George Bacovia

(autor canonic)
(1881 - 1957)

Universul poetic
George Bacovia, pe numele său adevărat George Vasiliu, s-a născut în septembrie 1881 la Bacău,
tatăl său fiind comerciant. Pseudonimul de Bacovia îl împrumută de la numele roman al oraşului Bacău, aşa cum
el însuşi precizează într-un interviu apărut în 1943: "Pseudonimul [...] vine de la numele roman al Bacăului, care
se zicea Bacovia, aşa numindu-se probabii întreaga regiune din această parte a Moldovei. Eu 1-am luat [...] din
dicţionarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut şi Arghezi în legătură cu râul Argeşului".
Poezia simbolistă bacoviană cultivă o muzicallitate stridentă, stări obsesive , redate prin laitmotive,
cromatică agresivă, toate configurate într-o sintaxă dezarticulată . Universul bacovian reflectă dispariţia lentă,
estomparea treptată a lumii.
Principalele atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice simbolismului bacovian sunt: tristeţea,
spleen-ul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima,
degradarea psihică, dezolarea , reacţii afective sugerate prin simboluri.
A. Temele fundamentale ale liricii bacoviene:
1. Lumea ORAŞULUI de provincie, a târgului sufocant, care este, probabil Bacăul, ilustrează o
lume bolnavă, degradată fizic si psihic:
a. Mahalaua populată de o lume ftizică, aflată în descompunere lentă, sub acţiunea intemperiilor: ploaia,
zăpada, vântul, frigul, ceaţa şi arsiţa, în nopţi halucinante de toamnă sau iarnă:

"E-o noapte udă, grea, te-neci afară,

Prin ceaţă obosite, roşii fără zare,
Ard afumate triste felinare
Ca-ntr-o crâşmă umedă, murdară
Prin mahalăli mai neagră noaptea pare
Şi-auzi tuşind o tuse-n sec amară
Prin ziduri vechi ce stau in darâmare"
("Sonet")

b. Oraşul în ruină, în descompunere, în care coexistă cadavrele în descompunere cu fastul burghez, cu

iluminatul electric, iar poetul, alungat din propria sa locuinţă, este bântuit de obsesii, spaime şi nevroze:
"Odaia mea mă înspăimântă
Cu brâie negre zugrăvită
Prin noapte, toamna despletită
În mii de fluiere cântă"
("Singur")
Copacii albi, copacii negri
Stau goi in parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri"
("Decor")
c. Oraşul înspăimântător, periculos pentru viaţa omului, în care se petrec fapte zguduitoare, cum ar fi
scenele de viol:
"Acum cad foi de sânge-n parcul gol
Pe albe statui feminine,
Pe alb model de forme fine,
Acum se-nşiră scene de viol"
("In parc")

1
 d. Oraşul văzut ca un muzeu al figurilor de ceară este ilustrat in poezia "Panorama":
"Plângea caterinca fanfara,
Lugubru în noapte târziu
Şi singur priveam prin ochene
Pierdut în muzeul pustiu."
2.SINGURĂTATEA (solitudinea) este una din temele predilecte ale lui G. Bacovia, constituind şi
principala sa componentă spirituală. La Bacovia sentimental singurătăţii devine sumbru, transformându-se în
angoasă şi spleen alienat.
a. Camera poetului nu e o ambianţă benefică, aşa cum este la Macedonski, un spaţiu de creaţie, sau ca la
Eminescu, ci este un loc înspăimântător, generator de spaime:
"Eu trec din odaie-n odaie
Când bate satanica oră"
("Miezul noptii")
b. Dragostea si actul reflex al creaţiei sunt singurele elemente salvatoare într-o singurătate ca o tortură
pentru poet, care se simte bine numai in intimitatea protectoare a camerei iubitei:
"Ce cald e aicea la tine
Şi toate din casă mi-s sfinte
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde, citeşte-nainte"
("Decembre")
3. NATURA se află sub puterea unor forţe distructive, natura bacoviană fiind o stare de spirit.
a. Anotimpurile sunt obsedante si creează stări nevrotice. Motivul toamnei şi al ploii este specific liricii
bacoviene. Toamna este un cadru propice stărilor depressive, chiar maladive. Căderea perpetuă a ploii este
asociată sfârşitului de lume, diluviului apocalyptic. Peisajele imaginate de simbolişti sunt pustii, dezolante,
lugubre, provocând nevroze şi, uneori, chiar delirul. Toamna şi iarna produc depresia, primăvara are culori prea
stridente, iar strălucirea toridă a soarelul de vară descompune material vie. Întreaga lume este văzută ca un vast
“cimitir”, configurând un univers al degradării generale.
"Şi toamna si iarna
Coboară amândouă
Şi plouă şi ninge
Şi ninge şi plouă"
("Moină")
b. Apa nu este un simbol al vieţii, ca la Eminescu, ci este un element distrugător de materie, degradant,
provocatoare de disperare, de isterie:
"Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal."
("Lacustră")
c. Zăpezi apocaliptice care acoperă, astupă fără posibilitate de scăpare, întreaga existenţă umană:
"Ninge grozav pe câmp la abator
Şi sânge cald se scurge pe canal
Plină-i zăpada de sânge animal
Şi ninge mereu pe-un trist patinoar"
("Tablou de iarnă")
d. Primăvara bacoviană este provocatoare de isterie, de nevroză, nu este anotimpul renaşterii la viaţă a
naturii, aşa cum este in lirica lui Alecsandri sau Coşbuc:
"Apar din nou ţăranii pe hăul din câmpie,
În infinit pamântul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar ramâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un.cântec de alte primăveri?!..."
("Nervi de primavară")
4. IUBIREA nu este un sentiment înălţător pentru spiritul uman. Dragostea nu mai este proiectată ca
idealitate, ca formă a perfecţiunii, ci este trăită ca un sentiment maladiv, anemic şi condamnat fatalmente la eşec.

2
Niciodată natura nu apare ca ocrotitoare, complice la sentimentele umane, dimpotrivă, elementele naturii
agonizează precum sentimentele omeneşti.
a. Iubita este o fecioară palidă, despletită, care cântă la clavir muzică funebră, gemând ca în delir:
"Iubita cantă un marş funebru
Iar eu nedumerit mă mir,
De ce să cante-un marş funebru...
Şi ninge ca-ntr-un cimitir".
("Nevroză")
b. Iubita este descrisă cu accente pamfletare, faţă de care poetul are dispreţ:
"Femeie, mască de culori,
Cocotă plină de rafnării"
("Contrast")
"Duduia veşnic citeşte,
Ştie clavirul, pictura -
Şi nopţi de-a rândul veghează
Şi poate de-aceea slăbeşte"
("Unei fecioare")
5 MOARTEA este o obsesie fascinantă, o stare de disperare, de dezagregare a materiei, a fiinţei, a existenţei
cosmice:
a. senzaţia de funebru este permanentă în lirica bacoviană, fiind o componentă a eului poetic, chiar şi a
sentimentului de iubire:
"Dormeau adânc sicriele de plumb
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -
Stam singur în cavou ... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
("Plumb")
b. moartea este o dezagregare totală, absolută a omenirii:
"Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun"
("Cuptor")
B. ARTA POETICĂ:
1. MUZICA LITATEA este una din principalele modalităţi simboliste întâlnite în lirica bacoviană,
deoarece poetul percepe lumea la nivel auditiv ("Natura scoate arpegii, acorduri, armonii, [...] muzică sonoriza
orice atom"), idee susţinută printr-o largă varietate artistică de sugerare a muzicalităţii, folosind:
- instrumente muzicale (clavirul, vioara, buciumul, talanga, ţambalul, goarna, flaşneta, piculina, flautul, fluierul,
lira, harfa);
"Iar la clavir o brună despletită"
"Plângea clavirul trist şi violina"
("Marş funebru ")
- compoziţii muzicale (simfonia, marşul funebru, valsul), sugerând trăiri sufleteşti ale poetului: "Cânta celebrul
marş al lui Chopin" ("Marş funebru");
- zgomote diverse (foşnete, scârţâituri, trosnete, gemete, plânsete, şoapte, suspine, oftaturi, tuse, pocnete,
ecouri):
"E toamnă, e foşnet, e somn
Copacii pe stradă oftează
E plânset, e tuse, e gol
Şi-i frig şi burează"
("Nervi de toamnă")
- verbe auditive care exprimă disperarea, spaima, starea de nevroză (strig, plângând, izbeşte, plouând, se
prăbuşesc, scârţâie):
"De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând [...]
("Lacustră")

3
 - muzicalitatea interioară a versurilor, realizată prin alternarea vocalelor cu consoanele (plumb), prin repetiţia
unor cuvinte ("Copacii albi, copacii negri"), versuri-refren:

"Plouă, plouă, plouă

Vreme de beţie
Şi s-ascult pustiul
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă."
("Rar")
2.CROMATICA are profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti ale eului poetic, după cum însuşi
Bacovia mărturisea: "In poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie
colorată. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare". Astfel, există un cod al interpretării culorii bacoviene, între
care verdele crud, rozul şi albastrul sugerează starea de nevroză, violetul halucinaţia, albul inexistenţa, negrul şi
roşul simbolizează moartea:
"Copacii albi, copacii negri
Stau goi in parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri."
("Decor")
Combinaţiile de culori au efecte halucinante:
"Verde crud, verde crud,
Mugur alb şi roz şi pur
Vis de-albastru şi azur
Te mai vad, te mai aud."
("Note de primavară ")
3.OLFACTIVUL se regăseşte ilustrat prin mirosuri puternice, uneori agresive, exprimate direct sau
sugerate:
"Amar parfum de liliac"
("Armindeni")
"Toarnă pe covoare parfumuri tari
Adu roze pe tine să le pun,
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun"
("Cuptor")
Din lumea bacoviană nu se poate fugi, este o lume închisă, fără posibilitatea vreunei salvări, sensul
existenţei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian este chiar drumul poeziei moderniste.