A IF 180 50
A- Limba şi literatura greacă veche B)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 180
Traducere şi interpretare A IF 180 180
Studii culturale Studii americane A IF 180 25
Studii iudaice AP IF 180 24
13 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Tehnologia informaţiei°) AP IF 240 *)
Matematică şi informaţiei
Informatică Tehnologia informaţiei°) AP ID 240 *)
Informatică Informatică A IF 180 300
Informatică A ID 180 75
Matematică Matematică A IF 180 150
Matematică (în limba franceză)°) A IF 180 *)
Matematică informatică A IF 180 75
Matematică informatică°) AP ID 180 *)
Matematici aplicate A IF 180 75
Matematici aplicate (în limba engleză)°) A IF 180 25
14 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 200
Sociologie şi
Asistenţă Socială Asistenţă socială A ID 180 50
Sociologie Antropologie AP IF 180 50
Resurse umane AP IF 180 120
Sociologie A IF 180 335
15 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 330
Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei Psihologie*) AP ID 180 150
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 120
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A ID 180 120
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar (la Buzău)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar (la Crevedia)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar (la Focşani)
Pedagogie A IF 180 70
Psihopedagogie specială A IF 180 90
16 Facultatea de Ştiinţe politice Studii de securitate (cu module opţionale în AP IF 180 60
Ştiinţe Politice limbile română, engleză, franceză)
Ştiinţe politice A IF 180 200
Ştiinţe politice (în limba engleză) A IF 180 110
Ştiinţe politice (în limba franceză) A IF 180 60
17 Facultatea de Teologie Teologie baptistă asistenţă socială A IF 180 30
Teologie Baptistă
Teologie baptistă didactică A IF 180 25
18 Facultatea de Teologie Artă sacră A IF 180 60
Teologie
Ortodoxă Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 60
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 50
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 230
19 Facultatea de Teologie Teologie romano-catolică asistenţă socială A IF 180 50
Teologie Romano-
Catolică

6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „CAROL DAVILA” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Medicină **) A IF 360 1500
Medicină
Medicină (în limba engleză) AP IF 360 200
2 Facultatea de Sănătate Medicină dentară **) A IF 360 310
Medicină Dentară
3 Facultatea de Sănătate Farmacie **) A IF 300 300
Farmacie
4 Facultatea de Sănătate Asistenţă de farmacie°) AP IF 180 25
Moaşe şi
Asistenţă Asistenţă dentară°) AP IF 180 *)
Medicală
Asistenţă medicală generală A IF 240 100
Audiologie şi protezare auditivă*) AP IF 180 *)
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 50
Laborator clinic°) AP IF 180 *)
Moaşe A IF 240 15
Radiologie şi imagistică °) AP IF 180 *)
Tehnică dentară A IF 180 50

**) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.

7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Economie Economie şi comunicare economică în A IF 180 370
Economie afaceri
2 Facultatea de Economie Economie agroalimentară şi a mediului A IF 180 335
Economie
Agroalimentară şi
a Mediului
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor (în limba engleză) A IF 180 195
Administrarea
Afacerilor, cu Administrarea afacerilor (în limba franceză) A IF 180 120
predare în limbi
străine Administrarea afacerilor (în limba germană) A IF 180 120
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor în comerţ, turism, A IF 180 500
Comerţ servicii, merceologie şi managementul
calităţii
Administrarea afacerilor în comerţ, turism, A ID 180 75
servicii, merceologie şi managementul
calităţii
5 Facultatea de Management Management A IF 180 600
Management
Management A ID 180 100
Management (la Piatra Neamţ) A ID 180 50
6 Facultatea de Marketing Marketing A IF 180 500
Marketing
Marketing A ID 180 125
7 Facultatea de Cibernetică, statistică şi Cibernetică economică A IF 180 300
Cibernetică, informatică economică
Statistică şi Informatică economică A IF 180 350
Informatică
Economică Informatică economică A ID 180 125
Statistică şi previziune economică A IF 180 150
8 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 600
Finanţe,
Asigurări,
Bănci şi Burse de Finanţe şi bănci A ID 180 100
Valori
Finanţe şi bănci (la Buzău) A ID 180 50
9 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 600
Contabilitate şi
Informatică de Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 125
Gestiune
10 Facultatea de Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 460
Relaţii internaţionale
Economice
Internaţionale Economie şi afaceri internaţionale A ID 180 125
Economie şi afaceri internaţionale (în limba AP IF 180 100
engleză)
11 Facultatea de Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 350
Administraţie şi
Management
Public

8. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 15
Interpretare
Muzicală Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 70
2 Facultatea de Muzică Compoziţie muzicală**) A IF 240 19
Compoziţie,
Muzicologie şi Dirijat A IF 240 5
Pedagogie
Muzicală Muzică religioasă A IF 180 5
Muzicologie A IF 240 5
Pedagogie muzicală A IF 180 41

**) Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti va solicita reevaluarea specializării până la 31 martie 2013.

9. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Arte vizuale Arte plastice (fotografie - videoprocesarea A IF 180 45
Arte Plastice computerizată a imaginii)
Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) A IF 180 140
2 Facultatea de Arte vizuale Artă murală A IF 180 30
Arte Decorative
şi
Design Arte textile - design textil A IF 180 15
Ceramică - sticlă - metal A IF 180 40
Design A IF 180 60
Modă - design vestimentar A IF 180 50
Scenografie şi eveniment artistic A IF 180 20
3 Facultatea de Arte vizuale Conservare şi restaurare A IF 180 10
Istoria şi Teoria
Artei Istoria şi teoria artei A IF 180 25

10. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ „I. L. CARAGIALE” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi - A IF 180 81
Teatru marionete, coregrafie)
Scenografie A IF 180 12
Teatrologie (management cultural, A IF 180 11
jurnalism cultural)
2 Facultatea de Cinematografie şi media Cinematografie, fotografie, media (Regie de A IF 180 66
Film film şi TV, imagine de film şi TV,
multimedia: sunet-montaj, comunicare
audiovizuală: scenaristică, publicitate
media, filmologie)

11. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 200
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă (în limba A IF 180 25
franceză)
Sport şi performanţă motrică A IF 180 112
Sport şi performanţă motrică AP IFR 180 50
2 Facultatea de Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 150
Kinetoterapie

12. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ştiinţe administrative Administraţie europeană A IF 180 100
Administraţie
Publică Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 100
2 Facultatea de Psihologie Psihologie AP IF 180 50
Ştiinţe Politice
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Sociologie Sociologie A IF 180 50
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 200
Ştiinţe politice A ID 180 100
3 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 350
Comunicare şi
Relaţii Publice Publicitate AP IF 180 80
4 Facultatea de Management Management AP IF 180 100
Management

13. UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Istorie Arheologie A IF 180 21
Istorie şi
Filologie
Istorie A IF 180 70
Muzeologie A IF 180 13
Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză - Limba şi A IF 180 25
literatura engleză
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 30
literatura engleză
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 40
literatura franceză
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 90
Ştiinţe
Administrarea afacerilor A ID 180 75
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 90
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 50
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 115
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Informatică Informatică A IF 180 100
Ingineria mediului Ingineria mediului AP IF 240 85
Inginerie electronică şi Electronică aplicată AP IF 240 50
telecomunicaţii
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 45
Marketing Marketing A IF 180 50
3 Facultatea de Asistentă socială Asistenţă socială A IF 180 60
Drept şi Ştiinţe
Sociale Asistenţă socială A ID 180 50
Drept Drept A IF 240 120
Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă AP IF 180 50
Psihologie Terapie ocupaţională AP IF 180 50
Sociologie Sociologie A IF 180 50
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50
Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 50
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
4 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 50
Teologie
Ortodoxă Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 50

14. UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere AP IF 240 50
Inginerie
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Inginerie industrială Ingineria sudării °) A IF 240 25
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 97
Tehnologia şi designul produselor textile A IF 240 40
Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor A IF 240 50
Inginerie mecanică Vehicule pentru transportul feroviar A IF 240 35
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 60
2 Facultatea de Biotehnologii Biotehnologii pentru industria alimentară AP IF 240 25
Inginerie
Alimentară, Ingineria mediului Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 61
Turism şi
Protecţia
Mediului Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 50
Ingineria produselor alimentare A IF 240 50
Protecţia consumatorului şi a mediului AP IF 240 60
Inginerie chimică Tehnologie chimică textilă °) A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 60
publică şi agroturism
3 Facultatea de Istorie Istorie °) AP IF 180 40
Ştiinţe Umaniste
si
Sociale Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 100
literatura engleză
Limba şi literatura română - Limba şi AP IF 180 30
literatura germană
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50
Poliţie locală AP IF 180 100
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 24
Teologie Teologie penticostală didactică AP IF 180 90
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 60
Ştiinţe
Economice
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 150
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 100
serviciilor
Cibernetică, statistică şi Informatică economică AP IF 180 60
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 180
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 100
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 250
Finanţe şi bănci A ID 180 100
Management Management A IF 180 100
Marketing Marketing AP IF 180 75
5 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 20
Teologie
6 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 75
Ştiinţe Exacte
Informatică A ID 180 50
Matematică Matematică informatică A IF 180 75
7 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 100
Ştiinţe ale
Educaţiei, Psihologie Psihologie AP IF 180 50
Psihologie şi
Asistenţă Socială Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 127
preşcolar
Psihopedagogie specială A IF 180 60
8 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 60
Educaţie Fizică şi
Sport
9 Facultatea de Arte vizuale Design AP IF 180 15
Design
Design ambiental AP IF 180 25
Modă - design vestimentar AP IF 180 25

15. UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Tehnologia informaţiei A IF 240 50
Inginerie informaţiei
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 75
Ingineria produselor alimentare Ingineria produselor alimentare A IF 240 60
Inginerie chimică Controlul şi securitatea produselor AP IF 240 50
alimentare
Inginerie biochimică A IF 240 40
Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 50
Inginerie industrială Design industrial A IF 240 30
Ingineria şi managementul calităţii A IF 240 75
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 80
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 60
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 70
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 60
2 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi A IF 180 30
Litere literatura franceză
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (engleză, franceză)
0 limbă şi literatură modernă (engleză, A IF 180 50
franceză) - Limba şi literatura română
Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare (engleză, franceză) AP IF 180 40
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 75
3 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 95
Ştiinţe ale
Mişcării, Educaţie fizică şi sportivă AP IFR 180 60
Sportului şi
Sănătăţii
Sport şi performanţă motrică AP IF 180 30
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 77
Kinetoterapie şi motricitate specială AP IFR 180 60
Psihologie Terapie ocupaţională AP IF 180 150
4 Facultatea de Biologie Biologie A IF 180 50
Ştiinţe
Informatică Informatică A IF 180 80
Informatică AP IFR 180 60
Matematică Matematică A IF 180 40
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului AP IF 180 40
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
5 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 75
Ştiinţe
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 200
Contabilitate şi informatică de gestiune AP IFR 180 60
Marketing Marketing A IF 180 150
Marketing A ID 180 60

16. UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 140
Inginerie
Mecanică Autovehicule rutiere A IFR 240 125
Autovehicule rutiere (în limba engleză) A IF 240 30
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 100
Inginerie mecanică Inginerie mecanică A IF 240 60
Inginerie mecanică (în limba engleză) AP IF 240 30
Sisteme şi echipamente termice AP IF 240 30
2 Facultatea de Fizică Fizică °) A IF 180 25
Inginerie
Tehnologică şi Inginerie aerospaţială Construcţii aerospaţiale A IF 240 60
Management
Industrial Inginerie industrială Ingineria şi managementul calităţii AP IF 240 50
Maşini unelte şi sisteme de producţie A IF 240 35
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 100
Tehnologia construcţiilor de maşini (în AP IF 240 30
limba franceză) °)
Inginerie şi management Ingineria şi managementul afacerilor AP IF 240 60
Inginerie economică industrială A IF 240 90
Inginerie economică industrială A ID 240 90
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie fizică A IF 240 25
3 Facultatea de Chimie Chimie °) A IF 180 100
Ştiinţa şi
Ingineria
Materialelor Ingineria materialelor Ingineria elaborării materialelor metalice °) AP IF 240 30
Ingineria procesării materialelor °) A IF 240 30
Informatică aplicată în ingineria AP IF 240 25
materialelor
Ştiinţa materialelor A IF 240 25
Inginerie chimică Ingineria şi informatica proceselor chimice AP IF 240 50
şi biochimice °)
Inginerie industrială Ingineria securităţii în industrie AP IF 240 30
Ingineria sudării A IF 240 60
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale °) A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 60
Inginerie economică în industria chimică şi AP IF 240 50
de materiale °)
Ştiinţe inginereşti aplicate Matematică şi informatică aplicată în AP IF 240 25
inginerie
4 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare AP IF 240 45
Inginerie informaţiei
Electrică
si Ştiinţa Tehnologia informaţiei AP IF 240 50
Calculatoarelor
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 100
Inginerie electrică Electrotehnică A IF 240 50
Inginerie electrică şi calculatoare (în limba A IF 240 60
engleză)
Instrumentaţie şi achiziţii de date °) AP IF 240 50
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 25
telecomunicaţii
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 50
Mecatronică şi robotică Robotică A IF 240 30
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică aplicată în inginerie electrică AP IF 240 30
Informatică industrială AP IF 240 60
0 1 2 3 4 5 6 7
5 Facultatea de Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 50
Silvicultură şi
Exploatări Silvicultură Cinegetică A IF 240 100
Forestiere
Cinegetică A ID 240 125
Exploatări forestiere A IF 240 110
Silvicultură A IF 240 110
6 Facultatea de Inginerie forestieră Ingineria prelucrării lemnului A IF 240 50
Ingineria
Lemnului
Ingineria prelucrării lemnului AP IFR 240 70
Ingineria prelucrării lemnului (în limba A IF 240 30
engleză)
Ingineria şi designul produselor finite din A IF 240 50
lemn
Inginerie şi management Inginerie şi management forestier AP IF 240 50
7 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii A IF 240 50
Construcţii
Inginerie civilă Căi ferate, drumuri şi poduri A IF 240 30
Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 100
8 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 30
Alimentaţie şi
Turism Ingineria produselor alimentare AP IF 240 50
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 50
Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 50
industrie alimentară
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 50
publică şi agroturism
Inginerie şi management în industria AP IF 240 40
turismului
9 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 100
Matematică şi
Informatică Informatică A ID 180 100
Informatică (în limba germană) AP IF 180 35
Informatică aplicată AP IF 180 35
Informatică aplicată (în limba germană) °) AP IF 180 35
Matematică Matematică A IF 180 50
Matematică informatică A IF 180 50
Matematici aplicate AP IF 180 35
10 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor (în limba engleză) AP IF 180 50
Ştiinţe Economice
si Administrarea Economia comerţului, turismului şi A IF 180 75
Afacerilor serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 70
serviciilor
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 30
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Economie şi afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 75
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Finanţe şi bănci A ID 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
Management Management A IF 180 75
Management A ID 180 75
Marketing Marketing A IF 180 75
Marketing AP ID 180 70
11 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei Psihologie AP ID 180 60
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 120
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A ID 180 60
preşcolar
Pedagogie A IF 180 50
Psihopedagogie specială AP IF 180 60
12 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 80
Educaţie Fizică şi
Sporturi Montane Educaţie fizică şi sportivă A IFR 180 25
Sport şi performanţă motrică A IF 180 45
Sport şi performanţă motrică AP IFR 180 50
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială AP IF 180 60
13 Facultatea de Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 10
Muzică
Interpretare muzicală - Instrumente A IF 240 25
Pedagogie muzicală A IF 180 20
14 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 150
Medicină
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare AP IF 180 45
Medicină A IF 360 100
15 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză -0 limbă şi A IF 180 150
Litere literatură modernă
(franceză,germană)/Limba şi literatura
română
Limba şi literatura romană - o limbă şi A IF 180 200
literatură modernă (engleză, franceză,
germană)
Limba şi literatura romană - o limbă şi A ID 180 100
literatură modernă (engleză, franceză,
germană, maghiară)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate (franceză-engleză) A IF 180 50
Limbi moderne aplicate (germană-engleză) A IF 180 25
Studii culturale Studii americane AP IF 180 30
Ştiinţe ale comunicării Ştiinţe ale informării şi documentării °) AP IF 180 100
Ştiinţe ale informării şi documentării °) AP ID 180 50
16 Facultatea de Drept Drept A IF 240 200
Drept
Drept A IFR 240 100
17 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 100
Sociologie şi
Comunicare Sociologie Sociologie A IF 180 100
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 60
18 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Design de Produs
şi Mediu Ingineria valorificării deşeurilor AP IF 240 30
Inginerie industrială Design industrial A IF 240 60
Design industrial (în limba engleză) A IF 240 30
Ingineria sistemelor de energii regenerabile AP IF 240 30
Inginerie mecanică Ingineria designului de produs (în limba AP IF 240 25
engleză)
Mecanică fină şi nanotehnologii °) A IF 240 60
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 65
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie medicală AP IF 240 30
Optometrie A IF 240 50

17. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Arhitectură Arhitectură A IF 360 125
Arhitectură şi
Urbanism
2 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 150
Automatică şi informaţiei
Calculatoare Calculatoare (în limba engleză) A IF 240 120
Tehnologia informaţiei A IF 240 160
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 180
Automatică şi informatică aplicată (în limba A IF 240 60
engleză)
Automatică şi informatică aplicată (la Satu A IF 240 45
Mare)
3 Facultatea de Inginerie civilă Amenajări şi construcţii hidrotehnice AP IF 240 60
Construcţii
Căi ferate, drumuri şi poduri A IF 240 130
Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 200
Construcţii civile, industriale şi agricole (în A IF 240 50
limba engleză)
Inginerie urbană şi dezvoltare regională AP IF 240 60
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru AP IF 240 80
Inginerie şi management Inginerie economică în construcţii A IF 240 110
4 Facultatea de Inginerie industrială Design industrial A IF 240 30
Construcţii de
Maşini Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 30
Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la A IF 240 60
Bistriţa)
Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la AP IF 240 30
Satu Mare)
Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la AP IF 240 30
Zalău)
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 90
0 1 2 3 4 5 6 7
Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba A IF 240 40
germană)
Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba- AP IF 240 30
Iulia)
Tehnologia construcţiilor de maşini (la AP IF 240 30
Bistriţa)
Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu AP IF 240 30
Mare)
Tehnologia construcţiilor de maşini (la AP IF 240 30
Zalău)
Inginerie mecanică Inginerie mecanică AP IF 240 25
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 75
Inginerie economică industrială (la Bistriţa) AP IF 240 30
Inginerie economică industrială (în limba A IF 240 100
engleză)
Inginerie economică industrială (la Alba- AP IF 240 30
Iulia)
Inginerie economică industrială (la Satu AP IF 240 30
Mare)
Inginerie economică industrială (la Zalău) AP IF 240 30
Mecatronică şi robotică Robotică A IF 240 30
Robotică (în limba engleză) A IF 240 60
Robotică (la Bistriţ^) AP IF 240 30
5 Facultatea de Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 125
Electronică, telecomunicaţii
Telecomunicaţii şi Electronică aplicată (în limba engleză) A IF 240 60
Tehnologia
Informaţiei Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 100
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în A IF 240 50
limba engleză)
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, AP IF 240 60
electronic şi energetic
6 Facultatea de Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 50
Inginerie Electrică
Electronică de putere şi acţionări electrice A IF 240 30
Electrotehnică A IF 240 50
Instrumentaţie şi achiziţii de date A IF 240 60
Inginerie energetică Managementul energiei A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, AP IF 240 75
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie medicală A IF 240 45
Inginerie medicală (la Bistriţ^) AP IF 240 50
7 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii A IF 240 200
Instalaţii
8 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 180
Mecanică
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului AP IF 240 35
Inginerie mecanică Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi AP IF 240 25
industrie alimentară (Alba Iulia)
Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 30
industrie alimentară
0 1 2 3 4 5 6 7
Mecanică fină şi nanotehnologii A IF 240 40
Sisteme şi echipamente termice A IF 240 70
Sisteme si echipamente termice (la Alba AP IF 240 25
Iulia)
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 75
9 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria procesării materialelor A IF 240 67
Ingineria
Materialelor şi a Ingineria procesării materialelor (la Zalău) AP IF 240 30
Mediului
Ştiinţa materialelor A IF 240 65
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
10 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 50
Inginerie**) informaţiei
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 40
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 45
telecomunicaţii
Inginerie energetică Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 30
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 27
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 35
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 60
11 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria procesării materialelor A IF 240 25
Resurse Minerale
şi Mediu**) Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 53
Ingineria valorificării deşeurilor AP IF 240 60
Inginerie civilă Construcţii civile, industriale şi agricole AP IF 240 50
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru AP IF 240 50
Mine, petrol şi gaze Inginerie minieră A IF 240 30
Prepararea substanţelor minerale utile A IF 240 30
Ştiinţa mediului Ştiinţa mediului AP IF 180 40
12 Facultatea de Arte vizuale Arte plastice (pictură) A IF 180 26
Litere**)
Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 80
Filosofie Filosofie A IF 180 20
Limbă şi literatură Limba şi literatura română A IF 180 50
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 90
literatură modernă (engleză, franceză)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 50
Studii culturale Etnologie A IF 180 15
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 50
Jurnalism A IF 180 30
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 40
preşcolar
Teologie Teologie greco-catolică didactică A IF 180 25
Teologie greco-catolică pastorală °) AP IF 240 25
Teologie ortodoxă asistenţă socială (la Satu AP IF 180 40
Mare)
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 25
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 50
13 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia firmei A IF 180 100
Ştiinţe*)
Biologie Biologie A IF 180 20
Chimie Chimie A IF 180 20
Cibernetică, statistică şi Informatică economică AP IF 180 50
informatică economică
Fizică Fizică A IF 180 40
Fizică °) AP ID 180 *)
Informatică Informatică A IF 180 75
Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 25
Ingineria produselor alimentare A IF 240 60
Management Management A IF 180 100
Management AP IFR 180 100
Matematică Matematică A IF 180 14
Matematică °) AP ID 180 *)
Matematică informatică A IF 180 16
Matematici aplicate °) A IF 180 *)
**) Funcţionează în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM).

18. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 95
Agricultură
Agricultură A ID 240 50
Agricultură (în limba franceză) A IF 240 30
Agricultură (Viterbo – Italia) AP ID 240 25
Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru AP IF 240 45
agricultură şi industria alimentară
Montanologie A IF 240 50
Biologie Biologie A IF 180 25
Biologie A IFR 180 30
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IF 240 60
Ingineria şi protecţia mediului în agricultură AP ID 240 50
2 Facultatea de Horticultura Horticultura A IF 240 110
Horticultura
Horticultura A ID 240 50
Horticultura (Viterbo – Italia) AP ID 240 25
Peisagistică A IF 240 100
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 80
Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 75
Inginerie economică în agricultură A IFR 240 30
Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 90
publică şi agroturism
Inginerie şi management în industria AP IF 240 75
turismului
Silvicultură Silvicultură A IF 240 100
3 Facultatea de Biotehnologii Biotehnologii agricole A IF 240 50
Zootehnie şi
Biotehnologii medical-veterinare AP IF 240 35
Biotehnologii Biotehnologii pentru industria alimentară A IF 240 50
Zootehnie Piscicultura şi acvacultura A IF 240 60
Zootehnie A IF 240 150
Zootehnie A ID 240 50
Zootehnie (Viterbo - Italia) AP ID 240 25
4 Facultatea de Inginerie chimică Controlul şi securitatea produselor A IF 240 90
Medicină alimentare
Veterinară Medicină veterinară Medicină veterinară A IF 360 235
Medicină veterinară (în limba engleză) AP IF 360 30
Medicină veterinară (în limba franceză) AP IF 360 30
5 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 60
Ştiinţa şi
Tehnologia Ingineria produselor alimentare AP IF 240 50
Alimentelor
Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 100
Tehnologia prelucrării produselor agricole A ID 240 50

19. UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Ingineria informaţiei AP IF 240 30
Matematică şi informaţiei
Informatică Informatică Informatică A IF 180 200
Informatică (în limba engleză) A IF 180 150
Informatică (în limba maghiară) A IF 180 100
Informatică (în limba maghiară, la Odorheiu AP IF 180 40
Secuiesc)
Matematică Matematică A IF 180 75
Matematică (în limba maghiară) A IF 180 25
Matematică informatică A IF 180 150
Matematică informatică (în limba maghiară) AP IF 180 50
2 Facultatea de Fizică Fizică A IF 180 36
Fizică
Fizică (în limba maghiară) A IF 180 25
Fizică informatică A IF 180 25
Fizică informatică (în limba maghiară) A IF 180 25
Fizică medicală A IF 180 25
Ştiinţa mediului Fizica mediului A IF 180 50
Ştiinţe inginereşti aplicate Fizică tehnologică A IF 240 20
Fizică tehnologică (în limba maghiară) A IF 240 15
Inginerie medicală AP IF 240 25
3 Facultatea de Chimie Chimie A IF 180 30
Chimie şi
Inginerie
Chimică Chimie (în limba engleză) AP IF 180 30
Chimie (în limba franceză) AP IF 180 40
Chimie (în limba germană) AP IF 180 30
Chimie (în limba maghiară) AP IF 180 45
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industria AP IF 240 40
chimică şi petrochimică
Inginerie chimică Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 20
petrochimie şi carbochimie
Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 10
petrochimie şi carbochimie (în limba
germană)
Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 15
petrochimie şi carbochimie (în limba
maghiară)
Chimie alimentară şi tehnologii biochimice AP IF 240 40
Ingineria substanţelor anorganice şi A IF 240 15
protecţia mediului
Ingineria şi informatica proceselor chimice A IF 240 30
şi biochimice
Inginerie biochimică A IF 240 30
Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi A IF 240 20
nanomateriale
Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi A IF 240 10
nanomateriale (în limba engleză)
Inginerie şi management Inginerie economică în industria chimică şi AP IF 240 40
de materiale
Ştiinţa mediului Chimia mediului AP IF 180 50
4 Facultatea de Biologie Biochimie AP IF 180 50
Biologie şi
Geologie Biologie A IF 180 65
Biologie (în limba maghiară) A IF 180 25
Geologie Geologie A IF 180 70
Inginerie geologică Inginerie geologică A IF 240 40
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 60
Ecologie şi protecţia mediului (în limba A IF 180 15
germană)
Ecologie şi protecţia mediului (în limba A IF 180 25
maghiară)
Ştiinţe inginereşti aplicate Biotehnologii industriale AP IF 240 30
0 1 2 3 4 5 6 7
5 Facultatea de Geografie Cartografie A IF 180 70
Geografie
Geografia turismului A IF 180 500
Geografia turismului AP ID 180 75
Geografia turismului (în limba maghiară) A IF 180 100
Geografia turismului (în limba maghiară, la A IF 180 100
Gheorgheni)
Geografia turismului (la Bistriţa) A IF 180 85
Geografia turismului (la Gheorgheni) A IF 180 84
Geografia turismului (la Sighetu Marmaţiei) A IF 180 100
Geografia turismului (la Zalău) A IF 180 50
Geografie A IF 180 130
Geografie (în limba germană) A IF 180 20
Geografie (în limba maghiară) A IF 180 40
Hidrologie şi meteorologie AP IF 180 50
Planificare teritorială A IF 180 50
Planificare teritorială (în limba maghiară) A IF 180 25
Ştiinţa mediului Geografia mediului (la Sighetu Marmaţiei) AP IF 180 50
6 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria mediului AP IF 240 45
Ştiinţa şi Ingineria
Mediului Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 50
Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice AP IF 240 25
(în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)
Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice AP IF 240 25
(la Sfântu Gheorghe)
Ştiinţa mediului Geografia mediului A IF 180 40
Ştiinţa mediului A IF 180 140
Ştiinţa mediului (în limba maghiară) A IF 180 140
7 Facultatea de Drept Drept A IF 240 550
Drept
Drept A ID 240 150
8 Facultatea de Limbă si literatură Filologie clasică A IF 180 20
Litere
Limba şi literatura chineză - Limba şi AP IF 180 25
literatura română/maghiară/modernă/latină/
greacă veche/ebraică/Literatură universală şi
comparată
Limba şi literatura coreeană - Limba şi AP IF 180 25
literatura română/maghiară/modernă/latină/
greacă veche/ebraică/Literatură universală şi
comparată
Limba şi literatura finlandeză - Limba şi AP IF 180 25
literatura română/Limba şi literatura
maghiară/Limba şi literatura modernă
(engleză, franceză, germană, italiană,
spaniolă, rusă, norvegiană, japoneză,
chineză, coreeană, ebraică)/ Limba
latină/Limba greacă veche/ Literatură
universală şi comparată
Limba şi literatura maghiară AP IF 180 40
0 1 2 3 4 5 6 7
Limba şi literatura maghiară/modernă A IF 180 462
(engleză, germană, franceză, rusă, italiană,
spaniolă) - Limba şi literatura română/Limba
si literatura maghiară/modernă (engleză,
germană,
franceză, rusă, italiană,
spaniolă)/Latină/Greacă veche/Ebraică/
Literatură universală şi comparată
Limba si literatura română - Limba si A IF 180 150
literatura maghiară/modernă (engleză,
germană, franceză, rusă, italiană,
spaniolă)/Latină/Greacă veche/Ebraică/
Literatură universală şi comparată
Limba si literatura română/Limba si AP IF 180 25
literatura maghiară/Literatură universală şi
comparată/Limbi şi literaturi moderne
(engleză, franceză, germană, italiană,
spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană,
finlandeză, japoneză)/Limbi şi literaturi
clasice (latină) - Limba şi literatura chineză
Limba si literatura română/Limba si AP IF 180 25
literatura maghiară/Literatură universală şi
comparată/Limbi şi literaturi moderne
(engleză, franceză, germană, italiană,
spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană,
finlandeză, japoneză)/Limbi şi literaturi
clasice (latină) - Limba şi literatura coreeană
Limba si literatura ucraineană - Limba si A IF 180 50
literatura română/maghiară/modernă (în
limbile engleză, germană, franceză, rusă,
italiană, spaniolă, ebraică, norvegiană,
finlandeză, japoneză)/Latină/Greacă
veche/Literatură universală şi comparată
Limbă şi literatură japoneză - Limba şi AP IF 180 25
literatura română/maghiară/modernă/Latină/
Greacă veche/Ebraică/Literatură universală
şi comparată
Limbă şi literatură norvegiană - Limba şi AP IF 180 35
literatură română/maghiară/modernă/Latină/
Greacă veche/Ebraică/Literatură universală
şi comparată
Limbă şi literatură A IF 180 50
română/maghiară/modernă (în limbile
engleză, germană, franceză, rusă, italiană,
spaniolă) - o limbă şi literatură modernă
(ucraineană, ebraică, norvegiană, finlandeză,
japoneză)/Latină/Greacă
veche/Ebraică/Literatură universală şi
comparată
Literatură universală şi comparată – Limba A IF 180 50
şi literatura modernă (engleză, franceză,
germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană,
norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză,
coreeană, ebraică)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 180
Studii culturale Etnologie (în limba maghiară) A IF 180 15
0 1 2 3 4 5 6 7
9 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 105
Istorie şi Filosofie
Filosofie A ID 180 25
Filosofie (în limba germană) A IF 180 25
Filosofie (în limba maghiară) A IF 180 25
Filosofie (în limba maghiară) A ID 180 25
Istorie Arheologie A IF 180 35
Arheologie (în limba maghiară) A IF 180 20
Arhivistică A IF 180 20
Arhivistică (în limba maghiară) A IF 180 10
Istoria artei A IF 180 30
Istoria artei (în limba maghiară) A IF 180 20
Istorie A IF 180 264
Istorie A ID 180 30
Istorie (în limba germană) A IF 180 10
Istorie (în limba maghiară) A IF 180 25
Istorie (în limba maghiară) A ID 180 30
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 35
europene
Relaţii internaţionale şi studii europene (în A IF 180 50
limba franceză)
Relaţii internaţionale şi studii europene (în A IF 180 15
limba maghiară)
Studii culturale Etnologie A IF 180 15
Turism cultural AP IF 180 100
Turism cultural (în limba maghiară) AP IF 180 40
Ştiinţe ale comunicării Ştiinţe ale informării şi documentării A IF 180 15
Ştiinţe ale informării şi documentării (în A IF 180 10
limba maghiară)
Ştiinţe politice Studii de securitate AP IF 180 150
10 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 120
Sociologie şi
Asistenţă Socială Asistenţă socială A ID 180 120
Asistenţă socială (în limba maghiară) A IF 180 30
Asistenţă socială (în limba maghiară) A ID 180 30
Sociologie Antropologie A IF 180 30
Antropologie (în limba maghiară) A IF 180 20
Resurse umane AP IF 180 120
Resurse umane (în limba maghiară) AP IF 180 20
Sociologie A IF 180 125
Sociologie (în limba maghiară) A IF 180 25
11 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 240
Psihologie şi
Ştiinţe ale Psihologie A ID 180 175
Educaţiei
Psihologie (în limba maghiară) A IF 180 80
Psihologie (în limba maghiară) A ID 180 100
0 1 2 3 4 5 6 7
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A ID 180 60
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (în limba maghiară)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 75
preşcolar (în limba maghiară)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu
Secuiesc)
Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 35
preşcolar (în limba maghiară, la Târgu
Mureş)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 25
preşcolar (în limba maghiară, la Târgu
Secuiesc)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Năsăud)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (la Năsăud)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 150
preşcolar (la Sibiu)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (la Sibiu)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Sighetu Marmaţiei)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (la Sighetu Marmaţiei)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 80
preşcolar (la Târgu Mureş)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (la Târgu Mureş)
Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 50
preşcolar (la Vatra Dornei)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar (în limba germană, la Sibiu)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu
Secuiesc)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 30
preşcolar (în limba maghiară, la Satu Mare)
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 30
preşcolar (în limba maghiară, la Satu Mare)
Pedagogie A IF 180 30
Pedagogie (în limba maghiară) A IF 180 20
Psihopedagogie specială A IF 180 50
Psihopedagogie specială A ID 180 50
Psihopedagogie specială (în limba maghiară) A IF 180 65
12 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 220
Ştiinţe Economice serviciilor
şi Gestiunea Economia comerţului, turismului şi A ID 180 120
Afacerilor serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 30
serviciilor (în limba maghiară)
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 30
serviciilor (în limba maghiară)
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 60
serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu
Gheorghe)
0 1 2 3 4 5 6 7
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 30
serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu
Gheorghe)
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 100
serviciilor (la Sfântu Gheorghe)
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 30
serviciilor (la Sfântu Gheorghe)
Economia firmei (în limba germană) A IF 180 50
Economia firmei (în limba maghiară, la A IF 180 80
Sfântu Gheorghe)
Economia firmei (în limba maghiară, la AP ID 180 50
Sfântu Gheorghe)
Economia firmei (la Sfântu Gheorghe) A IF 180 20
Economia firmei (la Sfântu Gheorghe) AP ID 180 50
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 150
informatică economică
Informatică economică A ID 180 100
Statistică şi previziune economică A IF 180 60
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 400
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 175
Contabilitate şi informatică de gestiune (în AP IF 180 25
limba engleză)
Contabilitate şi informatică de gestiune (în AP IF 180 30
limba franceză)
Contabilitate şi informatică de gestiune (la A IF 180 50
Sighetu Marmaţiei)
Contabilitate şi informatică de gestiune (la AP ID 180 30
Sighetu Marmaţiei)
Economie Economie agroalimentară şi a mediului A IF 180 75
Economie generală A IF 180 50
Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 150
internaţionale
Economie şi afaceri internaţionale A ID 180 50
Economie şi afaceri internaţionale (în limba A IF 180 50
germană)
Economie şi afaceri internaţionale (în limba A ID 180 25
germană)
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 240
Finanţe şi bănci A ID 180 100
Finanţe şi bănci (în limba engleză) A IF 180 35
Finanţe şi bănci (în limba maghiară) A IF 180 70
Finanţe şi bănci (în limba maghiară) A ID 180 50
Management Management A IF 180 180
Management A ID 180 100
Management (în limba engleză) A IF 180 50
Management (în limba maghiară) A IF 180 50
Management (în limba maghiară) A ID 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
Marketing Marketing A IF 180 250
Marketing A ID 180 75
Marketing (în limba maghiară) A IF 180 50
Marketing (în limba maghiară) A ID 180 25
13 Facultatea de Management Management A IF 180 250
Studii Europene
Management (la Bistriţ^) AP IF 180 50
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 410
europene
Relaţii internaţionale şi studii europene A ID 180 100
Relaţii internaţionale şi studii europene (în AP IF 180 100
limba engleză)
Relaţii internaţionale şi studii europene (în A IF 180 100
limba germană)
Studii culturale Studii americane (în limba engleză) A IF 180 60
Studii iudaice A IF 180 40
Ştiinţe administrative Administraţie europeană AP IF 180 50
14 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 300
Business
Administrarea afacerilor A ID 180 150
Administrarea afacerilor (în limba engleză) A IF 180 50
Administrarea afacerilor în servicii de AP IF 180 150
ospitalitate
Administrarea afacerilor în servicii de AP ID 180 75
ospitalitate
15 Facultatea de Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 300
Ştiinţe Politice,
Administrative şi Administraţie publică A ID 180 150
ale
Comunicării Administraţie publică (în limba germană, la A IF 180 25
Satu Mare)
Administraţie publică (în limba maghiară, la A IF 180 50
Satu Mare)
Administraţie publică (în limba maghiară, la A IF 180 70
Sfântu Gheorghe)
Administraţie publică (în limba maghiară, la A ID 180 40
Sfântu Gheorghe)
Administraţie publică (la Bistriţa) A IF 180 100
Administraţie publică (la Bistriţa) AP ID 180 60
Administraţie publică (la Satu Mare) A IF 180 50
Administraţie publică (la Satu Mare) AP ID 180 30
Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe) A IF 180 30
Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe) AP ID 180 20
Servicii şi politici de sănătate (Public AP IF 180 50
Health)
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 145
Comunicare şi relaţii publice A ID 180 75
Comunicare şi relaţii publice (în limba A IF 180 25
germană)
Comunicare şi relaţii publice (în limba A IF 180 50
maghiară)
0 1 2 3 4 5 6 7
Jurnalism A IF 180 200
Jurnalism A ID 180 50
Jurnalism (în limba engleză) A IF 180 50
Jurnalism (în limba germană) A IF 180 15
Jurnalism (în limba maghiară) A IF 180 35
Publicitate AP IF 180 100
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 100
Ştiinţe politice A ID 180 50
Ştiinţe politice (în limba maghiară) A IF 180 25
Ştiinţe politice (în limba engleză) A IF 180 25
16 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IFR 180 75
Educaţie Fizică
şi Sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 228
Educaţie fizică şi sportivă (în limba A IF 180 60
maghiară)
Educaţie fizică şi sportivă (la Bistriţa) A IF 180 40
Sport şi performanţă motrică AP IF 180 70
Sport şi performanţă motrică (în limba AP IF 180 30
maghiară)
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 76
Kinetoterapie şi motricitate specială (în A IF 180 24
limba maghiară)
17 Facultatea de Teologie Artă sacră A IF 180 150
Teologie
Ortodoxă Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 50
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 50
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 101
18 Facultatea de Teologie Teologie greco-catolică asistenţă socială A IF 180 50
Teologie
Greco-Catolică Teologie greco-catolică didactică A IF 180 50
Teologie greco-catolică pastorală A IF 240 50
Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj) A IF 240 50
Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea) A IF 240 30
19 Facultatea de Muzică Pedagogie muzicală (în limba maghiară) A IF 180 20
Teologie
Reformată Teologie Teologie reformată asistenţă socială (în A IF 180 20
limba maghiară)
Teologie reformată didactică (în limba A IF 180 50
maghiară)
20 Facultatea de Teologie Studii religioase (în limba maghiară) AP IF 180 50
Teologie
Romano-Catolică Teologie romano-catolică asistenţă socială A IF 180 50
(în limba maghiară)
Teologie romano-catolică didactică (în limba A IF 180 50
maghiară)
Teologie romano-catolică pastorală (în limba A IF 240 40
maghiară) **)
21 Facultatea de Cinematografie şi media Cinematografie, fotografie, media (Regie de A IF 180 30
Teatru şi film şi TV, Imagine film şi TV, Multimedia:
Televiziune sunet-montaj, Comunicare audiovizuală:
scenaristică, publicitate, media)
Cinematografie, fotografie, media (Regie de A IF 180 20
film şi TV, Imagine film şi TV, Multimedia:
sunet-montaj, Comunicare audiovizuală:
scenaristică, publicitate, media) (în limba
maghiară)
Filmologie AP IF 180 15
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 20
Artele spectacolului (actorie) (în limba A IF 180 11
maghiară)
Artele spectacolului (regie) A IF 180 10
Artele spectacolului (regie) (în limba A IF 180 10
maghiară)
Teatrologie (Jurnalism teatral, Management A IF 180 10
cultural, în limba maghiară)
Teatrologie (Jurnalism teatral, Management A IF 180 15
cultural)
**) Se şcolarizează începând cu anul I universitar 2007/2008, în baza contractului de parteneriat în formă autentică încheiat cu Institutul Teologic
Romano-Catolic din Alba Iulia).

20. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 100
Medicină
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 75
Laborator clinic A IF 180 30
Medicină A IF 360 330
Medicină (în limba engleză) A IF 360 100
Medicină (în limba franceză) A IF 360 120
Moaşe A IF 240 25
Radiologie şi imagistică A IF 180 30
2 Facultatea de Sănătate Asistenţă dentară AP IF 180 25
Medicină Dentară
Medicină dentară A IF 360 100
Medicină dentară (în limba engleză) A IF 360 50
Medicină dentară (în limba franceză) A IF 360 50
Tehnică dentară A IF 180 50
3 Facultatea de Sănătate Asistenţă de farmacie °) AP IF 180 *)
Farmacie
Farmacie A IF 300 165
Farmacie (în limba engleză) A IF 300 40
Farmacie (în limba franceză) A IF 300 80
Nutriţie şi dietetică AP IF 180 90

21. ACADEMIA DE MUZICĂ „GHEORGHE DIMA” DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Muzică Artele spectacolului muzical A IF 240 10
Interpretare
Muzicală Interpretare muzicală - canto A IF 240 13
Interpretare muzicală - canto A ID 240 30
Interpretare muzicală - canto (la Piatra- A IF 240 8
Neamţ)
Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 65
Interpretare muzicală - instrumente A ID 240 50
Interpretare muzicală - instrumente (la A IF 240 8
Piatra-Neamţ)
2 Facultatea Muzică Compoziţie muzicală A IF 240 6
Teoretică
Dirijat A IF 240 6
Muzicologie A IF 240 10
Pedagogie muzicală A IF 180 30
Pedagogie muzicală A ID 180 50
Pedagogie muzicală (la Piatra-Neamţ) A IF 180 15
22. UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Arte vizuale Arte plastice (fotografie - videoprocesarea A IF 180 50
Arte Plastice computerizată a imaginii)
Arte plastice (grafică) A IF 180 61
Arte plastice (pictură) A IF 180 26
Arte plastice (pictură, la Bistriţa) °) AP IF 180 50
Arte plastice (sculptură) A IF 180 19
Conservare şi restaurare A IF 180 15
Pedagogia artelor plastice şi decorative A IF 180 17
2 Facultatea de Arte vizuale Artă murală °) A IF 180 15
Arte Decorative
şi
Design Arte decorative °) A IF 180 30
Arte textile - design textil A IF 180 50
Ceramică - sticlă - metal A IF 180 10
Design A IF 180 46
Modă - design vestimentar A IF 180 25

23. UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANŢA


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză - Limba şi AP IF 180 25
Litere literatura engleză
Limba şi literatura engleză - o limbă şi A IF 180 25
literatură modernă (italiană, franceză)
Limba si literatura franceză - Limba şi A IF 180 30
literatura modernă (italiană)
Limba si literatura franceză - Limba şi A IF 180 25
literatura portugheză
Limba şi literatura engleză - o limbă şi AP IF 180 60
literatură modernă (germană, turcă,
portugheză)
Limba şi literatura română - o limbă şi A IFR 180 75
literatură modernă (engleză, italiană)
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 90
literatură modernă(engleză, italiană,
germană, turcă, spaniolă, portugheză,
franceză)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate (engleză, franceză) A IF 180 25
Limbi moderne aplicate (engleză, italiană) AP IF 180 25
Studii culturale Studii americane (în limba engleză) A IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 190
2 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 40
Teologie
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 50
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 150
Muzică religioasă AP IF 180 40
3 Facultatea de Istorie Istorie A IF 180 26
Istorie si Ştiinţe
Politice Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Ştiinţe politice Studii de securitate AP IF 180 50
Ştiinţe politice A IF 180 50
4 Facultatea de Drept Drept A IF 240 200
Drept, Ştiinţe
Administrative şi Drept A IFR 240 75
Sociologie
Sociologie Sociologie AP IF 180 50
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A IFR 180 50
Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 60
Poliţie locală AP IF 180 100
5 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 40
Ştiinţe ale Naturii
si Ştiinţe Agricultură A IFR 240 50
Agricole
Biologie Biologie A IF 180 50
Geografie Geografia turismului AP IF 180 130
Geografie A IF 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
Horticultura Horticultura A IF 240 40
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 100
Ştiinţa mediului AP IF 180 100
6 Facultatea de Educaţie fizică si sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 60
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă A IFR 180 50
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială AP IF 180 25
7 Facultatea de Chimie Chimie A IF 180 50
Fizică, Chimie,
Electronică şi Fizică Fizică A IF 180 25
Tehnologia
Petrolului Inginerie chimică Chimie alimentară şi tehnologii biochimice AP IF 240 30
Prelucrarea petrolului şi petrochimie A IF 240 50
Ştiinţe inginereşti aplicate Fizică tehnologică A IF 240 25
8 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 150
Matematică şi
Informatică Matematică Matematică A IF 180 80
Matematică informatică A IF 180 30
9 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 250
Ştiinţe Economice serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 100
serviciilor
Economia firmei AP IF 180 100
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 100
Economie si afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 100
internaţionale
Afaceri internaţionale A ID 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 200
Finanţe şi bănci A ID 180 75
Management Management AP IF 180 100
Marketing Marketing AP IF 180 100
10 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 30
Medicină
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 70
Laborator clinic AP IF 180 25
Medicină A IF 360 250
Medicină (în limba engleză) A IF 360 125
Moaşe AP IF 240 25
11 Facultatea de Sănătate Medicină dentară A IF 360 50
Medicină Dentară
Tehnică dentară A IF 180 50
12 Facultatea de Sănătate Asistenţă de farmacie A IF 180 50
Farmacie
Farmacie A IF 300 150
13 Facultatea de Arhitectură navală Sisteme şi echipamente navale A IF 240 75
Inginerie
Mecanică, Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 60
Industrială şi
Maritimă Autovehicule rutiere A IFR 240 75
Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 37
Inginerie industrială Ingineria sudării A IF 240 40
0 1 2 3 4 5 6 7
Inginerie mecanică Utilaje şi instalaţii portuare A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 75
Inginerie economică în domeniul mecanic A IFR 240 75
14 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria dezvoltării rurale durabile AP IF 240 40
Construcţii
Ingineria mediului AP IF 240 40
Inginerie civilă Amenajări şi construcţii hidrotehnice A IF 240 30
Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 60
îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală A IF 240 40
Inginerie şi management Inginerie economică în construcţii A IF 240 60
15 Facultatea de Arte Arte vizuale Pedagogia artelor plastice şi decorative A IF 180 19
Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 12
Pedagogie muzicală A IF 180 15
Teatru si artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 12
Artele spectacolului (coregrafie) AP IF 180 6
16 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 60
Psihologie şi
Ştiinţe ale Psihologie Psihologie A IF 180 60
Educaţiei
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
Psihopedagogie specială A IF 180 60
Psihopedagogie specială °) AP IFR 180 75

24. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Inginerie marină şi navigaţie Navigaţie şi transport maritim şi fluvial A IF 240 225
Navigaţie şi
Transport Naval Navigaţie şi transport maritim şi fluvial A IFR 240 125
Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (în A IF 240 60
limba engleză)
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul AP IF 240 60
transporturilor
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 90
Electromecanică
Navală Inginerie electrică Electrotehnică A IF 240 100
Electrotehnică A IFR 240 100
Inginerie electronică şi Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 50
telecomunicaţii
Inginerie marină şi navigaţie Electromecanică navală A IF 240 200
Electromecanică navală A IFR 240 100
Electromecanică navală (în limba engleză) A IF 240 30

25. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Chimie Biochimie tehnologică A IF 180 30
Ştiinţe Exacte
Chimie A IF 180 50
Fizică Fizică A IF 180 60
Fizică informatică A IF 180 30
Fizică medicală A IF 180 25
Informatică Informatică A IF 180 200
Matematică Matematică A IF 180 50
Matematică informatică A IF 180 50
Ştiinţa mediului Chimia mediului A IF 180 30
Fizica mediului A IF 180 30
2 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 150
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta- A IF 180 60
Turnu Severin)
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 100
Kinetoterapie şi motricitate specială (la A IF 180 60
Drobeta-Turnu Severin)
3 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 10
Litere literatura latină
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 80
literatură modernă (engleză, franceză,
italiană, germană, spaniolă)
Limba şi literatura română - o limbă şi A ID 180 50
literatură modernă (engleză, franceză,
italiană, germană, spaniolă)
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 40
literatură modernă (franceză, engleză)
(Drobeta-Turnu Severin)
O limbă şi literatură modernă (A) -O limbă A IF 180 190
şi literatură modernă (B)/Limba şi literatura
latină
Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare (engleză, franceză) A IF 180 40
Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 8
Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 8
Pedagogie muzicală A IF 180 15
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 90
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Drobeta-Turnu Severin)
Pedagogie AP IF 180 25
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 10
0 1 2 3 4 5 6 7
4 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială AP IF 180 50
Ştiinţe Sociale
Filosofie Filosofie A IF 180 50
Geografie Geografia turismului AP IF 180 80
Geografie A IF 180 150
Sociologie Sociologie A IF 180 100
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism AP IF 180 50
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 75
5 Facultatea de Teologie Artă sacră AP IF 180 30
Teologie
Ortodoxă Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 80
6 Facultatea de Drept Drept A IF 240 300
Drept şi Ştiinţe
Administrative Drept A IFR 240 100
Istorie Istorie A IF 180 50
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 75
europene
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică (la Drobeta-Turnu A IF 180 100
Severin)
Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 100
7 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu A IF 180 50
Economie şi Severin)
Administrarea Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Afacerilor serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 60
serviciilor (la Drobeta-Turnu Severin)
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 100
informatică economică
Statistică şi previziune economică A IF 180 60
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 150
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 150
Contabilitate şi informatică de gestiune (la A IF 180 100
Drobeta-Turnu Severin)
Economie Economie generală şi comunicare AP IF 180 50
economică
Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 125
internaţionale
Economie şi afaceri internaţionale (în limba AP IF 180 50
engleză)
Economie şi afaceri internaţionale A ID 180 100
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 260
Finanţe şi bănci (în limba engleză) AP IF 180 30
Finanţe şi bănci A ID 180 150
Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin) A IF 180 85
Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin) AP ID 180 40
Management Management A IF 180 200
Management A ID 180 175
Management (la Drobeta-Turnu Severin) A IF 180 80
Management (la Drobeta-Turnu Severin) AP ID 180 40
Marketing Marketing A IF 180 100
0 1 2 3 4 5 6 7
8 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 110
Mecanică
Ingineria materialelor Ştiinţa materialelor (la Drobeta-Turnu A IF 240 30
Severin)
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 50
(la Drobeta-Turnu Severin)
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 60
Inginerie civilă Construcţii civile, industriale şi agricole AP IF 240 50
Inginerie industrială Ingineria sudării (la Drobeta-Turnu Severin) A IF 240 40
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 60
Inginerie marină şi navigaţie Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (la A IF 240 30
Drobeta-Turnu Severin)
Inginerie şi management Inginerie economică industrială (la Drobeta- A IF 240 40
Turnu Severin)
Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 50
9 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Inginerie Electrică
Inginerie aerospaţială Echipamente şi instalaţii de aviaţie A IF 240 30
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 60
Electromecanică AP IFR 240 50
Inginerie electrică şi calculatoare A IF 240 45
Inginerie electrică şi calculatoare (în limba A IF 240 30
franceză)
Sisteme electrice A IF 240 25
Inginerie energetică Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 30
Termoenergetică A IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 30
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică aplicată în inginerie electrică A IF 240 50
10 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 60
Automatică, informaţiei
Calculatoare şi Calculatoare (în limba engleză) A IF 240 60
Electronică
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 108
Ingineria sistemelor multimedia A IF 240 60
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 45
telecomunicaţii
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 45
Robotică A IF 240 45
11 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 100
Agricultură şi
Horticultura Montanologie A IF 240 60
Biologie Biologie A IF 180 60
Horticultura Horticultura A IF 240 55
Peisagistică AP IF 240 40
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IF 240 60
Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 50
Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 60
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 50
Silvicultură Silvicultură AP IF 240 30

26. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Medicină A IF 360 320
Medicină
Medicină (în limba engleză) AP IF 360 50
2 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 125
Moaşe şi
Asistenţă Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 30
Medicală
Moaşe A IF 240 25
3 Facultatea de Sănătate Medicină dentară A IF 360 95
Medicină Dentară
Tehnică dentară AP IF 180 25
4 Facultatea de Sănătate Farmacie A IF 300 120
Farmacie

27. UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere AP IF 240 40
Mecanică
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie AP IF 240 50
Ingineria şi protecţia mediului în industrie AP IFR 240 50
°)
Inginerie industrială Ingineria sudării A IF 240 30
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 75
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 75
Inginerie mecanică A IF 240 60
Mecanică fină şi nanotehnologii A IF 240 50
Sisteme şi echipamente termice A IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 60
Inginerie economică industrială A IFR 240 75
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 50
Robotică A IF 240 50
2 Facultatea de Arhitectură navală Arhitectură navală A IF 240 50
Arhitectură
Navală Sisteme şi echipamente navale A IF 240 50
3 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 120
Automatică, informaţiei
Calculatoare, Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Inginerie
Electrică
şi Electronică Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 60
Electronică de putere şi acţionări electrice A IF 240 60
Inginerie electrică şi calculatoare AP IF 240 30
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 50
telecomunicaţii
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 50
0 1 2 3 4 5 6 7
4 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria elaborării materialelor metalice A IF 240 30
Metalurgie,
Ştiinţa
Materialelor şi Ingineria procesării materialelor A IF 240 75
Mediu
Ştiinţa materialelor A IF 240 30
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 50
Ingineria şi protecţia mediului în industrie AP IFR 240 50
5 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 30
Inginerie din
Brăila Ingineria mediului Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 50
Inginerie mecanică Ingineria şi managementul resurselor A IF 240 40
tehnologice în construcţii
Utilaje tehnologice pentru construcţii A IF 240 60
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 60
6 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 60
Ştiinţa şi Ingineria
Alimentelor Ingineria produselor alimentare A IF 240 90
Pescuit şi industrializarea peştelui A IF 240 45
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 50
publică şi agroturism
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 80
Ştiinţe inginereşti aplicate Biotehnologii industriale A IF 240 45
7 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 100
Medicină şi
Farmacie Farmacie AP IF 300 25
Medicină AP IF 360 50
Medicină dentară AP IF 360 50
Moaşe AP IF 240 40
8 Facultatea de Chimie Chimie A IF 180 30
Ştiinţe si Mediu
Fizică Fizică A IF 180 25
Fizică informatică AP IF 180 30
Matematică Matematică informatică A IF 180 50
Ştiinţa mediului Ştiinţa mediului AP IF 180 50
9 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura română -0 limbă şi A IF 180 100
Litere literatură modernă (engleză)
Limba şi literatura română -0 limbă şi A ID 180 75
literatură modernă (engleză)
Limba şi literatura română -0 limbă şi A IF 180 60
literatură modernă (franceză)
Limba şi literatura engleză - Limba şi A IF 180 50
literatura franceză
Limba şi literatura engleză - Limba şi AP IF 180 50
literatura română
Limba şi literatura franceză - Limba şi AP IF 180 50
literatura română
Limba şi literatura franceză - Limba şi AP IF 180 50
literatura engleză
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 42
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 50
preşcolar
0 1 2 3 4 5 6 7
10 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 20
Istorie, Filozofie
şi
Teologie Istorie Istorie A IF 180 45
Sociologie Sociologie A IF 180 50
Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială AP IF 180 50
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 50
11 Facultatea de Arte Arte vizuale Arte plastice (pictură) AP IF 180 10
Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 50
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 15
12 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 130
Economie şi serviciilor
Administrarea Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 60
Afacerilor informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 60
Economie Economie agroalimentară A IF 180 75
Economie şi afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 90
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Finanţe şi bănci A IFR 180 60
Management Management A IF 180 75
Management A ID 180 100
Marketing Marketing A IF 180 75
Marketing A ID 180 100
13 Facultatea de Drept Drept A IF 240 125
Ştiinţe Juridice,
Sociale şi Politice Drept A IFR 240 60
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 50
14 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 150
Educaţie Fizică şi
Sport Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 40
15 Facultatea Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 *)
Transfrontalieră
de
Ştiinţe Umaniste, Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Economice şi
Inginereşti* Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 *)
Informatică Informatică A IF 180 *)
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie AP IF 240 *)
Ingineria produselor alimentare Ingineria produselor alimentare A IF 240 *)
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 30
Inginerie mecanică Inginerie mecanică AP IF 240 *)
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 *)
Istorie Istorie AP IF 180 *)
Limbă şi literatură Limbă şi literatură română AP IF 180 *)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate AP IF 180 *\
Management Management A IF 180 *\
Matematică Matematică A IF 180 *\
Matematică informatică A IF 180 *\
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 *\
Zootehnie Piscicultura şi acvacultura AP IF 240 50

28. UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 85
Automatică şi informaţiei
Calculatoare Tehnologia informaţiei A IF 240 85
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 130
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 45
Inginerie
Chimică
şi Protecţia Inginerie chimică Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 206
Mediului petrochimie şi carbochimie
Chimie alimentară şi tehnologii biochimice AP IF 240 30
Ingineria fabricaţiei hârtiei A IF 240 40
Ingineria substanţelor anorganice şi A IF 240 40
protecţia mediului
Inginerie biochimică A IF 240 30
Inginerie chimică A IF 240 50
Ştiinţa şi ingineria polimerilor A IF 240 40
Inginerie şi management Inginerie economică în industria chimică şi A IF 240 30
de materiale
3 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii A IF 240 100
Construcţii şi
Instalaţii Inginerie civilă Căi ferate, drumuri şi poduri A IF 240 100
Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 390
Inginerie civilă (în limba engleză) A IF 240 120
Inginerie civilă (în limba franceză) A IF 240 *)
4 Facultatea de Inginerie industrială Ingineria sudării A IF 240 30
Construcţii de
Maşini şi Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 35
Management
Industrial
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 60
Inginerie mecanică Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice A IF 240 50
Mecanică fină şi nanotehnologii A IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 62
5 Facultatea de Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 90
Electronică, telecomunicaţii
Telecomunicaţii Microelectronică, optoelectronică şi A IF 240 90
şi Tehnologia nanotehnologii
Informaţiei Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 90
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în AP IF 240 50
limba engleză)
0 1 2 3 4 5 6 7
Ştiinţe inginereşti aplicate Matematică şi informatică aplicată în AP IF 240 30
inginerie
6 Facultatea de Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 60
Inginerie
Electrică, Electronică de putere şi acţionări electrice A IF 240 35
Energetică şi
Informatică Inginerie electrică şi calculatoare (în limba AP IF 240 60
Aplicată engleză)
Instrumentaţie şi achiziţii de date A IF 240 50
Sisteme electrice A IF 240 60
Inginerie energetică Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 50
Managementul energiei A IF 240 50
Termoenergetică A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 50
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică aplicată în inginerie electrică A IF 240 60
7 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IF 240 60
Hidrotehnică,
Geodezie şi Inginerie civilă Amenajări şi construcţii hidrotehnice A IF 240 100
Ingineria
Mediului
îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală A IF 240 150
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 120
8 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 60
Mecanică
Ingineria sistemelor de propulsie pentru AP IF 240 30
autovehicule
Inginerie mecanică Inginerie mecanică AP IF 240 50
Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 75
industrie alimentară
Sisteme şi echipamente termice A IF 240 35
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 70
Robotică A IF 240 45
9 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria procesării materialelor A IF 240 66
Ştiinţa si Ingineria
Materialelor Ştiinţa materialelor A IF 240 70
Inginerie industrială Ingineria securităţii în industrie AP IF 240 25
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 50
10 Facultatea de Inginerie chimică Tehnologia chimică a produselor din piele şi A IF 240 25
Textile - Pielărie înlocuitori
şi Management Tehnologie chimică textilă A IF 240 25
Industrial
Inginerie industrială Design industrial AP IF 240 42
Tehnologia şi designul confecţiilor din piele A IF 240 40
şi înlocuitori
Tehnologia şi designul produselor textile A IF 240 150
Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor A IF 240 97
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 80
11 Facultatea de Arhitectură Arhitectură A IF 360 100
Arhitectură „G.M.
Cantacuzino”

29. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 150
Agricultură
Agricultură A ID 240 50
Montanologie A IF 240 50
Biologie Biologie A IF 180 30
Ingineria produselor alimentare Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 100
Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 75
Inginerie economică în agricultură A ID 240 75
2 Facultatea de Horticultura Horticultura A IF 240 125
Horticultura
Horticultura A ID 240 50
Peisagistică A IF 240 75
Ingineria mediului Ingineria mediului AP IF 240 60
3 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 75
Zootehnie
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 75
publică şi agroturism
Zootehnie Piscicultura şi acvacultura A IF 240 40
Zootehnie A IF 240 150
Zootehnie A ID 240 50
4 Facultatea de Medicină veterinară Medicină veterinară A IF 360 200
Medicină
Veterinară

30. UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Biologie Biochimie A IF 180 60
Biologie
Biochimie (în limba franceză) AP IF 180 50
Biologie A IF 180 100
Biologie AP ID 180 50
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 200
Ecologie şi protecţia mediului AP ID 180 50
2 Facultatea de Chimie Biochimie tehnologică A IF 180 50
Chimie
Chimie A IF 180 110
Chimie informatică AP IF 180 25
Ştiinţa mediului Chimia mediului AP IF 180 25
3 Facultatea de Drept Drept A IF 240 250
Drept
Drept AP IFR 240 350
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor (în limba engleză) AP IF 180 100
Economie şi
Administrarea Economia comerţului, turismului şi A IF 180 300
Afacerilor serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 110
serviciilor (Bălţi - Republica Moldova)
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 75
serviciilor (la Piatra-Neamţ)
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 100
informatică economică
Statistică şi previziune economică A IF 180 40
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 300
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 150
Economie Economie agroalimentară A IF 180 75
Economie generală A IF 180 75
Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 400
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 300
Finanţe şi bănci A ID 180 150
Management Management A IF 180 250
Management A ID 180 175
Marketing Marketing A IF 180 300
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 300
Administraţie publică A ID 180 100
5 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 90
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă AP IFR 180 *)
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 50
6 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 315
Filosofie şi
Ştiinţe
Social-Politice Asistenţă socială A ID 180 50
Filosofie Filosofie A IF 180 80
Filosofie AP ID 180 *)
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 100
europene
Sociologie Resurse umane AP IF 180 60
Sociologie A IF 180 110
Studii culturale Studii culturale AP IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 100
Comunicare şi relaţii publice A ID 180 50
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 100
Ştiinţe politice A ID 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
7 Facultatea de Fizică Biofizică A IF 180 40
Fizică
Fizică A IF 180 120
Fizică informatică A IF 180 40
Fizică medicală A IF 180 40
Ştiinţe inginereşti aplicate Fizică tehnologică A IF 240 30
Fizică tehnologică (Bălţi - Republica AP IF 240 80
Moldova)
8 Facultatea de Geografie Geografia turismului A IF 180 250
Geografie şi
Geologie Geografia turismului (în limba franceză) A IF 180 50
Geografie A IF 180 120
Hidrologie şi meteorologie A IF 180 60
Planificare teritorială A IF 180 60
Geologie Geochimie A IF 180 95
Inginerie geologică Inginerie geologică A IF 240 55
Ştiinţa mediului Geografia mediului A IF 180 40
9 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 400
Informatică
Informatică (în limba engleză) A IF 180 100
10 Facultatea de Istorie Arheologie AP IF 180 45
Istorie
Arhivistică AP IF 180 40
Istoria artei AP IF 180 25
Istorie A IF 180 120
Istorie A ID 180 50
Muzeologie AP IF 180 50
Studii culturale Studii europene AP IF 180 40
11 Facultatea de Limbă şi literatură Filologie clasică (Limba latină A- Limba A IF 180 40
Litere greacă veche B)
Limba şi literatura română - Literatură A IF 180 20
universală şi comparată
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 250
literatură modernă
Literatură universală şi comparată - Limbă şi A IF 180 20
literatură modernă
0 limbă şi literatură modernă (^) - Limba şi A IF 180 *)
literatura română
0 limbă şi literatură modernă (^) - o limbă şi A IF 180 *)
literatură modernă (B)
0 limbă şi literatură modernă (^) - Literatură A IF 180 20
universală şi comparată
Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare AP IF 180 30
Studii culturale Studii americane A IF 180 30
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 50
12 Facultatea de Matematică Matematică A IF 180 120
Matematică
Matematică (în limba engleză) A IF 180 30
Matematică informatică A IF 180 100
13 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 230
Psihologie şi
Ştiinţe ale Psihologie A ID 180 100
Educaţiei
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 120
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 60
preşcolar
Pedagogie A IF 180 125
Psihopedagogie specială A IF 180 70
14 Facultatea de Teologie Artă sacră A IF 180 60
Teologie
Ortodoxă Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 25
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 60
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 200
15 Facultatea de Teologie Teologie romano-catolică asistenţă socială A IF 180 50
Teologie
Romano-Catolică Teologie romano-catolică didactică A IF 180 30
Teologie romano-catolică pastorală AP IF 240 30
31. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 120
Medicină
Asistenţă medicală generală (la Bacău) AP IF 240 120
Asistenţă medicală generală (la Botoşani) A IF 240 120
Medicină A IF 360 550
Medicină (în limba engleză) A IF 360 100
Medicină (în limba franceză) A IF 360 100
Moaşe A IF 240 25
Nutriţie şi dietetică AP IF 180 25
2 Facultatea de Sănătate Asistenţă dentară A IF 180 15
Medicină Dentară
Medicină dentară A IF 360 180
Medicină dentară (în limba engleză) A IF 360 50
Medicină dentară (în limba franceză) A IF 360 60
Tehnică dentară A IF 180 80
3 Facultatea de Sănătate Farmacie A IF 300 220
Farmacie
Farmacie (în limba engleză) A IF 300 70
4 Facultatea de Sănătate Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 100
Bioinginerie
Medicală Ştiinţe inginereşti aplicate Bioinginerie A IF 240 60
32. UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Muzică Compoziţie muzicală A IF 240 6
Interpretare,
Compoziţie şi Dirijat A IF 240 7
Studii Muzicale
Teoretice Interpretare muzicală - canto A IF 240 15
Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 45
Muzică religioasă A IF 180 15
Muzicologie A IF 240 6
Pedagogie muzicală A IF 180 20
2 Facultatea de Teatru si artele spectacolului Artele spectacolului (actorie, păpuşi- A IF 180 21
Teatru marionete)
Artele spectacolului (regie) AP IF 180 7
Teatrologie (jurnalism teatral) A IF 180 12
3 Facultatea de Arte vizuale Artă murală A IF 180 15
Arte Vizuale şi
Design Arte plastice (fotografie - videoprocesarea AP IF 180 30
computerizată a imaginii)
Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) A IF 180 100
Conservare şi restaurare A IF 180 20
Design A IF 180 72
Istoria şi teoria artei AP IF 180 15
Modă - design vestimentar A IF 180 35
Pedagogia artelor plastice şi decorative A IF 180 20

33. UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Arte vizuale Arte decorative A IF 180 20
Arte
Arte plastice (pictură) A IF 180 20
Arte plastice (sculptură) A IF 180 20
Conservare şi restaurare A IF 180 15
Design A IF 180 20
Modă - design vestimentar AP IF 180 15
Pedagogia artelor plastice şi decorative A IF 180 12
Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 30
Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 25
Pedagogie muzicală A IF 180 20
2 Facultatea de Inginerie civilă Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 75
Construcţii şi
Arhitectură Inginerie sanitară şi protecţia mediului A IF 240 30
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 60
3 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 40
4 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Geografie,
Turism
şi Sport Geografie Geografia turismului A IF 180 150
Geografia turismului (în limba engleză) AP IF 180 50
Geografie A IF 180 75
Planificare teritorială A IF 180 40
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 40
Ştiinţa mediului Geografia mediului A IF 180 40
5 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 75
Inginerie informaţiei
Electrică
şi Tehnologia Tehnologia informaţiei A IF 240 35
Informaţiei
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 30
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 70
Electromecanică (la Beiuş) A IF 240 30
Sisteme electrice A IF 240 50
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 40
telecomunicaţii
Reţele şi software de telecomunicaţii AP IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 50
electronic şi energetic
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie medicală AP IF 240 30
6 Facultatea de Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 20
Inginerie
Energetică şi Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 50
Management
Industrial Termoenergetică A IF 240 60
Inginerie industrială Ingineria sistemelor de energii regenerabile AP IF 240 50
Tehnologia şi designul confecţiilor din piele A IF 240 50
şi înlocuitori
Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor A IF 240 25
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 50
Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 50
electronic şi energetic
7 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 75
Inginerie
Managerială şi Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 80
Tehnologică
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 80
Inginerie economică în domeniul mecanic A ID 240 30
Mecatronică şi robotică Mecatronică AP IF 240 30
Robotică A IF 240 25
0 1 2 3 4 5 6 7
8 Facultatea de Istorie Istorie A IF 180 60
Istorie, Relaţii
Internaţionale, Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
Ştiinţe Politice şi europene
Ştiinţele Relaţii internaţionale şi studii europene (în A IF 180 50
Comunicării limba engleză)
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 50
Ştiinţe politice Studii de securitate AP IF 180 30
Ştiinţe politice A IF 180 75
9 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - o limbă şi A IF 180 50
Litere literatură modernă (franceză, germană, rusă)/
Limba şi literatura română
Limba şi literatura franceză - o limbă şi A IF 180 30
literatură modernă (engleză, germană)/
Limba şi literatura română
Limba şi literatura germană - o limbă şi A IF 180 25
literatură modernă (engleză, franceză)/
Limba şi literatura română
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (engleză, franceză,
germană)
10 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 30
Medicină şi
Farmacie Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 30
Farmacie A IF 300 50
Medicină A IF 360 100
Medicină dentară A IF 360 50
Medicină (în limba engleză) AP IF 360 50
Radiologie şi imagistică AP IF 180 20
Tehnică dentară A IF 180 30
11 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 50
Protecţia Mediului
Horticultura Horticultura A IF 240 50
Peisagistică AP IF 240 30
Ingineria mediului Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 120
Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 250
Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 50
Inginerie forestieră Ingineria prelucrării lemnului A IF 240 25
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 90
publică şi agroturism
Silvicultură Exploatări forestiere A IF 240 40
Silvicultură A IF 240 75
Zootehnie Zootehnie A IF 240 50
12 Facultatea de Biologie Biologie A IF 180 80
Ştiinţe
Chimie Chimie A IF 180 40
Fizică Fizică A IF 180 40
Fizică informatică AP IF 180 40
Fizică medicală AP IF 180 25
Informatică Informatică A IF 180 40
0 1 2 3 4 5 6 7
Matematică Matematică A IF 180 50
Matematică informatică A IF 180 80
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului AP IF 180 40
13 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 120
Ştiinţe Economice serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 50
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 75
Economie si afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 120
internaţionale
Afaceri internaţionale A ID 180 30
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Finanţe şi bănci A ID 180 50
Management Management A IF 180 90
Management A ID 180 75
Marketing Marketing A IF 180 75
Marketing A ID 180 50
14 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 88
Ştiinţe Socio-
Umane Psihologie Psihologie A IF 180 100
Sociologie Sociologie A IF 180 50
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 75
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IFR 180 75
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 25
preşcolar (în limba maghiară)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Beiuş)
Psihopedagogie specială A IF 180 25
15 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 25
Teologie
Ortodoxă
„Episcop Dr.
Vasile
Coman” Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 30

34. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 50
Mine
Ingineria valorificării deşeurilor AP IF 240 40
Inginerie civilă Construcţii miniere A IF 240 50
Inginerie industrială Ingineria şi managementul calităţii AP IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 30
Mine, petrol şi gaze Inginerie minieră A IF 240 30
Topografie minieră A IF 240 45
2 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 60
Inginerie informaţiei
Mecanică şi Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Electrică
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 40
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 115
Instrumentaţie şi achiziţii de date A IF 240 30
Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 28
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 40
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 60
Maşini şi echipamente miniere A IF 240 60
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 90
Ştiinţe serviciilor
Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 60
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 85
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 130
Finanţe şi bănci A ID 180 75
Management Management A IF 180 50
Management A ID 180 75
Matematică Matematică A IF 180 30
Sociologie Sociologie A IF 180 87
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50

35. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Biologie Biologie A IF 180 70
Ştiinţe
Chimie Chimie A IF 180 50
Horticultura Horticultura A IF 240 50
Ingineria mediului Ingineria mediului AP IF 240 40
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 30
Psihologie Terapie ocupaţională AP IF 180 60
Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 *)
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 110
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie fizică A IF 240 35
2 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză - Limba şi A IF 180 57
Litere literatura engleză
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 50
literatura engleză (la Râmnicu Vâlce^)
Limba şi literatura română - O limbă şi A IF 180 120
literatură modernă (franceză, engleză)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 63
3 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 90
Mecanică şi
Tehnologie Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 60
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 50
4 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 100
Electronică, informaţiei
Comunicaţii şi Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 86
Calculatoare
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 60
telecomunicaţii
Reţele şi software de telecomunicaţii A IF 240 40
5 Facultatea de Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 25
Teologie
Ortodoxă Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 50
Teologie Artă sacră A IF 180 30
Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 50
Teologie ortodoxă didactică A IF 180 50
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 50
6 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 75
Ştiinţe
Economice
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 150
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A IFR 180 60
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 50
serviciilor (la Râmnicu Vâlce^)
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 200
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 60
Economie Economie agroalimentară şi a mediului AP IF 180 50
Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale AP IF 180 50
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Finanţe şi bănci A IFR 180 50
Management Management A IF 180 200
Management A IFR 180 60
Marketing Marketing A IF 180 75
7 Facultatea de Drept Drept A IF 240 200
Ştiinţe Juridice si
Administrative Drept A IFR 240 60
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 75
8 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Educaţie Fizică şi
Sport Sport şi performanţă motrică A IF 180 75
9 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 80
Matematică şi
Informatică Informatică (la Râmnicu Vâlce^) AP IF 180 30
Matematică Matematică A IF 180 25
10 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 25
Ştiinţe Socio-
Umane Istorie Istorie A IF 180 30
Psihologie Psihologie A IF 180 100
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene AP IF 180 50
europene
Ştiinţe administrative Poliţie locală AP IF 180 60
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 50
11 Facultatea de Ştiinţe administrative Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 100
Ştiinţe ale
Educaţiei Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Alexandria)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar (la Câmpulung)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Râmnicu Vâlcea)
Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar (la Slatina)

36. UNIVERSITATEA „PETROL-GAZE” DIN PLOIEŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 40
Inginerie informaţiei
Mecanică şi Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 80
Electrică
Automatică şi informatică aplicată A IFR 240 60
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 30
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 45
telecomunicaţii
Inginerie mecanică Utilaje pentru transportul şi depozitarea A IF 240 60
hidrocarburilor
Utilaje petroliere şi petrochimice A IF 240 90
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 65
Inginerie economică în domeniul mecanic A ID 240 50
2 Facultatea de Inginerie geologică Geologia resurselor petroliere A IF 240 50
Ingineria
Petrolului şi Mine, petrol si gaze Inginerie de petrol şi gaze A IF 240 100
Gazelor
Inginerie de petrol şi gaze A IFR 240 75
Transportul, depozitarea şi distribuţia A IF 240 50
hidrocarburilor
3 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 90
Tehnologia
Petrolului şi Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IFR 240 50
Petrochimie
Inginerie chimică Ingineria şi informatica proceselor chimice A IF 240 30
şi biochimice
Prelucrarea petrolului şi petrochimie A IF 240 70
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Ştiinţe serviciilor
Economice
Merceologie şi managementul calităţii A IF 180 75
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 75
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 130
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Management Management A IF 180 100
Management A ID 180 75
5 Facultatea de Chimie Chimie A IF 180 50
Litere şi Ştiinţe
Informatică Informatică A IF 180 60
Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi A IF 180 100
literatura franceză
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 150
literatura engleză
Matematică Matematică A IF 180 40
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 60
Asistenţă managerială şi secretariat°) A IF 180 75
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 50
preşcolar
Pedagogie A IF 180 25

37. UNIVERSITATEA „EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ingineria materialelor Ingineria procesării materialelor A IF 240 50
Mecanică şi
Ingineria Inginerie industrială Ingineria sudării A IF 240 50
Materialelor
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 30
Inginerie mecanică Inginerie mecanică AP IF 240 25
2 Facultatea de Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 50
Inginerie
Electrică
şi Informatică Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică industrială A IF 240 35
3 Facultatea de Inginerie si management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 30
Inginerie şi electronic şi energetic
Management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 30
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Ştiinţe serviciilor
Economice
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 100
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Marketing Marketing A IF 180 75
Marketing A ID 180 100
5 Facultatea de Drept Drept european şi internaţional AP IF 240 50
Ştiinţe
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 100
6 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 65
Teologie, Ştiinţe
Sociale si ale Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă AP IF 180 25
Educaţiei
Istorie Istorie A IF 180 20
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 65
preşcolar
Teologie Teologie ortodoxă didactică (la Caransebeş) A IF 180 50

38. UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială A IF 180 35
Teologie
Teologie ortodoxă didactică °) A IF 180 25
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 200
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 275
Drept
Drept A ID 240 100
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 75
Poliţie locală A IF 180 75
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 50
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 35
preşcolar (în limba germană)
3 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura chineză - Limba şi AP IF 180 25
Litere şi Arte literatura engleză
Limba şi literatura engleză -O limbă şi A IF 180 70
literatură modernă
(germană,franceză)/Limba şi literatura
română
Limba şi literatura franceză -O limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (engleză/germană) sau
Limba şi literatura română
Limba şi literatura germană -O limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (engleză,franceză) sau
Limba şi literatura română
Limba şi literatura română -O limbă şi A IF 180 70
literatură modernă (engleză,germană,
franceză)
Limba şi literatura română - O limbă şi AP ID 180 75
literatură modernă (engleză, germană,
franceză) °)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 60
Studii culturale Studii americane AP IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Ştiinţe ale informării şi documentării A IF 180 25
Teatru si artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 12
Teatrologie (management cultural) A IF 180 12
4 Facultatea de Arte vizuale Conservare şi restaurare A IF 180 25
Ştiinţe Socio-
Umane Design AP IF 180 25
Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 100
Filosofie Filozofie °) AP IF 180 50
Istorie Istorie A IF 180 50
Istorie (în limba germană) °) A IF 180 *)
Istorie °) AP ID 180 60
Psihologie Psihologie A IF 180 100
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Sociologie Resurse umane AP IF 180 75
Sociologie A IF 180 75
Studii culturale Etnologie °) AP IF 180 30
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 50
Comunicare şi relaţii publice A ID 180 50
Jurnalism A IF 180 90
Jurnalism A ID 180 50
Ştiinţe ale educaţiei Psihopedagogie specială °) AP IF 180 100
Ştiinţe politice Studii de securitate AP IF 180 60
Ştiinţe politice A IF 180 60
Ştiinţe politice AP ID 180 50
Teologie Teologie asistenţă socială (în limba AP IF 180 25
germană)
Teologie protestantă pastorală A IF 240 10
5 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 100
Inginerie informaţiei
Tehnologia informaţiei A IF 240 50
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Ingineria sistemelor Ingineria sistemelor multimedia AP IF 240 50
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 60
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 50
Electromecanică AP IFR 240 *)
Inginerie electronică şi Electronică aplicată AP IF 240 50
telecomunicaţii
Inginerie industrială Design industrial AP IF 240 50
Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 30
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 140
Tehnologia şi designul confecţiilor din piele AP IF 240 25
şi înlocuitori °)
Tehnologia şi designul produselor textile °) AP IF 240 25
Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor A IF 240 50
Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor (în AP IF 240 30
limba engleză)
0 1 2 3 4 5 6 7
Inginerie mecanică Mecanică fină şi nanotehnologii AP IF 240 50
Utilaje pentru textile şi pielărie°) A IF 240 *)
Inginerie şi management Inginerie economică industrială AP IF 240 50
Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 80
Inginerie economică în domeniul mecanic A ID 240 50
Mecatronică şi robotică Mecatronică AP IF 240 50
Robotică AP IF 240 30
Mine, petrol şi gaze Transportul, depozitarea şi distribuţia A IF 240 30
hidrocarburilor
Transportul, depozitarea şi distribuţia AP IFR 240 60
hidrocarburilor
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică industrială AP IF 240 50
6 Facultatea de Biologie Biologie A IF 180 40
Ştiinţe
Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 25
Sport şi performanţă motrică A IF 180 30
Fizică Fizică °) A IF 180 25
Fizică informatică AP IF 180 25
Informatică Informatică A IF 180 80
Informatică aplicată °) AP IF 180 25
Informatică aplicată °) AP ID 180 *)
Matematică Matematică °) AP IF 180 *)
Matematică informatică A IF 180 100
Matematică informatică °) AP ID 180 *)
Matematici aplicate °) AP IF 180 *)
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 100
7 Facultatea de Sănătate Asistenţă dentară °) AP IF 180 25
Medicină
Asistenţă medicală generală A IF 240 75
Farmacie AP IF 300 60
Medicină A IF 360 120
Medicină dentară A IF 360 25
Moaşe °) AP IF 240 25
Tehnică dentară A IF 180 25
8 Facultatea de Agronomie Montanologie A IF 240 50
Ştiinţe Agricole,
Industrie Montanologie A ID 240 50
Alimentară şi
Protecţia
Mediului Biotehnologii Biotehnologii pentru industria alimentară AP IF 240 60
Horticultura Horticultura °) AP IF 240 25
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură AP IF 240 60
Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 60
Ingineria produselor alimentare A IF 240 100
Ingineria produselor alimentare A ID 240 50
Tehnologia prelucrării produselor agricole °) AP IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 60
publică şi agroturism
9 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 120
Ştiinţe Economice serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 120
serviciilor
Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 25
informatică economică
Informatică economică °) AP ID 180 80
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 65
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 100
Economie Economie generală A IF 180 50
Economie şi afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 75
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 125
Finanţe şi bănci A ID 180 120
Management Management A IF 180 75
Management A ID 180 100
Marketing Marketing AP IF 180 50
39. UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Educaţie Fizică şi
Sport Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 50
2 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 140
Inginerie
Alimentară Ingineria produselor alimentare A IF 240 130
Protecţia consumatorului şi a mediului AP IF 240 75
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 60
publică şi agroturism
3 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 125
Inginerie informaţiei
Electrică
şi Ştiinţa Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 25
Calculatoarelor
Inginerie electrică Sisteme electrice A IF 240 50
Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 50
telecomunicaţii
Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 50
electronic şi energetic
4 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie AP IF 240 30
Inginerie
Mecanică, Inginerie industrială Ingineria şi managementul calităţii A IF 240 120
Mecatronică şi
Management Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 120
Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 26
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 38
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 30
5 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 50
Istorie si
Geografie Filosofie Filosofie A IF 180 20
Geografie Geografia turismului A IF 180 60
Geografia turismului A ID 180 50
Geografie A IF 180 60
Geografie A ID 180 60
Istorie Istorie A IF 180 50
Muzeologie A IF 180 25
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 75
europene
Ştiinţa mediului Geografia mediului AP IF 180 30
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 50
6 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi A IF 180 80
Litere şi Ştiinţe literatura germană/Limba şi literatura
ale Comunicării română
Limba şi literatura franceză - Limba şi A IF 180 45
literatura engleză
Limba şi literatura franceză - Limba şi A IF 180 25
literatura germană
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 30
literatura italiană
Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 50
literatura spaniolă
Limba şi literatura română - o limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (franceză, germană)
Limba şi literatura română - o limbă şi A ID 180 50
literatură modernă (franceză, germană)
Limba şi literatura ucraineană -0 limbă şi A IF 180 25
literatură modernă
(franceză,engleză)/Limba şi literatura
română
Literatură universală şi comparată - Limba AP IF 180 25
şi literatura română sau o limbă modernă
(spaniolă/italiană/germană)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate AP IF 180 25
Studii culturale Studii americane AP IF 180 35
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 50
7 Facultatea de Silvicultură Silvicultură A IF 240 80
Silvicultură
Silvicultură A ID 240 75
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului AP IF 180 50
8 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 80
Ştiinţe
Economice
si Administraţie Administrarea afacerilor A ID 180 60
Publică
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 60
serviciilor
Cibernetică, statistică şi Informatică economică AP IF 180 50
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 75
Drept Drept AP IF 240 100
Economie Economie generală şi comunicare AP IF 180 50
economică
Economie şi afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 50
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Management Management A IF 180 100
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 75
Asistenţă managerială şi secretariat A IF 180 50
Asistenţă managerială şi secretariat A ID 180 60
9 Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 100
Ştiinţe ale preşcolar
Educaţiei
10 Departamentul de Sănătate Balneofiziokinetoterapie şi recuperare AP IF 180 30
Sănătate şi
Dezvoltare Nutriţie şi dietetică AP IF 180 30
Umană

40. UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ştiinţe Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Economice serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 75
serviciilor (la Alexandria)
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 150
Contabilitate şi informatică de gestiune AP ID 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Finanţe şi bănci AP ID 180 75
Management Management A IF 180 100
Management A ID 180 50
Marketing Marketing A IF 180 100
Marketing A ID 180 50
2 Facultatea de Drept Drept Drept A IF 240 100
şi Ştiinţe
Social-Politice Drept AP ID 240 100
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică A ID 180 75
Administraţie publică (la Alexandria) AP IF 180 80
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 50
3 Facultatea de Ştiinţe Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 86
Umaniste
Geografie Geografie A IF 180 90
Istorie Istorie A IF 180 50
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 70
literatura engleză/franceză
4 Facultatea de Teologie Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 150
Teologie
Ortodoxă şi Ştiinţele Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 70
Educaţiei preşcolar
5 Facultatea de Ştiinţe Chimie Chimie A IF 180 40
şi Arte
Fizică Fizică A IF 180 40
Matematică Matematică informatică A IF 180 40
Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 25
6 Facultatea de Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 40
Inginerie
Electrică,Electronică Inginerie electrică Electrotehnică A IF 240 65
şi
Tehnologia Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 45
Informaţiei telecomunicaţii
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 50
Inginerie energetică Energetică industrială A IF 240 40
7 Facultatea de Ingineria materialelor Ştiinţa materialelor A IF 240 70
Ingineria
Materialelor şi Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale A IF 240 70
Mecanică
8 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în A IF 240 110
Ingineria Mediului agricultură
şi Ştiinţa Ingineria produselor Tehnologia prelucrării produselor agricole A IF 240 60
Alimentelor alimentare

41. UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU JIU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 75
Inginerie
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Inginerie energetică Managementul energiei A IF 240 50
Termoenergetică A IF 240 85
Inginerie industrială Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 50
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 40
Mecatronică şi robotică Mecatronică AP IF 240 50
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică aplicată în inginerie electrică AP IF 240 50
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 75
Ştiinţe serviciilor
Economice
şi Gestiunea Economia comerţului, turismului şi A ID 180 60
Afacerilor serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 60
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Finanţe şi bănci A ID 180 75
Management Management A IF 180 100
Management A ID 180 75
Marketing Marketing A IF 180 60
3 Facultatea de Drept Drept A IF 240 150
Relaţii
Internaţionale, Drept AP ID 240 75
Drept şi Ştiinţe
Administrative Istorie Istorie AP IF 180 50
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Sociologie Sociologie AP IF 180 50
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică AP ID 180 30
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 50
Ştiinţe militare, informaţii şi Ordine şi siguranţă publică AP IF 180 50
ordine publică
4 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 60
Educaţie Fizică,
Litere şi Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială AP IF 180 20
Kinetoterapie
Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi AP IF 180 60
literatura română
5 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 20
Asistenţă
Medicală, Arte şi
Ştiinţe ale
Educaţiei Arte vizuale Arte plastice - Sculptură AP IF 180 20

42. UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 50
Inginerie informaţiei
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 50
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 50
Inginerie energetică Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 50
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 50
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 50
2 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 50
Ştiinţe şi Litere
Istorie Istorie A IF 180 50
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 50
literatura engleză
Limba şi literatura română - Limba şi A IFR 180 30
literatura engleză
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 60
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 75
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Ştiinţe serviciilor
Economice, Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Juridice si
Administrative Contabilitate şi informatică de gestiune AP IFR 180 100
Drept Drept A IF 240 75
Drept AP IFR 240 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Management Management A IF 180 100
Management A IFR 180 75
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 120
Administraţie publică AP IFR 180 100

43. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă AP IF 180 40
Medicină
Sănătate Medicină *) A IF 360 240
Medicină (în limba maghiară) A IF 360 200
Medicină (în limba engleză) A IF 360 50
Asistenţă medicală generală A IF 240 100
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare AP IF 180 50
Nutriţie şi dietetică AP IF 180 50
2 Facultatea de Sănătate Medicină dentară A IF 360 140
Medicină
Dentară Tehnică dentară A IF 180 50
3 Facultatea de Sănătate Farmacie A IF 300 150
Farmacie
Asistenţă de farmacie A IF 180 40

*) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.


44. UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 12
Arte în Limba
Română Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (coregrafie)**) AP IF 180 12
Artele spectacolului (păpuşi - marionete) A IF 180 12
Teatrologie (Jurnalism teatral) A IF 180 12
Artele spectacolului (actorie) A IF 180 12
Artele spectacolului (regie) **) A IF 180 7
Arte vizuale Scenografie şi eveniment artistic**) AP IF 180 9
2 Facultatea de Muzică Pedagogie muzicală (în limba maghiară) A IF 180 13
Arte în Limba
Maghiară Ştiinţe ale comunicării Comunicare audiovizuală-multimedia (în AP IF 180 12
limba maghiară)
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (coregrafie în limba AP IF 180 12
maghiară)**)
Artele spectacolului(Păpuşi - marionete, în A IF 180 12
limba maghiară)
Teatrologie(Jurnalism teatral, în limba A IF 180 12
maghiară)
Artele spectacolului (actorie în limba A IF 180 12
maghiară)
Artele spectacolului(regie în limba A IF 180 7
maghiară) **)
Arte vizuale Scenografie şi eveniment artistic (în limba AP IF 180 9
maghiară) **)

**) Se şcolarizează alternativ în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Română, respectiv în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Maghiară [în anul
universitar 2011- 2012 se şcolarizează astfel: în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Română: Artele spectacolului (regie), Scenografie şi eveniment
artistic; în cadrul Facultăţii de Arte în Limba maghiară: Artele spectacolului (coregrafie în limba maghiară)].

45. UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Calculatoare si tehnologia Calculatoare A IF 240 240
Automatică şi informaţiei
Calculatoare Calculatoare (în limba engleză) A IF 240 50
Informatică Informatică A IF 180 100
Informatică A ID 180 30
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 235
Ingineria sistemelor multimedia °) A IF 240 50
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice A IF 240 60
Chimie
Industrială
şi Ingineria Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 60
Mediului
Inginerie chimică Chimia şi ingineria substanţelor organice, A IF 240 32
petrochimie şi carbochimie
Chimie alimentară şi tehnologii biochimice A IF 240 42
Ingineria substanţelor anorganice şi A IF 240 32
protecţia mediului
Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi A IF 240 25
nanomateriale
Ştiinţa şi ingineria polimerilor A IF 240 25
3 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii A IF 240 95
Construcţii
Inginerie civilă Amenajări şi construcţii hidrotehnice A IF 240 145
Căi ferate, drumuri şi poduri A IF 240 140
Construcţii civile, industriale şi agricole A IF 240 385
Inginerie civilă (în limba engleză) A IF 240 60
Inginerie civilă (în limba germană) A IF 240 50
Inginerie sanitară şi protecţia mediului A IF 240 50
îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală A IF 240 40
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru A IF 240 50
4 Facultatea de Arhitectură Arhitectură A IF 360 130
Arhitectură
Mobilier şi amenajări interioare AP IF 180 25
5 Facultatea de Inginerie electronică şi Electronică aplicată A IF 240 150
Electronică şi telecomunicaţii
Telecomunicaţii Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A IF 240 150
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii A ID 240 50
Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în A IF 240 60
limba engleză)
6 Facultatea de Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 55
Electrotehnică şi
Electroenergetică Electrotehnică A IF 240 110
Inginerie energetică Ingineria sistemelor electroenergetice A IF 240 120
7 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 30
Management în
Producţie şi Inginerie economică în construcţii AP IF 240 50
Transporturi
Inginerie economică în domeniul electric, A IF 240 60
electronic şi energetic
Inginerie economică în industria chimică şi AP IF 240 40
de materiale
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 40
8 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 80
Mecanică
Ingineria materialelor Ştiinţa materialelor A IF 240 50
Ingineria transporturilor Ingineria transporturilor şi a traficului A IF 240 80
Inginerie industrială Ingineria sudării A IF 240 30
Maşini-unelte şi sisteme de producţie A IF 240 60
Tehnologia construcţiilor de maşini A IF 240 60
Inginerie mecanică Inginerie mecanică A IF 240 100
Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 30
industrie alimentară
Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice A IF 240 25
Sisteme şi echipamente termice A IF 240 30
Vehicule pentru transportul feroviar A IF 240 60
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 60
Robotică A IF 240 60
Robotică (în limba germană) A IF 240 60
Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie medicală A IF 240 45
9 Facultatea de Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare AP IF 180 25
Ştiinţe ale
Comunicării Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 40
10 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Autovehicule rutiere A IF 240 60
Inginerie din
Hunedoara Ingineria materialelor Ingineria elaborării materialelor metalice A IF 240 30
Ingineria procesării materialelor A IF 240 45
Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 55
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul mecanic A IF 240 30
Inginerie economică în industria chimică şi A IF 240 30
de materiale
Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică industrială A IF 240 70

46. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Agronomie Agricultură A IF 240 100
Agricultură
Agricultură AP IFR 240 50
Protecţia plantelor A IF 240 45
Biologie Biologie A IF 180 60
Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în agricultură A IF 240 100
Ingineria şi protecţia mediului în agricultură AP IFR 240 75
Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru AP IF 240 25
Inginerie mecanică Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi A IF 240 30
industrie alimentară
2 Facultatea de Biotehnologii Inginerie genetică A IF 240 40
Horticultura şi
Silvicultură Horticultura Horticultura A IF 240 75
Horticultura AP IFR 240 50
Peisagistică A IF 240 50
Silvicultură Silvicultură A IF 240 80
3 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie economică în agricultură A IF 240 50
Management
Agricol Inginerie economică în agricultură A ID 240 75
Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 60
publică şi agroturism
Inginerie şi management în alimentaţia A ID 240 150
publică şi agroturism
Inginerie şi management în industria AP IF 240 50
turismului
4 Facultatea de Medicină veterinară Medicină veterinară A IF 360 150
Medicină
Veterinară Medicină veterinară (în limba engleză) A IF 360 30
5 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 35
Tehnologia
Produselor Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IFR 240 50
Agroalimentare
Extracte şi aditivi naturali alimentari A IF 240 50
Ingineria produselor alimentare A IF 240 50
Ingineria produselor alimentare AP IFR 240 50
Protecţia consumatorului şi a mediului AP IF 240 75
Inginerie chimică Chimie alimentară şi tehnologii biochimice AP IF 240 30
Controlul şi securitatea produselor AP IF 240 30
alimentare
6 Facultatea de Biotehnologii Biotehnologii agricole A IF 240 60
Zootehnie şi
Biotehnologii Zootehnie Piscicultura şi acvacultura A IF 240 70
Zootehnie A IF 240 60
Zootehnie AP IFR 240 30

47. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 275
Matematică si
Informatică Informatică (în limba engleză) A IF 180 50
Informatică aplicată A IF 180 300
Matematică Matematică A IF 180 120
Matematică informatică A IF 180 60
Matematici aplicate A IF 180 30
2 Facultatea de Fizică Fizică A IF 180 35
Fizică
Fizică informatică A IF 180 35
Fizică medicală AP IF 180 50
Ştiinţa mediului Fizica mediului °) AP IF 180 25
Ştiinţe inginereşti aplicate Fizică tehnologică A IF 240 30
3 Facultatea de Biologie Biochimie A IF 180 30
Chimie, Biologie,
Geografie Biologie A IF 180 40
Chimie Biochimie tehnologică °) AP IF 180 25
Chimie A IF 180 25
Chimie (în limba engleză) A IF 180 25
Chimie informatică AP IF 180 25
Geografie Geografia turismului A IF 180 60
Geografie A IF 180 50
Planificare teritorială AP IF 180 50
Ştiinţa mediului Chimia mediului A IF 180 30
Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 70
Ştiinţa mediului AP IF 180 30
4 Facultatea de Istorie Istorie A IF 180 45
Litere, Istorie şi
Teologie Limbă şi literatură Filologie clasică (limba şi literatura latină) - AP IF 180 25
Limba şi literatura română/O limbă şi
literatură modernă (engleză, franceză,
germană, italiană, spaniolă)
0 1 2 3 4 5 6 7
Limba şi literatura engleză - Limbi şi A IF 180 100
literaturi moderne (franceză, germană,
italiană, spaniolă)/Limba şi literatura
latină/Limba şi literatura română
Limba şi literatura franceză - Limbi şi A IF 180 50
literaturi moderne (engleză, germană,
italiană, spaniolă)/Limba şi literatura
latină/Limba şi literatura română
Limba şi literatura germană - Limbi şi A IF 180 30
literaturi moderne (engleză, franceză,
italiană, spaniolă)/Limba şi literatura
latină/Limba şi literatura română
Limba şi literatura română - Limbi şi A IF 180 150
literaturi moderne (engleză, franceză,
germană, italiană, spaniolă)/Limba şi
literatura latină
Limba şi literatura rusă - Limbi şi literaturi A IF 180 15
moderne (engleză, franceză, germană,
italiană, spaniolă)/Limba şi literatura
latină/Limba şi literatura română
Limba şi literatura sârbă şi croată - Limbi şi A IF 180 15
literaturi moderne (engleză, franceză,
germană, italiană, spaniolă)/Limba şi
literatura latină/Limba şi literatura română
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 100
Studii culturale Studii culturale AP IF 180 50
Teologie Teologie ortodoxă didactică A IF 180 25
Teologie ortodoxă pastorală A IF 240 50
5 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 25
Ştiinţe Politice,
Filosofie şi Ştiinţe Relaţii internaţionale si studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 100
ale europene
Comunicării Relaţii internaţionale şi studii europene (în A IF 180 70
limba germană)
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 100
Jurnalism A IF 180 50
Publicitate AP IF 180 50
Ştiinţe ale informării şi documentării A IF 180 50
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 100
6 Facultatea de Drept Drept A IF 240 550
Drept şi Ştiinţe
Administrative
Drept AP IFR 240 100
Drept °) AP ID 240 150
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Poliţie locală AP IF 180 100
7 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 50
Sociologie şi
Psihologie Asistenţă socială AP ID 180 100
Psihologie Psihologie A IF 180 230
Sociologie Antropologie A IF 180 30
Resurse umane AP IF 180 50
Sociologie A IF 180 60
0 1 2 3 4 5 6 7
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 60
preşcolar
Pedagogie A IF 180 175
Psihopedagogie specială A IF 180 50
8 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 150
Economie şi de serviciilor
Administrare a Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 100
Afacerilor informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 300
Contabilitate şi informatică de gestiune AP ID 180 150
Economie Economie agroalimentară şi a mediului A IF 180 75
Economie generală şi comunicare A IF 180 75
economică
Economie si afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 150
internaţionale
Economie şi afaceri internaţionale °) AP ID 180 150
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 420
Finanţe şi bănci AP ID 180 150
Finanţe şi bănci (în limba engleză) A IF 180 75
Management Management A IF 180 400
Management AP ID 180 150
Management (în limba franceză) A IF 180 50
Marketing Marketing A IF 180 185
9 Facultatea de Arte Arte vizuale Arte plastice (fotografie - videoprocesarea AP IF 180 40
şi Design computerizată a imaginii)
Arte plastice (pictură, grafică, sculptură) A IF 180 96
Arte textile - design textil A IF 180 31
Ceramică - sticlă - metal A IF 180 31
Conservare şi restaurare A IF 180 31
Design A IF 180 75
Istoria şi teoria artei AP IF 180 30
Modă - design vestimentar A IF 180 31
Pedagogia artelor plastice şi decorative A IF 180 31
10 Facultatea de Muzică Interpretare muzicală - canto A IF 240 14
Muzică
Interpretare muzicală - instrumente A IF 240 25
Pedagogie muzicală A IF 180 16
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 11
Artele spectacolului (actorie) (în limba A IF 180 11
germană)
11 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă A IFR 180 75
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 50

48. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „VICTOR BABEŞ” DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală A IF 240 100
Medicină
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare A IF 180 80
Laborator clinic A IF 180 20
Medicină A IF 360 525
Medicină (în limba engleză) A IF 360 100
Medicină (în limba franceză) AP IF 360 40
Nutriţie şi dietetică AP IF 180 25
Radiologie şi imagistică A IF 180 20
2 Facultatea de Sănătate Asistenţă de profilaxie stomatologică AP IF 180 20
Medicină Dentară
Asistenţă dentară A IF 180 20
Medicină dentară A IF 360 150
Tehnică dentară A IF 180 55
3 Facultatea de Sănătate Asistenţă de farmacie A IF 180 40
Farmacie
Farmacie A IF 300 160
Farmacie (în limba franceză) A IF 300 60

49. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Ingineria autovehiculelor Blindate, automobile şi tractoare A IF 240 30
Mecatronică şi
Sisteme Integrate Echipamente şi sisteme de comandă şi AP IF 240 50
de Armament control pentru autovehicule
Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii °) A IF 240 *)
Inginerie aerospatială Aeronave şi motoare de aviaţie A IF 240 50
Echipamente şi instalaţii de aviaţie A IF 240 25
Inginerie chimică Chimie militară °) A IF 240 *)
Inginerie civilă Căi ferate, drumuri şi poduri °) A IF 240 *)
Construcţii şi fortificaţii A IF 240 25
Inginerie de armament, rachete Armament, aparatură artileristică şi sisteme A IF 240 25
şi muniţii de conducere a focului
Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi A IF 240 *)
sisteme de salvare
Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi A IF 240 25
Inginerie genistică Maşini şi utilaje de geniu °) A IF 240 *)
Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi A IF 240 25
mascare
Inginerie geodezică Topogeodezie şi automatizarea asigurării A IF 240 25
topogeodezice
2 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare şi sisteme informatice pentru A IF 240 85
Sisteme informaţiei apărare şi securitate naţională
Electronice si Ingineria sistemelor Echipamente pentru modelare, simulare şi A IF 240 *)
Informatice conducere informatizată a acţiunilor de
luptă °)
Militare Inginerie electronică şi Echipamente şi sisteme electronice militare A IF 240 30
telecomunicaţii
Transmisiuni A IF 240 50

50. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ştiinţe militare, informaţii şi Comunicare publică şi interculturală în AP IF 180 33
Comandă şi Stat ordine publică domeniul securităţii şi apărării
Major Conducere interarme - forţe aeriene A IF 180 25
Conducere interarme - forţe terestre A IF 180 15
Conducere logistică A IF 180 25
Conducere militară AP IF 180 180
Securitate şi apărare AP IF 180 50
Sisteme informaţionale AP IF 180 30

51. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ştiinţe militare, informaţii si Comunicare şi relaţii publice - informaţii A IF 180 30
Informaţii ordine publică
Psihologie - informaţii A IF 180 30
Studii de securitate şi informaţii AP IF 180 25

52. ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 350
Poliţie
Ştiinţe militare, informaţii şi Ordine şi siguranţă publică A IF 180 490
ordine publică
Ordine şi siguranţă publică AP IFR 180 50
2 Facultatea de Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii - pompieri A IF 240 50
Pompieri
3 Facultatea de Istorie Arhivistică A IF 180 20
Arhivistică

53. ACADEMIA FORŢELOR AERIENE „HENRI COANDĂ” DIN BRAŞOV

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1. Facultatea de Ştiinţe militare, informaţii şi Management în aviaţie AP IF 180 42
Management ordine publică
Aeronautic Managementul organizaţiei A IF 180 53
Managementul traficului aerian AP IF 180 69

54. ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” DIN CONSTANŢA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Inginerie electrică Electromecanică A IF 240 30
Marină Civilă
Electromecanică A IFR 240 50
Inginerie marină şi navigaţie Electromecanică navală A IF 240 50
Electromecanică navală A IFR 240 50
Navigaţie şi transport maritim şi fluvial A IF 240 120
Navigaţie şi transport maritim şi fluvial A IFR 240 125
Inginerie şi management Inginerie şi management naval şi portuar A IF 240 50
Inginerie şi management naval şi portuar A IFR 240 50
2 Facultatea de Inginerie marină şi navigaţie Electromecanică navală A IF 240 20
Marină Militară
Navigaţie, hidrografie şi echipamente A IF 240 50
navale

55. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” DIN SIBIU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50
Management
Militar Ştiinţe militare, informaţii şi Management economico-financiar A IF 180 50
ordine publică
Managementul organizaţiei A IF 180 200

1
) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului
instituţiei de învăţământ superior.
2
) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
3
) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).

*), °) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, la solicitarea instituţiilor
de învăţământ superior, până la data de 31 martie 2013. După data de 31 martie 2013, toate specializările/programele de studii universitare de licenţă
care nu au stabilit numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, precum şi cele care au depăşit termenul de evaluare periodică intră în lichidare
începând cu anul universitar 2013-2014.

ANEXA Nr. 3

STRUCTURA

instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru
fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi
în anul universitar 2012-2013

1. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” DIN BUCUREŞTI


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 500
Ştiinţe Juridice şi
Administrative Drept A IFR 240 150
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Administraţie publică AP IFR 180 75
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 600
Management serviciilor
Turistic şi Economia comerţului, turismului şi AP IFR 180 500
Comercial serviciilor
3 Facultatea de Istorie Istorie A IF 180 150
Istorie
Istorie A IFR 180 75
4 Facultatea de Economie si afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 300
Relaţii internaţionale
Economice
Internaţionale Economie şi afaceri internaţionale A IFR 180 75
5 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune AP IF 180 150
Finanţe, Bănci şi
Contabilitate Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 400
Finanţe şi bănci AP IFR 180 300
6 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 80
Ştiinţe Politice
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 75
Ştiinţe politice A IFR 180 100
7 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi AP IF 180 25
Limbi şi literatura modernă B (franceză, rusă,
Literaturi Străine chineză, turcă)
Limba şi literatura engleză - Limbi şi A IF 180 50
literaturi moderne (germană, arabă, italiană,
japoneză, spaniolă)
Limba şi literatura franceză - Limba şi AP IF 180 25
literatura modernă B (rusă, chineză, turcă)
Limba şi literatura franceză - Limbi şi A IF 180 50
literaturi moderne (engleză, germană, arabă,
italiană, japoneză, spaniolă)
Limba şi literatura germană - Limba şi AP IF 180 25
literatura modernă B (franceză, rusă,
chineză, turcă)
Limba şi literatura germană - Limbi şi A IF 180 50
literaturi moderne ( engleză, arabă, italiană,
japoneză, spaniolă)
0 1 2 3 4 5 6 7
Limba şi literatura română - o limbă şi AP IF 180 25
literatura modernă (engleză, franceză,
spaniolă, italiană, arabă, japoneză, rusă,
chineză, turcă)
8 Facultatea de Drept Drept A IF 240 200
Drept din Cluj-
Napoca Drept A IFR 240 100
9 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 200
Ştiinţe Economice serviciilor
din Cluj-Napoca Economia comerţului, turismului şi A IFR 180 75
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Finanţe şi bănci A IFR 180 50
10 Facultatea de Geografie Geografia turismului A IF 180 150
Geografia
Turismului din Geografia turismului AP IFR 180 100
Sibiu
11 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 300
Management serviciilor
Turistic şi
Comercial din
Timişoara Economia comerţului, turismului şi AP IFR 180 150
serviciilor
12 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Management serviciilor
Turistic şi
Comercial din
Constanţa Economia comerţului, turismului şi A IFR 180 75
serviciilor
13 Facultatea de Economie si afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 100
Relaţii Economice internaţionale
Internaţionale din Economie şi afaceri internaţionale A IFR 180 75
Braşov
14 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci A IFR 180 100
Finanţe, Bănci şi
Contabilitate din Finanţe şi bănci A IF 180 125
Braşov
15 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 100
Management serviciilor
Turistic şi
Comercial din
Sibiu
16 Facultatea de Marketing Marketing AP IF 180 100
Marketing
17 Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 60
Ştiinţe ale preşcolar
Educaţiei

2. UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 450
Drept
Drept A ID 240 100
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 150
Drept din Târgu-
Jiu
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 120
Ştiinţe
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 100
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Finanţe şi bănci A ID 180 75
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 50
Ştiinţe serviciilor
Economice
din Târgu-Jiu Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Economie Economia mediului AP IF 180 50
5 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihologie
Psihologie A ID 180 100
6 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 100
Informatică
Informatică A ID 180 100
7 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 50
Medicină
Medicină A IF 360 125
8 Facultatea de Sănătate Medicină dentară A IF 360 100
Medicină Dentară
Tehnică dentară A IF 180 25
9 Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene AP IF 180 60
Ştiinţe Sociale şi europene
Politice Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 50
Ştiinţe politice Ştiinţe politice AP IF 180 100

3. UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1. Facultatea de Drept Drept A IF 240 450
Drept
Drept A ID 240 75
Drept european şi internaţional A IF 240 200
2. Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 150
Ştiinţe
Economice
Administrarea afacerilor AP ID 180 50
Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 150
serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 100
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 250
Finanţe şi bănci A ID 180 50
Marketing Marketing AP IF 180 150
Marketing AP ID 180 50
3. Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 100
Ştiinţe Sociale şi europene
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 250
Administraţie publică A ID 180 75

4. UNIVERSITATEA ROMÂNO- AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 250
Drept
Drept A IFR 240 100
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 640
Economia serviciilor
Turismului Intern Economia comerţului, turismului şi A IFR 180 100
şi Internaţional serviciilor
3 Facultatea de Cibernetică, statistică şi Informatică economică A IF 180 400
Informatică informatică economică
Managerială Informatică economică (în limba engleză) A IF 180 100
4 Facultatea de Management Management A IF 180 425
Management-
Marketing Management A IFR 180 75
Marketing Marketing A IF 180 250
Marketing A IFR 180 75
5 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune AP IF 180 150
Relaţii
Comerciale
şi Financiar- Economie şi afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 400
Bancare Interne internaţionale
şi
Internaţionale Afaceri internaţionale A IFR 180 100
Afaceri internaţionale (în limba engleză) A IF 180 150
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 450
Finanţe şi bănci A IFR 180 75
6 Facultatea de Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 150
Studii Economice internaţionale
Europene

5. UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Fizică Fizică A IF 180 30
Ştiinţe Exacte şi
Inginereşti Informatică Informatică A IF 180 30
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 100
2 Facultatea de Geografie Geografie A IF 180 30
Ştiinţe Sociale,
Umaniste şi ale Istorie Istorie A IF 180 50
Naturii
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - O limbă şi A IF 180 50
literatură modernă (engleză, franceză,
japoneză)
Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 50
3 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept, Jurnalism,
Psihologie si Drept AP ID 240 250
Ştiinţe ale
Educaţiei
Psihologie Psihologie A IF 180 200
Sociologie Sociologie A IF 180 75
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 350
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 75
Ştiinţe serviciilor
Economice
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 50
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 50
Economie si afaceri Afaceri internaţionale A IF 180 50
internaţionale
Afaceri internaţionale A ID 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 80
Finanţe şi bănci A ID 180 50
Management Management A IF 180 100
Management A ID 180 75
5 Facultatea de Cinematografie şi media Cinematografie, fotografie, media (Regie de A IF 180 100
Arte film şi TV, Imagine de film şi TV)
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 25

6. UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limbi şi A IF 180 50
Litere literaturi moderne (franceză, germană,
spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină)
Limba şi literatura franceză - Limbi şi A IF 180 50
literaturi moderne (engleză, germană,
spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină)
Limba şi literatura modernă (engleză, AP IF 180 25
franceză) - Limba şi literatura modernă
(arabă)
Limba şi literatura modernă (engleză, AP IF 180 25
franceză) - Limba şi literatura modernă
(japoneză)
Limba şi literatura română - O limbă şi A IF 180 150
literatură modernă (engleză, franceză)
Limba şi literatura română - O limbă şi A IFR 180 75
literatură modernă (engleză, franceză)
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 300
Drept şi
Administraţie Drept A IFR 240 100
Publică
Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 50
3 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 150
Educaţie Fizică şi
Sport Educaţie fizică şi sportivă AP IFR 180 75
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială A IF 180 150
4 Facultatea de Economie şi afaceri Afaceri internaţionale AP IF 180 150
Marketing şi internaţionale
Afaceri Marketing Marketing A IF 180 300
Economice
Internaţionale Marketing AP IFR 180 75
Marketing AP ID 180 75
5 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 300
Management
Financiar- Contabilitate şi informatică de gestiune AP IFR 180 75
Contabil
Contabilitate şi informatică de gestiune AP ID 180 75
Management Management AP IF 180 125
0 1 2 3 4 5 6 7
6 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 450
Finanţe şi Bănci
Finanţe şi bănci AP IFR 180 100
Finanţe şi bănci AP ID 180 50
7 Facultatea de Medicină veterinară Medicină veterinară A IF 360 50
Medicină
Veterinară
8 Facultatea de Filosofie Filosofie A IF 180 100
Relaţii
Internaţionale, Filosofie A IFR 180 50
Istorie si Filosofie
Istorie Istorie A IF 180 50
Istorie A IFR 180 50
Istorie AP ID 180 50
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 100
europene
Relaţii internaţionale şi studii europene AP IFR 180 50
Relaţii internaţionale şi studii europene AP ID 180 50
9 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 200
Sociologie-
Psihologie Sociologie Sociologie A IF 180 125
10 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Management din
Braşov Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 50
Contabilitate şi informatică de gestiune AP ID 180 50
Management Management A IF 180 150
Management A IFR 180 50
Management AP ID 180 50
11 Facultatea de Arte Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 60
Pedagogie muzicală A IFR 180 25
Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (actorie) A IF 180 35
12 Facultatea de Geografie Geografia turismului AP IF 180 75
Geografie
Geografia turismului AP IFR 180 50
Geografie A IF 180 125
Geografie AP ID 180 75
13 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 150
Management
Financiar- Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Contabil din
Constanţa
Finanţe şi bănci A IFR 180 75
Management Management A IF 180 75
14 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Ştiinţe Juridice şi
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 150
din Braşov
Administraţie publică A IFR 180 75
15 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 150
Management
Financiar- Contabilitate şi informatică de gestiune AP IFR 180 75
Contabil din
Craiova
Economie şi afaceri Afaceri internaţionale AP IF 180 100
internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 125
Finanţe şi bănci AP IFR 180 200
0 1 2 3 4 5 6 7
16 Facultatea de Drept Drept°) AP IF 240 200
Drept şi
Administraţie
Publică din
Craiova
Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 100
17 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 100
Contabilitate şi
Finanţe din Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 125
Câmpulung
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Finanţe şi bănci A IFR 180 75
18 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 150
Matematică şi
Informatică Matematică Matematică A IF 180 100
19 Facultatea de Arhitectură Arhitectură A IF 360 120
Arhitectură
20 Facultatea de Drept Drept A IF 240 175
Drept şi
Administraţie Drept A IFR 240 100
Publică din
Constanţa Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 150
21 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihologie şi
Pedagogie din Ştiinţe ale educaţiei Pedagogie A IF 180 100
Braşov
22 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept şi
Administraţie
Publică din
Râmnicu Vâlcea
23 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Contabilitate şi
Finanţe din Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 50
Râmnicu Vâlcea
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Finanţe şi bănci AP IFR 180 100
24 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 100
Ştiinţe Economice
din Blaj Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Finanţe şi bănci °) AP IFR 180 100
25 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 100
Jurnalism şi
Ştiinţele Jurnalism A IF 180 60
Comunicării
Jurnalism A IFR 180 100

7. UNIVERSITATEA „BIOTERRA” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 300
Management publică şi agroturism
Agroturistic Inginerie şi management în alimentaţia A IFR 240 75
publică şi agroturism
2 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia A IF 240 100
Management publică şi agroturism
Agroturistic din
Focşani
3 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 150
Management publică şi agroturism
Agroturistic din
Alexandria
4 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 150
Management publică şi agroturism
Agroturistic din
Slobozia
5 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Ingineria produselor alimentare A IF 240 75
Ingineria
Produselor
Alimentare
6 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept
Drept A IFR 240 75
7 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 150
Controlul şi
Expertiza Controlul şi expertiza produselor alimentare A IFR 240 75
Produselor
Alimentare
Protecţia consumatorului şi a mediului AP IF 240 90
8 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 75
Controlul şi
Expertiza
Produselor
Alimentare din
Alexandria
9 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare A IF 240 75
Controlul şi
Expertiza
Produselor
Alimentare din
Slobozia
10 Facultatea de Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 50
Management publică şi agroturism
Agroturistic din
Buzău
11 Facultatea de Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare AP IF 240 50
Controlul şi
Expertiza
Produselor
Alimentare din
Buzău

8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 300
Drept şi Ştiinţe
Administrative Drept A IFR 240 100
Drept AP ID 240 75
Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 100
2 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 100
Educaţie Fizică şi
Sport Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială AP IF 180 100
3 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria mediului AP IF 240 50
Inginerie
Managerială şi a Inginerie şi management Inginerie economică industrială A IF 240 100
Mediului
4 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 100
Ştiinţe
Economice
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Finanţe şi bănci A IFR 180 75
Finanţe şi bănci AP ID 180 75
5 Facultatea de Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 150
Ecologie şi
Protecţia Ecologie şi protecţia mediului AP IFR 180 50
Mediului
6 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 60
Psihologie
Psihologie AP IFR 180 50
7 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 60
Ştiinţele
Comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IFR 180 50

9. UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE „GHEORGHE CRISTEA” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 50
Ştiinţe
Economice, Economie Economia mediului°) AP IF 180 100
Juridice si Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale°) A IF 180 150
Administrative internaţionale
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 25
2 Facultatea de Teatru şi artele spectacolului Artele spectacolului (coregrafie) A IF 180 30
Arte şi Ştiinţe

10. UNIVERSITATEA „ATHENAEUM” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 75
Ştiinţe
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Marketing Marketing AP IF 180 150
2 Facultatea de Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50
Administraţie
Publică

11. UNIVERSITATEA „ARTIFEX” DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Finanţe şi
Contabilitate Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 180
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 125
Management- serviciilor
Marketing Management Management A IF 180 300
Marketing Marketing A IF 180 200

12. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Teologie Teologie romano-catolică didactică°) A IF 180 50
Teologie
Romano-
Catolică Teologie romano-catolică didactică°) AP IFR 180 50

13. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI


Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Teologie Teologie baptistă pastorală A IF 240 25
Teologie
Teologie baptistă pastorală °) AP ID 240 50

14. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Teologie Teologie penticostală pastorală A IF 240 30
Teologie
Penticostală Teologie penticostală pastorală AP IFR 240 30

15. UNIVERSITATEA FINANCIAR-BANCARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 200
Management
Financiar

16. INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN BUCUREŞTI - Învăţământ universitar - ciclul II

Domeniul de licenţă Programul de studii universitare de Acreditare Forma de Număr de Număr


master (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor - Executiv MBA A IF 120 75

17. UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Ştiinţe Juridice
Drept A ID 240 100
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor A IF 180 100
Ştiinţe
Economice
Administrarea afacerilor (în limba engleză) A IF 180 50
Administrarea afacerilor (la Bistriţ^) AP IF 180 150
Economia comerţului, turismului şi A IF 180 50
serviciilor (la Sebiş)
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 75
serviciilor (la Sebiş)
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Contabilitate şi informatică de gestiune A ID 180 50
Contabilitate si informatică de gestiune (la AP IF 180 100
Alba Iulia)
Contabilitate şi informatică de gestiune (la AP IF 180 50
Baia Mare)
Contabilitate şi informatică de gestiune (la AP IF 180 150
Satu Mare)
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 75
Marketing Marketing A IF 180 150
Marketing A ID 180 50
Marketing (la Baia Mare) A IF 180 25
Marketing (la Marghita) AP IF 180 50
Marketing (la Satu Mare) A IF 180 75
Marketing (la Zalău) A IF 180 60
3 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 25
Medicină,
Farmacie şi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare AP IF 180 75
Medicină Dentară
Farmacie AP IF 300 150
Medicină A IF 360 75
Medicină (în limba engleză) A IF 360 40
Medicină (în limba franceză) A IF 360 20
Medicină dentară A IF 360 100
Nutriţie şi dietetică AP IF 180 45
Tehnică dentară A IF 180 50
0 1 2 3 4 5 6 7
4 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 60
Ştiinţe ale
Educaţiei, Asistenţă socială AP ID 180 20
Psihologie şi
Educaţie
Fizică şi Sport Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 50
Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială AP IF 180 50
Psihologie Psihologie A IF 180 60
Psihologie AP ID 180 20
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi A IF 180 30
preşcolar
Pedagogia învăţământului primar şi AP ID 180 20
preşcolar
5 Facultatea de Istorie Istorie A IF 180 50
Ştiinţe Umaniste,
Politice şi Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză A IF 180 50
Administrative
Limba şi literatura română - Limba şi AP IF 180 100
literatura engleză°)
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate (câte două limbi A IF 180 100
străine dintre: engleză, franceză şi germană)
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
europene
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 25
Administraţie publică AP ID 180 100
Poliţie locală AP IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 100
Comunicare şi relaţii publice AP ID 180 50
Jurnalism A IF 180 40
6 Facultatea de Biologie Biologie A IF 180 35
Ştiinţe ale Naturii,
Inginerie şi Geografie Geografia turismului (la Baia Mare) AP IF 180 60
Informatică
Horticultura Peisagistică AP IF 240 25
Informatică Informatică A IF 180 75
Informatică AP ID 180 150
Informatică (în limba engleză) A IF 180 30
Inginerie industrială Ingineria sistemelor de energii regenerabile AP IF 240 30
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 60
publică şi agroturism
Inginerie şi management în alimentaţia AP IFR 240 50
publică şi agroturism
Silvicultură Silvicultură A IF 240 60
Silvicultură AP IFR 240 *)
Ştiinţa mediului Ecologie şi protecţia mediului A IF 180 50
Ecologie şi protecţia mediului (la Satu Mare) AP IF 180 80
Ecologie şi protecţia mediului (la Zalău) AP IF 180 30

18. UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Economie şi serviciilor
Administrarea Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 175
Afacerilor
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 50
Management Management A IF 180 150
Management A IFR 180 50
Marketing Marketing A IF 180 150
Marketing A IFR 180 50
Marketing°) AP ID 180 100
2 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială°) AP IF 180 100
Drept şi
Administraţie Drept Drept AP IF 240 100
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 175
Administraţie publică*) AP ID 180 100

19. UNIVERSITATEA „GEORGE BARIŢIU” DIN BRAŞOV

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 400
Drept
Drept AP ID 240 75
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 400
Ştiinţe serviciilor°)
Economice
Economia comerţului, turismului şi AP ID 180 75
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 400
Contabilitate şi informatică de gestiune AP ID 180 75
3 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă*) A IF 180 200
Educaţie Fizică şi
Sport
4 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 75
Finanţe şi Bănci
din Ploieşti Finanţe şi bănci AP IFR 180 50
5 Facultatea de Drept Drept AP IF 240 75
Drept şi Ştiinţe
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 75
din Ploieşti
Administraţie publică AP IFR 180 50

20. UNIVERSITATEA „AVRAM IANCU” DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială*) A IF 180 50
Ştiinţe Sociale şi
Politice Sociologie Antropologie°) A IF 180 50
2 Facultatea de Management Management AP IF 180 150
Administraţie si
Ştiinţe Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Economice
3 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă°) A IF 180 30
Educaţie Fizică şi
Sport Kinetoterapie Kinetoterapie şi motricitate specială°) AP IF 180 100
21. UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ” DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 100
Ştiinţe serviciilor
Economice
Cibernetică, statistică şi Informatică economică°) AP IF 180 100
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Management Management A IF 180 100
Management A IFR 180 40
Management (la Baia Mare)°) AP IF 180 150
Management (la Baia Mare)°) AP IFR 180 100
Management (la Timişoara) AP IF 180 75
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 80
Drept
Drept °) AP IFR 240 100
Ştiinţe politice Ştiinţe politice °) AP IF 180 100
3 Facultatea de Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă A IF 180 100
Educaţie Fizică şi
Sport
22. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA

Domeniul de licenţă Programul de studii universitare de Acreditare Forma de Număr de Număr


master (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Teologie Teologie protestantă pastorală**) A IF 240 50

**) A funcţionat şi înainte de 1989.

23. UNIVERSITATEA „SAPIENTIA” DIN CLUJ-NAPOCA**)

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Cinematografie şi media Cinematografie, fotografie, media (Regie de A IF 180 25
Ştiinţe şi Arte film şi TV, Imagine de film şi TV,
Comunicare audiovizuală: scenaristică,
publicitate media, filmologie)
Drept Drept AP IF 240 40
Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 40
europene
Ştiinţa mediului Ştiinţa mediului AP IF 180 30
2 Facultatea de Ingineria mediului Ingineria şi protecţia mediului în industrie A IF 240 50
Ştiinţe din
Miercurea-Ciuc Ingineria produselor alimentare Ingineria produselor alimentare A IF 240 50
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia AP IF 240 30
publică şi agroturism
Sociologie Sociologie A IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 50
Ştiinţe inginereşti aplicate Biotehnologii industriale AP IF 240 45
3 Facultatea de Cibernetică, statistică şi Statistică şi previziune economică AP IF 180 30
Ştiinţe informatică economică
Economice
si Umaniste din Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Miercurea-Ciuc
Economie Economie agroalimentară A IF 180 50
Economie generală A IF 180 75
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi A IF 180 50
literatura engleză
Literatură universală şi comparată - Limba AP IF 180 30
şi literatura engleză
Marketing Marketing AP IF 180 30
4 Facultatea de Calculatoare şi tehnologia Calculatoare A IF 240 40
Ştiinţe Tehnice şi informaţiei
Umaniste din Horticultura Horticultura A IF 240 50
Târgu Mureş
Peisagistică AP IF 240 40
Informatică Informatică A IF 180 50
Ingineria sistemelor Automatică şi informatică aplicată A IF 240 40
Inginerie electronică şi Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii AP IF 240 50
telecomunicaţii
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini AP IF 240 50
Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare AP IF 180 50
Mecatronică şi robotică Mecatronică A IF 240 50
Ştiinţe administrative Servicii şi politici de sănătate publică AP IF 180 50
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 50

**) Activitatea didactică la specializările instituţiei se desfăşoară în limba maghiară.

24. UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” DIN CONSTANŢA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 75
Drept şi Ştiinţe
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 75
2 Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
Ştiinţele europene
Comunicării şi Ştiinţe ale comunicării Jurnalism A IF 180 75
Ştiinţe Politice
3 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihosociologie
4 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Ştiinţe
Economice
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Management Management A IF 180 200
Marketing Marketing AP IF 180 30
25. UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 300
Drept
Drept A IFR 240 75
Drept A ID 240 100
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 125
Ştiinţe serviciilor
Economice
Economia comerţului, turismului şi A ID 180 100
serviciilor
Cibernetică, statistică şi Informatică economică AP IF 180 100
informatică economică
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Contabilitate şi informatică de gestiune AP IFR 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Finanţe şi bănci A ID 180 100
Finanţe şi bănci AP IFR 180 75
3 Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene A IF 180 50
Comunicare şi europene
Relaţii Ştiinţe administrative Asistenţă managerială şi secretariat AP IF 180 100
Internaţionale
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 50
Comunicare şi relaţii publice AP ID 180 50
26. UNIVERSITATEA „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 60

27. UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 125
Asistenţă Socială
şi Sociologie
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 150
Drept
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi AP IF 180 100
Economie serviciilor
Economia comerţului, turismului şi AP IFR 180 75
serviciilor
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 60
Finanţe şi bănci A IFR 180 50
4 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 150
Psihologie şi
Ştiinţele
Educaţiei
5 Facultatea de Ştiinţe politice Ştiinţe politice A IF 180 100
Ştiinţe Politice şi
Administrative

28. UNIVERSITATEA „APOLLONIA” DIN IAŞI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Sănătate Asistenţă medicală generală AP IF 240 40
Medicină Dentară
Balneofiziokinetoterapie şi recuperare AP IF 180 40
Medicină dentară A IF 360 60
Tehnică dentară AP IF 180 25
2 Facultatea de Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice AP IF 180 25
Ştiinţe ale
Comunicării Jurnalism AP IF 180 25
29. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ „DRĂGAN” DIN LUGOJ

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept
2 Facultatea de Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
Ştiinţe
Economice

30. UNIVERSITATEA „AGORA” DIN ORADEA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Drept şi Ştiinţe
Economice Drept Drept A IF 240 100
Management Management A IF 180 50
Ştiinţe administrative Poliţie locală AP IF 180 100

31. UNIVERSITATEA „EMANUEL” DIN ORADEA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 40
Teologie
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi AP IF 180 20
literatura engleză
Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 20
Teologie Teologie baptistă pastorală A IF 240 40
2 Facultatea de Management Management A IF 180 40
Management
Management °) AP ID 180 25

32. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „PARTIUM” DIN ORADEA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 50
Ştiinţe Socio-
Umane Filosofie Filosofie A IF 180 25
Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză A IF 180 40
Limba şi literatura engleză - Limba şi A IF 180 30
literatura română
Limba şi literatura germană A IF 180 35
Limba şi literatura maghiară AP IF 180 35
Sociologie Sociologie (în limba maghiară) A IF 180 35
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi AP IF 180 35
preşcolar (în limba maghiară)
2 Facultatea de Arte vizuale Arte plastice (grafică) A IF 180 35
Arte
Muzică Pedagogie muzicală A IF 180 25
3 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 75
Ştiinţe serviciilor
Economice
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 50
Management Management A IF 180 75

33. UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” DIN PITEŞTI

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor °) AP IF 180 150
Management,
Marketing în Management Management A IF 180 150
Afaceri
Economice
Management A IFR 180 100
Marketing Marketing A IF 180 100
2 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 150
Finanţe-
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 100
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 150
3 Facultatea de Drept Drept A IF 240 80
Ştiinţe Juridice,
Administrative si Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene °) AP IF 180 150
ale Comunicării europene
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 100
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 75
Jurnalism A IF 180 60
4 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 250
Management,
Marketing în Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 100
Afaceri
Economice
din Brăila Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 75
Management Management A IF 180 100
Management A IFR 180 100
5 Facultatea de Asistenţă socială Asistenţă socială °) AP IF 180 75
Ştiinţe
Administrative şi Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 60
ale Comunicării
din Brăila Ştiinţe ale comunicării Jurnalism*) AP IF 180 75
6 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 200
Management, serviciilor
Marketing în Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 100
Afaceri
Economice
din Râmnicu Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 100
Vâlcea
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
Management Management A IF 180 200
Management A IFR 180 100
Ştiinţe administrative Administraţie publică AP IF 180 75

34. UNIVERSITATEA „ROMÂNO-GERMANĂ” DIN SIBIU

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului, AP IF 180 75
Ştiinţe serviciilor şi managementul calităţii
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 75
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, AP IF 240 75
electronic şi energetic
Management Management A IF 180 125
Marketing Marketing A IF 180 75
2 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept şi Ştiinţe
Administrative Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 30
35. UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Drept Drept A IF 240 200
Drept
2 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 100
Ştiinţe serviciilor
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune AP IF 180 150
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100
3 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihologie şi
Ştiinţe ale
Educaţiei
4 Facultatea de Geografie Geografia turismului A IF 180 120
Geografie

36. UNIVERSITATEA „MIHAI EMINESCU” DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi A IF 180 250
Management serviciilor
Turistic, Hotelier Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune °) AP IF 180 125
şi Comercial
2 Facultatea de Psihologie Psihologie °) AP IF 180 50
Psihologie şi
Asistenţă Socială

37. UNIVERSITATEA „TIBISCUS” DIN TIMIŞOARA

Nr. Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii Acreditare Forma de Număr de Număr
crt. universitare de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi Autorizare 3)
studii studenţi
limba de predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
1 Facultatea de Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune A IF 180 50
Ştiinţe
Economice
Contabilitate şi informatică de gestiune A IFR 180 100
Economie şi afaceri Economie şi afaceri internaţionale A IF 180 100
internaţionale
2 Facultatea de Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate A IF 180 30
Jurnalism,
Comunicare şi Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice A IF 180 60
Limbi Moderne
Jurnalism A IF 180 60
3 Facultatea de Informatică Informatică A IF 180 75
Calculatoare şi
Informatică
Aplicată
4 Facultatea de Drept Drept A IF 240 100
Drept şi
Administraţie
Publică
5 Facultatea de Psihologie Psihologie A IF 180 100
Psihologie
6 Facultatea de Arte vizuale Design A IF 180 50
Design

1
) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului
instituţiei de învăţământ superior.
2
) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
3
) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).

*), °) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, la solicitarea instituţiilor
de învăţământ superior, până la data de 31 martie 2013. După data de 31 martie 2013, toate specializările/programele de studii universitare de licenţă
care nu au stabilit numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, precum si cele care au depăşit termenul de evaluare periodică intră în lichidare
începând cu anul universitar 2013-2014.

ANEXA Nr. 4
SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII

acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze
provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă
de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013

1. INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA-ILFOV

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi literatura AP IF 180 30
engleză
Limba şi literatura română0) AP IF 180 25
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar AP IF 180 30
0
Teologie Teologie adventistă didactică ) AP IF 180 50
Asistenţă socială Asistenţă socială A IF 180 35
Teologie Teologie adventistă pastorală A IF 240 25

2. UNIVERSITATEA „MIHAI VITEAZUL” DIN CRAIOVA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor0) AP IF 180 100
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune*) AP IF 180 100
0
Drept Drept ) AP IF 240 300
Finanţe Finanţe şi bănci*) AP IF 180 100
0
Limbă şi literatură Limba şi literatura modernă (engleză, franceză) ) AP IF 180 100
Management Management*) AP IF 180 100

3. FUNDAŢIA „ŞTEFAN LUPAŞCU” - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune0) AP IF 180 100
Management Management A IF 180 50
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 50

4. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN IAŞI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii studenţi
predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0
Teologie Teologie romano-catolică pastorală**) ) A IF 240 50
Teologie Teologie romano-catolică didactică*) AP IF 180 40

**) A funcţionat şi înainte de 1989.

5. UNIVERSITATEA „GHEORGHE ZÂNE” DIN IAŞI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura AP IF 180 100
0
franceză )
Management Management*) AP IF 180 70
Ştiinţe administrative Administraţie publică*) AP IF 180 60
Marketing Marketing A IF 180 50

6. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN


Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr
de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Filosofie Filosofie AP IF 180 40
Teologie Teologie romano-catolică pastorală A IF 240 25

7. FUNDAŢIA „ACADEMIA COMERCIALĂ” DIN SATU MARE

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor AP IF 180 100
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune AP IF 180 100
Management Management A IF 180 100
Finanţe Finanţe şi bănci A IF 180 100

8. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ „ALMA MATER” - UNIVERSITATEA „ALMA MATER” DIN SIBIU


Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr
de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului, serviciilor şi AP IF 180 75
managementul calităţii0)
Economia comerţului, turismului, serviciilor şi AP IF 180 75
managementul calităţii (la Hunedoar^)
Asistenţă socială Asistenţă socială AP IF 180 75
Cibernetică, statistică şi informatică economică Informatică economică AP IF 180 50
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune AP IF 180 75
Drept Drept AP IF 240 100
Economie Economie agroalimentară şi a mediului AP IF 180 75
Economie şi afaceri internaţionale Afaceri internaţionale (la Bacău) AP IF 180 75
Afaceri internaţionale AP IF 180 75
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 50
Geografie Geografia turismului AP IF 180 60
Inginerie şi management Inginerie şi management în alimentaţia publică şi AP IF 240 50
agroturism
Management Management AP IF 180 75
Marketing Marketing (la Bacău) AP IF 180 75
Marketing AP IF 180 75
Psihologie Psihologie AP IF 180 30
^)
Ştiinţe administrative Administraţie publică (la Hunedoar AP IF 180 75
Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar AP IF 180 60
Ştiinţe administrative Administraţie publică A IF 180 60

9. FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT „IOAN SLAVICI” - UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” DIN TIMIŞOARA
Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr
de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 120
Calculatoare şi tehnologia informaţiei Tehnologia informaţiei AP IF 240 75
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 100

10. SOCIETATEA ATENEUL ROMÂN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ „TRAIAN” DIN DEVA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
0
Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor ) AP IF 180 125
Economie şi afaceri internaţionale Economie şi afaceri internaţionale0) AP IF 180 125
0
Informatică Informatică ) AP IF 180 100

11. FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. - UNIVERSITATEA WALES – ROMÂNIA
DIN BUCUREŞTI
Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr
de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Management Management*) AP IF 180 50
Marketing Marketing*) AP IF 180 50

12. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ „MILENIUM” DIN TIMIŞOARA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii studenţi
predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Informatică Informatică*) AP IF 180 50

13. ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM - UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI
MESERII DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor0) AP IF 180 200

14. FUNDAŢIA „GAUDEAMUS” - UNIVERSITATEA „TOMIS” DIN CONSTANŢA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 150
Economia comerţului, turismului, serviciilor şi AP IF 180 75
managementul calităţii
Finanţe Finanţe şi bănci AP IF 180 100

15. INSTITUTUL TEOLOGIC CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE „TIMOTHEUS” DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii studenţi
predare2)) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Teologie Teologie creştină după evanghelie pastorală AP IF 240 30

16. FUNDAŢIA LUMINA-INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT -UNIVERSITATEA EUROPEI DE SUD EST –LUMINA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de Număr


de licenţă (A)/ învăţământ credite de maxim de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii studenţi
2)
predare ) de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180 50
Calculatoare şi tehnologia informaţiei Tehnologia informaţiei AP IF 240 50
Inginerie electronică şi telecomunicaţii Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii AP IF 240 50
Relaţii internaţionale şi studii europene Relaţii internaţionale şi studii europene AP IF 180 50

1
) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului
instituţiei de învăţământ superior.
2
) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
3
) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).

*), °) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, la solicitarea instituţiilor
de învăţământ superior, până la data de 31 martie 2013. După data de 31 martie 2013, toate specializările/programele de studii universitare de licenţă
care nu au stabilit numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, precum şi cele care au depăşit termenul de evaluare periodică intră în lichidare
începând cu anul universitar 2013-2014.
ANEXA Nr. 5

STRUCTURA

instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare de
masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de
studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar
2012-2013

ŞCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ - BUCUREŞTI (S.N.S.B.)

Domeniul de licenţă Programul de studii universitare de master Acreditare Forma de Număr de Număr
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de (A)/ învăţământ credite de maxim de
predare2)) Autorizare 3)
studii studenţi
de transferabile care pot fi
funcţionare şcolarizaţi
provizorie
(AP)
Biologie Chimie biologică A IF 120 10
Matematică Analiză şi modelare prin ecuaţii diferenţiale şi A IF 120 10
stocastice
Logistică şi specificaţii formale A IF 120 10
Structuri fundamentale cu aplicaţii în algebră, A IF 120 10
geometrie şi topologie

1)
Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului
instituţiei de învăţământ superior.
2
) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
3)
Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).

NOTĂ:

Şcolile de studii academice postuniversitare care au fost înfiinţate în baza unor acte normative îşi continuă activitatea în conformitate cu
prevederile acestora, urmând ca în anul universitar 2012-2013 să finalizeze procedurile de evaluare externă la nivel instituţional.

ANEXA Nr. 6

SPECIALIZĂRI/PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE

care intră în lichidare începând cu anul universitar 2012-2013

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Litere Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice3) A ID 180
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Arte Arte vizuale Arte decorative3) A IF 180
Decorative şi Design
Facultatea de Arte Plastice Arte vizuale Pedagogia artelor plastice şi decorative3) A IF 180

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Comunicare şi Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice3) A ID 180
Relaţii Publice

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
b
Facultatea de Teologie Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială ) AP IF 180
Teologie Teologie ortodoxă didacticăb) A IF 180

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Inginerie Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie fizică ) AP IF 240
Inginerie şi management Inginerie economică în domeniul electric, AP IF 240
electronic şi energetic3)

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
b
Facultatea de Inginerie Inginerie energetică Managementul energiei ) AP IF 240
Electrică şi Ştiinţa
Calculatoarelor Managementul energiei) AP IFR 240

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Construcţii Inginerie civilă Inginerie civilă (în limba engleză) ) AP IF 240
3
Facultatea de Construcţii de Ştiinţe inginereşti aplicate Inginerie fizică ) AP IF 240
Maşini
Facultatea de Ingineria Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale3) A IF 240
Materialelor şi a Mediului
Facultatea de Instalaţii Ingineria instalaţiilor Instalaţii şi echipamente pentru protecţia AP IF 240
atmosferei3)

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Istorie şi Studii culturale Etnologie ) AP ID 180
Filosofie
Facultatea de Litere Limbă şi literatură Limba şi literatura română/Limba şi literatura AP ID 180
franceză sau Limba şi literatura maghiară3)
Limbă şi literatură Limba şi literatura maghiară/Limba şi literatura AP ID 180
română sau franceză3)
Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză/Limba şi literatura AP ID 180
română sau maghiară3)
Studii culturale Etnologie (în limba maghiară)3) AP ID 180
Facultatea de Ştiinţe Cibernetică, statistică şi Statistică şi previziune economică3) AP ID 180
Economice şi Gestiunea informatică economică
Afacerilor Economie Economie agroalimentară şi a mediului3) AP ID 180
Facultatea de Geografie Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru3) AP IF 240

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” DIN CLUJ-NAPOCA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Medicină Sănătate Asistenţă medicală generală (la Baia Mare)3) AP IF 240
Asistenţă medicală generală (la Bistriţ^)3) AP IF 240

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Teologie Teologie Artă sacră ) AP IF 180
3
Facultatea de Construcţii Inginerie civilă Inginerie urbană şi dezvoltare regională ) AP IF 240
Facultatea de Litere Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura AP IF 180
3
modernă (spaniolă) )
Facultatea de Fizică, Inginerie electronică şi Electronică aplicatăb) AP IF 240
Chimie, Electronică şi telecomunicaţii
Tehnologia Petrolului

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Ştiinţe Sociale Geografie Geografie3) A ID 180
Sociologie Sociologie3) A ID 180
Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative Asistenţă managerială şi secretariat (la Drobeta- A IF 180
Ştiinţe Administrative Turnu Severin)3)
Facultatea de Mecanică Inginerie marină şi navigaţie Electromecanică navală (la Drobeta-Turnu AP IF 240
Severin)3)
Facultatea de Agricultură şi Agronomie Agricultură3) A ID 240
Horticultura

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Moaşe şi Sănătate Asistenţă medicală generală (la Drobeta-Turnu AP IF 240
3
Asistenţă Medicală Severin) )

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Ştiinţa şi Inginerie geodezică Măsurători terestre şi cadastru3) AP IF 240
Ingineria Alimentelor
Facultatea de Litere Limbă şi literatură Limba şi literatura română3) A IF 180
Limba şi literatura română3) AP ID 180

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Hidrotehnică, Inginerie civilă Inginerie sanitară şi protecţia mediului ) A IF 240
Geodezie şi Ingineria
Mediului
Facultatea de Construcţii şi Inginerie civilă Inginerie urbană şi dezvoltare regională3) A IF 240
Instalaţii
Facultatea de Automatică şi Ştiinţe inginereşti aplicate Informatică industrială3) AP IF 240
Calculatoare

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Informatică Informatică Informatică ) AP ID 180
3
Facultatea de Matematică Matematică Matematică ) AP IFR 180
3
Matematici aplicate ) A IF 180

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” DIN IAŞI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Medicină Sănătate Audiologie şi protezare auditivă3) AP IF 180
3
Laborator clinic ) AP IF 180
3
Radiologie şi imagistică ) AP IF 180
Facultatea de Farmacie Sănătate Asistenţă de farmacie3) AP IF 180

UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” DIN IAŞI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Arte Vizuale şi Arte vizuale Arte decorative ) A IF 180
Design
Arte textile - design textil3) A IF 180

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Ştiinţe Socio- Filosofie Filosofie ) A IF 180
Umane
Facultatea de Inginerie Inginerie electrică Instrumentaţie şi achiziţii de date^) AP IF 240
Electrică şi Tehnologia
Informaţiei
Facultatea de Construcţii şi Arhitectură Arhitectură3) AP IF 360
Arhitectură

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Mine Inginerie geologică Geologia resurselor miniere ) A IF 240
Facultatea de Ştiinţe Fizică Fizică3) A IF 180
3
Informatică Informatică ) AP IF 180

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Ştiinţe Inginerie chimică Prelucrarea petrolului şi petrochimie ) AP IF 240
Facultatea de Litere Limbă şi literatură Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura AP IF 180
3
spaniolă )
Limbi moderne aplicate Traducere şi interpretare (engleză, franceză)3) AP IF 180
Facultatea de Ştiinţe Socio- Istorie Istorie (la Râmnicu Vâlce^)3) AP IF 180
Umane
Facultatea de Ştiinţe ale Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la AP IF 180
Educaţiei Giurgiu)3)
Facultatea de Ştiinţe Marketing Marketing3) AP IFR 180
Economice
Facultatea de Ştiinţe Ştiinţe administrative Administraţie publică3) A IFR 180
Juridice şi Administrative

UNIVERSITATEA „PETROL-GAZE” DIN PLOIEŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Litere şi Fizică Fizică ) A IF 180
Ştiinţe
Facultatea de Litere şi Limbă şi literatură Limba şi literatura română - Limba şi literatura AP ID 180
Ştiinţe engleză3)
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale educaţiei Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar3) AP ID 180
Ştiinţe

UNIVERSITATEA „EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Mecanică şi Inginerie forestieră Ingineria prelucrării lemnului3) AP IF 240
Ingineria Materialelor

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Istorie şi Istorie Istorie A ID 180
Geografie
Ştiinţe ale comunicării Ştiinţe ale informării şi documentării3) AP IF 180
Facultatea de Ştiinţe Cibernetică, statistică şi Cibernetică economică3) AP IF 180
Economice şi Administraţie informatică economică
Publică

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Teologie Teologie Teologie ortodoxă asistenţă socială3) A IF 180
Ortodoxă şi Ştiinţele
Educaţiei

UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÂRGU MUREŞ

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Inginerie Inginerie electrică Electrotehnică3) AP IF 240
3
Inginerie industrială Design industrial ) AP IF 240
3
Inginerie mecanică Utilaje pentru textile şi pielărie ) AP IF 240
Facultatea de Ştiinţe şi Educaţie fizică şi sport Sport şi performanţă motrică3) AP IF 180
Litere
Informatică Informatică3) AP IFR 180
Istorie Istorie3) AP IFR 180
Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura AP IF 180
franceză3)
Limba şi literatura română - Limba şi literatura AP IF 180
franceză3)
Matematică Matematică3) A IF 180
Matematică3) AP IFR 180
Matematică informatică3) AP IFR 180
Matematică informatică3) AP IF 180

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Medicină Sănătate Moaşe ) AP IF 240
Facultatea de Medicină Sănătate Asistenţă dentară3) AP IF 180
Dentară

UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi tehnologia Tehnologia informaţiei3) A IF 240
Calculatoare informaţiei
Ingineria sistemelor Ingineria sistemelor multimedia3) AP ID 240

Facultatea de Electrotehnică Inginerie energetică Energetică industrială3) A IF 240


şi Electroenergetică
Facultatea de Mecanică Inginerie mecanică Echipamente pentru procese industriale3) A IF 240
Utilaje pentru textile şi pielărie3) A IF 240
Maşini şi echipamente miniere3) A IF 240
Mecanică fină şi nanotehnologii3) A IF 240
Inginerie industrială Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba AP IF 240
franceză)3)
Design industrial (în limba engleză)3) AP IF 240
Design industrial (în limba germană)3) AP IF 240

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „VICTOR BABEŞ” DIN TIMIŞOARA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Medicină Sănătate Moaşe3) AP IF 240

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I” DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
predare2)) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Comandă şi Ştiinţe militare, informaţii şi Conducere interarme -forţe navale ) A IF 180
Stat Major ordine publică
Management economico-financiar3) A IF 180

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Geografia Geografie Geografie ) AP IF 180
Turismului din Sibiu
Facultatea de Finanţe, Bănci Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune3) AP IF 180
şi Contabilitate din Braşov

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Drept Ştiinţe administrative Administraţie publică3) AP IF 180
UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative Administraţie publică ) AP IF 180
Administraţie Publică
Administraţie publică0) AP ID 180

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE „GHEORGHE CRISTEA” DIN BUCUREŞTI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Ştiinţe Cibernetică, statistică şi Cibernetică economică3) AP IF 180
Economice, Juridice şi informatică economică
Administrative
Facultatea de Arte si Ştiinţe Limbă şi literatură Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura AP IF 180
franceză3)
Ştiinţe ale comunicării Comunicare şi relaţii publice3) AP IF 180
Ştiinţe politice Ştiinţe politice3) AP IF 180
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Ştiinţe Drept Drept3) AP IFR 240
Juridice
Facultatea de Ştiinţe Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune3) AP IFR 180
Economice
Marketing Marketing (la Satu Mare)3) AP IFR 180
Marketing3) AP IFR 180
Facultatea de Medicină, Sănătate Moaşe3) AP IF 240
Farmacie şi Medicină
Dentară
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţie fizică şi sport Educaţie fizică şi sportivă (la Satu Mare)^) AP IF 180
educaţiei, Psihologie şi
Educaţie fizică şi sport
Facultatea de Ştiinţe Ştiinţe politice Ştiinţe politice3) AP IF 180
Umaniste, Politice si
Administrative Ştiinţe politice3) AP ID 180
Limbi moderne aplicate Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine AP IFR 180
dintre: engleză, franceză şi germană)3)
Facultatea de Ştiinţe ale Arhitectură Conservare şi restaurare de arhitectură3) AP IF 180
Naturii, Inginerie şi
Informatică
UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” DIN BACĂU

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Management- Cibernetică, statistică şi Informatică economică ) AP IF 180
Marketing informatică economică

UNIVERSITATEA „GEORGE BARIŢIU” DIN BRAŞOV

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Drept Drept Drept ) AP IFR 240
Facultatea de Ştiinţe Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor3) AP IFR 180
Economice
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune3) AP IFR 180

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Comunicare şi Relaţii internaţionale şi studii Relaţii internaţionale şi studii europene ) AP ID 180
Relaţii Internaţionale europene
Facultatea de Ştiinţe Ştiinţe administrative Poliţie locală3) AP IF 180
Administrative

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Asistenţă Sociologie Sociologie ) AP IF 180
Socială şi Sociologie

UNIVERSITATEA EUROPEANĂ „DRĂGAN” DIN LUGOJ


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Drept Ştiinţe administrative Administraţie publică ) AP IF 180
Facultatea de Ştiinţe Administrarea afacerilor Economia comerţului, turismului şi serviciilor3) AP IF 180
Economice
Cibernetică, statistică şi Cibernetică economică3) AP IF 180
informatică economică

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „PARTIUM” DIN ORADEA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Ştiinţe Socio- Limbă şi literatură Limba şi literatura română ) AP IF 180
Umane
Teologie Teologie reformată didactică3) A IF 180

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” DIN PITEŞTI


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Management, Economie şi afaceri Afaceri internaţionale ) AP IF 180
Marketing în Afaceri internaţionale
Economice
Facultatea de Management, Economie Economie agroalimentară3) AP IF 180
Marketing în Afaceri
Economice din Brăila

UNIVERSITATEA „ROMÂNO-GERMANĂ” DIN SIBIU

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Ştiinţe Calculatoare şi tehnologia Calculatoare ) AP IF 240
Economice informaţiei

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÂRGU MUREŞ


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Ştiinţe Marketing Marketing ) AP IF 180
Economice
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei Psihopedagogie specială3) A IF 180
Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Geografie Geografie Geografie3) AP IF 180
Istorie Istorie3) AP IF 180

UNIVERSITATEA „MIHAI EMINESCU” DIN TIMIŞOARA

Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de


de licenţă (A)/ învăţământ credite de
1) 3)
(locaţia geografică de desfăşurare şi limba de Autorizare studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Facultatea de Psihologie şi Asistenţă socială Asistenţă socială3) AP IF 180
Asistenţă Socială
Facultatea de Litere Limbă şi literatură Limba şi literatura română3) AP IF 180

UNIVERSITATEA „TIBISCUS” DIN TIMIŞOARA


Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare Acreditare Forma de Număr de
de licenţă (A)/ învăţământ credite de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de Autorizare 3)
studii
2)
predare ) de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
3
Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative Administraţie publică ) AP IF 180
Administraţie Publică

Instituţii de învăţământ superior particulare autorizate să funcţioneze provizoriu

FUNDAŢIA „PRO-UNIVERSITATE MEDIA” DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă Acreditare Forma de Număr de


(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de predare2)) (A)/ învăţământ credite de
3)
Autorizare studii
de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor3) AP IF 180
Cinematografie şi media Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)^) AP IF 180
Ştiinţe ale comunicării Jurnalism3) AP IF 180

FUNDAŢIA „I.D.M.” - UNIVERSITATEA ROMÂNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI


Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă Acreditare Forma de Număr de
(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de predare2)) (A)/ învăţământ credite de
3)
Autorizare studii
de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Administrarea afacerilor Administrarea afacerilor AP IF 180

FUNDAŢIA „AGORA” - UNIVERSITATEA „AGORA” DIN ORADEA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă Acreditare Forma de Număr de


(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de predare2)) (A)/ învăţământ credite de
3)
Autorizare studii
de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Cibernetică, statistică şi Informatică economică3) AP IF 180
informatică economică

FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT „IOAN SLAVICI” - UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” DIN TIMIŞOARA

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă Acreditare Forma de Număr de


(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de predare2)) (A)/ învăţământ credite de
3)
Autorizare studii
de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Calculatoare şi tehnologia Calculatoare3) AP IF 240
informaţiei
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune3) AP IF 180

FUNDAŢIA CULTURALĂ „VATRA” - UNIVERSITATEA DE ARTE „VATRA” DIN BAIA MARE

Domeniul de licenţă Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă Acreditare Forma de Număr de


(locaţia geografică de desfăşurare 1) şi limba de predare2)) (A)/ învăţământ credite de
3)
Autorizare studii
de transferabile
funcţionare
provizorie
(AP)
Muzică Interpretare muzicală3) AP IF 240
Teatru şi artele Artele spectacolului (coregrafie)3) AP IF 180
spectacolului

a)
În baza deciziei senatului universităţii.
b)
în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
c)
Cu aplicarea prevederilor art. 140 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
1)
Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului
instituţiei de învăţământ superior.
2)
Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
3)
Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvență (IF), cu frecvență redusă (IFR), la distanță (ID).

S-ar putea să vă placă și