PEDEAPSA SCLAVILOR ÎN ORIENTUL APROPIAT ANTIC

Realitatea istorică este atît de complexă și dificilă, iar izvoarele care o reflectă sunt atît de
fragmentate și incomplete, încît pentru stabilirea veridicității unui eveniment sau proces istoric,
este nevoie de efortul a mai multor generații de cercetători. De cîteva secole încoace și pînă în
prezent, interesul către Orient este destul de evidențiat, și chiar mai mult, el are tendința de a crește.
Acest fapt s-a datorat prezenței a unei bogate istorii și culturi antice, și nu în ultimul rînd a faptului
că respectiva regiunea este locul apariției a primelor structuri politico-sociale, lucru confirmat și
de romani, care spuneau <<Ex Oriente lux>>, în traducere fiind ,,Lumina e din Orient”.

După numeroasele cercetări și acumulări de material istoric, au început să apară unele

contradicții care țin nu doar de structurile politice orientale, dar și de cele sociale, una din ele fiind
poziția sclavilor în societate. Prin comunicarea respectivă, mi-am propus să evoc principalele
metode de pedeapsă a sclavilor din Orientul Apropiat, dar și o parte din drepturi de care aceștia se
bucurau.

În Orientul Apropiat Antic, distanța dintre sclav și cetățeanul liber era destul de mică. Această
mobilitate verticală permitea deplasarea persoanelor dintr-o clasă socială în alta. Deși sclavul era
privit ca un obiect, putea fi vîndut, schimbat sau dăruit, el își putea recăpăta libertatea, o metodă
fiind contestarea condiției sale prin judecată. Drept dovadă, în una din lucrările lui Falkenstein, au
fost publicate 11 documente care datează din perioada celeai de-a III-a dinastie Ur și care se referă
la procesele de judecată, prin care sclavii au încercat să-și demonstreze libertatea, majoritatea din
ele soldînd cu eșec. Pentru acest pas, proprietarul își putea pedepsi sclavul prin lovituri, tăierea
unei urechi sau a unor degete. De multe ori, poziția dificilă a sclavilor îi provoca să evadeze din
oraș, ceea ce se pedepsea prin încătușare, marcarea cu metal fierbine sau oricare altă pedeapsă
aleasă de proprietar. Interesele acestora erau protejate printr-o serie de articole din Codul lui
Hammurabi, care prevedea pedeapsa și persoanelor care ,,care ascundeau în casă un sclav fugar”
sau ,,ajuta sclavul care nu-i aparține să părăsească orașul”. Conform legii, aceste infracțiuni se
pedepseau cu moartea. După același Cod de legi, încercarea de schimbare a stigmei la fel se
pedepsea strict. În conformitate cu art. 129 al aceluiași Cod,